Branduri si snobism

Branduri si snobism

Am remarcat in Romania un apetit sporit pentru branduri, sau mai pe romaneste: lucrurile „de firma”! Totul a inceput in „engrourile” gen Europa sau Niro, cu fel de fel de chinezarii: d&g, prada, armani etc , pe care le luai cu baxu’ la 10.000 de lei vechi! A continuat apoi cu cate o pereche de ochelari cumparati in fuga de pe aeroporturi, sau cate un trico’  „original” pastrat cu sfintenie langa fratiorii lui de duzina da’ cu embleme de renume!

Avem in noi spiritul asta de papitoi impopotonati (ca italienii) si suntem inevitabil atrasi de epatare, chiar daca, de cele mai multe ori, nu avem si mijloacele pentru a ne cumpara in original toalele sau accesoriile mult dorite!

Si atunci exista doua solutii:

1: facem rost de facaturi turcesti la preturi derizorii si calitate indoielnica, vizibile pentru cunoscatori de pe luna, dar care aduc dupa ele rusinea emanata de comunitatea de snobi cand falsul e descoperit! Sunt memorabile „saibele” Bulgari, care cocleau de mama focului si albastreau degetul mandrilor proprietari sau faza in care prietena domnului Vladescu, fost ministru de finante, a fost data afara de la lansarea magazinului Luis Vuitton din Bucuresti pentru o geanta falsa, (cumparata probabil cu vreo doi lei de pe plaja din Mamaia) si care atarna nestingherita pe umarul duduii!

2:facem turismul „de reduceri”: Am calatorit odata in avion spre Geneva, cu o tzoapa bambuista care mi-a explicat ca, a doua zi e rost de preturi mici mici mici la toate brandurile celebre! Ba mi-a desenat si pe hartie cum si in ce directie s-o iau, pentru a cumpara Gucci la o zecime din pret sau Cavalli doua-trei bucati in loc de una! Avantaje? Marfa e originala si de buna calitate, dezavantaje? replici de genul: „vai tu e din colectia trecuta tu! nu mai e la moda, sigur si-a luat-o de la solduri…. ce fraiera tu! Lame!”

Exista si niste columbeni sau poponeti care cumpara tampeniile originale, unele de mii de euro pentru a se da rotunzi si a se asorta cu „outffitul” toantei pe care tot e,i ca fraierii, o imbraca!

Ieri insa am fost „distrus”! Dupa ce Louis Vuitton a imbracat statuia eroilor pompieri in cufar pentru reclama, un alt monstru fitos, snob si piratat worldwide, isi anuntase intentia de a poposi in Romania-Gucci! da’ ghinion de nesansa mare, basinosii aerati ai Romaniei trebuie sa-si puna pofta-n cui! Recesiunea economica a stopat extinderea colosului si iar tre’ sa dea fuga la Milano pentru aprovizionare tu!

79 Comments
  • astea
    Posted at 01:42h, 30 octombrie Răspunde

    Pai in primul rand , dorinta de epatare provine din comunism, acolo unde toti eram obligati la „uniforma” , indiferent de forma acesteia, sociala, doctrinara sau pur si simplu vestimentara.Cand am iesit din el (presupunem prin absurd ca am iesit), am dat navala toti spre orice! Eram ca fluturii atrasi de molii.
    Doar ca evolutia noastra dinspre „uniforma” inspre „originalitate” o pot asemana cu o alta evolutie , a celulei canceroase inspre metastaza.
    Nici nu aveam cum altfel Serban, toti am trecut prin perioada mileurilor, a bibelourilor, a prostului gust intr-un fel sau altul,doar ca in 20 de ani ar fi trebuit sa se schimbe ceva. Da` de unde, mentalitatile sunt aceleasi si vor ramane aceleasi atata timp cat aruncarea cu bani inspre copii ia locul educatiei.
    Of, mi`as fi dorit o generatie Emo decat una cocalara, nu credeti ? 😐

  • BlogGeorge
    Posted at 01:46h, 30 octombrie Răspunde

    Consecintele comunismului, limitarii intelectuale si lipsei alternativelor. Atat 😀

  • BlogGeorge
    Posted at 01:48h, 30 octombrie Răspunde

    Aah, si stai sa-ti trosnesc una buna:

    Un prieten imi povestea cum s-a dus sa-si cumpere repede 2 tricouri de schimb (era vara, cald, calatorea cu trenul, etc) – nu conta de care, numai sa nu fie sintetice. Era in centrul la Timisoara, nu stiu exact unde, in fine, intra intr-un magazin si vanzatoarea parca l-a citit: „vreti sa va aratam niste tricouri? Tocmai am primit marfa?” Vine tanti repede cu 2 tricouri simple, simple, doar cu D&G pe ele… Prietenul n-avea nici-o treaba cu feshian si astea si ramane bulversat… Pana lamureste doamna: „aaa, sunt noua colectie Daniel & Gabi”. Undeva mic intr-adevar scria – Daniel & Gabi :D:D:D

    edit by serban:
    astea sunt ca alea „adibas” ,”merlboro”, „nika” foarte cunoscute imediat dupa revolutie!

  • nik
    Posted at 01:56h, 30 octombrie Răspunde

    Cata dreptate in ceea ce zici… problema asta e de multa vreme in tara noastra si nu cred ca se va schimba…romanul se preocupa mai mult cu ce „tol” iese pe strada decat daca are frgiderul plin.a devenit ca o regula, sa fii imbracat de firma; nu stau in tara de vreo 4-5 ani dar am observat o diferenta de la cer la pamant cum suntem noi si cum sunt cei de afara in general.

  • deea
    Posted at 01:57h, 30 octombrie Răspunde

    pai da! daca nu ai un brand scris mare pe tine nu esti la moda. ca asa e la unii romani…au fost si ei in strainatate si au vazut un colt de Europa, sau au ajuns bogati peste noapte, si ce sa faca? se ingroapa in ghiuluri, bijuterii scumpe, haine „de firma”, sa se vada ca ei au cu ce…si uite asa se vand toate chinezariile, toate facaturile si kitschoseniile, la preturi incredibile, la o calitate cel putin indoielnica…dar nu mai conteaza, esentialul e ca scrie mare D&G, Gucci, Versace…

  • SirNeo
    Posted at 02:04h, 30 octombrie Răspunde

    noi sa fim sanatosi

  • dansan
    Posted at 04:18h, 30 octombrie Răspunde

    Esti snob.. maestre! Esti snob! .. Pe mine ma dare fix in p.. ca nu stiu ce secretar de stat.. nu are poseta.. Luis Vuitton ! chiar ma doare in p.. Eu imi castig existenta zilnic! Matale ai existenta asigurata .. pe heheheee.. multi ani inainte! Eu ..vorba parazitilor.. v-as coase la gura cu sfoara..ca sa va doara! Nu as fi capabil sa va cos la gura cu sfoara! Dar o bonba atonica.. tot as pune! Ca asa vreau eu !

    Hai sa vedem oamenii din ro.. ca se agita! .. dar astia sunt asa de prosti sau asa de beti ca daca cunosti cainii din curte poti sa violezi cu voia ei si fata mai mica a familiei, de 12 ani si dupa aia poti sa plantezi o bonba atonica.. as spune eu, bine venita!

  • nicdan
    Posted at 08:27h, 30 octombrie Răspunde

    Eu trebuie sa recunosc ca nu inteleg dementa femeilor de a-si cumpara „sacose” de firma. Cand vad ca toate specimenele incearca sa epateze cu genti care de care mai sofisticata si de marca mai falsa, ma gandesc ca si-au ales bine criteriul cu care sa-si dovedeasca superioritatea asupra semenelor. SUNT DOAR NISTE NENOROCITE DE SACOSE!!!!!!!!!!

  • A.I.
    Posted at 08:40h, 30 octombrie Răspunde

    daca nu ar fi toate facaturile, de unde material pentru pitzipoanca.org si cocalari.com :D.

  • ice from IceWorld
    Posted at 08:44h, 30 octombrie Răspunde

    Eu le zic „scrisi” la astia care traiesc ptr a se vede eticheta de la zdreanta care o au pe ei. Niste cretini/cretine care isi fac poze la cumparaturi cu plasele pe care neaparat trebuie sa se vada brandul si poarta ochelarii din aia de schior cu briz brizuri si noaptea in somn.

    Nu stiu de ce … acum mi-a venit in minte, povestea cu „Hainele imparatului” … sunt convins ca daca de maine unul din campionii astia ai chiciului cum sunt mucci sau luis bulion ala, le-ar spune ca au niste zdrente imaginare pe ei, astia ptr eticheta sunt capabili sa iasa in sexul gol afara si sa mai fie si mandri nevoie mare.

  • Vio
    Posted at 09:11h, 30 octombrie Răspunde

    Ma uitam pe un blog unde , scria cineva doua cuvinte ( denumiri /termeni /uerevar) care il motiveaza : pitipoance si cocalari. Hai sa vedem serbane si dragi bloggeri ce mai gasim
    Iau de la tine : bambuista ( imi place )
    Alte denumiri stiintifice pentru aceasta(e) specie(i) involuata ? Hai sa vedem ce iese .
    Blogul meu de calatorii si turism intern plecatdeacasa.blogspot.com
    Cu respect Serbane .Viorel Irascu . Bacau

  • Linus
    Posted at 09:33h, 30 octombrie Răspunde

    1 Am altele pe cap ca sa-mi vina indignarea…?i 2 iti dai seama ca nu prea au muncit pentru banii repectivi…statul ?tie de ce…!

  • Sarah
    Posted at 09:38h, 30 octombrie Răspunde

    Din pacate asta e lumea plina de snobi si o mare diferenta de clasa sociala accentuata mai ales de criza globala care , chipurile se simte mai peste tot in lumea .Si stau si ma intreb ,cum e posibil intr-o econimie asa zisa …. in cadere cum poti sa te duci la mall si sa nu ai loc de parcare si sa vezi stiri inflorite ,cum cad rand pe rand corporatii si ,cum chipurile economia e groaznica si (vorbesc aici de SUA ,unde lociuesc in prezent )totusi oamenii cumpara masini luxoase cu motoare imense asortate normal cu faimoasele genti LV , care daca n-as stii ca sunt de la 1000$ in sus as crede ca fac parte , ca accesoriu de uniforma . Uniforma croita pare ca pentru fetele dintr-un liceu catolic de pe vremuri .Oribil dar adevarat si pacat ca averea nici nu te face omu mai bun si nici mai bine imbracat .

  • Sarah
    Posted at 09:39h, 30 octombrie Răspunde

    Din pacate asta e lumea plina de snobi si o mare diferenta de clasa sociala accentuata mai ales de criza globala care , chipurile se simte mai peste tot in lumea .Si stau si ma intreb ,cum e posibil intr-o econimie asa zisa …. in cadere cum poti sa te duci la mall si sa nu ai loc de parcare si sa vezi stiri inflorite ,cum cad rand pe rand corporatii si ,cum chipurile economia e groaznica si (vorbesc aici de SUA ,unde lociuesc in prezent )totusi oamenii cumpara masini luxoase cu motoare imense asortate normal cu faimoasele genti LV , care daca n-as stii ca sunt de la 1000$ in sus as crede ca fac parte , ca accesoriu de uniforma . Uniforma croita pare ca pentru fetele dintr-un liceu catolic de pe vremuri .Oribil dar adevarat si pacat ca averea nici nu face omu mai bun si nici mai bine imbracat .

  • Andra
    Posted at 09:52h, 30 octombrie Răspunde

    Eu altceva ma intreb … nu le e rusine astora sa iasa cu ceva original pe strada cand sunt atatea replici ?? Lumea nu stie ca e original si rade de tine ca te-ai imbracat de la Europa sau de la Obor asa cum face Cristina Spatar (sau cum o mai cheama si pe pupaza aia). Ca numai pupeze si bufnite sunt in tara asta. Va ascult la radio dimineata si ma minunez de magda lu` tolea aia si de celelalte ca ea. Dar va cred … decat politica…mai bine curve.
    Ideea e ca poti sa ai haine de firma…dar poti demonstra asta ? :))) Ca nu sta nimeni sa citeasca eticheta … adica locul in care se vede adevarata diferenta 🙂 Hai ca te pup. Ciao.

  • Marcu
    Posted at 10:02h, 30 octombrie Răspunde

    E clar ca multi nu stiu cum sa faca diferenta intre produse de calitate si produse etichetate .Mai mult am auzit ca la Bucureti trebuie sa fi ,,Firmat ,, ca sa fii interenat .Adica sa ai toale si pantofi de firma .E o prostie din punctul meu de vedere . In primul rand la noi in Romania se fac lucruri de calitate care din pacate sunt exportate in strainatate si care se vand la preturi exorbitante .Daca mergi in State o sa vezi la United Color Of Beneton ca pe erichete scrie Made in Ramania si daca mergi in Italia la fel si nu vorbesc numai de acest brand.Asa ca sunt si la noi produse de caliate dar nu scrie pe ele nici Armani nici Versace nici Prada . Ce trebuie inteles este faptul ca ei nu vand un produs ci un brand .Scriu numele peste tot genti,tricouri,pantofi,papuci etc,etc .Si ce-i mai grav , ca nu stim sa alegem lucruri de calitae si care ne vin bine , din pacate aratam ridicol si ce conteaza cum aratam daca bluza de Gucci ?

  • Mara
    Posted at 10:02h, 30 octombrie Răspunde

    Ati vazut filmul Zeitgiet ?? E foarte interesant , il gasiti pe net la http://www.zeitgeist .com si mai e si Zeitgeist Addendum .Foarte interesante . Spuneti mi daca va plac .

  • nikoolas
    Posted at 10:05h, 30 octombrie Răspunde

    Chiar ai fost distrus…Tu te inbraci (ca sa scriu precum dansan) de la Prada, Versace, Boss si alte nume mai celebre decat Secuiana, Tata&Fiul,Faberrom?
    Eu iti spun sincer ca ma confrunt cu o mare problema in ceea ce priveste alegerea hainelor: sunt atatea si atatea firme prezente pe piata incat nu stiu care dintre ele imi ofera calitate si care nu. Si in aceasta situatie nu imi ramane decat sa le incerc si sa decid de la care merita sa cumpar.
    In ceea ce priveste fabricarea lor exista o asemanare: MADE IN CHINA/TURKEY/in alta parte a lumii estice. Apropos, stii ca produsele de la Faberrom(Apaca) sunt majoritaea pentru export in Italia,nu? Adica eu cand mi-am cumparat un costum de acolo acum cativa ani am primit replici gen „cum te poti imbraca de acolo? sunt demodate, sunt ROMANESTI”, dar acelasi costum care face drumul Romania-Italia-Romania doar ca sa primeasca eticheta Versace si sa ajunga la noi cu pret triplu nu mai este nicidecum demodat pentru ca este „made by Versace”.
    Inca ceva: de unde imi cumpar un slip de calitate? 🙂 Gasesc la Armani/D&G/Prada?

  • Sorina
    Posted at 10:07h, 30 octombrie Răspunde

    Intotdeauna mi-au placut lucrurile frumoase si mi se pare ipocrizie sa spui ca nu conteaza cum esti imbracat ci conteaza cum esti tu si ce ai in suflet.. Pai daca te imbraci pe intuneric, n-o sa se apropie nimeni de tine ca sa-ti cunoasca profunzimea aia sufleteasca! Dar sa-mi ceri „jde” milioane pe o carpa de bluza doar pentru ca „e de firma, fata” e ca si cum mi-ai spune direct „esti proasta”!
    Imi jignesc inteligenta preturile astea aberante la gentute, rochite si alte bazaconii cu eticheta la vedere si cat mai mare!
    N-am s-o uit pe Monicacacolumbeanu cum a aparut ea cu un guleras de rochita si cu o curea cu logo care se vedea de pe Luna, cred! Nu ca as avea cine stie ce pretentii de la paparuda mai sus mentionata…

  • Nog
    Posted at 10:18h, 30 octombrie Răspunde

    Subiect sensibil asta…hainele de pe la firmele respective sunt mediocre, de calitate inferioara…dar de costa un tricou 300 de euro pentru ca are un D si un G pe el. de la Dumitru si Grigore evident. as putea face o comparatie intre persoanele care-si cumpara hainele respective si cei care-si cumpara iPod-uri si iPhone-uri care fac aceleasi lucruri ca si alte dispozitive mai ieftine dar au marul muscat pe ele si sunt de „FITZA”…da?

    HUOOO

  • team building
    Posted at 10:20h, 30 octombrie Răspunde

    revine problema aparentei…daca ai pe tine un tricou de firma, inseamna ca tu, ca om, faci 2 lei:(

    edit by serban:
    nu am scris asa ceva: in general lucrurile de firma sunt de calitate. E foarte important si raportul calitate pret ca si eu am gasit un parpalac ce arata excelent. Era hugo boss da’ si 600 de euro si crede-ma ca m-a reorientat catre un hilfiger la sfert de pret! Din pacate multe lucruri sunt piratate iar moftangii sunt cei ce imping industria asta inainte!

  • Fritz
    Posted at 10:21h, 30 octombrie Răspunde

    Am dat o data peste un „mare om”, coleg de facultate, care el care era mare fan al stilului italian vestimentar (pe langa faptul ca el si-ar lua oricand SUV si mai stiu io ce flatulatii d-astea). L-am intrebat de ce iar el mi-a raspuns: „pentru ca aia au stil frate! pentru ca aia stiu sa se imbrace”. M-am uitat crucis la dansu si mi-am amintit „brusc” ca tre sa ma car la serviciu. Suntem niste latini deci niste prosti…

  • TAINA
    Posted at 10:31h, 30 octombrie Răspunde

    Varianta 3: iti faci credit ca sa-ti iei haine la reduceri sau un nou telefon, mult mai şmecher decat cel vechi.
    Ce PENIBIL!

  • Giuco
    Posted at 10:38h, 30 octombrie Răspunde

    Nu mi se pare nimic rau in a-ti cumpara haine de firma. Nu asta e problema. La fel cum nu mi se pare rau sa-ti iei haine noname.

    Ideea e raportul calitate/pret. Si pret nu ma refer neaaparat bani. Ci ‘pretul’ pe care il platesti pentru acel lucru. Adica investitia ta totala, care poate implica un drum la LV-ul de pe marginea lacului Genevez, o luna de mancat biscuiti ca sa-ti poti lua de la D&G, etc etc, sau chiar riscul de a fi catalogat drept snob sau banbuista. Asa nu se merita.

    Important e ca lucrul ce ti-l iei sa fie de calitatea presupusa de pret. Evident ca atunci cand o sa dai 3000, 4000 chiar 5000 de lei pe o geaca de piele, devine absurd, pentru ca aceeasi calitate o poti gasi si a 500 sau 1000 de lei. In schimb as da oricand banii pe un ceas Breitling mecanic versus un ceas mecanic de la Oxette sau chiar Rolex.

    Mai e important si bun gustul, pentru ca nu cred ca a judecat cineva pe o doamna/dominsoara aratand bine si eleganta, fin imbracata, decenta, vadit sexy, dar nu vulgara, cu haine de firma si evident scumpe, drept o pitipoanca.

  • adler
    Posted at 10:46h, 30 octombrie Răspunde

    Sincer nu imi dau seama de ce este treaba altcuiva cum se imbraca persoanele care au bani de cheltuit. Daca cineva are destui bani pentru a-si cumpara aproximativ tot ce isi doreste si ii place sa aiba haine „de firma” atunci de ce trebuie altii sa se supere si sa ii caracterizeze drept snobi? Pe de o parte cred ca tot societatea ne face sa fim asa. In Franta am vazut si cersetori care purtau incaltaminte Puma 🙂

    deoarece noi suntem obisnuiti sa cumparam marfa de calitate indoielnica si prea mulet chinezarii ieftine… ni se pare ca brandurile din afara sunt un moft. Dar cand vor fi si la noi cersetorii incaltati cu Puma atunci probabil nu ni se va mai parea cine stie ce sa cumparam haine de calitate de la branduri cunoscute.

    cred ca daca cineva are bani de cheltuit atunci este doar treaba acelei persoane cum ii cheltuie.

    pana la urma asta ar trebui sa insemne un brand nu?..calitate neindoielnica. Dai un ban si stii ca nu il dai degeaba.

    Pe de alta parte cand vine vorba de falsuri … cumparate la colt de strada..doar pt a crea impersia de avutie.. mi se pare prostie. aici sunt de acord. (tiganie .. intr-un cuvant, deoarece se pare ca am ajuns sa ne luam noi dupa tigani in loc sa ii educam noi pe ei)

  • explorish
    Posted at 11:17h, 30 octombrie Răspunde

    @serban: de curiozitate, dv. de unde va imbracati? chiar ar prinde bine niste „insider tips” de bun simt prin mareea de stifturi si scumpeturi.

    Si mie imi plac ca brandurile cunoscute dar nu o sa dau niciodata 1000 de euro pe un pulover, dar orice e bun si frumos e ok

  • CLaudia
    Posted at 11:53h, 30 octombrie Răspunde

    Sa vezi cand te intorci de la turci din sejururi: e plin avionul de nume mari: gucci, armani, dolce&gabbana, versace, prada. Atat de mari incat nu mai e loc de ceva no-name.

  • anna
    Posted at 12:20h, 30 octombrie Răspunde

    tin sa precizez k fakturile nu l qmperi d la colt d strada ci kiar din magazine sh dai o kruta d bani p ele.eu una cred k asta e o fita sa „porti ” haine d firma,nici makr nu stii dak sunt originale in primul rand sh in al 2 lea rand c ma inklzeste p mine k u ai tricou d la d&g sau alte kestii.tara s duce d rapa sh noi n gandim c haine noi n mai qmparam,sunt unii oameni kre traiesc vai d kpul lor, p drumuri sh nu mai spun….asa k am un sfat pt cei kre isi permit „firmele” astea: in loc sa-ti qmperi un triqou da firma mai bine da sh u niste bani k doar ai.
    aaa sh ink cva,mi-a povestit o qnostinta k un prieten de-al lui sta q chirie nu are apa da si-a qmparat omu’ bmw deci va dati seama kta idiotenie exista in tara asta.serban t poop sh tine-o tot asa!!

  • Cody
    Posted at 12:32h, 30 octombrie Răspunde

    Exceptand situatia in care cumperi un produs de firma datorita calitatii nemijlocite pe care o are si pe care ti-e greu s-o gasesti altcumva,in rest nu e vorba decat de o gaunosenie spirituala si sufleteasca ingrozitoare de care chiar idiot fiind, ti-e rusine si incerci sa-ti conferi „valoare” in mod exterior, achizitionand diverse lucruri de firma – un mod de a te minti pe tine si pe cei din jur ca valorezi ceva mai mult decat un zero barat !

  • Julie
    Posted at 12:40h, 30 octombrie Răspunde

    Pai avand in vedere ca suntem „o imitatie” de tara, e si normal sa vrea toata lumea, daca nu originalul, macar o imitatie.

  • Gogu Fenta
    Posted at 13:32h, 30 octombrie Răspunde

    @adler Ai inteles gresit ce vrea sa spuna omul asta. Nu e problema ca iti iei haine scumpe si nici de faptul ca se supara cineva daca ai tu haine sau adidasi nu stiu de care. Ideea e ca sunt unii care tin cont numai de eticheta si de pretul produsului si nu de calitatea lui. Cand poti sa iti iei un lucru care e la fel calitativ si tu dai de 2-3 ori cat face numai pentru ca e facut de D&G sau alta firma esti snob, cand iti iei ceva peste posibilitatile tale numai ca sa demonstrezi ca ai „valoare”(vb manelistilor :)) ) si tu esti muritor de foame.

    Cersetorii de la noi nu sunt incaltati cu Puma pentru ca nu ar mai avea succes …. tu ai da bani unui cersetor imbracat mai bine ca tine?

    Si nici aia de acolo nu stiu daca sunt, din acelasi motiv. Sau tu vrei sa zici ca acolo e marea cu sarea si pana si un cersetor isi permite un lucru de calitate?

    Pe mine ma omoara si astia care, desi au o caruta de bani, vor mai multi si mai multi, nu prea le inteleg motivatia. Au bani de nu au ce face cu ei dar nu ar trece pe la un orfelinat sau un azil de batrani sa le faca o bucurie copiilor sau batranilor cu adevarat sarmani fara sa apara la TV, fara sa fie pentru imagine sau de sarbatori(si atunci de fapt tot ptr imagine). Nu nene, ei isi iau haine „da mii da euro” si masini de „sute da mii da euro”, baga milioane de euro in cine stie ce echipa de fotbal, dar nu pot da cateva mii pentru scopuri cu adevarat caritabile(fara sa apara in presa laudandu-se cu ce au facut).

  • McGogoo
    Posted at 13:36h, 30 octombrie Răspunde

    pai daca prin inteligenta, cultura si bun simt nu pot sa epateze trebuie sa iasa prin ceva in evidenta: tzoale de firma.

  • poponetzu`
    Posted at 14:59h, 30 octombrie Răspunde

    papitzoi impopotzonatzi =))) … genial

  • gerula
    Posted at 16:28h, 30 octombrie Răspunde

    Aveau batranii nostri o vorba:”Nu haina face omul „.Astazi ,daca te uiti atent,iti dai seama ca aveau mare dreptate.Si daca tot vorbim de „branduri”,ai observat ca sunt stiluri vestimentare stil „taximetrist”,”om de afaceri”,
    „manelist”,”agent de vanzari” etc? Daca nu respecti stilul,nu esti recunoscut in bransa.
    Ti-am mai scris odata ca romanul e expert in a confunda marfa cu ambalajul.

  • Dragan George Bogdan( Bogdan4ya)
    Posted at 18:21h, 30 octombrie Răspunde

    eu unul sunt de parere ca nu prea conteaza brandul atata timp cat te simti bine in piesa vestimentara respectiva. eu de exemplu la adidasi nu mi-am luat cine stie ce incaltaminte de firma pentru ca nu le vad rostul…. mai degraba imi cumpar un adidas sport din piele facut la suceava…care sigur o sa ma tina mai mult decat o pereche de adidasi fitosi. sau mai degraba prefer o piesa de imbracaminte no name…( cu o eticheta micuta pe dedesubt) dar care e buna calitativ si placuta ochiului

  • liana m.
    Posted at 18:27h, 30 octombrie Răspunde

    Mi-a zis cineva ca magazinele Zara ii apartin lui Mircea Zara, cel care lucra la Mtv. Stii ceva despre asta Serban? (eu nu cred chestia asta, dar am zis sa intreb daca tot ai vorbit despre brand-uri)

    By the way super blogul tau!

    edit by serban:
    ar vrea el ca lantul zara sa fie al lui! nu e! e industrie mare!

  • MihaelA
    Posted at 18:38h, 30 octombrie Răspunde

    Subiectul asta a devenit in ultimul timp o mare problema…aud peste tot cum se discuta despre asa zisele „fete de cariera” care se îmbracă numai de firma doar-doar, le-or zări vreun milionar bătrân și darnic care sa le poarte de grija…sărăcuțele! Nu suporta materialul contrafăcut, sau asa zic ele ;)…”Cum, draga, sa port asta? Nu vezi ca nu mai e la moda? Si în plus nu se asortează deloc!”…personal, nu-mi pasa ce branduri poarta fanfaroanele astea, ca pe mine nu ma ung la suflet. Tot niște vopsite fără creier rămân. Ceea ce ma scoate cu adevărat din minți este noua moda a don’soarelor sa-și etaleze asa zisele poșete de firma, uriașe cât o punga de piață pe bratul lor, în asa fel încât sa nu-l mai poată folosi…încă o parte a corpului care devine nefolositoare(de parca creierul nu era de ajuns!). Când le vad cum merg pe strada cu mana aia transformata în cuier, parca zici ca și-au pus-o în ghips…și vai draga, nu pot s-o utilizeze ca își murdăresc namila de poșetă. Si chiar, de ce sunt atât de uriașe? Marea majoritate a femeilor care le poarta par mai mici decât poșeta însăși, ca doar trebuie sa-și mențină silueta și-asa invizibila…măcar as vrea sa cred ca-și îndeasă mâncare în ea când nimeni nu se uita, dar ma îndoiesc, au voința prea puternica. Oricum, ceva greu cu siguranță nu cară în ele ca altfel nu și-ar mai putea tine bratul într-un mod atât de trendy.

  • Ala Micu'
    Posted at 18:50h, 30 octombrie Răspunde

    O singura data mi s-a intamplat sa fiu mandru ca la noi tara este plina de snobi.
    Am fost toata vara in Elvetia, cu toate ca am lucrat intr-un birou si stiam mai mult decat sa fac un tabel in excel, s-au comportat cu mine ca si cum as fi fost unul din Congo. Aproape zilnic am avut parte de intrebari gen: ” Da’ voi aveti curent?” ” Stii ce e o autostrada, nu iti este frica sa conduci masina cu schimbator automat? ” ” Stii ce e un McDoanlad’s” „Ai fost vreodata la cinema” … e in momentul acela am spus ca la noi se dau bani grei pe imagine si sunt mult mai multe fite decat la ei. Nu stiu de ce, dar in momentul acela am fost mandru ca am reusit sa-nchid gura „colegilor” mei.

  • andrushk
    Posted at 20:23h, 30 octombrie Răspunde

    interesant…pe mine iubita mea mamica m-a invata sa folosesc lucruri de calitate…nu de firma…ceea ce mi se pare o diferenta foarte mare…ma uit in jurul meu si raman uimita de-a dreptul de papitoii si ,,tzoapele”(o citez pe profa de franceza) care…mai au un pic si isi scriu maaaaaarreeee sa vada tot omu sarac ce firma si-a tras pe el…cat l-a costat si cat de smecher e el…umilinta inseamna a fii cineva si totusi a te comporta normal, a te cobori la standardele celor mai mici, si nu consider o persoana umila drept o persoana slaba de carcter…bravo lor celor care isi permit versace si armani si totusi se comporta de parce au pe ei second hand…

  • Pingback:OLiX.ro » Ce cumparati ?
    Posted at 20:27h, 30 octombrie Răspunde

    […] vorbea Huidu despre branduri si mi-am adus aminte de un sondaj + articol pe care vroiam sa-l fac acum ceva timp. Eu sincer nu […]

  • All You Want
    Posted at 21:29h, 30 octombrie Răspunde

    ai dreptate in postul asta … 60 % din ce vad pe strada sunt niste facaturi ordinare, insa puratate de toti cretinii cu bani putini si fara creier.

  • cristina
    Posted at 23:21h, 30 octombrie Răspunde

    ai dreptate…unuii dintre noi purtam haine de firma sau par a fi de firma nu din nevoie ci doar pentru a face pe grozavii si doar pentru a trezi invidii…

  • sorin
    Posted at 02:51h, 31 octombrie Răspunde

    Stiti cum puteti supara angrosisti astia, cocalari si pitipoancele? Sa le spuneti ca armani nu mai e la moda:))….

  • stefi
    Posted at 10:34h, 31 octombrie Răspunde

    Ma bucur ca ai scris despre asta…in ceea ce priveste subiectul asta si eu gandesc la fel…Am fost si pe alte meleaguri si nu e asa ca la noi. Discutia pe care ai pus-o tu e undeva la un nivel mai inalt ca sa zic asa, dar se intampla la toate nivelurile…Si la mine in cartier toti baietasii si fetitele au tzoale si incaltaminte adidas, puma, nike care sunt cumparate tot de pe nush unde…si vorba aia ca un articol de la reprezentanta chiar nu e exagerat la pret. Asa si acum sa va povesc ceva… cand am poposit odata in orasul BALS, din jud OLT am vazut cel mai tare tricou D&G :)), cand te apropiai de el, scia sub scrisul mare, cu litere mici DANIEL si GABI…deci a fost cea mai tare chestie pe care am vazut-o :)) Bine, aici nu putem vorbi de copii, dar am vrut sa va povestesc. Acum imi pare rau ca nu l-am cumparat :))

  • khris.ro
    Posted at 11:08h, 31 octombrie Răspunde

    sunt multi cei care isi cumpara „de toti banii” cate o chestie dupa care mor de foame luni de zile.

  • atractiauniversala
    Posted at 11:29h, 31 octombrie Răspunde

    Banii trebuie cheltuiti, asa ca fiecare cumpara pe masura buzunarului, in principiu….si apoi la exteriorizarea interiorului ne inregimenteaza moda, conditia sociala, etc. Lipsa bunului gust si a armoniei e deseori suplinita de stilisti, personali, pret a porter. Trebuie sa ne ferim de generalizari, dar ca popor ne place sclipiciul. Recunosti delegatiile oficiale romane de la o posta ca si pe rusi.Incet incet o sa aratam altfel. Tinerii din Romania /studenti, elevi deja arata ca tinerii din occident. Apropos, anul trecul in luna martie in Manhatan majoritatea femeilor erau in sandale si afara frig, frig rau.
    Exprima/te asa cum simti sau cum vrei sa fi perceput. Doamne, fereste/ne de criza

  • MIEZOO
    Posted at 13:25h, 31 octombrie Răspunde

    Serbanele…condoleante , ca Guci ala nu o mai intrat in Romania ,dar iti recomand „Rusii” pietele de Rusi ca ai sa gasesti si acolo cam tot ce vrei , nu stiu daca la „bucale” nu este „Rusi”
    vino la Brasov sau la „ungaria” la Sf.Gheorghe (CV) .;)

  • M3
    Posted at 14:26h, 31 octombrie Răspunde

    @Andra: Voiai să scrii „decât politică, mai bine ALTE curve”, nu? :))

  • Buddy
    Posted at 15:38h, 31 octombrie Răspunde

    Din pacate „brandul” e accesoriu indispensabil (adik necesar, nu izmene) pentru cocalari si pitipoance. Si tot din pacate, e din ce in ce mai greu sa deosebesti originalul de fals. Nu pentru ca falsul ar fi atat de bine facut, ci pentru ca firma mama a dat licente de productie la toti subnutritii lumii, care produc originalul la calitatea copiei false.

  • DJ PaulBert
    Posted at 16:40h, 31 octombrie Răspunde

    lol:))foarte tare spus serbanica…era sa zic stefanica=)).tineo tot asa cu blogu’ ca merita.

  • kitylilu
    Posted at 16:47h, 31 octombrie Răspunde

    Tind sa cred ca toate brand-urile astea merg mana in mana cu incultura. Am observat ca majoritatea persoanelor fericite(NOT) si naive(proaste) poarta tot felu` de haine cu tot felu` de logo-uri. Cred ca si-au facut altar si zi de inchinare..

  • O-laie
    Posted at 19:26h, 31 octombrie Răspunde

    Ai uitat o situatie: impopotonarea de la „second-hand” aka „molia shop” care a facut ravagii printre lefterii fuduli ai anilor ’90! Inca mai am in nari mirosul ‘ntzepator al buticelor de atunci. Ce mai cizme, ce mai bluze dom’ne!
    Tu nebunule tu!

  • NeoT
    Posted at 22:26h, 31 octombrie Răspunde

    Ei bine…din pacate stau printre urangutanii astia de care vorbesti u(in „cartierul minunat” pantelimon….plin de…..”culoare”)…dar automat cei care fac chestiile astea sunt inca la stadiul de maimutza si nu au auzit de personalitate ci doar de manelisme cu nume pompoase gen „Armani, Gucci….”

  • A.Faith
    Posted at 02:44h, 01 noiembrie Răspunde

    eu te contrazic. nu ai dreptate în totalitate.
    argumentul îl găseşti într-un articol scris de dojo, care nu merită rescris într-un comentariu scurt.

  • mickey999
    Posted at 07:56h, 01 noiembrie Răspunde

    Traiesc (da,in sfirsit TRAIESC!)intr-un mic oras din Tennessee ce seamana atit de mult cu orasul din care am plecat – Piatra Neamt.
    Insa nu-i ca Piatra Neamtul de azi ci …ala de dinainte in care oamenii cu bun simt erau mai multi pe strada, iar cretinii erau tinuti in friu…ori poate ca asa mi se parea mie pe-atunci.
    Pentru multi America inseamna ceea ce vad la tv : New York , Florida, California, lux, bani , droguri,si alte timpenii.
    Poate ca asa o fi pentru aia din nord, insa aici in sud sint ceea ce majoritatea americanilor numesc „hillbillies” si „rednecks”.
    Mai scurt, cum ne place noua sa spunem…marlani!
    Astia sint atit de „marlani” incit cea mai „tare” masina pe aici e Dodge-Ram sau Ford Super Duty.
    Mercedes? Ferrari? Porsche? Ce dracu’ sa faca cu ele? Ei se duc la munca , chiar la munca campului cu truck-urile . Si tot cu ele se duc si la petreceri!
    Asta e America…asta e sudul!
    Tricouri? Da! Super la moda sint alea pe care ei le-au vopsit cu ” I’m a Redneck and I’m proud!”
    Nu-i banc : pe la ora 12 ai sa vezi tractoare sau truck-uri asteptind in rand la McDonalds. Asta are omul,cu asta vine sa-si ia masa de pranz!!!
    Medici, profesori, agricultori,savanti sau lichele au sa-ti spuna toti acelasi lucru daca-i intrebi care ar fi cea mai mare multumire pe care ar avea-o in viatza : sa aibe un servici bun , sa castige suficient de mult incat sa poata sa cheltuiasca fara probleme intr-un concediu undeva pe o insula!
    Al dracului marlani, nici unul nu ar spune „sa castig la Loto!”
    Daca aceeasi intrebare ai lansa-o in Romania, oare la ce raspuns te astepti?
    Tzoale , masini, femei, distractie!!!!!
    Acum judeca singur… care-i mai „marlan”? Americanul din sud sau romanul?
    Sau,ca sa nu jignesc prea mult „confratele” din Romania – care dintre ei este mai mult predispus la marlanie?
    Aici cuvinte ca „datorie”, „patriotism”,”colegialitate”,ajutor”,”amabilitate”,”prietenie”,”bun simt”…sint inca cuvinte ce si-au pastrat si intarit semnificatia!Spune-mi ca si in Romania aceste cuvinte au acelasi inteles si vin inapoi intr-un suflet!
    Insa pina atunci raman printre „marlani”….ma fac sa ma simt bine…cum era odata, dintr-un anumit punct de vedere, in Romania.

  • Dan Lee
    Posted at 12:00h, 01 noiembrie Răspunde

    Indiferent că sunt „făcături” sau originale, hainele aşa-zise de firmă, nu fac decât să te cufunde şi mai mult în anonimat, pentru că toată lumea le poartă şi pentru că, tu ca persoană, nu mai contezi, te-ai transformat într-un panou publicitar ambulant pentru brand-urile respective.

  • orfeu
    Posted at 13:32h, 01 noiembrie Răspunde

    serbanica….dc t iei frate de badea????dupa c ca sunteti putini oameni care fac telviziune,radio si alte lucruri bune si de valoare in tara asta plina de reminscente comuniste si legionare va certati intre voi….ma uitam p libertatea si vad k s a inceput cu injurii..nu e frumos…faceti un box ceva si rezolvati ca barbatii nu cu replici feministe prin tabloide…oricuy sunteti buni amandoi..bafta ..frumos blogu

  • Joice
    Posted at 16:04h, 01 noiembrie Răspunde

    Pe mine au inceput sa ma amuze toate firmele astea :)) Toti cocalarii si toate pitzipoancele nu cunosc decat firmele astea: naichi, adidas, puma, reebok, gucci, versace, armani, D&G si inca vreo 2-3 care nu-mi vin acum in minte. Daca ii intrebi de orice alta firma se uita chioras, se scarpina in cap si iti dau cel mai snob raspuns: „pai aia e firma?”. Si singurul motiv pentru care snobii cunosc doar aceste firme este acela ca sunt cele mai contrafacute.
    Cel mai elocvent exemplu mi se pare a fi acel model de adidasi naichi cu model clasic, o virgula maaaaare de tot si talpa de guma. Toata lumea si-a cumparat si nu realizeaza ca naichi n-ar face niciodata adidasi cu talpa de guma.
    Si am mai vazut ceva ce m-a uimit de-a dreptul: eram in REAL cu mama si ne uitam pe la incaltaminte. Pe raft erau niste facaturi de 2 lei killtec, puma, adidas, nike la preturi sarite cu mult de suta de lei! Nu-mi vine sa cred ca un centru comercial atat de mare si de cunoscut se preteaza sa vanda lucruri contrafacute. Oare nu le e frica?

  • Autogreen
    Posted at 16:21h, 01 noiembrie Răspunde

    Romanii au ramas din comunism cu impulsul acela ca tot ce se fabrica in afara trebuie sa fie mult mai calitativ decat un produs romanesc. Asa am ajuns sa cumparam o gramada de lucruri proaste care se defecteaza in primul an de utilizare si ne gandim apoi ca fierul ala de calcat facut de electromures are 30 de ani functioneaza si acum si l-am inlocuit din cauza design-ului invechit.

  • Corina
    Posted at 18:27h, 01 noiembrie Răspunde

    Serbanica, are dreptate Badea cand spune de tine ca esti un incult!Ai grija deoarece cuvantul „engrourile” nu se scrie asa! In primul rand, este un cuvant in franceza si se scrie „en-gros” iar daca vrei sa-l pui la plural se va transforma in „en-gros-urile”!Nu mai masacra limbile straine.De fapt, nu stiu de ce ma mira…tu nu stapanesti nici limba romana! BAFTA in continuare cu emisiunea voastra, care, anyway, se duce de rapa; erati foarte buni in ceea ce faceati si chiar eram telespectatoare fidela…dar nu imi mai placeti; aveti glume nesarate si vulgare, iar voi doi (tu si Gainusa)v-ati pierdut farmecul!

    edit by serban:
    engrourile sunt trecute sub ghilimele tocmai pentru ca am folosit un cuvant roamnizat! da’ doar de asta te-ai luat? vezi ca am greseli mai mari! stim ca nu mai ai nevoie de cronica acum MIRCEA BADEA este totul pentru tine!

  • adam
    Posted at 19:57h, 01 noiembrie Răspunde

    astea sint pitipoance

  • Baby Love
    Posted at 23:52h, 01 noiembrie Răspunde

    frate…in primul rand numai respect pt serban huidu,….omule te admir si te respect…yo n-am dekt 16 ani, dar cred k sunt mai realista decat multi altii care au ceva mai multi ani decat mine…s-a umplut Romania de „fizee” frate..de oameni k „gust” …kre isi pun firma mare scrisa, dar nu stiu sa lege doua fraze corect…dar deh.. asa e in „trend” …mai vezi kte un bosorog k kte o pitipoanca de 18-19 o duce omu’ in Italia s-o imbrace k din obor nu-i mai place..si doar i-a zis „nepoata” k il iubeste de mama focului… oamenii n-or vedea kt de penibili sunt knd se dau in stamba la tv..sa vada tot romanu’ de rand k au ei bani…si pana la urma o haina dk iti sta bine poti sa o iei si dintr-un magazin din Bucuresti..pt k sa fim sinceri akm…kti dintre noi nu am vazut pe la tv „vedete” cu bani kre-si pun acolo lanturi peste lanturi si haine doar sa vada lumea k’s de firma…dar de fapt le vi foarte prost…eu am fost invatzata k dk o haina iti vine bine nu conteaza de unde provine… ink odata..numai respect pt tine serban

  • sash
    Posted at 02:29h, 02 noiembrie Răspunde

    du-te in milano sa vezi acolo snobism

    edit by serban:
    am fost da’ pe langa snobism la milano am vazut si mult bun gust!

  • TheBoss
    Posted at 02:59h, 02 noiembrie Răspunde

    „Problema” asta nu e deloc noua.
    Se stie de mult ca romanii prefera sa ia un leasing de care sa traga 5-10 ani si sa manance paine cu branza, dar are omu’ masina de masina, decat sa isi ia una mai putin scuma, dar buna EXCLUS LOGAN (si aici nu e vorba de fite sau mofturi, chiar daca e cumaprata de Renault, DACIA, mie tot nu imi inspira incredere, iar siguranta intr-o masina pentru minn inseamna totul). Oare cati dintre cei care isi cumpara spre exemplu, un AUDI, Mercedes, BMW s.a.m.d. o fac pentru siguranta cu care vine „in dotarea standard” si cati pentru BRAND. Eu spre exemplu intentionez sa achizitionez un Mercedes. De ce? Cum am spus, siguranta este pe primul plan, urmand confortul oferit. Momentan nu detin un autoturism, iar daca voi achizitiona aceasta masina o voi face pentru ca imi voi permite, pentur ca imi voi permite sa o si intretin, spre deosebire de cei care vor o asemenea masina pentru BRAND(partea de brand cu care te dai mare); eu alegand-o tot pentru BRAND(dar partea de brand care si-a castigat renumele pentru siguranta, confort, experienta acumulata in atatia ani).
    Legat de haine, pentru mien conteaza calitatea si nu cantitatea(daca nu in orice domeniu, aproape in orice domneiu). Asta nu inseamna ca ma duc sa imi cumpar ochelari de soare D&G sau mai stiu eu de care. Inseamna ca aleg o haina, care, nefiind inceputa pe un continent, continuata pe un altul si finalizata pe teritoriul maritim in drum spre tara mea, aleg calitatea.
    SO, sunt persoane care aleg anumite lucurui „de firma” pentru a se da mari cu ele; si sunt persoane care le aleg, doar pentru calitate.
    Dar, asta nu inseamna ca ma vedeti in MALL sa imi cumpar haine, sau n-o sa ma vedeti in castani. Daca imi place un lucru, il cumpar 🙂 (bineinteles, dac ami-l permit) 🙂

  • cipi
    Posted at 04:57h, 02 noiembrie Răspunde

    Teceti batalioane ronane carpatii
    La prada gucci si dior
    ne-asteapta versace ne-asteapta vuittonul
    cu preturi de producator (mai grase ca huidu glumesc)
    Parisul Milano si Londra ne cheama
    Nadejdea e numai in noi
    Saruta-ti romane pormoneul si cardul
    Si-apoi sa mergem la razboi(shopping)
    Nainte nainte cu brandul la vedere
    Taranii demodati sa-i-njosim
    Sa trecem carpatii ne trebuie armani
    De-ar fi sa ne-ngropam in datoriiiiiiiiii

    auditie placuta

  • maserati
    Posted at 05:55h, 02 noiembrie Răspunde

    problema nu e hainele de firma si gentile Armani/D&G/Prada….problema e ca majoritatea dintre noi avem o „modestie” in noi care ne place sa ne-o aratam mai mult decit ne reprezinta.Mergaind pe strada si terminind pe la cluburile fitzoase observi asta….ne place sa ne etalam ce avem si ne intereseaza foarte mult parerea altora despre noi.

  • RaInInGmaN
    Posted at 13:24h, 02 noiembrie Răspunde

    stand ieri la un chiosc unde se vand sandvich’uri si alte macaronarii de mancare(si halind evident) trece prin zona o figura foarte cunoscuta(femeie evident),care amestacanduse printre oamenii din piata ii zice la un moment dat companiei(alta femeie,evidant)’ioi tu,miroase a prfum de ala ieftin…’.stand acol rezemat de furia alba si halind in contiunuare miam solicitat muschii capului(sau creier daca preferati) sa’mi amintesc de unde o cunosteam pe acea persoana.si mi’am amintit.era cu doi-trei ani in urma mea la acelasi liceu dar la o sectie de scoala complementara-tamplarie cred,apoi m’am cracanat de ras de unul singur,si mi’am amintit de niste vorbe de duh ale unui bun preten de al meu…’la ce folos sa pui bratara de aur pe mana de lemn?

  • Pripas
    Posted at 23:08h, 02 noiembrie Răspunde

    Sunt de acord cu tot ce ai spus Serban. Te invit sa citesti acest post al meu:O zi din viata lui „Marus”. Incep sa cred ca asta e o boala si tinde sa devina epidemie…

  • Psycho
    Posted at 09:49h, 04 noiembrie Răspunde

    Suntem snobi !!

    Asta e problema .. nu cumparam blugi .. ci cumparam kenvelo .. nu cumparam pasta de dinti cumparam colgate … nu cumparam tricouri cu cumparam zara .. etc … nu mai cumparam produsul finit .. ci cumparam BRANDUL …. asa suntem noi .. suntem snobi .. nu avem bani … nu ii muncim si aruncam cu ei … in momentul in care banii pe care ii vom cheltui ii vom munci atunci vom pretui valoarea banului … nu mai facem o vacantza sa vedem o tara straina … nuuuu .. sa vedem klumea civilizata … nu … iesim in cluburi de fitze sa ne vada lumea .. luam tzoale originale .. ca astea ale noastre facute in tara nu sunt bune .. cum mama dracului nu sunt bune ca la noi se fac camasi tommy .. si altele .. versace … adica aia sunt prosti ca le cumpara de la noi … nu … suntem noi prea prosti si prea incuiati …

  • xblade_tm_cat
    Posted at 03:21h, 05 noiembrie Răspunde

    ce se intampla la noi e tragic, toti incearca (marea majoritate nu reuseste) sa para milionari, k asa poate poate nu se culca singuri la noapte.
    mai evident decat la haine, pt mine cel putin, e la masini. in Timisoara, e full de masini care la vremea lor au fost scumpe (BMW, Audi, MB. seriile mari) cu 1000000000000000km aduse de d-zeu stie unde, dar soferii nu sunt mizeri soferi de masini japoneze sau coreene care in mod cert se incadreaza mult mai bine in economia indivizilor.
    In Romania s-a creat (pt ca la noi SE intampla lucruri si fenomene..ele singure) o cultura a snobismului, care mie imi aduce a o varianta perversa de Bling-Bling, toata lumea e in afaceri, combinatii si alte cele.

    acum intrebarea de 100 de pcte. : DE CE?
    ce-i rau in a recunoaste k nu-ti permiti Ck sau D&G sau PlM,……..daca ma gandesc mai bine ce-au de rau marcile albe, ce are de rau Renault-ul sau Hyundai-ul sau Kia???

    nu mai are rost sa ne intrebam de ce e mai important ceea ce ai decat ceea ce esti, asta e atat de „old fashan”, si ganditul in sine e chestie de parliti, nu de mari „jmecheri bae”

    imi pare rau sa vad asta, imi pare bine k o vad doar o luna pe an.

  • IDanifeld
    Posted at 17:01h, 05 noiembrie Răspunde

    Eu mi-am amintesc de povestea adidasilor mei de acum 9 ani. Eram puisor si nu ma dadeau banii afara din casa si mergeam cu ai mei la cumparaturi de cele mai multe ori in Bazarul din Iasi.
    Bazarul din Iasi e locul ala unde toata tiganimea vinde marfa din Europa Bucuresti. Mergi prin el si auzi numai „adidasi originali, blugi originali, bluze originale”, numai ca iti dai seama de la o posta ca e facatura ieftina.
    Vad eu o pereche de adidasi, nici prea ieftin care ti se rup pana la alimentara si inapoi, dar nici foarte scumpi. Ii probez, imi vin, ii cumpar. Ajung acasa si dau sa ma incalt cu ei. Cand sa mai uit mai atent in loc de „Nike” scria „Nice” :D. Pffffff, este perechea de adidasi care o uram cel mai tare, mai ales cand se trezea unul sa faca misto de ei.

  • cipi
    Posted at 18:20h, 05 noiembrie Răspunde

    salut carcotas urat si gras ce esti :-p .am si eu o problema in general cu romanii astia carcotasi de felul lor auzi daca ai scapat o gresala de ortografie sau daca ai scris gresit un cuvant in franceza maghiara chineza etc ti-au si sarit in cap de parca ar fi trebuit sa le sti pe toate perfect in fine nasol cine a zis ca gramatica limbii romane e usoara si cine nu scapa si el o gresala aaaa cine ?in fine ……….da branduri si snobism frumos postament bravo sa vedem ce rezultat va avea pe viitor in leg cu acet val figuri armaniiiiiizate .bafta la emisiune si fiti si voi mai veseli oleaca asa bre serbanica bre

  • ipo
    Posted at 19:11h, 14 noiembrie Răspunde

    Acu nu’s ce sa zic, dar eu am primit cadou o camasa Prada. Bai nenicule, cand o pui pe tine te simti alt om. Si mie Prada mi se parea o firma de cocalari de lux. Chiar te simti extraordinar cand ai o toala calumea. Evident, putea sa fie super calitate si de la Braiconf, dar cred ca se intelege ce vreau sa zic.
    In alta ordine de idei eu am cateva fixatii pe niste branduri mai scumpe decat media, pe care le cumpar whatever: Adidas, Eastpak, Panasonic, sa.
    edit by serban:
    cunosc sentimentul…numai ca el exista daca ea, camasa, e originala 80% din produsele prada sunt piratate! d’aia e brand de cocalari!

  • gegeooo
    Posted at 23:40h, 16 noiembrie Răspunde

    ca venii vorba de imitatii….ia uitatziva aici http://www.youtube.com/watch?v=GTTMexPLnNc
    nu mai stiu ce sa mai cred cine e original….:(

  • elena
    Posted at 20:54h, 18 noiembrie Răspunde

    Acum 3 ani mi-am cumparat o pereche de cizme de la o fabrica de pe la Arad care produce pentru export, de altfel ca multe alte fabrici din Romania. Acum sunt intr-o stare impecabila si nu ca nu le-as fi purtat, ca saracele… Nu sunt de firma, dar sunt de calitate. Asta ar tb sa cautam : produse de calitate din materiale de calitate, bine croite si cusute. Doar ca mare parte din produsele fabricate in Romania sunt pentru export si foarte rar ai acces la ele, plus ca nu sunt de ‘firma’ si de ce sa-ti cumperi? Nu poti sa te ‘falesti’cu ele.

  • Clarice
    Posted at 02:05h, 20 noiembrie Răspunde

    Prostia si domnia costa. Numai ca linia de demarcatie intre cele doua e asa de finaaaaa, aproape insesizabila pentru buzunaru’ neantrenat. Dar astia-s romanii si cine sa stie mai bine decat ei ca imaginea conteaza. Chit ca arata ca dracu’ pomadat, dom’le, conteaza! Tot ce stiu e ca ce cumpar acum, mai incolo se va uza, nu-mi va mai placea, n-o sa-mi mai vina. Asa ca cel mai sanatos e sa cumperi ce-ti place si cat te tine buzunarul. Nu conteaza de unde e si pe ce vapor a fost facut. Daca iti poti permite, bine, daca te face sa te simti intr-un fel, bine, daca-ti produce placeri egoiste, bine. Dar nu cumpar nimic pentru placerea altora. Ar fi o dovada vizibila de personalitate 0. Banii mei, buzunarul meu, mie tre-sa-mi placa. Scurt. Excludem ocaziile cand „trebuie sa”.

  • anytudoran
    Posted at 00:25h, 10 decembrie Răspunde

    Domnule Huidu ca bine le spune-ti , la de alde duduite ,care isi vand sufletu pt 3 carpe cum e si paloma blanca aia [columbita ]

  • AlexBnc
    Posted at 19:19h, 17 decembrie Răspunde

    Dar sa va spun si eu ceva. Am un prieten care este camioner si transporteaza(sau transporta) marfa pentru cele mai mari firme din Europa. Mi-a spus ca odata a dus un camion de haine cusute in firme necunoscute de femei platite la 1 euro/pantalon intr-un loc unde le scoteau etichetele si le puneau altele cu nume de firma cunoscute si tari apoi le dadeau la preturi de 10 ori mai mari. Nu stiu daca ar avea un motiv sa minta dar oricum, cred ca ceea ce conteaza e calitatatea unui lucru si asta nu e intotdeauna direct proportionala cu numele sau renumele firmei ce o produce sau distribuie. De obicei marcile foarte cunoscute au ajuns asa profitand de sistemul capitalist de astazi, cand Adidas sau Nike face papucii in India, unde plateste copii angajati cu o galeata de fasole si marfa o vinde in Europa apoi cu profitul isi face publicitate pe tot globul.

  • sorin
    Posted at 17:09h, 20 decembrie Răspunde

    Sint si toale de fitze cu logo la vedere dar sunt si chestii la care brand-ul reprezinta calitate .
    Deci nu puteti sa comparati o pereche de ochelari de soare din orice supermarket cu unii cat de cat de firma nu fitze dar care costa de 20 ori mai mult.Aia de 20lei n-or sa faca decat sa-ti strice ochii,acu ce sa fac daca se vede o inscriptie mica pe ochelari,iar referitor la toale de firma trebuie sa fie de firma doar pe eticheta,oricum calitatea unor brand-uri nu se compara cu o haina no-name sau logo deformat de prost gust,60%din plastic,care stirneste zambete cu una cat de cat acceptabila ca pret Eventual luta la reducere)care are cusatura buna,material calittiv,nu se decoloreaza,fermoarul nu sare la 3 utilizari, dar nu este valabila pentru toate firmele.

Lasa un Comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.