Ieri, la troaca plină de lături “Abces dinrect”, am fost pus la zidul infamiei, pentru că am avut tupeul să le atrag nesimţiţilor atenţia că m-au înregistrat într-o convorbire telefonică fără să-mi ceară permisiunea. Înregistrarea convorbirilor telefonice, fără ca persoana să fie înştiinţată, constituie infracţiune, domnu’ Ionescu.
Ce e mai grav e felul în care oamenii antenelor ataca un om: se adună în grupuri compacte şi încep a muşca separat şi repetat, împroşcând cu venin şi asteptand ca victima sa cedeze. Astfel, am aflat din gura plină de bale a domnului Ciutacu cum că sunt atras fizic de el. Tare de tot asta, nici Oana Zavoranu nu a mers atât de departe. Măi Victore, la cum arăţi, şi un şobolan e mai atractiv decât tine, crede-mă!
În plus, o şleahtă uniformă de “ziaristi” ahtiaţi de aparitii tv au (acord prin apropiere) început să îmi explice ba cât de tare e Mişu şi cât de prost sunt eu, ba cum socrul meu are dosar la DNA (asta de unde dracu’ aţi mai scos-o, cioflingarilor?!) şi alte abjectii pe care n-are rost să le dezbat acum.
Dar să facem o mică analiză a celor care mă terfelesc, crezând că or să-mi închidă gura, deşi slabe speranţe, că există în lumea asta ceva mai rău decât oamenii răi, indiferenţa oamenilor buni. Eu m-am hotarat să nu mai întorc privirea şi să trec mai departe, ci să le mai scuip câte o replică.
Mădălin Ionescu – pseudorealizator tv, mutat de la Naţional tv la Antena, după ce şi-a umplut traista cu branză de la Jjiji, că de câte ori l-a chemat pe oier la el în emisiune s-a plictisit şi portarul carbogazos, d’apăi audienţa. La antenă, domnul Ionescu a avut nişte realizări personale emoţionante: a spânzurat un copil cu capul în jos, să-i iasă şarpele din stomac, şi l-a descoperit pe Fernando de la Caransebes, cu care a făcut niste emisiuni aranjate de toată jena, până l-a dat de gol sărmanul handicapat, care ar avea nevoie de tratament, nu de apariţii televizate!
Să-ţi fie ruşine, domnu’ Mădălin, pentru că ţi-ai părăsit orice urmaăde profesionalism doar pentru a deveni un fel de Jerry Springer ratat al României. Am o veste proastă pentru tine: olandezii ăia angajaţi de stăpâna ta să refaca imaginea jalnică a Antenelor te-au luat în colimator, cu tot cu emisiune. Pentru că astfel de audienţă, obţinută cu mijloace josnice, se întoarce întotdeauna împotriva televiziunii ce o difuzează. Ca să nu mai vorbim că pe tronsonul tău orar bate Măruţă la tine de-ţi merg fulgii, halal performanţă!
Pe lângă Mădălin, există o şleahtă de hiene angajate la fel de fel de ziare, care apar să ne explice cult câte kile de acid hialuronic are Simona Senzual în bot sau de ce Eva Kent are tarifele ridicate. O astfel de paţachină îmi spunea mie cum e treaba cu pamfletul. Ai nu zău, mă ciumăfaie, chiar crezi că ai competenţe în meseria asta? Eu cred că înainte mai trebuie să aprofundezi mişcarea de suflare a mucişorilor şi după aceea mai vorbim.
Altă răgălie de la ziar, domnul Bichir, nu ratează nici un moment să mă muşte de popou. Pseudomisticul interesat de probeme prozaice la emisiunile televizate m-a terfelit aruncându-mi cuvinte pline de venin, pe care le-a rostogolit prin barba-i slinoasă, pe care şi-o etalează atotcunoscător şi superior la fiecare invitaţie televizată. Dă-i inainte, mă Frankenstein, că nu mă sperii.
Şi la final, să ne ocupăm puţin de domnul Ciutacu. La început conţopist pe la privatizare, deci un om al sistemului. Cu sacoşele umplute, a plecat în media să înjure sistemul. După ce l-a încercat pe la Jurnalul Naţional, varanul de Voiculescu l-a mirosit că e cadru de nădejde, şi l-a angajat să înjure la Băsescu. Lucru pe care l-a făcut cu o abnegaţie de admirat. Bălosul căruia îi curg secreţiile din felancă are mai nou pata pusă pe mine, şi explică el, cult, cât de prost sunt eu şi cât de buni sunt ei. Noroc că nu se uită nimeni în gura voastră urât mirositore, mă, că la cât vă credeţi de importanţi mai aveţi puţin şi plesniţi.
Vă anunţ că sunt o piatră tare greu de spart şi am încă mijloacele de a lupta cu voi, chiar dacă mă umplu de noroi. Ştiţi de ce? Pentru că de scursurile astea nu se ia nimeni, oameni buni. Tuturor le e frică de gura lor şi de lăturile cu care te împroaşcă dacă ai curajul să spui ceva legat de troaca în care se scaldă! Da’ chiar nimeni să nu vă spună nimic? Lasă că vă mai ciupesc eu, să nu vă plictisiţi cu Fernando, Nikita sau Băsescu, personajele voastre preferate.
later edit: şi, nene Ciutacule, printre balele pe care le expectorezi, poate găseşti nişte virgule, că aş avea nevoie. De la lipsa unor virgule într-un text şi până la agramat e cale lungă, moncher!
later later edit:
Pagina: [1] 2 3 4 5 … 11 » Show All
Pagina: [1] 2 3 4 5 … 11 » Show All
Primu fratioare!
sterge comentariile, da macar baga la cap
Hey, tot eu, din america acum
“I clam full copyright for the later edit”. stii tu, partea cu atentia la gramatica si bagatu la cap. esti tare oricum, am glumit, am fost nesimtit, dar te apreciez
hai ca deja te crezi cel mai important om din romania
Da corect eu cred ca acuma astia de la antene cu moguli pe care Mircea Badea care are o emisiune total fara rost in pupa in popou au ceva cu tine. Dar secretu de ce a inceput scandalu asta numa tu il stii. Deci eu zi ca cel mai bine e sa dai cartile pe fata sa le arati ca te doare la…. nici macar acolo de ei.
Bre Huidule, fa ceva cu Kiss Constanta: pe langa faptul ca trebuie sa va caut manual caci setarile de la radiourile mai noi cauta dupa Radio Data Sistem si al vostru zace-n canal ingropat de Bahaian, ma mai si streseaza o dobitoaca de cand cu viscolul si zapada sa-mi spuna dimineata ca sunt radare peste tot, desi nu se poate circula cu mai mult de 30km/ora. Lasand de-o parte faptul ca aia-mi spunea ca politia are radar montat pe ruta Constanta – Mangalia, chiar si cand drumul ala era inchis.
Nu sunteti seriosi.
Huidu , ai dreptate .Te sustin in tot ce ai spus . Nu te lasa la astia cu ifose de mari oameni . Chiar sunt enervanti .Trbuie ca cineva sa le mai spuna adevarul din cand in cand .
sal. e adevarat ca i ai propus o alianta lui ciutacu+badea?
Sti cum e Serbane? Daca ai dreptate, sar in sus zece nebuni si zic ca nu e asa. Important e sa ramai acealasi om care spune lucrurilor pe nume. Traim intr-o tara de lingai, de prefacuti, “oameni de bine”, pile si relatii, iar daca ai cuajul de a-i arata public ca nu`s demni de bagat in seama esti demn de oprobiul public si de pus in piata publica asteptand pietroaie in capatana.
Nu cred si nici nu vreau sa cred ca tu esti detinatorul adevarului dar macar ai verticalitatea de a spune lucrurilor fara a fi un “papusar”.
Multa bafta in continuare si in incheiere spun ca l-am cunoscut personal pe socrul tau si vreau sa spun ca am tot respectul pentru acest om si sunt sigur ca sunt multi care au ai multumi.
Toate bune.
Acesti oameni ca Madalin care se otv`izeaza pentru a face rating merita sa fie terfeliti
Cat de gretosi sunt astia de la antene!!! Imi e scarba de stilul lor vulgar si de felul in care improasca pe toata lumea…
.
Eu voi continua sa va urmaresc emisiunea
Niste, gunoaie, de, care, n-a, auzit, nimeni, in, afara, telespectatorilor, (in, curand, a, telespectatorului), televiziunilor, baloase, s-au, adunat, intr-o, gasca, de, cioflingari, nesimtiti, care, pt, un, banut, in, plus, sunt, in, stare, sa, ponegreasca, si, pe, maicuta, lor. Frati, romani, luati, atitudine, si, nu, mai, priviti, spre, televiziunile, lor, in, care, orice, urma, de, bun, simt, ridicol, valoare, sunt, eradicate, in, favoarea, dejectiilor, propriei, incompetente,
PS: Sper c-am pus suficiente virgule!!!
Serban , tu ai dreptate ; Madalin Ionescu e un prost, Bichir e sfertodoct care face pe desteptu iar Ciutacu e unu cu gura mare , da total ineficient
De la ce a pornit mizeria asta? De la vorbele tale că Teo trebuia să încaseze nu-ştiu-câte milioane de euro pe an? Bun. Şi de ce au sărit ca arşii anteniştii? Că doar nu încasa banii de la ei. Din lipsă de subiecte? Bun, dar nu înţeleg zoaiele şi jignirile.Poate că Teo ar fi îndreptăţită să explice ,,pe partea economică” situaţia creată, ea rezumându-se doar la câteva fraze diplomatice. Dar restul? Zoaia? Scursura? De ce a fost slobozită? O fi cumva un tratament psihiatric să borăşti acuze şi jigniri gratuite la teve? Revin…
Din nefercire Romania este o tara in care se intampla extrem de multe porcarii, la fel ca si partea cu inregistrarea convorbirii. Cei care accepta astfel de situatii, isi merita soarta. Din pacate voi, Carcotasii, sunteti printre putinii care atrag atentia la lucruri de genul acesta.
Ascultand tampeniile pe care le-au zis aruncatorii astia de pareri la tv, parca nu e destul de departe locul in care sunt acum de Romania…
Prietene, de ce te-ar durea ca Teo castiga 4 milioane de euroi? O fii si Badea stricat , da’ tu devii tot mai expirat.
O sa te respect din momentul in care o sa ioncepi sa faci emisiunea in direct.
Toate cele bune!
am inceput-o acum 15 ani si era la radio. inca o mai fac!
cand o sa te opresti????chiar asa iti place sa-i jignesti pe toti?apropo de acces direct, fiecare isi face emisiune cum si cu cine poate…observ ca esti la curent, inseamna ca te uiti si tu, iti place
) huidule te crezi superior, dar iti zic eu k nu esti si nu e frumos ce faci…ai devenit vulgar
Stelisto mai vulgar decat patronul de la clubul vostru nu am cum sa devin! Va aduceti aminte cand il proslaveati cu totii si il injurati pe Huidu, ca-l arata cu degetul? Acum s-au schimbat lucrurile. V-a luat vreo 3-4 ani. Asa e si in cazul antenistilor: mai tarziu imi veti da dreptate!
Citirea acestui post implica si un fond muzical:
http://www.youtube.com/watch?v=0vFMqdFBuWo
Are mai mult efect.
Serbane, pune vidanja pe ei, ca put rau antenistii astia!!!
Te rugam sa faci un brand din vidanja ta!
pt. cei ce ma injura… ma putetzi suna la 0722700609 Oricum nu va raspund…
Huidu ai un nume predestinat…meriti sa fii “huiduit” de fiecare data cand scoti nasu’ afara din casa. Esti un parvenit…
Batjocoresti pe toata lumea, dar din pacate pentru tine, nici pe Teo Trandafir nici pe Mircea Badea nu-i poti ajunge nici la degetul mic. Esti un ratat….fara prompter n-ai fi in stare de nimic.
Asa se-ntampla cand toate maimutele au emisiuni la tv. Suntem o tara de analisti, un popor de jurnalisti de investigatii, toti astia care nu-s in stare de nimic dar au tupeu, pac o emisiune de analiza politica si economica. Oameni fara meserii, fara merite, fara nimic. Astia la antene parca sunt bajetii de cartier care se aduna seara la scara blocului si barfesc si se iau de gagici. Politica si fotbalul sunt accesibile oricarui magot. Dar cred ca ai exagerat cu Teo, nu stiu ce ti-a venit
E treaba postului pe cine, cu cat plateste si de ce indiferent de argumente.
deci nu inteleg ce ai patit…sincer..nu ai altceva mai important decat sa te cobori la nivelul prostilor alora,,care defapt nu vorbesc numai k sa te incite,,sa le dai replica,,
Nu merita…te rog vezi-ti de treaba ta..si lasa-i in prostia lor,,,ca nu merita sa creasca ei in fata audientei pe spatele tau…
cred k ai alte lucruri mai importante de facut.
o zi buna sa ai..
Prietene… tu il injuri pe Felix, da Felix nu e ministru, nu e presedinte, nu e europarlamentar. Tie iti convine, multora nu. E o discutie contradictorie intre admiratorii puterii si ceilalti poate mai destepti, poate mai aroganti. Oricum va adanciti cu totii in aceeasi mocirla din care nu va iesi nici unu curat.
in momentul de fata nu faci decat sa aduni lume pe blog ,implicit comentarii, prin acest scandal josnic..esti in aceeasi hora cu Ionescu si cu Diaconescu..
de cacat..imaginea romaniei…
Iti cam place sa fii primul prin “topuri”…si incerci sa gasesti cate-un nod in papura la ceilalti “colegi”…Teo, Badea, astia de la “Intact”, care dupa mine te cam “fac” in toate domeniile!Au o “caterinca” care prinde mai mult decat “carcoteala”!Nu sustin pe nimeni, dar macar aia o spun “live”, fara foi in fata(Gainusa!)si ii apreciez, au 1-0 din start!Fa si tu o emisiune live si poate chiar o sa ai un “top” pe bune si nu va mai trebui sa te iei de “astialalti” pt. a fi “nr.1″! Eu asa vad de la televizor.. Bafta!
vezi prost, vino la filmari si vezi mai bine!
bai Huidule…ce ai patit tata? ai dat in boala? ce nu-ti convine “frate”? chiar nu-ti dai seama ca ai expirat? daca nu-ti dai seama iti spun eu: AI EXPIRAT!!! din mai multe puncte de vedere pe care nu am timp sa le scriu pe marele tau blog. La radio nu te mai ascult de mult timp, la cronica nu ma mai uit de la prima emisiune…de ce? pentru ca esti un ratat…esti un mare nimic in viata ta de rahat pe care tu o crezi frumoasa…pur si simplu nu te duce capu’ la mai mult. Ce s-a intamplat? nu mai ai audienta? Nu ai mai aparut de mult prin ziare? esti exact ca tarfele alea ahtiate de imagine care ar face orice pentru imagine…in fine…azi de curiozitate am dat pe frecventa kiss sa vad ce dracu iti mai coace mintea ta aia creata…NIMIC…glume de cacat…pacat de tine, acum ceva ani chiar credeam ca esti un baiat cu capu’ pe umeri…dar se pare ca m-am inselat rau de tot…sa nu crezi ca plang dupa tine, eu chiar rad de tine cand te vad asa un papagal
Cat despre articolul tau cu antenele era si normal sa-ti sara toti in cap pentru ce ai facut…eu ti-as face mult mai rau…oricum ti-ai facut dusmani cacalau…ai grija cand mergi pe strada ca…
Si inca ceva…nu-l trage si pe Misu dupa tine ca spre deosebire de tine pe asta chiar il duce capu…el tace din gura si se i-a dupa tine pentru ca e timid si nu are curaj sa te infrunte
iti doresc o zi buna si…TREZESTE-TE
sincer, ai mai mult de 10 ani? hai 11?
waw, dar de brancu cum de nu ai zis nimic pana acum??? hai ca-ti dau eu un subiect: cand ti-a fost vandalizata masina, a declarat la el in emisiune ca-i pare bine
lui i-am turnat o vidanja in redactie cred ca ajunge pentru toata viata!
@MARIO esti rau… antenistii mananca si ei o paine… (cu rahat cu tot) nu stiu ce ai impotriva?
Sa pape si guritza lor ceva…
Nu te pune cu prostii Serban,au mintea odihnita
Buna Serban,
Eu nu ma uit la scursura de emisiune care te-a balacarit ieri dar am auzit ce s-a intamplat este atat de titpic pentru viermii aia care neavand ce sa mai toarne din gura imputita se iau de atine si ce oricum esti mult mai puternic decat ei si nu te lasa nici de-al naibii sa folosesc acest limbaj ca altul nu merita! Acele panarame care se cred oameni de TV sunt caricaturi care se fac de rahat singuri pentru ca ii roade inmvidia asa de rau ca mor toti foarte bine ca n-o sa fie ca tine nici daca se mai nasc de o mie de ori!!
http://www.youtube.com/watch?v=02FgnI7X4dw
piesa asta le-o dedic lor animalelor daca au tupeul sa asculte asa ceva!
Va iubim for ever!
nu pricep de ce te uiti la emisiunea lu ionescu
Dle Huidu, eu nu va citesc blogul pentru ca nu-mi place infatuarea d-voastra, de asemenea nu va mai urmaresc de cativa ani nici emisiunile, din acelasi motiv, insa as dori sa va postez un link pe care as vrea sa cred ca d-voastra l-ati scris:
http://www.serbanhuidu.ro/2010/anul-2010-si-tigania-din-programele-televizate/
Ceea ce ati facut in ultimele articole tot tiganie se numeste, si asta e mai rea, deoarece nu este regizata, ci vine din interiorul omului.
nu e tiganie Gogule e o parere. Si un raspuns la niste atacuri josnice. Am scris de Prima si de banii aruncati pe fereastra, la mine pe blog nu in emisiune, nu in interviuri etc. Si am primit avansuri sexuale din partea lui Ciutacu. unde e tigania? La mine sau la ei?
Huidu sunt alaturi de tine. Sa stii ca baietii astia fac exact cea ce facea si Vadim T. acum ceva vreme. Nimeni nu se punea cu el ca il improsca cu gunoi. Si sa sti ca asa este.. “intri in troaca, te mananca porcii”. Eu stiu cum venea Vadim in zona Brasov, baga chiolhane cu toata gasca lui si nu platea. Dar putea cineva sa ii zica ceva?..totul se facea pe barba unui politist a carui ordin venea de la Bucuresti.Si asa se facea sa fie “treaba buna”
Eu zic sa iti faci emisiunea si sa nu mai intri in scandal cu astia… nu te poti pune cu ei.. unde ajungi?.. care injura mai tare e mai bun?.. lasa-i in pace.. vezi-ti de familie, de copii.
Succes
pentru copii si pentru o viata mai buna o fac! Cred ca pentru o Romanai mai curata, Antenele trebuie sa dispara sau sa fie cumparate de o multinationala.
Nu esti cu nimic mai putin josnic decat sunt ei. Dezavantajul tau este ca ei formeaza o echipa iar tu un Don Quijote. Iti place scandalul poate mai mult decat celor de la otv. Mi-e sila de conceptul media pe care l-ati promovat si cu care ati indobitocit un popor cu un iq majoritar sub medie.
daca-mi placea scandalul nu ajungeam pana aici. imi palce sa spun lucrurilor pe nume chiar daca asta deranjeaza. O sa o mai fac cu riscul de a infuria si mai multi grobieni!
“că există în lumea asta ceva mai rău decât oamenii răi, indiferenţa oamenilor buni”
, mi-o alimentez de pe net. Va urmaresc pe voi si sunt in tema si cu scandalurile
. Eu personal te sustin, iti doresc muuulta bafta, ca vei avea nevoie, te voi urmari in continuare cu sufletul la gura, si cu speranta ca vei reusi impreuna cu echipa ta, sa aduceti o gura de aer in “frectia” asta de societate.
sunt in totatilate deacord. Eu una refuz sa am televizor in camera, pentru ca as risca sa fac cu nervii in fiecare zi; iar setea de informatie, si de voi
Eu la randul meu, imi fac partea atat cat pot, pentru a aduce un zambet pe fata celor din jurul meu.
Numai bine.
Am si eu o intrebare pt tine. De ce te oftici atat si trebuie sa jignesti pe toti daca tu ai inceput toata aceasta nebunie ? Tu dai si tot tu tipi?In viata trebuie sa-ti asumi consecintele vorbelor tale si sa-ti recunosti vina,numai atunci vei fi apreciat si respectat.
Nu poti ajunge sus lovind in altii.Este loc pt toti pe acest pamant.(S-AU NU ?????)
Un fost fan al emisiunii voastre.
care vina? aia de a spune si sustine adevarul?
Bine Huidule! Au sarit toate Antenele pe capul tau….iar d-l Madalin Ionescu i-a cantat in struna lui “Ciudatu” afland si el ca nu ai pus virgula unde trebuia…asa caz trebuia analizat la ora de varf:)
asa ca …zi-le in continuare Don Huidu!
Dupa umila parere, esti in cadere de forma. Ok, ai fost bun, dar nici tu nu esti de neinlocuit. Am impresia ca orgoliul tau nu mai are limite, probabil ca s-a dezvoltat de-a lungul anilor. Prea te crezi “miezul din Fanta” ca sa-ti citez “prietenul”.
Nimeni nu mai poate spune nimic de tine, tot ceea ce faci este perfect, esti un profesionist desavarsit, tu nu ai pupat niciodata in 3 litere (si nu e COT)….hai sa fim seriosi!
Un sfat: coboara cu picioarele pe pamant, deja te crezi un semi-zeu.
semizeul nu se trezeste in fiecare dimineata la ora 6 sa presteze munci de atat amar de vreme. BTW la radio sunt foarte live si nicidecum inregistrat!
D-le Serban Huidu sunteti vedeta.Nu dati atentie si nu raspundeti tuturor jigodiilor gen madalin,caci nu se va termina mascarada niciodata.Chiar nu merita.
Sunteti un om de televiziune foarte iubit si apreciat si nu are rost sa intrati in sleahta celor gen zavoranu sau voicu.Mai lipseste sa va critice si becali si e in regula.
Pe cand urmatoarea emisiune “Cronica Carcotasilor”?
Sa va dea Bunul Dumnezeu sanatate si putere de multa munca tuturor celor din echipa.
pe mine ma amuza Ciutacu! de cite ori sunt nervos, ma uit pe blogul lui sa vad ce mai maninca si-i trimit ceva prin gura pentru binedispunerea mea. Pentru lucrul acesta Ciutacu este fantastic. Cit despre antene, SUNT JALNICI!
Huidule ciuruieste-i! da-i in masa de jigodii!
Serban,
ma uit cu mahnire la ceea ce risca sa ajunga o telenovela, si anume “certurile” voastre daca pot sa ma egzprim asa. Pana mai deunazi, am renuntat sa mai butonez telecomanda pentru ca m-am saturat sa vad aceleasi don’soare care pentru lumina reflectoarelor, prietene fiind odata, s-au transformat in aprige si inversunate dusman(c)e.
Rogu-va frumos, macar, voi, care aveti cat de cat o minte (dar e drept, si orgoliu cat Casa Poporului) sa va opriti. Cel putin din punctul meu de vedere, nu va face cinste “porcaiala” de pe ecran, print si mediul virtual.
Daca tineti cat de cat la ceea ce reprezentati pentru noi, cei care va urmarim, va rog eu macar incercati un limbaj decent. Eu personal, sunt satula de limbajul de cartier pe care il abordati in cearta asta. Cred ca ne este suficient, noua romanilor si mie in speta, realitatea abjecta care ne (ma) inconjoara.
M-am adresat tie si nu domnului Ciutacu, pentru ca pe tine te urmaresc muuult mai des decat pe dansul.
Iti urez numai bine, sanatate si minte sclipitoare, de aici de la Oradea.
Huidule nu imi vine sa cred cat de nesimtit ai devenit.. Cum poti sa fii atat de badaran si sa jignesti in stanga si in dreapta inclusiv colegii de breasla. Pe langa asta esti si prost… da, prost. Gainusa este baiat destept dar tu esti un agramat, cateodata mai mult decat altii de care iti permiti sa faci misto. Inteleg ca pui in evidenta greselile altora facute in direct dar fa si tu emisiune a in direct si atunci sa vezi spectacol, ipocritule. Si daca ai prezenta doar faptele ar fi OK dar tu faci si aprecieri jignitoare. De exemplu ai spus despre Adrian Copulul Minune ca este “pitic”. Crede-ma urasc manelele deci nu poti sa ma banuiesti ca as fi un fan al personajului, dar ce-ar fi daca eu as spune depre tine, pe post ca esti “gras, prost homofob, ipocrit si isteric”? ar fi foarte adevarat dar nu pot face acest lucru public, ar fi urat..
Dar ce sa mai spun deapre rasul tau ridicol, stupid pe care il “aplici” dupa glumele lui Gainusa? esti de-a dreptul ridicol.
Parerea mea si a multora este ca esti : “porcusor isteric” ridicol si plin de nesimtire…. Sper sa dispari din presa pentru ca ai devenit insuportabil
numara de cate ori ai scris cuvantul “ridicol” in acest text. Punem mana pe niste carti si citim un pic, sa facem rost de vocabular sau cum?
Serbane, mai da-i ma’n ….. de scarbosi. Se ingroapa singuri.
nu e frumos ceea ce faci. daca erai un adevarat “gentelman” nu scriai lucrurile astea oribile despre colegii tai, pana la urma sunteti toti in aceiasi oala: VESTITII OAMENI DE TELEVIZIUNE. RUSINICA, RUSINICA, RUSINICA!!!!
Eh, in sfarsit au un subiect nou de dezbatut prin emisiunile lor vulgare intelectual. Sa le fie de bine, stim ce le poate pielea. Cred ca ii putem ignora, nu-i asa Serban?
fara niciun alt comentariu, urmatorul clip ii reprezinta TOTAL pe labagii de la Antena din Rect http://www.myvideo.ro/watch/5668229/Fernando_Caransebes_Antena_1_8_12_2008_Video_nikita_mihai_liviu
singura solutie e sa le dam IGNORE
Buna, Serban! Eu cred ca ai gresit doar pentru ca ai spus despre ce contract era vorba, implicand-o astfel pe Teo care, sa fim seriosi, este o vedeta iubita si sunt multi care stiu asta. Ai dat ocazia unei “şleahte uniforme de “ziaristi” ahtiaţi de aparitii tv” sa-si faca emisiunile!!! Ai grestit! Doar tu esti vinovat ca astia au facut ieri audiente. Cred ca multi dintre noi, care muncim, avem copii si viata sociala, atunci cand ajungem acasa nu le urmarim tampeniile. Sfatul meu pentru tine e sa te opresti, sa nu le mai raspunzi, sa nu-i mai ajuti sa-si etaleze talentele la tv. Stii ca s-ar oftica foarte mult daca nu ar mai avea cu cine sa se certe? Pa! salutari tuturor celor de la Prima si Kiss
Şerban…dacă spui că: “Pentru că astfel de audienţă, obţinută cu mijloace josnice, se întoarce întotdeauna împotriva televiziunii ce o difuzează” crezi că are rost tot scandalul ăsta aiurea? Nu-mi place să te văd pe prima pagină a ziarelor şi subiect de discuţie pentru toţi.
Eu urmăresc emisiunea voastră şi vă admir pentru modul cum spuneţi lucrurilor pe nume într-un mod plăcut, ce are la bază umorul.
Sunt conştientă de faptul că “există în lumea asta ceva mai rău decât oamenii răi, indiferenţa oamenilor buni”, dar câţi te urmează?
Câţi înţeleg adevăratul sens a tot ceea ce te-ai hotărât tu să faci?
Mă tem c-ai să te umpli de ură şi o să oboseşti…
Cei ca Badea, Ciutacu şi care mai vrei tu…sunt “specializaţi” în ce fac ei… Aşa e natura lor. S-au născut cu “darul” ăsta.
Părerea mea este, aşa cum ai spus şi tu, tot ceea ce fac ei acum, se va întoarce împotriva lor.
Mai Serbanica, eu te inteleg frate. ti-a cam scazut audienta, vad ca siteul tau o lua la vale, rau de tot si ai zis si tu ca ar fi timpul sa faci o porcarie, pt niscai vizitator. mai fratioare io te vizitez mai si azi si maine si cand vrei tu, sa fii sus, no. 1. daca astai scopul tau in viata. lumea nu-ntelege frate, k tot ceea ce faci tu e marketing. vad ca de cand cu scandalul, ai de patru ori vizitatori pe site decat media aia amarata pe care o aveai. deocamdata tiai atins scopul. dar cand moare scandalul, o sa mori si tu, asa lent, precum iti moare si emisiunea, cu pamfletele alea expirate. fratzioare, as vrea sa te mai vad in direct la o emisiune, ca zau, esti acolo la bataie cu vanghelie, la cate gafe faci. hai pa, k am treaba. totusi, stai linistit, maiintru la tine pe site.
blogul asta este money free, adica nu fac bani din audienta lui ca altii care coboara dintr-o masina pe care nu si-o permit, pentru un banut in plus pe spatele fraierilor ce-l citesc.