traian, iubit conducător de haită şi de ţară,
cârmaci fără odihnă şi chioară călăuză
ne-ai dat, uşor-uşor, şi sufletul afară
şi-ai ridicat pe culmi pe propria ta muză…

tiran străluminat de dama de serviciu
a unei lumi în care nimic nu mai contează,
ne-ai transformat speranţa în crimă şi în viciu,
în creieru-ţi dement doar blonda ta contează…

măreţ conducător, în orice vremi vei fi,
de numele băsescu în veci ne va lega
doar predicatul care înseamnă „a băşi”,
ca derivat din nume, scăpat pe undeva…

cu chipul tău de înger, privirea divergentă,
eşti geniul fără care am fi trăit mai mult,
prin tine chiar şi moartea devine indecentă,
de dragul poftei tale duci Ţara în mormânt…

alăturea îţi este tovarăşa elena,
făptură fără seamăn în vremuri de apoi,
să fiţi nedespărţiţi precum este cangrena
când viermi de pretutindeni o încolţesc vioi…

iar tu, elenă scumpă, băsească eroină,
de-a pururi să ne fii şi stima şi mândria
şi cocoş(at) izvor de vrajbă şi lumină,
sub care să se stingă, pe-o frunză, România…

mult prea iubit, tu, cel dintâi erou dintre eroi,
urmaşul cel mai vajnic de domni şi voievozi,
cât de curând vei fi, în groapa de gunoi,
o pradă pentru borfaşi, lichele şi irozi…

să ne trăieşti în slavă şi în behăitură,
să ai succesuri multe oriunde tu vei fi,
să te vedem, traiane, în propria-ţi natură,
purtat, din post în post, prin bâlci şi puşcării…