Am ajuns la 33 de ani, pe care-i implinesc astazi. Cu deosebita placere va anunt, ca este varsta potrivita la care tragi linia si te uiti, ai facut ceva sau esti pe cale sa devii un luzar patentat si frezat.
Ma uit inapoi fara manie, si la mine ceva realizari sunt: cele mai recente au 2 ani si respectiv o luna, si imi aduc aminte, in fiecare zi, ca nu mai sunt pustan, oricat de tinerel m-as da! Dar nu neaparat despre varsta mea vreau sa va scriu aici ci despre generatia mea, a celor nascuti in anii ´70, decreteii epocii de impliniri marete, fiii comunismului de ieri, care cladesc capitalismul de azi.
Sociologic suntem incadrati intr-o categorie a neadaptatilor, nascuti prea tarziu sa fim traditionalisti si prea devreme sa stapanim tehnologiile ca mai tinerii nostri prieteni de 20 de ani, am fost denumiti pe buna dreptate: generatia de sacrificiu, careia i-a fost harazit sa traiasca vremuri interesante, insa vorba bunicii mele : ˝sa te fereasca Dumnezeu maica sa traiesti vremuri interesante!˝
Noi suntem celebrii soimi ai patriei, pentru care ˝Cutezatorii˝ era revista de capatai si ˝Ciresarii˝ primul roman citit. Noi suntem cei care am calatorit cu corabia Speranta, care am purtat cravata de pionier, am avut portretul tovarasului in clasa, si am intonat imnul de stat in fiecare dimineata. Bine, vorbeam incet si cu teama, sa nu ne auda securistii ca d´alde Felix, sa ne toarne, cum radem in hohote la bancurile cu ˝cel mai iubit fiu al popoului!˝
Noi riscam parnaia ascultand Europa libera si visand cu ochii deschisi la bunastarea de ˝dincolo˝, pe noi ne-au oriplilat cele 2 ore de program televizat, cu tot cu cantarea Romaniei si omagiile aduse de mancatori de rahat ca Vadim, conducatorului suprem. Noi haleam o data pe an, banane invelite in ziar sa se coaca, noi stateam la coada la sifoane sau la ˝se da ceva, nu se stie ce˝, si in fine ne delectam cu celebrii creveti vietnamezi, singura marfa pe care o puteai cumpara fara cartela, ratie, pile sau case de comenzi!
Am plans la ˝Liceeeni˝ si ˝Declaratie de dragoste˝, am mancat eugenii pana ne-a iesit pe nas, mergeam la disco sa ascultam Kim Wild, cc Cach sau Modern Talking, duse pe sub mana de la depravatii aia de capitalisti. Am invatat din ˝Petrica ˝ si ˝Nita-Nastasescu˝ ca sa ajungem la licee, unde adia prima raza de libertate de dupa comunism. Pentru noi ˝Dallasul˝ era echivalentul telenovelelor de azi, iar cand a inviat Bobby nici 1000 de dani diaconesti, cu tot cu elodii in ziua de azi, n-ar fi putut atinge megaaudienta aia.
Am dat din cap la primele concerte libere, am facut primele deplasari in Turcia la cumparaturi de blugi pyramid, am halit primul hamburger de la Mac donalds, si-am admirat prima gaina care a nascut puii vii in Evenimentul Zilei. Pe noi ne-au alergat minerii, noi am fost golanii, noi am facut ultima reala miscare studenteasca, si tot noi ne-am furat-o de la politica, cu toti acolitii ei, ca ne-au sedus si abandonat pe rand!
Generatia asta, din care fac parte, este cea care poarta pe umeri Romania de azi. Cei care primesc biciurile peste fata si se cocarjeaza incercand sa tina in spate: 6 pensionari, pentru care au venit americanii prea tarziu, o administratie deplorabila si un guvern ineficient, un sistem de asigurari de viata si sanatate fara nici o noima, o armata integrata si cica profesionista si un invatamant in care numai carte nu se face! Plus o democratie imperfecta si un parlament de tot rasul! Si de parca nu eram cocosati destul ,ne mai trage si criza una pe la gioale ca sa ne cotonogeasca situatia de tot!
Lasind la o parte greutatile, sunt mandru ca sunt in generatie cu Voi, cei care v-ati regasit in randurile de mai sus! Nu ca astia micii, calculatoristii, ar fi mai prejos (desi la carti nu cred ca au bifat nici o zecime din lecturile noastre obligatorii), sau ca parintii nostri ˝fauritorii Romaniei socialiste˝, nu au avut momentele lor de glorie. Nu! Pur si simplu sunt unul dintre voi, si va reprezint cu mandrie. Acum, la 33 de ani, beau o cupa de sampanie, si vreau sa va multumesc pentru sustinere si pentru ca m-ati suportat atata timp!
Si inchei cu ceva care sa va aduca aminte de copilarie si paradisul pierdut, cand se judeca totul sub forma de careu si in sloganuri inmugurite din limba de lemn: ˝Pentru viitorul Romaniei si propasierea societatii socialiste-Inainte!˝ si va las pe voi sa zbierati in cor: Tot inainte!!!!
‘ti-ai dracu de ˝comunisti˝ cu melcii vostri ca ati ramas neschimbati pana in ziua de azi!
later edit: va multumesc tuturor pentru urari, dar si pentru aducerile aminte din perioada cand inocenta era prea mare ca sa ne dam seama de lipsurile si greutatile din jur!
Pagina: « 1 … 4 5 6 7 [8] Show All
Pagina: « 1 … 4 5 6 7 [8] Show All
Bogdan…esti un mare idiot…:)….in fine.. lasand asta la o parte…
La multi ani Huidu(cu intarziere) !!
Multa sanatate, sa fi fericit, iubit, si tot ce vrei tu sa ti se implineasca..esti unu` dintre putinii care chiar merita..
LA MULTI ANI!!! frumoasa varsta la 33 de ani asa-i? eu anu asta fac 22
La Multi Ani, Huidule! Sa fii fericit, sanatos, voios, voinic!
(scuze pentru intarziere)
Huidule de data asta chiar imi placi.Se pare ca la fel de bine cum esti umorist poti fi si profund.
Din pacate PLUTOCRATIA SECURISTA nu mai poate fi schimbata…mai rau ca nu ai amintit despre ce am putea sa le oferim copiilor nostri…cat o sa mai rabdam sa fim mintiti…
Poate ai tu idei legate de modul in care ne-am putea organiza sa-i scarpinam putin pe Reptilieni.:)
Cam tarziu te felicit pentru implinirea unei varste asa frumoase. Eu am o varsta mult mai mica, dar am o sora tot la aceasta varsta, si citindu-ti post-ul am recunoscut multe lucruri pe care exact asa mi le poveste si ea. Au fost niste vremuri frumoase pe care le regretam numai din cauza situatiei actuale. Felicitari pentru cele mai mari realizari ale tale, felicitari pentru gandirea ta, felicitari pentru faptul ca ai stat atatia ani in mass media si reusesti inca sa mai gandesti in felul tau(asa bun sau rau cum este el caracterizat de fiecare in parte)
Inca o data la multi ani, sa ramai mereu acelasi!Si sa-ti creasca realizarile pe langa tine voioisi, voinici!
POVESTEA CRINULUI ALB
Purtată de un simţământ tainic, păşesc pentru prima dată pe poarta neagră din fier forjat. Paşii îmi calcă nesiguri şi mi se opresc în faţa unui… crin îmbobocit. E timid şi totusi parfumul lui îmi trezeşte interesul. O coardă tainică din străfundul inimii începe să vibreze uşor dar prelung, ca un ecou.
Una dintre petale era sfâşiată şi parcă ar purta o picătura de sânge. Ii simt reţinerea preţ de câteva clipe. Să creadă oare că îl lovesc, că vreau să-i fac rău?
Îşi revine fiindcă ceva tainic ne uneşte!
Doresc să-i vorbesc! În fiecare noapte doresc să-l revăd şi să-l stropesc cu roua lacrimilor mele, să-i alin suferinţa trecutului. Îi simt apăsarea şi întrezăresc dorinţa de a-i fi alături. Nu pot sau nu vreau să-l părăsesc? Trebuia să fac ceva să-mi aparţină!
Vorbindu-i zilnic, el îşi învinge timiditatea, şi petalele i se desfac una câte una. Povestea lui e tristă. Din amărăciunea în care îşi are rădăcinile îi vine culoarea! Da, s-a hrănit cu multă amărăciune.
Lacrimile mele i-au mângâiat petalele, şi povestea lui a devenit povestea noastra. Ele i-au pătruns sufletul, iar parfumul lui a devenit îmbătător. Prin încredere, i-am redat frumuseţea şi, eliberându-l de rugii ce-l înconjurau, i-am redat libertatea!
Singura forţă ce mi-a oferit ajutorul spre a readuce la culoare această floare, reprezentativă luminii, a fost Dumnezeu.
Sufletul meu, drept mulţumire, I-a dăruit crinul. Sunt sigură că numai lângă EL această floare nu se va mai ofili niciodată, iar puterea pe care i-o va da EL ne va îmbăta sufletele, le va descătuşa.
Am crezut şi cred în puterea LUI!
Felicitari pentru postul asta si pentru cum ati inceput noul sezon de cronica..cred ca aia cu Europa libera e putin exagerata; dupa calculele mele erai in clasa a 7 la Revolutie..Suntem de cam aceeasi varsta (eu am 30) si tin minte ca, mai degraba, ma intrebam de ce asculta taica-miu radioul de sub perna
Recunosc ca am citit cele scrise mai sus si m-am intors fara sa vreau in trecut.N-o mai facusem demult.Suntem prea prinsi in vietile noastre actuale pentru a ne mai uita inapoi.Incercam sa supravietuim vremurilor astea,si desi nu ne e usor,cred ca suntem o generatie care a reusit sa se adapteze din mers.Sau n-am avut incotro.
“Crestele muntilor se desenau pe cer ca un feresrau urias cu dintii tociti.’…’ Primeste,Doamne,sufletul robului tau Apostol…Apostol…Apostol… ” L.Rebreanu
Azi am implinit si eu 33 de ani. Ce sa fac daca sunt nascut de ziua pacalelilor. Sunt mandru ca sunt nascut in acea generatie care le-a prins pe toate. Treaba cu crevetii nu imi amintesc de ea. Eu preferam savarinele la 3 lei (erau mirifice) si Pepsi-ul baut la restaurantul de pe dealul de langa orasul natal. Faptul ca nu am avut televiziune decat 2 ore pe zi ne-a ajut sa ne dezvoltam (sa citim, sa alergam in aer liber, sa socializam face-to-face). Atunci s-au nascut prieteniile adevarate. Imparteam totul cu amicii de joaca, nu erau calculatoare care sa ne tina in casa si ne e respectam.
Cand in Romania ne vom respecta unii pe altii atunci probabil nu ne vom mai gandi sa emigram in Canada.
Multumesc Huidule pentru ca ne reprezinti.
hop ca fac 34 in curand si inca ma bat cu ciumpalacii Romaniei! La multi ani!
Un sincer la multi ani desi cred ca scriu cam tarziu. am , de asemenea, 33 de ani, si sunt suparata ca ai uitat de cinematografele arhipline cand rula vreun film cu jackie chan,primul video, tv color, “veniti la mine ca am video”:))). apropos, cel care avea video , avea si f multi prieteni sau chiar iubite. primul pegas… si , nu in ultimul rand, cozile de la cofetarie cand, de craciun, se mai primeau ceva dulciuri de pom pentru care ne bateam “in spiritul Craciunului”.oricum, in brad mai ramaneau doar hartiile de ciocolata…:))).
mda, am un copil de 8 ani si sper sa fac tot posibilul sa nu cunoasca vremea asta . ar fi bine sa facem toti asta pentru copiii nostri. Cei care au ,sa nu mai fure, cei ca n-au ,sa munceasca pentru un viitor mai bun, sa aiba curaj sa infrunte problemele sociale deoarece , cred ca sunt suficient de motivati:fac asta pentru copiii lor:). va pup pe toti , gen ’70!
Doresc să fac un film documentar cu tema Generaţii de sacrificiu. Cine are ceva de spus în faţa unei camere video este rugat să mă contacteze.
Mulţumesc!
tudor_621@yahoo.com