Am citit mai devreme o stire de la care mi s-a intors stomacul pe dos. Ministrul muncii si protectiei sociale, vrea sa lase copiii parintilor cu salarii mari, fara alocatii, intr-o incercare cretina de a demoniza din nou clasa de mijloc din Romania.
Copiii, ca orice alt individ din Romania in mod normal, au drepturi egale. Nevoia de protectie din partea statului e aceeasi pentru toti. A considera ca parintii care au salarii mai mari, deci si sumele platite de ei drept impozit sunt la fel de mari, pot sa-si permita sa cresca odraslele fara ajutor din partea statului, e o magarie egala cu aceea care forta mamele cu salarii mari sa primeasca aceeasi indemnizatie lunara cu orice tiganca de la satra, care nu a muncit in viata ei, dar care toarna anual cate un puradel.
Ca de obicei, oamenii cu venituri mari ajung inevitabil calul de bataie al statului care-i pune in carca si pensiile, si alocatiile, si cheltuielile ineficiente ale aparatului birocratic, si ineficienta lucrarilor de infrastructura tot!
Si cand 2 milioane si jumatate de romani deja muncesc in afara si faca pipi pe cerintele idioate ale statului roman, poate ministerul de finante sau cel al muncii, ar trebui sa se gandeasca de mai multe inainte de a propune decizii frustrante si elucubrante, pentru cei mai activi si mai scarbiti de sistem dintre cetateni.
Impozite mari nu insemna mai multi bani la buget ci scaderea numarului de firme si cresterea somerilor. Decizii de genul “asta e bogat are de unde sa plateasca” incurajeaza lenea si bagatul picioarelor. Ca daca muncesti si ai, esti bun de plata, daca stai cu burta la soare si te doare in cot, statul te ajuta ca esti “sarman”!
Asa ca domnu’ Boc il loc sa latrati pe la televizor si sa va laudati ca ati taiat 2000 de pensii de porc (mare branza ati facut nu puteti mari nici cu 5 lei pensiile de la CAP cu haiducia asta), poate va enervati si pe deciziile comuniste gen “lupta de clasa cu chiaburii”, pe care onor ministrii din dotare le scuipa catre o populatie, ce v-a votat ca guvern de dreapta, desi semanati din ce in ce mai mult cu cabinetul dr Petru Groza. Sa va fie rusine!
Salut. iti inteleg indignarea, dar sa stii ca “tigancile de la satra care n-au muncit in viata lor” nu au cum lua indemnizatie de crestere, pt ca se acorda doar celor ce au lucrat cel putin 12 luni pana in ziua nasterii copilului. Nu fii ranchiunos ca tu esti dragut si nu te aseaza iesirile extreme. Si vezi ca iti pui in cap organizatiile care se ocupa cu libertatea individului.
cele mai bune arme: nationalismul si populismul… una din cele 2 are totdeauna efect… iar daca mai adaugam si frumosi si destepti obtinem o rata de vot de 85% ca FSN-ul care a reusit in mod uluitor sa le combine pe toate…
Mare dreptate ai Serban,nu este posibil asa ceva.Mi se pare o discriminare imensa,dar pana la urma traim pe planeta Romania,unde totul este posibil.
Succes mult cu emisiunea,sanatate lui Misu si familiei tale.
Iti propun spre ascultare urmatoarea melodie.
Uite si versurile:
http://www.trilulilu.ro/cipitax/f2376c1ed8746f
Stau pe fotolii luxoase şi salarii de prea mulţi bani nemunciţi
Iar cei mai mulţi dintre ei sunt înrudiţi – Ăştia sunt bandiţi!
Ocupă funcţii înalte mulţi foşti activişti
Şi moşi, foşti securişti prăjiţi – Ăştia sunt bandiţi!
Arată la TV mulţi răniţi sau români răpiţi
E clar că vor să nu fiţi atenţi la scumpiri – Ăştia sunt bandiţi!
Fac contrabande cu alimente alterate
Şi fără să ştiţi vă otrăviţi când le serviţi – Ăştia sunt bandiţi!
Au combinaţii protejate de borfaşi renumiţi
Şi-au sub control gabori gata să lege sfinţi – Ăştia sunt bandiţi!
Tot ei trec kile prin vamă atunci când tu te-agiţi
Şi-apoi spală bani în campanii antidrog – Ăştia sunt bandiţi!
Pun vieţi în mâinile prea multor oameni necinstiţi
Procurori mituiţi fabrică dovezi – Ăştia sunt bandiţi!
Deţin multe ziare pe care obişnuiţi să le citiţi
Iar apoi vă treziţi din nou minţiţi – Ăştia sunt bandiţi!
Au colaboratori ce dau raporturi de zor
Şi preoţi ce iau bani de la tineri căsătoriţi – Ăştia sunt bandiţi!
Vor vinde neamul românesc în târg primilor veniţi
Iar cei mai mulţi credincioşi sunt folosiţi – Ăştia sunt bandiţi!
E mai bine să lupţi cu ei decât să-i eviţi
Aşa că mai bine veniţi şi voi dacă simţiţi că – Ăştia sunt bandiţi!
Neisprăviţi ce vor să stăm mereu în faţa lor, toţi neclintiţi
Da’ mai dă-i în morţii lor! – Ăştia sunt bandiţi!
Fără să vă gândiţi la ceea ce primiţi, acceptaţi necăjiţi să priviţi
Bani de sângele vostru mânjiţi – Ăştia sunt bandiţi!
Vor să închidă ochii celor surprinşi în joc cu ei deschişi
Şi-apoi îşi bat joc de tot ce preţuiţi – Ăştia sunt bandiţi!
Au angajaţi puşi să taie copaci, nici de aer nu mai poţi să profiţi
Iar ei poluează mediul încontinuu – Ăştia sunt bandiţi!
D-asta când ei ar vrea să stăm cuminţi noi tre’ să fim pregătiţi
Că ne-au luat prea mulţi ani din viaţă – Ăştia sunt bandiţi!
Scumpesc medicamente pe care ştiu ei c-ai nevoie să le-nghiţi
Se folosesc de suferinzi cu orice risc – Ăştia sunt bandiţi!
Fac bătrâni fericiţi da’ care n-or să mai scoată banii investiţi
În fonduri private de pensii – Ăştia sunt bandiţi!
Cu oameni bine instruiţi s-asculte tot ce vor când voi vorbiţi
Şi francmasoni de partea lor – Ăştia sunt bandiţi!
Au cămătari legali în bănci care te fac să te complici
Dacă îţi faci datorii şi nu le-achiţi – Ăştia sunt bandiţi!
Cu jandarmi nelegitimaţi proveniţi din ţărani obosiţi
Fac abuzuri şi scapă nepedepsiţi – Ăştia sunt bandiţi!
Au legea care nu ţine partea celor asupriţi
Că cei mai mulţi te-ar aresta pentru că strigi – Ăştia sunt bandiţi!
Prin profesori prost plătiţi lasă copii fără studii pentru că nu sunt mulţumiţi
De banii primiţi – Ăştia sunt bandiţi!
Tot ei comandă case de discuri, jefuiesc artişti
Îţi dau doar 6 la sută din ce vinzi? – Ăştia sunt bandiţi!
În anii ’90 i-au transformat pe mulţi în borfaşi
După 2000 fac victime când cetăţeni devin sinucigaşi
Bandiţii ăştia sting suflete ce pleacă inainte de vreme
Şi lasă copii să crească printre soluţii extreme
Preferă să facă bani din avorturi în cabinete legale
Decât să aloce fonduri pentru implanturi anti-concepţionale
Şi proiectează pe golani imaginea de bandiţi
Iar mulţi români naivi îi cred – ăştia sunt cei mai tâmpiţi!
Nu pot să cred cât mai dormiţi pe voi, mă bănuiţi pe mine
Că v-aş fura şi atunci când mă ţin cu ambele mâini de bani în 102
Da’ bandiţii se ascund după birouri şi tâlhăresc prin diferite tactici
Care e de fapt scopul meseriei pe care ţi-ai ales s-o practici?
Practic ăştia sunt bandiţï…
Boc n-are incotro si cauta sa mai stranga ceva bani la buget pt a mai plati din politele din campanie.Nu cred ca statul va ecomisi prea mult daca nu va mai plati cateva mii de alocatii care valoreaza cateva zeci de mii de lei.Ar trebui ca sa economiseasca banul public , sa numai faca risipa(autostrazi scumpe , masini si toate chestiile care au ca legatura banul public).Plus ca la cat muncesc guvernantii si parlamentarii nu ar strica ca pana trece criza ca acestia sa aibe salariul minim pe economie cum au aproape 50% din angajatii romani , si care pt acesti bani mincesc de la sar capacele.Asta ar trebui sa faca dupa parerea mea un guvern care are ca obiectiv protectia si bunastarea poporului roman.
Si nu cred ca titlul pt acest post este potrivit.In RSR nu existau asemenea discrepante intre bogati si saraci.Poate ca din acest punct de vedere , dar numai din acesta ar fi bine sa se intoarca RSR.Cel putin pana scapam de acest Boc-pardon am vrut sa scriu hop
era vorba de instigarea la lupta de clasa, care mi se pare oribila in contextul actual!
Mie masura asta nu mi se pare atit de deplasata! Populista, da… In conditiile in care alocatia universala pe care o primesc acum copiii este de …cit? 50-60 de lei sau cit e, oricum e o suma nesemnificativa. Intr-adevar, tu te legi de principiu. Dar daca tot nu sint in stare sa dea un ajutor consistent, macar sad ea la amaritii aia care din 100 de lei maninca o saptamina (si aici nu ma refer la colorati, pe aia eu personal i-as impusca)!
Nu ma mai mira nimic. Din pacate eu pentru viitorul baietilor mei, am sa plimb ursuleturi in curand prin tari mai civilizate.
Spun din pacate pentru ca pana nu demult, inca mai credeam ca vom schimba ceva in tara asta.Dar acum… nu-mi ramane decat sa plecam.Va fi greu dar cred eu ca mai sanatosi si pentru minte si pentru trup(sa zic asa)
Cele bune Serban.
Stimate domnule Huidu, cu riscul de a cita unul din dusmanii dvs aprigi, mentionez ca Boc ca entitate politica nu exista(cacofonie intentionata). Exista doar tovarasul “No comment”, care acum rupe in doua pivnita de bauturi in Cotroceni. DA, domnule Huidu, e tovarasul comunist/securist/bolsevic pe care l-ati invitat cu atata drag la cronicuta in campania lui electorala, cu care v-ati scarpinat pe burtica si va mirati dupa aceea ca lumea migreaza scarbita catre Badea. Sa va traiasca bolsevicul de casa, o spun cu multa parere de rau.
aici ai dreptate. Si prietenul Basescu e facut din acelasi cacat comunist am uitat! ca nu am fost de acord cu antenele care l’au anatemizat si l’au ajutat sa castige alegerile nu inseamna ca e bine ca Romanai va fi condusa inca 5 ani de el si clica lui.
Tocmai a anuntat Sulfina Barbu ca Seitan NU a avut acordul PDL ptr idiotenia pe care a emis-o de dimineata.
Daca tot vorbesc de “ameliorarea excluziunii sociale” mai bine s-ar exclude chiar ei din functiile de decizie si ar sta frumos la colt!
Sa stii ca poate nu ai dreptate in ceea ce priveste indemnizatiile mamelor: adica chiar sunt femei sarace care se bazeaza pe banii astia sa isi creasca copii nu doar tigancile producatoare de puradei. Poate ar trebui sa puna niste conditii mai stricte in loc sa ii bage pe toti la un loc. Oricum,nu gresesc cand zic ca asta sunt oamenii pe care ii meritam. Altfel, nu ar fi acolo unde sunt.
da la mamele sarace sa se dea un venit minim. dar o mama cu 30 de miloane salariu, care contribuie la stat tot cu 30 de miloane de ce sa fie obligata sa primeasca 6 milioane!?!?!?!?
Am auzit si eu stirea asta si sincer sa spun nu mai stiu ce sa cred. Chiar traim intr-o tara cu conducatori cretini. Ministrul de finante alearga fufe prin Olanda, cel de la invatamant doarme dupa ce citeste cate un manual (cred ca adoarme mai usor asa) drumarul sef nu vede gropile nici daca-l dai in ele (il invit sa mearga de la Pitesti la Rm .Valcea) iarasi pentru POC cel mic nu am cuvinte.- era sa uit niste cizme de cateva sute de euro- mai conteaza ale cui?
Suntem condusi de niste analfabeti, inculti, afaceristi iarasi noi trebuie sa platim huzurul lor si al acolitilor lor.
Iar acum vin cu aberatia asta de initiativa legislativa.
Era odata o chestie tampita “toti suntem egali” dar nu imi mai amintesc in ce context.
Da-i naibii de comunisti afurisiti ca numai la buzunarul lor tin. Cand dau de rau mai taie din elanul la lume sa arate ei cine-i la “putere”. Sa se puna Boc in pozitia unei “persoane cu venit mare” care tocmai a pierdut un mic ajutor lunar(alocatia) pe care poate se baza la nevoie.
De acord cu tine.
Sunt de-a dreptul socat! Cum??? Tocmai ei, de la PDL? Liberalii, de dreapta, luptatorii anticomunism, antisocialism si antimineriade?
)
Adica sa inteleg ca o “doamna” de etnie rroma, cu 6 copiii va putea avea pana cei 6 puradei vor implini 18 ani un venit asigurat, care se pare va fi destul de SUBSTANTIAL, deoarece bineintteles domniile lor nu au fost incadrate in munca niciodata si astfel venitul pe cap de familie e 0. Iar eu si sotia ne rupem carca, am facut facultatea, am votat Constitutia, ca si “doamna” de altfel, numai ca noi am mai si citit-o, iar pentru Paul al meu nu se vor mai gasi nici cei 40 ron sau cat e alocatia? Nu ca am avea ce face cu acei bani, dar parca eram egali? Daca m-as duce la “doamna” sau la sotul “doamnei” pentru a-l chema sa imi sape un sant nu va veni, caci munca si carnea de porc sunt grele. Cu atat mai mult va veni in viitor, caci STATUL ii va da bani mai multi normal. Asa ca mai bine faceam copii si nu imi toceam coatele pe bancile slinoase ale sistemului de invatamant de stat romanesc, iar inca 18 ani stateam linistit. Sau nu, poate si mai mult. Ia stai ca mi-a venit o idee sa fac rost de bani: o fertilizez in vitro pe bunica la fel ca pe ADRIANA ILIESCU. Multumim MINISTERULUI MUNCII. Si acum de suparare ma duc la ziua unui prieten, medic stomatolog, care nici macar nu are copii. Asta da ghinion.
da evident! asta e republica domnului pardon a tovarasului Boc! un stat al echitatii comuniste!
Nu faptul ca-i lasa pe cei cu salarii mari (care de fapt nici medii nu sunt pentru o tara dezvltata) fara alocatia copiilor e o problema, pentru ca oricum alocatia aia nu se simte deloc. Problema e ca se dau in continuare degeaba alocatii la cei saraci, carora la fel nu le ajunge, dar in schimb se duc aiurea banii la familiile de tigani cu multi puradei. Cea mai buna masura ar fi desfiintarea completa a alocatiei. Sau s-o faca cel putin 200 de lei pt familiile cu mai putin de 3 copii.
nu Boc a inventat aberatia asta. traiesc in Franta (tara cu reminiscente socialiste) si copilul meu NU are alocatie pe acelasi considerent.
Franta isi poate permite, nu a trait 50 de ani de comunism! Romania nu-si poate permite o noua lupta de clasa! Apropos de Franta o fi socialist-comunista s-o ia dracu, dar gandeste-te numai la sistemul sanitar cat de bine este pus la punc. Cum nu te costa NIMIC atunci cand te tratezi pe bani grei, daca ai fost bun contribuabil la stat
E frustranta toata situatia, e frustrant ca nimic nu merge, e frustrant ca nu ai pe cine sa alegi presedinte, e frustrant ca nu are cine sa ne conduca, dpmdv puteam sa angajam pe cineva cu experienta din Germania sau Anglia si ne punea pe picioare.
Romanii sunt orbiti de foame si nesatui fiind nu mai au timp sa faca ceva si pt tara.
Daca s-ar incepe o verificare serioasa a tuturor tranzactiilor intre stat si diverse firme private sunt convins ca s-ar recupera multi bani, suficienti cat sa nu mai taie alocatiile copiilor. Mi-e egal ca un copil s-a nascut intr-o familie saraca sau bogata acel copil are drepturile lui si veniturile parintilor nu ar trebui sa conteze.
Dpmdv nu ar trebui sa faci copii daca nu ai cu ce sa-i cresti, o sa sara lumea ca nu e frumos si incalci drepturile omului… numai animalele ar trebui sa faca pui fara sa se gandeasca la viitor. Un om (rational) nu ar trebui sa scoata copii pe banda rulanta, mai ales ca exista o minoritate in aceasta tara care traieste din asa ceva si face copii numai ca sa aiba un venit. Prin acest minunat program, in 50 de ani noi vom fii minoritatea si tara se va numi Tigania
Ma gandesc din ce in ce mai serios sa emigrez…
Cred ca ar fi o masura care doar ar incuraja lenea (cu care cred ca suntem inzestrati genetic in mare parte) si natalitatea tiganilor impreuna cu putorile de la sate care nu vor sa munceasca pe 5-6 milioane…
Iar doamnei Icsuleasca,ii transmit ca nu sunt dator cu absolut nimic acelor carora le aplauda stomacul de foame,dar in schimb fac o haita de plozi cu care fug apoi la primarie sa obtina ajutoare de la stat…care evident se duc pe tigari si alcool…Aia amarati trebuie sa se gandeasca inainte sa dea la buci beti fiind,la repercursiuni, pentru ca nu sunt de acord sa cotizez la stat 2-3000 euro anual pt a contribui intr-o oarecare masura la cresterea buna a viitorilor camatari,hoti de masini sau traficanti de droguri…in mare parte…
Cum ramane cu aia care are palate si mertane da n-are servici in schimb si din cauza asta e necajiti si ei manca-ti-as???
esti cam dur dar ai perfecta dreptate!
Serban, eu stau si ma intreb: IN CE TARA TRAIM ?
Si oare ne mai facem bine? Vad asa, o buba mare plina de puroi si sper din tot sufletul sa erupa odata si sa incepem vindecarea.
Incerc sa nu ma uit prea mult la televizor, dar inevitabil, mai aud si vad cate ceva. E UN PLAN DIABOLIC SI BINE PUS LA PUNCT de zapacire si de rarire a populatiei.Mancare de proasta calitate, aer poluat, vegetatie inlocuita de asfalt, deseuri nucleare…ce mai…Raiul pe pamant..
Concluzia?
E cazul sa plecam sa locuim intr-o tara normala pentru care OMUL are valoare si este respectat.Lasitate? nu cred. Mai degraba intelepciune si dorinta de supravietuire.
Sprijiniti productia de copii tigani! Avem nevoie de mai multi cersetori/hoti/guristi/valutisti! Cine mai asigura distractia in mijloacele de trasnport in comun daca nu tiganul cu manelefonul? Ne trebuiesc mai multi! Cei de afara au fost trimisi inapoi pachet de catre politiile statelor respective dar sunt insuficienti! Multumim Guvernu’ Bocule ca ai grija de noi! Mai multi mai multi mai multi tigani ne trebuie acum!
Eu nu inteleg absolut deloc rostul alocatiilor si am si eu un copil. Sincer nu cred ca influenteaza rata natalitatii, poate doar in zonele unde nu ar trebui stimulata.
Da, masura lui boc este idioata, nu e nici o indoiala ca guvernul asta e catastrofal pentru tara.
Dar, Huidule, tu n-ar trebui sa vorbesti, ca doar si tu l-ai votat si sustinut pe Basescu. Acum ai ce-ai vrut, ca doar trebuia reformat statul, era obligatoriu sa luptam cu mogulii si sa nu-i lasam pe Vantu si Voiculescu sa ia posta si sarea. In plus, era esential sa nu cumva sa vina comunistii la putere, ca cine stie, avea loc inca o mineriada.
Asa ca voi astia sustinatorii lui base, acum ar trebui macar sa aveti bunul simt sa nu vorbiti daca nu va place ce face guvernul.
Nea cutare citeste pe blogul asta ce am scris despre vot! Si las-o mai moale cu sustinarea lui Basescu. In aceeasi emisiune a fost si Geoana. Ba chiar pe tronsonul lui a facut audienta mai mare ca Basescu. Deci noi am fost echidistanti.
Din nefericire in viziunea unora ca tine asta ne-ar face automat pro Basescu! S-a vazut ce bine i-a prins campania indreptata impotria lui de jegurile jurnalistice ale antenelor sau realitatii. L-au facut presedinte mosule! Ei l-au facut presedinte, si acum va lamentati!
Cand o sa scapam de SECURISTII astia imputiti?
Cand nu o sa ne mai fie frica sa ne spunem parearea in public, la tv?
Cand Motanul Felix nu o sa isi mai verse dejectiile prin Antenele 1, 2, 3, 4, etc?
Acest Boc _poc este un nene foarte complexat de viata iar staura nu il ajuta deloc!!
Este un fel de Hitler pogorat pe pamant romanesc care vrea sa faca legea junglei pe aci.
O indignata ce a suferit pe vremea comunistilor doar pentru faptul ca am fost nepoata de preoti iar bunicii mei au facut inchisoare la Jilava!
Doar cine nu a avut de-a face cu comunistii nu stie ce inseamna asta. Nu am fost pioniera si nici UTC-ista doar pt faptul ca parintii mei nu au avut epoletii “auriti”!
mai avem de tras Claudia. Uite ce face partidul “anticomunistului” Basescu care se batea cu pumnii in piept ca ce democrat el in campania electorala. Incita la lupta de clasa!
In Canada exista 2 tipuri de alocatii, 1 fixa si 1 care se da in functie de venit (adica alocatia este invers proportionala cu nivelul venitului).
Eu sint de acord ca e o mare nedreptate si ca afecteaza clasa de mijloc, cea mai mare platitoare de impozite. In orice tara civilizata natalitatea e incurajata in fel si chip, la noi iti mai dau cite una alta sub centura.
Alocatia pentru copii e 2 milioane pina cind copilul face 2 ani si vreo 60 de lei dupa.
Indemnizatia e 85% din salariu plafonat la 4000 de lei si 600 de lei minim.
Doar o corectare: nu primesc indemnizatie decit femeile care au muncit 12 luni inainte de cererea de indemnizatie, si calculul se face in functie de salariu. “e o magarie egala cu aceea care forta mamele cu salarii mari sa primeasca aceeasi indemnizatie lunara cu orice tiganca de la satra, care nu a muncit in viata ei, dar care toarna anual cate un puradel.” – tigancile care nu au muncit nu primesc indemnizatie, primesc doar alocatie pentru copii pina la al 4-lea copil parca.
Legea a fost modificata anul trecut. Pana atunci, sun mandatul domnului Sarbu, pe vremea PSD, toate mamele primeau indemnizatie de 6 milioane pe luna indiferent de salariul avut inainte, sau daca erau sau nu angajate. Crede-ma ca stiu despre ce vorbesc, m-a revoltat enorm la vremea respectiva.
Domnul Sarbu Marian mi s-a parut atunci un neostalinist. Cand l-am auzit pe Basescu ca si-l dorea in guvern, numai asta mi-a venit in minte. Se pare ca ministrul asta de acum nu e prea departe de ideologia comunista!
…Mey ciuri-buri(asta inseamna frumosule,asa ca sa nu zici ca scriu tampenii)…Acu’ stii sa critici da’ in campania electorala pupai bucsile presului…Si tu si le petit pule(gainusa in fr)…Sau ai uitat cumva ca le petite premier e doar o trambitza????!!!…Si cine p.m. esti tu de ne intoxici pe prima cat e ziua de mare, cu chitara aia agatata de beregata…Noroc ca exista telecomanda,altfel nici Streinu Cercel nu ne-ar putea vindeca de tine…
daca nu l-am anatemizat ca oamenii mogulilor( chestie ce l-a ajutat in alegeri facandu-l victima) inseamna ca sunt pro Base?! am explicat clar pe acest blog de ce nu l-am votat pe Basescu si cata dezamagire mi-a produs! numai un rauvoitor ca tine refuza evidenta! Mars si citeste si dupa aia fa-ma pro base!
Serban, nu crezi ca asta este rasplata pentru voturile pe care etnia rroma i le-a dat lui base la alegeri? Sa iei chipurile de la aia cu bani si sa le dai la cei care din a face copii e la fel cum ne ducem noi la serviciu.Sa vezi veselie pe la carciumi si bodegi cand nenorocitii o sa le bea banii de alocatie .Prin toate comunele si satele din jud. Prahova poti sa vezi etnici sau oameni amarati imbracati cu geci portocalii pe care este inscriptionat ” T. BASESCU” impartite cu bunavointa de staff-ul d-nei Roberta Anastase.Deci pt. mine este clar cum a ajuns prezident: romulani+amarati+”romanii din Paris”= VICTORIE BASESCIANA
P.S. Felicitari pentru matinalul de la Kiss si pentru cronicuta.
poate ca intr-un fel ar fi trebuit sa ne asteptam si la asta…dar cand ma gandesc ca mai sunt inca 4 ani si ceva din actuala guvernare, ma ia groaza…
nu sunt de accord sa se ia alocatia de tot dar sunt de accord sa se taie pensile “nesimtite”.
crezi ca discriminare dar cu legea care priveste indemnizatia mamicilor pana la 2 ani nu e discriminatorie? 85% din salar…
adica stii cazul unei notare (sunt mai multe )care i-a pe luna 4000 ron iar alta ia 600 ron?
asta e corect?pe motiv ca a contribuit la stat .
in care tara din lume mai exista asa diferente ?atunci nu e discriminare ,nu? copilul iei mananca cu 10 guri nu cu una?si pensile la fel.
eu am gemene si pana in iunie am primit 1000 ptr amandoua ,asa ca in sfarsit se face dreptate .
dar ea la 4000 de ron cat impozit lunar plateste? nu e normal sa ne dorim ce e mai bine pentru copiii nostri? taierea pensiilor nesimtite nu rezolva problema sistemului de pensii.
Deontologule,pe Boculet cine l-a pus acolo(de trei ori),hai curaj,zi numele…Ba-ses-cu(adica celalalt securist in afara de Voiculescu,hai succesuri.
asa este nu contest! cine m-a urmarit a vazut cat de “pro basescu” sunt! sa fim seriosi!
Pornesti de la o premisa gresita. Si anume ca oamenii sunt remunerati dupa munca depusa. De cele mai multe ori nu e asa. Cei care castiga bine nu inseamna ca muncesc mai mult decat altii. Mama are salariu de 6oo Ron dupa multi ani de munca si munceste foarte mult. Tu ai fost norocos si castigi bine, fii mai realist si constientizeaza ca pornesti de la o premisa cam fantezista. Mai ales in Romania, unde inechitatea e la ea acasa. Nu stiu cat mai e acum o alocatie, dar crezi ca celor carora parintii le dau zilnic cate 100 Ron bani de buzunar le mai pasa de biata alocatie lunara?
este pur si simplu un principiu. nu discutam acum cine cati bani castiga si ce responsabilitati sau ce munca depune. e inadmisibil ca unii copiii sa fie discriminati in fata legii.
bai voi sunteti mai bagabonti decat badea si ciutacu
alocatia e 42 roni momentan.RUSINE sa le fie…!
Pai bine domn Huidu,nu dvs l-ati adus in emisiune pe tovarasul Basexu,sa se laude cum stie el sa bea uischi si ce simpatic e el atunci cand o face.O sa spuneti ca si Geoana a avut sansa lui dar eu nu l-am vazut la cronica doar la radio l-am auzit.Cat tupeu si cata ipocrizie e pe uni,doar ptr ca e trendi ati ales si dvs sa discutati de modul de guvernare al micului prim-ministru sau chiar va pasa?
hai mai nene ma lasi? Geoana a fost si el invitat. filmat si dat cat basescu!crezi ca daca ajungea el era mai bine? tot un rahat cu apa rece!
Unii ar vrea sa scoata bani de pe orice. Mai mult ca sigur acest venit substantial pentru familiile defavorizate va ajunge cui trebuie, adica unor copii batuti de soarta si nu in buzunarele parintilor lor alcoolici fumatori si lenesi, mai mult ca sigur copii nu vor mai fi trimisi la cersit sau furat in timp ce parintii lor vor petrece cu bautura.
Nu ma refer la toate famiile defavorizate… sunt si exceptii. Dar sigur cresterea alocatiilor nu-i va ajuta pe copii ca sa ajunga la scoala si sa isi contiune studiile.In schimb ii va incuraja pe parintii lor sa aiba mai multi “copii facuti pentru alocatie” si sa fie mai lenesi.
Zise un copil de 15 ani, adica eu. o zi buna!
Tin minte ca intr-un cotidian de pe vremea lu’ Ceasca (poate chiar Scanteia…nu mai stiu!) era o rubrica draguta, de caricatura…”Una pe zi”. Astia cre’ ca au ciordit ideea, ca de caricaturi nu duc lipsa!
caricaturile sunt in guvern!
Trebuie să vină bani de undeva, nu? Decât să luăm bani din averi, de la marile companii, etc, mai bine luăm bani de la copii… Rușine, Emil Boc.
Daca selectezi si accepti comentariile care iti convin doar, la ce m-oi fi abonat la blogul tau? Nu ma asteptam sa cenzurezi. Si masura e buna, sa stii. Mi se pare normal ca pe vreme de criza, sa ia de la bogati, sa se dea la saraci. Si tu nene, ai lovele destule, ce tot plangi atat de parca ai vrea sa strangem noi mana de la mana sa-ti dam de buzunar.
Masura e cretina nu e buna! Aia bogati de care vorbesti tu, sunt oameni care au responsabilitati, in general s-au descurcat in viata, si muncesc pe rupte. In plus, cu cat ai salariul mai mare, cu atat contribui mai mult la stat prin impozite. Ti se pare cumva ca asta nu insemna ca “se ia de la bogati si se da la saraci?” Prin astfel de actiuni se incurajeaza lenea si prostul obicei de a freca menta.
De ce sa lucrez, de ce sa evoluez? de ce sa-mi fie bine? Sa ma impoziteze statul pana ma ia dracu, iar copiii mei sa fie exclusi de la drepturi ce li se cuvin? Asta vrei? O lupta de clasa? Sa-ti fie Rusine! Eu personal nu am incasat nici alocatia, nici ajutoarele de la stat pentru copii. L-am donat dar asta e optiunea mea! Nu vine statul sa-mi ia cu japca un drept al meu ca cetatean!
RSR a fost tot timpul acolo,nu a plecat nicaieri. Acest fenomen de a sanctiona reusita in viata,si a incuraja lenea este “globalizat”.Si totul incepe cu brainwash in scoala.
Stimati tovarasi,ne vedem la urmatorul congres care va avea loc la Washington DC.:))
Don’t expect to build up the weak by pulling down the strong.
Calvin Coolidge
In Cosntitutie si a veche si a noua se zice ca cei mici si cei tineri au drepturi speciale. Dar am o intrebare, de unde porneste bogatia unei familii ca sa nu mai beneficieze odrasla rasfatata de alocatie?
Cine stabileste, care sunt criteriile? Cosul zilnic?
Puteti sa ma taiati, sa imi puneti sare pe rana, dar astea sunt niste firimituri pentru cei saraci cu duhul si amarastenii care l-au votat pe domn Base. Oricum, alocatia o papa in familiile amarastene , in general, parintii… Sa fie pacatul meu, dar sa stai la mila statului, sa te duci cu sufertasul sa iei zeama lunga de la cantina saracilor, sa te bati de Paste si de Craciun pentru un kil de “zacar”, un tricou si o sapca intr-o “zagoja” ,dar daca il rogi cu bani sa munceasca, te priveste ca pe un zombi si face mutre. ca mai bine se duce sa ii dea statul putini bani,dar nu are chef sa puna osul la munca.
Nu vreau sa ranesc pe cei care chiar au un ghinion mare in viata. Ma leg de cei care se impuiaza ca soarecii de camp si prefera sa intinda mana…
Copiii sunt egali pana incep sa se sustina in viata.
Copiii au niste exemple de urmat de imi vine sa ma impusc sau sa plec in lumea intreaga..
Salutare Serban,
Eu in capul meu de om linistit la 28 ani cu un copil de 1 an si 2 luni vad treaba asa…..
Daca va intra legea in vigoare vom devenii la fel ca indienii diferentiati prin CASTE si ala bogatu’ va venii la un copil sa-l intrebe daca primeste alocatie, daca da nu va mai vorbii cu el fiindca este sarac, si nu cred ca este corect sa tii cont de banii parintelui eu unul banii pe care ii castig impreuna cu sotia mea ne sunt deajuns si alocatia pt bebe o strangem la “pusculita” ce vina are copilul meu ca muncim si nu furam avem carte de munca platim taxe si para taxe etc.. hai sa devenim cu totii infractori sau evazionisti sa vedem pe spatele cui mai fac oamenii astia din casa poporului calcule de adaugat bani la buget.
Oricum , copii nu au fost si nu vor fi tratati niciodata la fel !
In plus , de la Boc nu ne putem astepta la mai mult !
Cate discutii, cate cuvinte, cata vorbarie!!!
Era de asteptat ca daca nu o pot mari, sa ne dea cu ea peste bot, adica sa ne-o taie de tot!…alocatia, deocamdata!Traiasca romanul ce nu se mai desteapta, noroc ca avem imn de desteptare, imnu’ masii lu’tat-su’!!
dedicatie ptr tine
sper sa iti placa…
Baz Luhrmann – Everybody’s Free to wear sunscreen [HD] [high quality]
tare! mi-a placut!
http://www.youtube.com/watch?v=Qk6Oc-YjR8c
Am citit interviul cu tine si pot sa spun ca sunt foarte de acord cu ce ai zis acolo despre vot si partide. Ce nu pot intelege eu e cum poate cineva sa fie “echidistant” cu Basescu cand e clar ca duce tara de rapa. Poate ca din punct de vedere al eficientei antena 3 a gresit criticandu-l atat de vehement si constant, dar acum se dovedeste ca au avut perfecta dreptate. Astia de la PDL parca ar vrea sa ne omoare pe toti. Probabil au impresia ca daca nu ne aduc in starea de muritori de foame nu pot instaura dictatura pe care base sa i-o lase mostenire lui fiica-sa eba.
Sa ne fereasca Dumnezeu. Daca va fi asa mergem in munti camarade! Cat despre echidistanta, era o batalie politica, le-am pus intrebari incomode ambilor. Basescu chiar a fost mai tavalit decat Geoana, la final fiecare a iesit cum a putut din clenciuri. Iti recomand emisiune cu pricina. Sa te uiti la ea cu atentie, daca ti se are undeva pro basescu eu mananc pelicula. Crede-ma nu s-a simtit prea confortabil intre noi….
esti un ciumpalac!ha ha ha
ai vreun neuron? nope, esti mirceabadian de gradul 0!
Nu asta e problema, ca nu se dau alocatii la cei cu venituri mari, ci ca li se ia impozit. Dar ca sa nu dau impresia ca sunt in situatia sa am nevoie de bani si mi-e ciuda ca si aia cu bani iau alocatie, sa detaliez. Protectia sociala e o prostie imensa. Aici intra si pensiile, si tot tacamul. “Statul-mami-si-cu-tati” are grija egala de “copii” cetateni. Statul minimal propus de Robert Nozick, in contradictie cu statul paternal in care traiesc mai toate natiunile lumii, ar fi statul ideal pt oameni, in care cei slabi si prosti sa moara pe prostia lor, iar munca celor destepti sa nu ajunga sub nici o forma la cei prosti. Un stat care sa stimuleze competitia, nu lenea. Asta e adevarata solutie, nu sa nu li se mai dea alocatii celor cu bani, ci sa nu se ia nici un fel de impozite pt protectia sociala, de la nimeni. Si in consecinta nimeni sa nu beneficieze de protectie sociala. Paradisurile fiscale sunt tot o forma de-asta de stat minimal, bravo lor ! Alta chestie, copii cica ar trebui sa aiba drepturi egale, indiferent de venitul parintilor. Ipocrizie dusa la extrem. E vorba de drepturi financiare, nu morale sau civile !!! Drepturile civile nu pot fi transferate de la parinti la copii, dar banii da, deci e nevoie de o diferentiere aici.
Dupa ce m-am mai uitat prin comentariile de pe-aici si am vazut reactiile “publicului”, imi dau seama ca nu e decat un alt circ mediatic. Orice stire usor negativa e “socanta”, si din tantar nu se face armasar, ci elefant. O masura care e gresita din punct de vedere al principiilor nu ar fi perceputa ca mare scofala de catre populatie fara efectul amplificator al mass-mediei. Posturile TV, ca sa tina lumea cu ochii lipiti de reclamele din pauza, sa-si ia € € €, duc o campanie intens negativa impotriva oricui si pe orice tema. Din simplul motiv psihologic ce spune ca un om e mai atras de o stire negativa decat de una negativa, si ca-i place sa se planga. Plansul si jeluirea e sport national. Cica populatia e atrasa intr-o lupta de clasa. Poate, dar doar cu ajutorul mass-mediei. Altfel pe populatie nu o duce capul la principii. Nu inteleg eu cum de te-a pacalit si pe dumneata domnule Huidu, om de televiziune de altfel, de ai uitat marele secret al tembelizorului: tine-i pe oameni cu ochii lipiti de ecran cu orice pret, prin orice mijloace, sa curga banii din publicitate.
Ce facem daca traim totusi intr-un stat paternal ? Cei care au bani multi in tara asta au inceput, pe langa faptul de a fura, sa-si bage ceva in toate stirile de la TV si-n toate cunostintele si rudele care le umflau capu’ cu ce grea si lipsita de speranta e viata, indiferent ca e in Romania sau in SUA. Ca acum si americanii se jeluie toata ziua ca ce greu e din cauza crizei si a mincinosului de Obama. Ar trebui sa invatam de la ei nu cum sa furam, ci cum sa nu mai bagam in seama nici o stire negativa. Singurii care mai zambesc din cand in cand, pe langa smecherii de care am vorbit, sunt copiii din zone precum Afganistan sau Palestina, intre doua atacuri cu bombe. Si la noi mai exista o categorie care o duce intr-o veselie, si anume tinerii care provin tocmai din familiile cu bani. Ei o rup prin cluburi cu distractia, si li se rupe si lor si parintilor lor de taierea alocatiilor. Astia care zic pe aici ca sunt cu bani si nu le convine sunt spalati bine pe creier de televizor. Pai daca stai sa bagi TV-u in seama si te uiti la stiri in loc sa te uiti la HBO, sau la Cronica, normal ca nu te duce capu’ sa faci afaceri de exemplu. Ca cine vrea poate, oricat de mari ar fi taxele. Ca si-n Coreea de Nord sunt atatia nomenclaturisti care au bani. Ce-i asa greu sa te dai de partea-ailalta si sa faci bani, daca tot te plangi ca politia nu face nimic impotriva hotilor ? Va roade constiinta ce sa zic. Vezi doamne, asta era problema romanilor, nu stiu cum sa-si stearga constiinta. Bine ca bruma de inteligenta le-a fost stearsa de indobitocirea de la tembelizor. Daca e greu de sters constiinta ce va tine in Romania, spiritul lui Zamolxe sau al lui Mihai Viteazu? Sau poate imnul ? Sau poate n-ati invatat cat erati in scoala nici o limba straina, de-asta nu puteti sa plecati. Pai daca n-ati invatat, plangeti-va in continuare, da’ sa nu puneti mana sa-nvatati, desi aveti bani de cursuri. Vreo 500-700 de lei costa un curs online de engleza, inclusiv nivel avansat. E scump, nu-i asa, nu aveti timp de servici ! I faceti un mic efort, si-apoi portile catre Canada va sunt deschise.
Salut domnule Huidu.
Eu nu mai locuiesc in Romania de 3 ani(ce noroc!!!) dar din pacate mai am prieteni si rude acolo si pentru asta urmaresc evolutia-involutia acestui stat. Eu incerc sa analizez acesc proces deja plictisitor de incet(20 de ani). Sincer va spun: o sa mai dureze. Am inteles ca Romania este doar o papusa cu care cele 2 mari puteri ale lumii se joaca( USA si Rusia). Pana cand nu se hotarasc astia care ne preia de tot nu o sa se modifice mare lucru. Sunt neutra cand e vorba de conducerea actuala dar va spun ca astia si asa sunt degeaba. Toti danseaza dupa cum canta altii.
Romania e luata deja: e in Uniunea Europeana jucam cum ne canta ei, nu mai e sunet de balalaica!
Asta se vede la fiecare campanie. Voi chiar credei ca daca Obama pierdea alegerile mai avea vreo sansa Basescu??? Sa fim seriosi. Romania este o tara de marionete si asta putini o vad. Uitate numa la faptul ca PrimaTv nu a fost in stare sa dezvolte sloganul Pro7 si sa puna ceva (cat de mic) de la ei.
o sa razi doar sloganul e de la ei pentru ca asa a vrut corporatia. In rest in afara de clipul cu ghitara, toate celelalte sunt originala, producre, create si filmate in Romania de catre colegii de la Primatv
Nu mai spun de Antene care au furat tot ce se putea mai josnic de la Ophra si Jerry Springer(sper sa fii scris corect
). Atata timp cat Romania nu devine “independenta” nu veti vedea nimic bun.
Asta e parearea mea.
Acum eu sper sa ma insel,si sa vad ceva nou in tara asta uitata si de paianjeni.
Bafta multa si aveti grija de emisiune ca astia sunt in stare sa va inchida gura daca nu le convine ceva.
am trecut prin America: nici acolo nu e o fericire, dar macar ai o sansa a ta!