Iată ce am primit de la o cititoare, probabil inoculată de porcăriile scrise şi rostite în ultima perioadă, referitor la situaţia economică şi maăurile guvernului:

Şi nu esti putin cam egoist??? Cum naiba poti sa il sustii pe Basescu la treaba asta? Pai sigur ca iti mai raman sase lei din zece mincasati fratica, dar totalul se compara cu salariile de mizerie ale populatiei? Esti un mare las si ipocrit ca poti spune asa ceva! Se vede clar ca nu traiesti in aceeasi Romanie cu noi! Mai intreaba si tu in stanga in dreapta cum traim noi, astia “de jos”, si abia apoi vorbeste! Pai bine ca iti expui pozele de vacanta sa saliveze toata prostimea! Nu ti-e rusine, sincer!!!!
Fabiana

Am să încerc să-i răspund, deşi nu o să înţelegă ce-i explic eu aici. Nu-mi place politica şi nici cei ce o practică. La alegeri nu am votat, pentru că nimeni nu mă reprezintă. Muncesc de dimineaţa până seara, am responsabilităţi şi fac ce cred eu mai bine pentru mine, familia şi publicul meu. Dar sunt momente, ca acesta în care citesc mesaje de genul celui de mai sus, în care mă întreb de ce prostia şi ipocrizia nu dor. De ce nu urlă oamenii pe stradă de durere?!

De ani de zile moştenitorii în gândire ai comuniştilor îi atacă pe cei ce fac bani. Nu vorbim aici de hoţii şi de potentaţii tranziţiei, ci de intreprinzătorii care dau de lucru la alţi oameni, care se luptă cu taxele impuse de stat, cu cohortele de controlori şi pomanagii, pe care îi suportă zi de zi, care dau piept cu insolenţa angajaţilor de la administraţiile financiare, dar care de 20 de ani duc ţara asta în spate.

În numele lor am să vorbesc acum. Ei sunt cei ce încă mai cred într-o Românie cinstită, în care toţi cei ce lucrează să fie răsplătiţi şi cei ce trândăvesc să moară de foame. Aia e echitate. Echitate nu înseamnă să ai 6 milioane de pensionari, dintre care jumătate pe caz de boală, cu acte fabricate, şi să te plângi că sunt pensiile mici!

Echitate nu înseamnă să ai de 10 ori mai multe paturi de spital pe cap de locuitor decât media europeană, dar în spital să vii cu medicamentele de acasă, după ce ţi-ai plătit dările incomensurabile la stat.

Echitate nu înseamnă să mă mai taxezi o dată, pentru că tu ai cel mai stufos aparat administrativ din Europa, plin de clientelism politic, oameni incompetenţi şi rude, aşa cum se întâmplă în România.

Echitate nu înseamnă că aceia care muncesc trebuie să plătească de două ori: o dată pentru ineficienţa şi incompetenţa statului-guvernului-clasei politice, care n-au fost în stare să reformeze nici până azi avantul etatist al unei Românii profund comuniste, şi încă o dată pentru “solidaritatea” invocata de însuşi preşedintele Baăescu.

Adică, mai pe româneşte: s-au redus salariile ca să nu se dea oameni incompetenţi afară de către un guvern şi mai incompetent. Să sufere toţi pentru că statul şi guvernul nu au ouă şi nici sânge în veioză să facă reformă cu adevărat. Cam cu asta ne confruntăm acum: să se dea mai puţini bani, da’ la toată lumea!

Pe de altă parte, se inoculează populaţiei ideea că oamenii intreprinzători, privaţii, sunt de vină. Ca să nu-i impoziteze pe ei s-au redus pensiile şi salariile bugetarilor! Nimic mai neadevărat, voi, adevarăţii pensionari, dacă vreţi să vă suparaţi pe cineva, supăraţi-vă pe milioanele de pensionari falşi, acceptaţi de statul român, ăia care au ieşit la pensie cu o şpagă dată la doctor şi una la comisie, şi care se hrănesc cu frustrarea voastră, a celor ce aveţi nevoie reală de asistenţă socială.

Voi bugetarilor, nu-i înjuraţi pe cei ce vă asigură salariile atunci când îşi plătesc impozitele, înjuraţi-i pe cei incompetenţi. Pa ăia angajaţi la stat cu pile. Pe cei cu salarii nesimţite în concordanţă cu responsabilităţile şi munca lor, care vă subţiază veniturile ca să “mănânce şi gura lor ceva”.

Înjuraţi guvernul şi politicienii, pentru că n-au făcut din România un stat modern, că n-au fost în stare să clădească sisteme de învăţământ, sănătate şi echitate socială, care să funcţioneze fără fraudă şi nepotism. Înjuraţi-i, schimbaţi-i şi cereţi-vă dreptul de a trăi într-o ţară a viitorului, nu a trecutului comunist.

Din nefericire, nimeni nu face asta. Pentru că acei ce gândesc aşa ca mine sunt înjuraţi, invidiaţi, arătaţi cu degetul de cei obişnuiţi să fie cu capul plecat, cu mâna întinsă şi cu un loc de muncă destul de călduţ, în general obţinut prin şpagă şi pile.

Aşa că am să-i răspund domnişoarei care m-a înfierat cu atâta ardoare. Da, eu plătesc dările înainte de termen. Da, eu dau de lucru multor oameni care îşi hrănesc familiile, după ce câştigă mai mult decât decent în urma muncii lor. Da, eu cred că trăim în aceeaşi Românie şi mai cred că, dacă am gândi altfel, salariile de mizerie ar fi de domeniul trecutului. Când eram student, am muncit ani de zile fără salariu sau cu un salariu mai mic decât bursa, dar întotdeauna am crezut în şansa mea. Acasă aveam un frigider cu o cutie de margarină şi un borcan de gem. Plus nişte ceai. Nu-mi spune mie cum e să trăieşti din greu, că ştiu. Eu mi-am depăşit condiţia…tu?

Şi legat de călătorii: am iesit din România prima oară când aveam 23 de ani, în 1999. De atunci, orice bănuţ am economisit l-am folosit pentru a vedea Lumea. Lumea asta care m-a învăţat să gândesc aşa. Care m-a scos din cartierul gri, în care mi-am petrecut adolescenţa. Lumea asta care m-a învăţat că echitate înseamnă să fi plătit pentru cât munceşti, nu plătit la fel ca ultimul leneş, şi asta în numele pervesei solidarităţi prost înţelese, invocată chiar de primul incompetent al ţării!