Am folosit în titlu două sintagme: una este titlul celui mai cunoscut manifest al tuturor timpurilor semnat de Emile Zola, iar cel de-al doilea e mult mai recent, şi a creat panică pe vremea lui Iliescu, când un grup de intelectuali ardeleni, în frunte cu Sabin Gherman, declarau tare şi răspicat că s-au săturat de patria mumă! Am să dezvolt putin, chiar dacă nu mă pot compara nici cu Zola şi nici nu-mi iau câmpii să mă retrag la Monaco, unde să-mi trăiesc liniştit viaţa, îngurgitând o rentă viagera de urmaş de la vreun soţ miliardar!
Mă enervează în tara asta mizeria, mucurile de ţigări aruncate pe geam la stop, rahaţii şi lătrăturile câinilor proprietate personala sau vagabonzi, blocurile cu apartamente mici şi înghesuite, cu maşini mai scumpe decât apartamentul parcate în faţa lor. Mă copleşeşte mirosul de ghenă din verile fierbinţi, casele care se învârt după soare, dar care au nişte desfundături de străzi în faţă şi ostentaţia cu care potentaţii îşi plimbă maşinile de sute de mii de euro pe străzile fără noimă, dar cu borduri, ale patriei.
Mă exasperează ca nu avem autostrăzi, drumuri, căi ferate, infrastructură în general, dar suntem plini de lucrări şi pasaje inutile, cu care băieţii deştepţi găuresc bugetul. Îmi plesnesc venele în cap când realizez că ne-au minţit ani şi ani, cu realizări măreţe, pruneţe şi mălăieţe, iar în realitate nimic din indolenţa noastră milenară nu s-a schimbat. Ba mai mult, ne mint în continuare cu zâmbetul pe buze: nu e aşa, domnu’ Berceanu, că faceţi 832 de kilometri de autostradă până în 2012? Hai sictir, că ne insulţi inteligenţa!
Mă scoate din minţi că şi-au făcut un renume din şpaga încasată, că suntem o ţară cu corupţie fără corupţi, dar cu spectacol de circ la DNA, cu o justiţie fără scrupule, dar cu un simţ tactil al dracu’ de dezvoltat. Simt că am un Nagasaki în cap când văd un ghiolban înjurând o femeie, pentru simplu motiv că e la volan, sau când băieţii de băieţi sparg în cluburi cu târâturi siliconate milioanele furate de taţii lor cu ajutorul sistemului ticăloşit! La munca, mă luzărilor, nu la tras pe nas praf cumparat, fireste, din milioanele făcute pe mustaţa lu’ ăl bătrân, ori din pădurile exportate de guzganul rozaliu senior!
Îmi vine să urlu când plătesc impozitele ca boul, pentru a primi în schimb spitale infecte, unde în 2009 încă se face hepatită de la transfuzii sangvine şi în care-ţi plăteşti şi simpla aspirină. Tot pentru impozite plătite suntem răsplătiţi cu un învăţămant în care ministrul garantat de un analfabet notoriu interzice sportul, mişcarea şi teoria evoluţie pe motiv că sunt inutile.
Mă uit cu greaţă la emisiunile politice, cu realizatori ciutaci, libidinoşi şi sceleraţi, care pupă în cur patronii tv şi interesele lor fără pic de demnitate şi moralitate. Mi se face rău când văd preşedinţi plângând la comandă sau şefi de partide “suferind” lângă pensionari, din vârful piramidelor de bani pe care uită să-i pună în declaraţiile de avere! Mă sufoc de indignare când un cioban cu 2 clase şi fără nici cea mai elementară noţiune de bun simt roteşte miliardele şi grohăie grobian în fiecare seară la televizor ce “salvator al saivanului” şi ce “buricul pământului” e el! Marş mă la pârnaie de unde ai ieşit, oligofren ce esti, şi pe celălat tribun trimite-l la balamuc, unde-i e locul!
Mă revolt când văd pipiţe întreţinute, pline de ifose, sugând banii miliardarilor de carton sau piţipoance pe post de “noua clasa politică”. Îmi fierbe sangele în vene când impostura atinge cote maxime. Vreţi un exemplu? Veniţi în Bucureşti să vedeţi cum a reuşit chirurgu’ (care are mai nou gânduri să devină preşedinte) să pună tot oraşul pe butuci, cu concursul celorlalţi primari, la fel de “pricepuţi” ca el!
Mă satur de România imediat ce deschid televizorul şi văd defilând în curul gol ciumace şi naomi, sau cum caută lobotomizatul de ogica rămăşiţele Elodiei. De rostogolorile urduroase ale nichitei pe asfalt, în cautarea unei sinucideri nesigure nu mai spun nimic, că şi aşa face domnu’ Dan banu’ grup de pe urma nefericiţilor care încă-l cred “amărâtul” de serviciu şi patronul “televiziunii poporului”. Şeful televiziunii popoului, mă nagâţ de Caracal, asta eşti!
Îmi provoacă repulsie să văd la ştiri cum Esca îi prezintă pe guţa şi adrian piticul minunat încasând bani fără număr pentru tanguirile jalnice. Bani pe care-i strâng cu sacii, şi pe care nu plătesc nici leţcaie de impozit. Că “impozitele e pentru fraieri”, nu pentru “minoritatea discriminată”, supusa stereotipurilor, şi pe care am exportat-o cu succes în toată Europa, de ne spun ăia Gipsyland, nu România!
Toate acestea mă distrug incet, şi VĂ ACUZ PE VOI, cei care sunteţi la fel de oripilati ca şi mine de ceea ce se întâmplă, cei care gândiţi că maine copilul vostru trebuie să se mute în altă ţară pentru o viaţă normală, VĂ ACUZ că intoarceţi capul şi suportaţi cu stoicism toate porcăriile astea care vă omoară câte un pic în fiecare zi. VĂ ACUZ că vă complaceţi în mlaştina asta, din care ştim sigur că nu avem scăpare! Pentru că vedeţi voi, nimic nu e mai plăcut pentru scârbele descrise mai sus decât nepăsarea şi indiferenţa celor cu bun simţ!
Ce ziceţi? Inventam partidul bunului simţ? Din păcate, mă uit la mine, mă uit la voi şi tare mi-e teamă că nimeni nu o să plătească vreo cotizatie in partidul asta. Trist, dar adevărat. În România asta, eu nu mă mai regăsesc demult, traiesc doar cu speranţa, utopică evident, că vom reusi să facem o ţară paralelă în care lăturile şi ororile care ne distrug să dispară!
Noapte buna, România, oriunde te-ai afla!
Pagina: « 1 [2] 3 4 5 … 14 » Show All
Pagina: « 1 [2] 3 4 5 … 14 » Show All
Excepţional. Te-ai mântuit.
Draga Serbane,
Sunt perfect de acord cu tine, DAR …Poporul roman are partea lui de vina, cu tot respectul, si inca una enorma! Romanii au asteptat mereu “miracole” fara sa se gandeasca si la un demers in acest sens. Unde greseste poporul roman cel mai tare? Sunt sigura ca ai auzit replica aia “Asa a fost sa fie, maica!” sau “Deh, ce sa-i faci?”
Mentalitatea, asta ne face rau! Lipsa educatiei si cea a informarii, astea ne fac rau cel mai tare – dar mai ales respingerea lor! “La ce-mi trebuie mie astea?”
Si nu pentru ca poporul e satul de politicienii “care este”! Bine ar fi fost sa fie asa! Asta e doar o scuza folosita de-a lungul timpului, cand inca se mai putea face ceva, pt a nu-si schimba stilul de viata!
P.S. Chiar daca ar aparea “politicianul ideal” , omul cu solutii pentru orice problema, “MR. RIGHT”, romanii tot l-ar respinge. Suntem o tara care promoveaza prostia si incultura, nu?
SA LUAM ATITUDINE? CUM SERBANE CUM?
SUNTEM COPIII LU “NEICA NIMENI” NU FATA LU “TATA BASE” SAU COPILU LU “CIOBANU MIORITIC” CARE ORCUM AVEA BANI DINAINTE DE MAREA JACMANEALA SIN IMOBILIARELE FACUTE CU STATU SAU DEPENDENTU DE CALMANTE CARE SE DA FRATE CU DRACU PENTRU A OBTINE UN MIC “CIOLANEL” DIN ACEASTA OPORTUNITATE POATE ULTIMA PENTRU EL
DIVORTEZ DE TINE DAR RAMAN CU TINE, NE IUBIM DAR NU NE PUTEM INTELEGE PE DRUM , POATRE AM BAUT DIFERIT SI MA CLATIN MAI TARE SAU MAI INCET SI MA DERUTEZI DIN ABURI ALCOHOLULUI MEU PROPRIU SI PERSONAL DAR ITI PROMIT SA REVIN LA TINE CAN D MA TREZESC SI PE BUNE CA AM SA TE IUBESC SI VOM AVEA MULTE SUCCESURI IMPREUNA SI VOM RASFOII MULTE ARMANAHEEEE SA CITIM CUM INTERESELE ROMANIEI VOR FI REPREZENRTATE DE UNGURU LAZLO LA MAI MARII EUROPEI SI FONDURILI EUROPENE VOR MERGE LA FIRMELE UNGURESTI DIN ZONA DE CENTRU A TARII NOASTRE CA SI CEL DIN URMA PROFIT DE PE SPINAREA MICULUI MUNCITOR ROMAN SA NU RAMANA IN TARA , SA LE ARATAM CA SITIM SA PIERDEM, CA STIM SA MURIM CU DEMNITATE DE FOAME UITANDU-NE CU MANDRIE CUM ALTII STIU SA COMBINE BANII DE LA EUROPA IN INTERESUL LOR SI POATE NE PUNE SI PE NOI LA MUNCA NE ARATA CUM SA MUNCIM INTELIGENT SI FARA DE ASA MULTE FORMALITATI ,
SCUZE , MII DE SCUZE PENTRU ACEST LIMBAJ DE LEMN
DAR AM FOST IN COMISIE LA VOT SI NICI ASA NU M-AU CONVINS SA VOTEZ NICI DIN RESPECT PENTRU MUNCA PE CARE AM PRESTAT-O , PENTRU CE AM VAZUT IN JURUL MEU , CUM SE AGITAU UNI SI ALTI SA AFLE REZULTETE, SI DE SUB OCHIII MEI SPUNEAU CIFRE DIFERITE FATA DE CE ERA AFISAT IN FATA OCHILOR LOR , MULTA MIZERIE , MULTA RAU , DE MAI TREBUIESC VREO 200 DE MII DE PRIGOANA SA ADUNE TOATA ACEASTA MIZERIE
DAR NE PRICEPEM CU TOTII SA COMENTAM SI NU SA FACEM FAPTE , DAR NU PUTEM , EU UNUL SIMPT CA NU AM LOC IN ACEASTA LUME DE NEPOTISME SI CIOLANISME, SI NU SUPORT SA FIU CONDUS DE PROSTI, INCERC SA SUPRAVIETUIESC CAT MAI POT CA NICI LA BELU NU AM LOC
NE VEDEM MAI TARZIU O ZI BUNA TUTUROR
eu contribui, pe bune. fa tu partidul si da-mi de veste ca eu dau cotizatie.
serbane draga ,toate cele bune ,dar sa stii ca la noi cred ca ne-am obisnuit prea mult cu impusul si nu cu de voie fiindca functionam dupa principiul “lasa ma ca merge asa”si “l’as ca nu ma vede nimeni,iar in cea ce priveste sistemul sanitar crede-ma pe cuvint ca bani sint ,dar pina nu vine o comisie cit de cit cinstita care sa verifice la singe cum se folosesc banii….fratilor feritiva mai rau ca de foc de tot ce inseamna singe …ca sa nu aveti surprize neplacute …sper sa faci ceva concret acolo la bucuresti fiindca ,multumesc Tatalui energie ai ,idei idem important e sa nu te ia lumea de nebum prea repede
Cum sa mai existe ceva bun si frumos…si constructiv in tara asta, cand NU SE MAI FACE SCOALA, tinerii de acum, viitori parinti nu au ce educatie sa ofere copiilor lor, pt ca nici ei nu au cei 7 ani de acasa…iar despre un minim de cultura generala, nu poate fi vorba. CUM? De aceea ne tot ducem in jos, pt ca zilnic este din ce in ce mai rau, suntem din ce in ce mai indobitociti…pai unde sa duca toate astea? LA SI MAI RAU!Ai dreptate in tot ceea ce ai scris in postul tau SERBAN, dar sa fim seriosi, nimeni NICIODATA NU VA FACE NIMIC. Dc? Pt ca NOI NU FACEM NIMIC, si ii lasam PE EI SA ISI UMFLE CONTURILE, TATELE DESTEPTELOR DE LANGA EI, SI VILELE DIN MONACO, MONTE CARLO…deci CE NAIBA SA FACEM? CU mare regret spun: cine are ocazia, sa plece naiba din tara asta…ca in urmatorii 10 ani, NIMENI SI NIMIC NU NE MAI POATE AJUTA…daca o continuam in stilul asta. Trist, dar adevarat. Nu va faceti iluzii ca va fi mai bine, pt ca nu va fi. Suntem rezultatul actiunilor noastre…pardon a nonactiunii noastre.
Toate aceste ABERANTE acceptari sunt din vina noastra a tututror , insa multe au fost si ne sunt IMPUSE ca urmare a unui program de descompunere a NATIEI ROMANE. Poate ca ar trebui sa incepem cu INCEPUTUL – ISTORIA REALA a POPORULUI ROMAN si sa ne RECONSIDERAM IDENTITATEA ca NATIE ce apartine MARELUI NEAM DAC amestecat CU ROMANII si sa ne asociem cat mai mult ROMANILOR din aceasta LUME aflata in deruta. Suntem si vom fi ceea ce ne-a harazit Dumnezeu pe acest pamant ca structura si FRATIE. Poate de aici si afinitatile noastre spre ITALIA si SPANIA …si alte tari inrudite. Dupa ce ne vom defini ca NATIE si ORIGINI apoi poate ca ne vom recapata DEMNITATEA de OAMENI MORALI si nu compromisuri…Luand viata pas cu pas poate ne vom RECLADI. In orice caz fiecare are misiuni precise si RESPONSABILITATE – iar responsabilitate ne va face sa avem si pretentii de la cei din jur. Nu acceptati PROFESORII MEDIOCRI si PERVERSI – eliminatii imediat – acestia sunt putregaiul ce strica o natie….Nu dati satisfactii COCALARILOR si sa fugiti in fata GROBIANISMULUI- ci LOVITII cu SABIA LUMINII pe care fiecare dintre tinerii cu posibilitati de la Dumnezeu o poseda. Nu stiu cum insa daca sunteti destepti – veti INTELEGE.
parca ti-am transmis ceva prin mesajul de ieri seara, nu e asa? Romania e naspa!? daca da, noi de ce asteptam sa devina “misto”? sau…nu suntem lasati sa schimbam ceva!?
Mda intradevar ..si iar intradevar ai dreptate!!! .. ceva ce vor spune toti romani , o regula romaneasca ca de obicei . Dece incep asa pt ca nimeni nu are in ziua de azi o conceptie si o responsabilitate a lui , desi au avuto ..pe timp au pierduto din cauza banilor si goanei asa zisei “Democratia” . 100 % sint de acord cu tine si nu am ce comenta .Tiganie peste tiganie ..asa se poate spune despre tara noastra desi find situat in tara straina nu poti sa nu fi auzit ca Romania este o gypsyland ..Si nu pot sa nui contrazic ..pt ca romani sint mai tigani decit tigani ..nu ma refer la absolut toata romania sau toti romani ..sa nu uitam de oameni cu clase si diplome ..care din punct de vedere ..pleaca in afara pt un venit si o cariera mai buna .Dece zic de tiganie ?! Este foarte simplu , nu exista strada sau masina in care sa nu se auda maneaua la decibeli abnormali unde pitipoancele asa zise new woman ..de parca ar avea ceva in plus …mai degraba cred cai lipseste ceva ..la IQ …in fine !!! Oricum acei indivizi sau cocalari nu sint defapt decit romani ..adevarati romani ?? cas de culoare nu sint oricum … sa nu facem discriminatie sau rasism ..Da intradevar sint romani , get pe get romani ..dar comportamentul lor este inexplicabil . Iar tigani ..mno pe ei ai vedem mai rar pt ca sint boieri mari (bossi) sau oameni de afaceri , dar cu ghiulul de aur la git cit lantul de la vaca ..Ehhh ar fi foarte multe de comentat ..dar numnai comentam si asa cum zice Gainusa ..doar comentam si nu facem nimica .
Ce am putea face ..deschidem un partid de extremism ..impotriva acestor specimeni , putem noi sa schimbam ceea ce noi am stricat ..si noi am faurit ? Putem sa jerfim pt asa ceva ? Desi uni au facuto in 89 ..si degeaba !!!! Ce am putea face ..aici este o intrebare , care nu are raspuns deocamdata !! Singura solutie este , desi nu ati crede ..un razboi total ..Suna sarcastic dar asa este ..pt a incepe din nou de la zero ..
ganditiva ca sint 4 generati in care sa dezvoltat demagogia ..iar pt curatare nu exista alta solutie . Sau raminem asa si vom scrie in continuare pamfleti si povesti in care ne vom plinge cit ne este greata de tara noastra ..din pacate asta am facuto noi !!! Gerard Filip .Praga Cehia
trist dar adevarat!
Cum sa mai existe ceva bun si frumos…si constructiv in tara asta, cand NU SE MAI FACE SCOALA, tinerii de acum, viitori parinti, nu au ce educatie sa ofere copiilor lor, pt ca nici ei nu au cei 7 ani de acasa…iar despre un minim de cultura generala, nu poate fi vorba. CUM? De aceea ne tot ducem in jos, pt ca zilnic este din ce in ce mai rau, suntem din ce in ce mai indobitociti…pai unde sa duca toate astea? LA SI MAI RAU!Ai dreptate in tot ceea ce ai scris in postul tau SERBAN, dar sa fim seriosi, nimeni NICIODATA NU VA FACE NIMIC. Dc? Pt ca NOI NU FACEM NIMIC, si ii lasam PE EI SA ISI UMFLE CONTURILE, TATELE DESTEPTELOR DE LANGA EI, SI VILELE DIN MONACO, MONTE CARLO…deci CE NAIBA SA FACEM? CU mare regret spun: cine are ocazia, sa plece naiba din tara asta…ca in urmatorii 10 ani, NIMENI SI NIMIC NU NE MAI POATE AJUTA…daca o continuam in stilul asta. Trist, dar adevarat. Nu va faceti iluzii ca va fi mai bine, pt ca nu va fi. Suntem rezultatul actiunilor noastre…pardon a nonactiunii noastre.
if you built it they will come.
FIELD OF DREAMS.
asta e ideea … daca vrei sa misti ceva in sensul argumetatiei tale, fa ceva fa o asociatie pt inceput un site ( minimi ) o campanie tu ai posibilitatea asta .. fa ceva si oamenii vor veni, dar trebuie sa faci ceva, ok postul asta e prima jumatate de pas .. fa pasul pana la capat, tu chiar ai posibilitatea sa faci ceva .. dece nu .. e nevoie , e timpul , e un moment bun.
mult adevar graiesti Serbanica si sunt perfect de-acord cu tine .chiar ma gandeam si io aseara cand am vazut rezultatele partiale ale votului de ieri cum ca vadin si becali ( am scris intentionat cu litere mici ptr. ca asta e valoarea lor ) ne vor reprezenta in europarlament cum e posibil asta atata timp cat aces becali are dosar , a fost eliberat cum a fost , isi cere voie sa iasa din bucuresti , dar el are voie sa candideze si culmea sa ne si reprezinte … chiar nu i-a nimeni atitudine din punctul asta de vedere ? pot toti ciobanii , oligofrenii , balbaitii din tara asta sa ne reprezinte intr-un parlament care oricum numai situatia noastra , a romanilor , nu-i intereseaza ? trist f. trist fratilor si ne meritam situatia in care suntem .
am mai spus, si o sa ma repet: plecati co totii din tara. Si vom vedea cum se vor fura si insela intre ei, si sa speram ca se vor omori intre ei si vom scapa de ei.
Spune cand ai de gand sa faci acel partid. sunt primul care voi cotiza pentru cauza asta.
De ce nu imi publici comentariul?
Nu o sa imi fac acum un obicei in a comenta fiecare post al tau, dar ceea ce ai scris de acesta data merita atentie. Nu stiu daca poti acuza pe cineva fara ca tu sa fi facut pana acum mare lucru in a schimba aceasta stare de fapt, dar simplul fapt ca ai luat atitudine inseamna ceva. Si acest lucru trebuia sa il faci mai demult; in locul razboaielor inutile cu “frezatul ciumpalac”, etc.
asta am tot facut cu cronica ani de zile! si crede-ma ma acuz si pe mine laolalta cu voi!
Sunt sigur ca intr-un partid al bunului simt nu cotizatia va fi importantam, ci revolta comuna impotriva culturii prostului gust, a pitipoancelor si manelistilor, a nenorocitilor ca au transformat si tranforma Romania intr-o tara pe care nu ne-o mai dorim nici noi gazda (LAND OF CHOICE???- sa fim seriosi).
Deci fa tu acest “partid” promovati mai mult valorile bunului simt si culturii adevarate, ai mijloacele necesare, si haide sa vedem daca putem schimba inca ceva in tara asta.
Toate cele bune.
incercam sa facem e o idee!
Sunt convinsa ca daca ar aparea asa un partid ar fi multi interesati sa se inscrie. Nu cred ca e vorba despre faptul ca tinerii nu sunt interesati de “fenomenul politic”, cred, pur si simplu, ca nu prea au ce face. Nu prea suntem bagati in seama la acest capitol. De asemenea, stiu ca exista oameni care incearca sa schimbe ceva in tara asta prin tot felul de actiuni. Noi am incercat in Timisoara prin tot felul de proiecte culturale si se simte schimbarea, desigur in cercuri restranse si doar la cei care participa direct, dar e un pas inainte. Datorita faptului ca m-am implicat in astfel de proiecte am observat si ca generatiile care ne urmeaza sunt din ce in ce mai putin interesate de cultura, de schimbare in bine sau de orice lucru care ar putea avea legatura cu asta. Ideea e ca cei mai multi tineri, dintre cei pe care eu ii cunosc, sunt interesati de directia in care merge tara asta si vrem sa schimbam ceva.
bravo! intotdeauna mi-a placut Timisoara si oamenii cu mintea deschisa de acolo!
Postul tau este poate una dintre cele mai rascolitoare declaratii contemporane de dragoste patriotica din cite mi-a fost dat sa citesc, din care in treacat fie spus, rezida un talent care-l intrece (din punctul meu de vedere, de simplu cititor) pe cel al lui Misu, expus in toate cartile publicate pina acum!
Asta pentru ca atunci cind iubesti (nu conteaza care e obiectul iubirii), n-o faci niciodata “pentru ca”, ci mai degraba “desi”. Asta pentru ca nimeni nu e perfect, iar in iubirea adevarata, gestionarea defectelor cred ca e cea mai importanta.
Strigatul tau e cu siguranta receptat de cei cu bun simt, care empatizeaza si se regasesc in tot ce ai scris si sint dispusi sa salveze – chiar daca suna usor patetic!- Romania. Poate e un obiectiv nerealist, poate lucrurile se fac si se desfac in mod natural (?). Noua ni se pare insuportabil pentru ca sintem o generatie de sacrificiu, asta auzim de la Revolutie incoace. Si cred ca ideal era ca frustrarile noastre legate de Romania sa provina peste ani din faptul ca n-a luat inca nici un premiu Nobel pentru literatura, de pilda!!! Cu economia sintem la pamint, cu infrastructura asemenea, in manelism ne lafaim, “ne conduc” niste subspecii, iar atitudinea noastra e cumva resemnata. Ai dreptate, ne decerebram! Dar refuz sa ne victimizam pentru ca traim in Romania si gasim firesc ca si copiii nostri s-o faca peste ani.
Ti-ai pus problema totusi, ce sanse de reusita reale ar fi sa schimbam ceva? Stiu ca poate vei spune “sintem datori sa incercam”, insa e atit de aplicabila sintagma “prosti, da` multi”, incit mi-e teama sa cintaresc macar o decizie atit de mare : calitate versus cantitate? Esti constient in ce te bagi, sa transformi “miinele” Romaniei de azi?
multumesc! sincer!
stiu cu ce te ocupi dar nu iti urmaresc emisiunile pentru ca nu ma intereseaza. dar privind acest post ca fiind scris de un cetatean roman…CATA DREPTATE AI SERBANE!
serbanica dupa ce-am citit mai sus pot sati fac un rezuman “Sa-ti bagi p… in Romania
Salut. Eu sunt carcotas – cum m-ai invatat:
“…un învăţămant în care ministrul garantat de un analfabet notoriu interzice sportul, mişcarea şi teoria evoluţie pe motiv că sunt inutile.”
Nu stiu ce teorie e asta. Virgulele, ca le pui ca nu le pui, macar atata lucru: NU le pune inainte de “si”.
“cand lumea e convinsa ca trebuie sa actioneze o sa vezi ca toate aceste porniri ale RRRRRRRomaniei si RRRRRRRoamanismului se vor dimninua! atuci can ii vei spune”.
Dimninua…atuci cand, hai mai Serbane.
“…cu totii comitemi” – aici ai dreptate:)
“sa nu subestimezi niciodata puterea cuvantului…scris, elecronic, rostit!”
Deci, daca scriem vreo petitie, lasa-ma pe mine sa o scriu:). Crede-ma, oamenii mici “e greu de urnit”. Nu ne ramane decat sa vorbim intre noi, ca sa depasim momentul de consternare, de mizantropie sau de ce-o fi el. Cat despre copiii nostri…, mi-e mila de ei daca ii fac pe aceste meleaguri. Sa inchei cu un banc – Romania a iesit pe locul doi in topul tarilor care iau spaga. De ce? Pt ca a dat spaga! E trist!Te salut, Serbane! A si inca ceva, originalitatea consta in cat de bine ne ascundem sursele, nu?:)
“Noapte buna, Romania, oriunde te-ai afla!”
M-am saturat pana peste cap, de toti si de toate.De nenumarate ori ma intreb:DE CE MAMA , M-AI FACUT ROMAN? Problema nu e numai asta; de ce dracu nu plec din tara asta de tot rahatul, de ce?Pentru ca sunt o proasta , pentru ca mai sper, inca, sa ne revenim odata sa devenim oameni in adevaratul sens al cuvantului. Sper ca macar copii nostri sa ajunga sa traiasca intr-o tara civilizata cu oameni responsabili care sa stie ce inseamna cuvantul dat si care sa aduca cinste tarii. Altfel, si Eminescu se lamenta la fel si tot la fel nu cred ca scapam decat dand “foc la puscarie si la casa de nebuni”
vreau sa intru in partidul bunului simt…nu se mai poate asa..oriunde ma uit vad lucruri care n-ar trebui sa se intample…vad gunoaie aruncate pe jos la doar cativa pasi de pubele, vad caini vagabonzi ca hienele ,vad tigani dubiosi injrand tare, vad bani pusi in causul palmei si pasati la o strangere de mana, vad prostie,penibilism si ipocrizie….ce poti face intr-o situatie in care un grup de tigani tipa,injura si fac mizerie, poti tu sa sari cu vorba sa le zici ca nu e bine ce fac?indiferent de cat de politicos le-ai atrage atentia…esti constient ca ti-o vei incasa…deci taci…intorci privirea in alta parte si speri ca o mana cereasca va schimba ceva…sunt unul dintre cei care vo sa se mute in strainatate…sunt unul dintre cei fricosi…citisem undeva ca degeaba se lauda romanii cu situatii bune la care au ajuns in strainatate,ar trebui sa vina in tara sa reuseasca pentru ca aici e categoria grea…e trist ce se intampla in jurul nostru…e o tara trista si devenim pe zi ce trece niste oameni din ce in ce mai gri si mai mohorati….eu,unul,plec…imi pare rau:|
Subscriu la absolut tot ce ai scris !!!
Eu m-am resemnat, spre regretul meu nu mai am putere sa mai lupt, nu are rost ca oricum nu pot schimba nimic. Pana acum am fost la fiecare vot, ieri nu m-am mai dus sa votez , nu are rost, este o pierdere de timp din partea mea .
Imi pare tare rau ca nu avem scapare, m-am resemnat, ma deprima, nu mai am nici o speranta de schimbare. Ne meritam soarta !!!
Serbane,
ma inscriu si eu cu cotizatie cu tot. Si cu asta am spus tot!
Va salut
E greu tati sa skimbi ceva. 1 – pentru ca romanu are in el samanta asta de parvenit si de neam prost si dorinta de a arata lumii ca a produs Q7 si apetitul pentru scandal si sordid monden (asta apropo de ratingu emisiunilor de scandal) si 2 – ca avem un sistem care nu poate fi skimbat decat dupa vreo 2-3 generatii, sistem care e tinut de aia batrani care au cam toata economia. Si daca ai bani ai cam de toate si primarii, si guvern si justitie si politie. Norocu nostru e ca suntem in UE si sunt aia cu okii pe noi, altfel era si mai rau. Iar sistemul de valori la noi se masoara cu Bentleyuri, gagici tunate si vedete “bifate”, genti si ceasuri cu diamante, vile cat gara in Baneasa…cam asta e la noi. Traim intr-o tara unde unu ca Vantu ne da lectii despre criza, unde unu ca Ciutacu e redactor-sef de ziar cu emisiune proprie, unde unu ca Andrei Gheorghe e considerat vedeta, unde Nikite, Naomi, Ogici, numerologi de cartier, maimute tunate care apar de nicaieri sunt oameni de tv…Asa ca…mai aveti intrebari ?
Mai nou se vor face vile si in Parcul Tineretului. q.e.d.
nu stiu daca ai citit scrisoarea lui tudor chirlia adresata liceenilor…el spunea acolo ca noi suntem singurii care mai putem face ceva pentru tara asta de 2 lei din care toti vrem sa plecam,dar voi trebuie sa fiti pt noi Setila si Fomila,iar noi vom fi Harap-Alb.Avem nevoie de voi,de liderii de opinie din tara asta.Nu mai vrem sa vedem cum se cearta Monica Columbeanu cu Oana Zavoranu sau cum mananca Nikita prajituri,nu mai vrem sa vedem numai mizerie in jurul nostru,vrem facultati bune care sa ne ofere posibilitatea unei cariere de succes.Nu stiu daca voi la 18 ani erati scarbiti de tara asta,dar noi suntem.Avem nevoie de voi!!
Serbane,
aceasta este ideea, as zice din pacate.
“Lupta” se da acolo in politica. Am incercat acest lucru plecand de la ideile tale, in 2004 , inscriindu-ma si muncind ceva timp in URR. era un partid cu super sustinere in virtual. Cand am iesit in alegeri nu am reusit sa adunam nici 2 %.
Problema sta cam asa:
1. Sa ai vointa sa te cobori la nivelul luptei de partid.
2. Sa te cobori la nivelul celor pe care ii blamezi pentru a te lupta cu ei pe acelasi teren.
3. Sa ai puterea financiara sa o faci. Toata politica din Romania se face cu bani, si nu cu bani de la cotizanti.
4. Sa ai puterea sa faci compromisuri.
5. Sa ai tenacitatea si hotararea de a face intr-adevar ceva.
6. Sa accepti in partid (prin principiul vaselor comunicate sociale) scursuri pe care le vezi si in celelalte partide.
Intr-adevar, e timpul sa fie facut ceva in a inlocui odata si pentru totdeuna scursurile de politicieni care exista astazi si care s-au construit pe “calapodul” ultimilor 20 de ani: furt legal (a se citi afaceri cu statul) si minciuna.
Daca pleci de la considerentul ca nimeni nu e perfect, eu ma consider un om de bun simt si sunt gata sa fac ceva … din dulshele targ al Iesilor, ca m-am cam saturat sa stau in tribuna si sa injur…
Sti ca m-a bufnit plansul,nu? Mi-e mila de noi pentru ca bunatatea ne face prosti in fata unora care ne sunt inferiori. Traim intr-o romanie(cu un “r” mai mic nu puteam scrie) plina de succesuri, creiere de oi si nevoie de medicamente!
Draga Serban, tot ce ai scris e adevarat, si chiar mai mult de atat. Ca ne complacem? Foarte adevarat! Deasemenea trist. Puroiul trebuie eradicat de la radacina – pansamentele noastre sunt utile, doar pentru a ameliora infectia. Radacina problemei noastre, milenara dealtfel, in care am stat cu mainile in buzunar si ne-am plans ca am fost asurpriti, trebuie vindecata, dar pentru ca stim cu totii ca e mai greu sa faci turma sa urmeze o directie anume fara cioban, si aici nu ma refer la ciobanul miliardar, ar fi nevoie ca mai intai sa schimbam conducerea si “alesii” care in timpul somnului mai apasa cate un DA si cate un NU la aparatele de votare a legilor. Pana si neamtul a devenit civilizat pentru ca legea ii promitea o amenda usturatoare in cazul in care arunca o hartie sau un muc de tigara pe jos; iar pe de alta parte, asa cum sugerezi si tu, simtul civic al fiecaruia, vegheaza ca aceste legi/reguli sa fie respectate. Ar fi nevoie desemenea si de politistul modern, cu bun simt, dar care sa impuna respect in acelasi timp; pana ce ordinea si disciplina ne vor intra in sange, trebuie sa ne antrenam mult si bine, si asta o putem face doar intr-un cadru legal corespunzator. Problema cea mai mare este ca nu prea stim cine ne conduce, pt ca alesii nostrii au sprijin, au sponsori, exista papusari care ii ghideaza in directia pe care o vedem azi, si trebuie asadar, depistati acesti oameni, si eliminate interesele lor personale, inlocuindu-le cu interesul nostru, al majoritatii. Dupa cum am putut observa, au trebuit sa treaca 25 de ani din care 10 ani extremi de grei pentru a face o revolutie care a fost intarita de lovitura de stat; intr-un cadru “democratic”, unde fiecare face ce-i taie capul, nu va fi usor sa convingem poporul ca avem o problema si sunt necesare masuri; masuri luate de noi toti, si cei mici si cei mai mari; intrebarea omului de rand cand ii propun o schimbare, la care sa ia parte, este: ” da’ eu ce sa fac?” iar aici singurul raspuns este o intrebare: ” da’ cei mari care te conduc, si nu pare sa le pese de problemele noastre, ce s-ar face fara tine?” Scuze daca te-am plictisit, imi pare bine ca esti de partea poporului si nu a televizorului, ca sa zic asa, si in caz ca doresti sa faci o campanie din initiativa to ce ai scris aici, eu ma inscriu de pe acum. Toate cele buna!
dar daca am face noi exact asta: daca am trata tot ce ne irita/enerveaza cu indiferenta?
- ne enerveaza politicienii nostri corupti? f bine, ii tratam cu indiferenta la vot! (v-ati gandit ce-ar fi daca nici 1% din populatie nu s-ar prezenta la vot?!)
- cocalarul arunca resturi pe jos?! pai imediat ma duc si eu langa si arunc inzecit fata de cat a aruncat el (poate asa vede consecintele lipsei totale de bun simt de care da dovada, poate asa vede mai usor impactul nesimtirii sale)
- ne enerveaza ciutacii si pitzi-asistentele??? pai f simplu – se numeste buton, al telecomenzii desigur, scade rating-ul, iar ei, inutilii, zboara!
cate exemple n-as mai gasi!
nu mi-e rusine sa spun c-am fost in anglia intr-o minivacanta si n-as mai fi vrut sa plec de-acolo… am pozat din avion alea cateva tari prin care am trecut – privelisti extraordinare – din pacate cand am intrat in romanica, am oprit aparatul, pentru ca n-aveam cu ce poze sa ma laud, n-aveam ce sa arat bun din romanica care inca vazuta chiar de deasupra, inca de la granite se cunoaste kitch-ul si jalea din tara asta – am ales indiferenta sa nu mor de inima asa tanara!
cred totusi ca infiintarea unui astfel de partid este un pas (sper sa nu fie un vis) bun, iar ideea chiar imi surade desi nu-i dau mari sperante (o sa zici “bv mai! pai daca pleci la drum indoita… ce te mai apuci?”)- stii doar cate bete-n roate exista…, dar o farama din mine parca inca mai surade ca si la noi in tara poate rasare soarele klumea si nu voi mai fi nevoita sa-mi caut rostu’ peste mari si tari.
Ma alatur si eu acestui partid. Sunt tanara si am inca speranta in suflet. Numai nu stiu de ce (probabil paranoia), dar ceva imi spune ca niciodata un partid nu poate sa fie 100% curat, indreptat numai spre tinte cinstite. Apar competitia, interesele si orice idee de la care s-a pornit se lasa prafuita intr-un colt.
Sa stii ca mi-a placut foarte mult ce ai scris – m-a enervat la culme (nu de alta, dar ai dreptate), dar in acelasi timp mi-a licarit o speranta. Am niste sentimente pozitive cand cineva incearca sa faca ceva. Iar daca ne adunam, poate treptat ne iese. Lucrul care m-a emotionat cel mai tare din tot ce am citit si care m-ar determina sa merg pana in panzele albe, a fost ideea ca voi fi nevoita sa-mi cresc aici copiii. Traiesc cu frustrarea asta de ceva vreme, deoarece nu vreau sa scot niste monstrii, niste nikite sau becali.
@Schumi:
si eu ii acuz pe cei care i-au facut parlamentari pe :Norica Nicolai care in urma cu vreo 2 ani urla la un biet batran care a “indraznit” sa mearga la cabinetul e de parlamentar din Cluj cu niste probleme, pe Stolojan care are obiceiul precum stim sa renunte in ultima clipa, pe László Tőkés care chiar nu mai are nevoie de niciun comantariu..si bineinteles pe coruptii de la Psd. astia sunt, si la cum ne comportam ii cam meritam
Felicitari domnule Huidu! Un post extrem de corect si de adevarat. Din pacate procentul romanilor care gandesc la fel ca dumneavoastra este, probabil, mai mic si decat cel al prezentei la votul de duminica. De aceea tara asta e plina de rahat si de rahati. Am 20 de ani si deja m-am saturat de deontologi, de demagogie politica, de emisiuni cu fel de fel de ciudati pe toate posturile TV. Probabil asta meritam, asta doreste majoritatea…cred ca devin din ce in ce mai resemnat, doar articole de acest gen facandu-ma sa imi amintesc faptul ca in tara asta sunt si oameni de valoare(chiar daca se mai si cearta intre ei).
am citit si imi vine sa plang. si unde sa ne ducem? eu vreau sa ma retrag la tara, imi fac un gard inalt si cultiv cartofi, iar cand ies pe sosele cu tico fantastico imi pun dopuri in urechi ca sa nu fiu tentata sa-i raspund ghiolbanului care ma injura ca nu l-am lasat sa treaca in fata mea desi isi bagase coltul “artistic” si accelera in continuare ca in “rebel fara cauza”.
eu m-am rupt de mult de orice stiri din politica, trec pe langa mine fara sa le aud sau vad – incerc sa supravietuiesc.
Daca e pe bune chestia cu partidul…. sunt pentru!
Problema la noi… la romani… pe langa mareata nesimtire a multor dintre compatriotii nostri este indiferenta… Si asta… din frica. Zicem mereu… da, si daca ma trezesc eu sa zic ceva, cine ma asculta? Ca cei care au puterea de a schimba ceva nu fac nimic…decat isi maresc fundurile si burtile in scaunele de deputat.
Dar… sunt atatia care vrem sa schimbam ceva! Care vrem sa ii dam peste ceafa nesimtitului care arunca pe jos cu cosul de gunoi langa el, care vrem sa schimbam ceva in tara asta pentru binele nostru si al copiilor nostri. De multe ori ma gandesc daca ar fi bine sa fac un copil..pentru ca nimic din ce e in tara asta nu-mi ofera perspective bune pentru viitorul copilului meu pentru care imi doresc tot ce e mai bun, ca oricare mama!!!
Deci, Serban.. eu sunt alaturi de tine si, cu siguranta daca vei face acel partid vei avea multi oameni inscrisi in el! SCHIMBAREA TREBUIE SA INCEAPA DE UNDEVA, DE LA CINEVA… SI ACEL CINEVA AI PUTEA SA FI CHIAR TU… Noi iti suntem alaturi! Daca nu riscam in viata … pierdem!!! Hai sa ne riscam sa avem un viitor mai bun!
O vorbă din bătrâni ne învaţă de unde trebuie început demersul: “Pomul când e mic se îndreptează!”
O doamnă/d-ră spunea că se teme să atragă atenţia unor personaje autohtone atunci când observă abateri de la bunul simţ. E adevărat: “Cu prostu’să nu te pui, că are mintea odihnită!”
Aşadar, puterea exemplului e eficientă atunci când ai de-a face cu oameni încă oameni, deşi alteraţi comportamental de speciile conlocuitoare… Pt ceilalţi (numiţi de mine “specii conlocuitoare”) se mai poate face ceva, dar cu sprijinul autorităţilor: poliţia(dc şi-ar face treaba)-> amenzi, pedepse etc. Pt faptul că nu au o măsură interioară (bun-simţ) li se impune o limită din exterior; ca şi animalele, ei ştiu de frică!!
Efect pe termen lung în ceea ce priveşte reformarea/evoluţia societăţii româneşti poate obţine doar SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT!
Dar e atât de complicat… trebuie să aşteptăm dispariţia “dinozaurilor” “îmbătrâniţi în rele”, din sistemul de învăţământ,din poliţie etc, care promovează şpaga, nepotismul. Dacă vor fi promovaţi oameni de calitate, vom fi răsplătiţi cu servicii publice de calitate(învăţământ, administraţie şi interne etc), care vor forma viitori Oameni de calitate, într-o societate decentă.
Cam mulţi “dacă”…
P.S. Ideea cu partidul… hmm… Dar ai putea redacta un Cod Al Românului De Bun Simţ (sau ceva de genu’, pe care să-l supui la vot, aici, la cronică, la kissfm. Cei care l-ar vota, ar da cu subsemnatul, angajându-se, din proprie iniţiativă, să respecte acele reguli privitoare la bun-simţ. Poate lansezi un club exclusivist şi, mai ştii, chiar o “fiţă” nouă! Să fie “cool” să ai bun-simţ!
Am cam multe idei! Poate sunt idioată…
Cu speranţa, utopică evident traim toti, utopia fiind ceeea ce este, viitorul suna bine! Romanica nu are nici un viitor, nici intr-un univers paralel!
Sanatate maxima!
Si pe mine ma enerveaza:
))))
- Ca avem tineri foarte destepti ce pleaca in USA dar tara ramane pe mainile lui Gigi,Baseasca si Udrea
- Ca in fiecare zi la TV o vad pe MonicaCo(lumbeanca),sexy braileanca,pitici porno si politicieni inculti
- Ca Poli nu ia campionatul pentru ca asa vrea Sandu
Dar NU ma enerveaza faptul ca nu avem AUTOSTRAZI pentru ca oricum nu circul catre bucuresti..iar spre Beograd,Dubrovnik si Budapesta e drum foarte bun!Plus ca am speranta ca manelizarea venita din bucuresti se va oprii in gropile de pe drumurile nationala,inainte de BANAT!
nu exagera…soarele rasare de la bucuresti! am intalnit multi manelisti si mitici in banat si ardeal si multi oameni de valoare in sud!
Serbane, dispusi sa facem ceva suntem multi, numai ca initiativa trebuie luata de cineva ca tine si ca Misu. Iti garantez ca vor fi destui care sa se in scrie in partid, sa cotizeze si chiar sa faca munca voluntare pentru asta. Numai ca e nevoie si de notorietatea unora ca voi pentru ca acest lucru sa reuseasca. Pe noi n-o sa ne urmeze lumea, pe voi da. Suntem destui tineri in tara asta satui de ceea ce se intampla si dornici sa aiba o oportunitate sa faca ceva.
Intrebarea este: tu vei face ceva sau va ramane doar un post frumos pe blog?
Nu esti singurul care are aceste pareri despre tarisoara noastra. Noi murim de foame si traim din somaj iar alesii nostrii nu mai pot de bine. Astia suntem, daca nu putem face nimic sa schimbam ceva atunci ne mai ramine sa mai facem o revolutie, poate ajuta la ceva dar nu garantez.
Salut!Daca tu chiar esti convins ca o sa reusim sa schimbam ceva eu sunt dispus sa fiu membru activ al acestui partid pentru ca m-am saturat de prostia adusa la rang de inteligenta conducatoare,imi e lehamite de oportunistii si parvenitii care se cred vedete si exemple de urmat.Cand vad cu cata nesimtire isi afiseaza ego-ul de “atot-stiutor” si “buric-al-pamantului” ma apuca groaza cand ma gandesc pe ce cale am apucat noi,ca popor!Chiar asa am ajuns,ca oamenii de bun simt si care au intr-adevar ceva de spus si care sunt demni de urmat sa se dea “la fund” si sa nu rectioneze!!!!Vai de noi!Ce credibilitate o sa avem noi in P.E.cu un tribun nebun,un cioban analfabet si cu “fetita lui taticu”care nu e in stare sa lege doua vorbe in romaneste,dar in engleza sau,ma rig,alta limba…. In ceea ce priveste bunul simt al fiecaruia,comportamentul in societate,asta tine si de educatia primita acasa.Asa cum este format in familie o sa reactioneze individul in societate.Daca a vazut ca ai lui nu apreciaza valoarea muncii lui si a altora, la fel de nepasator si distrugator o sa fie si el.Nu o sa-i pese nici macar ca o sa-i fie si lui rau ca si consecinta a actiunii distructive pe care o face!Mentalitatea si prioritatea valorii trebuie schimbate in constiinta individului.Poate ideea asta se va regasi in platforma-program a viitorului partid!!!!!??
Ai foarte mare dreptate Serban, din pacate solutii prea multe nu sunt… Le-a luat romanilor 50 de ani sa se ridice impotriva comunismului(si nici atunci initiativa n-a plecat de la ei), cati o sa ne ia sa ne trezim din acesta vaga iluzie de libertate si democratie? 100???
Batranii sunt prea secatuiti iar tinerii prea ignoranti. Ne-am dezbinat, am devenit prea egoisti pentru a ne mai pasa de ceva! E trist dar adevarat!
Cine a mers ieri la vot? Batranii!!! Cei ce ai luptat o data sa obtina dreptul de vot si cei care au ramas constiinciosi datoriei civice.
Ci cine sa votez? Nu pot pur si simplu sa pun stampila aia pe cineva! Daca a candidat EBa , de ce n-as candida si eu?? Cu ce e ea mai buna? – e doar fata lu’ tata?
Sper sa ne dea Dumnezeu mintea cea de pe urma, dar pana atunci nervi de fier si obraz gros ca e la moda!
Indradevar grav dar care e solutia?Cea cu partidul e nerealizabila si un pic hilara.Problema e ca poporul e atat de indobitocit incat la alegerile de ieri au trimis in parlamentul batranei Europa una care nu stie sa “vorbeste” romaneste, un nebun si pe unul care nu stie nicio limba.Sictir Romania si nu-ti spun noapte buna pt ca deja esti in bezna totala.
da, eu mă înscriu, frumoasă culoarea ALB
Adevar graiesti Serbane.Te salut de la Satu Mare.Urmaresc Cronica,blogul,dimineata de la 7 la 10 va ascult.in fine..
Vorbesti ca si cum mi-ai lua gandurile din cap si le-ai adauga un anume ton.E doar o problema,nu acuzi pe cine si cum trebuie.Asa ramanem sa ne mai acuzam noi restul care au mai ramas destul intregi la cap daca pot sa spun asa.Eu urmez exemplul dat de unii care au mai comentat,si de cativa ani tot incerc sa le spun celor din jurul meu ca ar fii momentul sa se schimbe,dar in zadar.Si asta e problema,suntem singuri fiecare imprastiati prin tara.Nu odata am incercat sa conving oameni sa “stop taking all this crap” de la porcii de sus dar nu au destula vointa.
Cum zicea cineva mai sus,e nevoie de cineva mai cunoscut si cu relatii,noi ca oameni de rand nu putem face prea multe ca sa vada lumea si sa se trezeasca.
Stiu ca e mai putin sau mai mult pueril,
eu trimiteam,desenam in locuri vizibile urmatoarele http://s136.photobucket.com/albums/q186/Nomood/eh%20se%20poate%20si%20mai%20rau%20dar%20si%20mai%20bine/
desi cel mai probabil le starneau doar rasul si nu interesul.
Serbane eu iti sustin ideile si punctele de vedere si daca tu sau oricare incepeti o miscare,partid am sa cotizez cu aproape orice este nevoie.Eu cel putin,cred ca inca mai exista romani care vor sa faca ceva.
Romania,trezeste-te!
http://www.versuri.ro/versuri/lfkil_cheloo+dj+dox+entre+feat+dj+dox.html
nu ignora! citeste si asculta!
Serban, pe mine ma dispera, exaspereaza, ma fac sa vars, ma revalota, ma…, aceste persoane ca tine si ca majoritatea ca tine care au ocazia sa se exprime si nu fac nimic (insa, ai recunoscut). Persoane cu notorietate, care ar putea deveni lideri dar nu o fac, asa ca tine (sau altii, cum ar fi un ‘amic de-al tau’)… Intelegi? Eu personal ce sa fac de exemplu? Sa ma duc in piata universitatii sa strig haideti sa facem ceva sa omorat cacalarii? toata lumea ma va luat de un alineat usor dus cu pluta. Cei care reusesc sa faca ceva sint cei cu notorietate ca tine. De fapt ceea ce trebuie facut este sa aprindeti scanteia, e tot ce lipseste. Daca nu exista acel cineva sau cei care sa aprinda scanteia, nu avem ce discuta. Asa e?
Desi intr-o prima faza pare ridicol, tu si cu amicul de care aminteam mai sus, ati putea da mana intr-o atitudine sanatoasa si constructiva pentru noi cei care va admiram careusiti sa mai rezistati si nu muriti; caz in care ne-am duce si noi dracu.
Multa bafta si sa ne reauzim cu bine.
Le-ai adunat bine la un loc Serban, suna ca lista pe care am facut-o cand am plecat din tara. Eu sunt plecat de ceva vreme si nu am de gand sa ma intorc prea curand, poate la pensie. Eu cred ca se poate face un partid si ma inscriu si eu din America. Numai sa se poata plati cotizatia pe internet cu card de credit fara sa-mi fure numarul operatorii…
Serios, e singura sansa. Un “Obama”, educat, familist, simpatic si bine intentionat cu bani starnsi pe net si access la presa ar putea castiga inimile nefericitilor si nemultumitilor din tara si sa-i scoata la vot. Putin machiavelism nu strica daca scopul e nobil… Au trecut 20 de ani de la Revolutie. O alta optiune e sa infiltrezi unul din partidele existente in forta si planificat. Am fost membru la unul dintre ele si daca aveam 20 de prieteni in sala la un moment dat, puteam prelua puterea intr-un partid mare, pentru un intreg judet … nu se inghesuie lumea la alegerile din cadrul partidului. Da asta vine cu bagaj…
Un partid tanar si serios, fara fite si cu simtul umorului, aplicand tehnicile lui Obama (e mai usor sa suni sau sa bati la usa a 11 milioane de romani decat la 200 milioade de americani), cred ca ar avea o sansa. Trebuie creata o miscare adevarata, “grass roots” cum zic americanii, iar un grup de baieti destepti care stiu sa citeasca pot sa o faca. Un partid elitist nu trebuie sa desconsidere insa amaratii de votanti care sunt unde sunt nu din vina lor. E incredibil ce poti realiza daca esti calm si vorbesti frumos. Chiar si in Romania.
Gaseste un baiat tanar si serios, cu creier frumos si pune-l la treaba. Un brand se creeaza dar ia timp si bani.
P.S. Scuza lipsa de diacritice dar nu am tastatura romaneasca si nici fonturile instalate. Poate ma convinge cineva sa le reinstalez. Bafta, si zau dau 10 dolari pe luna la un partid al bunului simt, dar va trebui sa te abtii si tu de la injuraturi (macar pana ajungi la putere
).
Eu am plecat spre un taram mai bun.
Am asteptat prea mult schimbarile si mi-am pierdut speranta.
Si speranta moare ultima.
Bun, e normal sa fii frustrat, toti suntem, daca esti chiar curios sa vezi ce fac oamenii frustrati care nu au cu cine vota o sa iti dau o idee : uita-te cate voturi anulate au fost acuma si compara cu alte alegeri (procentual vorbind). Citesc mai multe forumuri, am vazut oameni postand ca vor merge doar ca sa isi bata joc de votul lor, votand pe EBA de 10 ori pe acelasi buletin
sau votand toti candidatii pana se termina tusul. Asa reactioneaza o parte din oameni, altii ca mine au considerat ca nici nu merita jegurile astea timpul pierdut pentru un vot alb, eu am preferat sa stau acasa si sa imi mangai pisica si sa injur televiziunile care intrerupeau programul normal in timpul filmului ca sa dea prostii electorale cu aceleasi perosane (pe care eu le-as numi echivalentul femeilor usoare, pentru ca isi vand integritatea si cinstea pentru bani, dar ma abtin ca sa nu iti poluez blogul cu injurii).
Oameni care sa se inscrie intr-un astfel de partid vei gasi, dar vei gasi lideri? Asta cred ca e adevarataproblema. Multi oameni buni au emigrat si nu se vor mai intoarce prea curand. Altii sunt prinsi in viata lor, in ratele la casa, in jobul care le asigura traiul, vor renunta oare la toate asta? Si inainte sa judeci, tu ai renunta? Ai putea sa nu mai ai un venit stabil pentru o perioada de timp, pentru ca daca te-ai implica politic nu ai mai putea tine emisiunea. Si pe langa toate astea, ai face niste modificari in personalitatea ta, ca sa fii un lider bun? Adica sa fii impartial si echidistant(nu cum estial cronica, de ex cu Elena la un Eurovision iti bati joc de ea, cand era in Mandinga si apoi la urmatorul o inviti sa cante si o ovationezi). Sau ai fi in stare sa promovezi oameni doar pentru ca sunt buni si sa nu tii cont de timpul in care ti-au fost prieteni? (adica nu, nu poti sa-l pui pe Misu Gainusa vice
)
Si cel mai important tu ai fi in stare sa iti dedici urmatorii 10 ani din viata acestui proiect (cel putin), tinand cont ca serviciul va veni pe locul 3 si familia pe 2? (ar fi multe deplasari in tara, multe campanii de promovare, mutle actiuni sa iti promovezi ideile….mult timp si efort care vor cere sacrificii).
Dupa ce iei toate astea in calcul, parca intelegi de ce nu se inghesuie lumea sa fie lideri in politica.
Ideea e viabila, a fost si o initiativa a ONGurilor similara cu a ta, nu mai tin minte linkul sa ti-l dau, dar cu un mic efort de cautare se rezolva. Oameni se gasesc si chair daca pornesti cu un capital mic de zeci de mii de oameni anul asta, in 10 ani vei ajunge la mult mai mult daca promovezi oamenii cu talent dar si corecti si cinstiti, pentru ca multi vor aprecia asta si cu fiecare initiativa pozitiva reusita a acestor oameni, capitalul aprtidului s-ar dubla.
Dar ce lipseste? Exact liderii care ar trebui sa canalizeze oamenii. Tu ai putea fi unul, dar nu ai facut nimic pana acum. Ar mai fi si altii care ar avea notorietatea, imaginea pozitiva si creierul necesar + eventual si niste talente de orator. Si totusi nu s-a inghesuit nimeni. Asa ca inainte sa te intrebi daca exista oameni care sa sustina ideea, intreaba-et daca exista lideri in Romania care sa sustina ideea.
Si cand ii gasesti sa le zici ca noi toti o sa le tragem una ca a durat atata pana au facut partidul asta.