Spuneam intr-un interviu, ca, dintre tinerii politicieni, imi place Victor Ponta, care poate fi un viitor politician de succes. Dupa asta, multi s-au trezit sa ma acuze de cate si mai cate. Se pare ca am avut dreptate, de sambata noaptea, Victoras a inceput un drum, si de el depinde unde se va opri.
In week-end m-am uitat si eu ca tot omul la televizor, la cascadorii rasului respectiv congresul Psd. Totul a inceput sub semnul debandadei si al deraderii, cu cele 3 vrajitoare duse la sanchi acolo, pentru a indeparta spiritele malefice din preajma lui Geoana.
N-a fost sa fie si iar a primit Geoana ce trebuie. Asa e cand te agati de putere, de functii, de tot si faci promisiuni peste promisiuni, ramase fara acoperire. Daca dupa pierderea alegerilor si-ar fi depus mandatul de presedinte al Psd, nu s-ar fi ajuns la acest dureros capat de linie pentru el. Uneori in viata, ca sa mergi mai departe trebuie sa stii sa te repliezi. Nu a fost cazul…Nici onoarea.
Revenind la congres si la Psd, avem urmatoarele concluzii: Vechea garda si-a preluat partidul inapoi. Este victoria lui Ponta cum este victoria lui Nastase, Mitrea, Mazare si asa mai departe. Este victoria lui Iliescu cum este turbarea lui Vanghelie.
Nu sunt si nici nu cred ca o sa fiu vreodata un om de stanga, dar Psd trebuie sa devina ceea ce orice tara are: o forta politica suficient de matura si ancorata in realitate, ca o cantrapondere la guvernele si aliantele de dreapta, ce sper ca se vor perinda pe la putere in viitorii ani.
Pentru asta, procurorul Ponta trebuie sa se lepede de ipostaza de Mickey Mouse pe care a afisat-o ani de-a randul. Trebuie sa-i puna pe batranii partidului sa se ocupe de ce stiu ei mai bine: Nastase la strategii si numarat (ne scuzati) ouale, Mitrea la organizare si la condus camionul electoral, plus la sucit coarba in inima dusmanului de clasa. Mazare sa faca entertainment si sa colectateze taxe de protectie in republica autonoma Constanta, nea Nelu sa fie pus la panoplie mai draga si Marean la facut vanghelioane.
Asta daca nu cumva o sa-i organizeze DNA-ul un dosar mai meserias, sa-i scape si pe social democrati de el, si pe aia de la sectorul 5 care-l tot blesteama si-l realeg de atat amar de vreme! Apropos de Vanghelie, pentru un “vagabont crescut pe strada” a cam festelit-o de asta data. Sa pui totul pe o “mana moarta” si sa nu ai nici o acoperire, e cam nasol.
Asa ca Victore, n-as vrea sa fiu in locul tau, dar cine nu risca nu castiga. Daca te incaleca dinozaurii e naspa, daca ii dai afara pe toti iar e naspa, pica fundamentul pesedist. Cu papagalul stai bine, dar ce te faci cand te intreaba dusmanii de matusile Tamara, de famigllia lui Mazare, de vagoanele lui Mitrea sau de gaurile negre ale lui Vanghelie care-l ai?
Multe sfaturi nu stiu sa dau, doar scapa de PC varanului turnator de la coada si nu-ti fie frica, daca trag antenele in tine, ajungi sigur presedinte.
Si inca ceva: rezolva urgent o problema fara de care la urmatoarele alegeri nu aveti sorti de izbanda: intr-un mediu politic concurential bazat si pe furtisaguri, e inadmisibil ca Psd-ul sa fure mai putin ca ceilalti, asta demontreaza dezorganizare moncher!
later edit:
in vremea asta Basescu nu doarme: l-a pus pe Oprea “frunte lata” sa-i adune pe independenti plus Mickey Spaga si alti sucariti pesedisti, si sa faca un nou partid, cica de centru stanga, cu care sa-si mareasca Pdl-ul sustinerea. Ce gluma proasta: inca un partid marioneta carmuit (ma scuzati) de marinar!
Acest material este extras de pe oraderecreatie.ro si a fost trimis dl-lor Boc ,Victor Ponta, Crin Antonescu
Dl-lor presedinti in acest moment este nevoie ca politiceni sa faca o politica utila pentru Romania sa salveze cele peste un milion de locuri de munca ,in acest sens nu trebuie sa lasati pe menbrii partidelor sa piarda timp pe la fel si fel de emisiuni unde se vorbeste in gol dar nu se spune esentialul aceasta pe de o parte iar pe de alta parte se stie ca din lipsa banilor, Romania a ajuns intr-o astfel de situatie, iar acesti bani exista la Uniunea Europeana si la inca 4 surse de veniture externe a Romaniei
CE POT SA FAC SEFII PARTIDELOR CA SA ATRAGA ACESTI BANI IN ROMANIA ?
Aceasta este intrebarea de la care rezulta toata politica din 2010. Se stie ca
Pana acum diversi menbrii de partide prin intermediul unor ong si firme capuse faceau afacere cu statul acum cu acealasi ong si firme ei pot sa faca proiecte si sa atraga bani de la Uniunea Europeana
AVAND IN VEDERE CA PESTE 2 ANI MULTI VOR DORI SA CANDIDEZE LA PARLAMENT
Si la alegerea locala atunci sefii partidului inca de acum va trebui sa le reamintesc ca va candida nu cei care vor cotiza mai bine la partid ci cei care vor avea dovada ca au adus prin proiecte realizate mai multi bani ocazia in care au creat mai multe locuri de munca etc
referitor la subiect , un alt articol interesant mi se pare acesta http://tudorchirila.blogspot.com/2010/02/de-la-republica-romana-la-psd-unde-e.html ( nu vreau sa fac reclama
, da chiar e bun )
… cine dracu’ e mircea badea, şi de ce naiba îl pomenesc toţi pe’aicea??????
Am o intrebare: de ce se numeste minciuna, un neadevar spus de catre un cetatean oerecare, pe cand o minciuna rostita de un politician este diplomatie? Scuze, de fapt sunt doua intrebari: de ce-i spunem “diva” sau “vedeta” unei femei ce a razbit in showbiz(si nu numai)cu dosul(si cu alte parti ale corpului), iar centuristele sunt curve ordinare? Care ar fi diferentele?
nu mai ai rating! 46 de comentarii pe o analiza puerila coapta de mintea aia ta proasta.
Prostovane, cred ca intru si pe intenet pe alte site-uri unde se mai discuta despre tine si altii (badea, etc) si cred ca ai vazut ca ai iesit varza din conflictul provocat.
Bai daca esti prost si nu te duce mintea ce naiba mai scoti capul afara?!
si 2) Cum e sa ti se inveti texte de la Misu ca nu te duce capul si pe tine la nici o poanta, nimic?!
ceva noutati mai baga badea sa le inveti pe de rost si sa le repeti ca un papagal? ca spuneti acelasi lucru de ani si ani de zile!
De ce nu mi-ai publicat comentariul…Esti un porcovan, nu esti corect fata de ceilalti !!!
Cam atata audienta si cam atat de popular esti mai Huidule cam cate comment-uri ai la acest post.
Si apropo…daca “ratingul” blogului nu este scopul in sine de ce nu il inchizi?Sunt convins ca cei 46 de fanii ai tai nu vor duce dorul acestui blog…
uoff ce mai mori tu de grija altuia….
Nu imi place PSD-ul. E un partid pe care il asociez cu furtul, cu prostia si oamenii de joasa speta.
NUL VAD PE PONTA PREA MULT PRESEDINTE.
Alegerea lui Ponta (a se citi “slugoiul lui Nastase, Iliescu, etc”) isi face deja simtite efectele. Imi doresc sa ramana Marean drept stalpul partidului.
Ma bucur teribil.
vai ce pacat ca sunt roman!!!!
curiozitatea mea este cand isi vor face departament ezoteric in psd
[...] later edit: in vremea asta Basescu nu doarme: l-a pus pe Oprea “frunte lata” sa-i adune pe independenti plus Mickey Spaga si alti sucariti pesedisti, si sa faca un nou partid, cica de centru stanga, cu care sa-si mareasca Pdl-ul sustinerea. Ce gluma proasta: inca un partid marioneta carmuit (ma scuzati) de marinar!Sursa: http://www.serbanhuidu.ro [...]
retardatule, te a umilit badea.esti praf.
esti doar un retardat mintal cu o voce de puber.nu ai avut niciodata ce cauta in radio. esti acolo doar pt ca esti actionar, ca haz sau talent nu ai deloc, esti chiar f antipatic.
cand plm inchid astia emisiunea aia de facele de la prima tv? carcotasii?
draga Marele Roscat asta nu e numele tau, pe tine te chema de fapt Marele Cacat!
Bravo grasule ai ajuns si tu un pupincurist, nu te credeam in stare de asa ceva dar na, bani atia nu ? Ce dezamagit is de tine mai Serban, tu care ne dadeai impresia ca lupti cu prostia, hotia si incompetenta din politica dar “lupti” numai la tv dar in realitate esti un simplu P U P I N C U R I S T de-al lui Basexu, Basu, Bascosu sau cum l-o chema. Din cauza banilor o sa vina sfarsitul lumii, parca va ia cineva mintile. Pacat Serban, chiar te respectam dar nu trebuia sa te bagi tu in politica, trebuia sa fi independent de aceasta zona, spor la pupat in 3 litere pe seful tau Bascosu care daca nu iti reamnintesti are o fica care la varsta ei detine un apartament de 800000 de euro, e proasta de pute si europarlamentar pe deasupra, ai vazut ce bine ne reprezinta la Bruxelles, nu o asculta nimeni ii doare in P U L A de ce spune ea in P U L A.
ca aberezi e una, da’ ce are Base cu Ponta?!
Poti sa te exprimi fara sa huidui apropo de ceva care nu pute a gainatz? Eu cred k nu.
mama ce subtil ai fost…n-am inteles nimic!
Nush de ce am impresia ca daca Ponta misca’n front o sa fie debarcat repede si urgent … ma refer la felix, nea ilici si termopan/oua nastase. In fine poate aberez si eu
).
este despre ponta si mai mult decat atat. in speranta ca pot transforma mai mult.
astazi am plecat sa luam ceva ce aseara ramasese departe de noi, departe de casa noastra. in tramvai ne intrebam daca o mai gasim acolo sau nu. ne-a intrerupt si ne-a linistit un caine galbior, urcase sa se incalzeasca si sa se apere de ploaie. am gasit-o si am pornit spre prima benzinarie. fiecare a ales ce vroia: o cafea, un ceai si doua ziare. unul a luat capital celalalt evenimentul zilei, apoi am facut schimb.
am citit un prim articol foarte interesant despre o marca romaneasca de cosmetice pe care eu o credeam frantuzeasca. are in compozitie ape termale de la herculane si detinatoare marcii isi propune ca in viitor sa deschida un centru spa acolo. am citit si pagina din stanga, am ras cu lacrimi de ceea ce scrisesera oamenii pe ea. am descoperit un articol despre cum un rege al gunoaielor, cu peste 300 de locuri de munca la activ si probabil peste 60 de ani, a intalnit-o pe angelina jolie la paris, in cadrul expozitiei sale, iar aceasta a achizitionat una din creatiile sale. am mai citit despre un om care nu se mai enerveaza de 2 ani, despre cum chinezii au gasit un inlocuitor mai bun pentru sake al lor: tuica noastra. am mai aflat cum o famile a plecat pe urmele lui jules vernes, am ras de multe din titlurile articolelor si de un desen in care protagonistii erau bombonel si bad boy. unul impingea caruciorul bau bau max, iar celalat striga “vrrrrrrr” n-am inteles exact ce faceau.
ne era foame, am zis sa mergem la un mic ca sa stim de la ce ni se trage si pe ce dam banii. asta bineinteles dupa ce il consumam, dar am ajuns la bau bau max-ul nou. aici probabil dadeau ceva gratis, prea era buluc de oameni. am vrut sa renuntam dar intrasem in hora asa ca am jucat. am intrat in bau bau max si ne-am construtit gradina, cabana chiar si casa. dupa am mers sa ne luminam, sa vedem ce dau gratis, asa ca am intrat. de afara parea o cladire, dar am intrat intr-un vapor si mi-a placut. vitrinele magazinelor mult mai bine facute, dar putini aveau curajul sa intre, putini curiosi.
un magazin mi-a atras atentia mai mult, aici am vazut in ce se s-au transformat bibelourile mamei cu cai, caini, elefanti, egrete, balerine, vanatori si printese. in cactusi de portelan cu tot cu ghiveci, alte flori si alte nimicuri. tot aici am vazut o alta fata a ursului pacalit de vulpe. cum sa dai 500 de lei pe o poza inramata si apoi sa spui ca te-au pacalit cei de la magazin si vrei banii inapoi. am vazut cum poti sa dai 250 de lei pe un ciot sau pe un trunchi de copac sau ramura plina de carii si diforma de la natura. adevarul e, ca daca nu le-ai vazut niciodata in natura, e ceva nou pentru cunoasterea ta.
am vrut sa ies pe puntea vaporului dar un marinar a spus ca nu am voie, e inchis acum. am plecat spre casa, dar la unul din multele semafoare am vazut cum un om cu tenul mai inchis, a iesit din masina de pe locul soferului a inceput sa strige si sa faca semn cu mana ca vrea o tigara, dar nu a primit, oricum se facuse verde.
nimic si nimicuri facem toti mereu, dar cel mai important este sa dai viata si sansa unei alte vieti sa traiasca si sa realizeze ce este de fapt viata. sa stie ca, ce nu stie nu-l afecteaza, ca intotdeauna il va ajuta cineva, doar sa aiba curajul sa strige. ca nu toti care iti vor binele inteleg ce vrei tu de la viata si ca nu trebuie sa accepti daca crezi ca nu ti se potriveste.
ca totul pleaca de la cateva lucruri pe care este foarte greu sa le faci: sa nu minti, sa nu faci rau, sa nu furi, sa nu inseli, sa fii tu insuti .
acasa stomacul parca incepuse sa latre, am facut ceai ca sa-mi treaca. oare sa arunc cu pietre?
nimic nu se schimba totul se transforma in ceva sau in nimicuri.
Salut!Asta demonstreaza inca o data ca la noi clasa politica este, practic, inexistenta.Nu are nici personalitate nici personalitati!Politica este facuta dupa ureche si dupa interese.Toti cei care au devenit partizani ai uneia sau alteia dintre asa zisele grupari politice care s-au perindat sau inca mai sunt active pe scena politica romaneasca au facut-o pentru a parveni.Vor puterea pentru a se imbogati nu pentru a face bine poporului.Singurul cu scoala politica, Ion Iliescu, a ramas la mentalitatea comunista si de aceea nu mai este de actualitate. Daca s-ar orienta mai spre dreapta atunci experienta lui combinata cu tineretea si dorinta de schimbare alui Victor Ponta ar relansa P.S.D.-ul.Nu cred ca domnul Ponta poate sa struneasca singur pe acei “membrii marcanti ai partidului” care au actionat dupa bunul plac si nu in interesul organizatiei.Tare ma tem ca aceasta alegere in fruntea partidului sa nu fie decat o mare poanta!
Din partea mea sa vina extraterestrii sa ii ia dracului pe toti psd-istii sa le studieze foamea de bani, tot nu ma intereseaza… nasol subiect.
Cand e vorba de vot, tot timpul voi fi prezent sa votez impotriva lor, chiar daca acel impotriva lor e jiji sau vadim. Asa de mult ii iubesc pe psd-isti. Macar ultimii doi nu au multumit minerilor ca au dat bate pe spinare cetatenilor.
POnta macar n-a fost comunist! Imi este simpatic, recunosc, desi nu am viziuni “stangace”.
Acum, vorba ta, sa vedem ce va face cu dinozaurii.
in istoria romaniei asa a fost mereu cu bune si rele,timpurile se schimba mereu,noi sa fim sanatosi.
Bancnota asta emisa zilele trecute intr-un mod extrem de discret de BNR permite plata imediata a tuturor datoriilor, la banci, la stat , la cunostiinte si la neamuri. Dar circula pe o perioada limitata asa ca trebuie sa va grabiti:
http://financiar-imobiliar.guvernarea.ro/forum/viewtopic.php?t=732
Serbane, mi s-a lungit gatul uitandu-ma daca ai mai scris ceva si vad ca mai tii cu acest post aproape 2 saptamani:))mai ocupa-te si de noi, cititorii blogului tau.
ajutati`ma si pe mine sa imi iau un iphone !!! http://e-castig.com/index.php?r=vi65 Multumesc Serbane esti cel mai tare
Mai lasa politica mai bine ne-ai lamuri cum sta treaba cu Kiss Kass ul k nu prea am inteles cand intra la pot.
SI APROPO IN ULTIMUL TIMP KISS FM CAM DA PRAF RADIOURIOLOR CONCURENTE SI LA ASCULTATORI SI MAI NOU SI LA WEBSITE
FELICITARI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Nu are legatura cu subiectul de aici, dar trebuie spus.
E adevarat ca m-am prins cam greu, dar cred ca voi ati pus-o pe blonda asta penibila, ca sa aiba cine râde la poantele voastre.In afara de hi,hi,hi si ha,ha,ha, nu are nimic in tartacuta, saraca !Incearca sa asculti si tu o emisiune a voastra , “din afara” si ai sa vezi cum suna hlizelile acestei blonde, fara sare si piper.Asta nici de “mobila” nu e buna, ca nu prea o da frumusetea afara din casa.
Esti tentat sa ma acuzi de misoginism ?! Te asigur ca nu e cazul, de altfel nici nu s-ar putea.Hai…voi sa fiti sanatosi, ca uite asa se pierd “clientii”!
aveam nevoie de un ras colorat, e tonica si buna in ce face!
Buna ziua
As dori daca se poate sa fac cunoscuta o escrocherie mare in care este implicata si Andreea Marin. Daca se poate sa fac cunoscuta prin intermediul blogului dvs as fi recunoscator. In felul acesta oamenii nu vor mai fi pacaliti. Este vorba de concursul editurii Reader Digest a carei imagine o reprezinta Andreea Marin. Aceasta ne asigura ca totul este sigur si ca vom castiga mii de euro. Insa de fapt organizatorii concursului te pun sa plastesti anumite produse pe care tu nu le comanzi cu voia ta. Va rog din suflet sa faceti publica aceasta escrocherie pentru ca sunt multi oameni pacaliti si inselati sa plateasca pentru ceva ce nu vor.
Va multumesc si sper sa nu evitati acest mesaj. O zi buna dle Huidu.
Nu înţeleg ce au oamenii ăştia nici cu tine, nici cu Mircea Badea. Paradoxal, vă urmăresc emisiunile (cronica şi “În gura presei”). Mă rog, eu vroiam să te felicit pe tine şi pe cei de la Kiss pentru iniţiativa de 1 martie. Fetele de SAS (Sociologie şi Asist. socială) au fost plăcut surprinse de acţiunile voastre. Succes în continuare.
Ce te mai bat in rating mai ciumpalacule, te fac de rasul lumii, cum e sa citesti ce scrie Oratanie ? Ginerica de ce te-ai ofticat pe Teo ca ar fi primit 4 milioane da euro, zi ma ginerica ce-ti e ma ginerica ? Oratanie nu poate sa-si citeasca singur creatiile alea ridicole ca ar suna cam asa : cot-co-dac cot-co-dac dar tu : auuuuuuu auuuuu auuuuuu ce-ti e ma ginerica, esti pe moarte ca Base, seful tau, zii ma ginerica, va cumpara si pe voi Bobby Paunescu (pardon Basescu), zi ma ginerica ? Eu stau cu parintii ca asa vreau, ii respect pe mine nu m-au scos din casa, ai mei ma suporta asa cu bune si mai foarte putine rele cate am eu dar pe tine un ciumpalac te-au scos, au zis bine pa iesi afara din casa. Zi ma ginerica cum e sa primesti cu 50 % salariu mai mic decat Oratanie ala care plangea cand l-a luat mai tare Zmarandescu, care dupa parerea mea e doar un batausi de strada, asta is aia din Local Kombat, nu is gentlemani ca cei din box, is doar niste huligani. Eu ma bat Huidule cu tine la ce ora vrei tu, poti sa-l aduci si pe omul sefului tau, Aleodor Manolea, cel cu cravata violet, ca tot te execut din trei lovituri maxim. Te astept Ginerica, bine pa !
pe vremuri adolescentii puberi cu cosuri pe frunte, cand doreau sa se simta barbati, isi punau postere cu van Dame pe pereti. In ziua de azi ei il asculta si imita pe ciumpalacul antenist, asa ca nefericitul asta! trist frate!
…te duci incet si tu la vale…incet incet se cultiva societatea romaneasca…
Ce-ai ajuns d-le…:)))
pontosul sper din toata inima ca va face treaba in rahatul asta de partid.Eu ii urez succes pe ramura.
nu pot sa cred ce am ajuns!! am 19 ani dar nu de acum am inceput sa urasc tara in care traiesc.regret ca m-am nascut aici si imi este rusine ca sunt roman.ma uit la vecinii nostri ungurii,care desi erau cum erau,si limba nu ii ajuta deloc(si nici acum nu cred ca o face)au reusit sa se ridice usor usor.am inceput sa cred ca nu sistemul este de vina,ci noi ca nu facem schimbari in el.cum spuneam,am 19 ani si imi pare rau ca am devenit rasist,si ca nu sunt deloc patriot,si ca multi cei mai multi de fapt,nu isi dau seama in ce tara traim.democratia pentru noi inseamna sa aruncam cu banii ca manelistii(as injura dar nu imi permite demnitatea) si sa facem ce vrem.ma enerveaza la culme faptul ca democratia este perceputa ca fiind o libertate de firi si comportamente neadecvate,si nu ca o libera exprimare..imi pare atat de rau de patriotii de pe timpuri care au luptat pentru libertatea si pamanturile noastre,nu mai avem cultura,istorie,ce sa mai zic de demnitate.toti ar face orice pentru bani.lumea este parsiva,tiganii fura,ceilalti ii copiaza,presedintele e manelist.”ROmuia te iubesc!”INCOTRO?! peste cativa ani,ma tem ca Romania nu va mai exista pe harta ca fiind o tara
aflata in UE,si nu numai ca ne va fi rusine sa recunoastem cine suntem si de unde venim,dar deja strainii au inceput sa faca discriminare printre romani.inca o data..INCOTRO?! caci nu vom mai avea unde
IMI PLACE CA PE AIA CARE FAC EMISIUNI LA TRUSTUL UNUIA CARE ASCULTA PE LA USI SI ISI DADEA IN GAT NEAMURILE II CRITICATI SI FACETI MISTO DE EI. DAR DE VOI CARE IL PUPATI IN FUND PE BASESCU , UNUL CARE NENOROCESTE O TARA INTREAGA, NU ZICETI NIMIC.
M-ATI DEZAMAGIT RAU!!!!
daca din emisiunea din aceasta seara asta a reiesit ca-l pupam in cur pe basescu atunci esti pe dinafara!
bai nu stiu de ce va vorbesc unii de rau dar ptr mn sunteti cei mai tari chiar ma uit la cronica carcotasilor si mare adevar mai spuneti despre totii din lumea politicii showbizului ptr mine sunteti cei mai tare .iar tu serban esti super tare si va ascult si la kiss fm desi uneori ma enerveaza netu ca numi merge si nam cum sa va ascult la kiss fm.si recunosc ca nam prins toate emisiunile de pe prima cu tn ca am o fetita de 1an si jumate si e o zapacita si uneori nu ma pot uita ca imi schimba programu.te pup si esti cel mai tare
Ai sters repede comentariul referitor la “tonica”si “buna in ce face” ei…un fleac, te-am ciuruit !
Daca tu si “tonica”, v-ati lua o mica vacanta si in locul vostru ar ramâne Misu si “Dezbracatu”ai vedea cum ar creste ratingu dimineata !
Ti-e cam frica tie de “Dezbracatu”d-aia îi gasiti de lucru pe afara; i-ai tu locul o saptamâna, mai slabesti si tu putin- ca de,munca de teren- si mai creeste si ratingu,macar dimineata !Hai bye,bye
Ce ai mai Ginerica (pardon Huidu) cu Domnul Mircea Badea ? E cumva vorba despre invidie ca pe dansul in place lumea mai mult decat pe voi amandoi pt. ca Mircea Badea = Huidu + Gainusa (la un loc) + Prima TV + Kiss FM/TV. Asta e mai Ginerica….nu toti avem IQ-ul mai mare de 70 )eu il am sigur ca is fan Mircea Badea) dar tu cu ciumpalacii tai de la PrimiTiVa nu depasiti 70
) Sunte-ti penibili frate, la emisiunea voastra se uita doar copii, si eu ma uitam cand aveam 8 ani ca imi pareau glumele ok dar acum nu mi se mai par, mi se par prea rasuflate, penibile iar faptul ca Domnul Badea a yis ca tu citesti textele scrise de Oratanie e dea dreptul PENIBIL, mai ai si salariul mai mic decat aratarie de Gainusa care e un invechit (ii place Depeche Mode), pe aia nici bunicul nu ii mai asculta, a trecut si el pe dance, pop, house. Ginerica tu nu intelegi : ESTI PENIBIL, impusca-te frate ca esti prea frustrat, esti prea rau la suflet, esti satana. Doamne fereste !
nu doare frate?!?!?! ca daca ar durea te-ai zvarcolii. Prostia, ca despre ea e vorba!
fratica Huidulica, mai traiesti? ceva nou????
cum se numea melodia cu care ati vrut voi sa participati la eurovision?
stiu ca nu are nici o legatura cu subiectul, dar cum se numea melodia cu care ati vrut voi sa participati la eurovision? ca de jumatate de zi incerc sa o gasesc pe google, youtube, trilulilu si alte asemeni site-uri, si nu am reusit. nu lasa rautatile sa ajunga la tine…. astia au uitat ca mai intai a fost “Cronica Carcotasului”? atunci tot Gainusa iti facea textele? le spun doar atat: De ziua ta – parazitii. multumesc frumos pt atentie.
se numea” televizorul”
salut. Sincer incepe sa ma oboseasca pe mine acest razboi daca pot sai spun asa dintre tine si anumiti altii. De ceva vreme numai despre asta se vb la tine pe blog. Tu nu ai obosit? Parerea mea e sa le dai pace pt ca oricat teai lupta nu poti schimba o parere, mentalitate sau gandire a unor oameni care cred numai ceea ce e placut de crezut si gandesc numai ceea ce e usor de gandit. Cei drept neamul romanesc nu a fost niciodata prea intelept si daca tu crezi ca vei schimba ceva prin ceea ce faci te inseli. Sau poate doar imaginea ta o vei schimba caci romanul e schimbator si pe cel pe care il vede azi ca pe un erou maine il va privi ca pe un caine. Aruncam foarte usor cu pietre neavand nevoie de un motiv anume ci numai de o tinta, o directie. Si incet incet acea tinta devii tu. Pacat.
http://www.urbaniulian.ro/2010/03/04/proiect-de-lege-prin-care-se-introduc-obligatoriu-minim-3-ore-de-sport-pe-saptamana-in-scolile-romanesti/
am priceput mai baga si tu un post nou
sunteti cei mai tari.Va ascult si urmaresc de foarte multi ani de cand erau baieteii mei foarte mici emisiunea.Ascult cronica in fiecare dimineata si rad chiar si atunci cand sunt f.suparata.Mi-e foarte drag MISHU pentru ca este f.inteligent.Poate o sa va cunosc personal vreodata,mi-ar face placere si onoare.SA nu-l uit pe dezbracatu nebunul…..PUPICI
http://www.reportervirtual.ro/blog/wp-content/uploads/2008/04/caricatura-cu-felix.jpg nu m-am putut abitine si daca vei face vreun articol despre ei ai putea pune poza asta:))
pupincuristuuuuuleeeeeeeeeeeeeeee!!!!!!!!!
iti mai dau max 2 ani si te duci la vale…cu tot cu base
)
asa vorbeste lumea
Se asteapta o iminenta vizita prezidentiala la Pecica, judetul Arad.
Autoritatile locale, in lipsa prefectului care a facut o criza de panica si a primarului care tocmai a dat-o in delirium tremens, gafaie pe ultima sutta de metri, facand ultimele pregatiri:
http://financiar-imobiliar.guvernarea.ro/forum/viewtopic.php?p=10469&highlight=strict+autentic#10469
[Reply] ,daca mai ai ce.
http://www.youtube.com/watch?v=JP12_Gi34Fg
Draga Serban,am vazut ca ai o “problema”,cu dl.Vanghelie,care guverneaza sectorul “CARE ESTE”,adica sect.5!Problema ta e una politica si nu una individuala,pe persoana fizica,pentru ca nicaieri in lumea asta,mai ales in marile capitale europene si nu numai,in orase ca Bucuresti “nicaeri nu gasesti”,gropi,pardon “CRATERE”,mizerie,dezorganizare,haos,etc!Problema Bucurestiului si a lu’VANGHELION,este una politica,parerea mea,Bucurestiul,ar trebui sa aiba o singura si unitara organizare teritoriala,sau cel putin un singur primar(Primar General) si un singur consiliu(Consiliul General),cele de sector,precum si primarii de sector,gen Vanghelie,ar trebui sa dispara printr-o lege organica,evitandu-se astfel situatii gen,conflict de interese intre Primaria de sector si cea Generala,precum si situatiile in care nu s-ar mai arunca pisica moarta din curtea unuia in curtea celuilalt si ca cetateanul sa fie cel care sufera in final!Ar trebui ca printr-o lege organica aprobata de Parlament,sau o initiativa legislativa a 250.000 de locuitori ai Bucurestiului,sa se gaseasca o solutie de reorganizare teritoriala,sau cel putin de reforma in domeniul administratiei publice locale,prin infintarea unor Directii,in cadrul PRIMARIEI GENERALE,care sa se ocupe fiecare de administrarea fiecarui sector in parte,conduse de un Director,numit prin dispozitie a Primarului General!Astfel,ar disparea si s-ar reduce seminificativ costurile cu administratia publica locala,s-ar economisii multe milioane de euro,daca nu miliarde,care s-ar transforma in venituri la bugetul local al Primariei Generale!Si in afara de acest fapt ar fii mult mai usor de tras la raspundere un singur om(raspundere politica),care nu s-ar mai putea prevala de conflict de interese sau sa se vaite ca primarii de sector nu isi fac treaba.Asa ca parerea mea,singura sansa a Bucurestiului,ar reprezenta o lege organica de reorganizare admnistrativ teritoriala sau de reorganizare a autoritatilor administratiei publice locale,pentru ca sincer nicaeri in lume mari metropole si capitale europene,dar nicaeri nu am auzit de o astfel de organizare teritoriala,un ex.constituindu-l New York-ul cu o popluatia de aproxim. 13 milioane de locuitori,care nu are primari de sector sau de cartier pe “persoana fizica care este”,administratia locala fiind concentrata in mana unui singur om,acela fiind SINGURUL PRIMAR,care raspunde de absolut tot ce se intampla cu urbea sa.Poate comparatia cu NEW YORK-UL e una cam disproportionata si ireala,dar acelasi lucru il putem constata si la marile capitale europene,Paris,Madrid,chiar si la vecinii nostrii de la Budapesta,care nu au primari de sector,de persoana fizica,care este,scuzati-ma,dar asta e cruda realitate a politicii si gestionarii sub orice critica a banului public,cheltuit la intamplare si pentru interese de grup sau individuale!Asa ca draga Serban,lasa-l pe Vanghelie,care atata timp cat candideaza si va va iesi primar si legislatia in Romania,va fii una ambigua si neclara,tot de atatea ori cheltuirea banului public,se va face dupa bunul plac iar renumitul,vestitul DNA,VA FABRICA DOSARE,fara nici un fel de finalizare si intocmirea unui dosar la DNA, va dura luni,ani,anchete peste anchete,interogatorii,drumuri la DNA,tot atatea sanse va avea Romania sa iasa din acest “RAHAT”, numit POLTICA,facut de oameni gen Vanghelie,Becalii si multii altii ca ei!
serban.. niciun articol nou? nimic-nimic? iti simtim lipsa pe blog..