In primul rand va cer scuze pentru cele 2 saptamani de pauza!  Da’ era necesar ca altfel nu mai facem nimic bine! De fapt am mai scris cate ceva da m-am autocenzurat. De ce? E o alta discutie. Sa revenim: privind imaginile pentru efectuarea celei de-a 3-a emisiuni a sezonului nu-mi revin. Am tot auzit vorbindu-se de tabloidizarea televiziunii, de ofensiva “otevizarii” dar asta e prea de tot! La tot pasul infloresc la televiziuni cu “renume” si traditie,  niste Dani Diaconesti mai mici!

Nichita e atat de la moda ca am ajuns s-o regret pe Zavoranca, Jiji e inlocuit cu Fernando cel tampit de la caransebes, niste italieni parliti se insoara pe la Euforia,  soacrele se casapesc la Canal d, inselatorii inscenate iti intorc stomacul pe dos la Prima si la Antene si peste toate canalele urla disperatele alea dornice de telespectatori fraieri, care sa va faca sa sunati toti la tepele nationale!

Cum s-a ajuns la asta? E simplu: nu sunt bani de productii adevarate de televiziune! Piata a cazut, cablistii s-au intins peste tot, facand ca o televiziune prin cablu sa ajunga nationala peste noapte! Si ati spune, ei ci ce? Pai daca acum 4 ani, cand ne uitam la audiente, la “si altii” gaseam 10-15 la suta din piata, acum gasim peste 40 la suta, ca televiziunile mici sunt multe si conteaza la numaratoarea finala, chiar daca individual nu sar de piciorul broastei la rating! Asa ca marii jucatori se vad pusi in fata unui fapt implinit: daca “Dansez pentru tine” facea la prima editie o medie de 15 rating, la ultima editie, media s-a injumatatit!

Si atunci de ce sa faci productii de televiziune in adevaratul sens al cuvantului? Cu lumini, cu camere, cu cadre, cu operatori competenti, cu producatori pasionati? Toate astea costa si audienta potentiala este mica! E mai usor sa o chemi pe Nichita sa grohaie, sa-l filmezi pe Jiji cum bodoganeste sau pe Fernando cum vomita manele in direct!

Cum ne revenim dupa jegul asta? Eu am apelat la copilarie….am revazut “Toate panzele sus” o productie din 1976, adica de varsta mea! Felicitari celor ce acum aproape 33 de ani faceau ceva in Romania! Faceau copii sa viseze, sa zambeasca si sa se gandeasca la un viitor mai bun. Mama lui de viitor in ce hal ne-a amagit!

Privind aceste imagini, ma intreb daca au fost aievea sau sunt in vis. Astazi multi dintre protagonisti s-au dus, ceilalti nu mai au mult!  Ma gandesc cu groaza ca baiatul meu, peste 30 de ani, nu va avea la ce sa apeleze cand societatea lui il va agresa asa cum face acum lumea in care traim cu mine! Trist frate!