Aseara domnul badea m-a bagat in seama si mi-a dat o replica taiosa “ba puti a prost”! dupa aceste cuvinte grele blogul mi-a fost invadat de “prieteni” si”conferentiari”! Pentru ei, badea si Varan am partea a doua din conversatia cu fanul spalat pe creier!

1. Chiar mergand pe teoria ta, cum ca antenele l-au facut pe Basescu presedinte, sa stii ca eu personal si multi altii ca mine preferam niste oameni care spun de fiecare data lucrurilor pe nume si remarca la timp niste abuzuri colosale ale celor de la putere, in locul unor oameni care, in ideea de a nu-i victimiza prea tare si excesiv, aleg sa treaca intr-un registru comic si mistocaresc unele dintre aceste abuzuri.

Asa faceau bufonii regelui. Spuneau lucruri grave intr-un mod vesel. Asta e menirea noastra: sa va facem sa constientizati ce nu merge bine. In acest registru incrancenarea si repetarea obsesiva fara a schimba ceva (adica exact ce fac antenele), este nu numai nefolositoare dar si contraproductiva. Adica nu numai ca sunt partinitori, da’ n-au nici cea mai mica urma de profesionalism! Lasa-ma sa ma ocup de Base cu Antena 3 un an si crede-ma nici dracu nu-l voteaza. Dar pentru asta nu trebuie sa fi ghiolban crescut la scoala securisto-comunista a alui Voiculescu. Iar in campanie trebuia ignorat. Fara nici un fel de expunere. Nici Tvr-ul nu-l dadea. Si atunci ramanea cu manelistiii si otevistii lui. Nici dezbaterea nu trebuia data. Si uite asa Basescu nu mai ajungea la popor.

Chiar poti sa spui despre cineva care nu a facut nimic bun ca a facut? Chiar asa de josnici sa fi ajuns? Imi place sa cred ca nu toti, de aceea ma uit la Gadea si la Badea, pentru ca nu vreau sa inchid ochii nici macar in fata unui abuz din partea oricui dintre cei care ne conduc. Pentru ca am ales sa stiu, sa vad si sa nu ignor. Desigur, ma vei intreba la ce-mi foloseste sa vad chiar orice “nimic”. Pai e simplu, nu-mi foloseste la nimic concret (dupa cum stii, Basescu a fost reales, deci…), imi foloseste insa in demersul pe care incerc sa il fac de ceva ani buni si anume acela de a nu ma droga intr-un mod constient si pueril, asa cum fac multi cetateni, sperand ca va fi vreodata mai bine. Ma ajuta sa stiu la ce pot sa ma astept de la tara asta, ma ajuta sa fiu pregatit psihic pentru loviturile pe care cu siguranta mi le voi lua de la sistem. De aceea ma uit la Mircea, pentru ca pe zi ce trece incep sa am si eu experiente similare cu cele pe care el le relateaza in emisiune si imi dau seama ca nu sunt prostii, asa cum cred unii, sunt adevarate toate.

Solutiile in viitor nu ti le vei lua de la Badea. Dupa cum ai vazut pe el l-a invins sistemul. Badea nu e o solutie pentru rezolvarea problemelor tale. El doar “ii bate” “ii sparge” le da una etc. In realitate e doar un trancanitor de soi. Si un las de performanta. Rezolvarile nu ti le poate da un ipocrit care se “adapteaza” la realitati! Ci o dezvoltare personala care sa te faca sa treci peste sincopele sistemului fara “pustanisme” de doi lei gen:”mama ce bataie iti dau daca te prind”! astea nu tin nici pe scara blocului!

2. Daca tu imi spui ca ai putea vreodata in aceasta viata sa compari emisiunea voastra in care apare Basescu cu emisiunea lui Gadea sau Badea, in care sa zicem ca prin minune ar veni Basescu, da-mi voie sa-ti spun ca aceasta comparatie e mai mult decat deplasata, din simplul motiv ca tonul si retorica celor doua/trei emisiuni sunt total diferite. Sinteza Zilei nu este nici pe departe o emisiune de divertisment, cum este a voastra si in consecinta, impresia cu care ar ramane privitorii dupa o astfel de emisiune nu ar fi nici intr-un caz aceeasi cu impresia de dupa o emisiune de-a voastra.
Cronica nu e o emisiune de divertisment ci una de opinie. Ani de zile inainte de Ciutacu, Gadea, badea, oamenii au descoperit niste omuleti care spuneau lucrurilor pe nume. Cele mai frecvente intrebari la adresa noastra erau: “nu va e frica baieti?” Ne folosim de umor in limbajul nostru, dar asta e altceva. Cronica e o emisiune de OPINIE. Spune-mi cu ce te ravaseste intelectual Gadea? Hai ca la Badea inteleg, are o retorica si exprima niste idei. Bune proaste nu conteaza. Dar Gadea?!?!!? Ce face Gadea!?!? E cel mai insipid si partinitor om de pe planeta. Ai cititi vreun interviu cu el sa vezi ce prostii declara!??! Cum poate un om ca Gadea sa fie “ascultat” si admirat? Pentru invitatii lui? N-are nici un merit. Doar acela de a fi obedient si supus!

Eu nu spun aici ca emisiunea voastra nu este serioasa sau bine pusa la punct, este, dar din punctul de vedere al unui show de televiziune, al unui program de divertisment, de la care nu te poti astepta, prin natura formatului, la o dezbatere politica sobra, cu multe argumente si probe, cu replici acide si bine tintite, intr-un cuvant nu e CADRUL pentru asa ceva si nu spun asta in sens peiorativ, nicidecum. Doar ca trebuie facuta o diferenta.
Aici suntem in acord!
3. Am tot respectul pentru cei care si-au pierdut ani buni din viata in puscariile comuniste, dar in acelasi timp consider ca o abordare a realitatii economice si politice din tara prin prisma acestor aspecte de demult este una paguboasa, iar dovada este, dupa cum ti-am spus, in strada, ceea ce vedem cu totii in zilele astea. Preocuparea excesiva si uneori chiar maladiva pentru reminiscentele comuniste (subliniez EXCESIVA, adica asa cum a creionat-o Basescu in campanie) este doar un mijloc politic, o perdea de fum la care reactioneaza vehement destul de multa lume, astfel incat atentia sa fie deplasata de la problemele reale pe care multi dintre oameni le au in prezent. Pentru ca asa e romanul, doar atunci cand il doare la stomac realizeaza ca trebuia sa se aplece mai serios asupra efectelor negative pe care le are guvernarea actuala asupra economiei reale si actuale a Romaniei. Nu Ceausescu, nu Iliescu, nu Nastase etc. sunt de vina ca de 2 ani incoace Basescu si ai lui nu dau doi bani pe investitii in economia reala si se complac in a se imprumuta de pe unde pot pentru a plati salarii si pensii. Nu „comunistii” sunt de vina ca Basescu nu a facut absolut nimic de 6 ani incoace, dar isi revendica realizarile, putine cate au fost, ale guvernarii liberale cu un tupeu fara margini. Astea sunt adevaratele probleme ale Romaniei, nu comunismul, ci faptul ca de atatia ani Basescu si ai lui joaca intr-o piesa extrem de proasta de teatru, in care ei sunt tot timpul in opozitie si nu sunt lasati sa faca nimic in tara asta.
Asa este Foarte corect. Dar cum a ajuns Basescu sa conduca Romania? Pentru ca ea clasa politica dominate de securisti si comunisti arata ca o mocirla din care razbatea o chelie parca un pic mai lucioasa. Lipsa lustratiei, continuarea metehnelor comuniste si interesele politico-economice tip Voiculescu l-au adus pe Basescu la putere. “profesorul” Felix a semanat vant si-a cules furtuna. El era cel ce l-a sprijinit nu? Solutia imorala. Deci e trist ca Basescu e la putere dar asta e “meritul” celor ca Iliescu si Voiculescu!

4. Evident ca nu doar manelisti si otvisti l-au votat pe Basescu, dar permite-mi sa cred ca acestia au inclinat balanta intr-un mod decisiv. Asta spune foarte multe si despre noi, care ne-am lasat condusi de astfel de specimene, care pentru o manea, un mic si un sac de faina ar vota-o si pe Sexy Braileanca (pardon, pe aia ar vota-o gratis…).
sa nu-l uitam pe votantul Psd care ar fi facut la fel. Stii ce e mai grav? Tu l-ai fi votat pe Geoana intr-o confruntare cu oricine altcineva decat Basescu? Aia e problema Romaniei am avut de votat intre un hot smecher si un prost….