Dematurizarea….
Tuesday, 9 December 2008Imi place la nebunie noul single Voltaj si nu neaparat melodia cat mesajul in sine! Cine nu l-a ascultat e bine sa o faca acum:
Si eu as vrea sa ma dematurizez…. am fost in weekend-ul asta la mine la tara. Locul unde am crescut, unde vara alergam pe dealuri fara griji, unde singura responsabilitate era ca vacuta sa vina seara cu burta plina ca sa bem noi strengarii laptele cu spuma, cum numai in caldarea bunicii gasesti!
Am revazut trist locurile unde m-am jucat de-au plesnit tenesii “finca dragasani”, unde fotbalul se vedea numai in varful dealului cu antena speciala, unde prunele se distilau pe ascuns sa nu ne prinda fiscu si politia, ca era ilegal.
Mi-am revazut tovarasii din copilarie cu care cotrobaiam coclaurii in cautare de alune, nuci verzi, mure zmeura si fragi. M-am oprit in fata vesnicului camin cultural unde dansam bluz cu vreo verisoara mai indepartata, sau in fata cinema-ului unde am vazut de zeci de ori “zorro” sau un “politist extraterestru”.
Nimic din toate aceste bunatati ale copilariei nu le-am mai gasit azi. Am fost sa-mi iau ramas bun de la bunicul in casa caruia am trait cele mai fericite clipe ale vietii mele, clipe cu care nu ne vom mai intalni, dar dupa care mereu vom jindui!
Prietenii mei din copilarie au crescut, sunt incovoiati de griji si suparari, iar inocenta din ochii lor a plecat demult, facuta praf de sperantele desarte ale tranzitiei! Trei sferturi dintre ei sunt in Anglia, Italia sau Franta si putini se vor intoarce probabil pe meleagurile copilariei….am gasit case parasite, locuri uitate si un fel de fandoseala de oras care a luat locul satului traditional in care am crescut!
Stiu ca pentru cei crescuti la oras ce-am povestit eu aici e ca o frectie la piciorul de lemn, dar si pentru ei am o solutie: macar 3 minute, cat tine melodia de la voltaj, inchideti ochii si regasiti-va in pustanii din urma cu ani si ani. S-ar putea ca inocentul de atunci sa se rusineze de adultul de azi, ca vorba lui Ombladon: “daca pozele ar vorbi/ amintirile ar fi vii/ am sti iar ce gandeam cand eram copii/ din rama poza ta spre tine ar sopti: stii, nu esti ce-mi doream sa fii!”
Copilul cu strungareata, breton si arcada sparta se uita cu interes la mine deocamdata. Mi-a acordat doar un cartonas galben, iar eu ma straduiesc din rasputeri sa nu fac si cea de-a doua greseala, sa se intoarca cu spatele si sa-l pierd definitiv…
Daca ati pierdut copilul din voi sunteti iremediabil condamnati la trista si deloc inocenta maturizare!
later edit: ma intreaba multi unde e paradisul asta pierdut? E locul cel mai cunoscut din Romania la Cnn: acolo unde s-au batut minerii cu jandarmii- little village Costesti judetul Valcea. Si am si o surpriza: unul dintre prietenii mei din copilarie (avem aceiasi varsta) a facut un lucru de care eu sunt mandru: a infiintat un parc national pentru a proteja frumusetea salbatica a locurilor. Prietenul se numeste Florin Stoican iar despre parcul national Buila-Vanturarita aflati mai multe aici.
142 comentarii
Comentezi?
- Insemnari (RSS)
- Comentarii (RSS)
- Podcast Cronica KissFM (RSS)
Kiss Travel
Best-Hosting
Cronica Carcotasilor
Stats
Interesant…e tare piesa
Cuvinte foarte frumoase Huidu…:)
De multe ori uitam copilaria si trecem repede peste ceea ce am trait atunci…
hehe, frumos articolul
Si pe mine ma mai apuca nostalgiile mai ales ca sunt la 8000 de km de Romania.
ce vremuri, ce amintiri , copilaria trebuie traita nu ca acum cand aproape am devenit roboti si noi si copii nostri
imi e mila de noua generatie pentru ca nu o sa stie poate niciodata ce inseamna sa duci o copilarie fara griji si cat mai libertina
te uiti la ei marea majoritate stau mai mult in casa , nu stiu altceva decat jocuri , calculator si mancare tip fast food
unde sunt vremurile in care veneam de la scoala si plecam de nebuni prin vecini , prin livezi pe malul apei si ne intorceam seara rupti de foame ,cu hainele murdare
ce bine era , nu stiam nici de griji de nimic , nu aveam nici calculatoare , nici MP3, doar noi copii si vreo doi caini
unde sunt vremurile in care ne alergau paznicii de la livada de cirese
o sa le ducem mult si bine dorul acelor vremuri serbane asta e bine pe de o parte ca macar avem ce povesti copiilor si nepotilor nostrii
edit by serban:
cred ca suntem ultima generatie care a prins “lucrurile simple” din viata! si ce frumoase erau!
eheee cat de mult mi-a placut viata de liceu….cei mai frumosi ani, cu bune si cu rele.ce n-as da sa mai fiu iar la liceu…
cand am ajuns “in the big city” parca m-am lovit de un zid…toata lumea e stresata si nu stie sa zambeasca…trist…
Huidule, parcă ai scris fix despre copilăria mea! M-ai pus pe gânduri acum
Plagiat,de rrei ori plagiat!
Printr-o manevra subtila ai furat si descris exact ,dar exact , locul copilariei mele.
Ai uitat sa apui ca ,atunci cind plecai cu vaca ,luai numai niste piine si sare caci ciuperci si porumb sa frigi erau mai peste tot.
Si de fapt tare multe am uitat!
Toate cele bune!
edit by serban: manatargi d’alea mari si bureti albi iuti! vai de capul meu ce mai mancam de crapam! si n-aveau e-uri
Sad but true. Imbatrinim.. Ce a fost a fost bun intr-un fel. Dar si reversul e naspa. Vedem bunul prin prisma copilului fara griji… parintii nostri aveau. Acum e rindul nostru sa avem si sa ne comportam astfel incit copiilor nostrii sa le placa si sa-si aminteasca cu placere virsta copilariei.
Spor
Dap … stiti cum e cu adultii care vor sa fie iar copii si cu cei mici care vor sa se faca mai repede mari …
Cred ca batranii se dematurizeaza cel mai repede si cel mai frumos, de cele mai multe ori …
.
Foarte bun subiectul,mi s-a parut unul dintre cele mai interesante,muzica e foarte reusita si ea si nu cred ca acei ce asculta si reasculta nu simt un sentiment din copilarie
Eu am crescut la orash dar pot sa-ti spun cu cea mai mare placere ca deabia asteptam sa vina vacanta de vara sa ma duc la tara la bunici,stateam acolo toata vacanta,imi amintesc cum umblam descult mai ca nu ma desobisnuiam de papuci,cum jucam fotbal de se ridicau nori de praf,cum faceam noi prostii intentionat ca sa vedem oamenii mai in varsta cum se enerveaza pe noi chiar sa fuga cu toiagul si sa zica…”mama ta de copil…eii las’ ca te prind eu”,cum stateam afara toata ziua iar cand ne chemau bunicii la mancare ni se parea un calvar,imi este dor de mirosul ierbii proaspete cand stateam intinsi pe burta si ne gandeam ce sa jucam din acele multe jocuri care ne veneau in cap,cand mergeam la scaldat fara sa stie bunicii…imi amintesc si cand luam pe coaja:)…ce amintiri…:(…si exemplele ar putea continua pana as umple 10 pagini.Eram toti lipsiti de griji,de fapt nici nu puteam sa imi dau seama ce este aia o grija,nu ne pasau de consecinte…a fost ca un vis cu toate ca atunci credeam ca asa va fii mereu.Chiar vara asta am fost la bunici,desigur nimik nu a mai fost la fel precum ai zis si tu,multe lucruri lipsa din peisajul care mi-a ramas in subconstient,multe persoane decedate din acei batrani care ne fugareau,copii cu care ma jucam eu atunci inclusiv verisorul meu lucreaza,nu mai are nici el timp de nimik,stress mult,nu am mai vazut un copil sa se joace in strada,nu am vazut un batran sa stea si sa povesteasca copiilor povesti de groaza sau ce au facut in tinerete,nimik…totul era pustiu, eram parca intr-un film horror,desigur nici timpul care am mai stat acolo nu era la fel….in loc de trei luni am stat 3 zile si alea mi se pareau monotone…e chiar trist daca ne gandim asa,dar poate cand o sa avem 50 ani o sa ne amintim la fel de momentele placute de acum,din zilele noastre….cine stie.
Povestea e clasica. Incepe de la Ion Creanga, continua cu Ioana Radu, trece si pe la noi si nu se va termina niciodata. O poveste fara sfarsit, neverending story.
“Aş vrea iar anii tinereţii, şi mintea mea de-acum
Azi ştiu ce-nseamna rostul vieţii
Pe care ţel, pe care drum
Aş vrea să am azi înainte toţi anii ce-au trecut
Să-mi cern aducerile-aminte,
Să-nmugurească alt început.”
Eu am 18 ani si imi pare foarte rau cand vad ce copilarie ai avut.Eu pot sa spun despre a mea ca am trait toata viata la oras, bunicii au trait la oras, in fiecare zi merg la scoala, prin baruri[la un suc bineinteles] si apoi acasa.Splendid, nu ?
Dematurizarea…putem sa ne jucam de-a maturizarea cand suntem copii…apoi dupa ce treci de 30 de ani incepi sa vrei sa fii din nou la varsta cand totul era altfel…aveai parintii in spate niste bunici pentru care erai cea mai scumpa comoara din lume.Timpul insa trece si te trezesti la 40 si ceva cu propria ta familie dar pe drum ai pierdut bunicii, parintii multe din visurile din copilarie au disparut pur si simplu, la fel si inocenta si te intrebi, de ce am vrut sa cresc asa de repede ?
Frumoasa melodie, versuri superbe…Multumesc huidule pentru acest post.
Avem nevoie din cand in cand sa devenim nostalgici in aceasta viata care uneori este de tot rahatul…
Cat de frumos ai asternut in cuvinte…
Precum spunea cineva mai sus “parcă ai scris fix despre copilăria mea” .
Cand incep sa dezgrop la amintiri, sa simt parfumul ametitor si rememorez libertatea copilariei far’ de griji , parca mi se impaienjenesc ochii si incep a-mi zvacni tamplele .
Abia in astfel de momente iti dai seama cat de repede au trecut toate si ca nimic nu le va mai aduce inapoi.
Copiii apartinand noilor generatii nu mai au nimic din toate aceste bucurii simple. Noile generatii traiesc precum niste orfani, uitati intre betoane , respirand aerul proaspat al tevilor de esapament…
nu comentez!
am crescut la oras, dar ma apuca nostalgia de fiecare data cand ies in balcon si ma uit spre parc unde ne jucam de-a gimnastele la bara, la sol… sau ma uit spre gradina unde ne jucam cu papusile, ne jucam de-a scoala si faceam tot felul de piese de teatru… ma uit la frunze si la iarba si imi aduc aminte ca ne jucam de-a aprozaru etc etc etc… este adevarat nu am trecut cu mult peste varsta jocurilor, dar cred ca daca am uita prea repede de copilarie ar fi ca o panta care nu are decat un sfarsit monoton…
E interesanta melodia!
Nu ma mai face sa plang
Cred ca nu trece zi sa nu-mi doresc sa dau timpul inapoi. Ce bine era fara calculator, fara televizor si fara telefoane mobile. Eu am crescut la oras si bunicii mei tot la oras. Cand venea vara si prietenii mei de la bloc plecau “la tara”, plangeam ca vrem si noi (am un frate) si mama ne ducea “la bunici” – care stateau la bloc, in acelasi oras. Din fericirie, eram plecati cel putin 2 luni in fiecare vara la munte, in tabara, pentru ca am avut norocul ca mama sa fie educatoare si sa ne ia cu ea peste tot.
Cand am citit post-ul tau mi-am amintit, cu cat lux de amanunte se poate, ce tabere frumoase faceam, ce de prieteni aveam, ce drumetii ne umpleau zilele. Si apropo`s de ciuperci, plecam dimineata la cules si ne intorceam cu o prada bunicica, dar ajungeam cu numai jumatate la bucatarie pentru ca pe drum treceam pe langa o mina si baietii de-acolo ne pacaleau ca nu toate sunt bune si atunci…ramaneam fara
Chiar daca am numai 26 de ani, m-am lovit prea tare de realitate, de tehnologie, de lumea din jur lipsita de zambet, de speranta…
Pacat ca tehnologia strica azi copilaria atator copii… Nu stiu daca este neaparat vina parintilor… Nu cred ca este vina cuiva. Aaa si mai regret ceva: ce desene animate minunate si blande erau inainte. Acum…stim cu toii cat sange si cata violenta exista in desenele animate care trec cu atata usurinta de cna … nu? Si atunci ne mai intrebam de ce se razbuna copiii pe cate o pisica sau un catelus…pe copaci sau pe orice din jurul lor. Nu stiu sa iubeasca, sa aprecieze. Si mai grav este ca in graba noastra uitam de ei, uitam sa-i mai bagam in seama, uitam sa-i invatam, sa-i certam, sa-i pedepsim… Sunt singuri si foarte prost informati…
Nu cred ca tu sau prietenii tai v-ati batut joc de un suflet nevinovat pana a ramas fara suflare. Nu cred ca aveati momente de violenta. Am fost crescuti sa iubim natura si cat de bine ne regasim chiar si acum in ea.
Ce se intampla? Unde sunt muntii impaduriti? Unde sunt vacutele cu ugerul plin? Unde sunt pasunile? Unde a disparut susurul izvoarelor? Unde au plecat pasarile? Unde s-au ascuns greierii? De ce nu se mai aude natura? De ce am devenit atat de rai? De ce suntem distrugatori? De ce nu mai gandim? De unde atata egoism? In loc de verde si natura in jur e numai negru si durere… O scurta descriere a ceea ce va fi in 50 de ani daca nu devenim constienti de ritmul in care traim azi.
Citeam de curand un articol (SF) legat de faptul ca extraterestrii nu vin pe pamant pentru ca nu suntem inca pregatiti. Cel mai puternic argument: “Rasa umana este cea mai rea din intreg universul si daca am veni neinvitati ne-ar ataca pana ce se vor autodistruge.” De unde atat de multa rautate? Sa facem loc copiilor “cristal” si “indigo” sa se nasca … si poate atunci vom putea spera. Mi-e dor de armonia omului cu natura. Acum nu vedem decat blocuri mari de piatra rece. Urmaresc Animal Planet si aproape ca-i invidiez pe thailandezi sau pe asiatici. Am spus “aproape” pentru ca desi traiesc in sanul naturii, viata acolo este aspra si de multe ori natura isi arata coltii. Dar aste este legea selectiei naturale… Pentru ca noi am incalcat si am sfidat aceasta mult prea importanta lege, oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca rasa umana se degradeaza. Selectia naturala nu mai are loc datorita tehnologiei medicale existente si acest lucru conduce inevitabil la modificarea in rau a codului nostru genetic. Pentru ca au sansa la viata toti “cei slabi”, acestia isi transmit genele “defecte” mai departe… Opriti-va un moment si ganditi-va la asta… Repet: nu afirm EU, pur si simplu va transmit ce am aflat si eu dintr-un documentar realizat de Discovery Science.
Daca Discovery nu ar exista as renunta la televizor si l-as arunca pe geam daca intr-o zi n-ar mai fi nici Carcotasii.
Trist viitor avem …
Da ca bine zici……ce bine era cind totul se rezuma la stat la porta pe santul din fata portii cu copii, joaca de-a hotii sau flori fete si baieti pe care si fetita mea de 5 ani si jumatate il joaca inca. Din fericire pentru ea si pentru mine de altfel stau la tara dar muncesc in orasul asta nenorocit care in fiecare zi imi consuma bani de benzina si nervi in traficul infernal.As avea posibilitate sa ma mut aici dar n-as face lucrul asta nici intr-o 100 de ani, mai bine fac 110 de km zilnic,dus intors si ma tarasc de la salariu la salariu cu banii de benzina. Cand ajung seara acasa dupa stat la un singur semafor de n’spe mii de ori si bag masina in curte, se adude doar cainele vecinei si al meu si miroase a paine coapta la cuptor sau a tocana de ceapa de la vecina si mai vad copii strisi pe banca de la poarta sint cea mai fericita.Ma bucur ca al meu copil se joaca in continuare pititea si se ascunde dupa gramada de nisip a vecinului sau se duc la furat de caise verzi primavara, sau stam seara in curte pe iarba si privim stelele si nu stau cu frica in san ca trebuie sa o il pazesc musai ca sa nu pateasca ceva. sint norocoasa chiar si nu am vila cu piscina si nici BMV X5. Am un matiz si am o casa modesta. Eu pot sa spun ca inca mai traiesc din amintirile copilariei doar cand o vad pe fata mea jucindu-se asa cum si eu am avut norocul sa ma joc.
Din fericire eu copilaresc de fiecare data cand merg la ai mei si ii car dupa mine pe copiii si pe sot, pe dealuri, la cris, la lac, la vechiul aeroport unde jucam “fotbal” (un fel de a spune pentru ca eu habar nu am si ei sunt inca mici), prin padure la cules de orice se poate aduna. Avem acasa o adevarata colectie de lucruri inutile (pietre, bete, conuri, frunze) dar pe care nu am voie sa le arunc pentru ca cei mici le colectioneaza. Cine are copii are marea sansa de a ramane tanar si de a copilarii pentru a doua oara.
“Am fost sa-mi iau ramas bun de la bunicul,”
-scrie mai mult, fi… tu in suflet
multumesc mult,
nota 10 huidule
lumea nu mai e ce a fost odata
Frumosi anii copilariei … eu de exemplu am crescut la tara pana la varsta de 4 ani pana a murit mamae
. copii din ziua de azi eu zic ca ar trebui macar pentru putin timp lasati in grija bunicilor de la tara asta daca au, pentru ca eu unu cel putin am invatat sa fiu respectos cu oamenii si cu ce ma inconjoara. am invatat sa apreciez micile placeri ale vietii care ne inconjoara astazi dar care nu mai prezinta importanta pentru majoritatea pentru ca sunt prea “ocupati” sa bucure de ele. e trist ca acum copilaria se traieste in fata calculatorului, a psp-ului sau mai stiu eu ce widgeturi or sa mai faca. Viata pe ulita a fost foarte frumoasa, ce calculator sau altele …. o miuta sau o v-ati ascunselea, sau tara tara vrem ostasti…alea erau jocuri 
, copii din ziua de azi nu stiu sa-si mai traiasca copilaria se maturizeaza mult prea repede, unii incep sa fumeze inca inainte de a merge la scoala …. sau mai stiu eu ce mai fac.
Cu stima, Dragan George Bogdan.
PS. Inca ma mai uit la desene cand am timp
) ( american dad si family guy).
Nostalgia originilor,,,dematurizarea”,paradisul pierdut al copilariei(al inceputurilor),toate sunt tratate unic de Eliade.Ceea ce e frumos,Serbane,e ,daca esti cinstit ,faptul ca prin sufletul tau au trecut niste volti ce ti-au trezit acea sensibilitate pe care o avem toti in noi,dar pe care nu mai stim sau nu mai vrem(putem )s-o lasam sa iasa la suprafata.Stiu foarte bine zona in care ti-ai trait copilaria si-ti dau dreptate:frumoase meleaguri!Tine-o pe coarda asta,ca mie-mi place!Bafta!
Draga serban….m-ai facut sa lacrimez…..aducandu-mi aminte de meleagurile copilariei.Suntem vecini….la tara….sunt din Tomsani la doar o aruncatura de batz de Costesti. Am ajuns sa numai am timp sa merg la tara evident din cauza job-ului si a grijilor cotidiene…..dar imi e tare dor de locurile superbe de acolo….defileul Bistritei cand ma duceam cu prietenii din copilarie cu batrana mocanita!!!!Frumoase vremuri…..Dar acum, cand ajung acasa, rar, vad Buila tot mai afectat de cariera de piatra si parca il vad mai mic…nu stiu poate mi se pare….
Aprope pentru fiecare dintre noi copilaria pare un taram de basm, feeric, chiar daca atunci nu ni se parea asa, iar locurile in care am crescut si am inceput sa descoperim lumea cu bune si rele se imprima pentru totdeauna pe ecranul mintii noastre generand peste ani si ani nostalgie si regrete . Dincolo de idealizarea inerenta a copilariei si a locurilor natale ne putem intreba ce se pierde pe parcurs de ne intoarcem privirea in urma si avem mereu senzatia ca am pierdut ceva insesizabil, dar inestimabil ca valoare .
M-am surprins zilele trecute strigand la copiii mei sa se maturizeze … Trista ipostaza si absurda cerere.
…pentru ca singura mea implinire este sa ma incant zi de zi de inocenta si bunatatea lor pe care ma straduiesc, ca om matur ce sunt, sa le mentin cat mai mult intacte intr-un context social deloc prielnic.
Cu atat mai mult noi, cei care am avut parte de atata libertate “in crang”, ar trebui sa ne reactualizam resursele sufletesti , pentru ca am primit mult de la viata.
Nu e compozitie proprie….dar cine a scris asta …..avea mare dreptate….
Nascuti la inceputul anilor 60-70-80, vedem acum in anul 2008 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani.
Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data.
Suntem ultima generatie care a jucat “Ascunselea”, “Castel”, “Ratele si vanatorii”, “Tara, tara! Vrem ostasi”, “Prinsea”,”Sticluta cu otrava”, “Pac Pac”, “Hotii si vardistii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa), primii care am vazut desene animate color;
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii “Soimi ai Patriei” si ultimii “Pioneri”.
La gradinita am invatat poezii in romaneste,nu in engleza… Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears.
Am citit “Licurici”, “Pif”, Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri “de la TEC” fara sa ne fie teama ca “au prea multe E-uri”, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul.
Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la chefuri sa jucam “Fantanita”, sau “Flori, fete sau baieti”, sau “Adevar sau Provocare”, sau orice ne dadea un pretext sa “pupam pe gura” pe cine “iubeam”.
Noi suntem cei care inca au mai “cerut prietenia”, care inca roseam la cuvantul “sex”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?”, ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au “child proof the house”, ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV,noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea “Feriti-va de magarus…………..
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de “first-timers”.…
Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti de-al nostru!
…cand eram copil ziceam…mama, mama, vreau sa fiu si eu “om mare” si uite ca am ajuns…am 23 de ani nu sunt multi dar simt ca am 50, Serbane tu zici ca esti ultima generatie care a apucat asa ceva…tin sa te contrazic eu vara plecam in vacanta la tara undeva in Dambovita si pot sa spun ca abia asteptam sa ne ducem la scaldat si mama saraca urla dupa noi (suntem 4 frati) sa venim la masa si ne uita Dumnezeu pe gârla pana apunea soarele si veneam rupti de foame…si mamaliga facuta de mamaie la pirostrie…si laptele fiert in tuci ca de laptele proaspat (crud) “nu e bun maica, faci limbrici”:), ca sa nu mai zic de cat eori fugeam pe camp ac ne prindeau la furat de pepeni si pentru ca nu purtam papuci mai calcam in cate o balega de vaca inca …calda:). Acum cei pe care ii stiam eu acolo din cei batrani jumatate nu mai sunt si ma apuca disperarea ca nu mai are cine sa ma trezesca la 12(noaptea) sa ma duc cu colindul si sa ma invete sa bag covrigii in traista nu pe …langa, ca sa nu mai spun ca dimineata te pacaleau sa mananci ca altfel te spurca pupaza, nu aveam nici o grija decat sa hoinaresc cat era ziulica de mare.
Acum muncesc de’mi sar capacele, banii nu-mi ajung de nici un fel …life…sucks
Intr -adevar singurele momente cu adevarat fericite sunt cele din copilarie..si cred ca sunt singurele pe care mi le amintesc de parca ar fi fost ieri..La televizor vedeam jumatate de ora desene animate..si un picut mai mult sambata,la Clubul de sambata..Deci aveam suficient timp,sane jucam “de-ascunselea”,”de -a mama si de -a tata”
,”ratele si vanatorii”..Timp sa alergam pe dealuri,timp sa jucam fotbal,fete si baieti.Timp sa mergem prin lanuri de porumb,sa rupem” parul” porumbului pentru a ne face plete..Timp,sa ne furisam in gradina si sa ne strecuram degetelele prin gardul vecinului,pentru a-i manca zmeura..
Iar la scoala,asteptam soneria ce anunta recreatia,pentru a fugi in turma afara..sa mai jucam “ata” sau sotron..
Bravo Serbane!!
ps:Bebe,nu stiu cine a scris ce ai postat tu dar nota 10..
Da, asa-i! Noi am crescut altfel si am avut o copilarie frumoasa, dar hai sa-i intrebam pe parintii nostri cum li se pare copilaria nostra in comparatie cu a lor?
Si legat de cum ne crestem copiii, depinde in mare parte de noi daca ei o sa aiba o copilarie fericita sau nu, daca o sa aiba ce sa isi aduca aminte. Sta in puterea noastra sa-i invatam ascunsea, mata, tara tara vrem ostasi, pac-pac si alte jocuri din astea, chiar daca ei cresc printre blocuri si nu printre copaci, pentru ca pana la urma ei cresc unde le este casa, iar casa lor noi am ales-o, nu ei.
De multe ori ne adunam si depanam amintiri din copilarie, poate pentru ca suntem mai multi frati si fiecare aduce cate o amintire sau pentru ca inca mai vizitam vechile locuri nu stiu inca cert este ca nimic nu mai este cum era. Locul copilariei mele e relativ aproape de Bucuresti si a ajuns mai repede multe “imbunatatiri” iar ceea ce a fost s-a pierdut. Nu mai este padurea, garla s-a schimbat pentru ca se cara pietrisul din vad iar malurile se surpa, pasunile sunt pline de ciulini. Imi pare rau ca nu va mai putea vede si fiica mea ceea ce eu pretuiam la acele locuri, nu va putea sta intinsa pe iarba si s-a vada norii cum trec, sa asculte seara tarziu cantecul pasarilor si al greierilor, sa-si faca cazemate dein baloti de paie……… s-au dus toate. Mare pacat pentru ei acum nu stiu cum sa se joace, nu vor invata ce inseamna sa pretuiesti natura si sa te bucuri de lucrurile simple.
Frumos dar trist.Am uitat sa mai fim noi insine si cei mai multi dintre noi au uitat de unde au plecat si daca aud ca domiciliezi la tara iti spun aproape in fata “taranule”dar ce stiu ei ce este cu adevarat viata la tara ,cate bucurii iti creaza numai faptul ca respiri alt aer.Este inca frumoasa viata la tara ,incercati
mai sunt copii (putini ce-i drept ) care au parte de o astfel de copilarie.copilaria mea a fost prelungita in facultate .cantatul la chitara la lumina focului si colindatul padurilor de prin valcea.se auzea decat zgomotul apei
.iar copii de azi,ce traiesc in orase galagioase,se bucura de natura .
eram in the fifties la sor’ mea si ii spuneam ca ninge la munte si abia astept sa merg la schi. si de la asta a pornit totul. ne-am amintit de iernile noastre din copilarie,de dealul viilor(dragasani) doamne ce frumos mai era! plecam dimineata si ne mai intorceam seara de la sanius cu hainele inghetate pe noi, sloi. mergeam pe deal sa ne dam cu sania printre randurile de vie, faceam bob si chiuiam de ne auzeau parintii de acasa. cel mai frumos era cand intram cu sania intr-un spalier de saream trei metri intr-un tufis de mure. cum dadeam cu parafina pe sanie ca sa alunece, cum ne duceam tocmai pe “valea turcului”, acolo erau cele mai bune partii pentru sanius. mergeam cam 3-4 km pe jos peste dealuri prin zapada ce ne ajungea pana la genunchi. era o adevarata competitie cine face cel mai repede un om de zapada. sau incercam sa facem toti cel mai mare om de zapada mai inalt decat noi si trebuia sa ne uracam pe sanii ca sa-i punem capul.cum faceam ghetus cu putina apa iar vecina punea cenusa si il stica.
vara mergeam cu prietenii tot pe deal,pentru ca o parte din ei aveau capre. mie imi placea sa merg la bunici la tara pentru ca aveau mai multe animale. asa ca acolo ma duceam cu capra cu vaca si cu calul. calul de care aveam eu grija, era de fapt o iapa foarte blanda, avea probleme cu un ochi, nu prea vedea bine. o luasera bunicii de la c.a.p. pentru ca avea doi manji. pe ea o puteam calarii fara probleme,de ceilalti doi cai avea grija bunicul: un armasar naravas si o iapa care musca.
stiti ce fac astazi copii acolo? descarca filmulete de pe net cu p… mea si alte obscenitati, se stang la colt de stada si comenteaza asta. noi ascultam metallica, nirvana si ac/dc si jucam pitulusu.
Foarte adevarat ce ai scris tu aici. Traiesc si eu acelasi sentiment de fiecare data cand merg acasa. Aici e site-ul meu, despre satul meu http://www.sambata-de-jos.ro
Vârsta este un preţ scump de plătit pentru maturitate.
Da… generatia asta am prins-o si eu… sunt din Caracal si am copilarit la bunici in zona de case din oras. Imi amintesc cand veneau la gradinita doi batranei cu caruta cu butoiase de inghetata si imi dadea bunica dimineata bani sa-mi cumpar, cum ne jucam intre noi elastic, sotron, roata invartita cu sarma, pitulatea, cum mancam rosii cu sare si paine. De Craciun ne duceam cu colinda, si de Revelion ne facuse tata un cap de capra din lemn si ne invata versurile : “tza tza tza capritza tza, n-are capra ce manca…” si acum mai stiu dialogul intre jidan si cioban, respectiv tiganca care venea sa deoache capra ca se imbolnavise…
Mergeam la cules de vie unde era o atmosfera nemaipomenita, in josul terenului era ditamai balta si mergeam si ne balaceam. In zilele de vara cand ploua, ne descaltam si stateam pe strada pe langa trotuar unde se scurgea apa la vale si ne placea la nebunie. Mergeam la furat de lubenita de la vecini doar ca era amuzant si dupa le mancam la cativa metri, si cand eram intrebati faceam pe nestiutorii. Ce vremuri!
… offffffff, ce frumos a fost… Eu am copilarit in Maramures, cel mai frumos loc din lume, cu oameni buni, calzi, sinceri, primitori, totul e foarte frumos acolo. Am fost in vara acolo, la un botez, mama copilului m-a rugat sa ma imbrac in costum popular, creda ca o sa refuz (eu fiind de la oras), am purtat cu mare placere si mandrie costumul frumos din MM.
Duminica, bunica ne obliga sa mergem la biserica si unul din familie trebuia sa fie imbracat in costum popular, eu eram in vacanta, asa ca vara eram pedepsita de verisorii mei sa imbrac costumul popular, dar mie imi placea la nebunie. Ce vremuri faineeeeeeeee, dare faineeeeeeeeeee. Copilul din poza e mandru de mine, de ce am ajuns… Incerc din rasputeri sa-mi educ fetita sanatos si curat, desi e tare greu in nebunia asta…
Multumesc Serban ca m-ai oprit o clipa din “nebunia zilnica”…
Macar o ora sa mai traiesc copilaria la bunici, macar o ora sa ma ascund in vita de vie dupa vreo nazbatie
)…macar o ora sa ma usture talpile de la julituri dupa scaldat…wof Serbane! cred ca daca mi s-ar da de ales nu as mai vrea prezentul, iar viitorul nici nu m-ar mai interesa.
si ei isi amintesc cu bucurie vremurile de demult si se intreaba cand au trecut si le place sa povesteasca si sa li se aminteasca.
Nu sunt din generatia ta, sunt dintr-o generatie mai tanara, nu cu mult, dar mai tanara si tot am prins viata fara griji.
Chiar zilele trecute vorbeam cu un prieten care nu a trait niciodata la tara si imi spunea cat de trist era cand venea vacanta de vara si toti prietenii plecau – TRIST!
Si mai spuneam cum ca daca as stii cum e sa duci viata pe langa bunici cu atata timp liber si spatiu de joaca, precum si cu atatea optiuni in aer liber – si sa nu fi trait vreodata asa ceva nu as mai iesi din depresie.
Emotionant postul – mi-a adus amintiri dragi si mi-e dor de bunici, pe care ii multumesc lui Dumnezeu inca ii mai am – ma duc sa le fac o vizita mai lunga chiar azi
Imi doresc numai sa le pot acorda copiilor mei aceasi sansa pe care am avut-o eu, poate nu totul e pierdut – e o copilarie sa gandesc asa – dar pana la urma nu ma grabeste nimeni spre maturizare
edit by serban:
cred ca suntem ultima generatie care a prins “lucrurile simple” din viata! si ce frumoase erau!
nu cred, pentru ca mai sunt copii care cresc la tara, fara calculator si se bucura la fel cum ne bucuram si noi(eu am 24 de ani si am avut o copilarie plina), dar sunt din ce in ce mai putini
Serban poti s-o stergi daca nu-ti place dar si asta e dematurizare…
Mi-e dor de buna mea batrana
Mi-e dor de prispa casei ei
I-as face de-ar trai cununa
De toporasi si ghiocei
Mi-e dor de painea coapta-n vatra
De buna mea cu maini muncite
Mi-e dor de strachina curata
Plina cu muraturi acrite
Mi-e dor sa fiu copil din nou
Sa simt mirosul de sarmale
Sa fur de sub gaini un ou
Si-apoi smantana de prin oale
Ma doare aceasta intrebare
Si nici nu pot s-o pun subtil
M-am saturat sa fiu om mare
Bunico, vreau sa fiu copil.
Recunosc ca tineretile mele nu au fost facute pe la tara,ma rog,locul unde traiau bunicii mei nici nu prea se numea tara,avand in vedere ca traiau in Dobroiesti,aici,la periferia orasului,langa locurile unde Caddy,Tataee sau Uzzy scoteau primele singleuri,dar totusi,avea aiura de sat.Ma jucam impreuna cu prietenii jocuri precum “Lapte Gros”,”Fata-ascunselea”,”Leapsa” si alte jocuri ce la multi ne-au facut tineretile,mergeam in fiecare sambata dimineata la stadion si spargeam seminte,uitandu-ne la echipa locala ce joaca si acum intr-o divizie judeteana,iarna nu mai spun ca pe ulita satului era concurs de dat pe sanie cand zapata iti ajungea pana-n genunchi,hehe….vremuri frumoase.Pacat ca s-au dus si acum suntem acaparati de grijile vietii.
Serbane, m-ai lovit! Azi am intrat prima oara pe blogul tau, si de vreo doua-trei ore il tin minimizat in taskbar, facandu-mi curaj sa-ti citesc articolul asta pana la capat. Ai descris in linii mari vacantele si copilaria a vreo 80 la suta din cei de varsta noastra. Iar descrierea asta doare, pentru ca deja locurile, varsta si trairile respective raman tot mai departe in urma; eu cand ajung acum in locul unde s-au petrecut toate astea vad locuri, lucruri si oameni, dar toate sunt schimbate, locurile s-au adaptat “economiei de piata cu baroni locali”, oamenii nu mai sunt senini si destinsi… Gata, ca deja sunt deprimat.
Da-i bataie in continuare (si cu blogu’ si cu Cronica)!
Imi este sincer mila de generatiile de copiii de acum ,n-o sa aiba nicio sansa sa traiasca copilaria pe care am traito noi ( cei trecuti de 25 de ani ) .E pacat si trist ca multi dintre ei n-au citit o carte si ca si-au creat o lume virtuala in care nici macar parintii nu-si au locul ,sa nu mai discutam de prieteni .Dupa parerea mea noi astia crescuti pe vremea comunismului am avut o copilarie mai frumaoasa ,stim sa apreciem lucrurile altfel si aveam ce povesti . Ce vremuri ,ce frumos … daca as putea sa dau timpul inapoi tot asa as vrea sa-mi traiesc copilaria .
Nostalgii ! Amintiri din copilarie ! Visuri frumoase ! Viata merge inainte , Serbane , timpurile se schimba , celularul si calculatorul poate au distrus mai mult din trecutul nostru decat au distrus criminalii ce au condus Romania in ultimii 20 de ani ! Satul romanesc nu ar fi putut sa ramana la fel ca acum 30 de ani decat daca taranul roman ar fi avut aceeasi sansa incepand cu ‘90 precum taranul francez, englez sau german ! Putini din tinerii de azi au macar o boare de idee cam ce fel de nostalgii ne prezinti tu aici ! Cand nu ai termen de comparatie nu poti macar sa’ti inchipui timpuri ca cele pe care le evoci tu ! Noi , cei mai batrani, DA! chiar daca unii sunt la capatul lumii !
felicitari!
citind cele scrise de tine, mi-au dat lacrimile: mi-am amintit de vacantele petrecute la tara, printre dealurile fermecatoare de la poalele muntilor.
toate cele bune!
foarte foarte frumos subiectul si impresionante comentariile.
citindu-le mi-am dat seama ca totusi s-ar putea sa mai avem o sansa ca natie,ca oameni si ca ceea ce se intampla acum e doar o consecinta a ,,valului”de schimbari venit peste noi.poate pana la urma razbim si noi si vedem iar soarele.totusi copiilor nostri le putem oferi o particica din ce am trait noi cu un minim de efort.poate!mai sunt locuri in care sa memorezi si sa transmiti asemenea sentimente.inca o data felicitari HUIDU pt.subiect si celor care au raspuns.la mai bine.
….”Nu stiu cum sunt alţii dar eu cand ma gandesc …s.a.m.d. la Humulesti…” Serbane !!! treci pe carare ….lasa povestile pt cel mic:))
PS. oricum ..dragut articol:D
Te salut
Pe cat punem pariu ca astia de la Voltaj nu s-au gandit nici macar la un sfert din cate trairi ai enumerat tu (singurul lor tel fiind, probabil, sa prinda la cati mai mult nostalgici)?
Propun sa-i mai lasati in zeama lor de manelisti electronici, ca amintirile nu va sunt conditionate de nimic.