Cand v-ati gandit ultima oara la ce va face cu adevarat placere in viata? Cand v-ati gandit ca pe langa rata la banca, salariul mic, seful tampit, lumea rea si necazurile de tot felul, avem parte gratis in fiecare zi de un rasarit de soare, de zambetul unui copil, de imbratisarea mamei, de mirosul ierbii ude de roua sau pur si simplu de aroma puternica a unei cafele bune, savurata dintr-o ceasca tinuta cu ambele palme?
In goana noastra de a ne demonstra cat de mari si tari suntem, am uitat sa ne bucuram de ce ne aduce cu adevarat placere in viata. Credeti-ma ca cele mai simple lucruri sunt si cele pe care la regretam cel mai mult atunci cand le pierdem!
O intalnire cu prietenii, paharul de vorba aferent, o plimbare sub clar de luna, privitul cerului intr-o zi senina, mirosul primaverii, o melodie buna, primul fum de tigara, sarutul furat iubitei in parc, sau pur si simplu faptul ca te trezesti de dimineata, sunt lucruri care i se intampla si celui mai bogat miliardar al lumii si, credeti-ma, ar trebui sa le pretuiasca mai mult decat tot porcoiul de bani care-l streseaza ingrozitor. Asta pentru ca viata se compune din lucruri simple, pe care de cele mai multe ori nu le constientizam decat cand doamna cu coasa ne da tarcoale!
Ieri a fost una dintre cele mai triste zile din viata mea, am pierdut un prieten drag care facea parte din familia mea. Pentru cei ce nu stiu, Cronica e o mare familie, iar ce ne leaga e ceva mai presus de profesie si care probabil va ramane mult timp dupa ce aceasta emisiune va inceta sa mai existe.
Faptul ca pierzi un prieten la 37 de ani e o tragedie in sine, atunci cand totul se petrece aproape fulgerator te face sa te gandesti ca viata asta pe care o iubim cu disperare atarna doar de un fir de par.
Faceti un pas inapoi oameni buni, opriti-va si reicepeti sa traiti. Acoradati-va un sfert de ora doar voua in cea mai ocupata zi din saptamana si tot e bine. Traiti fiecare clipa ca si cum ar fi ultima si bucurati-va chiar si atunci cand vi se intampla lucruri mai putin vesele, ca in definitiv, asta e viata noastra: cu bune si cu rele cu fericiri si necazuri, cu zambete si plansete, una avem si este mai firava decat ne inchipuim.
Multumesc Toni pentru prietenia ta si nu te voi uita niciodata! Cronicuta va fi mai saraca fara tine, dar crede-ma prietene, vom merge inainte. Ma intreba o ziarista tip hiena de presa, cu cine il vom inlocui, de parca se stricase un carburator. E de neinlocuit madam dar asta nu face o stire de interes in ziua de azi.
Spiritul lui Toni Tecuceanu va fi alaturi de noi in anii ce vor urma, pentru ca o parte din ceea ce este acum Cronica carcotasilor i datoreaza, iar noi vom duce mai departe mostenirea lasata de el.
Lui Toni ii placea viata, cel mai rau s-ar supara sa va vada tristi. Asa ca printre lacrimi, traiti-va viata oameni buni, si nu uitati sa puneti in cele mai grele momente un Zambet in coltul gurii.. ajuta!
*Amintiri din comunism: viata e frumoasa tovarasi- un film in care a jucat Toni Tecuceanu
Pagina: « 1 … 3 4 [5] 6 7 … 8 » Show All
Pagina: « 1 … 3 4 [5] 6 7 … 8 » Show All
Salut, Serban!!! Dumnezeu sa-l odihneasca pe Tony, viata este pretioasa trebuie traita, cand ajungi la sfarsit sa nu-ti para rau ca ai trecut prin ea.. Cu multa stima, un admirator simplu al Cronicii.
[...] http://www.serbanhuidu.ro/2010/viata-e-frumoasa-tovarasi/ [...]
Foarte rau imi pare, il stiam pe Toni de cand juca cu “Voua”.Doamne,chiar plang pt. el.Imi era foarte simpatic.Fir-ar sa fie de viata.Dumnezeu sa-l odihneasca.
In primul rand, condoleante familiei si carcotasiilor.Inteleg ce greu e sa te desparti de un prieten aparent sanatos pan’ de cateva zile…Greu si crud in acelasi moment, dar asa cum ai spus Serban, trebuie sa mergem mai departe.Viata e scurta si trebuie traita in armonie, si lui Toni nu i-ar fi placut sa ne vada tristi.Apropo, comentariile de pe acest blog a catorva persoane nu merita sa fie citite.Aceste fiinte nu pot fi numite persoane(adolf eichman ), nu au respect fata de cei indurerati.Inca odata Serban si Echipa Carcotasi, fiti tari si mergeti mai departe, cu greu da mergem inainte…Asa i-ar fi placut lui Toni…
Ma tot intreb cu supravietuiesc specimene ca “adolf eichman”?! Doamne fereste!!
Condoleante pentru Toni
( Dumnezeu sa-l ierte!
Pacat ca am mai pierdut un actor minunat.Pacat ca Dumnezeu a mai luat un om tanar,care avea toata viata inainte.Suntem tristi si plangem pentru aceasta pierdere,chiar daca Toni nu ar fi vrut sa ne vada asa.Condoleante familiei,prietenilor si colegilor.DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE.Serbane iti doresc si tie si colegilor de la Cronica multa putere de munca si multa tarie de a merge mai departe.Suntem alaturi de voi,iar pe Toni nu il vom uita niciodata.
Nimic !
Incerc sa extrag din cele spuse de tine tot ce este pozitiv si intr-un fel stiu ca tot ce ai scris este adevarat. Dar nu pot…nici un zambet nu va mai fi la fel…lunea era ziua de scenete si marti filmarea propriu-zisa…cateodata plecam mai tarziu de la munca din diverse motive si nimic nu se compara cand ieseam din cladire cu gasca glumeata printre care il zaream si pe Toni(mai ales ca foarte usor de zarit). Desi imi suna telefonul in draci si eram pe graba intotdeauna imi gaseam timp sa mai fumez o tigare alaturi de ei…era felul meu de a ma elibera dupa acea zi de haos.
Mi-as dori sa mai pot scrie ceva cu sens dar nu pot acum.
Adio Toni Tecuceanu !
Cu drag, un trecator ca toti ceilalti.
Condoleante
Imi pare tare rau pentru ce s-a intamplat. Odihneste-te in pace Toni
Serbane, sa nu-i bagati in seama pe toti analfabetii care va scriu tampenii. Iti dai seama ce suflet negru are omul asta… adolf nu stiu cum…? Doamne fereste-ne de oameni ca astia!
ce scrie ”adolf eichman”e cea mai mare dobitocenie un om normal niciodata nu ar gandi asa dar sa-i lasam pe dobitoci viata e mult prea scurta PENTRU NOI TOTI CEI CARE VA IUBIM MERGETI MAI DEPARTE AVEM NEVOIE DE VOI TE IUBESC SINCER SERBAN HUIDU
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Sincere condoleante, din Cluj, familiei Carcotasilor! Am vazut in pozele de la depunerea sicriului fetze de femeie si de barbati, altadata vesele, comice si aducand buna dispozitie in viata mea, acum coplesite de durere si inspaimantate… Ceva cutremurator… Sa aveti puterea de a merge mai departe, si sa pastrati amintirea lui Toni, asa cum merita el.
Ne batem joc de viata asta,iar cei din filmul de mai jos se roaga zi de zi sa traisca…trist..condoleante cc si familiei lui toni.http://stirileprotv.ro/stiri/1-decembrie/1-decembrie-margit-serban-primul-medic-care-a-facut-transplant-de-maduva.html
sunt sigura ca ii este mult mai bine acolo unde e, ca are mai multa liniste si se bucura sa va priveasca si sa rada cu voi
nu il plangeti, asta l-ar intrista… doar aduceti-va aminte de el si zambiti
Un munte de talent – un mare gol in urma
Nu-i trist cand nu vedem valoarea de langa noi? Nu-i trist cand pleaca de langa noi un asemenea om? Ii apreciem pe cei daruiti de Dumnezeu la adevarata lor valoare?
Ma uit destul de rar, ocazional, dar cu mare placere, la Cronica, Toni mi s-a parut si era si va ramane un munte de talent (nu numai un munte de om)!
…si atunci, ramane intrebarea: DE CE!!?
Dumnezeu sa-l odihneasca in Pace! …ramane un mare gol langa noi si in noi
F.frumos ai scris:) mare pacat ca ne “trezeste” un eveniment atat de trist.Dumnezeu sa-l ierte!
Nu aveti ce inlocui pentru ca e in continuare cu voi!intr-o alta forma dar e…
Vaaai, ce mesaj urat de la adolf eichman! Intoleranta si extremismul sunt pericole mereu actuale.
Condoleante familiei!
Asa este! in momente din acestea triste realizam acest lucru, iar dupa uitam si revenim la kk de cotidian.
stima, respect si pace
Tu pretuiesti “primul fum de tigara”??? pui un viciu pe aceeasi treapta cu un sarut?
Daca adaugai prima betie, prima prostituata fututa si prima doza de heroina lista era completa
nu inlatura placerile hedonistice de pe lista micilor placeri ale vietii. Fumatorii stiu exact la ce m-am referit atunci cand vorbeam de primul fum,e vorba de primul fum din orice tigare nu cand a fumat prima data. Si nu sunt fumator!
Scrii prea mult. Asa ca m-am oprit la fraza cu: cand v-ati gandit ultima oara? Raspuns: mai demult
N-as vrea sa fiu rau, dar noi, romanii, am fost ingrozitor de nesimtiti la capitolul pandemie, dar parca n-am fi avut in spate apasarea a 50.000.000 de morti pe care acest nenorocit de virus l-a facut cu ceva timp in urma, chiar si cu 90 de ani in urma. Britanicii, francezii, nemtii au intrat in priza inca din aprilie, dar pe noi nici fenomenul Ucraina nu ne-a dat de gandit.
Ca oameni de presa poate ca ar fi de datoria voastra sa sensibilizati lumea, demoland cateva din ideile preconcepute pe care multi le vehiculeaza. Iata cateva:
1. Mor mai multi oameni de gripa obisnuita decat de gripa porcina.
FALS. Daca adunam toate tulpinile de gripa obtinem un avantaj cert, insa un singur virus nu a ajuns la performanta lui A1H1N1. Statistic gripa obisnuita ucide persoane in varsta sau cu afectiuni grave, in timp ce gripa porcina ucide persoane tinere, sanatoase, falsificand genetic sistemul de aprare (asa numita furtuna citokinica) si transformandu-l din sistem de aparare in masina de ucis. Acest lucru se intampla doar in cazul bolilor speciale, cum este actuala gripa si temuta SARS. Anomalia are si o mare doza de nedreptate: persoanele tinere au un sistem de aparare rapid si violent, iar virusul il poate intoarce cu brio impotriva organismului, in timp ce persoanele in varsta au un sistem de aparare defectuos, din care virusul nu poate stoarce mare lucru.
2. Gripa porcina.
FALS. Aproape toata lumea da atentie genelor de porc din structura virusului, in timp ce de cazurile extreme sunt reponsabile genele gripei aviare. In realitate vorbim de o gripa aviara transmisibila la om, insa intr-o varianta mult mai blanda decat cea de la 1918. Insa depinde foarte mult ce intelegem prin blanda, pentru ca sunt sigur ca pe parcursul a doi ani gripa nu va lua 50.000.000 de vieti, dar cred ca numarul va sari cu mult peste un milion. Si dintre acestia – la fel ca in 1918 – o majoritate covarsitoare vor fi tineri.
3. Vaccinul e indicat
ADEVARAT. In urma cu un an am avut o infectie severa si am fost nevoit sa iau timp de opt zile un antibiotic injectabil. Medicul, prieten de familie, a facut imprudenta de a-mi dezvalui ca respectivul vaccin are un risc de paralizie. Cu alte cuvinte din 1000 de injectii una m-ar fi montat pe veci in scaunul cu rotile. L-am refuzat, dar deja nu-mi mai simteam corpul datorita infectiei, asa ca amicul meu mi-ar prezentat situatia foarte transant: mori acum sau risti. Am riscat si am stat cu teama opt zile.
Orice vaccin poate avea reactii adverse. Parerea mea este sa ni-l facem. Din pacate nu se administreaza copiilor.
4. Vaccinul nu te apara de gripa
RELATIV ADEVARAT. Cei vaccinati pot face forme usoare de gripa si din pacate o pot transmite. Dezastrul poate sa apara odata cu mutatia virusului, caz in care avem de-aface cu un virus nou si, in consecinta, avem nevoie de un nou vaccin. Si cum un vaccin chiar facut pe picior are nevoie de cel putin 6 luni imaginati-va ce se poate intampla in cele 6 luni.
5. Poate sa fie si mai rau
RELATIV ADEVARAT. Virusii sufera mutatii rapide, insa din fericire foarte putine raman viabile si nasc un nou virus. O epidemie de gripa aviara anul acesta ar fi un adevarat dezastru, pentru ca virusul si-ar putea intari zestrea genetica. Nimeni nu indrazneste sa-si imagineze un 1918 reloaded, dar situatia nu e imposibil de repetat.
6. Ce putem face?
Cred ca orice problema isi gaseste rezolvarea cand o privim obiectiv, in mod realist, cu bune si rele. Dar mai ales cu rele. Cred ca putem sa devenim ceva mai realisiti si sa urmam exemplul prietenilor nostrii europeni, care au tras deja semnalul de alaram. Feriti-va de aglomeratie, spalati-va pe maini, in cazuri extreme sa purtam si masca. Solutii se gasesc, principalul e sa-ti pui problema.
[...] pentru suferinta pe care o veti indura, si nu numai voi, ci si familia si apropiatii vostri? Viata e frumoasa, tovarasi, dar e minunata cand esti sanatos. Iar pentru sanatate nu-i suficient sa te rogi la Dumnezeu, [...]
D zeu sa l odihneasca a fost un actor bun,dar asta e soarta… nu o poti opri…DAR oare pt hu si ga soarta ia facut sa lase constiinta deoparte si sa l aduca pe marinar in plina batalie electorala la tv la radio . NU cred cred ca mai degraba dorinta unora de a se gudura la halca ce le atarna in fata… asa e ramai gol la suflet cand iti tradezi constiinta … sau nu Huidule?.. Pacat de tine , mai ales ca marinaru nu plateste latraii ocazionali, scuze voi erati cripto…mesisti scuze
in rest eu la bambiliciu tau de emisiune ma uit sa ma ia somnul ca in rest zero
iar defilati cu Basescu? o sa vedeti ca nici pe departe vreo asociere de imagine. Ba chiar a fost foarte suparat pe faza cu wiskey-ul, numai ca bolnavi ca voi nu or sa inteleaga asta niciodata! sa fii suparat pe Patriciu ca i-a dat cinci puncte cand a prezentat filmuletul, pe Voiculescu ca l-a facut seara de seara megastar si pe vantu care l-a scos din rahat la dezbaterea finala nu pe noi!
Buna Serban!
In primul rand Dumnezeu sa-l ierte pe Toni! si voua multa putere sa treceti peste acest eveniment nefericit.
In al doilea rand as dori sa aduci putina lumina in randul oamenilor care au urmarit aceste zile tot ce s-a intamplat si mai ales poate vei ajuta sa lamuresti toate speculatiile care s-au facut pe aceasta tema. Citesc de cateva zile toate comentariile care s-au facut in josul “articlolelor” aparute in diferitele publicatii on-line legate de moartea lui Toni.
nu ignorati gripa, desi ea are o rata a mortalitatii mai mica decat gripa sezoniere, afecteaza in general persoanele tinere si corpolente. 2% dintre ce infectati dezvolta o varianta ucigasa. E simplu, Toni nu avea probleme de sanatate dar pneomonia asociata cu gripa l-au dat gata.Eu am facut vaccinul pe 25. fiecare face insa ce-i dicteaza constiinata!
Nu cred ca ai avut timp de asa ceva, dar iti rezum un pic: s-au creat mai multe teorii, unii sustin ca Toni nu a murit de gripa porcina ci din cauza altor probleme de sanatate asociate, iar media profita de acest lucru pentru a vinde vaccinurile achizitionate si cu care nu au ce face; altii sustin ca exista gripa si trebuie sa ne vaccinam; altti se intreba de ce pe voi (in mod special pe tine care ai fost cu el chiar in ziua internarii) nu va tine nimeni in carantina si nu v-ati mai imbolnavit nici unul, etc.
nu ne-am imbolnavit si nu prezentam simptome niciunul, si daca s-ar intampla sper sa fim in cei 98% care supravietuiesc.
Poate ar fi bine sa lamuresti un pic toate aceste aspecte; daca Toni avea sau nu alte probleme de sanatate asociate sau a murit pur si simplu de la gripa porcina; de ce nici unul din voi nu mai e bolnav si daca sfatuiesti populatia sa se vaccineze sau nu.
Eu nu am crezut in aceasta boala pana acum; acum am inceput sa am semne de intrebare si ma gandesc daca totusi media nu si-a facut de fapt treaba, in sensul ca s-a profitat de acest nefericit eveniment pentru a inocula iar populatiei frica de virus si a-i determina sa se vaccineze.
Iti multumesc frumos,
Ana
Vestea trista a ajuns departe si sa nu uitati ca si noi, cei aflati departe de tara avem lacrimi in ochi si traim aceleasi sentimente.
Condoleante familiei, iar voua, echipei va doresc din tot sufleteul sa ramaneti neschimbtati!
Intradevar, viata e nedreapta…daca stam sa privim in jurul nostru dispare numai din cei care o merita mai mult. Fara Toni, Cronica nu va mai fi la fel nicicand…intotdeauna va exista un scaun gol, o pata goala pe ecran miercuri seara…si are dreaptate Serban: asta ar trebui sa ne faca sa ne dam seama ce irosim, caci in viata regreti cel mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut.
DUMNEZEU SA IL ODIHNEASCA! poate ca o duce mai bine dincolo. Poate face pe Nastase sau Vadim si pentru cei ce s-au dus…cine stie
Dumnezeu sa-l odihneasca pe Toni, iar voua sa va dea puterea de a merge mai departe.
E adevarat ce scrie Bendeac, ca Toni ducea de mult raceala pe picioare facandu-l pe Mos Craciun fiindca nu-i ajungeau banii, desi castigase Gala tanarului actor?
imi pare rau pentru frustrarile lui Bendeac dar Toni nu era nici rau platit si nici nu murea de foame. Avea angajamente in decembrie pentru a face un ban in plus ca orice om, dar crede-ma ca din punct de vedere al platilor si al banilor nu era nici pe departe un om disperat. in plus ii placea la nebunie sa fie cu copiii de sarbatori, avea asa o pasiune pentru ei!
Salut Om bun,
Adesea sunt tentat să judec… Mie mi-ar fi greu sa vanez greselile altora sa le exploatez ca sa-mi iau painea chiar si cu un scop nobil de a face lumea asta mai buna.
Te respect pentru asta.
în ceea ce ai scris mai sus văd un om sensibil cu valori sănătoase, care iubeste, care suferă, care își dă voie să ia o pauză, care se bucură, care e trist, care este optimist, deschis.
Îți doresc să-ți fie bine. Lui Toni îi este.
Bine spus > trebuie sa ne intoarcem la lucrurile simple si in acelasi timp primordiale pentru noi ca oameni !
Disparitia lui Toni (din pacate) nu e intamplatoare in viata noastra > ca atare fiecare trebuie sa culeaga samburele de “mesaj” lasat de aceasta tragedie !
May God bless you, TONI !
@adolf eichman: netinand cont de momentul total neprielnic > te-ai dovedit un mojic (exact precum vadimii din capul lu’ matale). Nu poti sa doresti raul cuiva…magarule!
@serban huidu: the show must go on !!!
fiti tari !!
Serban,
In primul rand condoleante familei lui Toni. S-a dus poate pentru ca asta a fost soarta si din pacate observ ca oameni ca Toni se duc mult prea devreme. Sa stii ca suntem cu totii alaturi macar cu gandul de voi si ma bucur ca veti merge mai departe, e cel mai bun lucru posibil.Sa fiti tari pentru Toni, iar noi cei care urmarim Cronica inca de la primele emisiuni o vom face si in continuare.
Dumnezeu sa-l ierte!
..ma cutremurat vestea….un om asa fain ca Toni nu poate fi uitat…imi aduc aminte pe personajele pe care le interpreta la Cronicuta…era atat de haios..avea o pofta de viata in el inimaginabila..imi pare sincer rau.
Sincere condoleante, familiei Tecuceanu dar si familiei care alcatuieste „Cronica Carcotasilor” !
[...] de 6 Ianuarie: “Faceti un pas inapoi oameni buni, opriti-va si reicepeti sa traiti.” Serban [...]
nu am cuvinte sa exprim cat de rau imi pare.
condoleante familiei si prietenilor. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Sa-mi fie rusine Hudiu,azi am aflat de tragedie…..
Imi pare nespus de rau ca iar am pierdut un talent ,unu chiar foarte mare,din teatru si filmu romanesc!!!!!!Sncere condoleante familiei si intregii echipe a Cronicii Carcotasilor!Suntem alaturi de voi ca in toti anii si sunt sigura ca Tony o sa ramana langa voi mult timp chiar daca nu l vedeti…nu o sa va paraseasca asa usor….:(
Din pacate nu pot urmarii imaginile de la imormantare care sunt difuzate chiar acum pe OTV….e prea TRIST PUR SI SIMPLU NU POT!!!
Pur si simplu nu am cuvinte sa mi exprim regretele…..:( TONY GOD BLESSING YOU R.I.P.!
Intradevar Serbane, ai dreptate cand spuneai ca lucrurile simple sunt cele mai profunde si sincere. Imi pare nespus de rau ptr Toni,Dumnezeu
sa-l odihneasca si de acolo sa urmareasca emisiunea voastra. Sunt o fidela telespectatoare
a emisiunii voastre,respectiv o ascultatoare fidela la postul de radio.Imi este putin jena ptr ca eu nu am varsta voastra , anul acesta implinesc 51 de ani dar in sufletul meu ma simt tanara (acum imi termin si masteratul poate de aceea).Va respect pe voi (Serban si Mihai) ptr faptul ca emisiunea de la radio este un alt fel de emisiune fata de alte posturi,mult mai profunda
si mai serioasa. In continuare o sa va urmaresc si
va doresc mult spor si noroc in tot ce veti intreprinde in noul an. Multa sanatate voua (la toata echipa Carcotasilor) si familiilor voastre,
Cu stima o fidela ascultatoare Rodica din Baia Mare.
Dispariţia lui Toni mi-a rupt sufletul. Toţi faceţi parte din familia mea şi acum simt că am pierdut pe cineva drag.
Nu realizăm că suntem muritori şi ne lăsăm duşi de val zilnic, fără să luăm din viaţă ce este frumos. Ai dreptate, Şerban, trebuie să ne oprim pentru o clipă să admirăm minunea care se numeşte viaţă şi pe care o trăim atât de intens încât nici nu realizăm când trece timpul.
Voi sunteţi unici şi de neînlocuit.
Pace şi odihnă veşnică, Toni!
Multă putere vouă să mergeţi mai departe.
@adolf eichman: Să-ti stea în gât şi ţie şi lui Vadim ăla.
Aici este vorba de un om al carui viata tocmai s-a sfarsit! Unde jungla m*ti ai trait pana acum?Unde sunt cei 7 ani de acasa ai tai ? dute si voteaza pe cine vrei dar aici sa taci ca roata se intoarce, iar Dumnezeu te vede si pe tine căcat cu ochi si mai mult ca sigur se va ocupata de tine intr-o maniera mai speciala (eventual vei aparea vedeta la stirire de la ora 5 decapitat).
Imi cer scuze pentru ca m-am descarcat aici, dar sunt unii oameni in tara asta de cacao care nu merita sa sufle! Exemplu celui care e cu gura mare dar tupeu indeajuns incat sa dea cu subsemnatul pe blog aici nu a avut.
Toni Tecuceanu, Dumnezeu sa te odihneasca in pace si daca asa a fost sa fie, incat sa pleci dintre noi, sa duci bucurie si zambete si pe fetele ingerilor…noi nu te vom uita
Stiu ca atunci cand pierdem pe cineva, avem tendinta de a-l vorbi numai de bine.
Stiu ca nu sunt cel mai mare fan in viata al Cronicii, sunt un simplu telespectator de miercuri seara…
Stiu ca e al naibii de nedrept ca un om de-o varsta cu noi sa dispara pur si simplu de la o simpla gripa, pe care – cati dintre noi nu o ignora…?
Stiu ca viata asta de kk pe care o traim(mai ales in Romania) ne haituieste si ne face sa ne gandim doar la bani…
Dar mai stiu c-am plans la fiecare rand de mai sus scris de Serban si-am bocit la fiecare stire despre Toni data la televizor de parca imi murise mie cel mai bun prieten…
Si mai stiu ca Cronica va continua si va avea acelasi succes si mai departe, desi o particica din ea va fi ceva mai saraca…
D-zeu sa-l odihneasca pe Toni si voua sa va dea putere sa continuatzi ceea ce el a iubit atat de mult.
Fitzi tari si pastrati-l in amintirea voastra mereu!
Ziarizda aia s-o vad atunci cand ii moare (doamne fereste) cineva drag. Atunci isi mai pune intrebarea cu cine o sa inlocuiasca persoana decedata? Multe atarnatoare gasesti la unele “ziare” care habar n-au pe ce lume traiesc. Dumnezeu sa-l odihneasca pe Toni si pt toata echipa CC RESPECT!
Dumnezeu sa-l odihneasca pe Toni, iar pt tine Serbane si pt colegii tai sa va dea Dumnezeu putere de a treceti usor peste acest necaz ,iar in legatura cu mesajul de mai sus nu are de ce sa te supere ,acesti oameni sunt oameni care nu inteleg gluma si ca ceea ce faceti sunt lucruri care sa ne faca sa deschidem ochii la ceea ce se intampla in tara noastra si sa trecem mai usor peste toate problemele. Bravo voua ca aveti puterea sa o faceti si sa spuneti lucrurilor pe nume.La multi ani!
Sincere condoleante!!! si acum niste cuvinte pentru cei care nu stiu ce e viata: am observat ca multa lume lasa niste comentarii de 2 banutzi..voi ce a-ti ca e viata?? parca suntem nemuritori…nu fratilor..fiecare avem un drum de urmat..sfarsitul e aproape pentru fiecare dintre noi..poate azi…poate maine…oricum fiecare avem un inceput si un sfarsit. daca ai sti cand iti este sfarsitul ce ai face?? probabil ai profita de timpul care a mai ramai si ti-ai trai viata mult mai intens..dar asa ca nu sti cand e sfarsitul..ce te face sa nu iti traiesti viata din plin??
Dumnezeu sa-l … “foloseasca”. Nu parea un om care si-ar dorii odihna, lasa un gol mare mai ales la figurat. Mergi in pace sa-L distrezi pe Dumnezeu.
Pe noi ne-ai distrat. Un spirit ca al lui nu moare, ramane prezent.
@adolf eichman: Cand o sa realizezi ca exista si divertisment, pamflet, emisiuni care fac haz de necaz, si viata reala atunci sa vorbesti. arunca cu pietre in niste persoane care insenineaza fruntile a mii de oameni. fiecare cu placerea lui. ce ar fi daca s-ar apuca cineva sa-l blesteme pe “iubitul” tau Vadim? si el face spectacol, stai linistit. Traieste din scandal si din manipularea unor minti goale ca a ta… pana si numele pe care ti l-ai ales te reprezinta ca si un om care nu stie cine e. daca preferi oamenii care omoara mii de nevinovati e clar. abetine-te pe viitor. deranjezi cu parerile tale oameni care sufera o pierdere de neinlocuit zilele astea. gandeste cu creierul tau. din punct de vedere anatomic este acolo (ipotetic ?…. nu prea cred). Foloseste-l, ca e cam “neted”, si poate nu vei mai gandi asa. Sper pentru binele sufletului tau. Sau poate ia niste “medicamente”.
ptr.Huidu: mai bine nu ii publicai mesajul!
D-le Adolf Eichman (daca va pot numi “domn”),
Imi pare rau ca trebuie sa ma folosesc de acest site pentru oameni sanatosi mintal pentru a va adresa cateva cuvinte, dar altfel nu am cum. Sper din tot sufletul sa ajungeti ziua in care veti ajunge sa plangeti fara nici o speranta la capataiul unui prieten foarte bun sau a unei rude apropriate, sa strangeti langa obraz o mana rece, acea mana care cu cateva minute sau ore inainte gesticula a viata, insotita de o vorba din suglet si un zambet cald si sincer!
Sper sa ajungeti sa vedeti cum e sa suferiti singur in astfel de momente si in loc de o vorba buna sa primiti injurii si ucigatoarea vorba “tu trebuia sa mori!” pe care atunci sigur o veti simti in inima!
Si daca e posibil ca o creatura cu aspect umanoid net inferioara ca si cultura si initelect sa fie acea persoana care va zice acele cuvinte…ei bine, voi fi foarte multumita! Si stiu ca Toni se va prapadi de ras si va face o scurta vizita in vis!
Serban, Misule, fetelor, Dezbracatule si toti ceilalti, nu uitati ca atat timp cat voi sunteti impreuna si noi suntem alaturi de voi!
Toni,te iubim!
Dumnezeu sa-l odihneasca pe TONI,sa aiba grija de parintii si de toti prietenii lui greu incercati!Sunt alaturi de voi si regret disparitia prematura a celui care ma facea sa rad cel mai mult in scenetele Carcotasilor…
Stii,Serbane,imi vine in minte amenintarea(blestemul) lu Jiji…de demult cand v-ati contrat la NASU..Dumnezeu ne bate si luandu-ne cei mai buni prieteni..si e foarte DUREROS..
Te vom iubi mereu TONI!!!
Am ramas muta de uimire cand am aflat de moartea lui Toni, nici acum nu-mi vine sa cred, nu pot sa cred ca s-a dus … Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Condoleante voua, familiei lui si tuturor carora l-au cunoscut. Nu as vrea sa-mi imaginez durerea din sufletul vostru, dar cum ai spus si tu Serban, trebuie sa regasiti forta de a merge inainte. Personal, voi continua sa fiu alaturi de voi in fiecare miercuri la Cronica.
E o vorba pe care o spunea bunica mea (a murit si ea recent): Sanatate ca-i mai buna decat toate. Atat va doresc si voua.
Condoleante ….
Am citit comentariul “domnului” adolf eichman si am ramas din nou uimit cum de avem astfel de oameni in tara noastra,bineinteles cu greu ii pot numi oameni.Ne miram de ce tara noastra stagneaza,si citez din parazitii “sunt multi ai dracu’ si nu au nici o boala”,pai da ca misiunea lor in viata este…niciuna…ajung la 85 ani si isi dau seama ca au trait degeaba.As vrea acum sa ii spun 2-3 lucruri “domnului” adolf eichman
“spui ca Serban uraste pe toata lumea??cum de ti-ai dat seama de lucrul acesta?ce face serban si echipa lui se numeste UMOR cea ce oameni ca tine habar nu au ce inseamna.Spui ca Vadim este patriot?explica-mi te rog ce inseamna cuvantul patriot.Vacanta mare??bine ca ai deschis subiectul ca sa te poti face de ras mai mult.Ei bine ei au avut la fel o pierdere mare si anume pe Dan Sava,el fiind creierul trupei pe vremea aceea.El a murit in ‘99 dar datorita ambitiei si in memoria lui au continuat mult si bine.Cum de au reusit??ei bine asta inseamna munca in echipa,respect,curaj.
Aragaz cu 4 ochi??tin minte ca in clasa a 3-a foloseam cuvintele astea…dar in fine..domnul Mishu mananca 10 ca tine la micul dejun.Punct.
Cea ce astepti tu adica Cronica Carcotasilor sa se destrame nu o sa se intample pentru ca sunt unici si spre dezamagirea ta au multi fani.
Respect carcotasilor.
P.S:Cronica Carcotasilor nu cere mult…doar un IQ peste 70.
Romania reprezinta locul in care tristetea este omniprezenta in sufletele noastre si o putem declara stigmat national!! Murim prea tineri, si ne luptam in van pentru cresterea sperantei de viata, macar pe hartie…..
Nu am putut sa scriu nimic pana acum oricat de tare am dorit sa-mi fac si eu cunoscut regretul pentru aceasta disparitie. Spun ca nu am putut sa scriu pentru ca am stat muta de uimire si impietrita de groaznica veste pe care am primit-o de la inceputul anului. Cu siguranta acesta va fi un an infernal! Nu are cum sa fie altfel cand a inceput cu asa o pierdere! Ma uit la Cronica de la inceputurile ei,va admir si mi-ati placut dintotdeauna, insa de la aparitia lui Toni scenetele voastre au avut mai mult haz,au fost mai spumoase… Pacat! Mare pacat! Sper sa puteti trece cu bine peste aceasta tragedie sa va adunati puterile si sa continuati sa sanctionati tot ce inseamna lipsa de bun gust si nesimtirea ce ne inunda micul ecran. La multi ani voua celor care ne descretiti fruntile si La multi ani emisiunii!!!
Ma uit la clipurile cu Toni si imi vine sa rad si sa plang in acelasi timp.Dumnezeu sa te odihneasca in pace.Nu te vom uita.