Am citit atent tot ceea ce mi s-a transmis cu ajutorul fanilor de la inceputul galcevei cu Mircea Badea! Desi nu vreau, hai sa facem putina lumina in jurul personajului, sa dam la o parte poleiala si sa vedem cartoful sec!
Nu ma puteti compara cu Mircea Badea pentru ca eu nu am obiceiurile lui, pur si simplu mai am putina coloana vertebrala, eu imi sustin parerile chiar daca acestea nu corespund cu cele ale publicului larg!
Mircea va rosteste in fiecare seara, ca o poezie, ceea ce va place sa auziti, a facut macar o data ceva ? Da! Si a esuat lamentabil! Dar astea nu sunt lucruri pe care sa le tineti minte? Nu, nu! E mai usor de aruncat cu noroi in Huidu care nu mai are umor, are o emisiune in cadere, e perimat etc! Sunt pentru voi, cei care nu intelegeti ce vreau sa spun, perimat, dar nu atat de ipocrit, pe cand idolul vostru e un monument de ipocrizie!
Dupa un debut prea devreme, aproape cu forcepsul, la Tele7 abc, sub bagheta atotstiutoarea a lui Tatulici, a trecut cu Teo cu tot, pe la Antene unde a activat ceva ani buni, pana au devenit si Antelele un pic mai profesioniste si s-au descotorisit de amatori!
A venit apoi la PrimaTv injurand de zor Antena care-i daduse un binemeritat sut in cur! Ce a facut la Prima? Emisiune de vara de doi lei si agresiuni asupra cameramanilor!
Strasnic luptator, probabil cu peretii tapetati de Van Dame prin dormitor!
Lui Badea ii put acum mondenitatile lui Prigoana dar, pe vremea cand era la Realitatea si-si lua bani din gunoaiele lui, era bine, astazi Silviu merita injurat strasnic! De ce nu? Asta vrea poporul sa auda?
Tot asa si Sarbu: e bun de injurat acum si de ironizat, cand insa Mircea isi facea celebra freza pe holurile de la Buftea, pe postul de bufon general la “Alege ASIA”, Sarbu era bun! Ia de vedeti ca sigur ati uitat!
Va dati seama ca daca maine poimaine se duce la Vantu pe care nu-l injura direct (prietenii de la DGIA stiu de ce), o sa avem sansa sa-l injure cu obida inclusiv pe Voiculescu, pentru ca, nimic nu e mai racoritor pentru Mircea decat o flegma bine tintita in locul pe care l-a lins cu strasnicie atat’ amar de vreme! Cam asta este “marele salvator” revolutionarul de carton” de la tv!
Un lingau si un pupincurist care vorbeste de moralitate si de tarele societatii, dar chiar el, prin comportamentul lui, le accentueaza! Mai grav e ca oamenii care aud din gura lui in fiecare seara exact ce vor sa auda, il considera pe sarlatanul cu matreata um “mare om”, “o speranta”, “o salvare”, “Mircea sa nu ne lasi! tu esti vocea noastra”!
Mircea ne ataca pe mine si pe Gainusa ca accesam fonduri SAPARD, ca ne facem case (stiri neverificate si preluate din mocirla de gazete in care se scalda in fiecare seara), de parca noi traim din banii comunistilor si ai securistilor cu pretentii de politicieni! Si chiar daca ne facem si ne dregem avem impozitele platite si nu datoram nimic nimanui! Nici macar un sfant!
In vremea asta, firma lui Mircea e falimentara si actionata in judecata de un amarat care ar vrea sa-si recupereze banii. E simplu sa-i ataci pe toti si toate, sa-ti puta tot si toate, atunci cand tu te comporti exact ca cei pe care-i combati! Mircica draga, noi avem platite toate darile si toate impozitele pentru fiecare banut castigat, ca nu pot face parte din jmecherii care “dau faliment”, sunt fraier d’ala care plateste tot!
Serban
P.S. Celor care-l pupa-n cur pe scelerat le doresc numai bine, cand mintea o sa le vina la cap, ii mai astept pe aici pana atunci: Traim in Roamania si asta ne ocupa tot timpul! -asa e, Mircea esti la fel de impostor, ipocrit, fals, mediocru, mitic si de doi lei, ca si cei pe care-i “combati ” la tembelizor! Esti un Rica Venturiano modern monser!
Aaa si inca ceva: tot zice despre mine ca scriu prost da’ ma citeste masochistu’ dracului, pai sa va dau un exemplu de proza Mirceabadiana de la inceputul unei melodii parazitii si acum ma intreb cum au acceptat baietii aia asa un rahat pe piesa lor:
Mamaaaa asta da umor! Si ce jocuri de cuvinte! Urzica ar fi mandra draga! Sa vorbesti cu Vanghelie sa te publice in almanahe, ca numai acolo mai gaseam tampenii d’astea de brigada artistica! Iata si versul care lipseste: “toti politicienii de azi se trag din securistii cu tupeu, care dupa `89 au facut legile in Romania: au furat tot s-au imbuibat si si-au facut trusturi de presa, unde angajatii lor indobitocesc poporul asta si asa un pic cam shui, mama lor de turnatori imputiti!” Asta nu putea scrie Badea ca-l altoia Felix cu nuia la popou!
Hai ca vomit! Marsh ma deontologule!
Pagina: « 1 … 13 14 [15] 16 17 » Show All
Pagina: « 1 … 13 14 [15] 16 17 » Show All
Ai dreacu’ de simpatici…
Unde v-a gasit ma Badea pe toti ca sunteti unu mai simpatic ca altu
sa nu mai cant daca va mint
… astia creca’ “stie” toti sa faca spagatu’ si “stie” si box dinala cu sacu ca au avut de la cine sa invete
))
si coeficientu si sa joace si box sa i-o dea Huidu in mufa muahahahahhahaha sa-i inchida ciocu’ cum i l-a inchis Arde’i Gheorghe la Alege A.S.I.A vai ce-am mai ras de el saracu… se ascundea dupa fetele alea… e praf !!!
Ma copii ma nu va mai uitati la TV ca tampeste, prostia e molipsitoare se transmite prin Gura Presei
Stiti ce ar fi tare? Un show “with” Serban Huidu & Mircea Badea in care sa-si masoare puterile
decat sa va dusmaniti ,mai bine v-ati alia,poate ar iesi ceva bun….pentru ca asa huidu iti vei pierde toti telespectatorii…si este clar ca mircea are mult mai multa etica profesionala…si cand vei face si tu emisiune in direct zi de zi atunci ai dreptul de a-l judeca atat….
edit by serban
mai fac si altii emisiuni in direct zi de zi draga mirceabadiana! mircea si etica? baba si bamboo!
Urmaresc cu deosebita placere “Cronica Cearcotasilor” si sunt un mare fan al vostru. Mi se pare aberant ca persoanele care au avut ceva de comentat in urma articolului postat de tine sa compare emisiunile si sa te intrebe daca poti sa vorbesti si tu in direct timp de o ora.orice om care are putina minte si un vraf de ziare poate abera mai bine de o ora in direct.Cat despre fondurile SAPARD,daca e adevarat,bravo voua.UE ne da bani ca sa ridicam economia si nu oricine poate obtine un aemenea fond,e nevoie de un plan de afaceri bine pus la punct,de studii de fezabilitate si atatea conditii ce trebuiesc respectate. romanii nu sunt inca informati despre fondurile europene sau sunt prea fricosi ca sa incerce ceva si arunca cu “vorbe” in cei care au curajul sa-si depaseasca conditia.ce nu inteleg eu este de ce il lasi sa te supere atat de tare,”cainii latra ,ursul trece”.cam atat am avut de spus,te pup si mult succes in continuare!
Omule am vazut replica lui Mircea Badea din 23 oct.(pe youtube,aici face audienta)la emisiunea lui de mare succes “In gaura maron a presei” si sincer astept maine la cronica o replica…sper ca o ai…!oricum tare emisiunea voastra,iar referitor la gainusa, mirce plosca badea sa nu vorbeasca e un o cult cu multe cunostinte pe care el le dobandeste doar daca reuseste sa il ia si pe el cineva de barbat…dar nici atunci…iar de bebeluse …ce???saliveaza?…sa ii zica cineva ca masturbarea afecteaza neuronii…sau neuronul securist… poate ca trecetzi prin momente care nu sunt chiar bune dar capul sus…carcotashii stiu de ce…bravo voua!!!
am auzit despre aceasta galceava la radio guerilla, unde o comentau de mama focului dobro si craioveanu; a trecut cam o saptamana de atunci, am uitat de toata tarasenia si abia azi mi-a strafulgerat prin minte asocierea imposibila badea si huidu. am gugalit “blogul lui huidu”, am intrat si am gasit… am scris si eu despre mb (hai sa nu-l onoram scriindu-i numele intreg…), care nu imi este drag catusi de putin, chiar din contra. daca pe fond sunt de acord cu cele spuse de serban, nu pot aproba forma, care lasa foarte mult de dorit. de ce sa to cobori la nivelul unui ipochimen precum mb, dandu-i astfel placerea de a te putea combate? diferentiatorii au fost cei care au adus succesul unora, dupa cum tot asa lipsa lor i-a facut pe altii sa piarda… mb este un semisportiv semianalfabet (sau un semiamator semialfabetizat) cu damfuri de semibarbat monden si realizari profesionale extrem de modeste, iar modul sau de exprimare nu tradeaza nici lecturi asiduue, nici nevoia de protest, precum la parazitii. mb este un ceva, o fiinta, un mamifer care mananca din palma oricui ii ofera ceva. daca nu va mai fi voiculescu, tot se va gasi cineva sa-l scoata in fata. pentru ca mb este, din pacate, chintesenta marlaniei de veacuri a poporului roman, a prostiei care ne baintuie pe toti la nivel de natiune. mb este pentru televiziune ceea ce sunt manelele pentru muzica: o plaga linsa de unii si scuipata de altii. o plaga care nu se va vindeca niciodata. la un moment dat mb nu va mai aparea pe sticla. dar va rasari in locul sau un alt mb, si apoi un altul, si tot asa in veacul vecilor. parazitii spun, pe buna dreptate: prostii par facuti pe cale artificiala, ca-s multi ai dracu’ si n-au nicio boala… luati aminte!
acestea fiind spuse, sunt sigur ca nici macar serban nu se crede el insusi usa de biserica… mie se pare extrem de usor sa obtii audienta pe spinarea unora care fac emisiuni in direct fara sa fii tu insuti in stare sa realizezi emisiuni inregistrate fara nicio greseala…. in locul lui serban si al lui gainuse (alt autointitulat intelectual doar pentru ca are diploma de studii superioare si a reusit sa adune niscaiva vorbe intre doua coperti…) daca as fi, cred ca as incerca sa schimb putin formatul emisiunii, care, dupa atatia ani, a devenit cam plictisitor. sau m-as inlocui cu altii… caci, stiti cum se spune: cand treaba nu mai merge, trebuie schimbate curvele, nu paturile…
edit by serban: respect pentru dobro si craioveanu, dar si ei ca si noi fac o emisiune in direct zilnic! s n e usor poti sa-i intrebi! eu o fac dimineata de 10 ani!
Draga Serban, ma uit si la emisiunea lui Mircea, dar si la “Cronica”. Dar nu pot spune ca sunt nici fana lui, nici fana ta. Ma uit, ca orice om, ca sa ma amuz in mod inteligent. Daca as fi vreo pitipoanca fara minte, m-as uita, cu acelasi scop, la “cocalari tv” (sunt multe emisiuni de genul asta si cred ca stii la care ma refer). Si m-am simtit atacata pe nedrept de atributele pe care tu, automat, mi le-ai pus si mie in carca. Doar ma uit la Badea! Habar nu aveam de conflictul dintre voi si, crede-ma, nici nu ma intereseaza! Sper sa va reveniti si sa nu faceti din emisiunile voastre un fel de vendete personale: nu asta vreau sa vad la televizor! Am si eu problemele mele si nu vreau sa urmaresc un spectacol cu problemele altora. Asa ca, get back, my friend!
acum nu mai e vorba de disputa intre tine si mircea e vorba de cei care intra si va da apa la moara pe subiectul asta… serbane imi placeai inainte pana sa observ cata lipsa de bun simt ai pe tine… nu stiu ce sa mai zic… m-ai dezamagit dupa ce ai afisat un astfel de … …
Huidule lasa-l in pace, atat poate, atat face!E limitat si din pacate nu mai prinde loc la scoala speciala!Lasa-l sa isi traiasca frustrarile, doar nu o sa ii platesti tu psihoterapeutul.
P.S. Mie imi place mai mult de Gainusa!!!!!!
Salut,
!)
Va urmaresc pe tine si pe Gainusha aproape in fiecare dimineata iar pe Mircea de fiecare data cand imi permite programul.
Dj -ii sunt atat de goi in exprimare si in spirit ca nu pot sa ma gandesc decat ca nu au putut mai mult in viata si ca nu au putut sa se angajeze casiere sau ospatari si li s-a oferit EXTRAORDINARA sansa sa prezinte la radio;tu si gainusha vorbiti si va exprimati corect..CULMEA…iar Gainusha este si inteligent..incredibil pentru un dj !!!Calitatea ta este entuziasmul pe care ti-l pastrezi chiar si dupa atatia ani de radio,prospetimea matinala care il tine treaz si pe Gainusha ,faptul ca esti dezinhibat atunci cand vine vorba de cantat si ca nu ai pierdut contactul cu realitatea si te regasesti in versurile Parazitilor si ce mi s-a parut extraordinar la vremea respectiva ,ai reusit sa il faci si pe Gainusha sa ii placa
Esti craiovean si pt cei 6 milioane de potentiali ascultatori nu da bine sa le balacareshti echipa de fiecare data cand ti se ofera posibiliatea;sa stii ca nici ei nu il inghit pe Becali si se amuza impreuna cu tine cand ii faci cate o ”arogantza” ,dar frustrarile tale trebuie sa ti le temperezi( Craiova Maxima ,ramane doar un vis,realitatea se joaca martea sau miercurea de la 21.45..Na sa iti fac si eu o ”arogantza” ,pentru restul exista Dansez pentru tine,acolo se pot implini visele
Pe mIrcea lasa-l in pace ,nu te avantajeaza dialogul cu el,e pur si simplu mai prezent !;doar daca nu este o strategie de marketing si atunci iti poti asuma cafteala.
El si masutza lui au devenit prea puternici pentru un dj de radio.So,watch out !Omul este spumos,ancorat puternic in realitate,pertinent,mitocan cateodata ,dar de fiecare data prezent;si are ”glumele la el” cum spune un prieten bun de-al meu.
p.s. scoate-l pe Dezbracatu’ din matinal,va omoara audienta;e funny la cronica,dar sa ramana acolo!( no offense)
Am înțeles ce-ai vrut sa scoți în evidenta și faptul ca nu dorești sa fii asemănat cu Mircea Badea…sincera sa fiu, eu nu cred ca semănați deloc! Eu am prieteni care sunt fani Mircea Badea iar eu sunt singura care face excepția…nu inteleg de ce le place atat de mult emisiunea lui! Si e exact cum ai intuit, nu sunt fani Cronica Carotasilor. Omul asta mi se pare a fi un frustrat din nastere…zici ca cineva iti da transimisia in direct in fiecare seara de la casa de nebuni(alta sectie decat cea in care se afla Vadim!), in care omul dus cu capul este eliberat din jacheta lui cu maneci lungi si prezentat publicului pentru a distra masele de privitori suferinzi de insomnie. Poate e doar opinia mea de “copilandru” de 18 ani si n-ar trebui sa-mi dau cu parerea, dar cand vad ca sunt altii mai in varsta care nu s-au deschis la minte, ce considera din emisiunea lui Badea o forma de cultura si o iau ca pe o forma de viata, mi se pare tragic de amuzant.
Conflictul dintre voi mi se pare asemănător cu alta disputa faimoasa intre vedete, și anume Mihaela Rădulescu și Andreea Marin. Poți mai degrabă sa speri ca va dispărea corupția din România decât sa crezi ca divele astea doua se vor împăca vreodată. Asa mi se pare și cearta voastră numai ca are o mica diferență…nu sunteți la același calibru…adică disputa dintre voi nu este egala. Marin și Raduleasca sunt vedete de prima clasa, dar Badea e un limbric pe lângă tine. S-a tarat pe la toate televiziunile și a ajuns și el o vedeta de mana a doua. De tine nu cred ca mai e nevoie sa pomenesc, tu măcar ți-ai păstrat demnitatea și am admirat întotdeauna faptul ca ți-ai exprimat punctul de vedere. Sper ca am adus destule argumente sa te fac sa-ți dai seama ca cine v-a asemănat e un idiot care nu știe diferența dintre un câine și un elefant. Oricum, părerea mea este ca omul asta nu merita nici un sfert din atenția pe care i-ai acordat-o. Lasa-l în legea lui, ca asta e tot ce poate. Am și o teorie despre motivul pentru care se ia de tine și asta e ca sa facă audienta de pe urma ta. Se ia și el de tine ca sa-i mai ridici un pic ratingul…am urmărit din întâmplare ediția în care îți citea de pe blog și mi-am dat seama ca vrea sa câștige de pe urma ta. Daca vroia întradevăr sa-ți strice reputația, nu-ți făcea reclama gratuita. In schimb, omul asta parca cere sa fie atacat…parca zice “Dați-mi pumni, ca merit!” asa ca dacă cere, de ce sa nu-i mai dai din când în când?
Fratilor!!!Dar Mirciulica Uratzica nu are blog ?
.Viitor care, bineinteles, este nesigur.
L-am tot cautat si nu l-am gasit.Dar stiind ca citeste blog-ul lui Serban am sa scriu aici…cum a avut el ,azi-noapte, o revelatie …d’asta…iluministo-rotschildiana determinata de o gandire profunda, precum a unui preot tibetan cand mananca iarba budhista.
Omeni buni,”prietenul” a a avut o viziune asupra crizei financiare care a cuprins intreaga planeta si s-a hotarat sa redenumeasca termenul de [b]imprumut[/b], spunand ca , omenirea a intrat in criza din cauza banilor cheltuiti din viitor
Prietene!Cand te duci sa cumperi un teren sau o casa, sigur ai bani pesin in buzunar.Aaaa…ca sunt de la banca, e ok.Dar asta este o alta problema pentru care platesti dobanzi.
Niste specilisti in finante cu toti neuroni la locul lor si functionand la 100% din capacitate au descoperit cauza acestei crize.Se numeste “prime credit”.
Serbanica tata, baga-l pe tzeava la Cronica, ca merita….scuipa’lar tata (de deochi,nu de altceva) de shtrumf mic cu urechi de martzian si cu freza de borcan.
Atat de multa prostie la o singura persoana n-am pomenit! Esti MIZERABIL, tu te suporti atat de limitat?
Se vede cat esti de destept, injuri mai bine decat o ţaţă de pe şant!
ESTI SI URAT SI PROST! Super combinatie!
“esti urat si prost”! mircebadiana perfecta citeaza exact din mircea bravo!
draga huidu
) .. nu stiu cum sa iti spun dar Mircea Badea nu este o vedeta
este doar un lacheu cum ai zis si tu care in afara faptului k se face de cacao atunci cand e la televizor nu face nimic si doar unii gusta din prostia lui care nu are limite ! si mai gandeste-te k ala vb singur .. si din putinii care il asculta cand nu au ce face crek 80 la suta l-ar bate zi si noapte ! io cred k ar trebui sa incetezi razboiu cu chestia aia cu freza de 2 lei ! nu de alta da poate isi ia jucariile si pleaca si scade ratingu la antenisti ! hai te saluta adytza din bv ! si tine-o tot asa k esti tare ! ( si btw adresa de mail nu e falsa , si nu rade
) )
…..pacat de tine mai serbane..erai amuzant
M-am uitat zilele trecute la o emisiune, ‘Cireasa de pe tort’ … Huidu, semeni foarte bine cu una, Simona Senzual, parca o cheama. Habar n-ai cat de bine semeni, ia uita-te la emisiune! Acelasi caracter de doi lei, aceeasi ura de va invineteste la amandoi si aceeasi PROSTIE teribila la ambii! Ce oribil arata sufletul NEGRU, e cumplit sa vezi ca exista astfel de oameni. Esti jos de tot, imi pare rau sa-ti spun asa direct. Si nu face spume!
Hai, da afara prostia si injura-ma si pe mine!
unde este argumentul? eu injur argumentat si de cele mai multe ori provocat( nu eu am vorbit de blogul lui huidu in emisie)….deci de unde a inceput de la “negrul huidu? sau de la frustratul badea?
prostie? suflet negru? poate arunci o privire in oglinda s-ar putea sa le vezi acolo….
Am intrat prima data pe acest site … PUTE! E atat de imbacsit, te reprezinta perfect. Duhneste a hoit rau de tot! Ce studii ai mai papitoiule? Ai prins microfonul in mana si faci pe nebunu’? Ori esti copilul lui Becali? Esti putred rau!
Apropo, se mai uita cineva la emisiunea unde apari su tu? Tot aceleasi chestii putem vedea? Care a mai ragait, care s-a mai scarpinat undeva, ce a mai zis Oana Zavoranu, Becali, etc, cine s-a mai balbait?? Foarte inteligenta emisiunea, ai ce invata si ce vedea! Bleah … Pacat de Codrut si de cele doua dansatoare exceptionale, Oana si Delia! Felicitari pentru ei, sunt foarte buni si simpatici!
TU nu esti decat o tinichea. Da-ti demisia!
asta e tot ce-ai inteles tu din emisiunea noastra si blogul meu! nu vei face niciodata parte dintre carcotasi….pentru ca nici macar mirceabadiana nu esti: esti doar o fiinta chinuita si incapabila de evolutie!
‘CINE SE BAGA IN LATURILE ALTUIA, VA FI MANCAT DE PORCI’.
Take care!
Hmm,sincera sa fiu,eu ma uit si la voi,si la “In gura presei”.Mi se pare urat ce faceti voi si anormal pentru statutul pe care amandoi pretindeti ca-l aveti.Iesiti la un suc,cafea,bere si lamuriti-va problema/problemele.Nu stiu daca publicul care ati vrea voi sa va urmareasca este incantat de aceasta “galceava”,pentru ca majoritatea vedem astfel de lucruri zilnic pe strada,intre soferi,la metrou etc.Pe curand!
Serban, Gainusa…si toti cei care inca nu sunteti pierduti…plecati din Romania!!! Pentru binele copiilor vostri plecati din mocirla aia! Ma doare sufletul ca spun asta, imi iubesc tara insa a ramas doar la nivel de iubire platonica! Avem o singura viata si nici pe aia nu o putem trai…Doar Dumnezeu mai poate ajuta tara aia!
Voi care vedeti la tot pasul ce se intampla si care stiti multe…faceti ceva!(pentru voi si familiile voastre)
Mi-e dor de tara(peisagistic vorbind), de anumiti oameni(cativa…), insa am ales sa-mi traiesc viata, cat mai departe, undeva la capatul lumii…si chiar este capatul lumii(Australia).Pana acum cativa ani, pana sa plec, aveam tricolorul la icoana(si acum il am aici pe undeva prin casa agatat)…fac parte din generatia “ceausista”, am treizeci si ceva de ani si…am nostalgii(!), am crescut cu Cenaclul Flacara, cu…cantece patriotice, etc,etc, asa ca …nu pot sa rup legatura cu ceea ce se intampla acolo, citesc ziare, ma uit la stiri, ascult radio, vad “Cronica”…pe internet binenteles! Voi ramane un suflet calator, da, nu este usor sa o iei de la capat, dar MERITA!
Se poate trai si altfel…
Luati o hotarare cat inca mai aveti timp…
Va pup, si…orice hotarare veti lua, noi va aplaudam de fiecare data…
Cat despre Badea, in afara tarii se vede totul altfel…poate mai putin subiectiv! Il urmarim din cand in cand, pentru ca, culmea antenele lu’ Voiculescu merg excelent pe internet, desi…nu ne place nimic de acolo…sunt numai ipocriti, emisiunile sunt mizerabile, se vede ca totul e facut “la comanda”…iar la Badea este totul o minciuna, este teatral…nu stie cum sa-i faca mai mult pe plac lui Felix!Eu zic sa-l compatimesti…pentru ca altceva nu este in stare sa faca!
Ramaneti sanatosi…si, cand vom ajunge prin Romania, poate o sa mergem si la pensiunea lui Gainusa, e aproape de orasul unde locuim noi(parintii nostri).Numai bine!
Recunosc..Imi place Badea.Ma amuza de fiecare data cand zice cate ceva unora din politica si din viata mondena..IMI place cand se ia de acele zise dive.care sunt doar niste copii ale vedetelor din strainatate..Nu zic Nu cronici…nu…Ba din potriva ,ma uit cu placere de fiecare data cand apuc..dat fiind faptul ca nu sunt in Romania:).din postura de comentator..as putea sa spun si despre badea (mai multe)dar despre tine.(mai putine).Sunt de acord cu badea mai in toate cazurile…excluzand fazele de genul..esti prost..idiotule.prostule..
in orice caz..cronica este si va fii o emisiune de succes…la care se vor uita multi oamenii de acum in colo:)
Cat despre mirceabadiana..mirceabadianu..as vrea sa ma lamuresti cum traduci asta:)
A 16ani.Suedia:d
Bah…ce sa zic?! eu recunosc ca am avut “faze” in care l-am placut pe Mircea Badea (ce spunea, nu fizic…bleach:)), am avut “perioade” in care ascultam in fiecare dimineata kissu` si am avut perioade in care ascultam mp3urili mele
si trebuie sa recunosc ca nu stiu de la ce a inceput chesti asta, dar simplul fapt ca are saptesute si ceva de comentarii…got me thinking (se intampla rar asta ca nu sunt cea mai stralucitoare steluta de pe cer) 
)
Nu pot spune decat ca imi place de Serban si de Gainusa, desi nu ma mai uit la Coinica cu aceiasi placere ca inainte…acum schimb canalul si fara sa fie reclama dar nu inseamna ca ma uit la Mircea…care este putin penibil, si asta doar prin simplul fapt ca “iubeste” in fct de cine “plateste mai bine”…etica…morala…wtf are those?!?! asa il vad eu acum! Observ ca sunt multe jigniri prin comentariile astea si din nou…wtf is wrong with you people?!? nu puteti sa il “ascultati” pe badea si sa nu injurati?! va spala creirul cu emisiunea?! nu mai are voie nimeni sa “creda altfel”?!?!
Spiritu` de turma is aliveeee!!!! eram ingrijorata
Pentru tine si pentru toti cei care gandesc ca tine cu privire la urmatorul aspect: sa-ti injuri seful. Am vazut ca tot bati campii legat de faptul ca MB nu-l injura pe Voiculescu, seful lui. Dar cine isi injura seful in fata, in tara asta? TU? L-ai injurat tu pe patronul PRIMA TV in direct vreodata? Sau pe vreun sef de-a lungul timpului? Am vazut si alti mucea care se dau lei ca de ce nu-l injura MB pe seful lui … hahaha! Sa dai la TV cand o sa ai TU curajul sa-l injuri pe cel care te-a angajat! Te rog!
Nu tin cu Badea, sunt doar realista. Cere de la altii ceea ce tu poti face, nu abera!
Si o parere vis-a-vis de tine: nu incerca sa pari ceea ce nu esti, ca te faci mai tare ta caca_o. Mai bine prezinta-te asa cum esti, ‘prostan’ (un fel de bostan sec)!
citez din sarmalele reci:”vai ce frumos viitorul luminos le zambeste celor idioti, vesnic supus fata de cel mai sus pus! si nu uita ca tara te vrea prost!”
nu e vorba de a-ti injura seful ci de a nu fi slugarnic de doi lei!l
ma serbanel,cum poti tu sa te ma dai p-aci cocos,banuiesc ca alaturarea gainusei pote fi unicul motiv,desi invalid si el,revin,cum te mai poti tu da cocos dupa ce te lasasi fara cea mai mica reactie samponat de jiji cu propriu-ti vin??
edit by serban:
pai rectia a fost i-am spus aca ma plictiseste si ca nu mai e vin! si a plecat! am facut plangere la politie care a chemat la audieri martori….vreo 15 la numar! crezi ca adat cineva vreo declaratie?
n-ar fi mai bine s-o lasati balta cu toata tampenia asta?! va pierdeti din credibilitate si pareti doi baietasi care nu s-au maturizat inca…
Mai Stefane eu pe tine nu te-am vazut un om de o inteligenta stralucitoare niciodata, dar mi se parea ca ai mult umor. uite parerea mea e ca ti-ai cam pierdut din umor. badea se leaga mereu de toti dar eu chiar daca nu ii dau dreptate mereu macar ma amuza si pe multi alti, dar sincer tu deja nu ma mai amuzi. nu e o problema pt mine. nu stiu poate pt tine…poate nu
edit by serban:
nu stiu despre cine vorbesti….pe mine ma cheama serban!
ai ajuns sa stergi posturi de pe blog…lol …exprimarea libera? am injurat cumva in primul meu post? nu. am zis doar ca te iei de freza lui MB dar repede te agiti cand cineva te face gras, chel si altele…
edit by serban:
drag mirceabadian ofuscat: daca citeai mai bine postul respectiv eu doar m-am amuzat nde opinia cuiva de la dilema veche, nu era parerea mea! si chiar daca nu e asa: de la “freza comunista” pana “la esti prost esti incredibil de prost” celebra replica a lui badea e drum lung !
…Huidu ne dezamagesti!te legi de toate porcariile ca sa’l insulti p Badea…fi serios…te’am crezut baiat destept!
…deci lasa’ne lasa’ne!!!
ete fleoshk!
Serban imi place de tine, imi plac emisiunile tale le urmaresc destul de des.. mai ales pe internet intr-o pauza de munca. Imi place cum gandesti imi place felul tau de a fi, dar nu stiu nimic despre tine doar ce vad la tv si ce am auzit despre tine in stanga si in dreapta si stiu ca esti un tip de treaba destept si la locul lui (stiu asta pentru ca am fost coleg de liceu cu delia si eram curios de ce se intampla in spatele camerelor de filmat si in limita bunului simt am cerut informatii despre tine si gainusa). Problema este ca ai si defecte ca orice om de altfel. Spre exemplu nu trebuie sa te ambalezi, nu trebuie sa raspunzi atacurilor primite din alte parti. Mircea Badea ca si tine are un “produs” de vandut si ca orice vanzator trebuie sa iti aranjezi taraba si trebuie sa iti prezinti marfa intr-un mod cat mai placut. Te-ai gandit vreodata ca toate atacurile astea pornesc fara rea vointa, ci doar din dorinta de a face audienta?….Dupa mine si Mircea Badea e un tip ok si nu trebuie luat in seama atunci cand gafeaza. Asa ca mai bine sa isi vada fiecare de treaba lui si sa eliminati certurile. Inca o chestie: am accesat blogul tau dupa emisiunea din 22 octombrie in care a aparut o buna prietena a mea de la National-carbo-tv, Ana Maria Pascu. Vroiam sa precizez ca pe viitor sa incercati sa eliminati greselile proaspetilor intrati in televiziune. Ana este doar anul 3 la facultatea de jurnalism a fost primul ei live, gandeste-te totusi cum s-a simtit ea, cum se vor purtea cei din redactie cu ea…a muncit foarte mult sa ajunga acolo si acum poate ca isi va pierde locul de munca, cum crezi ca va fi urmatorul ei live. Totusi ganditi si cu sufletul cateodata, plus ca prinde mult mai mult la public o balba a unei vedete mult mai mari. Cu stima,Mircea
P.S. Tot mai multe emisiuni tari va doresc in continuare !!! sunteti foarte tari!!! bafta multa.
Simplu..Mircea e mai tare pt ca ma face sa rad si voi nu !
edit by serban: la fel de simplu:
noi facem sa rada oamenii cu dovleacu mai plin, cei ce rad la poante de genul “prietene esti prost, esti incredibil de prost!” au creierul prajit din start, pentru ca altcineva gandeste altcineva pentru ei!
citesc de vreo doua zile commenturile de pe acest blog…chiar eram curioasa sa vad ce scrie pe aici, insa nu sunt prea incantata. te urmaresc la cronica de cand eram mica si faceai emisiunea singur, si era emisiunea preferata…acum e mai greu sa va urmaresc insa incerc sa ma mai informez. insa de ceva vreme il urmaresc si pe mircea badea…de dinainte sa aflu de acest conflict, sau ce o fi intre voi. nu imi dau cu parerea despre niciunul…in momentul de fata nu stiu ce sa cred, insa toata aceasta discutie devine tot mai penibila…sincer, parca ar fi o cearta intre doi pusti in fata blocului…iar denumirea asta de mirceabadian/a mi se pare prea copilareasca…ma asteptam la mai mult de la tine…hai revino-ti, cred ca esti mai bun de atat
salut Serban!i-mi place ca acuma ai blog. ma uit la cronica de cand a inceput ea,..de ani de zile.Contrar ce lor spuse la adresa ta eu vreau sa te sustin in conflictu asta cu badea .Ce rost mai are viata daca noi oamenii ne-am aproba la nesfarsit mie ,i-mi plac polemicile mai ales cu oameni destepti cum sunte-ti voi doi.badea nu e pros….dar in cea ce face el parca face de amoru artei,….in chimb serban pune si suflet asta se vede si in chelia lui …si acuma nu fac misto chiar vb serios.mi-a placut mult cand el si gainusa a luat atitudine fata de scarbele astea de popi…..astia sunt mai periculosi decat javrele de politicieni,….a mai luat cineva atitudine…..fata de scoaterea din scoli a darwinismului…..???/??
nu cred ….pa badea nu la-am vazut mie im-i rade inima cand il vad pe Serban ca ataca institutia asta parazitara numita biserica eu nu sunt ateu,..si cred ca nici Serban poate ca nu este da orcine se ia de institutia asta care in nici un caz nu il reprezinta pe D-ZEU pe pamint are numai de pierdut in fata publicului., marelui public si stiu ca nu da bine daca esti fariseu si mai vrei sa tii si la imagine…multi politicieni le e foarte frica sa loveasca public in asa o institutie “sfanta” pentru ca le scade cota …ei trebuiau sa ia atitudine la crima asta istorica pe care nimeni nu a remarcat-o doar hidu ,….pa el l-am vazut la cronica …..ziaristi,,.politicini nu amm vazut..sa-i f..t sant toti la fel..ca sa intorci istoria asa cuma au facut-o popi atuncci ,…tre’sa fii mare in cacatu asta de stat mare in politica si cu influienta ,…eu spre nefericirea noastra am asistat tacit fara sa am ce sa fac pentru ca sunt sarac si nici macar un sait nu am .dar bine ca are serban el e persoana publica si lumea poate sa invete ca pe el lumea il cunoaste…si poate forma o opinie publica din punctu asta de vedere….sper ca nu am plictisit publicu…dar cum o durea pe cherida de motanu ei si pa mine ma doare cand vad nedreptatile la putere si trebuie sa comentez …ce dracu…
Buna, eu nu pot zice ca le am cu limba romana dar o sa intelegeti printre randuri:) De ce conteaza la voi ca un om este “umflat-gras” atat timp cat este inteligent? De ce in loc sa va bine-dispuna blog-ul asta stati sa il injurati pe Serban? Am doar 23 de ani dar am invatat de la ei sa fac diferenta intr-o emisiune de buna calitate si una de kkt, din pacate Badea daca ar fi avut un gram de creier nu ar fi zis in emisiune ” huidule, tata esti prooost, ba” ar fi facut-o cu diplomatie, eu zic ca pe un om il poti face sa se simta penibil fara sa injuri sau mai stiu eu ce… Pacat pt Badea ca maica-sa fiind profesor de lb. romana nu prea l-a initiat in arta vorbirii:)
De ce mama dracu intrati pe blog sa comentati aiurea daca nu va intereseaza, sau cumva s-a incarnat Mircea Badea in fiecare din voi astia care il injurati pe Serban? Daca nu va place emisiunea lor “Cronica Carcotasilor” nu va uitati, daca nu va place ce scrie Huidu nu cititi…”Cainele moare de alergatura multa si prostul de grija altuia”
Nu tin cu nici unul dintre voi…pentru ca amandoi aveti plusuri si minusuri.
Nu ma mai pot uita la Cronica din cauza lui Gainusa. M-am scarbit extraordinar de mult de la farsa cu Smarandescu, cand Gainusa mai avea putin si facea pe el, cand a dat pe toata lumea in gat, cand a tradat toti colegii si prietenii lui doar ca sa nu-i faca nimic zmeul.
Dezolant. Si mai dezolant este ca dupa faza asta a continuat sa faca emisiune ca un mare luptator impotriva nedreptatilor, ca un om cu coloana vertebrala, ca un om.
Daca scapi de el, revin si eu la Cronica.
edit by serban
judeci prea aspru nene Iancule! a fost o situatie foarte tensionata dar care a avut farmecul ei! e destul de greu de vazut cum reactioneaza oamenii in astfele de situatii daca nu ai trecut prin ele! Misu a fost uman! pur si simplu uman!
Mai sti ce nu inteleg eu?Care e scopu acestei tevaturi si de ce isi murdareste Serban mandria vorbind despre un ipocrit ca Badea.in rest caldura mare in contoare la iarna:)))
(pentru un cetatean). In Romania am vazut oameni care au fost batuti pana cand au facut pe ei literar, dupa ce erau lesinati si-au mai luat vreo zece suturi in cap. Ce mai conteaza daca faci pe tine inainte sau dupa daca stii de ce sunt in stare astia. Doar nu crezi ca era un meci de box si dupa ce ii tragea una il numara arbitrul pana la 10 si pleca acasa(sau la spital in fine).
Am doar o problema..mie una imi place atat emisiunea ta de la radio, cronica insa imi place si emisiunea lui …asta inseamna ca sunt juma de fana sau cum ? nu sunt de acord cu tine…
) ) au murit milioane de oameni..sa avem azi democratie ..si daca tzatza leana e innebunita dupa mb sa fie dar fara sa fie judecata..
voi avetzi carisma voastra el o are pe a lui..fix problema voastra crede-ma nu cred ca e cineva care citeste blogul asta ori va asculta ori va priveste si de asta nu mai poate x y z de grija voastra.`formator de opinie` a???????????? la tzatza leana din cucumucu?“hu kers?`:)?mb nu este asa ceva…si oricat de mult imi plac jocurile lui de cuvinte..n-am ce sa invat de la el..decat niste injuraturi sau poate sa-mi iau prietenul la bataie..cam atata .. asta e evident ..nu mai este vremea cavalerului negru insa un pic respect si ptr tzata leana e ea `inculta`si de `la tara` dar era o vorba :gusturile nu se discuta…daca se poate fara etichete gen mirceabadian/a …orice om are dreptul sa faca ce vrea el fara sa fie judecat ..cica de asta (aassookkaa
multumesc anticipat…
Foarte tare comentariul 247. Uite Serbane, pentru asta merita sa faci radio. Nu stiu cine sunteti doamna, dar va doresc sa aveti parte numai de bine. Cuvintele dumneavoastra inseamna foarte mult pentru “facatorii de radio”. Sarut-mana
Mircea Badea e un obosit si toti fraieri astia ai iau aparare.El are un ras de copil de clasa a- 4-a repetent si ofigura la fel de fioroasa.CRONICA CARCOTASILOR e o emisiune care inca mai stimuleaza gandirea oamenilor si ai face sa -si puna intrebari fata de realitate coditiana.Fara Huidu eu nu prea vad bine “CRONICA”,…..SI nici fara Gainusa….ei 2 se potrivesc de minune.Daca cei 2 se duieleaza …ok care e pronlema ?….Ambii comenteaza cam acela-si sector social- politico-administrativ din ROMANIA….sau intalnit asa ca sa vedem SPECTACOL…
foarte tare Serbane ,tine-o tot asa. Eu zic sa nu ne mai pierdem timpul cu badea si ai lui ca stim cu totii de ce sunt in stare…sa-l lasam in pozitia lui de spagat..si de “luptator” impotria tuturor…F tari bebelusele noi….
Nu stiu de la ce a inceput razboiul dintre voi si nici nu ma intereseaza insa am urmarit modul in care duceti “lupta”. Am citit multe comentarii si majoritatea sunt total in afara subiectului. Se comenteaza despre cum sunt emisiunile nu despre ceea ce spun realizatorii unii despre altii ceea ce cred ca este gresit. Fiecare emisiune are formatul ei bun sau rau asa ca aprecierile ar trebuie sa le faca cei care se uita la ele dar aceste aprecieri nu ar trebui sa aiba legatura cu razboiul vostru. Nu voi preciza de care parte sunt ca nu sunt la otv sa raspund la intrebarile care se reflecta in procente dar pot spune ca nu cred ca are cineva de castigat din asta. Cred ca o discutie face to face daca ambele “parti” doresc este utila in caz contrar ar trebui sa taca fiecare si sa se concentreze si sa faca doar ce stie mai bine. Chiar cred ca puteti face si altceva in afara sa va jigniti. Cu aleasa consideratie, Bogdan
Mai copii nu mai mancati toate porcariile care zboara din gura lui Badea “badisorul” vostru.Cititi voi bine bilantul firmei unde este si el actionar si apoi mai vorbim.Badea face si el o emisiune in care vorbeste de unul singur sau cu cameramanii si aia care mai sunt prin studio.(aia ii raspund lui Badea de frica, nu cumva sa le rupa la careva picioarele:)))).
Serbanica….capu` sus si tine-o tot asa…si tie si echipei de la Cronicuta.Fanilor lui Badea le doresc multa carne sa aiba ceva in frigider de Craciun si caldura maxima!!!
Hai sictir!!
Ok….poate nu este cel mai destept om din lume….poate nici pe-aproape…este de multe ori penibil si o recunoaste….dar mie chiar imi place emisiunea lui…ceea ce nu mai pot spune si despre emisiunea ta serbane…la voi nu mai este nimic nou…aceleasi glumitze de care sunt satul…va luatzi doar de x oameni care ii avetzi in vizor…
Cu toate ca nu te cunosc personal si nici nu cred ca vreau dai dovada de un EGO imens
Imi place totusi cum reactzionezi….era o vorba de razbunare….si alta cu muntzii pe care potzi sa ii lasi acolo….se pare ca nu ai auzit de ele….intreaba lumea de ele….
Sry dak am facut vreo gresala dar este tarziu si altzii tre sa alerge toata ziua….nu prea au timp sa isi faca bloguri ca sa isi suna idiotzeniile care invadeaza mintea
Serbanica,sa sti ca m-am intrebat tot timpul ce dracu aveti unii cu altii.Eu nu spun ca nu pot exista divergente, dar acum parca au ajuns la paroxism. Parca se duce o lupta pe viata si pe moarte pentru…? Pentru ce? Cateodata am impresia ca daca a-ti fi fata in fata va-ti da cu ceva in cap.Eu l-am vazut pe Mircea cand era cu Teo si am avut impresia ca este haios. Dupa ce a plecat Teo nu a mai fost. Cred ca si-a dat si el seama de asta, ca emisiunea s-a dus de rapa.Emisiunea pe care o face acum i se potriveste. Si apropo de “haios”, a fi haios nu inseamna neaparat ca esti si inteligent sau integru.Eu sunt fan cronica carcotasilor inca de la inceput de cand erai singur,tu si cu papagalul;te ascultam la radio 21 in fiecare dimineata. Iar in combinatie cu Gainusa sunteti mortali-nu pot sa mai i-mi imaginez cum ar fi sa nu mai fiti amandoi.Dar sper sa nu ma dispretuiesti daca din cand in cand, cand apuc, ma mai uit si la Badea care, sincer, ma amuza.Eu am inteles care este problema;observ ca multi intreaba.Tu te-ai luat de el, el nu a suportat si s-a luat de voi,deoarece este prea orgolios ca sa primeasca o critica cu zambetul pe buze.Din aceasta categorie mai fac si parte si altii precum Oana sau Vadim care v-ar manca cu fulgi cu tot. Am observat eu ca pe cei ce se oftica nu-i lasa-ti in pace cu una cu doua.In schimb fata de cei ce au primit critica va-ti mai inmuiat critica.I-mi cer scuze pentru lungimea scrisorii.
O singura intrebare,nu legata de Mircea,am:Explica-mi si mie ce tot i-i dai cu introdusul teoriei Darviniste in scoli?Parca spuneai ca esti crestin?Idea este urmatoarea,din punctul meu de vedere:crestinismul si darvinismul nu se pupa(precum tu cu Mircea Badea)iar predarea a doua lucruri care se contrazic produce confuzie copiilor.Si asa ne-am indepartat de Dumnezeu cu totii.Hai sa-i ajutam pe copii sa vina mai aproape de Dumnezeu altfel toata societatea o va lua razna.
pacat de voi, aveati si public comun care aprecia ambele emisiuni si voi atacati fiecare emisiunea celuilalt zicand ca e penala de prost gust sau alte lucruri ,singuri ve pierdeti telespectatori
badea trebuit trecut la categoria cocalari
f urat ca va jigniti in halul asta.din cate stiu eu cel mai destept cedeaza…care va fi acela?
Eu sunt de acord cu tot ce ai scris despre Mircea.Defapt cred ca nici macar nu merita atata atentie cat i-ai acordat.Mamaaa! Un “entry” intreg de blog,deja e prea mult.
Bine,nu vreau sa spun ca te-ai straduit degeaba,ba dimpotriva ai reusit sa pui in evidenta diferentele dintre voi doi. Bravo,te admir sincer.
Te pup.
E trist… ca v-ati transformat in Andreea Marin si Mihaela Radulescu:((
Salut Serbane!
Am mai postat cateva mesaje pe blogul tau, dar urmarind si filmuletul asta cu badea de la inceput, am vrut sa mai postez unul.
Voiam sa-ti spun acum ceva vreme faptul ca jocul asta “dur” intre voi si mircea nu-si are rostul. Am urmarit si filmuletele de pe youtube in care cica face misto de tine. E vorba la mijloc de bani, pentru ca asa cum el isi pupa seful undeva si tu daca ai fi in situatia lui si ai lucra pentru un astfel de post si ai realiza o astfel de emisiune (ceea ce nu cred ca se intampla). Ce se deduce in mod logic? ca vei face la fel, nu?
Asa cum ziceai si tu intr-una dintre emisiunile voastre, ea cronica aduce in prim-plan doar amuzamentul si cred ca asta a fost si intentia voastra cand ati inceput “razboiul” cu el.
Am putea discuta multe despre lucrurile asta…poate la nesfarsit…poti sa-mi lasi si mie mailul tau? as vrea sa discut cu tine despre multe lucruri de genul asta si sunt oricum interesat nu numai de “razboaiele” ce le purtati voi cu vedete din televiziuni, ci si de lucruri mai interesante.
Enache Dan:)
PS. Adresa asta a mail e chiar pe bune:) si userul nameul e adresa de mess …
Serbane, te faci de ras. In primul rand, ai greseli de scriere pe blog. Si tu razi de altii in emisiunea ta…sa iti zic RUSINICA? Nu iti zic pentru ca nu imi permite bunul simt.
poti spune.. rusinica nu e o injuratura!
In al doilea rand, esti genul de om care are o educatie si poate sa “execute” pe cineva din cateva cuvinte. La ce exprimare ai pe blog iti mai lipseste din mana mobilul din care rag manelele.
nu e mobil e ipod si nu rag manele rage ac/dc! e o mica mare diferenta
Doar atat ai putut? Dar sa revenim la bun simt. Mai stii ce e acela? Este unul din lucrurile care nu iti permite sa arati pe altii cu degetul cand faci aceleasi greseli ca ei.asta ai spus-o tu sau ai gasit-o scrisa pe undeva asa?
Nu o sa castigi niciodata in lupta cu Badea pentru ca el are un mare avantaj in fata ta, nu a avut niciodata nimic de ascuns indiferent ca a fost de bine sau de rau.
da’ io ce am avut de ascuns? nu vezi ca nu se pot lega de mine si atunci arunca d’alea ca sunt gras ca chelesc, ca am strungareata? ca tata face ca socru drege etc! ba da’ io Serban Huidu ce pata am ce vina am?
Te legi de faptul ca isi injura fostii sefi? Dar ce vizionari asa mari sunt fostii lui sefi? Ce oameni de afaceri geniali sunt ei, ma rog? Tu nu lucrezi de atatia ani in televiziune, nu stii cum merg lucrurile la noi? O sa ti se para ciudat, dar in tara asta oamenii inca mai apreciaza sinceritatea.sinceritatea cui? a lui vantu? a lui sarbu sau a lui felix securistul turnator?
Si nu este Badea un exemplu pentru nimeni, iar tu, in nici un caz. Ai inceput un razboi aiurea si nu poti castiga. Sa iti zic de ce: tu ai casa in Delta, Badea sta cu ai lui (1-0),gresit: nu am casa in delta dar o sa-mi fac ca-mi doresc! cu bani curati, munciti si impozitati!
tu ai o afacere cu bani luati de nu se stie unde, Badea a incercat ceva si si-a luat-o in barba (2-0),gresit din nou: singurele afaceri pe care le am este firma de productie radio-tv cu care-mi incasezi banii si o agentie de turism care decamdata traieste din banii primei firme ca e la inceput! si mi-am luat-o in barba si eu de nenumarate ori!
…mai zic sau completezi tu in continuare? Badea e romanul tipic, datornic pe la banci, tu esti romanul cu parinti bogati si case de vacanta. Ai uitat unde traiesti?aici gresesti amarnic: am avut o copilarie si o adolescenta cu frigiderul gol si o felie de paine unsa cu margarina la un cei facut din apa chioara! mama era cercetator iar tata, ala de care vorbeste badea ca e mare peremist, si-a luat talpasita cand ne era mai greu! eu am avut primul salariu dupa 6 luni de ucenicie si primul salariu era mai mic decat bursa care nu a fost niciodata de merit! asa ca uit-o p’asta cu copilu’ de bani gata ca habar nu ai!
Nu stiu ce a fost in capul tau sau cine te-a sfatuit sa faci asta dar miroase a disperare si nu e in avantajul tau. Si nu mai face pe deontologul ca nu iti sta bine nici tie. Nici tu, nici Badea nu sunteti vreun Jesus Christ al presei romanesti. Cum spuneam, e o chestiune de bun simt…Ce s-a intamplat cu tine in anii astia? Imi amintesc vremurile cand faceai emisiuni cu Anca Nita. Imi pierdeam noptile ascultandu-va pentru ca mi se parea foarte tare emisiunea. Si parca nici tu nu erai asa inversunat, erai doar un tip amuzant si simpatic. Acum, tot ce faci e balacareala si tziganie. daca cineva e sincer, vorbeste, isi spune nemultumirile, asa cum stie el, e balacarie si tiganie….daca altcineva se ascunde si face numai lucruri de 2 lei dar are o imagine perfecta e un “sfant”! ce zicei d bunul simt?! si asta e tot spiritul ala de la wanderer….la mine a rmas la tine?
tot ce e bolduit sunt comentariile mele: serban