Am citit atent tot ceea ce mi s-a transmis cu ajutorul fanilor de la inceputul galcevei cu Mircea Badea! Desi nu vreau, hai sa facem putina lumina in jurul personajului, sa dam la o parte poleiala si sa vedem cartoful sec!
Nu ma puteti compara cu Mircea Badea pentru ca eu nu am obiceiurile lui, pur si simplu mai am putina coloana vertebrala, eu imi sustin parerile chiar daca acestea nu corespund cu cele ale publicului larg!
Mircea va rosteste in fiecare seara, ca o poezie, ceea ce va place sa auziti, a facut macar o data ceva ? Da! Si a esuat lamentabil! Dar astea nu sunt lucruri pe care sa le tineti minte? Nu, nu! E mai usor de aruncat cu noroi in Huidu care nu mai are umor, are o emisiune in cadere, e perimat etc! Sunt pentru voi, cei care nu intelegeti ce vreau sa spun, perimat, dar nu atat de ipocrit, pe cand idolul vostru e un monument de ipocrizie!
Dupa un debut prea devreme, aproape cu forcepsul, la Tele7 abc, sub bagheta atotstiutoarea a lui Tatulici, a trecut cu Teo cu tot, pe la Antene unde a activat ceva ani buni, pana au devenit si Antelele un pic mai profesioniste si s-au descotorisit de amatori!
A venit apoi la PrimaTv injurand de zor Antena care-i daduse un binemeritat sut in cur! Ce a facut la Prima? Emisiune de vara de doi lei si agresiuni asupra cameramanilor!
Strasnic luptator, probabil cu peretii tapetati de Van Dame prin dormitor!
Lui Badea ii put acum mondenitatile lui Prigoana dar, pe vremea cand era la Realitatea si-si lua bani din gunoaiele lui, era bine, astazi Silviu merita injurat strasnic! De ce nu? Asta vrea poporul sa auda?
Tot asa si Sarbu: e bun de injurat acum si de ironizat, cand insa Mircea isi facea celebra freza pe holurile de la Buftea, pe postul de bufon general la “Alege ASIA”, Sarbu era bun! Ia de vedeti ca sigur ati uitat!
Va dati seama ca daca maine poimaine se duce la Vantu pe care nu-l injura direct (prietenii de la DGIA stiu de ce), o sa avem sansa sa-l injure cu obida inclusiv pe Voiculescu, pentru ca, nimic nu e mai racoritor pentru Mircea decat o flegma bine tintita in locul pe care l-a lins cu strasnicie atat’ amar de vreme! Cam asta este “marele salvator” revolutionarul de carton” de la tv!
Un lingau si un pupincurist care vorbeste de moralitate si de tarele societatii, dar chiar el, prin comportamentul lui, le accentueaza! Mai grav e ca oamenii care aud din gura lui in fiecare seara exact ce vor sa auda, il considera pe sarlatanul cu matreata um “mare om”, “o speranta”, “o salvare”, “Mircea sa nu ne lasi! tu esti vocea noastra”!
Mircea ne ataca pe mine si pe Gainusa ca accesam fonduri SAPARD, ca ne facem case (stiri neverificate si preluate din mocirla de gazete in care se scalda in fiecare seara), de parca noi traim din banii comunistilor si ai securistilor cu pretentii de politicieni! Si chiar daca ne facem si ne dregem avem impozitele platite si nu datoram nimic nimanui! Nici macar un sfant!
In vremea asta, firma lui Mircea e falimentara si actionata in judecata de un amarat care ar vrea sa-si recupereze banii. E simplu sa-i ataci pe toti si toate, sa-ti puta tot si toate, atunci cand tu te comporti exact ca cei pe care-i combati! Mircica draga, noi avem platite toate darile si toate impozitele pentru fiecare banut castigat, ca nu pot face parte din jmecherii care “dau faliment”, sunt fraier d’ala care plateste tot!
Serban
P.S. Celor care-l pupa-n cur pe scelerat le doresc numai bine, cand mintea o sa le vina la cap, ii mai astept pe aici pana atunci: Traim in Roamania si asta ne ocupa tot timpul! -asa e, Mircea esti la fel de impostor, ipocrit, fals, mediocru, mitic si de doi lei, ca si cei pe care-i “combati ” la tembelizor! Esti un Rica Venturiano modern monser!
Aaa si inca ceva: tot zice despre mine ca scriu prost da’ ma citeste masochistu’ dracului, pai sa va dau un exemplu de proza Mirceabadiana de la inceputul unei melodii parazitii si acum ma intreb cum au acceptat baietii aia asa un rahat pe piesa lor:
Mamaaaa asta da umor! Si ce jocuri de cuvinte! Urzica ar fi mandra draga! Sa vorbesti cu Vanghelie sa te publice in almanahe, ca numai acolo mai gaseam tampenii d’astea de brigada artistica! Iata si versul care lipseste: “toti politicienii de azi se trag din securistii cu tupeu, care dupa `89 au facut legile in Romania: au furat tot s-au imbuibat si si-au facut trusturi de presa, unde angajatii lor indobitocesc poporul asta si asa un pic cam shui, mama lor de turnatori imputiti!” Asta nu putea scrie Badea ca-l altoia Felix cu nuia la popou!
Hai ca vomit! Marsh ma deontologule!
Pagina: « 1 … 13 14 15 16 [17] Show All
Pagina: « 1 … 13 14 15 16 [17] Show All
Daca nu este conform anumitor dorinte,posibilitati sau gusturi..e Naspa!
Interesanta “Teoria ipocriziei!”,imi place.. dar in luna iulie 2oo7 ii trimiteai sms-uri lui Mircea Badea in timpul emisiunii “In gura presei”..iar ele erau de congratulare.
Era tot acelasi Mircea Badea,acelasi debut..
Gresesc?
Multumesc.
edit by serban
era un comentariu la o problema dezbatuta! ma intalnesc cu badea bem o cafea, discutam, asta nu inseamna ca ne si iubim….
[...] Aseara , Mircea Badea a inceput sa faca misto de carcotasi , in special de Huidu . L’a facut prost si si-a batut joc de Gainusa si de bebeluse. Mircea il face prost pe Huidu .. dar mie chiar nu mi se pare prost. Am impresia ca va certati aiurea , amandoi sunteti destepti ( acum nu vreau sa va laud ), dar tu Mircea te enervezi aiurea . Ce zice Huidu aflati aici .. CLICK [...]
te salut, din nou, cand o sa faceti si voi emisiunea asta LIVE? si fara texte anterior prelucrate si citite pe prompter sau foi? vrem si noi ceva mai original si live nu o regie de cadre si secventze unite dupa bunul vostru plac…vrem ceva LIVE sa va auzim glasul in direct cum spechuieste.
edit by serban:
cand o face mircea o Emisiune de televiziune nu un monolog cu ziare! eu cred ca sta pe wc…sincer!
aaa si nu sunt nici aici pt a fi partinitor MB sau SH, decat prezentam cum vad eu ca telespectator lucrurile la unul si la altul, daca ai acest blog inseamna ca vrei sa citesti si mesaje si nu numai ”ce grandios esti” drept urmare prefer si un raspuns cat se poate de decent nu inflamat si plin de supuratie…totusi era parerea mea si pt respectul ca om nu ca persoana individuala, trebuia sa existe respect in raspuns. Spor la treaba, si … realizeaza si tu o emisiune live…ar fi mult mai convingatoare asupra calitatilor voastre si atunci nimeni nu s-ar mai lega aiurea de voi daca aratati ca AVETI CU CE si nu sunteti decat bizoni in trafic. Nu am nmk nici cu tine nici cu Mb…nu sunt fanu nimanui si nici partinitor.
edit by serban:
uite aici o emisie live: facem aceasi lucru: stam cu curu pe scaun, citim ziare si vorbim cu ascultatorii! cu o camera pe noi am face acelasi lucru ca badea! aia nu e o emisiune de televiziune este un monolog filmat!
chiar este tare! ma refer la pensiune.uit ca nu s-au dus degeaba banii. … sincer nu stiu de ce aveam o alta parere.
..aceleasi posturi, aceleasi sute de pareri,jigniri si injurii..spuse doar intr-o alta maniera,cu alte cuvinte..total interesant ce se intampla aici.
sa ajunga copii de 13 ani din slobozia pe care ii cheama paul sa idolatrizeze pe cineva care vorbeste despre politica, la 13 ani sa stai sa citesti asemenea baliverne…balivernele mele..si ale celor 805 tristi din toata harmalaia asta..nu e vorba doar de acel copil distrus care s-a bagat in discutie ca musca la cacat,e vorba despre oamenii de aici care nu au un habar despre ei, si care isi sustin asa zisul idol.
Da! e mai apreciata emisiunea aia.
normal ca e apreciata, ineditul a placut tot timpul la lumea proasta,si prosti sunt destui..o gluma buna si o poanta nu poate fi comparata cu un injuriu adus unui parlamentar, unui om cu un statut social destul de important as putea spune.
nonsensuri.. tot ce am scris mai sus.
no bun…eu ma duc sa-mi intind rufele la uscat, la revedere oricarui care trist imi va citi mizeria asta.
Bine..hai ca inteleg ca ai ceva cu Mircea Badea..
dar totusi nu stiu cata scoala ai tu si cata scoala are el .
E plin de sine si asta ma plictiseste la maximum. As vrea sa vad in genul ala de emisiune un om intelept care nu pune mereu pe primul loc ego-ul imens. Care nu e atat de negativist, de batjocoritor, care se mai si indoieste din cand in cand de “adevarurile” pe care le debiteaza. Banuiesc ca unul care se oftica atat de tare din orice are un complex de superioritate (si unul de..imaturitate). Ia in seamana toate sms-urile, toata blogarimea, aparatiile la cronica (care, din cate imi aduc aminte la inceput, erau absolut inocente, si la care a reactionat total deplasat). Pe el nu isi poate permite nimeni sa-l critice, fiind perfectiunea intruchipata.
Imi placea de el in adolescenta dar acum imi dau seama ca varsta era de vina. Sau poate era si el mai asezat. Daca ii vizitezi blogul, o sa gasesti numai pustani nervosi, mici “taurasi” smecheri cu limbaj de mahala. Oameni care vor sa le fie “capitan”. Aia sunt oamenii cu care vrea sa faca, auzi, miting (cultul personalitatii, anyone?).. Nici nu ma mir, 70% din tanara generatie-speranta e formata din cocosi al caror scop principal e sa se dea duri, neinfricati si…atat.
Nu am de gand sa scriu tampenii si nici sa dau o adresa de e-mail falsa..vreau doar sa-mi spun parerea.Mie imi sunteti dragi amandoi(si tu si Badea), dar nu imi place(mie telespectator)sa va vad cum va “spalati rufele in public”.Am intrat pe blogul tau sa “te citesc” si am dat de:”Hai ca vomit! Marsh ma deontologule!”si altele..E problema voastra personala si nu ne priveste pe noi.Pentru amatorii de mondenitati sa citeasca revistele colorate ca acolo gasesc destule.Sincer sunt putin dezamagita de atitudinea ta, desi va respect si va urmaresc fiecare emisiune(Cronica Carcotasilor).Lasa-l pe el sa fie “huligan”si arata-ne ca tu esti ala cu cap. http://www.mihaibendeac.wordpress.com in caz ca nu ai citit pana acum.
De fapt, totul se rezuma la o singura fraza: Fiecare are libertatea de a alege. Daca Serban a ales sa publice acest post, a fost alegerea lui, la fel cum, cine se uita la Badea, a facut o alegere, si cine se uita la Cronica(printre care si eu) a facut de asemenea o alegere. N-o fi tara noastra cea mai buna, dar tot avem libertatea de a alege. Fiecare alege ce vrea sa faca cu viata lui si ce face in vaita lui. Nu va convine? Nu aveti decat, fiecare om are dreptul la o parere, si nimeni nu poate obliga pe altcineva sa faca un anume lucru. EU sunt de aceeasi parere cu Serban si NU M-A INFLUENTAT NIMENI. Pur si simplu am ales!!
P.S. :Serban, cand revine cronica la prima?
Mersi anticipat
nu inteleg ce legatura au datoriile sau averile voastre…de ce crezi ca ne-ar interesa?…pe noi ne intereseaza ceea ce spuneti voi…si fiecare e liber sa isi aleaga la cine se uita,nu avem nevoie sa “faceti lumina”…daca pe mine ma duce mintea sa ma uit l oricare dintre voi e treaba mea…sau acum o sa spui ca va pasa de fiecare roman in parte?…aman2 incepeti sa exagerati cu “razboiul asta al vostru”
bai Serbanica,u nu stiai ca indiferenta omoara pana si elefantii???Lasa-l pa badea ca e mai mic decat un elefant,ceea ce inseamna ca o sa moara de ciuda cand n-o sa mi aiba cine alimenta conflictul asta….lasi impresia,tot cautand sa ta justifici ca esti putintel vinovat,sti u cine se scuza se acuza.Vezi-ti mai carcotasule(asta e un alint nu trimite expres la sensul cuvantului,iti dai u seama ca esti destept)de emisiune,de afaceri,LASA_L pe badea sa_si faca treaba si el cum poate si cum stie mai bine(sau nu?)Recunosc ca ma mai uitam si eu la emisiunea lui pt ca imi placea ca se lua la tranta cu toti si pt ca de multe ori piedeam stirile si trebuia sa fiu informata cu ce se mai intampla in tara,da nu sunt fan…apropo l-a injurat pe prigoana??anul trcut am vazut un reportaj cu el si spunea ca prigoana e un patron nu stiu cum ca am uitat,oricum il virbea de bine.Ciudat rau baiatu asta.Na sper sa intelegi ceva din comentariul asta..in rest toate cele bune.aaa,uitasem,in emisiunea de aseara*(22.04)beai pe bune coniac sau era ceai??
era wiskey! american! nu burbon, wiskey!
Draga serbanica,
Va urmaresc si pe tine si pe Mirciulica de cand eram adolescenta, de la inceputurile voastre in televiziune. Oricat v-ati certa eu raman fana voastra. Trebuie sa fiu neaparat intr-una din tabere??? Gresesc ca ma uit cu placere la ambele emisiuni?? In perioada asta neagra a televiziunii romanesti singurii realizatori talentati de emisiuni isi trag suturi in fund la tv .Nu m-ar mira in curand sa va vad la Diaconescu in apartament. Asta ma face sa evit toate posturile romanesti pe care recunosc ca majoritatea le-am sters din memoria televizorului. Atat de mult m-a scarbit modul in care se face la noi televiziune….
Numai bine Serbanica!!!
adica? cine nu e de acord cu tine si nu te ridica in slavi, ii stergi coment-ul? parerea mea e ca teo si badea sunt mult mai profesionisti ca tine iar despre gainuta, ce sa mai vb?:))) ala n-are sare nici piper doar niste vorbe inteligente spuse fara haz. asta e parerea mea. ia sa vedem daca mi-o stergi:))
cine spune ca serban huidu shi maihai gainusa nu sunt profesionisti ii invit sa se arunce din marele canion ca oricum mai scapa lumea de incompetenti.