Am folosit în titlu două sintagme: una este titlul celui mai cunoscut manifest al tuturor timpurilor semnat de Emile Zola, iar cel de-al doilea e mult mai recent, şi a creat panică pe vremea lui Iliescu, când un grup de intelectuali ardeleni, în frunte cu Sabin Gherman, declarau tare şi răspicat că s-au săturat de patria mumă! Am să dezvolt putin, chiar dacă nu mă pot compara nici cu Zola şi nici nu-mi iau câmpii să mă retrag la Monaco, unde să-mi trăiesc liniştit viaţa, îngurgitând o rentă viagera de urmaş de la vreun soţ miliardar!
Mă enervează în tara asta mizeria, mucurile de ţigări aruncate pe geam la stop, rahaţii şi lătrăturile câinilor proprietate personala sau vagabonzi, blocurile cu apartamente mici şi înghesuite, cu maşini mai scumpe decât apartamentul parcate în faţa lor. Mă copleşeşte mirosul de ghenă din verile fierbinţi, casele care se învârt după soare, dar care au nişte desfundături de străzi în faţă şi ostentaţia cu care potentaţii îşi plimbă maşinile de sute de mii de euro pe străzile fără noimă, dar cu borduri, ale patriei.
Mă exasperează ca nu avem autostrăzi, drumuri, căi ferate, infrastructură în general, dar suntem plini de lucrări şi pasaje inutile, cu care băieţii deştepţi găuresc bugetul. Îmi plesnesc venele în cap când realizez că ne-au minţit ani şi ani, cu realizări măreţe, pruneţe şi mălăieţe, iar în realitate nimic din indolenţa noastră milenară nu s-a schimbat. Ba mai mult, ne mint în continuare cu zâmbetul pe buze: nu e aşa, domnu’ Berceanu, că faceţi 832 de kilometri de autostradă până în 2012? Hai sictir, că ne insulţi inteligenţa!
Mă scoate din minţi că şi-au făcut un renume din şpaga încasată, că suntem o ţară cu corupţie fără corupţi, dar cu spectacol de circ la DNA, cu o justiţie fără scrupule, dar cu un simţ tactil al dracu’ de dezvoltat. Simt că am un Nagasaki în cap când văd un ghiolban înjurând o femeie, pentru simplu motiv că e la volan, sau când băieţii de băieţi sparg în cluburi cu târâturi siliconate milioanele furate de taţii lor cu ajutorul sistemului ticăloşit! La munca, mă luzărilor, nu la tras pe nas praf cumparat, fireste, din milioanele făcute pe mustaţa lu’ ăl bătrân, ori din pădurile exportate de guzganul rozaliu senior!
Îmi vine să urlu când plătesc impozitele ca boul, pentru a primi în schimb spitale infecte, unde în 2009 încă se face hepatită de la transfuzii sangvine şi în care-ţi plăteşti şi simpla aspirină. Tot pentru impozite plătite suntem răsplătiţi cu un învăţămant în care ministrul garantat de un analfabet notoriu interzice sportul, mişcarea şi teoria evoluţie pe motiv că sunt inutile.
Mă uit cu greaţă la emisiunile politice, cu realizatori ciutaci, libidinoşi şi sceleraţi, care pupă în cur patronii tv şi interesele lor fără pic de demnitate şi moralitate. Mi se face rău când văd preşedinţi plângând la comandă sau şefi de partide “suferind” lângă pensionari, din vârful piramidelor de bani pe care uită să-i pună în declaraţiile de avere! Mă sufoc de indignare când un cioban cu 2 clase şi fără nici cea mai elementară noţiune de bun simt roteşte miliardele şi grohăie grobian în fiecare seară la televizor ce “salvator al saivanului” şi ce “buricul pământului” e el! Marş mă la pârnaie de unde ai ieşit, oligofren ce esti, şi pe celălat tribun trimite-l la balamuc, unde-i e locul!
Mă revolt când văd pipiţe întreţinute, pline de ifose, sugând banii miliardarilor de carton sau piţipoance pe post de “noua clasa politică”. Îmi fierbe sangele în vene când impostura atinge cote maxime. Vreţi un exemplu? Veniţi în Bucureşti să vedeţi cum a reuşit chirurgu’ (care are mai nou gânduri să devină preşedinte) să pună tot oraşul pe butuci, cu concursul celorlalţi primari, la fel de “pricepuţi” ca el!
Mă satur de România imediat ce deschid televizorul şi văd defilând în curul gol ciumace şi naomi, sau cum caută lobotomizatul de ogica rămăşiţele Elodiei. De rostogolorile urduroase ale nichitei pe asfalt, în cautarea unei sinucideri nesigure nu mai spun nimic, că şi aşa face domnu’ Dan banu’ grup de pe urma nefericiţilor care încă-l cred “amărâtul” de serviciu şi patronul “televiziunii poporului”. Şeful televiziunii popoului, mă nagâţ de Caracal, asta eşti!
Îmi provoacă repulsie să văd la ştiri cum Esca îi prezintă pe guţa şi adrian piticul minunat încasând bani fără număr pentru tanguirile jalnice. Bani pe care-i strâng cu sacii, şi pe care nu plătesc nici leţcaie de impozit. Că “impozitele e pentru fraieri”, nu pentru “minoritatea discriminată”, supusa stereotipurilor, şi pe care am exportat-o cu succes în toată Europa, de ne spun ăia Gipsyland, nu România!
Toate acestea mă distrug incet, şi VĂ ACUZ PE VOI, cei care sunteţi la fel de oripilati ca şi mine de ceea ce se întâmplă, cei care gândiţi că maine copilul vostru trebuie să se mute în altă ţară pentru o viaţă normală, VĂ ACUZ că intoarceţi capul şi suportaţi cu stoicism toate porcăriile astea care vă omoară câte un pic în fiecare zi. VĂ ACUZ că vă complaceţi în mlaştina asta, din care ştim sigur că nu avem scăpare! Pentru că vedeţi voi, nimic nu e mai plăcut pentru scârbele descrise mai sus decât nepăsarea şi indiferenţa celor cu bun simţ!
Ce ziceţi? Inventam partidul bunului simţ? Din păcate, mă uit la mine, mă uit la voi şi tare mi-e teamă că nimeni nu o să plătească vreo cotizatie in partidul asta. Trist, dar adevărat. În România asta, eu nu mă mai regăsesc demult, traiesc doar cu speranţa, utopică evident, că vom reusi să facem o ţară paralelă în care lăturile şi ororile care ne distrug să dispară!
Noapte buna, România, oriunde te-ai afla!
Pagina: « 1 … 9 10 [11] 12 13 … 14 » Show All
Pagina: « 1 … 9 10 [11] 12 13 … 14 » Show All
Serbane, eu iti dau dreptate 100% dar nu lasa ca acest articol sa ramana doar un strigat de deznadejde si neputinta.
Daca tot ai propus inventarea partidului bunului simt, du treaba pana la capat si ocupa-te sa il si infiintezi! Eu iti promit ca voi fi unul dintre cotizanti si iti promit ca mai aduc cu mine si cativa prieteni buni care gandesc la fel ca noi, sunt sigur insa ca vei gasi mii si poate zeci-sute de mii de sustinatori. Hai sa facem incercarea asta si sa vedem cati dintre noi vor sa lupte impotriva acestei plagi care ne inconjoara si ne acapareaza incetul cu incetul.
Ai instrumentele media ca sa promovezi un astfel de partid, hai sa vedem daca un astfel de demers va avea succes.
Altfel nu vei face decat sa fii si tu unul dintre cei resemnati pe care ii acuzi (pe buna dreptate) ca – desi vad toate mizeriile din jururl nostru – nu fac nimic ca sa schimbe lucrurile.
Draga Serban,
Imi permit sa te tutuiesc nu din lipsa de respect sau grosolanie, ci pentru ca te simt aproape de suflet prin ce faci si ce spui.
Ce sa fac?!? Nu e vina mea, e vina lor. Daca vor sa-i urmaresc sa schimbe ceva in bine. No more bad news!
Constat si din comentariile primite aici si din faptul ca acest articol a inceput sa circule pe net (in mesaje forward-ate)ca ai pus iar degetul pe rana. Oamenii au opinii pro si contra: ce-i care-s aici ar face dar n-au curaj sau “la ce bun?”, cei care-s plecati au deja mentalitatea vestului si conchid cu detasare “popor si tara de rahat!”.
La fel ca tine vad si eu ce se intampla in jur, insa mi-am propus sa iau atitudine; si asta inainte de a-mi spune EBA sa o fac. Cum? Iata:
- am incetat sa ma mai enervez pentru tot si toate; nervii ma agita, ma fac depresiva, nu mai judec limpede. Cand sunt nervoasa nimic nu-mi tihneste, nici treaba nu fac cum trebuie, parca nici dragostea nu mai are farmec.Nu ti se pare ca cineva doreste intetionat ca noi sa fim tot timpul nervosi, stresati, agitati, labili psihic si emotional? De ce sa le facem jocul?!? Suntem proprii nostrii stapani! Adio nervi, adio stres!
- am invatat sa triez informatia importanta de cea lipsita de substanta. Stirile Realitatii, cele de la ora 5 si altele asemenea… pas. E foarte multa manipulare in mass-media si eu ma prind
- emisiunile TV de divertisment, “tocsouri” etc, etc. care contin pitipoance, cocalari, “formatori de opinie”, pseudovedete, scandaluri… pas. Ma uit doar la ce-mi place. Sunt putine, ce-i drept, dar macar sunt linistita. Nu le mai fac nici rating. Altfel, pot gasi infinit mai multe modalitati de a ma relaxa, decat sa-mi pierd energia cu prostii.
- in viata de zi cu zi ma straduiesc sa nu trec peste cei 7 ani de-acasa (sunt fericita posesoare a unei educatii sanatoase si le multumesc pentru asta tuturor care au contribuit la desavarsirea ei). Respectand tot ce e in jurul meu, ceilalti oameni, natura, ma respect pe mine si nu consider ca am facut un efort prea mare cand spun “buna ziua!” si “multumesc!”.
- de fiecare data cand viata imi ofera posibilitatea folosesc “puterea exemplului”: imi pastrez intotdeuna calmul, nu tip niciodata in fata celui care tipa la mine, nu jignesc pe cel care ma jigneste si nu lovesc pe cel care ma loveste. In definitiv, cel care tipa, jigneste, loveste o face de fapt cu el insusi, dar nu constientizeaza asta. O va face mai tarziu.
- apropo de hartiuta aruncata pe jos, sa-ti povestesc o faza: stateam in statie asteptand autobuzul. Langa mine doi tineri asteptau si ei, servind in acelasi timp o mica gustare pe fuga. Dupa ce au terminat de mancat au aruncat ambalajul pe jos in ciuda faptului ca la un metru de ei era un cos de gunoi gol. Eu (fara sa spun ceva) m-am uitat la hartiuta, apoi m-am uitat la ei (m-am asigurat ca le-am captat atentia),apoi am luat hartiuta de jos si am pus-o in cos. S-au uitat la mine lung, nedumeriti, fara replica. Eu le-am zambit. Fata, caci ea aruncase hartiuta, s-a inrosit pana in varful urechilor. Eu m-am urcat in autobuz si mi-am vazut de drum… Si am fost in culmea fericirii ca am obtinut o asa reactie.
Pe politicieni ii putem sanctiona intr-un mod asemanator cu calm si inteligenta pentru ca suntem mai multi si mai destepti ca ei; iar ei nu sunt chiar prosti. Corect?
Acum ma gandesc la ideea ta cu “partidul bunului simt”. Nu-i rea ideea si daca o facem ca la carte sunt convinsa ca o sa si dea rezultate. Organizatiile care ne conduc spre pieire pleaca de la mottoul “in unire sta puterea”. (Haideti sa-i batem cu propria lor arma!!!) Am putea infiinta si o zi nationala a bunului simt pe care sa o serbam cu fast in acelasi timp in intreaga tara si cu foarte multa “putere a exemplului”.
In concluzie se poate schimba ceva (plecand de la cazuri izolate spre plan general), important este sa vrem, sa fim hotarati si consecventi. Asta-i!
Sa auzim de bine!
ma inscriu si eu !
este o idee excelenta !!
chapeau!
ok, am citit ce s-a acris in parte. parerea mea este ca daca toti ne vom plange in continuare si nu vom lua atitudine tot asa va ramane tara asta. in momentul in care scriu, la radio in loc de stiri auzi cum se injura prea minunatii alesi in parlament. nu e nici unul capabil sa lase injuriile si sa faca treaba.
m-am gandit in nenumarate randuri sa infiintez un partid independent, nu m-am gandit la nume, si sa candidez singura la orice post important care apare. numai asa de curiozitate. sa vad ce fac romanii. dar m-a luat groaza la gandul ca cei care deja au un trecut in bransa sigur vor incerca sa imi puna bete in roate. nu am de unde sa stiu ca nu am luat atitudine, deci sa imi fie rusine. dar poate dca vom fi mai multi…..
Nu ma mai satur s-o spun, populatiunea din partea asta de lume e la fel de 2050 de ani, dinainte de Herodot, iar daca-l cetesti pe Carageale, oriunde i-ai deschide, oricare dintre scrieri, juri ca bazmeste azi, despre eternu’ tzaran de Titan si tzoapa de Dorobanti. Ciudat este doar faptu’ ca, genetic vorbind, pulimea din Carpati nu-i aceeasi, se tot metiseaza cu tot ce prinde in trecere prin zona, da’, chiar daca alogenii ne afecteaza la gene, comportamental nu ne schimba, am ramasi aceeasi traci, la care “trandăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca campului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viaţă…La traci există următoarea randuială: îşi vand copiii pentru a fi duşi peste hotare” (paragraful 6 al Cărţii a V-a a lu’ parintele istoriei).
Asa ca vina noastra, parerea mea, este doar una de geografie, vrei sa te schimbi, sa traiesti altfel, tre’ sa schimbi obligatoriu locatziunea, caci, oricine se aseaza pe aceste meleaguri de basm, unde pe rauri curge laptele si mierea, devine ca cei ai locului- lenes, hot, las si mandru ca ie buricu’ lu’ pamantu’! Am zis! :d
Sunt perfect de acord, si cred ca ar fi cazul sa studiem un pic cum au ajuns sa obtina rezultate vecinii nostri din vest si nu numai ei caci sunt muuuuulte tari sau macar orase civilizate in lumea asta. Recunosc ca inca nu m-am informat inca despre ce si cum, in schimb banuiesc ca multi au inceput civilizarea “cu japca”, adica al ei si autoritatile au pus osul la treaba…prin monitorizari si alte “activitati specifice”….Cred ca daca un organism al statului (fie el si organ) se pune pe amenzi babane si retineri pentru “circ public”…
Deci ala care arunca deseuri pe unde vor muschii lui, trebuie amendat sa-l usture si`n … iar daca va comenta sa fie si dus un pic cateva zile dupa gratii… sa ne scuteasca de prezenta lui “inutila di degeaba”. Banuiesc ca dupa un asa scenariu respectivul invinuit va avea grija sa nu se loveasca de aceeasi problema prea des, eventual si urmasii vor avea parte de o “cultura a amenzilor si a gratiilor” ce trebuiesc evitate. Nu de alta dar asta e ideea pe care o agreez din filmele americane, una doua, in arest (fie ca esti beat si rau si liber pe strazi, fie ca ai insistat in a nu`ti plati parcarea…s.a.m.d.), ma gandesc ca pentru asta insa trebuie ca unii sa-si faca treaba si sa dea naibii niste legi cum trebuie, ca d-aia`i platim…dupa aia unii dintre noi vom avea grija sa impingem “sistemul” pe fagasul care trebuie !
Eu vreau sa public si sa trimit si hard copy urmatoarea scrisoare deschisa> Se mai alatura cineva?
CATRE: GUVERNUL ROMANIEI
IN ATENTIA: DOMNULUI PRIM MINISTRU EMIL BOC
DOMNULUI MINISTRU DE FINANTE GHEORGHE POGEA
DOMNULUI MINISTRU AL ECONOMIEI ADRIEAN VIDEANU
DOMNULUI MINISTRU AL M.I.M.M.C.M.A. CONSTANTIN NITA
SCRISOARE DESCHISA
Excelentele voastre, Domnilor Ministrii,
Subsemnata Lica Laura, cu domiciliul ales pentru comunicari in Bucuresti, ________, va supun atentiei urmatoarea scrisoare deschisa:
In calitatea mea de cetatean al Romaniei, stat democratic si constitutional, stat membru al Uniunii Europene, va solicit sa ne prezentati public prin intermediul unui ziar de circulatie nationala urmatoarele raspunsuri relative la planul II Anticriza elaborat se Guvernul Romaniei in cadrul caruia activeaza excelentele voastre:
1. Care sunt societatile eligibile, bref. care sunt societatile care vor beneficia de facilitatea de „suspendare a platii impozitelor pe perioada de 6 luni”?
2. S-a dispus efectuarea unir controale fiscale la sediile acestor societati prin care s-a constatat ca aceste societati nu au platit cu precadere profituri/dividende/investii, etc., in detrimentul impozitelor catre Statul Roman?
3. De ce ANAF-ul nu a luat atitudine in perioada 30/09/2008-01/07/2009 (adica 9 luni), admitand sa existe anumite societati cu plati restante la impozite, in situatia in care majoritatea contribuabililor primesc somatii/titlu executoriu in urma carora se efectueaza urgent popriri pe conturi?
4. Care a fost punctul de vedere al Consiliul National Contra Discriminarii, in situatia in care acest punct de vedere a fost solicitat?
5. Care a fost punctul de vedere al Consiliul Concurentei, in situatia in care acest punct de vedere a fost solicitat?
6. De unde va avea Statul Roman resurse sa plateasca despagubirile ce se vor castiga in instanta de catre societatile discriminate prin acest ajutor de stat mascat?
Cu deosebit respect,
Laura Lica
sunt bune intrebarile ridicate de tine. totusi tine minte ca intreprinderile mici sunt cele mai lovite de criza prin celebrul blocaj financiar. adica oamenii au de incasat muti bani, si la randul lor de facut plati, unele catre furnizori altele catre clienti.
cum blocajul asta ii afecteaza pe toti, cred ca aici trebuie intervenit. dar cum sa faci asta cand statul e cel mai rau platnic existent. el intarzie peste 1 an sau chiar doi cu plata lucrarilor facute. daca o intreprindere privata intarzie cu plata ea intra in faliment, cum putem baga statul in faliment ma intreb?
iti scriu in calitate de administrator al unei firme care are impozitele la zi, toate salariile platite si deincasat muuuult foarte muult de la terti!
Uite inca un motiv sa te saturi d Romania…
P.S.E numai bun filmuletul pt Cronica;)
http://www.trilulilu.ro/sor_23/91e5e7c1eb819a
Intr-adevar…sunt unicati la prostie:))
Take care;)
Cand incep inscrierile pentru noul partid?
@Bogdan I.: Baiete, ma cheama Lena, dar am scris “Lenutzkaya” pt ca asta era porecla mea din liceu. PS: Daca nickname-ul meu este cu “tz” si “k” nu inseamna ca eu asa scriu, in caz ca n-ai observat! Multumesc ca mi-ai citit postarea!:)))
Bravo! Cineva trebuie sa le spuna lucrurilor pe nume! Da-i incolo, macar sa vada ca ezista Romani carora LE PASA!
stai linistit Serbanica, nu se va curata tara de rahat nici daca i se va face clisma ( de mai multe ori ) tu esti “bine” ai un loc ff bun de munca, radio, televiziune eu sunt fotoreporter la un ziar local.. stii care-i chestia? ca nu iti permiti sa pleci in alta tara, te gandesti ca poate nu o sa-ti mearga, au si aia alte legi, de exemplu sa te duci sa te angajezi la radio sa faci o emisiune asa buna ca la Kiss FM, nu te primeste nimeni Serbanica, posibil sa faci iar 6 luni de voluntariat…
- o sa ne mancam ficatii in tara asta..imi pare rau.. noi ii acuzam pe ei in doare-n cur!
Mai sunt inca zeci de motive pentru care m-am saturat de ROMANIA. Si asta nu ca nu am facut sau nu incerc sa fac pentru a putea schimba ceva, pur si simplu m-am saturat de prostia care este ridicata in rang de conducere. L-am impuscat pe unul care isi punea neamurile inculte si prietenii de PCR in functii de conducere. La astia ce trebuie sa le facem, care-si pun pe langa cele amintite, si hotii prin ministere. Spuneam acum 20 de ani, ca nu mai vrem decat oameni cu scoala la conducere. S-au conformat “tovarasii” si au absolvit facultati la X si O , unii cate 3 odata, dar tot la nivelul de oieri, brutari si cizmari au ramas.
Asa a “crescut ” si invatamantul nostru…dand cate o diploma unde trebuie.
Eu nu cred ca e de vina Abramburica de la invatamant, eu cred ca sunt de vina dascalii pe care-i avem ACUM pentru ca accepta ce vor cei din minister. Poate daca dascalii ar avea responsabilitate si dragoste fata de profesie mai mare, nu ar accepta mizeriile din invatamant.
M-am saturat de Romania ca nu poti faci nimic fara sa dai SPAGA. Daca ai idei si apelezi la cei abilitati care sa te sustina iti spun fransh in fata “..pai daca nu esti din partid nu cred ca pot” sau ” 100 de mii de euro, intri in partid, si-n urmatorii 4 ani de legislatura ti-i scoti”. Asta e Romanica noastra.
O Romanie care promoveaza imnuri, slagare si alte manele pe cand altii fac turism, simplu si curat.
O Romanie care face scoala de samba pe bani publici, fantani arteziene de milioane de euro si nu poate face 5KM de autostrada pe an.
O Romanie care promoveaza prostia de cea mai joasa speta in media si nu face mai nimic pentru cultura .
SI NOI ACCEPTAM lucrurile astea.
SERBAN, da-mi voie sa-ti spun asa,..MA INSCRIU IN PARTIDUL BUNULUI SIMT. Si daca cei care vor sa fie membrii, ar da doar cate 1leu, sunt convins ca s-ar strange bani suficienti pentru a sustine o campanie electorala. Tu doar trebuie sa propui unde, cand si cum ne vom aduna.
Ar mai fi multe de spus, dar mai las pe altadata.
Sunt gata sa ader!
Sa fim constienti de urmele noastre!
CREIONUL, povestire de Paulo Coelho
Copilul isi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, intreba:
– Scrii o poveste care ni s-a intamplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zambi si-i spuse nepotului:
– E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decat cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, cand vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la el.
– Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut in viata mea!
– Totul depinde de felul cum privesti lucrurile.
Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusim sa le mentinem, vom fi totdeauna un om care traieste in buna pace cu lumea.
Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mana care ne conduce pasii. Pe aceasta mana o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.
A doua calitate: din cand in cand trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta inseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pana la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit Trebuie sa intelegi ca a corecta un lucru nu inseamna neaparat ceva rau, ceea ce este important este faptul ca ne mentinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, ingrijeste-te de ce se intampla inlauntrul tau.
Si, in sfarsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca tot ce faci in viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa incerci sa fii constient de fiecare fapta a ta..
Subscriu pentru infiintarea unui partid si garantez ca sunt multi altii in aceata tara in asentimentul celor spuse de tine.
Trebuie doar sa ia cineva initiativa in serios pt ca membri cotizanti s-ar gasi …
Desi n-am fost niciodata un fan Serban Huidu, pot sa spun ca acum, in mare, ai dreptate. Sunt scarbit de ce se intampla in tara asta… si m-am mai saturat si de persoanele care spun “e, si ce rezolv?”
O meritam cu totii… fiecare dintre noi este la fel de vinovat pentru ce se intampla in “tara noastra”. DA, as plati cotizatie la un astfel de partid… as vrea sa existe un om care sa faca asta… iar voi, persoanele cunoscute puteti sa faceti un lucru de genul asta (si aici ma refer la tine, la misu bendeac, la cabral, la mircea badea ).
A venit vremea sa maturam toate cacaturile din atara asta si sa o luam de la inceput… desi s-ar putea sa fie putin cam tarziu…
mare dreptate..traim intr-o tara in care nimanui nu-i pasa…toti ne gandim sa traim binbe k ce se intampal in jur problema altora. si chiar este problema altora care profita si ne distrug, d c sa fugim din tara cand putem lupta pentru ea sa o facem mai buna, so schimbam. Necesita munca dar daca depunem un efort si ne vom schimba un pic mentalitatea vom reusi, ca pana la urma suntem ami multi/
Intotdeauna am spus ca eu voi trai intr-o alta tara, iar pe zi ce trece sunt tot mai convinsa ca asa va fi. Sa dam vina numai pe comunism, parca mi-e si rusine, desi nu am trait in perioada respectiva ca sa inteleg in intregime ce s-a intamplat (nici sistemul educativ nu incearca sa ne clarifice, doar o mascarada a unei revolutii, care a adus pentru o scurta perioada glorie tarii in Occident). Si mai rusine imi este de popor, pentru ca prostii au depasit de mult numarul celor cu o oarecare inclinatie spre carte, iar masele au fost atat de manipulate, iar frica atat de patrunsa in oase, incat spiritul civic si dorinta de a aduce tara intr-un stadiu de evolutie, a murit inainte de a se naste.
Chiar zilele trecute, un om s-a uitat foarte ciudat la mine cand i-am deschis usa de la bloc pentru ca avea mainile ocupate cu sacose.
Intr-o astfel de tara, cui i-ar placea sa mai suporte?
Unde trebuie sa semnez pentru acest partid si in ce cont sa virez bani? De mult nu ma mai regasesc si eu in aceasta tara si traiesc cu speranta….
Desi sunt constient ca nu se vor schimba prea multe dar putem incepe prin a refuza asa cum o fac si eu de ex: Refuz sa ma uit la OTV (orice emisiune), refuz sa ma uit la stirile de la ora 5, refuz… lista e lunga, daca incepem asa, probabil (asa zisul) ratingul le va arata ca nu fac ceva bine si ar trebui sa schimbe placa.
TV este primul pas catre schimbare mentalitati, deoarece lumea absoarbe acest mesaj mult prea usor (oricare ar fi el), fara 1 minut de cercetare suplimentara (asupra subiectului in cauza), aici vb de marea masa.
Va multumim domnule Huidu pentru aceasta initiativa.
eu iti pot spune de ce sunt toate lucrurile asa:
1.romania e o tara fundamentalist religioasa
2.religia se coreleaza cu prostia
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Europe_belief_in_god.svg
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Europe_belief_in_god.svg
3.densitatea populatiei ei este cu mult mai mica comparata cu tarile civilizate astfel incat prostii ii blocheaza complet pe aia care mai au cap
…singura solutia e ca toata lumea sa puna mana pe invatat, sa intre si sa sustina cercetarea(ne-a luat-o polonia inainte), sa vada ca exista si alte religii, sa creeze un stat secular laic
stiinta nu accepta minciuna
ps. te-am vazut la premierea unui concurs de evolutionism …
http://mapsof.net/EUROPE/static-maps/png/europe-atheism-2005 (o harta mai buna neinterpretabila)
un interviu al lui Craig Venter de Richard Dawkins
(Craig Venter un important genetician)
dureaza o ora dar merita
http://www.youtube.com/watch?v=3E25jgPgmzk
ar fi bine daca ai promova direct lucrurile la modul acesta…
Bravo Huidule !!!
Un articol bun, un articol trist si foarte adevarat.
Majoritatea ne plangem din cauzele sau fenomele enumerate de tine mai sus, oare cum suntem noi cei care ii hulim ? oare suntem chiar civilizati ? oare nu scuipam pe strada ? oare nu aruncam mucuri pe jos ? oare nu parcam in rondul de flori ? oare nu avem un comportament de birjar in trafic ? … sunt de parere ca civilizatia incepe prin autodisciplinare si nu incepe prin critici aduse celor anti sociali.
Ca un formatori de opinie ai noii generatii ati putea incepe o miscare sociala de educare, primul pas este sa lasati orgoliile deoparte si sa lucrati impreuna ( tu cu alti formatori de opinie). Ti-as fi sugerat infiintarea unui partid sau a unei organizatii extremiste dar asta o facem noi cei convinsi ca treaba nu merge cu vorba buna.
@Fusese Saspus: “1. E la îndemână? 2. Rezolv ceva?”

1: e la foarte îndemînă;
2. da, chiar dacă cei “acuzaţi” nu vor fi afectaţi deloc şi nu îi va durea nici măcar la pedală, vor veni alţii, chiar dacă mai tîrziu, mult mai tîrziu şi care îi vor lua (mai mult ori mai puţin) frumos de mînecă şi îi vor arunca afară.
Aşa am ajuns şi Regat. Atunci…
“Daca e la indemana si nu rezolvam nimic (din nou, oricata justificare ar fi in spate) … e mai bine sa n-o facem.”
Păi dacă pornim cu ideea asta…, cu siguranţă nu vom rezolva nimic.
“Orcine se poate da de ceasu’ mortii despre tigani, jeg, prostie si coruptie si oricine poate face asta fara vreun finish line. De-aia o si fac atat de multi.”
Nu îmi pare că Şerban se dă de ceasul morţii iar “finish line-ul” poate veni oricind, aţi uitat de acum 20 de ani??
Şi… à propos, se scrie oricine, adicătelea cineva, orişicine…
“Dupa capu’ meu, un asa articol va fi citit de mii de oameni si nu va face decat sa starneasca mii de indignari la aterizare. Atat.”
Atit??? Dar asta e deja enorm!!
“Si-atunci, noi [...] ne intrebam: de ce ai postat?”
Care voi?
Poate de aia…, tocmai de aia…
“Simpla defulare? Foarte bine. Dar ea ramane … simpla.”
Contradicţie în afirmaţii: simplu = mii de oameni
Hmmm…
Şi da, eu cred că prin cuvînt se poate schimba ceva. Uneori totul.
Huidule
, te privesc de prea mult timp la tv asa ca o sa ne tutuim
. Se spune ca in ardeal e lumea mai civilizata , mai multa cultura etc etc. Am terminat la brasov facultatea. Terminat inseamna sticle de bautura si cartuse de tigari “daruite” pentru a putea lua un 5 de trecere. Sicer daca era pe invatat nu terminam facultatea……..Problema e ca nu sunt singurul.
CE pot sa invat altceva decat un sistem corupt, bazat pe spaga si pe burta mare….CE…CE …CE ma invata tara asta…sa fiu cinstit sigur nu, sa am valori morale si sa tin la ele nici atat….ATUNCI CEEEEE?????
Subscriu 90%
Si totusi ceva ma nemultumeste in atitudinea ta Huidule ….aroganta si usurimea cu care dai la cos o tara care te suporta si te asculta,pe cretini ,mojici si cum le mai spui tu…
Este tara noastra nu trebuie sa ne batem joc de ea trebuie sa o respectam cu bunele si cu relele ei.
Cred ca suntem singura tara care ne uram intre noi,si ne doare la jumate de metru de cot daca celui de langa noi ii este rau sau nu are ce manca pentru ca a fost un credul si a daruit casa pentru o batranete mai usoara…..
Povesti mai am …dar cred ca e o ora destul de tarzie …TE ACUZ CA DESI ESTI PERSOANA PUBLICA DOAR IRONIZEZI SI NU INCEPI O CAMPANIE IN ADEVARATUL DENS AL CUVANTULUI(sa vada si mamaie de la coada vaci care e realitatea si sa nu mai asculte la popa PSD-ist si primaru’ PN-list)
Pe curand….
Mi-am promis ca am sa acuz. Macar pentru dreptul la dreptate. A cui dreptate? A celor multi si nestiuti, a celor care striga in van, a celor care nu mai au voce ca sa strige, a celor carora durerea le-a luat vocea sau poate a celor care nu stiu, desi vor sa acuze.
Mi-am promis ca am sa acuz putreziciunea, mizeria umana, decadenta morala. Nu stiu daca voi rezolva ceva dar nu am sa mi-o iert mie in primul rand daca nu am sa acuz.
Si de aceea in lumea in care sunt moderator am spus ca am sa acuz. Ca un drept personal, ca un drept la demnitate, ca un drept la spatiul privat, ca un drept a celor care nu stiu, sau nu mai pot sa o faca.
Si acesta a fost motivul pentru care am lansat acest mesaj acolo.
Pentru ca trebuie arata mizeria asa cum este ea. Aratata hidosenia sociala. Am obosit sa spun mecanic Romania este frumoasa. Prefer sa acuz si sa spun Romania este frumoasa insa romanii au probleme mari la ei acasa.
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=139586&whichpage=1
Cum e Romania defapt?
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=139311
Marius Pernes
sunt de acord cu dumneta si doresc sa ma inscru in
acest al bunului sint.
Si asa nu faci nimic.
Duteeeee! Duteeeeeeeeeeeeee!!!
Serban ,
Am citit tot ce ai scris ca te enerveaza in Romania…este trist , dar adevarat ! Eu sunt plecata din tara de 5 ani , locuiesc in Canada si multa vreme n-am vrut sa cred nimic din ceea ce auzeam de rau la adresa tarii mele pt. ca anumite lucruri ma mai leaga inca de locurile acelea.Tot ceea ce ne-ai prezentat mai sus este doar realitate si doare , pt. ca am impresia ca nimeni nu-si doreste sa stea departe de tara din cauza ca unii nu-si fac treaba cum trebuie , lucru care duce la dezorganizarea intregului sistem .Nu este usor pe nicaieri , dar sunt constienta ca aici am ceva mai multe porti care se deschid catre un alt viitor . La 17 ani pe care ii am as putea trece peste multe chestii ne la locul lor , chestii care provoca indelungi dezbateri…Trec intradevar peste ele , pt. ca vacantele in Ro. cu prietenii si familia nu se compara cu nimic , iar Canada nu poate tine loc si de persone dragi . Insa , nu pot sa nu ma mir si sa ma enervez cand vad totusi tot ce se intampla de-a-ndoaselea pe acolo si imi pare extrem de rau ca nu isi pune nime nici un semn de intrebare si nu se aprinde nici o luminitza in capul nimanui..:( Sau poate mai sunt unii , ca tine sau ca mine , dar o singura persoana nu poate schimba o tara intreaga…E trist , pt. ca sunt persoane acolo care nu merita sa fie tratate asa . Daca as stii ca ceva se poate schimba ( si inca sper la asta )…si maine m-as intoarce ! Deocamdata , ma intorc numai in vacante . Dar poate cine stie , dupa terminarea studiilor aici , poate se misca ceva si pe acolo …Cred ca multa lume ar trebui sa urmareasca emisiunea voastra si poate sa mai asculte , din cand in cand si Parazitii,chiar daca unii nu stiu sa-i aprecieze si ii judeca din cauza stilului muzical…Eu sunt un mare fan si al Cronicii si a trupei Parazitii si , dupa parerea mea , sunteti printre putinii care inca mai aveti curajul sa spuneti lucrurilor pe nume si va faceti treaba foarte bine . Poate mesajele melodiilor baietilor vor ajunge candva si la urechile persoanelor in cauza…Am sa ma opresc aici , apreciez ca ti-ai rapit putin din timpul tau pt. a citi asta , dar am admirat foarte mult opinia ta si continui sa cred , ca poate intr-o zi se vor schimba lucrurile si conducerea Romaniei va fi atenta pt. a nu mai continua sa-si indeparteze cetatenii, care se intreapta catre alte tari…E o tara frumoasa si merita sa fie condusa si locuita de persoane pe masura frumusetii ei !
Toate cele bune de pe aici !
Sunt complet de acord cu serban si subscriu la acel partid…
Bine zis, Romania se va trezi din amorteala care a paralizat-o in ultimii 20 de ani, foarte curand. Sa se faca manifestatii, asa ar trebui. Ne lumpam cu ei daca trebuie, orice, numai sa plece actuala clasa politica.
Am citit aproape tot ce s-a comentat pe marginea acestui subiect si aveti cu totii dreptate! Noi, si aici ma refer la cei intre 25-35 ani, ar trebui sa punem umarul si sa incercam sa schimbam ceva.Spun asta deoarece, vad in jurul meu foarte multi tineri(pana in 25 ani) carora deja li s-a impregnat adanc in constiinta ca acesta este stilul de viata corect.Parintii, din cauza multor ore suplimentare (ca de, salariul nu li se poate mari din cauza vesnicei crize), i-au scapat de sub observatie si au ajuns sa copieze, evident, ceea ce vad, si anume televizorul; cu toate personajele pe care le enumerai, fetele sa aspire la pensionari cu bani ptr o viata indestulata (ca altfel nu esti bagata in seama), iar baietii se intrec in badaranii, impoliteturi si nesimtire, ridicandu-le la rang de smecherie.
Ajungi sa te simti un ciudat daca spui ca citesti o carte sau ca ai fost la o piesa de teatru, ptr ca toti in jurul tau au jargoane si replici pe care tu nu le-ai auzit, evident, ptr ca nu te uiti la televizor si nu sti ce e “cool” si “hot”.
Da! vreu sa fac, sa schimb ceva si sper sa inceapa sa se vada ceva inainte de a ma scarbi atat de rau si a pleca undeva unde toate aceste lucruri sunt povesti urate de speriat copii.Dar ma tem ca atat de tare ni s-a inoculat in minte ca daca deschidem gura sa ne plangem sau sa ne spunem parerea, vom ramane fara locul de munca sau poate mai rau, incat nu stiu daca vor fi prea multi la linia de start…
Serbane,
Citeam in editorialul dintr-un Hustler cum grecii au ajuns la o politica nationala absolut beton: intre ei nu-si creeaza nici o problema, nu se fura nu .. nimic. DAR – sunteaza statul in toate modurile cu putinta. Trag de pe urma statului elen cat pot de mult – prin ajutoare sau fofilarea la impozite. Daca am face si noi din asta un sport national, sunt convins ca ne-ar merge mai bine si baietii destepti n-ar mai avea pe ce cheltui – cheltuieli care oricum sunt inutile….
In rest, fie painea cat de rea, tot mai buna in tara mea. Canada, Australia, Germania.
Serban,
Ai atras atentia, dar mai departe trebuie sa faci ceva, sa “acuzi” sa “acuzam” sa “urli” si sa “urlam” nu ajunge.
Cu tonul acesta nu vei rezolva nimic, dar te vei “rezolva” de tot pe tine, te vei consuma tot mai mult. Observ in articol ca te consumi. Si observ ca umorul de la emisiune e mai pueril, se simt nervii care se simt si in acest artciol (ascult de vreo jumatate de an emisiunea matinala a altui post, dupa ce ani de zile v-am ascultat pe voi doi).
Nu am solutia, dar nu e asta. Cu atitdinea astea nu vei rezolva nimic, ba dimpotriva, ii vei intarata mai tare pe toti cei aminititi mai sus. Si te vei consuma mult prea tare. Alta tara, vacanta… ceva ca umorul sa devina din nou comic si ca sa poti critica punctual.
Chiar si “Spamaţi sau scrieţi tâmpenii pe propria piele. Am tendinţa de a şterge comentariile cu adrese de email false.” suna asemanator cu tonul celui care citeste presa la antene si nu ne place.
Ramaneti voi, nu va schimbati in rau, apoi sigur nu veti mai schimba nimic si tot mai putini va vom asculta.
Bunul simt (cu masura, nu sa fii fraier) trebuie sa fie atitudinea principala daca vrem sa schimbam ceva. Sunt in vacanta in Europa. Si circul cu o masina inchiriata. Imi reaminteste cat ne tine inapoi lipsa infrastructurii, a autostrazilor. Si a tot ce inseamna civilizatia si bunul simt.
Prin exemplu putem schimba la bun simt. Prin exigenta si implicare, poate putem face putin cate putin si pe celelalte planuri.
Sunt total de acord cu ideea de a infiinta un partid al bunului simt. Mai cunosc o groaza de oameni care s-ar inscrie cu siguranta. Haideti sa facem ceva…eu cred ca am putea macar sa incercam…asa nimeni nu face nimic.
Tipic romanesc, generalisme si nimic concret! Aceleasi vaicareli balcanice, doar puse intr-o forma artistica, plastica (electronica chiar!). De sute de ani (cu scurte exceptii) in Tarile Romane boierii tradatori au condus tara – acum au ajuns in Parlament. Asta a fost starea de fapt, asta este si asa va fi (eu am plecat de cativa ani buni)! Legiunea ar fi putut salva ceva, organizatie tanara, pe principii solide. Partide politice in Ro… niet!
Salut Nea Serbane.
Cu toate ca ai dreptate, mai lasa acuzele.Nu cistigi mare lucru.
De aceea este Preferabil sa mai intelegi si o alta perspectiva despre Romania.
Daca te intereseaza aceasta perspectiva scrie-mi.
Nu de altceva, dar te mai relaxezi putin si chiar daca pare incredibil ceea ce vom comunica,acele informatii iti vor arata in viitor rostul pentru care ai venit pe Terra, dar mai ales in Romania.
Esti Pregatit Maestre? Vrei Adevarul? Il Poti Accepta? Eu pun pariu ca inca nu esti pregatit.
Nu poti schimba aceasta lume Adormita daca tu nu esti Trezit Spiritual(o alta Spiritualitate).
Succes pe mai departe. Gicu.
PS 1. Nu ma ocup cu Timpenii.
Ma ocup cu Adevarul Spiritual despre NOI cei din Spatiul Romanesc indiferent ca suntem Romani sau de alta Nationalitate.
PS 2. Adresa mea de email este corecta.
Depinde cit de corect Doresti sa Joci si tu Adevarul Spiritual despre Romania in Viitor.
gicule m-ai dat cu cracii in sus….dac tu detii adevarul spiritual despre romania in viitor succes! mie mi se pare o tampenie scuza-ma!
Multe dintre pseudovedetele ce au rasarit in ultima vreme ca ciupercile dupa ploaie s-au saturat de Romania. Traim intr-o lume in care libera circulatie a persoanelor nu mai este o problema. Sunteti liberi domnilor sa nu va mai chinuiti aici si sa va cautati o superlume care sa va satisfaca exigentele. Parerea mea este ca tot ceea ce invocati ca va scarbeste este cultivat sustinut pe toate canalele media. Sa incepem cu emisiunile de stiri si sa terminam cu distinsa dumneavoastra emisiune. Toate sunt pline de prost gust. Reconsiderativa pozitia si incercati sa indreptati ceea ce nu va satisface, si nu mai incurajati tot felul de mizerii, care, precum lupul moralist nu va sunt pe plac.
nu prea am comentarii. de comentat comentam toti. de facut…fa partidul. se gasesc destui sa se inscrie. fa tu primul pas.
@Mirella: Parca mi-ai luat vorbele din gura…prima mea reactie la dechiderea comentariilor a fost identica cu a ta!
Faptul in sine ca am primit si eu acest post din doua surse diferite ma face sa cred ca de gindit, gindim multi asa – problema este ca nu facem ceva concret pentru rezolvarea problemei. In locul “stirilor cu nenorociri” si reclamelor timpite cu gituri taiate, vecini care de-ai dracului iti bat in teava pentru ca dai muzica prea tare sau “ce grozave sint geamurile noastre, rezista chiar si atunci cind un cretinel da cu mingea in ele” parca as vrea sa vad cum nenorocitul asta de televizor da niste spoturi in care ii invata pe oameni sa fie din nou oameni si nu animale care nu gindesc. Asta ar fi mai tare decit un partid in care ne-am aduna tot noi astia care tinem la bun simt. Si in spiritul acestui bun simt, partidul nu ar putea sarbatori cu mare tam-tam “ziua bunului simt” cum zicea cineva la un moment dat – PENTRU CA TAM-TAMUL AR FI EXACT O MANIFESTARE A LIPSEI DE RESPECT! Orice schimbare pleaca de la educatie (si cind spun “educatie” nu ma gindesc doar la cei 7 ani de-acasa!), indiferent de forma sub care ai parte de ea.
@Memo: Nu credeti ca noi ne asumam cam multa responsilitate iar cei care sunt la putere ne rad in nas la tot pasu.eu cred ca, nu toata, dar o parte(oameni modesti, care o duc de pe o zi pe alta) din romania sunt destul de responsabili. eu una m-am saturat de tot ce vad la televizor, de tot ce se intampla in romania, de aceea am si ales sa plec din romania. iar dupa trei ani de cand vad ca merge din ce in ce mai greu, ma gandesc : ptr parintii nostri care iam lasat in tara ce e de facut? nu inteleg cum romani(ma refer la cei care chiar muncesc si trag tare), cum pot sa fie atat de indiferenti la tot ce se intampla. cum poate sa fie atata nepasare? nimeni chiar nu o sa aiba un cuvant de spus? de ce toti spun cuvinte grele numai pe internet si pe la colturi? de ce nu spune nimeni deschis? de ce nu i-a nimeni initiativa? eu nu cred ca cei care stau si dorm in parlament se uita pe siturile de tipul acestuia. de fapt nici nu cred ca iar interesa sau i-ar afecta toate comentariile facute de romani. ei au de unde sasi traga dreptul. DE LA NOI. E corect? mie sila de toti parlamentarii cu promisiunile lor. Sunt foarte foarte dezamagita;astept cineva sa se trezesca, sa zica ceva, sa faca ceva…
Se pare ca romanii pot trai ordonat numai atunci cand au un stapan puternic: din cate-am citit, singura perioada mai “civilizata” a Romaniei a fost in timpul dictaturii generalului Antonescu.
Pai si ce sa facem??? Toata lumea constata, nimeni in schimb nu pune punctul pe I. Da e nasol, e aiurea, e oribil si mi se face scarba dar ce sa fac? Vino cu idei, vino cu propuneri, hai sa facem ceva!!!!
De acord. Cunosc multi care gandesc la fel. ESti tare? Fa partida.Conteaza si pe un batrinel. Succes!
Am inceput sa ma satur de Romania demult.. prima data m-am intrebat “WTF?” in momentul in care in primele ore ale revolutiei Iliescu spunea “sa sunam ambasada sovietica!” (lucru pe care nu l-a mai recunoscut in veci, chiar nu mai exista inregistrarea aia pe undeva??).
Apoi in iunie ‘90 cind minerii au venit sa “planteze flori” in Bucuresti am inceput iar sa am ceva indoieli..
In ‘94 am inceput facultatea si am constatat ca studentii nu semanau deloc cu “golanii” din ‘90.. incepuse sa apara lehamitea..
Apoi a venit ‘97 cind am mai sperat un pic, dupa ce am lipit afise in campanie pentru CDR in estul tarii, adica in teritoriul “rosu” al FSNPDSRPSDetc.
In ‘05 am zis OK, am vazut destul.. si am plecat peste Atlantic, initial convins ca nu am sa mai vreau sa revin in Ro prea curind. Politica din RO a inceput incet incet sa nu ma mai intereseze.. programele de stiri si ziarele romanesti au iesit unul cite unul din feed-urile RSS.. dar in acelasi timp si motivele pentru care am plecat au inceput sa dispara.Rupt de fluxul de “stiri” din RO am inceput sa uit, si sa zic “hai ma, ca parca nu era chiar asa de rau.. in citiva ani lucrurile o sa se miste chiar bine acolo.”
Apoi e suficient sa petrec doar citeva zile in RO, o data la 1-2 ani, ca sa vad ca lucrurile inca se misca greu, ca lumea nu mai voteaza pe motiv ca “la ce bun?” ca cei 15 000 de specialisti inca nu au aparut, ca autosuficienta e o trasatura fundamentala a poporului roman, ca romanii inca “e cei mai destepti”, copiii lor “e cei mai olimpici” samd.
Si apoi in ‘09 primesc un forward cu articolul tau si-mi dau seama ca dupa 20 ani inca nu s-a schimbat mai nimic.. poate doar decorul.
Specialistii exista, Serban! Sunt multi, sunt buni, o parte sunt in tara, o mai mare parte sunt pe diferite meleaguri, mai aproape sau mai departe. Majoritatea s-ar intoarce sa puna umarul daca ar fi indeplinite citeva conditii minime: un cadru legal clar si mai putine bete in roate.
Despre milionari de carton, pitipoance, manele, free JIJI, DDD, cancan, ciumac, ciutac.. ce pot sa zic? Presa a avut un mare rol in rasturanrea sistemului de valori din Ro.. prin media se poate manipula foarte usor, media are rol in “shaping” etc..
Esti jurnalist, ai o ora de emisie in primetime, ai putere! Schimba formatul, ironizeaza-i pe cei care merita in prima parte a emisiunii si in partea a doua cauta niste modele adevarate pe care sa le prezinti. O sa ai un pic de cautat, pentru ca oamenii de care spun nu prea stau in lumina reflectoarelor.
Ce naiba, a fost Brucan mai optimist decit noi?
cred ca Brucan a fost optimist pentru ca era prost informat, in candoarea lui bolsevica a crezut ca metehnele noastre milenare or sa se contopeasca cu mc-donald-urile americane…n-a fost sa fie chiar asa! oricum frumos ce ai scris si ma face sa magandesc ca nu prea sunt singur, numai ca sunteti atat de departe!
Draga Serban,
In articolul tau de protest consider ca ai cuprins intreg registrul de regrete, amaraciuni si alte stari vecine cu disperarea, vis-a-vis de starea generala de fapt din Tara Romaneasca. Cu aceste ganduri ale tale ma identific si eu. Urasc tara asta si pe majoritatea oamenilor din ea, care nu ne seamana (noua celor foarte putini) si care nu impartasesc aceleasi concepte despre ceea ce ar trebui sa fie si cum ar trebui sa arate o societate decenta, cu oameni decenti, cu sentimentul bunului simt bine dezvoltat, cu un simt al altruismului bine dezvoltat, cu un simt al decentei bine dezvoltat s.a.m.d.
Nu sunt de acord ca ne acuzi pe toti, acestia putini care mai suntem ramasi in tara asta si care inca mai nutrim aceleasi vederi ca si tine,pentru simplul motiv ca suntem intr-o minoritate covarsitoare.
Eu am renuntat la gandul ca Romania va intra vreodata in randurile tarilor civilizate. Cred cu convingere ca in Romania vesnic se vor scuipa seminte pe jos, vesnic va mirosi a gunoi, vesnic oameni fara valoare, inculti si prost-crescuti vor conduce tara asta! De aceea, nu voi renunta la ideea de a pleca din tara asta, pnetru a le oferi copiiilor mei, sansa de a-si trai viata intr-un mediu curat, civilizat si decent. Este de prisos sa ma multumesc cu faptul ca eu le ofer copiiilor mei o educatie buna, pentru ca bunul simt te pune in situatii dezavantajoase in orice imprejurari. Nu ma mai lungesc.
Fa partidul si ma inscriu si eu. Sigur, ai sa fii suprins cati membri vei numara. Pune in practica initiativa. Nu o omora din fasa. Fa acest experiment!
Succes si… astept!
PS: ca si alti “antevorbitori” si eu ridic gunoaie ale altora de pe jos, le fac observatii unora si altora, iau initiative, dar…
http://temperamental.blogcreativ.ro/Temperamental-b1/N-ai-cu-cine-ba-niste-tarani-b1-p6.htm
E mult adevar in cele scrise de tine, si cred ca multe persoane simt acelasi lucru, dar se exprima in familie sau intr-un cadru restrans, si astfel totul ramane la nivel de persoana, fara a se concretiza. Este foarte important ca atunci cand avem ocazia sa ne spunem parerea in public, sa o facem. De exemplu, mitingul din 12 iulie pentru salvarea patrimoniului Bucurestiului (si subliniez ca nu a fost numai pentru Catedrala Sf. Iosif, ci pt intreg patrimoniul capitalei). Ai luat parte la acest miting sau ai stat pasiv si ai privit poate de la balcon sau ai claxonat pe strada multimea care mergea in liniste spre piata Victoriei? Daca nu ne solidarizam in astfel de momente, in zadar ne manifestam indignarea cand incalcarea legii reprezinta infractiune numai pentru unii, cei privilegiati fiind deasupra legii.
Va asteptam din nou pe micile ecrane
Ca si alti comentatori, as sugera emigrarea, dar nu ca o evadare din frustrarile romanesti si nici ca un act de lasitate, ci ca un nou inceput, un o investitie pe termen atat de lung incat nu vei putea sa te bucuri de return-ul ei, o speranta de mai bine pt copii tai si o disponibilitate de a fi radiografiat si cantarit fix pt ceea ce stii, poti, ce putere creativa ai si cat de civilizat esti (nu pentru ca esti chior in RO).
Te tine?