Atunci cand n-ai ce face, iar nasul de la purtator se afla mai sus decat orice inchipuire, te apuci sa musti de cur colegii pe motiv ca sunt mai “fraieri” decat tine! Este exact ce face freza impecabila in postul asta.
Trecand peste rezultatele studiului de audienta, care aduc schimbari pe piata radiourilor, trebuie sa-i reamintesc grotescului personaj (cum alerga el la cros printre 5000 de oameni cu ochelarii de soare pe nas si in “maieu”, penibil mai esti mama draga), ca niciodata, dar niciodata discursul, ideile sau emisiunile noastre nu au fost pe primul loc. Cronica este si acum, in momentele ei bune, pe locul 2-3 in audiente, dar noi avem, ma minte creata, ceva ce tu nu vei avea niciodata: oameni care ne iubesc la nebunie, nu ca-l injuram pe Basescu, ci ca-i injuram pe toti, nu ca facem spagatul pe doua scaune, ci ca ne chinuim sa strecuram si o idee printre doua zambete si nu pentru ca ne hahaim ca imbecilii printre doua stirute din tabloide, ci ca incercam sa gasim o solutie de supravietuire in tara asta, care se zbate intre nichite, capatosi, mirceabadieni, dandiaconesti sau arogante si farse trucate buzduganiene!
Asa ca, putin imi pasa de locul pe care-l ocupam, imi pasa mai mult de oamenii care inca ne asculta si-si doresc altceva de la radio, o chestie pe care mintea ta de pitecantrop nu o poate intelege: nu intotdeauna cel mai mare rating insemna cel mai bun program si viceversa! Dar pentru o tara in care majoritatea cetatenilor o cauta pe Elodia de atat’ amar de vreme, am ajuns sa ma bucur ca nu ocup primul loc in audiente, va las pe voi sa va bateti pentru el, o sa-l impartiti cu piticul porno, sexy braila, alina sugaru si alte varfuri ale audientei, cu care fericiti defilati voi-astia de pe “primul loc”! Vai viata ta de manelist cu aere de intelectual!
ps
Felicitari colegilor si ascultatorilor de Kiss, care ramane cel mai ascultat radio din Romania (cei 2700 de ascultatori care ne separa de Europa fm, intra evident cu mult in marja de eroare….)
Pagina: « 1 … 4 5 6 [7] 8 » Show All
Pagina: « 1 … 4 5 6 [7] 8 » Show All
dimineata, spre munca, ascult kiss sau, cand o dati in balarii prelungite pe un anumit subiect, magic fm sau pro fm – imi plac ideile voastre insa uneori va confundati cu baietii pe care nu ii voi asculta niciodata(cei de pe primul loc in Buc) si sunt nevoit sa schimb postul
seara, ma uit la mircea badea – imi plac si ideile lui
nu inteleg de unde razboiul asta intre voi- nu aveti unde sa va intersectati in opinia mea si chiar nu inteleg de unde rautatile astea intre voi
poate ma lumineaza si pe mine cineva ca altfel mut pe postul cu ea mai mare audienta in capitala
)) never
multam
[...] mascarada a inceput ceva mai demult intre Serban Huidu si Mircea Badea. Nu prea inteleg eu de ce acestia doi isi arunca vorbe grele din cand in cand, de ce [...]
Asa e Huidule. Voi vreti calitate nu cantitate. Vai vai vai….
da aici ai dreptate sunt doua categorii diferite, oamenii va stiu in principal de la cronica, si de aceea intra si pe radio sa va asculte si aici, ca le este dor de vocea voastra si de glume, chiar daca nu sunteti pe primul loc, nu inseamna ca nu sunteti ascultati…
bai purcelusule, tu sa comntezi la badea, cand o sa faci si tu emisiune live, in fiecare seara.
e foarte simplu sa razi de altii.
ma uitam si eu la cronica (cand eram mai mic), dar m-am lasat.emisiunea e la fel ca acum 4-5 ani.
nu s-a schimbat nimic. dezbracatu si bebelusele va mai tin in viata..asa ca ciocu mic !
da’ cati ani aveti domnu’? 10 sau 12?
dupa cum vezi am si aici ceva de obiectat… Badea nu e vreo figura legendara prin presa. Nu e si probabil nu va fi. La cum vad acum presa nu cred ca peste 20 de ani ne vom aminti de cineva de prin mass-media. Nici de tine nu cred ca ne vom aminti, desi ai inventat un concept (croncia carcotasilor e un concept) si te felicit pentru asta. Badea incearca sa dea un ton personal si de polemica unei rubrici anoste. adesea chiar reuseste si trebuie sa ii acorzi meritele pe care si le-a castigat. ca e un individ tulburator de nesuferit , arogant (Jiji din presa) si prostovan in inteligenta lui (mishto oximoron , ai!) e alta treaba. dar si voi doi treceti prin zona asta. Drumul de la inteligenta si rafinament la prostie publica e cateodata foarte scurt. E suficient sa pedalezi cand nu trebuie pe un subiect si te-ai incarcat de antipatie. In ce te priveste, iti pun o intrebare de 1000 puncte? te vezi la 40 de ani scalambaindu-te si carcotind intre bebelushe si mistreti? daca da, e grav.
italienii, au cei mai buni prezentatori doi tipi pe la vreo 60 de ani si-si fac treaba admirabil! nu compara varsta cu spiritul gresesti, in schimb mi-a placut mesajul tau, esti destept!
Salut Şerbane,
Punctele de audienţă aduc banii la mandea sau aiurea de la agenţiile de publicitate. Dar este un scop imediat şi uşor de reperat. Dar aici seamănă a mahala. Îţi strigi marfa cu volumul cît mai sus ca să atragi atenţia. Mai mult, distorsionezi o informaţie – culmea, presa parcă n-ar trebui să facă asta =)) doar-doar vei fi văzut sau auzit primul şi poate caşcavalu’ mai mare va veni la tine. Deci, la fel ca tine Şerbane, spun ferm că nu contează dacă sunteţi pe primul loc sau al doilea etc. atîta timp cît aveţi un răspuns din partea ascultătorilor sau privitorilor, după caz. Eu mă bucur că voi 2 sunteţi prezenţi în media şi faceţi exact ceea ce ai comentat mai sus.
P.S. Dacă se poate Şerbane scrie cu diacritice. Uneori mi-e greu să citesc cursiv din cauza asta.
In ultimul timp nu am mai urmarit emisiunea voastra pt ca nu mai aveti nici un haz, cat despre Mircea Badea il consider mult mai bun decat tine pt ca e mai inteligent, spontan si face o emisiune in direct pe cand tu faci o un fel de gunoi care mai e si inregistrat plus ca pari doar un frustrat care citeste niste glume de pe o foie
glume din foaie scrise de noi si el glume din ziar scrise de altii, si stiu ca ai o icoana cu mircea la care te inchini in fiecare seara!
imi place noul site kissfm.
Este foarte frumos si gasesti usor tot ce doresti.
BV.
Incepe marele show KISSFM.
Astept BOMBA KISSFM IS NUMBER ONE IN BUCHAREST And TODAY is Radio NR 1 in Romania
tare de tot chestia cu despagubirea la biletele de la loto. Foarte tare.
scrie si tu mai des pe blog, sa-ti tii cititorii in priza.
Evident, cand e sa te umplii de tine ca esti pe primul loc, e bine, cand ti se dovedeste ca nu mai esti pe primul loc ce zici? Aaa, pai e de cacat sa fi primul. SIIIIIGUR.
repet: nu am fost niciodata pe primul loc la televiziune, suntem acum la radio pe urban dar si asta e o conjunctura: zu nu are acoperirea noastra. repet: crezi ca asta e singurul argument?!
Badea va rupe dintii la televizor, la radio, pe blog, atat ca numar de urmaritori/ascultatori/cititori cat si ca esenta, aveti o emisiune pe saptamana la TV, iar jumatate din audienta lu badea in cea mai proasta zi va intrece, si bineinteles, ca sa va mai scoateti ce faceti? In loc sa va ridicati pe voi,trageti in jos audienta, FOARTE TAREE! Sunteti niste inteligenti.
badea nu ne bate la audinta pe tv, ca nu prea ne putem compara, repet: pe tronsonul ei orar cronica e pe locurile 3-4 asa a fost mereu, iar in “vremurile bune” pe care le tot amintiti voi aici, aveam ratinguri chiar mai mici. asa ca lasati-o balta cu numarul unu ca sunteti ca manelistii: cine e pa primu’ loc? cine e? cine e?
P.S. -> Baiatu cu “:La cat de bun se crede la box,cand s-a luptat cu Doroftei dupa o repriza nici nu se mai tinea pe picioare…” ba esti prost? Meciul ala a fost acum 2000 de ani, si era fac pentru divertisment, nu pentru rupere de oase, si cum a zis si el, pune pe oricine care nu e luptator profesionist cu doroftei in ring, rezista 10 secunde?
Ce treaba buna ati face voi daca ati fi impreuna! Dar asa? Va purtati ca niste blonde descentrate si nu vreti sa aratati deloc ca traiti in Bucuresti de cativa ani! Imi placeti toti (poate mircea are mai multa spontaneitate decat voi)dar va rog sa ma credeti: ati fi cu 2cm mai destepti daca nu v-ati ataca. In rest tineti-o tot asa ca-mi place de voi toti (hahalerelor)!
AROGANȚĂ: Purtare obraznică şi sfidătoare; atitudine de mândrie dispreţuitoare. – Din fr. arrogance, lat. arrogantia. Sursa – http://www.dexonline.ro
De cand imbecilitatile alea de dimineata, provocari idioate si neamuzante sunt “aroganțe”?
“Pitecantrop”(definitia o puteti gasi aici :http://www.clopotel.ro/utile/dictionar/pitecantrop_pithecanthrope_pithecanthropus_pithekanthropus.html)
Foarte tare frate!
Oricum, “shpagat man” e expirat de mult, e un frustrat contagios si din pacate multi il cam plaseaza pe un altar nemeritat. Defapt tot niste frustrati ca el!
Bravo Huidu !!!!! manelist cu aere de intelectual, mai bine de atat nu se putea spune
Am spus copacul ofilit nu orasul ofilit. In fine, sunt un animal cu doua maini si doua picioare. Culmea, la fel ca tine, nu ? Doar cantaresc cateva kg mai putin. Bine, aici e vorba si de salar. Daca vrei, facem schimb de salarii o luna .
)
cu cat esti mai sus cu ata cazi mai tare!asta s-a intamplat si cu kiss fm si cu cronica!trebuie sa intelegi ca daca te lauzi insistent cu performanta pe care o ai vor fi altii care se vor bucura cand o iei la vale!evident asta se va intampla si cu badea dar intre timp imi place mai mult emisiunea lui!poate ca e prea direct,dar ii impartasesc parerile si sentimentele!doamne cat mi-as dori sa pot sa le zic si eu de sanatate politicienilor,o adunatura de cacati,labagii ,hoti ,prosti si tarfe!(eu nu am timp sa ascult radio,adica emisuni matinal dar sincer imi pare rau ca nu se asculta zu aici,suna int)
de ani de zile ne canta toate nulitatile prohodul si noi ne incapatanam sa nu murim! inca nu ne-am spus ultimul cuvant moncher!
Am intrat pe blogul tau numai pt ca ai comentat de Mircea, sa vad care e treaba. Chiar daca nu sunt de acord tot timpul cu Mircea, ma uit cu placere la el, mai invat una alta pentru ca omul este beton, are intelect dezvoltat si stie vorbi. asta nu am contestat niciodata
A trecut prin greutati pe care noi nici nu le putem banui, s-a lovit tare de sistem.
Daca ai fi cinstit i-ai acorda creditele pe care le merita. crezi ca eu nu m-am lovit de sitem? habar nu ai ce vorbesti, crede-ma mircea e mic copil la capitolul asta!
Cronica la inceput era ceva, acum e nashpaaaaa(s-au am depasit eu etapa).
nu ai depasit etapa cred ca nu ai atins niciodata, dar nu e bai ai tot timpul sa-ti vina mintea la cap!
Mircea rules ( nu am o icoana cu Mircea la care ma inchin seara, ok? )Cronica e nasoala, din ce in ce mai nasoalaCand pot te ascult la Kiss cu placere.
gusturile nu se discuta dar asa ar spune si otevistii si cocalarii din Dorobanti
Las-o mai moale cu Mircea, iti este superior, insa avem toti aceeasi valoare in ochii lui Dumnezeu, asta este cu adevarat important pana la urma, nu gradele omenesti de comparatie.
Yours,
Domnu’ Daniel
techiu’
Mie imi plac emisiunile voastre (cronica si in gura presei). E corect, nu doar ratingul e totul.
lolz, badea face reclama pe blog (care e o chestie patetica de la inceput)la “taria de caracter a noului *******”
ROFL.
p.s Felicitari intregii echipe Kiss.
Salutare, Şerbănică!
În ce lume trăim!!! Se doreşte din ce în ce mai multă Putere, ajungându-se într-o horă nebună a absurdului, horă care, dacă nu te prinzi în ea, te ia cu totul, te spulberă… Înţeleg că v-aţi prins şi voi în ea (tu, echipa, Badea); e firesc, pt ca cei ce nu o fac sunt nişte inadaptaţi, iar voi sunteţi oameni de succes…
Sa ştii că publicitatea de pe urma acestei “lupte” cu Badea nu îţi e favorabilă; lui da… Pe el îl ştie lumea de ghiolban (nu într-un sens absolut peiorativ; unul care nu-i pasă de niciun fel reguli exterioare, dar are totuşi o măsură interioară)! Tu, pe de altă parte, ar trebui să ai grijă de imaginea ta! Nu cred că îi mai poţi pune la zid pe alţii, atâta timp cât şi tu te complaci în mocirlă…
Are dreptate lumea în ceea ce spune despre cronică… Eu încă o urmăresc, dacă nu am altceva de făcut, dar ar trebui schimbat câte ceva. Nu e nevoie de alte bebeluşe, de cânteluşe, ci de o rubrică nouă. Într-un timp aveaţi o rublică în care puneaţi întrebări de cultură generală pe stradă… Era bună!
La Badea ma uit destul de des… M-am obişnuit să adorm pe “răgetele” lui. Dacă nu s-ar iubi atât de mult pe sine, ar fi un om de ispravă… Despre orice ar vorbi, ajunge tot la persoana lui, aşa cu cei de la Sinteza zilei ajung mereu la Băsescu!
Cu bine,
O telespectatoare dezamagită.
P.S. Ce de agramaţi pe blogul tău!!!
si tu ai dreptate! promit sa facem lucruri mai bune si mai interesante si crede-ma asta a fost i preocupare constanta a noastra in ultimii ani! suntem la sfarsit de sezon, ulnul foarte bun, am muncit mult, si sper sa se vada si rezultatele!
Daca nu era Badea tu nu ai fi scris nimic pe blog???Intru de mai bine de o luna cu gandul ca o sa gasesc un articol de calitate. Din nefericire am fost dezamagit. Am inceput sa cred ca noi ascultatorii tai iti facem trafic pe blog degeaba, pentru ca nu ai scris nimic inteligient in ultima vreme, doar scandaluri si certuri de vedete!
aici ai dreptate, o sa incerc in vara asta sa scriu mai mult pentru voi si mai putin pentru orgoliul meu! nimeni nu e perfect!
esti cel mai tare:) te-am vazut in constanta chiar mi-ai dat autograf..eu nu pierd niciodata cronica carcotasilor si sunt sigura ca nu sunt singura..te ador:X si mircea badea impreuna cu aia mihaela tiganu sunt 2 ratati,asa ca nu are rost sa ii bage cineva in seama.
@borat: .. 1. cel mai destept nu cedeaza.. da o replica mai inteligenta.. 2. eu cred ca huidu e perseverent si cum zicea si el a invartit casete cu degetele .. DIN PLACERE!.. si atata timp cat iese si banu.. Tu te-ai supara?:)..
De mult cronica carcotasilor nu mai e o emisiune care sa astepti de luni sa se faca miercuri seara ca sa o vezi.. toate comentarile si glumele nu mai au chiar nici un haz si mai ales reclama penibila pe care o face mihai gainusa cartii sale de vreo cateva saptamani bune eu sincer nu am mai vazut asa ceva ajung pe prima il vad pe gainusa cu cartea in mana. ma intreb nu are ce manca.. ce e cu disperarea asta pentru repet o flgema de carte .. lassaaaneeee lasaneeee
asa este! acum acces direct cu nichita fatand e o emisiuen pe care sa nu o aratezi….iar cartea lui mishu ii pune pe oameni sa mai citeasca din cand in cand atata tot! pe tine te enerveaza, ca cititul probabil la matale e un moft!
Avem echipa.. avem valoare Radio Muuuuu….(eee) e cel mai PRAFF din parcare!!! intrebarea este care parcare.. ca in bucuresti cu parcarea este c’am nasol.. inseamna ca serban se gandeste la ce ma gandesc si eu:))!!! Ceva vreme.. adica acum cate’va zile stateam de vb cu verisoara mea.. legat de materia Limba si Literatura Romana… ca eu si cititul cam greu..URASC sportul asta.. dar pentru dezvoltarea vocabularului in radio iti trebuie… sa trec direct la subiect!! Vb ca Misu in fiecare dimineata la tocanita face redactari.. citeste..compune “personaje” etc (jos palaria Misule).. sa nu mai zic la emisiune cate face…(emisiunea TV).. Dar badea ce face?? in afara faptului ca am vz la comenturile tale dp blog o gramada de injuraturi… el la emisiunea lui LIVE( sa nu mai zic ca’l copiaza pe diaconescu… e LIVE pe antena3 .. pe urma e in reluarea si pe antena 1 si 2:)))) ) citeste din ziare si dezbate.. ce face fiecare DJ de matinal la radio.. daca stai bine sa asculti cam toate radiourile!!! Dar numai unii au umor de calitate.. si stiu sa glumeasca pana in un anumit punct!!! Kissfm dc nu face farse?? Eu unul nu as vrea serios… imi este dor de dm doctor cristian andrei sau cum il cheama la emisiunea de seara care a fost…de suna lumea cu diferite probleme… emisiune de laudat!!! Nu stiu dc am impresia ca intr’o zi am sa aud ca l’a emisiunea lui badea o sa angajeze cate’va fete!!!:)) sa’i bucure ochiul nu altcv.. mai la ce va ganditi:))!!! off.. serbane.. ma intreb tu cum rezisti daca te’ai intalnii cu un grup de fani al lui mircea badea.. agresivi… injurii.. “precipitatii” ca sa nu le zic flecme.. etc!!!! te intreb.. dar acum o sa zici “nu le da idei!!”:))) aia e..!!! oricum.. nu ii duce mintea!! te salut din ploiesti acelasi fan.. targetu!!!
Ce lume plina de idei si id…eologi?
o seara buna
Avem/ti o problema cu celelalte specii comportamentale umane: cocalar, manelist, mirceabadian, melteni, dar cand vad ce dovada comportamentala am in ceea ce scrieti,v-as ruga pe toti, in frunte cu badea ,hudu si restu , sa va luati adio acestei societati,sunteti prea buni pentru asa ceva.Duce-ti-va in lume sa vedeti cocalarii cu maieuri albe de dorobanti cum alearga cu casti in urechi cu ipodul la brat si pungulita de lichid in spate,aia ce fel de cocalari sunt? civilizati?
Voi ce fel de ingamfati sunteti? Sa traiesti in zona rurala sa vezi ce lipsa de griji ai si sa uiti de “problemele astea”: politica(de care sunt si suntem scarbiti), apartenenta muzicala/comportamentala/profesionala/regionala/chiar si politicala,s.a.
Ca fiecare din aceste postari pe al tau blog/site/ce vrei sa-l consideri, le-am scris doar pentru a mai pierde din greata provocata de evenimentele ce au fost(nu ca as fi gretos)
aa da .. si adevarul e ca strecurati niste idei inovatoare, excursii la mama naibii in Pula cu nasul..si ma refeream desigur la oras..
cred ca nu merita sa dai replica unor asemenea personaje! cei care te iubesc o fac pentru realizarile care le ai nu pentru comparatia ta cu Mircea Badea! nici eu nu vreau sa te compar acum deoarece te raportez la ceea ce imi place mie adica sunt subiectiv…important e ca stiu pentur mine ce vreau asa cum si voi stiti ce vreti si nu sunteti comerciali…..cine e cu voi e ca va impartaseste gandul si va iubeste pentru ca intr-adevar mai si ganditi…..comparatia…nu mai are loc…majoritatea niciodata nu a reprezentat calitatea……
serbane, sa nu te-apuci de farse , ca sint cele mai de kkt rautati gratuite pe care le poti face unui om! mi-e rusine de rusinea lu’ buzdugan la farse. da’ spun asta din amintiri, am ascultat creo 2-3 si m-am lecuit. ideea de farsa imi repugna! n-ai dreptul sa-ti bati joc de oameni, cu atat mai putin pe un post de radio!
orice, numai FARSE NU!
ma intrebam numai, MIRCEA BADEA asta nu cumva e cel din spatele bancurilor cu CHUCK NORIS? eu cred ca i se potriveste porecla macar pe teritoriu autohton ,ca e tare amuzant ….
@Huidu
Te-ai gandit ca e recomandare medicala sa porti ochelari de soare sa nu iti expui ochii la razele ultraviolete, pt ca iti poti dauna vederea?
Badea a fugit in maiou, pe caldura, dar dupa parerea ta cum trebuia sa se imbrace?
Cat despre primul loc…ce spui tu e fals: Calitatea publicului NU AI CUM S-O MASURI DUPA UN CLASAMENT. S-a publicat in acest studiu cati medici, ingineri, etc asculta ZU si cati Kiss FM?
@restul de pe blog
e alegerea lui Badea pe cine lasa sa publice pe blogul lui si pe cine nu…
Huidule ! Scuza-ma ca-ti spun , dar esti prost ! Incredibil de prost ! Esti un prost-fericit cazut in penibil !
tu esti fericit, dar sarac cu duhul!
si badea ii injura pe toti bai patruped sec
dar el o face intr’un mod amuzant
mai scoti din tastatura niste inutilitati ca sa’ti iasa si tie de niste comentarii , JENIBILULE!
Salut,
Mult timp l-am simpatizat pe Mircea Badea pt. discursul si modul de gandire afisat(inca de la prima aparitie televizata);
Din pacate si-a pierdut credibilitatea in ochii mei si o va face probabil, intr-o anumita perioada de timp, si-n ochii cosiderabilei audiente pe care o detine in prezent.
De ce spun asta? Pt. ca am constatat ca se poarta exact ca si politicienii pe care el ii blameaza. Adica foloseste un discurs la tv, care sa gadile urechile si orgoliul telespectatorilor (la fel ca un politician ce-si racoleaza adeptii), dar cand iese din emisiune uita complet parerile si setul de valori pe care le-a sustinut in emisiune.
As parafraza o declaratia a sa: ”politicienii trebuie sa inteleaga ca a trecut timpul cand ne convingeau sa votam prin vorbe” si as spune ca ”prezentatorii trebuie sa inteleaga ca a trecut timpul cand ne convingeau sa-i urmarim prin vorbe”.
De curand am inteles ce ati vrut sa spuneti despre Mircea Badea cand l-ati caracterizat a fi un ”impostor”.
Vineri, 05.06.2008, la invitatia Primariei sectorului 3 (prin afisele lipite la intrarea in bloc)m-am dus in Parcul IOR cu sotia si bebelusul nostru, sa vedem prezentarea de moda a
uneia…Udrea. De fapt impuscam doi iepuri: ne si plimbam, vedeam si un spectacol. Nu vreau s-o mai lungesc; organizarea a fost de tot rahatul si o sfidare la adresa cetateanului ”platitor de taxe”.
Adica: smecherii au intrat cu masinile in parc (si aveau ecusoane cu: Parlamentul Romaniei, Primaria Sect. 3 si, culmea…GARDA DE MEDIU).
Scena era pusa pe aleea ce inconjura lacul (deci pe aleea principala, unde se plimba lumea) iar firma de paza restrictiona deplasarea si punea toata lumea sa urce o panta pt. a ocolii: femei cu carucioare…chiar si oameni cu handicap.
Dupa toate aceste porcarii sa constatam ca evenimentul poate fi urmarit de doua clase de oameni: una superioara iar alta inferioara, aceasta separare facandu-se cu ajutorul unei benzi semnalizatoare si agenti de paza. Clasa superioara statea in centru, pe scaune iar ”pulimea” (asa cum spune Mircea Badea si ii place sa se includa in ea), pe margine, pe iarba.
Si aici l-am vazut eu pe Mircea Badea; si nu era in randul ”pulimii”, si nu mai era suparat pe primarul Negoita, si nu mai era suparat pe PDL (caci si PDL era implicat in eveniment), si nu mai era suparat pe autoritati pt. modul de organizare si dispretul fata de cetatean.
Puteam sa-l inteleg daca recunostea ca fost un gest mai neinspirat sa participe la acea mizerie.
I-am cerut sa comenteze in vreun fel evenimentul pe blog dar nu mi-a acceptat mesajul desi a fost exprimat civilizat.
Ce pot sa mai cred?
nu e frumos…..in mijlocul “pulimii” freza se putea deranja! pe bune acum, eu nu m-as fi dus la o intrunire politizata nici picat cu ceara. am avut mii de invitatii dástea de la partide, de la primari etc! in numele echidistantei nu m-am dus!
toata prostia ciupalacului intr-un raspuns
fiti atenti !!!
“brotacelu vesel Says:
June 2nd, 2009 at 6:25 pm
apropo, frumoasa poza cu avensis-u ala, am facut si eu in audi tt, mazda rx8, BMW seria 8 deci ne asemanam . . .facem poze cu masini care nu le avem
iar daca avensis-u ala e al tau si mai nasol, te dai smecher cu masina . . . ce sa zic
CRETINULE, NU AI CE CAUTA PE ACEST BLOG DACA ESTI ATAT DE IMBECIL INCAT SA NU OBSERVI CA BLOGUL ASTA E SPONSORIZAT DE TOYOTA. ”
iar replica mea… :
“brotacelu Says: Your comment is awaiting moderation.
June 8th, 2009 at 11:13 pm
CRETIN esti tu,
nu scrie nicaieri ca este sponsorizat de toyota
de unde stiu ca nu este publicitate,
exista o mica mare diferenta intre sponsorizare si publicitate
daca zici ca este sponsorizat , scrie si tu jos
Sponsori: Toyota . . .bal bla bla , care mai sunt sponsorii blogului tau
astep raspuns, ca prea te vad tare”
dupa cum spuneam , prostia vine de la sine
))
Am citit postarea lui Badea si am vrut sa comentez ca sa ii spun ce cred despre atitudinea lui dar apoi am realizat ca as face o prostie, i-as acorda atentie, asa ca am ales sa il ignor. La fel voi face si de acum incolo, cat despre postarile lui, intru sa le citesc cand le pomenesti tu pentru ca nimic din ce face el acum nu imi mai starneste interesul.
Ma amuzati teribil! Urmaresc si emisiunea dvs si emisiunea lui badea si va ador pe aman2.Ma mut de la un blog la altu(de la blogul dvs la cel al lui badea) si rad incontinu de atacurile pe care le lansati unu contra celuilalt amintindu-mi(cu drag)de certurile dintre prietenii mei din fatza blocului din copilarie.Ma bucur k reusiti sa aveti in continuare o emisiune frumoasa si
captivanta la fel kum ma bucur si pt badea k face o emisiune interesanta.Pup dulce si pe gainusa si felicitari pt ce bebeluse simpatice aveti.
e clar. v-at vorbit sa creati scandalul asta intre voi. voi de fapt cred ca sunteti prieteni de pahar, si ati venit cu ideea asta pentru a va crea notorietate, ca asa-i in show biz.
Mircea Badea… Numele asta ma duce cu gandul la mai multe trasaturi umane intalnite intr-o singura fiinta umana(daca o putem numi asa). Dupa cum zicea si profa mea de Lb. Romana (o profesoara extraordinar de buna) Mircea Badea este una dintre putinele persoane publice care vorbeste limba romana corect. Pe de alta parte propaganda politica pro Voiculescu pe care o face este de prost gust. Daca ar incerca sa nu-i mai critice pe altii si sa-si vada de propia emisiune (care sinceri sa fim nu-i prea reusita) poate ca ar fi vazut altfel de noi, telespectatorii.
Tie, Serbane chiar n-am ce sa-ti comentez, fiind oltean de-al meu. Tine-o tot asa si nu asculta toti “ciumpalacii” care nu-s in stare sa tina o emisiune fara propaganda.
Sper sa citeasca desteptu` ala de mai sus care comenta ca emisiunea voastra nu mai e asa de interesanta. De mic copil ma uit la voi si nici acum nu m-am plictisit de acest format de emisiune. Ma simt intr-o alta Romanie cand va privesc pe voi. Sunteti cei mai tari! Tineti-o tot asa!
Huidule, dans ! Pe cand Badea are intotdeauna ceva nou sau ceva de zis in emisiunea lui, tu fara balbute sau alte cretinatati televizate stoarse de pe la telespectatorii care ti le trimit esti un mare zero. “Discursurile” tale oricat de sincere ar vrea sa para sunt de o infantilitate puerila si jenibila. Esti doar un clown trist si obosit care nu mai are nimic de zis sau de demonstrat. De fapt nu tu esti obosit, ci gainusa careia i-a expirat de mult spontaneitatea si simtul umorului. Tu ai fost intotdeauna “trompeta”. Fara gainusa nu existati.
cred ca esti in gaura mare de logica te-ai contrazis de 3 ori intr-o singura fraza!
Va ador!! Sunteti cei mai buni indiferent de ce spun cei care va dau cu nasul…in fund!
Bai labagiilor va chinuiti sa traiti in romania? o fi bine cu vila la snagov .pe la munte sau prin delta ? pisamas pe voi de ratati
pai hotaraste-te ratati sau cu vile?
Gresesti incercand sa-l faci sa-si vada lungul nasului, nici pe el si nici pe toti aia care ii fac audienta. Esti destept, trebuie sa reusesti sa nu-l mai bagi in seama. Ironizati-l in emisiunea voastra (nu ai cum sa treci cu vederea aparitiile lui) si atat!
serbanica si pe blogul tau vedem gunoaie ale televiziunii( hmmm cam generos cu televiziunea ) de ce nu organizati o gala de box caritabila in care sa lupti cu ciumpalacu
bafta
Dar de ce nu postezi toate comentariile?Esti praf!Repede, cand ti se spune adevarul il stergi precum cei mici cand au facut o boacana si ascund paguba de parinti.Rusine sa iti fie!Nu te compari cu Mircea nici la degetul mic de la picior!Lasa-ne,lasa-ne!ESTI PENIBIL!Nu meriti raspuns la aberatiile pe care le-ai scris!Sa-i pupi picioarele lui Mircea cand ca ti-a accesat si tie cineva blogul chiar dak doar sa te injure!
ciumpalacul frezat
))))))))) hahahahahahaha cat pot sa rad
Mircea Badea – Oul frumos incondeiat dar gol pe dinauntru cum bine l-a descris un elev olimpic la comunicare isi face raiting cu ajutorul vostru.
Da -i ignor sa vezi atunci ce se oftica.
La multe emisiuni bune.
Ma Huidule, mai las-o in colo de cearta cu badea! Intepaturile astea dintre voi dureaza de prea mult timp si deja eu una m-am cam plictisit. fiecare are publicul lui, e drept ca al tau e “mai destept, mai frumos..” (si o spun cu toata dragostea, dar vezi ca din controversele astea pierzi si tu. sunt prea tocite refrenele tale cu Zavoranca si Badea. Stii ceva: daca nu erai tu sa o tii vie pe Buzuca in mintile romanilor cu intepaturile tale, probabil ca astazi nu mai auzeam de personaj. lumea o uita. Nu le mai fa reclama gratuita astora! eu una mai vad ce emisiuni au de la Cronica voastra, altfel…………
felicitari pentru ambii tai baietei. sa-ti dea Dumnezeu sanatate, rabdare si putere sa le oferi tot ce-i mai bun!