Nu prea pot descrie ce traiesc in ultimele zile…Stiam ca in campania asta se vor folosi tot felul de zoaie si atacuri marsave, dar ce se petrece zilele astea intrece orice imaginatie!

Mi se pare jenant ca oameni cu pretentii, eleganti pana mai ieri, sa se coboare in troaca porcilor si nici macar sa nu o faca bine. Cazul filmuletului cu Basescu bruscand un copil este elocvent! Nu contesta nimeni, dintre cei care stiu ce inseamna editare video, caseta. Doar oamenii lui Basescu o fac stupid si fara rost. E reprobabil ce face candidatul in 2004, si aici nu discutam despre ce s-a intamplat efectiv acolo, ci despre alte lucruri pe care eu le consider mult mai grave:

Este de neacceptat ca oameni care s-ar presupune ca sunt sustinatori din umbra lobbysti ai fortelor politice, sa iasa din barlog si sa se afiseze in prima linie. Este inadmisibil ca domnul Geoana, pe care l-am cunoscut personal, sa accepte acesta situatie jenata, in care toti oamenii cu interese ai Romaniei, isi asmut cainii si lingaii de paza, asupra contracandidatului. Mai mult, intr-o incercare disperata chiar si ei, cei ce se presupune a fi in spate, au iesit la atac pe fata! In aceste conditii, toata ura pe care alegatorii au acumulat-o pentru astfel de personaje sinistre, il va ajuta paradoxal si nemeritat pe Basescu! Am colegi si prieteni care nu s-ar fi dus la vot in conditii normale, dar care se vor duce si vor vota impotriva camarilei ce se da in spectacol zile astea!

Emisiunea de pe realitatea tv, in care Vantu si Patriciu au fost invitati, este un exemplu elocvent cum oamenii, care se presupune ca sunt mari, invincibili si cu pretentii, redevin niste copii care joaca leapsa in curtea scolii! E inpardonabila greseala lui Patriciu de a anunta imaginile compromitatoare cu Basescu, si este de-a dreptul prost cand, dupa ce apar imaginile, acelasi Patriciu defileaza cu un ranjet satisfacut la televizor?!?!?!?!? Bai nene ce ai in cap? Calti sau petrol?

Aloooo, Patriciuleee, se presupunea ca esti baiat destept, asa vrei sa-i infunzi pe Base?!?! Amatorismul cu care s-a actionat e ruda cu cretinismul! Cum poti sa ai asa o bomba, si sa nu o tii pana in buza alegerilor? Cum poti sa scazi la jumatate impactul imaginilor, aparand tu, ca personaj controversat, si adversar declarat al lui Basescu sa strici tot farmecul? Daca in loc de Patriciu, aparea o mama “disperata”, care 5 ani de zile a fost “traumatizata” de imaginile filmate, si un cameraman “internat” la ospiciu de cat de “atacat” a fost de ceea ce a vazut in urma cu 5 ani? Ai? Cum suna?

Din nefericire, mogulii nostri se dovesc a fi moguli din intamplare, intelectul lor, cel putin in zilele astea lasa de dorit! Mai grav e ca nici angajatii cu pretentii, de la trusturile lor de presa, nu sunt mai breaji. Niste neciopliti care dau cu ghioaga, au repetat imaginile alea de zeci de mii de ori, expunandu-l pe Basescu mai mult decat s-ar fi gandit el vreodata. Mai mult, i-au dat apa la maora in ceea ce priveste pozitionarea: Unul singur impotriva tuturor. Da’ Geoana? Unde e Geoana? l-ati mai vazut? Ca mie mi s-a parut ca a fost uitat. Pai nu era el candidatul minune?!

Sa vedem cum se misca tabara “oropsita”. Basescu face joi seara o greseala fundamentala, accepta invitatia la Realitatea tv. Pai bai nene, in marketingul politic, ca in orice fel de marketing, robustetea si corectitudinea mesajului e totul! (de aia Crin Antonescu, ca si om politic, e terminat. Ca azi zice una si maine se pupa in bot cu Geoana, pe care l-a scuipat cu doua zile inainte!) Ori te tii tare si arati cu degetul pe mogulul, ori te duci in cocina lui si iesi sifonat de acolo! Pentru ca joi seara, presedintele a iesit sifonat din confruntarea cu trusturile de presa obediente. Din fericire pentru el , au stiut mogulii sa isi ruineze singuri avantajul, dar asta e altceva!

Doi la mana, Basescu face o GRESEALA la fel de mare ca si Patriciu contestand veridicitatea inregistrarii. E reala bai nea Base, e reala, si se vede de la o posta! Ca nu i-ai dat chiar un pumn, ca ai vrut sa-l dai mai incolo, nu se pune. Gestul exista, se vede nasol si e reprobabil. Nu pe contestarea imaginilor trebuia sa mergi, ca asta sfideaza inteligenta votantului, ci pe magaria pe care colegul Geoana o accepta in ajutorul lui, asa se face un contraatac profesionist! Dar cum in staful marinerului sunt numai ageamii la ce sa te astepti? La o decizie curajoasa? Ei as, hai sa dovedim ca e fals, “plastografie” ca poate vine Patriciu cu niste cadre mai bune si dovedeste ca sunteti prosti de doua ori!

Concluzia e simpla prieteni: nici macar profesionistii aia care credem ca trag sforile in tara asta nu-s de soi! Sunt niste pierde-vara amatori, ajunsi din intamplare cu porcoaie de bani in buzunar si cu pretentii si ifose de mari dirijori din umbra. In realitate sunt niste golani de cartier cu foarte mult noroc, care si-au cladit niste imperii cu picioarele de lut si de care, in scurt timp, nici dracu nu o sa mai auda. Punem pariu?

later edit: excelent interviul domnului Neagu Djuvara-Chiar ca “s-a stricat ceva in creierul acestui popor”. Excelenta lectie de istorie si de viata, chiar daca nu sunt de acord cu ideile despre Ion Antonescu. Maresalul a gresit politic pentru ca nu era politician, ci lua decizii ca un militar: “am luptat alaturi de nemt pana la Nistru, e camaradul meu si nu-l tradez: merg mai departe cu el”. Chestia asta ne-a costat politic vorbind, dar a fost una dintre putinele dati in istorie cand am avut ceva ce ne lipseste cu desavarsire azi: Onoare!