Precizari care trebuie facute!

Precizari care trebuie facute!

Later edit: aşa cum mă aşteptam, ” marile tabloide” au preluat informatii de aici! Au uitat însă să preia şi partea care spunea că paparazzi lor, vreo 8 la număr, au mers cu mine vreo 15 km şi au suit treptele din parcul „Romiceanu” de 25 de ori! Asta ca să înţeleagă lumea cam de ce teapă sunt!

Trăiesc în ultime zile un santaj media de neimaginat! M-am deplasat la o petrecere organizată de Roton (o casă de discuri autohtonă şi un important jucător de pe piaţa media), ca să mă întâlnesc cu oamenii din industria în care activez! În interior am fost filmat non stop, pentru a se folosi limbajul: „ia uite, petrece după accidentul ăla teribil”! Jalnic şi patetic!

O altă publicaţie s-a gândit să scrie un „interviu”, după ce unul din avocaţi a explicat cum stă cazul pe subiectul Huidu!

Ce au uitat să vă spună celebrii „paparazzi” de la evenimentul respectiv e că au mers cu mine în hoardă, filmând şi făcând poze, peste zece kilometri, iar în parc am urcat nişte trepte de 25 (douazecisicinci) de ori; ei după mine (parcul respectiv are o costişă)!

Deci nu am fost singur, ci împreună cu 8-9 hărţuitori în jurul meu! Nu aţi văzut că toţi dau „exclusivitati”? Măcar să simtă că lucrează, că de pitipoance surprinse în pădure e plină lumea!

Pozele în care stăteam erau după 3 ore de mers non stop cu paparazzi după mine! Trebuia să fi văzut feţele lor! Şi cred că o să le şi vedeţi cum urcă şi coboară prin parc! Toate la timpul lor!

Nu sunt nici nebun, nici nu vreau să impresionez! Pur şi simplu eram obosit! Toţi oamenii din media ştiu realitatea, ştiu dosarul, şi totusi au ales limbajul populist şi uşor de vândut! Nu am vrut să mi se ia apărarea, ci să se relateze corect! Ce vise am şi eu!

Vreau să asigur rudele victimelor că nu mă întorc în prim plan în televiziune aşa cum greşit cred, şi că banii pe care i-am convenit îi dau în continuare în contul care a fost închis, deşi am avut o înţelegere pe care numai eu am decis să o respect! Îi rog şi pe ei, şi pe avocaţii lor, să conştientizeze realitatea şi să redeschidă contul pe care l-au închis! Nu vreau nimic înapoi! Orice aş face, suferinţa şi pierderile lor nu le pot alina!

Şi aş mai vrea să le spun ceva: presa de scandal din asta trăieşte: din oameni care îşi pun poalele în cap: pe ei aia îi doare, că nu am spus nimic un an! În realitate nu dau doi bani pe dramă, victime, vinovaţi sau adevăruri. Îşi doresc cu ardoare să spun eu ceva, nu să se documenteze ei! Îmi pare rău să îi dezamăgesc, dar nu voi avea nici o declaraţie, ca şi până acum!

În ceea ce priveşte actul de justiţie, el nu a fost influenţat în nici un fel, deşi s-a spus multe şi am fost demonizat că am cumpărat justiţia cu bani! Nu am contestat nimic, deşi puteam, pentru ca procesul să se termine repede şi oamenii să primească despăgubirile ce vor fi stabilite de către judecători. Ce am primit în schimb? Epitetele „drogat” sau „criminal odios”, exprimările de genul „dacă eram eu luam 20 de ani” şi „în America era deja închis” se lovesc de jurisprudenţa existenţă!

S-au scris multe şi s-au sustinut multe: că eram beat, drogat sau nu aveam dreptul de a conduce! Sau că am depăşit. Aş vrea să reamintesc că dupa accident nu am părăsit locul, am fost testat, mi s-a luat sânge, iar în luna noiembrie 2011 am facut un examen neurologic şi medical complet la clinica din Innsbruck, unde am fost internat anterior, examen care e la dosar şi a stat la baza examinării din Braşov pe care am făcut-o ulterior! Toate testele şi analizele au ieşit bine. La fel şi examinarea. Despre asta nu va spune presa în veci nimic, deşi sunt la dosar! În ochii lor şi în ochii celor injectaţi de ura există un singur vinovat: eu!

În plus, în ziua aceea nu era aglomerat, nu erau coloane, iar în faţa mea conducea cumnatul meu, cu care am plecat împreuna din Predeal! Deci pe cine să depăşesc şi pentru ce? Acestea fiind precizate, aştept ca frazele mele să fie trunchiate şi puse în ziar cum le convine editorilor, dar îi rog sa precizeze sursa, astfel încât oamenii care îşi doresc informaţii să ştie de unde să le ia! Cu asta închei, multumindu-le oamenilor care au puterea să filtreze informaţiile apărute, fanilor şi prietenilor că nu m-au părăsit niciodată!

Acestea sunt nişte precizări necesare şi nu le-as fi făcut dacă nu exista presiunea media din ultima vreme!

Aş vrea să asigur urmaşii victimelor de adânca mea compasiune, dar aş vrea să înţeleagă că nu mă voi lăsa călcat în picioare, deşi asta s-a urmărit de către media şi avocaţii care îi manipulează!

Mă voi supune oricărei hotărâri a Justitiei, în care am încrederea că îşi va face treaba, indifent cât e de mare presiunea media exercitată în aceste zile asupra ei! Asta ca să îi răspund unui cercopitec, angajat al varanului, căruia cica trebuie să îi multumesc că nu pune presiune pe justitie! Aşchia nu sare departe de gard!

837 Comments
  • Alexandra
    Posted at 14:30h, 02 noiembrie Răspunde

    Foarte frumos spus, mult sanatate si sper ca toate aceste mizerii scrise si spuse in presa sa nu te afecteze. Ai trecut prin multe incercari si lucruri in viata(lucruri pe care multi oameni nu le-ar putea suporta). Multa sanatate si sper ca intr-o buna zi sa revii la televizor, iti simtim lipsa.

  • Andreea Laurentiu
    Posted at 14:30h, 02 noiembrie Răspunde

    Buna Huidu.

    Referitor la ce ai afirmat…consideri ca este cazul sa te consumi pentru jurnalistii de ultima speta? stii si tu prea bine cum functioneaza sistemul jurnalistic si cu atat mai mult cu cat populatia romaniei este imbatranita si singura informatie pe care o mai pot procesa este cea simpla. Eu iti doresc sa ai parte de liniste si sa reusesti sa treci peste toate traumele suferite. ca cel ce vede si judeca nu este nici in presa, nici pe Pamant.

  • Maria
    Posted at 14:31h, 02 noiembrie Răspunde

    Be strong!!! Si iti doresc ceva mai mult noroc in viata macar de acum incolo! Numai bine!

  • unu
    Posted at 14:31h, 02 noiembrie Răspunde

    Sterge-o si pe asta..
    https://fbcdn-sphotos-a-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn1/534827_393338907390294_1525551821_n.jpg

    nu sterg nimic! spun doar ca e o facatura ordinara, la peste 80 de ani doamna nu face inchisoare, pentru ca fapta sa nu prezinta un risc social!

  • Cordea Anca
    Posted at 14:31h, 02 noiembrie Răspunde

    Zambeste maine poate fi mai rau! Si nu lasa pe nimeni sa te doboare !

  • ioana
    Posted at 14:34h, 02 noiembrie Răspunde

    Din pacate Serban, stii ca de multe ori oamenii nu sunt departe de regnul animal, ceea ce sa dovedeste din plin in zilele noastre! Ceea ce ti s-a intamplat tie cred ca putea ni se intample oricaruia dintre noi! Este o fractiune de secunda nenorocita in care atatea vieti pot fi distruse. Iti doresc sa poti invata la un moment dat sa traiesti si sa te lase sa traiesti ( cel mai important) linistit din nou alaturi de familia ta.
    Sincer’Ioana

  • W07W
    Posted at 14:35h, 02 noiembrie Răspunde

    Be strong…

  • cici
    Posted at 14:36h, 02 noiembrie Răspunde

    Iti doresc multa putere sa treci peste tot ce ti se intampla…ai o familie care are nevoie de tine.

  • Mara
    Posted at 14:37h, 02 noiembrie Răspunde

    Serban, nu pot sa sp ca stiu prin ce treci, pt ca nu stiu, dar pot sa sp ca sunt de acord cu tot ce ai scris aici si comentariile nu o sa opreasca niciodata si tu stii deja asta, eu si multi altii suntem alaturi de tine si orice ar fi nu lasa ca vb sa te raneasca. eu inca sper ca o data si o data o sa te intorci la tv sau macar la radio sa te auzim. sunt multi omaneni care sunt alturi de tine. te iubim si iubim ceea ce faceti in fiecare dimineata la radio si in fiecare seara de miercuri pt noi si pt asta va multumim. :* curaj, mult curaj iti doresc.

  • radu
    Posted at 14:37h, 02 noiembrie Răspunde

    Huidule, nu te mai supara ce spun astia din presa. detaseaza-te de ei cat de mult poti. am fost in situatia ta acum aproape 12 ani si nici acum nu mi-am revenit in totalitate. la tine o sa dureze probabil mai mult pentru ca nu te lasa astia sa incerci sa inchizi rana. lasa-i sa te urmareasca, lasa-i sa te pozeze, daca ai gresit, ai gresit, asta e viata. asta nu inseamna ca nu trebuie sa mai traiesti, doar ca nu treb uie sa mai gresesti la fel.
    imi pare rau ca nu te mai vad pe sticla la carcotasi, dar traiescu cu speranta ca vei reveni odata, sa ne bucuri si sa ne distrezi cu comentariile, giumbuslucurile si glumele tale.

    Stima!

  • gaby
    Posted at 14:37h, 02 noiembrie Răspunde

    bv,serbane!!!!!lupta si nu te lasa calcat in picioare de idioti.esti un om ca noi toti si trebuie sa te respectam si sa respectam legea.

  • Nikole
    Posted at 14:38h, 02 noiembrie Răspunde

    Eu cred ca Justitia a hotarat ok,dar nu inteleg care e treaba ziaristilor care te hartuiesc pur si simplu.Sunt sigura ca nu-ti este usor,dar nici nu poti aduce mortii inapoi,tocmai de aceea ma numar printre oamenii care te apreciaza,care au ras cu tine si care sunt acum alaturi de tine. Ar fi super, sa revii pe ecran,dar stiu ca nu-ti este usor,si mai stiu ca faci lucruri minunate si in spatele lui.Multa liniste iti doresc!!! Poate mai apare altceva cu care sa se ocupe „paparzzi” ca sa te mai scuteasca de prezenta lor. Te pup

  • Teo
    Posted at 14:38h, 02 noiembrie Răspunde

    Accidentul dumneavoastra a fost din culpa domnule Huidu, nu a fost cu intentie, asa ca nu inteleg de ce toata lumea arunca cu noroi in dvs. Ati gresit, se poate intampla oricui, oricum victimele nu le mai puteti invia,de ce se asteapta toata lumea sa stati inchis in casa pentru tot restul vietii din cauza acestui tragic accident?!! Nu inteleg de ce toata lumea va judeca asa aspru doar pentru ca sunteti persoana publica, se putea intampla oricui.In tot acest timp nu ati incercat sa va victimizati sau sa faceti circ mediatic si va admir pentru asta, pentru ca stiu ca pana la urma ajungi la capatul rabdarii. Nu va lasati influentat de lumea asta rea si incercati sa treceti peste toate pentru familia dumneavoastra.

  • Leenah
    Posted at 14:38h, 02 noiembrie Răspunde

    Oamenii au nevoie de un tap ispasitor,iar tu esti acela…e trist ce s-a intamplat,dar toti vor sa arunce cu pietre in tine,o sa treaca si perioad asta,sunt sigura.

  • anne
    Posted at 14:39h, 02 noiembrie Răspunde

    Lumea stie doar sa acuze fara sa gandeasca….daca erau ei in locul tau? ce ar fi facut daca erau „vanati” si dur criticati cum ai fost tu in ultimul an….intai sa uite in „gradina” lor si apoi sa arunce cu noroi in altii.
    Curaj Serban, o sa treci cu bine de toate.

  • ttinoseanu valentina
    Posted at 14:40h, 02 noiembrie Răspunde

    adevarat ceea ce expui aici…fiecare cuvintel…oamenilor despre care vorbesti aici ar trebui sa le fie rusine ca au uitat sa isi faca meseria si urmaresc doar audienta…dar va anunt ceva: incet incet incepe si poporul sa nu mai „caste urechile” la orice stire „senzationala” de doi bani, care nu face decat sa pateze reputatia unui om care ii incomoda, spunea in fata adevarul si deranja…cea mai mare bucurie pentru noi ar fi sa revii pe micul ecran sau macar la radio, pentru ca atunci intr-adevar le-ai inchide orice suflu…cam atat..in rest numai bine si multumim lui dumnezeu ca incepe usor sa ia sfarsit acest cosmar…:)

  • Bogdan
    Posted at 14:41h, 02 noiembrie Răspunde

    Serbane..ce sa zic…sunt multi care iti vor raul…nu se gandesc ca se putea intampla oricui chiar si lor…iti doresc sa ai multa forta sa poti trece peste toate astea!

  • anca
    Posted at 14:41h, 02 noiembrie Răspunde

    „NORMALITATEA” ROMANEASCA ATARNA DE AMATORISMUL ASA ZISEI PRESE LIBERE…..nu e un capat de tara, va trece si asta cum a trecut valul manelelor, deci SUS INIMA. SUNTETI „VICTIMA” UNOR PRINCIPII PE CARE LE DEMONSTRATI IN TOT CEEA CE ATI REALIZAT SI REALIZATI CA SI OM DE TELEVIZIUNE, NU TREBUIE SA CLACATI ACUM, PUTINII, DAR ADEVARATII OAMENI DIN LUMEA ASTA MULTA SUNT LANGA DOMNIA VOASTRA. SANATATE SI RABDARE……in rest, nimic nu conteaza.

  • Ema
    Posted at 14:47h, 02 noiembrie Răspunde

    Toti cretinii se trezesc sa vorbeasca in necunostinta de cauza. Este ceva comun ca la primul accident sa se dea pedeapsa cu suspendare, nu e doar cazul lui Serban Huidu, dar asta nu mai conteaza. Daca era Gigel chioru sau Ioana Buruiana se dadea acelasi verdict. Curaj Serban!

  • Catalina
    Posted at 14:49h, 02 noiembrie Răspunde

    Sunt inca multi oameni care te iubesc si care te admira. Iti inteleg durerea chiar daca sa zicem fac parte din „echipa advarsa” Si mie mi-a fost omorat cineva drag intr-un accident, dar nu am facut nimic si stii de ce? Pentru am fost mereu convinsa ca putea fi oricine altcineva in locul acelui sofer – eu, altcineva din familia mea si chiar mortul. El putea fi cel de la volan care il omora pe soferul acum inculpat. Crime sunt cele premeditate, acestea sunt accidente. Nefericite, dar care se pot intampla oricui. Si celor care te condamna si atunci as vrea sa ii vad ce fac ei? Se duc singuri la puscarie? Ma lasi…

  • ela
    Posted at 14:49h, 02 noiembrie Răspunde

    Multa putere, Serbane! Sunt oameni care au nevoie de tine.

  • irina
    Posted at 14:50h, 02 noiembrie Răspunde

    Cred ca nu e om care sa nu fi gresit macar odata,sa nu fi incalcat regulile circulatiei….asa a fost sa fie,din pacate pt tine,familia ta,pt victime si familiile lor.D-zeu sa-i odihneasca!…Criminal odios???…dar cei care omoara batrani,copii,ei cum se numesc??? E trist tot ce s-a intamplat,trist e putin zis..dar s-a intamplat si timpul nu poate fi dat inapoi…Mult curaj si sa nu te lasi doborat de rautatile unora!!!

  • Doina
    Posted at 14:51h, 02 noiembrie Răspunde

    Numai cine nu a trecut niciodata printr-un necaz nu intelege ce implica!Cei care te stiu nu asculta si nu citesc presa de scandal,iti sunt aproape cu sufletul si cu gandul.Pacat de acei oameni care,in supararea lor,se lasa manipulati de acesti asa zis „oameni de presa”!
    Draga Serbane,tu trebuie sa stii ca ai familia,prietenii si pe toti cei care au incredere in tine alaturi!Trebuie sa te gandesti,in primul rand,la cei doi copii ai tai care au nevoie de tine si la noi,cei care avem incredere in capacitatea ta de a-ti face meseria chiar si din spatele ecranului!
    Multa,multa bafta!!!

  • iulian
    Posted at 14:51h, 02 noiembrie Răspunde

    Serbane nu mai baga toate pramatiile in seama. „Daca erau ei in locul tau” s-ar fi dus cu bani in stanga si-n dreapta sa scape basma curata, fara niciun fel de vinovatie sau indignare. Eu tot fanul tau raman si sper ca emisiunea mea preferata „Cronica Carcotasilor” sa nu dispara. De fapt ei asta urmaresc dar nu le iese pe placul lor. In rest mult succes si sa auzim numai de bine.

  • Giulia
    Posted at 14:52h, 02 noiembrie Răspunde

    Curaj Serban!Noi te sustinem!Multa sanatate si tarie de caracter!Moralul sus!!

  • Cristian
    Posted at 14:53h, 02 noiembrie Răspunde

    Capul sus,Serbane ! Suntem langa tine in aceste momente,cand analfabeti cu diploma de ziaristi si atarnatori la resturi se arunca asupra ta ca hienele!Cati nemernici ucid,fac trafic de fiinte umane,distrug vieti nevinovate – dar ei nu apar decat intr-un colt de pagina…….normal,nu sunt o ,,prada grasa,, ca tine ! Mergi mai departe,toti gresim ! Si tu ai o familie,nu uita de ei !

  • adelyna
    Posted at 14:53h, 02 noiembrie Răspunde

    Acel angajat abject care scuipa asa cum vorbeste,sau cand….este la fel de jalnic ca toti slujbasii motanului! Eu nu ii doresc decat sa treaca si el si toti ceilalti care nu au incetat sa se scalde in propria mocirla, atat le doresc,sa treaca exact prin asa ceva! Sunt niste lighioane care se tarasc crezand ca au dreptul sa atace o persoana publica atat de greu incercata. Daca cel care ar fi provocat accidentul nu s-ar fi numit Serban Huidu,nu era nimic interesant si mai ales daca ele, lighioanele ,nu ar fi fost „ironizate” in emisiunea de satira, Cronica Carcotasilor nimeni nu si-ar mai fi amintit azi,asa cum a fost uitat accidentul provocat de nevasta lui Paunescu!!! Dar asa este natia asta,asa sunt romanii,de o rautate iesita din comun,meschini,ipocriti si razbunatori! Aaaa si prosti pentru ca prostia nu doare niciodata! Scuip pe obrazul ala jegos al slugoiului! Fiecare isi va primi pedeapsa mai devreme,sau mai tarziu….

  • Marius Sandu
    Posted at 14:54h, 02 noiembrie Răspunde

    Buna Serbane,imi pare bine sa aud in sfarsit o vorba de la tine. M-am rugat sa-ti dea Domnul putere sa treci peste incercarea asta. Cei care judeca, nu pot sa iubeasca si uita ca toti gresim. Inteleg ca este greu sa ignori valul de ura,nejustificata, dar va trebui sa lupti ca sa poti ajuta copiii tai. Simt ca ai invatat lectia vietii,ti-ai acceptat vina si platesti pretul greselii. Numai barbatii adevarati ca tine isi asuma responsabilitatea faptelor lor. Lasa timpul sa vindece ranile, toate sunt trecatoare pe acest pamant. Personal,imi este tare dor de tine si umorul tau, poate vii in Australia si mancam un cangur la gratar,udat cu bere,binenteles.

  • Adolf_SS
    Posted at 14:54h, 02 noiembrie Răspunde

    Singura optiune: semneaza ca esti de acord cu prelevarea de organe si sinucide-te. In rest, sa te hartuiasca tot disperatii pana cand s-or intoarce din mormant inapoi la familii cele 3 persoane pe care le-ai ucis prin inconstienta si aroganta ta!

  • Claudia
    Posted at 14:56h, 02 noiembrie Răspunde

    Sunt uimita de taria cu care rezisti sa nu cedezi tentatiei de a rabufni in fata paparazzilor Serban,iti doresc multa rabdare si calm ca sa treci peste toate incercarile.Capul sus!!! Si imi pare tare rau ca nu mai apari la Cronicuta, nu mai e la fel fara tine.

  • Al3
    Posted at 14:57h, 02 noiembrie Răspunde

    Nuh mai pune l suflet c scriu ziaristii ajtia d 2 lei asta e Romania e mai usor sa judeci un om decat sa intzelegi prin c trece sh sa fii alaturi d el !!! Stii vb aia c nu t omoara t face mai puternic ;;) Imi pare rau sincer k nuh t mai pot vedea l cronica itzi doresk multa sanatate k asta e cel mai imp >:P Fii tare !!! Take care :* :* :* !!!

  • Andrei
    Posted at 14:58h, 02 noiembrie Răspunde

    Ești penibiluț. Spui că îți ții gura și că nu declari nimic și că de-asta presa are ceva cu tine. Păi postarea asta ce e, dacă nu o declarație de presă?

  • Dana
    Posted at 15:01h, 02 noiembrie Răspunde

    Din pacate, presa de scandal abia asteapta sa se intample vreun eveniment neplacut si savureaza din plin orice nenorocire se intampla in viata unei persoane publice. De parca ei nu ar fi oameni (cel putin teoretic) si lor nu li s-ar putea intampla niciodata nimic. Capul sus domnule Huidu, va rog nu va lasati doborat de hartuitorii astia fara cap si fara suflet. Oricui i se poate intampla. A fost un accident si cine nu intelege ce inseamna acest cuvant, sa apeleze la un dex.

  • Ana
    Posted at 15:02h, 02 noiembrie Răspunde

    Buna Serban,

    Sunt o persoana care nu te cunoaste decat din presa (nu presa de scandal..sau poate inevitabil si din aceasta) si din televiziune insa vreau sa-ti precizez ca uneori pare complet nedrept ce se intampla (doamne fereste, nu mi-as dori sa fiu in locul tau acum sau sa trec prin ce treci tu…probabil ca sentimentul de vinovatie nu se poate descrie in cuvinte…si nu-mi imaginez ca esti un om fara pic de suflet care sa nu realizeze ca a curmat alte 3 vieti omenesti). Nedrept in sensul justitia uneori ia decizi care ne bulverzeaza…nu vreau sa te acuz..insa nu e nedrep cand o persoana (mai exact o batrana de 90 de ani) este trimisa la inchisoare pentru ca a continuat sa-si cultive pamantul pe care-l pierduse printr-o hot. judectoreasca in favoarea vecinului?? Nu este nedrept cum o persoana care a furat o paine dintr-un supermarket pentru a-si hrani copii sa fie condamnat la inchisoare 6 luni?? Nu este nedrept ca o persoana care s-a certat cu vecinul si i-a aruncat vorbe „delicate” sa fie trimis la inchisoare pentru 90 zile?? Cazuri din aceste sunt multe…probabil ca as putea sa umplu pagini intregi insa banuiesc ca m-am facut inteleasa…ideea este ca ceea ce se intampla pare nedrept…este clar ca nu ti-ai dorit nicio clipa sa schimb destinele unor familii, si a familiei tale (imi este clar ca nu mai ai liniste de atunci iar copii tai sunt influentati de tot ce aud) insa trebuie sa intelegi ca noi, oamenii de rand, nu putem intelege cum de o persoana poate face puscarie pentru o vorba iar o alta persoana poate scapa in urma unei accident grav cu urmari tragice si triste…nu contesta nimeni ca nu sunt si dovezi care sa te sustina la dosar si care este adevarat nu sunt prezentate de presa, deoarece astea nu vand, insa, noi restul ne intrebam…oare batrana de 90 de ani ce probe a avut la dosar?? Imi pare sincer rau daca acest mesaj te va tulbura insa trebuie sa intelegi si reactia celor care nu te cunosc, nu-ti vor raul insa vor o justitie echilibrata…
    Cu stima,

    Un om de rand.

    omul de rand, poza aceea e o facatura jalnica: nici o ersoana trecuta de 80 de ani nu face puscarie daca fapta nu prezinta pericol social!

  • Ana
    Posted at 15:04h, 02 noiembrie Răspunde

    revin cu o precizare: * corect era…”nu este drept cand o persoana ( o batrana …”

  • MyLadyD
    Posted at 15:08h, 02 noiembrie Răspunde

    Wow…deci fara cuvinte am ramas.Nu mai aveam mult si imi dadeau lacrimile in timp ce citeam.Multa sanatate si mult curaj sa treci peste asta pt ca nu esti singur ibn toate acestea.Suntem alaturi de tine si asa vom fi mereu.Be strong & take care :*

  • Denisa
    Posted at 15:10h, 02 noiembrie Răspunde

    Serbane iti doresc multa, multa putere sa reusesti sa treci peste toate nenorocirile care ti s-au intamplat! Cei care arunca in tine cu noroi nu se gandesc ca mai devreme sau mai tarziu poate vor fi si ei intr-o situatie asemanatoare cu a ta si atunci isi vor da seama cat de gresit te-au judecat! Esti o persoana minunata si nu uita ca sunt foarte multi oameni care iti vor binele si te sustin, chiar daca nu ii cunosti personal! O zi frumoasa iti doresc!

  • Iulia
    Posted at 15:12h, 02 noiembrie Răspunde

    Cand iti este cel mai greu gandeste-te la milioanele de oameni care te poarta in suflet, care sunt alaturi de tine si familia ta! Timpul este singurul care te va ajuta sa treci peste acest accident ingrozitor. Fii tare Serban!! Nu poti sa privesti la fel un om care a ucis cu sange rece, premeditat si un altul care a accidentat fara sa vrea. I se poate intampla oricarui sofer!

  • Alex S.
    Posted at 15:14h, 02 noiembrie Răspunde

    Doar daca o sa te muti in alta tara o sa scapi de asa ceva (probabil te vor mai barfi un an doi si apoi uita)!
    Toate cele bune!

  • cristina
    Posted at 15:15h, 02 noiembrie Răspunde

    Buna, si o viata mai buna si ferita de necazuri iti doresc tie si familiei tale. Sa-ti dea Dumnezeu putere si intelepciune, sa treci peste toate mizeriile spuse despre tine.Suntem atatia oameni care te iubim pentru ceea ce esti, si te asteptam din nou pe ecran, iti ducem dorul.

  • elena
    Posted at 15:20h, 02 noiembrie Răspunde

    si eu m-am intrebat ce s-ar fi intamplat daca eram in locul tau, sau daca familia mea s-ar fi aflat in dacia sfaramata…
    nu am gasit un raspuns, dar te sustin asa cum am facut-o si inaintea accidentului.
    cat despre presa, numai cine nu vrea nu stie cum sunt facute stirile, iar rautatea oamenilor intrece orice imaginatie, indiferent de context. au gasit in tine un simbol asupra caruia sa-si canalizeze frustrarile

  • Observator....
    Posted at 15:21h, 02 noiembrie Răspunde

    Draga Anrei,
    „penibilutul” esti tu…..Zi Doamne fereste sa ti se intample si tie la fel si sa fi persoana publica(incomoda, asa cum a fost Serban). Ti-as recomanda sa-ti taca gura….
    SERBAN,
    In ziua de azi in Romania daca nu arunci cu noroi(vb. de cei din mass media) nu-si vand fitzuicile de 2 bani, ei se considera ‘ziaristi”, doar ca noi cei care mai si gandim stim cu adevarat ce sunt:niste slugoi ai unor oameni fara scrupule.
    Iti doresc sa fi cerebral, sa afisezi aceeasi compasiune pentru cei disparuti si sa-ti vezi in continuare de viata ta(ai o familie frumoasa pentru care trebuie sa lupti).
    Capul sus….si maine e o zi pe care trebuie sa o traim asa cum ne-o harazeste Dumnezeu.( Sa sti ca doar pe cei care ii iubeste Dumnezeu le da multe hopuri de trecut in viata).

  • Aurelia
    Posted at 15:27h, 02 noiembrie Răspunde

    Nu cred ca societatea va fi satisfacuta daca va mai avea inca o victima pe constiinta (in speta de fata dl.Huidu). Intr-adevar, moartea unor oameni este ceva reprobabil, dar hai sa nu dam nastere la alte drame. Oricum pe ei nu ii mai poate aduce nimeni inapoi, iar din punctul meu de vedere Serban Huidu isi plateste cu varf si indesat pacatele. Chiar daca nu il cunosc personal, nu pot sa nu remarc transformarea pe care a suferit-o. Nu cred ca o pedeapsa privativa de libertate va fi mai drastica decat pedeapsa pe care si-a aplicat-o singur.
    Pentru membrii familiilor victimelor, probabil e greu sa se impace cu ideea ca au pierdut pe cineva apropiat, dar toti suntem crestini, in primul rand, iar credinta ne invata ca trebuie sa IERTAM.
    Nu pot decat sa ii doresc si lui Serban Huidu, si familiilor celor decedati sa gaseasca in ei puterea sa mearga mai departe.

  • Oana T
    Posted at 15:27h, 02 noiembrie Răspunde

    Ar trebui ca toti cei care te invinovatesc, sa pateasca ceea ce ai patit tu, si sa vedem cati dintre ei au curajul sa isi recunoasca vina. Pentru toti cei care spun ca meriti sa fii inchis, domnilor, doamnelor, pedeapsa cu inchisoarea a fost instituita pentru caracterul ei coercitiv si educativ. Atat timp cat ti-ai recunoscut vina si ai suportat toate consecintele ei, ce rost ar mai avea aplicarea acestei pedepse? Nu pot sa spun decat ca sunt foarte dezamagita de felul in care este tratat acest subiect. Incercati sa mai si ganditi romani buni, nu va mai lasati manipulati!
    Serban, fii puternic! Ai sustinerea multora dintre noi!

  • Dan
    Posted at 15:28h, 02 noiembrie Răspunde

    Chiar si cu o astfel de ocazie, nu prea placuta ce-i drept, ma bucur ca te vad reactionand.N-am crezut nici un moment ultimele comentarii din presa, nici altele care te musca de …. Urari de bine din Oltenia!

  • andul
    Posted at 15:32h, 02 noiembrie Răspunde

    Am ramas la aceeiasi convingere, chiar daca ai trait ceea ce ai trait anul trecut in octombrie ai stiut si intodeauna ti-ai asumat responsabilitatea.Oare cum sa-i spun coloana vertebrala sau cu adevarat om?

  • ALINA MARIANA A
    Posted at 15:33h, 02 noiembrie Răspunde

    bine le-ai facut acestor asa zisi reporteri ca i`ai „plimbat” putin :)) …de fapt sunt niste oameni care trec peste orice suferinta a oricarui om doar cu pretul de a avea o imagine in plus pe care sa o publice….cu un tupeu fantastic…oricum,noi ,cei care te apreciem cu adevarat vom fi mereu langa tine cu gandul si te vom sprijini atat timp cat va fi nevoie, si cu cat sunt cei care te acuza mai multi si aparuti de nicaieri, cu atat mai multi vom fi noi care iti vom fi alaturi!!

  • Lucia
    Posted at 15:34h, 02 noiembrie Răspunde

    Buna Serban! Am urmarit evolutia ta de la accident si pana astazi, am citit ce s-a spus in ziare in ultima vreme despre tine si as avea o idee pentru tine legata de „colegii” tai din presa. Am scris colegii in ghilimele deoarece cred ca oamenii care te urmaresc peste tot numai ca sa iti faca rau nu se pot numi colegi. Parerea mea! Am spus ca am o idee cu privire la colegii tai: Ideea mea ar fii sa incerci si tu sa faci acelasi lucru pe care il fac si ei cu tine, adica sa ii urmaresti si tu pe ei cu camere de luat vederi si cu microfoane peste tot din momentul in care se trezesc pentru a merge la munca si pana in momentul in care isi termina ziua de lucru. Si daca tot ii urmaresti sa le iei si un interviu mai fortat asa, ca sa vada si ei cu este sa fii hartuit de presa. Cat despre revenirea ta in televiziune mi se pare minunata ideea. Esti om de televiziune si daca TU SI NUMAI TU DORESTI SA REVII NIMENI NU TE POATE IMPIEDICA SA FACI ASTA. Inteleg ca te-ai retras din viata publica dupa accident pentru ca asa ai simtit si din respect pentru familiile victimelor, dar NIMENI NU TE POATE IMPIEDICA SA TE INTORCI ATUNCI CAND VEI CONSIDERA CA TERBUIE SA TE INTORCI, SI DACA VEI DORI ACEST LUCRU. Tu esti SINGURUL CARE POATE DECIDE ASTA NU CEILALTI OAMENI DIN JURUL TAU. Imi doresc foarte mult sa stiu ca esti bine si sa redevi acel Serban zambitor dintotdeauna! Cainele care latra nu musca! Se spune ca indiferenta doare cel mai tare. Ignora-i, lasa-i sa vorbeasca si mergi mai departe! Esti un om magnific care stie sa ii faca pe cei din jurul lui fericiti. Fii tare asa cum ai fost mereu! Te pup si te astept la Conica!

  • Alex
    Posted at 15:36h, 02 noiembrie Răspunde

    sanatate si succes

  • golditza
    Posted at 15:37h, 02 noiembrie Răspunde

    Curaj, Serbane, tu stii ca ai multi oameni care sunt alaturi de tine!stii vorba aia „vantu, bate, cainele latra….”…lasa dusmanii sa latre pana cand s-or plictisi!oricum, felicitari pt atitudine, se cunoaste ca esti un om cu o coloana vertebrala dreapta!iar doamna care tot apare pe la tv si se plange ca i-ai omorat sotul…sa ma ierte Dumnezeu…nu spun ca nu sufera, dar de la a suferi pana la a face un fel de balci, e cale lunga…pacat, se cunoaste ca e pur si simplu FALSA!!!
    il alta ordine de idei…te vrem inapoi la cronicuta!!!!!il iubesc pe dezbracatu, e un tip de milioane, de talent nu mai vorbesc, dar….stiu ca o sa spun un lucru pe care l-ai auzit si l-ai citit de sute de ori…cronica nu mai e aceeasi fara tine!!!noi….asteptam sa te razgandesti, sa treaca timpul si sa mai vindece ranile!asteptam….ORICAT!

  • Corina
    Posted at 15:38h, 02 noiembrie Răspunde

    Fii puternic,te iubim in continuare! Imi e dor de tine!

  • Calin
    Posted at 15:39h, 02 noiembrie Răspunde

    Uite o scrisoare faina, nu stiu daca ai vazut-o la timpul ei, dar mie imi pare bine ca ai ramas demn in toata nenorocirea asta.

    http://mariuscruceru.ro/2011/10/20/draga-serban-huidu/

  • Narcotic
    Posted at 15:41h, 02 noiembrie Răspunde

    Prietene ai omorat niste oameni ar trebui sa mai renunti la aroganta ti cunoscuta sau trebuia sa fi renuntat, cred ca in acest moment preocuparile tale ar trebui sa fie altele decat sa te plangi ca traiesti un santaj mediatic, stiu niste oameni care nu mai pot simti asta! parerea mea e ca ar trebui sa te faci uitat in tara asta cu atat mai mult la tv sau la dreptul de a mai avea opinii!

    Prietene dreptul la opinie nu mi-l poate lua nimeni! Asa ca gudura-te tu pe langa cine a facut cuvantul ” prietene” cunoscut si nu mai venii pe aici”

  • Raul
    Posted at 15:42h, 02 noiembrie Răspunde

    Daca am fi sa ne uitam la paparazzi , care conduc masinile cu viteze demne de raliu , doar pentru a filma vreo vedeta cum se scarpina in nas , nu mai zice lumea nimic ? Oare „jurnalistii” aia nu sunt un MARE pericol in trafic ?
    Se pare ca pe ei nu ii mai vede si judeca nimeni !
    Imi pare extrem de rau pentru accidentul nefericit in care ai fost implicat Serban . Eu sper ca lumea sa inteleaga , mai ales „jurnalistii” ca a fost un accident nefericit si doar atat !!!

  • Eduard Acsente
    Posted at 15:43h, 02 noiembrie Răspunde

    Salut,

    Fi tare!
    Este un accident de masina, nimic mai mult. Esti vinovat ca ai condus o masina care a intrat pe contrasens si a lovit o alta masina. Din fericire de „talie” mai mica. Asa cum Tyson ar da cu pumnul in Bute. Daca de pe contrasens venea un tir? Ticalosii pe cine filmau acu’?
    Datorita faptului ca esti cine esti, probabil vei plati mai mult decat altii, dar asta este neimportant. „Cine nu are dusmani, pielea lui nu face doi bani!”
    Salutari din Sfantu Gheorghe(Nicu). Sunt oameni acolo care te iubesc, indiferent ce ai face, ca si parintii tai.
    Cand totul in jur se naruie, tine minte: ai familie, prieteni si „FANI” care cred in tine si te sustin mereu.
    Suntem alaturi de tine.

    succese

  • Ionela
    Posted at 15:44h, 02 noiembrie Răspunde

    Serban, ai spus tot in aceste randuri. Cine are putina minte stie sa traga concluziile, iar cine citeste mizeriile alea de ziare sau se uita la televiziunile alea politice… nici macar nu merita explicatia ta. Noi te vom sustine toata viata! Esti un om deosebit cu un suflet mare si meriti tot ce este mai bun…meriti sa fi lasat in pace. Dumnezeu este mare si va avea grija de tine!

  • dan
    Posted at 15:44h, 02 noiembrie Răspunde

    Completez cele spuse mai sus – Cronica are din nou „zvacul” de alta data. Plina de umor si ironii care inteapa jugulara impricinatului. Cum sa nu fie nervoasa concurenta cand a asteptat cu sufletul la gura un an de zile sa vada cum va epuizati? Si, cand colo, surpriza – sunteti regenerabili. Ca coada de soparla.

  • elena
    Posted at 15:52h, 02 noiembrie Răspunde

    am uitat sa mentionez ca dna Balog (imi cer scuze in avans daca i-am gresit numele) devine ….lacrimogena. stiu din propria experienta ca dupa 1 an dorul si sentimentele fata de ruda decedata se atenueaza enorm, indiferent de consecintele si greutatile indurate din cauza decesului. in plus, doamna are un fiu tanar si in putere. concluziile sunt evidente…

  • Laura
    Posted at 15:57h, 02 noiembrie Răspunde

    Buna Serban,te urmaresc de cand eram mica prezentand Cronica.Ai fost si esti un om demn de respect. Imi pare sincer rau pentru ce ti se intampla,cred ca este foarte greu sa treci prin astfel de situatii. Iti admir curajul si puterea sufleteasca pe care ai avut-o de-a lungul anului. Nu pot sa te judec,nu am cum si mai ales nu am pentru ce sa te judec. A fost un accident! Se putea intampla orcarui sofer. Nu esti un criminal asa cum te numesc ”oamenii”. Pur si simplu s-a intamplat. Nu ai vrut sa se intample aceasta nenorocire, asta refuza sa inteleaga oamenii. Ai procedat corect ca nu ai dat nici o declaratie pana acum.Nici sa nu dai! Oamenilor nu le pasa de suferinta ta (nu esti de fier probabil ai momente cand vrei ca totul sa fie ca la inceput si sa fie un vis urat) ei vor sa-si vanda revistele de scandal. Rezista Serban! Ai familie,ai prieteni,ai adevaratii fani care iti sunt alaturi. Toti te judeca cand erai la Cronica toata lumea te iubea si brusc cand dai de necaz au trecut de partea cealalta. Nu spun ca nu ai nici o vina da esti vinovat dar nu cu intentie.Imi pare rau pentru familia indoliata dar daca ar fi niste buni crestini asa cum sustin sus si tare ar ierta.Pana la urma nu poti trai cu sufletul prin de ura toata viata.Daca erau ei in sitatia ta?Sunt sigura ca nu mai aveau parerea asta. Nimeni nu se gandeste ”ba frate” poate omu asta chiar sufera ca il atacam atata,oare copii ce simt cand vad si aud peste tot ca tatal lor este numit ”criminal”…Din pacate asa suntem noi romanii niste nerecunoscatori si prefacuti. Ai tot respectul meu Serban pentru ce ai fost si esti ca si persoana.Si sunt sigura ca sunt multi fani care te sustin cu adevarat. Ai rabdare si fi la fel de intelept cu deciziile care le vei lua in legatura cu presa ,asa cum ai facut pana acum pentru ca sunt sigura ca la un momentdat se vor satura sa te atace .

    Cu stima,
    Laura

  • Grigorescu Andrei
    Posted at 16:01h, 02 noiembrie Răspunde

    Te intelegem… nu ai depasit, nu ai fost beat, nu ai fost drogat si nu ai gresit cu nimic. Si cu toate astea 3 oameni au murit. Da, explici ce NU ai facut, dar mi-ar placea tare mult sa spui totusi ce AI FACUT sau ce s-a intamplat de s-a ajuns in situatia aia.

    Nu zic ca meriti sau nu inchisoare. Nu este treaba mea sa fac dreptate si oricat te-ar inchide nu aduce inapoi pe acei trei. Dar partea ta a povesti nu am auzit-o niciodata. S-au facut da expertize, si altele, dar nu ne-ai zis tu niciodata ce ai facut.

    Ai taiat curba? Ti-a alunecat piciorul? Ce N-AI facut stim. Ce AI facut ramane un mister…

    Asa cum am spus si la ancheta, diferenta dintre o masa cu copii in Brasov si un dezastru e de cateva fractiuni de secunda! Tu poti sa spui exact ce a fost in cateva fractiuni de decunda din viata ta?

  • Gabi P.
    Posted at 16:03h, 02 noiembrie Răspunde

    Serban…nu este usor de depasit un moment ca acela…mai ales ca a venit dupa o alta cumpana…oricat ne-am stradui durerea aceea nu ti-o poate lua nimeni si nu o pot intelege multi si nici nu mai poti face nimic sa repari asa o durere dar cred ca un remediu ar fi ca NICIODATA SA NU INTRI IN CONFLICT CU PROPRIA CONSTIINTA iar despre oameni…ei nu te vor lasa in pace niciodata. Fii puternic si ai grija de CONSTIINTA ta, ea este cel mai aspru critic al faptelor noastre…restul sunt doar pareri.

  • MIhaela P.
    Posted at 16:05h, 02 noiembrie Răspunde

    Buna Serban,
    Am urmarit cu atentie comportamentul tau fata de jurnalisti, din materialul de pe net… de fapt nu merita sa le spun jurnalisti, mai degraba ii numesc hiene…… Vreau sa-ti spun ca mi-a placut enorm de mult faptul ca ai avut puterea sa-i ignori, sa-i privesti in fata, ai avut puterea si rabdarea sa mergi atata drum pe jos cu hienele dupa tine….te admir pt curajul de care ai dat dovata in fata lor, la fiecare miscare pe care ti-au analizat-o, ti-au masurat pasii, cred ca au facut socoteala si de cate ori au clipit pleoapele tale….altcineva Serban nu ar fi rezistat psihic dar tu ai rezistat!BRAVO Serban! Eu cred cu tarie ca unui asemenea moment atat de tensionat rezista doar un om echilibrat, un om educat, un om cu o forta interioara aparte, iar de acest lucru tu ai dat dovada Serban! Lucru de la care noi toti ceilalti ar trebui sa avem de invatat, pt mine esti un exemplu de tarie, de rabdare si de curaj…… Ma intreb mereu cum poate un om sa suporte un lucru atat de greu, de stresant, de cumplit? Serbane, intr-adevar ti s-a intamplat un mare necaz, dar sa stii ca pentru tine, de fapt mai greu este sa suporti judecata oamenilor si faptul ca trebuie sa tii piept hienelor decat necazul in sine….
    Dar, SERBANE, INGNORA-I!!!!!!…..priveste-i drept in fata, cand esti inconjurat de ei nu uita ca Dumnezeu este cel care ne judeca,cand ii ai in preajma roaga-te sa-ti incarce Dumnezeu sufletul cu mult curaj si multa forta ca sa poti ca sa-i infrunti, nu te lasa doborat…Toti spun ca sa zambesti pt copii, pt sotie,pt parinti, pt prieteni….. dar am convingerea ca trebuie mai intai sa te regasesti pe tine ca om, pt ca doar regasindu-ti linistea sufleteasca poti sa daruiesti iubire si celorlati….
    Faci bine ca esti alaturi de familiile indurerate, fiindu-le alaturi acest lucru te va ajuta si pe tine sa te regasesti….
    Curaj Serbane!!
    Dumnezeu sa-ti aduca liniste sufleteasca!

  • COSTEL GIURGIU
    Posted at 16:06h, 02 noiembrie Răspunde

    AM CITIT , CU RABDARE, TOT CEEA CE S-A POSTAT SI CRED CA IN 99% AU FOST CONSIDERATII DE BUN SIMT SI DE O EVALUARE OMENEASCA A SITUATIEI, DELOC PLACUTE, PRIN CARE TRECE SERBAN. DAR, UN ANUME ADOLF_SS(ID ce semnifica mizeria creerului uman) CERE, NICI MAI MULT NICI MAI PUTIN DECAT CA SERBAN SA SEMNEZE PENTRU DONAREA ORGANELOR SAU SA SE SINUCIDA. DOAMNE, OARE UNDE POATA INCAPEA ATATA RAUTATE IN MINTEA UNUI INDIVID???? (NU-I POT SPUNE OM PENTRU CA AS JIGNI TOATA RASA). ACEST FAN AL CALAULUI EUROPEI( ADOLF HITLER SI SS)NU VEDE O REZOLVARE A SITUATIEI DECAT PRIN MOARTE. BBRRRR!!! MI SE FACE FRICA DE CEEA CE POATE NASTE MINTEA UNOR NEMERNICI DE TEAPA LUI ADOLF_SS. NEMERNIC MIC,(adolf_ss), MAINE DIMINEATA POTI FI IN SITUATIA(NEDORITA) A LUI SERBAN. CE FACI???? MI-E SCARBA SA-TI CITESC EXPLICATIILE PUERILE.

  • Marius
    Posted at 16:15h, 02 noiembrie Răspunde

    Serbane tu te vaiti ca te alearga niste amarati de paparazzi dupa 3 CRIME…???? Incredibil tupeu…bravo. Preferai sa te alerge gardienii prin penitenciar de vreun an de zile….?
    Nimeni nu si-ar dori sa fie in pielea ta, dar eu unul daca eram in pielea ta nu cred ca-mi dadeau voie cu laptopul la penitenciar sa-mi pot posta pe facebook dramele prin care trec. Ne tot spui ca nu esti nebun, dar sa ai tupeul asta sa iesi si sa postezi pe facebook problemele astea….scuza-ma ori ai un tupeu obraznic ori partea cealalta…Nu am nimic cu tine numai ca eu fac partea din categoria oamenilor care nu incurajeaza infractionalitatea. Ori ceea ce ai facut tu (fara sa vrei…ce e drept) este o infractiune foarte grava si se pedepseste cu inchisoarea(in cazul oamenilor de rand)si faptul ca tu nu esti inca inchis este nedrept nu numai pentru familiile implicate ci si pentru toti romanii care isi petrec ani din viata acolo cu infractiuni similare.

    Infractiunea de care vorbesti se cheam culpa si daca nu este majora se pedepseste cu inchisoare cu suspendar! Cultule care esti!

  • elena
    Posted at 16:25h, 02 noiembrie Răspunde

    buna Serban .am citit ce ai scris si ma intreb de unde atita rautate si ipocrizie?de cind ti s a intimplat asta ,ma gindesc de fiecare data, puteam fi eu ,.cel care iti vor rau, sau oricare altul in locul tau ….sunt sofer, conduc multe ore si stiu ca dureaza doar fractiuni de secunda sa se intimple ceva ….iti doresc sa depasesti momentele astea si gindeste te ca exista Dumnezeu .

  • carmen
    Posted at 16:28h, 02 noiembrie Răspunde

    Ai gresit, serbanica, si pentru asta ai fost pus la zid. ai gresit ca n-ai iesit la rampa in toata aceasta perioada si ca te-ai lasat minjit cu rahat de toti parvenitii pusi sa faca bani. acum insa ma bucur ca vii cu precizari si sper, speeer, ca ziarele sa aiba dreptate cand spun ca te pregatesti sa revii pe sticla.

  • D.
    Posted at 16:34h, 02 noiembrie Răspunde

    Lucrez în presă şi ştiu cum se scriu unele articole, doar pentru că aşa cer interesele unora. În cazul tău, s-a exagerat nepermis de mult, nu s-a respectat nicio regula jurnalistică sau morală! Îmi pare nespus de rău că treci prin toate astea şi nu pot decât să-ţi doresc să fii puternic, pentru că, într-o bună zi, va fi din nou bine şi pentru tine!

  • marina
    Posted at 16:40h, 02 noiembrie Răspunde

    eu cred in u si cred ca dumnezeu te va ajuta,cu totii suntem fii Lui

  • marina
    Posted at 16:42h, 02 noiembrie Răspunde

    eu m as bucura sa apari din nou pe sticla,esti facut pt asta

  • Claudiu
    Posted at 16:48h, 02 noiembrie Răspunde

    Nu pot sa spun decât sa fii puternic sa nduri toate astea iar când iti este cel mai greu gândeste te la copilasii tai.
    Serban Huidu pt.mine nu este un criminal si nici nu va fi cercetat pt.crima.Inclusiv el ar fi putut muri in aces accident si unii dintre voi colegii de breasla ai lui Serban va reamintesc atat:FIECARE DINTRE VOI POATE TRAI ACEASTA DRAMA,ASA CA FERITI VA SA L JUDECATI VOI.
    Sunt impresionat ca nu ai mituit pe nimeni si lasi justitia sa si faca treaba.ma bucur ca ncerci sa fii alaturi de rudele victimelor si sa le ajuti sa le alini durerea cum si cat poti.iti doresc curaj si capul sus.

  • Fane
    Posted at 16:48h, 02 noiembrie Răspunde

    N-o fi vina ta ca legile noastre sunt cretine si oameni care omoara oameni scapa fara sa li se miste un fir de par. Macar ai banuti la ciorap si poti sa-i ajuti pe nefericitii care au ramas in urma mortilor.

    Dar, ipocritule, nu vorbi tu de culpa, lasa-i pe avocati sa se prevaleze in spatele unor articole stupide din Codul Penal. Cand tu AI ALES sa mergi cu 30 km/h si mai mult PESTE LIMITA LEGALA in acel sector de drum, cand stiai cat e de nenorocit DN1, nu mai poate fi vorba de culpa. Pentru ca ti-ai asumat tot ce se poate intampla mergand cu viteza pe un drum ud, cu numai o banda pe sens, ba chiar uitandu-te pe bancheta din spate sau ce naiba ai facut tu in momentele alea.

    Deci, ipocritule, scuteste-ne de texte ipoctite, bucura-te ca esti in viata si sanatos, ca ai o familie care tine la tine si incearca sa te caiesti si sa ajuti cat de mult poti. Si pe cat de multi poti.

    Uite cum puteam contesta expertiza: la dosar exista datele din calculatorul Mercedesului am avut78 la ora a intrat esp ul de 4 ori si la impact erau putin peste 50 de km la ora! Fapte reale din computerul de bord! Expertiza a avut la baza o simulare reala in ” aceleasi” conditii meteo si cauciucuri „de acelas fel”! Care e mai interpretabila o expertiza desfasurata in ” cam aceleasi conditii” sau niste date reala aflate intr un calculator de bord! De precizat ca el calculatorul Loganului „s-a stricat”!

  • Dana
    Posted at 16:51h, 02 noiembrie Răspunde

    Fii tare! exista multi oameni care te sustin si care au incredere in tine.numai bine iti doresc!

  • Romeo craciun
    Posted at 17:05h, 02 noiembrie Răspunde

    Important acum este sa te poti detasa si sa-ti continui ceea ce faci si poate, ceea ce ai facut – si aici ma refer bineinteles ca om de televiziune.
    suntem foarte multi alaturi de tine, mult mai multi decat „postacii” de profesie care in afara de a improsca cu noroi nu stiu sa faca nimic altceva.
    Fii tare si multa sanatate familiei.

  • Ovidiu
    Posted at 17:06h, 02 noiembrie Răspunde

    oricui putea sa se intample asa ceva…dar orice ar fi vinovatia se plateste.punct.crezi ca daca e mercedes nu aluneca in curbe? te inseli.bafta! si inca ceva…VITEZA UCIDE!

    Da viteza de 78/h conform calculatorului de bord si 87 conform expertizei! Mare viteza!

  • Cristina R
    Posted at 17:07h, 02 noiembrie Răspunde

    Nu sunt vreun fan al dvs (nu am rabdare sa ma uit la Cronica) si nici nu am urmarit ft mult cazul dvs. Insa am vazut acum niste imagini la tv cu dvs urmarit de acei „paparazzi” (chiar si denumirea asta e prea mult pt aceste persoane)si m-au impresionat. Cred ca suferinta dvs interioara este povara cea mare pe care o purtati, fara a mai fi nevoie sa fiti exploatat de presa. Sa va ajute Dumnezeu, sa va ierte si sa va dea tarie.

  • Narcotic
    Posted at 17:08h, 02 noiembrie Răspunde

    Ideea e ca te apreciam si credeam ca esti un altfel de om dar s a dovedit ca esti la fel ca majoritatea oamenilor de televiziune, arogant si ignorant! acum e dureros ca te vaneaza presa dar oare nu asta iti doreai candva?!

    Nu am facut niciodata asta! Cronica se vrea o emisiune ce combate prostul gust si greselili publice! Nu am difuzat niciodata imagini de la o calamitate sau un accident! De aia nu a prea aparut Catalin Radu Tanase!

  • Crina
    Posted at 17:12h, 02 noiembrie Răspunde

    fi tare… si nu te lasa doborat de cei din jur cu rautatile lor!

  • Ana-Maria
    Posted at 17:12h, 02 noiembrie Răspunde

    1. Cred ca una din marile probleme ale celor care populeaza inutil tarisoara asta este ca nu au nici macar un pic de cunostinte juridice (care le-ar servi bine in foarte multe situatii), dar tare mult le mai place sa sara cu parerea. Cum puteti fi atat de naivi incat sa va inchipuiti ca o batrana de 90 ani este condamnata la inchisoare cu executare in timp ce altcineva comite o infractiune de omor din culpa?! Traim in Romania, intr-adevar, dar ce spuneti voi aici sunt aberatii in tot sensul cuvantului.
    2. Alt capitol la care stam prost este notiunea de „libertatea presei”. Romanul care are o educatie, in general vorbind, cel mult mediocra, normal ca pleaca urechea la toate bazaconiile si sare ca ars cand aude ca Icsulescu a facut nu stiu ce si nu a patit nimic. Iar presa, ce sa faca in situatia asta?! Normal ca scrie ce cauta romanul, ca pe noi doar atat ne intereseaza: barfa, critica, pitipongismul (nici nu sunt foarte sigura ca asta e un cuvant, dar tind sa-mi ies din fire cand vad atata prostie in jurul meu), vulgarul; pe scurt, cam tot ce e de cea mai joasa speta. Oameni buni, uitati-va mai intai intr-o oglinda si fiti brutal de sinceri cu voi si cantariti fiecare greseala (din culpa sau nu) pe care ati facut-o si apoi mai indrazniti sa deschideti gura.
    3. Sincere condoleante familiilor care au pierdut pe cineva drag in ziua aceea, dar nici ideea de dreptate pe care aceste familii o cauta, nici despagubirile in bani pe care le pretind nu le vor aduce inapoi pe cei dragi. Inteleg valori de genul echivalentul unui salariu timp de X luni sau cheltuieli de inmormantare etc, dar 800.000 euro (presupunand ca informatia furnizata de presa este corecta) iar mi se pare aberant. Sa inteleg ca totusi cu banii astia pusi la saltea, rana lasata de disparitia celui drag o sa doara mai putin sau cum?! Concluzia mea e ca pana si oamenii indurerati (sau pana si cei nevinovati) sunt coruptibili. Sau asta este de fapt o altfel de dreptate?!

    Dle Huidu, pt dvs nu prea stiu ce pot spune. Indiferent care e povestea reala a evenimentelor, da, sunteti responsabil (nu neaparat si vinovat) si chiar cred sincer ca platiti cu varf si indesat pt greselile dvs, chiar si-asa, in libertate fiind. Cred ca pe cat de norocos v-ati considerat, acum 2 ani, ca ati scapat cu viata din acel accident de ski, pe atat de mult v-ati dorit, in ultima perioada, ca povestea dvs sa se termine acolo. Si mai cred ca asta este pedeapsa suficienta.
    In rest, va doresc sa puteti gasi in sanul familiei si al celor dragi puterea necesara pt a trece peste aceste necazuri si pt a ignora gurile rele.

  • Grig
    Posted at 17:17h, 02 noiembrie Răspunde

    „In ochii lor si in ochii celor injectati de ura, e doar un singur vinovat:eu!”

    Da, Serbane, e un singur vinovat – tu.

    Cine altcineva? Sotia ta? copiii? cei care au murit? Eu? celelalte masini care treceau pe-acolo? Karma rea? Administratia Drumurilor ca a facut o curba acolo?

    E un singur vinovat – tu, fiindca tu conduceai. Acesta este tristul adevar.

    Asa am si pledat dar trebuie tinut cont de mai multe lucruri…conditiile atmosferice, cauciucurie etc!

  • simona
    Posted at 17:19h, 02 noiembrie Răspunde

    nu stiu daca ai sa citesti comment-urile…dar simt nevoia sa-ti scriu ca par destul de sincere faptele si vorbele tale, nu am urmarit cazul si nici nu vreau sa citesc fiecare noua stire interpretata de fiecare in parte…imi imaginez doar ca asta e una din intamplarile care pot marca viata unui om, iar tu nu meriti asta, nu mi-ai parut niciodata drogat…sau cum te-au mai numit altii si stiu sigur ca nu esti lipsit de suflet, din contra! fii puternic si rational, asa cum ai fost mereu!!curaj!!

  • Ionela
    Posted at 17:19h, 02 noiembrie Răspunde

    Eu cred ca cei care judeca foarte aspru ceea ce s-a intamplat, nu sunt soferi.Acest lucru i se poate intampla oricui.Trebuie doar sa iti imaginezi si te i-a groaza si abia atunci poti intelege prin ce trece Huidu, dar poti si si de cealalta parte a baricadei……nimeni nu vrea nici de o parte si nici de alta. Eu stiu ca plateste si va plati greseala, dar se accentueaza prea mult pe acest lucru doar pentru ca e persoana publica. Cate accidente sunt in tara asta? Se dau la stiri si apoi se uita de ele. Daune de sute de mii de euro? Doar pentru ca stiu ca are de unde, dar sa se fi intamplat invers? Avea doamna de unde plati? Dar asa se face…cand ajungi victima ceri si pielea omului, ceri si cat nu face….. Eu sunt sofer de 10 ani si ma rog lui Dumnezeu sa nu nu simt niciodata pe pielea mea asta si il rog deasemenea sa iti dea putere sa duci crucea asta pana la capat si nu trebuie sa te lasi , ci trebuie sa lupti si sa redevii ceea ce ai fost, macar pentru copii tai si pentru familia ta (unde suntem si noi fani tai).

  • Andreea B.
    Posted at 17:20h, 02 noiembrie Răspunde

    In toata lumea presa reactioneaza in acealasi fel in cazul unor astfel de evenimente. Te haituiesc. Nu este un caz special in Romania. Si nu mi se pare nimic ciudat aici.
    Mie mi se pare ca tu ai fost mult prea rau infierat de soarta, care intr-o perioada foarte scurta a decis ca Serban Huidu ar trebui sa nu mai traiasca, si te-a pus in fata a 2 accidente mortale. Cu repercursiuni grave asupra ta si a familiei tale – este adevarat, si aspura altor 3 familii.
    Imi este mila de familiile victimelor. Chiar imi este mila.
    Dar imi este extrem de mila si de tine. Chiar daca nu urmaream cu religiozitate Cronica sau emisiunile de la radio si nu pot spune ca sunt FAN. E vorba de un sentiment uman care ma incearca.
    Nu stiu cata diferenta poate face acest mesaj de la un om pe care nu il cunosti.
    Am fost in acea seara la petrecerea organizata de fostii mei colegi de la Roton. Si am vazut foarte clar ca ai stat foarte putin, si ca aratai, ca de fiecare data, devastat. Mi s-a parut normal ca ai onorat o invitatie trimisa de persoane care te apreciaza. Nu ar fi fost normal pentru mine sa te vad band pana dimineata, dar nici nu ma asteptam sa faci asta, si nici nu ai facut-o.

    Iti doresc tot binele din lume, Serban. Te rog sa nu clachezi – sotia si copiii tai, prietenii si cei apropiati sunt cei mai importanti.
    Sper din tot sufletul ca soarta a renuntat sa mai faca glume pe seama ta. Nu meritai tot ce ti s-a intamplat.
    Un gand bun de la cineva care in mod normal nu ar scrie aceste randuri pentru nicio persoana publica dar a simtit sa o faca pentru tine – un om mult prea lovit.

  • Lucia
    Posted at 17:20h, 02 noiembrie Răspunde

    Ori cui i se putea întâmpla. Te vreau la cronicuţă. Familia ta are nevoie de tine. Şi multă putere celor ce-au suferit pierderi. Sunt sigură că nici tu nu debordezi de fericire. Dar viaţa trebuie trăită!

  • Cryss
    Posted at 17:21h, 02 noiembrie Răspunde

    Serban, sper sa poti trece peste toata nenorocirea asta … cat despre jurnalistii lui „peste-prajit” ia sa vad de erau ei in locul tau .. oare ce faceau ? e evident raspunsul … M-am rugat crede-ma pentru tine si familia ta sa va dea Dumnezeu puterea de care aveti nevoie sa treceti cu bine peste toate si sa te vad daca nu acum, macar peste cativa ani la cronicutza acolo in fata. p.s. Am hotarat ca pe primul meu baiat sa il cheme Serban 😉 si sper sa fie genul tau de caracter si om …
    Cu multa admiratie, Cristina.

  • gabi
    Posted at 17:22h, 02 noiembrie Răspunde

    imi pare rau pentru tine si familia ta,un astfel de eveniment nu are cum sa nu te marcheze, nu ai ce face si in legatura cu media ai dreptate,parca n-ar exista si oameni printre ei,sunt niste lichele cu conducatorii lor in frunte; multa putere in continuare iti doresc!

  • Alexandra-Violeta
    Posted at 17:24h, 02 noiembrie Răspunde

    Doar Dumnezeu stie ce este in sufletul tau iar noi care iti suntem prieteni incercam sa iti fim alaturi cum putem,in cazul de fata prin cuvinte frumoase ,care speram ca te vor face sa te simti mai bine . Nu stiu ce vor oamenii astia care arunca cu vorbe grele in tine , poate ca era bine din punctul lor de vedere sa te martirizezi si cred ca nici asta nu le-ar fi pe plac .

  • Simona
    Posted at 17:29h, 02 noiembrie Răspunde

    Nu stiu cati oameni din televiziune ar fi fost in stare sa reactioneze cum ai facut-o tu dupa toate cele petrecute! Jurnastii de genul celor care te-au urmarit meritau din plin efortul la care i-ai supus.. si inca mult mai mult! Tu traieste-ti viata in continuare la fel cum ai facut-o inainte: vesel, sociabil, plin de viata! Asteptam sa te vedem mai des la eveminemnte, la tv… nu-ti sacrifica fanii pt niste oameni care pur si simplu nu pot depasi acel eveminet nefast. A trecut anul de doliu.. Asa ca e momentul sa ne oprim din a-i jeli pe cei ce s-au dus..

    „Că tot ce eşti şi tot ce poţi,
    Părere-i tot dacă socoţi –
    De mori târziu ori mori curând,
    De mori sătul, ori mori flămând,
    Totuna e! Şi rând pe rând
    Ne ducem toţi!”
    Moartea lui Fulger – G. Cosbuc

  • Paul
    Posted at 17:29h, 02 noiembrie Răspunde

    Domnule Huidu,eu va respect pentru tot ce ati facut in cariera dumneavoastra. Oricine poate fi invidios pe ce ati realizat in viata si ma refer la acesti „preiteni” care isi dau cu parerea daca trebuia sau nu sa fiti inchis..Asta chiar nu e treaba lor cred…oricine greseste…
    Ceea ce ati zis de oamenii care v-au filmat e absolut penibil din partea lor…televiziunea din romania se gandeste doar la rating,la senzational,la lucruri iesite din comun,iar pentru ei un om care incearca sa treaca peste un eveniment nefericit este de a dreptul tragic…Eu va doresc sa reveniti la viata dumneavoastra dinainte de accident si sa fiti acea persoana care ne-a adus mereu zambetul pe buze !

  • Alexandra-Violeta
    Posted at 17:32h, 02 noiembrie Răspunde

    E drept ca au murit 3 oameni,dar ceea ce ai trait tu cu siguranta in unele situatii te-au facut sa te simti ca un om mort si pe tine . Esti un om inteligent , care ne-a dat multora o lectie de viata si eu pt asta personal iti multumesc . Ai dreptul sa iti traiesti viata pt ca Dumnezeu asa a hotarat,ai dreptul la fericire chiar daca intarzie sa apara . Esti un om extraordinar de bun Serban ! Capul sus !

  • delavrancea
    Posted at 17:33h, 02 noiembrie Răspunde

    Criminal odios ce esti.ai omorat 3 oameni ca te grabeai sa ajungi cu masina la munte.Nu mai puteai astepta 10 secunde si ai depasit curba ca ultimul cocalar si astfel ai omorat 3 oameni.Ai deasit in acelasi loc unde ai mai fost amendat pentru depasirea limitei de viteza de 11 ori.Esti doar un cocalar criminal in serie care are impresia ca totul i se cuvine.Rudele alea au inchis contul dintr-un motiv bine intemeiat.Rudele lor valoreaaza mai mult decat maruntisul ala pe car etu il arunci ca sa scapi de inchisoare.Criminalule!!Esti un criminal si vei fi tratat pana la sfarsitul zilelor ca ultimul criminal.Intr-o tara civilizata erai de mult in inchisoare pe viata.Sper din tot sufletul ca si copii si sotia ta sa fie calcate de masina unui smecher care sa ia cu suspendare.
    ai ajuns exact ca sotia lui paunescu.Justitie nu inseamna sa executi ce pedeapsa vrei tu ci ce pedeapsa e in lege.iar in lege pentru cei ca tine e intre 15-25 de ani.Nu mai incerca mai nenorocitule sa trimit bani unor oameni care nu ii vor doar ca sa-ti speli imaginea.Justita se va realiza doar cand tu vei fi in inchisoare sau cand familia ta va fi strivita de rotile unei masini.

  • bianca
    Posted at 17:36h, 02 noiembrie Răspunde

    Serbane, totul se intampla acum pentru ca tatal tau candideaza.
    Daca sotia lui Adrian Paunescu ar fi fost condamnata cu executare, si ca ea multi altii care au ucis din culpa, AR FI FOST OBLIGATORIU sa fi fost si tu condamnat cu executare. Nici pe vremea lui Ceausescu nu se facea puscarie pentru asa ceva.
    Esti mai util societatii afara.

  • Fane
    Posted at 17:36h, 02 noiembrie Răspunde

    Tu vorbesti de viteza din momentul impactului, eu vorbesc de faptul ca ti-ai asumat posibilitatea unui asemenea accident atunci cand ai mers cu 80 km/h pe sectorul ala de drum. Nu pretind ca respect la litera regulile, si ele cretine, de circulatie de la noi, insa pe sectoare de drum cum e ala o las la 40-50, mai ales daca e ud jos. E drept ca n-am masina mare si capabila, poate tocmai de asta ma feresc eu inainte sa ma fereasca altul.

    Ce vreau sa spun. Imagineaza-ti cum ar fi fost sa pierzi volanul la 50 km/h, cum ar fi fost sa ai o fractiune sau doua de secunda in plus, sa tragi putin de volan. Este ca exista posibilitatea sa nu intri frontal in Logan si ca trei oameni sa traiasca si azi?

    De asta ti-am spus sa lasi ipocrizia de o parte, sa accepti ca accidentul s-a produs din vina ta si sa o lasi asa.

    Evident ca tabloidele incearca sa profite din cazul tau, dar nu esti singurul care pateste acest lucru. Daca e admirabil ceva la tine e faptul ca n-ai aparut prin vreo emisionica plangand si spunand ca iti pare rau. Asta mi-a placut, sentimentele sunt ale tale si numai ale tale. Motiv pentru care te sfatuiesc inca o data, daca vrei sa primesti sfatul asta: impaca-te cu soarta asta, bucura-te de viata si incearca sa ajuti cat de mult si cat de multi poti, fara a face din asta vreo datorie sau vreun motiv de bravura.

  • Dorin
    Posted at 17:38h, 02 noiembrie Răspunde

    Dar Serbane, singurul vinovat esti TU. In rest, tabloidele tabloide, varanu’ varan etc… poate sa zica cine ce vrea adevarat sau nu, cine vrea sa afle adevarul poate ine nu sa se duca dracu’.

    Dar din nou, singurul vinovat esti TU… si da trebuia sa faci si ceva puscarioara.

    Poti sa cenzurezi daca vrei… ti-l pot trimite si SMS.

  • Roxana
    Posted at 17:39h, 02 noiembrie Răspunde

    Serban nu te lasa calcat in picioare si fii tare, sa intamplat si gata nu putem face nimic, si lumea nu ar trebuii sa critice atat de mult pentru ca acest lucru ii se poate intampla oricui.
    Ceea ce sa intamplat a fost fara intentie .
    Suntem alaturi de tine , nu uita!

  • dana
    Posted at 17:40h, 02 noiembrie Răspunde

    Fratilor,accidente de felul asta se fac zilnic si din pacate multe,zeci pe zI.Acum nu poti calca un om in picioare in felul asta ,doar pt ca este persoana publica!Parerea mea este ca trebuie sa ne uitam in jurul nostru si sa vedem cate crime,cate nenorociri se intampla la tot pasul si sa-l lasam in pace pe bietul om,care sigur este traumatizat si sufera destul pt tot ce s-a intamplat!Hai sa fim oameni,ca ni se pute intampla si noua si sa vedem atunci,ce mai zicem!?
    Asa ca fii puternic Serban si incearca sa treci peste!!Fa-o pt copii si familia ta!!Bafta!!!!!

  • Mari
    Posted at 17:40h, 02 noiembrie Răspunde

    Cata rautate si ipocrizie! Raman uimita cand realizez ca tara asta se duce de rapa si cat de mult decad romanii, pentru banii. Este adevarat, pacat de acei oameni……Dumnezeu sa-i ierte…..a fost un accident, i se poate intampla oricui. Serba nu este nici primul si nici ultimul care a comis o greseala atat de grava. Are Dumnezeu grija de el, El o sa-l judece,nu noi. Si ce sa mai spun de familiile celor raposati, SA LE FIE RUSINE, IPOCRITI SI MIZERII UMANE. Oamenii aia s-au prapadit si ei cer bani, si 800 de mii de euro.RUSINE! FAC AFACERI PE NEFERICIREA SI GHINIONUL ALTORA. Daca cer bani ii mai aduc inapoi pe cei morti? Niste cretini!Nimeni nu stie ce este in sufletul lui Huidu, cred ca plateste cu varf si indesat, cu mult peste toti anii de inchisoare. In schimb familiie celor decedati vor sa faca o afacere din moartea celor „dragi”. Sa le fie rusine!
    Serban Huidu, mergi mai departe si cu bune si rele, si nu te lasa doborat de gura lumii!Multa sanatate iti doresc si credinta in Dumnezeu….numai El te poate ajuta!

  • Fane
    Posted at 17:41h, 02 noiembrie Răspunde

    Am uitat un lucru. Acea „plimbare” cu fotografii si reporterasii dupa tine mi se pare un teatru atat de ieftin… Ca om care face parte din lumea aia, stiai foarte ca o aparitie in public urma sa faca deliciul tabloidelor. Stiai, de asemenea, ca mergand pe jos aia s-ar fi tinut dupa tine daca mergeai pana la capatul lumii, nu doar pana acasa. De asta mi se pare o regie de prost gust.

    Puteai foarte bine sa iei un taxi si, daca simteai nevoia unei plimbari in miez de noapte, sa o faci dupa ce ar fi disparut bliturile. Dar nu…

  • mihai
    Posted at 17:41h, 02 noiembrie Răspunde

    prea mult tam tam, se poate intampla oricui si de o parte si de cealalta sunt lucruri care se intampla pacat ca au murit 3 oamenii. daca nu era huidu la volan si era o persoana care nu avea nici o treaba cu televiziunea lucrurile astea erau uitate. La Scanteia au murit mai multi oameni oare acolo ce masuri s-au luat,dar noi vedem doar ce ni se arata ca niste oi am ajuns

  • elena
    Posted at 17:43h, 02 noiembrie Răspunde

    Imi pare tare rau!Pt ce ti s-a intmplat tie,pt cei care „nu mai sunt”!!!

  • un roman destept
    Posted at 17:43h, 02 noiembrie Răspunde

    Toata viata ai facut pe lupul moralist…dar acum e prea tarziu;fii barbat si accepta faptul ca trebuie sa platesti pentru ce ai facut!

  • beheader69
    Posted at 17:43h, 02 noiembrie Răspunde

    patetic inseamna altceva, tot bou ai ramas, in rest nici eu nu agreez ce se intampla

  • iza
    Posted at 17:44h, 02 noiembrie Răspunde

    E doar un accident care a luat amploare doar fiindca tu esti vedeta…..sunt sute de astfel de situatii de ce nu ii judeca la fel de aspru…….guvernanti nostri ne omoara cu zile de ce nu ne revoltam la fel…….doamne fereste sa fiti voi in locul lui.

    Fi tare …..esti doar un om ca oricare altul cu toti facem greseli……
    Rusine celor care cred ca au dreptul sa judece pe altul

  • nov3mberrain
    Posted at 17:44h, 02 noiembrie Răspunde

    Buna. Ia un sfat de la un fan de-al tau… Invata sa fii mai nepasator. Doar stii cum stau lucrurile in lumea media, ai facut parte din ea atata timp… Tu iti stii situatia cel mai bine, justitia isi va face treaba, iar lumea poate sa vorbeasca la nesfarsit. Tu tine cont de cei apropiati pentru ca, probabil, si ei stiu ce s-a intamplat si te cunosc mai bine. Fii puternic si rezista!

  • Florin
    Posted at 17:45h, 02 noiembrie Răspunde

    Serbanica, problema e ca toti cauta senzationalul. Sexul, crima, violul si accidentele de masina vand ca painea calda. Daca era in locul tau un nimeni cu acte, se mai agita cineva? Nu. Esti persoana publica iar acest lucru iti face mult rau acum. Asa ca fii tare. A fost un accident.

    Giboni, cretinoizi si cercopiteci vor mai fi pana se stinge lumina definitiv. Asa ca, succes.
    Sper doar sa te mai vad vreodata la Cronica. Pe Dezbracatu parca nu-l prinde rolul ala. Locul tau e acolo langa Mihai.

    Numai bine.

  • Antoaneta
    Posted at 17:47h, 02 noiembrie Răspunde

    Buna seara! Am stat f mult sa ma gandesc cum te-as putea incuraja! Sincer, mi se pare nedrept si f dureros ceea ce ti se intampla. Din punctul meu de vedere esti judecat f aspru datorita faptului ca esti o persoana publica. Majoritatea avem permis de conducere si poate daca ne-am pune o secunda si in locul tau am putea privi putin altfel lucrurile. Mi se pare nedrept ca noi sa judecam de pe margine oricare dintre partile implicate ( rudele victimelor sau soferul). Mi se pare nedrept sa se profite de o reala tragedie iar ziarele de scandal sa isi mareasca numarul de exemplare comercializate! Mi se pare nedrept sa uitam ca esti un om cu o familie si o constiinta. Mi se pare nedrept sa aruncam cu pietre de pe margine! Mi se pare nedrept sa consideram ca poti influenta justitia in cazul de fata. Imi cer scuze pentru amestecul de idei dar, totul mi se pare extrem de dureros! Langa mine, in carucior, doarme fetita mea de 4 luni si imi doresc sa creasca intr-o altfel de lume, imi doresc sa o pot invata sa nu arunce niciodata cu piatra. Toata situatia este extrem de dureroasa iar pe mine ma lasa fara cuvinte. Imi pare rau pentru ca , niste oameni pot trece prin asa ceva! Sanatate multa si imi cer scuze pentru comentariu ( tinand cont de faptul ca, nu ne cunoastem).

  • Elena
    Posted at 17:47h, 02 noiembrie Răspunde

    Eu te înţeleg. I-ai deranjat pe mulţi cu emisiunea, iar acum au ocazia să se răzbune prin comentarii şi articole răutăcioase, să creeze scandal ca să obţină bani şi celebritate. Se întâmplă mereu accidente tragice, dar pentru că eşti cunoscut public, se profită de asta. Faptul că nu ai părăsit locul accidentului şi ai acceptat să fii supus analizelor, testelor etc, spune multe despre calitatea ta umana. Nu eşti un criminal cu sânge rece ca să îţi fi dorit să se întâmple aşa, nu cred că cineva îşi doreşte să treacă prin ce ai trecut. Firul vieţii este subţire, se poate rupe oricând, poate acele persoane ar fi decedat şi în alte condiţii, dar aşa a fost să fie… Majoritatea sunt înrăiţi şi caută vinovaţi, fără să ia în considerare multe alte aspecte. Fii tare, cine are răbdare să judece si să analizeze mai bine situaţia, te susţine. Să-ţi dea Dumnezeu putere să rezişti, să te întărească, la fel ca şi pe urmaşii victimelor! Ai grijă de tine!

  • anca
    Posted at 17:47h, 02 noiembrie Răspunde

    auzi mai baiatule poate ai tu pile aici pe pamant si scapi ca daca era vorba de un om de rind era arestat din ziua accidentului dar la dumnezeu nu cred ca ai pile mai ignorantule asa ca fa bine si lasa jos aroganta cind e vorba de ceea ce ai facut nu te mai tine tare ca nu ai dreptate recunoaste macar in fata lui dumnezeu ca esti vinovat!!!!gindeste te la un singur lucru inca mai exista dumnezeu si cum se zice pe romaneste DUMNEZEU NU DOARME SI TE LOVESTE CIND NU TE ASTEPTI!!!!!

    Asta cu lovitul asa e! Iti confirm! Nu eram baut, nu am parasit locul accidentului! La spital am fost sub escorta! Daca eram baut sau drogat ma saltau!

  • andreea
    Posted at 17:51h, 02 noiembrie Răspunde

    capul sus, Serban! i se poate intampla oricui! esti un om extraordinar, am crescut urmarindu-te la tv!!! sper ca totul sa iasa bine!!

  • Maria
    Posted at 17:52h, 02 noiembrie Răspunde

    Consider ca nimeni nu este in masura sa te judece, putea fi oricine in locul tau. Intradevar, vina este a ta, deoarece tu erai la volanul autoturismului, insa am si eu o intrebare la toti cei care critica…te acuza ca nu te caiesti, ca esti arogant, insa ei cum se comporta? Eu cred ca e suficienta durerea cu care vei trai de acum incolo, durere generata de suferinta acelor oameni. Oamenii destepti stiu ce se petrece in sufletul tau, insa consider ca tot ce poti face, faci deja.. Viata acelor oameni nu o poti readuce, din pacate… Toti acei oameni care arunca cu vorbe ii rog sa se puna o clipa in situatia ta. Cum se simt?
    Chiar imi doresc sa iti gasesti linistea interioara, pentru ca in definitiv este cel mai important lucru.

  • claudiu
    Posted at 17:53h, 02 noiembrie Răspunde

    e adevarat Serban.esti vinovat dar asta nu nseamna sa te lasi terfelit ca un criminal.cuvintele tale sunt din suflet si vezi ura din ochii lor dar eu gasesc un alt sambure de adevar:nu esti singurul vinovat.dar tac la fel ca tine.capul sus si nu te lasa terfelit ca un criminal.constiinta ta spune ca ai vrut sa i omori?nu.atunci nu te lasa terfelit.

  • Marius
    Posted at 17:54h, 02 noiembrie Răspunde

    Șerban, nu mai răspunde celor ce nu au nicio legătură cu tine, celor ce nici măcar nu te cunosc! Nu trebuie să dai nimănui explicații pentru un lucru ce s-a întâmplat fără să vrei. Ai trecut prin multe în ultima perioadă. Cel mai bine ar fi să îți ștergi blogul și orice interacțiune mediatică. Lucrurile astea nu aduc decât o chestie: depresia!
    Nu e nimeni în măsură să te judece de pe acest blog sau din mass-media. Chiar și așa, unii te judecă, alții te compătimesc, dar oricare din cele două categorii nu te vor face să te simți mai bine, doar te vor face să te gândești la ce s-a întâmplat atunci. Singurii oameni care îți vor fi cu adevărat alături nu sunt decât cei mai apropiați prieteni și familia. În mediul ăsta ești singur împotriva miilor. Poate crezi că poți face față, dar în realitate nu e așa. Îți faci rău cu mâna ta. Nu ai nevoie nici de compasiune și nici de judecată din partea lor! Ai grija de tine și de cei mai apropiați ție!

  • Ioana
    Posted at 17:54h, 02 noiembrie Răspunde

    Nimeni nu are dreptul sa judece pe nimeni!Numai Dumnezeu stie mai bine de ce a asezat lucrurile asa. Eu iti doresc putere si curaj sa treci peste rautatile oamenilor care vb in necunoastiinta de cauza. Toate cele bune!

  • cristina
    Posted at 17:56h, 02 noiembrie Răspunde

    Pt domnul „delavrancea” : ai grija cu vorbele tale ca se vor intoarce asupra ta. Esti un prost.

    Iar tie Serban: iti doresc sa fi tare si sa nu pleci urechea la toti dobitocii din tara asta. E plina de ei.
    Lasa-i sa latre cat vor. Accidente se intampla in toata lumea,in fiecare secunda, mai ales in romania…asa ca……capu’ sus. Noi vom fi mereu alaturi de tine.

  • Maria
    Posted at 17:57h, 02 noiembrie Răspunde

    Si voiam sa mai adaug… Cum puteti voi sa va numiti oameni? Am ramas socata cand am citit comm asa numitului delavrancea („Sper din tot sufletul ca si copii si sotia ta sa fie calcate de masina unui smecher care sa ia cu suspendare.”) E INADMISIBIL! Voi ar trebui sa ajungeti la inchisoare pentru ca aveti o gandire bolnava! Nu zic ca Huidu nu este vinovat pentru nefericita intamplare, insa cu siguranta nu a dorit moartea nimanui, cum faceti voi, oameni de nimic!

  • Liviu
    Posted at 17:57h, 02 noiembrie Răspunde

    meriti mai mult decat 2 ani cu suspendare auzi daca era un om obisnuit lua 25 ani

    Ia cercetaza sa mai vezi! Dupa aia vorbim!Wa

  • Diana
    Posted at 17:58h, 02 noiembrie Răspunde

    Hm.. nu stiu cat conteaza parerea mea aici si nu stiu daca o veti citi… ceea ce vi s-a intamplat i se puteaintampla oricui.. in anul trecut ai avut doar niste ghinioane mari, eu sunt sigura ca nu ai vrut sa faci nimic din acele lucruri si ca regreti in fiecare zi. poate familile lor nu vor gasi parerea sa te ierte…dar cei dragi si fanii si prietenii adevarati o vor face si o fac, dar cel mai important si greu este sa te ierti tu. Gaseste-te pe tine insuti, realizeaza cine esti cu adevarat, si vei putea trai din nou cu tine insuti, desi, din cand in cand… poate remuscarile t evor cuprinde. Eu sunt sigura ca victimele accidentului te-au si iertat deja… deci fii puternic, barbia sus!

  • irina
    Posted at 18:00h, 02 noiembrie Răspunde

    Nu mai da explicatii nimanui! Cui a trebuit sa dai ai dat! E atat de usor sa judeci pe cineva si sa scrii cuvinte de doi bani avand in fata o foaie de hartie sau un monitor si nu pe cel care sufera, regreta si ar face orice sa dea timpul inapoi dar nu se poate! Oricui i se poate intampla ce ti s-a intamplat tie! E o tragedie pentru familiile victimelor dar si pentru tine si familia ta! Iti doresc din tot sufletul sanatate, liniste, timp si zambet pentru tine si ai tai!

  • Marius B.
    Posted at 18:06h, 02 noiembrie Răspunde

    Buna.
    Sunt si eu sofer si petrec mult timp pe drumurile patriei. Nu imi doresc niciodata sa ajung in o asemenea situatie, dar de fiecare data incalc regulile de circulatie imi asum responsabilitatea, sunt pregatit sa platesc pentru greselile mele.
    Nu zic ca esti vinovat, dar in nici o ipostaza nu ai zis ca esti nevinovat. Asta este un aspect.
    Intradevar se poate intampla oricui. Eu sunt curios ce s-a intamplat defapt?

  • delavrancea
    Posted at 18:09h, 02 noiembrie Răspunde

    Criminalule familia victimei nu ti-a cerut nici un ban.Doaman Balog are contul ala inchis.Nu poti sa cumperi moartea unui om cu niste maruntis.Mah nenorocitule nu mai trimite bani unor oameni care nu vor banii tai doar ca sa-ti repari imaginea.Macar atata decenta sa ai

  • anonim
    Posted at 18:12h, 02 noiembrie Răspunde

    trebuia sa faci 1000 de ani inchisoare…ai luat viata unor oameni nevinovati!!!!!!! nu stiu cum de mai poti trai!
    nu conteaza ca ai bani, ca esti persoana publica si ca ai masini tari…esti un NIMENI!!!

    poti sa stergi acest comentariu, nu ma intereseaza…

  • anca
    Posted at 18:12h, 02 noiembrie Răspunde

    indiferent de ceea ce se scrie in presa nu incercati sa ii luati apararea e vinovat!!!!!trebuie sa plateasca cu o pedeapsa pe masura!!!!toti care il sustineti am o intrebare pentru voi cu maxima educatie daca se intimpla ca o persoana din familia voastra sa fie omorita intr un accident de masina si sa vedeti ca persoana care a comis accidentul este libera sau primeste decit 2 ani cu suspendare cum ati fi reactionat?ati mai fi incurajat persoana care a comis accidentul?imi cer scuze dar eu asa vad lucrurile si ma pun putin in pielea familiilor decedatilor

  • Georgiana
    Posted at 18:12h, 02 noiembrie Răspunde

    Nici nu stiu ce sa zic… Sunt atat de bucuroasa ca ai scris in sfarsit ceva, incat nu mai pot sa-ti spun decat succes in tot ce faci, mult curaj si numai bine familiei tale! Te sustin mereu, asa cum am facut-o in anul asta, si ma bucur sa vad ca esti bine! Nu esti singur, asta sa nu uiti!:)

  • Cosmin Nicolae
    Posted at 18:15h, 02 noiembrie Răspunde

    Serbane, in primul rand imi pare rau pentru tot ceea ce ti-se intampla datorita faptului ca reporterul roman, trebuie sa „sape si in cacat” scuza-mi limbajul pentru a duce acasa o paine, si pentru ca romanii se ling pe degete cand au un astfel de caz la care sa priveasca si sa comenteze. Sincer iti spun ca te-am cunoscut in Craiova si ti-am cerut un autograf (eram mic atunci, aveam cred ca vreo 12 ani asa, acum am aproape 23) deci cu ceva timp in urma, si mi-ai parut inca de la inceput pana sa vorbim o persoana sociabila si buna la suflet. Nu lasa toti mogulii si toate stirile astea de 2 bani sa te afecteze. Stiu ca probabil iti este greu sa nu te gandesti macar o clipa la tot ce sa intamplat si poate sa incerci sa dai timpul inapoi si sa repari totul. EU iti urez multa bafta, sper ca totul sa fie bine pentru tine si pentru familia ta! Ti-as fi scris mult mai multe lucruri, prin care poate sa iti ridic moralul catusi de putin. O seara frumoasa si sper sa ne mai auzim 🙂

  • Mada
    Posted at 18:17h, 02 noiembrie Răspunde

    Cel mai mult imi place ca tu nu spui absolut nimic in fata reporterilor, ziaristilor, paparatilor. Astfel ei nu sunt capabili sa faca o stire cu dovezi. Bravo! 🙂

  • Madamm Mony
    Posted at 18:23h, 02 noiembrie Răspunde

    Serbane,nimeni nu are dreptul sa „arunce cu pietre”in tine.A FOST UN ACCIDENT,NU O FAPTA INTENTIONATA….Rusine sa le fie accelora,….care nu au nici un drept,sa te judece,si mai ales,sa iti analizeze comportamentul.Sa isi vada gunoaiele,din ochii lor,nu sa arunce cu vorbe,fara sa cunoasca ce este in sufletul tau.Ar trebuii sa se gindeasca bine,ca si lor li s-ar putea intimpla oricind.Ce vor acum,de la tine? ce scop au?Doar Dumnezeu are dreptul sa te judece,nu paparazii,si altii ….NU PUNE PRET PE VORBELE LOR, RAUTATEA UNOR OAMENIILOR,ESTE FARA MARGINI…..MERGI INAINTE!!!!!!!Va avea grija Dumnezeu si de aceia care te ranesc,fara sa aiba vre-un drept sa o faca.Dumnezeu a ales sa traiesti,pai traieste-ti viata,dupa cum vrei si simti tu,nu dupa cum vor altii…..NIMENI NU PLATESTE PTR CEEA CE FACI TU,AI SUFERIT DESTUL…..AJUNGE!!!!!!!!!!!Dumnezeu,nu te va lasa,o sa iti vindece rana din suflet,te asigur de lucrul asta.TRAIESTE-TI VIATA,TE ROG FRUMOS.

  • Ioana
    Posted at 18:24h, 02 noiembrie Răspunde

    Mi-ai omorat unchiul criminalule ! era singurul care aducea bani in casa, sotia lui fiind pensionata pe caz de boala . Esti o javra , care faci umbra degeaba pamantului ! Daca dadeam eu peste tine luam vreo 10 ani …jegosule .

  • Bogdan
    Posted at 18:24h, 02 noiembrie Răspunde

    Salut,
    Am citit articolul,am citit majoritatea comentarilor (in special cele la care ai dat reply), si am tras o concluzie: Am vazut ca invoci anumite motive,neatentia ta,cauciucurile,conditiile meteo,viteza computerului de bord, si altele.
    In primul rand cand te sui la volan iti asumi un risc, circuli in conditii nefavorabile obligatoriu respecti limitele impuse de lege,nu pleci la drum cu uzura la cauciucuri(sau cauciucuri neadecvate),si cu presiune instabila a rotilor.
    Nu te acuz in totalitate, sunt sofer stiu cum e cand nu esti atent,cand esti obosit,cand „te fura peisajul”. Toti incalcam legea. Tu ai facut-o, poate de prea multe ori, si acum a fost fatal. Remuscari o sa ai mereu. De vina nu e masina,vremea, sau mai stiu eu cine, de vina esti tu, pentru ca un sofer care are un drum mai lung, verifica masina inainte de a pleca, si incearca pe cat posibil sa respecte limitarile impuse de lege in conditiile date.
    Cat despre rudele mortilor, am un gust amar, pentru ca nu se spala totul cu 400.000 de euro. Doamna aceea care face atata scandal, ar trebui sa se gandeasca ca are si ea o odrasla, si cu atatia bani, imposibil sa nu conduca la randul lui, si sa i se intample ceva cum ti s-a intamplat si tie.
    Paparazzi? O MIZERIE. Ca de altfel si MEDIA! Totul este o mizerie. O masinarie de manipulat minti.
    Oricum, mortii cu mortii, vii cu vii… nu mai poti face nimic, decat sa-ti duci crucea pana la sfarsit. Si daca imi permiti un sfat, mare atentie in viitor, la tot ceea ce faci.

  • delavrancea
    Posted at 18:26h, 02 noiembrie Răspunde

    @cristina

    Ma rug la Dumnezeu ca un smecher cu mercedesul ca Serban Huidu sa-ti omoare mama,tatal,copii cu masina iar apoi sa ia cu suspendare iar apoi sa-ti zic ca i se putea intampla oricui.
    Amin

  • victor ionut
    Posted at 18:32h, 02 noiembrie Răspunde

    cu precizari sau fara cred ca e destul de clar ca cineva trebuia sa infunde puscaria pentru inconstienta de care a dat dovada. nu mai ai absolut nici un cuvant de spus si nu poti blama pe cei care-ti fac viata un calvar. pana la urma esti un ucicas.

  • terminatorul
    Posted at 18:34h, 02 noiembrie Răspunde

    Prietenul meu in vartsta de 24 de ani este de 1 an si 10 luni in inchisoare , pentru ca a omorat o batrana pe trecerea de pietoni . Mai are de executat inca 1 si 2 luni . Dar si-a acceptat pedeapsa cu capul sus , pentru ca e barbat si a gresit . Tu jivino ai corupt judecatorii , esti un lash ! Du-te la mormantul oamenilor pe care i-ai omorat si cere-ti iertare . Caieste=te imputitule , si sprijina macar material copii pe care i-ai lasat orfani ! macar atata lucru sa faci pentru ei …jigodie !

  • mirela
    Posted at 18:35h, 02 noiembrie Răspunde

    O sa distribui mesajul tau mai departe, in rest iti doresc numai bine si fii tare. Doamne ajuta!

  • Cris
    Posted at 18:40h, 02 noiembrie Răspunde

    Am urmarit stirile tv despre acest accident pe care l-ai avut. Pot sa spun ca se putea intampla oricui, nu cred ca are legaura cu faptul de a fi persoana publica sau de a fi bogat dar cred ca se exagereaza enorm pe acest subiect. Atata timp cat tu ca si sofer nu ai plecat de la locul accidentului, nu ai fost gasit beat iar justitia s-a pronuntat deja in acest caz cred ca orice alte comentarii sunt fara de rost deci „rautati gratuite”. Cum bine spui si tu presa de scandal din asa ceva traieste.

  • Mirel
    Posted at 18:40h, 02 noiembrie Răspunde

    Omu nepotrivit la momentul nepotrivit intr-o lume haina toti incearca sa traga pe urma nefericitului eveniment fara ca sa priveasca la alte cazuri mai grave care dupa o saptamana nu se mai aude nimic despre ele. Rasucesc cutitul in rana fara a cunoaste durerea. Eu imi doresc sa rad uitandu-ma la Cronica Carcotasilor cum a fost o data cu „Huidu si Gainusa” Va urez multa sanatate

  • levydream
    Posted at 18:43h, 02 noiembrie Răspunde

    Fi tare Huidu,noi fanii suntem alaturi de tine!!Respect maxim!!si te vrem inapoila carcotasi!!!Si pentru comentariile negative inpotriva ta sunt facute de niste dobitoci care nu stiu ce vorbessc pentru ca ei nu au trecut prin asa ceva.Numai bine sanatate!!

  • Elvis
    Posted at 18:45h, 02 noiembrie Răspunde

    Draga Serban, eu sunt alaturi de tine ! Sunt convins ca ai sa regreti pana la sfarsitul vietii ghinionul de a omori fara sa vrei acei oameni din cauza vitezei…Toti soferii au mers cel putin o data cu viteza mare, dar foarte putini au avut ghinionul tau ! Ceea ce ti se intampla este oribil si ti se intampla pt ca suntem in Romania, pt ca romanii desi se dau crestini, sunt extrem de razbunatori, pt ca sunt destui care nu te simpatizeaza si cine stie ce motive mai au romanii sa-ti doreasca moartea sau sa stai pana mori in inchisoare ! Esti un baiat destept, asa ca fi alaturi de partea tare din tine, ignora-i, dar si intelege-i in tampenia lor pe acesti oameni si nu uita ca nu esti singur si tot ce vrei sa faci pt rudele victimelor din bun simt si caracterul tau bun, va intari increderea in acea parte puternica si nobila din tine, care doreste sa plateasca ce se mai poate plati in aceste circumstante ! Nu uita: suntem foarte multi care te simpatizam si suntem alaturi de tine, nu uita ca emisiunea pe care ai creat-o a fost si este o emisune foarte buna si orice actiune corecta, gandita de tine, este luata de noi in seama si nu interpretata draceste ! Cat despre paparazi…da-i in ma-sa…sunt alaturi de politicieni, cea mai oribila specie de oameni din lume !

  • Dana
    Posted at 18:46h, 02 noiembrie Răspunde

    Ma bucur ca ai postat asta… Am aflat o chestie noua. Nu citesc presa, decat foarte rar in ceea ce priveste accidentul tau. Eu una chiar apreciez faptul ca incerci sa te abtii de la comentarii cat de mult poti. Si eu as fi revoltata si probabil as izbucni in locul tau uneori. Nu pot spune ca am fost un fan mare niciodata…. sau ca sunt, dar, imi imaginez ca e groaznic ceea ce ti se intampla. Asa ca, desi deja e un cliseu, totusi iti zic: Fii TARE!

  • Buculesei
    Posted at 18:47h, 02 noiembrie Răspunde

    in general asta e presa … eu nu ma uit la tv pentru ca stiu ca acestia incearca sa ne manipuleze si sa castige ei bani pe spatele nostru. Paparatii si emisiunile mondene usor fac rost de bani pentru ca in viata vedetelor exista mereu certuri, suisuri, coborasuri, iar acestea sunt cele mai vizionate din pacate…

  • Stavros
    Posted at 18:47h, 02 noiembrie Răspunde

    Eu nu inteleg despre ce cercopitec e vorba. Sper ca nu de Badea, pe care il urmaresc zilnic si din cate tin minte, acum un an ti-a cam luat apararea…

    Nu e Mircea evident! Am fost de multe ori in divergenta dar el, spre deosebire de multi argumenteaza!

  • Gabriela
    Posted at 18:48h, 02 noiembrie Răspunde

    Indiferent cine si ce a facut, cine suntem noi sa judecam?! Sa fim intai perfecti si poate mai apoi sa comentam…
    Am vazut imaginile urmaririi….oribile!. Haituitori fara limite, slujbasi fara moralitate. Atat de urat!!! Poate candva i-au strans mana! Nu stiu cum ai rezistat Serban….zau!
    Oricum…are Doamne Doamne un plan acolo…pentru fiecare…Iar ei, eu cred…te-au iertat de mult….

  • tERENTE
    Posted at 18:49h, 02 noiembrie Răspunde

    Sari frate la gatul lor nu fii fraier ca tara asta e plina de curve cu doua fete si te sfasie daca te vad slab
    Ti-oi fi luat-o in cap si Dumnezeu ti-a ars o palma, asta e… devii mai bun, mai spasit, lasi in pizda masii coarnele alea de la Cronica care ti-au futut karma, ajuti mai mult semenii dar asta sa stii doar tu si Dumnezeu si in rest fii tare, nu-i lasa sa te calce in picioare.
    Pe plaiuri muioritice astia se cred toti demiurgi si-ti vor pielea si nu se pun nici o secunda in pielea ta, ca bine nu ti-o fi fost sau iti este sa-i ai p-aia trei pe constiinta iar daca li s-ar fi „criticilor” ar fi incercat prin orice mijloace sa scape. Cat despre familiile la morti… incearca totusi ceva mai mult sa ajungi la ei si sa va intelegeti daca au capacitatea de a genera compasiune, altfel n-ai nici o sansa, o sa te razboiesti cu ei pana in panzele albe daca nu pot sa inteleaga ca, cu tine in zeghe si cu familia ta destramata tot nu pot sa-si aduca inapoi mortii. Hai Doamne-ajuta!

  • irina
    Posted at 18:50h, 02 noiembrie Răspunde

    Despetii ca tine fac victime cand se urca la volan si iau viata unor oameni nevinovati.Desteptii ca tine dupa ce omoara cativa oameni nu fac nicio zi de puscarie(desi au omorat niste persoane nevinovate), iar compensatiile materile nu ajuta cu nimic faptul ca oamenii morti in accident sunt in groapa si nimic nu ii mai poate aduce inapoi.

  • degeaba
    Posted at 18:52h, 02 noiembrie Răspunde

    Daca iti omora un handicapat in accident mama, nevasta si sora ai fi spus ce spui acum? Pisamas pe familia ta de idiot, esti smecher acum, omori 3 oameni si scapi de puscarie, futemas pe viata ta de criminal.

  • irina
    Posted at 18:52h, 02 noiembrie Răspunde

    App: nu conteaza daca esti persoana publica sau nu. ai gresit suporti consecintele oricare ar fi acele

  • George Poteca
    Posted at 18:53h, 02 noiembrie Răspunde

    Trebuia sa faci puscarie dupa ce ai OMORAT 3 oameni sau sa te spanzuri sa nu te mai vedem sau auzi .

  • Teodor Marin
    Posted at 18:56h, 02 noiembrie Răspunde

    Poate accidentam si noi vreo cativa paparazzi(retarzi) d’astia, mai scapam tara de idioti.

  • Fan Serban
    Posted at 18:57h, 02 noiembrie Răspunde

    Nu stiu daca vei citi aceste randuri. Ma bucur mult ca ai scris pe blog. Din pacate, multi ziaristi alearga dupa senzational. E plina media cu dejectiile lor pentru ca se va gasi mereu cineva care sa le guste. In timp se vor mai domoli in ceea ce te priveste. Important este sa ai rabdare, sa te impaci cu sine si cu cei din jur. „Nu contează cât de adânc înrădăcinat este necazul; cât de lipsită de speranţe e perspectiva; cât de încurcate sunt lucrurile; cât de mare este greşeala. O realizare îndestulătoare a iubirii le va face să dispară. Dacă aţi putea iubi destul, aţi fi cele mai fericite şi mai puternice fiinţe de pe pământ.” (Emmet Fox). Iti doresc numai bine, Serban!

  • Marius
    Posted at 18:57h, 02 noiembrie Răspunde

    Huidu, ce a fost mai greu a trecut, a ramas doar cateva momente prin care poporul roman dovedeste si pe aceasta scena ca nu ne intereseaza „povestea” ci banii proveniti din ea. Sunt placut surprins sa vad ca atat de multi fani te sustin si te compatimesc. Iti urez o revenire grabnica, numai bine!

  • Pingback:Serban Huidu: "In ultimele zile traiesc un santaj media de neimaginat" | Ziare
    Posted at 18:58h, 02 noiembrie Răspunde

    […] Textul integral poate fi citit pe blogul lui […]

  • Grigorescu Andrei
    Posted at 18:58h, 02 noiembrie Răspunde

    Referitor la „Asa cum am spus si la ancheta, diferenta dintre o masa cu copii in Brasov si un dezastru e de cateva fractiuni de secunda! Tu poti sa spui exact ce a fost in cateva fractiuni de decunda din viata ta?”

    Da, am avut si eu doua accidente (niciuna din vina mea), si pot sa spun ca in clipele alea totul se desfasoara cu incetinitorul. Din clipa in care realizezi ca vei fi lovit parca trec minute pana la impactul actual chiar daca sunt numai cateva fractiuni de secunde.

    Da, imi aduc aminte clar scartaitul de roti, fumul iesind din pneurile masinii din spate, zgomotul ingrozitor al metalului contorsionandu-se. Pot sa zic ca da, imi aduc aminte. Si da, daca erai pe o parte sau pe cealalta a unei linii continue aia ar trebui sa stii, ca aia n-o faci in fractiuni de secunde.

    In fine, probabil nu se va afla niciodata. Probabil nici nu trebuie. Si da, probabil i se poate intampla oricui si da, intr-adevar e foarte naspa sa se intample, fie vorba de tine, sau de oricine altcineva.

    Eu nu doresc rau la nimeni, nici tie, nici la altii, doar ca mi se pare ca lipsesc piese din puzzle, pe care doar tu le stii unde sunt.

  • Lulutzu
    Posted at 19:01h, 02 noiembrie Răspunde

    Toti cei care te vb de rau sunt gelosi si invidiosi pe ceea ce esti. Sunt bucurosi ca ti s-a intamplat un rau. Ai avut ghinion si asta e, dar capul sus. Ignora-i pentu ca nu merita atentia ta
    Numai bine si ai grija de tine

  • Cristi
    Posted at 19:04h, 02 noiembrie Răspunde

    Salutare.

    Marea majoritate a comentacilor habar n-au de codul penal. Este vorba de ucidere din culpa, unde CULPA este cuvantul cheie. Nu faci parnaie decat daca ai avut alcool in sange. Nu vrau sa-ti iau apararea, este o situatie tragica si trista pentru toti cei implicati. Imi doresc insa foarte mult ca cei care arunca vorbe aiurea, macar sa o faca informati.

  • Carola
    Posted at 19:05h, 02 noiembrie Răspunde

    Cea mai mare pedeapsa pentru cei implicati in accidente rutiere lasate cu victime este sa traiesti restul vietii cu povara asta. E si cazul tau.

    Nu te judec si nici nu iti iau apararea.

    Iti respect povara si iti doresc sanatate si putere!

  • serban roxana
    Posted at 19:06h, 02 noiembrie Răspunde

    Buna ma numesc Roxana sunt din Brasov si sa stii ca am o stima si un respect foarte mare pentru tine,te respect pentru tot ce faci pentru familile victimelor dar sincer parerea mea nu merita(am motivele mele sa cred asta),cred ca poate nu ai sa citesti ceea ce am scris dar nu ma supar. imi pare rau de ceea ce se intampla in tarisoara noastra cu ziarele noastre care inventeaza tot felul de probleme numai sa isi vanda ziarul. stiu ce fel de persoana esti chear daca nu te-am servit decat o data dar sa stii ca de obicei imi dau seama de personalitatea oamenilor prin felul cum comanda o mancare si cum vorbeste cu mine(sunt ospatarita) si imi place felul tau de a vorbi despre vinuri. Din partea mea ai toata stima si respenctul.

  • Carola
    Posted at 19:07h, 02 noiembrie Răspunde

    Scuza-ma! Am gresit: ‘… este sa traiasca’ si nu ‘… este sa traiesti’

  • alin
    Posted at 19:10h, 02 noiembrie Răspunde

    Bai nesimtitule , din cauza faptului ca ti s-au urcat ifosele la cap, esti arogant si iresponsabil ai luat viata la 3 oameni.Nu ai nici o scuza ba nenorocitule, ai mers cu viteza , nu ai respectat regulile de circulatie, nu ai facut nimic bun. Chiar trebuia sa te spanzuri animalule.Fi corect si lasa si mesajele acestea lepadatura ce esti

  • Pingback:Recomand urmatoarele articole - Stefan Silviu Buculesei
    Posted at 19:11h, 02 noiembrie Răspunde

    […] Serban Huidu – Scrie un subiect intitulat “Precizari care trebuie facute”. Acesta spune ca paparatii mereu sunt dupa urmele lui, iar la stiri sau la emisiuni nu se precizeaza tot ceea ce trebuie in cazul accidentului provocat de acesta. Puteti citi pe blogul lui mai multe. […]

  • Allessya
    Posted at 19:14h, 02 noiembrie Răspunde

    Fii tare! Sper sa iti dea Dumnezeu puterea sa treci peste tot ce ti s-a intamplat.

  • valeriu
    Posted at 19:16h, 02 noiembrie Răspunde

    Dragul meu,ai gresit,gandeste-te ca in in urma cu trei zile de nefericitul accident ai facut misto la kiss,la cronicuta de toti cei care stateau in ploaie sa se inchine la Moastele Sfintei Cuvioase Paraschiva…..,toate se platesc!

  • johanes
    Posted at 19:19h, 02 noiembrie Răspunde

    sunt alaturi de tine serbane, nu te lasa calcat in picioare de nimeni.o sa depasesti toate problemele intr-o zi pentru ca sperante nu a murit. fii tare in continuare,pentru ca o sa gasesti pacea cu tine insuti si linistea de care ai atata nevoie. o sa revin pentru ca am lucruri importante de-ti comunicat in acest sens. cu drag johanes

  • iulia
    Posted at 19:20h, 02 noiembrie Răspunde

    Draga Serban,
    acum 3 ani am fost victima unui accident de circulatie si am cunoscut si inteles spaima si disperarea celui ce m-a nenorocit fara voie.Nu l-am urat nicio clipa, desi as fi putut;asa a fost sa fie!Ceea ce se scrie despre tine in aceste zile este de fatada, poze,franturi de declaratii,sa se vanda tirajul,ca ai facut sau ca nu ai facut…si daca da, de ce ?Mi-e si rusine cu ziarele din Romania, daca le putem numi asa!Iti apreciez tacerea, discretia ,lasa -i sa se bata in declaratii pe seama ta,tu incearca sa iti vezi de drumul tau, fiecare isi duce crucea intr-un fel sau altul, pacat ca familiile celor in cauza, afirma magarii si se lasa manipulati de avocati , numai pentru faptul ca esti persoana publica!! ar trebui sa respecte ei mai intai prin tacere si corectitudine memoria celor plecati! Toate gandurile mele bune le indrept catre tine! Iulia, Belgia.

  • Simona
    Posted at 19:20h, 02 noiembrie Răspunde

    Alin, daca erai tu in locul lui la momentul respectiv, cu siguranta nu ai fi vorbit asa urat acum. Si mai ales cu o persoana pe care nu o cunosti personal. Nu ai fost la fata locului, nu stii ce s-a intamplat. Nu ai dreptul sa judeci. Viata pentru asta e facuta, sa se intample tot felul de evenimente, placute sau neplacute. Important e sa stim cum sa trecem prin ele. Iar el, vinovat sau nu, doar Dumnezeu are puterea de a-l judeca. Nu tu!

  • Laura
    Posted at 19:23h, 02 noiembrie Răspunde

    Intamplator am deschis aceasta pagina. Nu-mi vine sa cred cata rautate exista in noi, cat de repede si aspru putem judeca pe cineva…culmea….acest cineva pe care de cele mai multe ori nici nu-l cunoastem! Cineva intreba ce am fi facut in cazul in care cineva drag nou ar fi sfarsit in acelasi mod? Eu gandesc ca este o durere mai mult decat profunda, dar haideti sa fim realisti…..Nimeni si nimic nu mai poate intoarce pe nimeni! Asta este greseala noastra, nu suntem realisti! Serban nu si-a negat vinovatia nici o clipa si nici sa nu va imaginati ca iesit pe strada la macel! Nu uitati ca el avea toata familia in masina. Serban, ma rog pentru tine sa-ti revii, sa te ajute bunul Dumnezeu, caci el este singurul ce te poate judeca! Ma intreb daca cei care te-au jignit si te-au facut „criminal”, ar fi fost in locul tau…..si-au fi putut atribuii aceleasi cuvinte la adresa lor???

    Iti doresc multa liniste sufleteasca….

  • DJZ
    Posted at 19:23h, 02 noiembrie Răspunde

    Vere lasa-ne cu d-astea. Dute tata la parnaie ca ai omorat 3 oameni !!!! In ce tara omori 3 oameni si te plimbi liber pe strazile patriei.!!! LA PUSCARIE CU TINE JAVRA!!!

  • delavrancea
    Posted at 19:23h, 02 noiembrie Răspunde

    @serban roaxana

    Evident ca nu merita.Si-au pierdut doar 3 membri ai famileii la care tineau.Poate am norocul sa te calce si pe tine o masina intr-o zi si crimunalul sa scape cu suspendare.

  • tavi
    Posted at 19:24h, 02 noiembrie Răspunde

    mi-a fost f simpatic si il vreau cu ardoare inapoi pe sticla, cu toate acestea, (nu cunosc f bine legea), a omorat 3 oameni, pe fondul oboselii, neatentiei sau vanitatii (nu conteaza decat consecintele, scuze se gasesc oricand), si asa cum spun multi, oricare dintre noi ar fi acum la inchisoare… iar cat timp drepturile omului spun ca toti trebuie sa fim egali atat in fata legii cat si ca drepturi.. ceva e putred..a nu se intelege ca vreau neaparat sa-l vad la inchisoare, stiu ca e de ajuns sa traiasca cu povara de pe suflet, dar vreo 2 ani tot ar fi trebuit sa primeasca.. pe de alta parte familiile victimelor nu cred ca s-ar fi multumit doar cu atat, ei voiau 10 ani si o mina de aur, daca intelegeti ce vreau sa spun. banii nu sunt totul pe aceasta lume, nici faima, doar viata, sanatatea si dragostea celor apropiati,(pt restul exista mastercard).

  • Clara
    Posted at 19:24h, 02 noiembrie Răspunde

    Servus, Serbane,
    La ce sa te astepti de la presa asta de otevisti? Gunoaie!Vinovati pentru ce se intampla in presa de azi, lipsita de bun simt si respect fata de oricine si orice, suntem noi toti pentru ca ii citim si ii privim la tv! nu ii intereseaza decat ratingul, nu ce e in sufletul tau sau al celor care au pierdut pe cineva.Pacat de talentul si caracterul tau!Justitia si-a facut treaba. Mi-e scarba de atata rautate!Fii tare, ca esti baiat destept!

  • Emil
    Posted at 19:25h, 02 noiembrie Răspunde

    Ai gresit. Toti gresim, iar toti cei care au pus mana pe un volan au facut cel putin o data o tampenie care putea sa coste viata cuiva. O sa platesti, pentru ca asa e normal. Putin sau mult, asta e alta poveste, si subiectiva pe deasupra. Pentru tatal tau, orice pedeapsa va fi prea mare. Pentru rudele amaratilor aia orice pedeapsa va fi prea mica.
    Parerea mea, daca mi-e permis, este sa incerci sa te detasezi de mizeria de presa romaneasca, pe care nu demult o reprezentai. Sau o mai reprezinti.
    Citeste comentariile de pe blog, e normal, dar nu mai raspunde. Nu te lasa calcat in picioare, dar lasa si capul jos, cometariile astea acide, care chiar daca majoritatea se adreseaza unor acerebrati, nu iti fac bine. O sa fie preluate (si pe buna dreptate) de mizeriile de tabloide si o sa murdareasca si mai tare perceptia pe care o are taranul roman despre tine. Ca-ti pasa sau nu, e treaba ta, eu cred ca ar trebui sa-ti pese.
    In incheiere, nu o sa-ti spun nici succes, nici fii tare, nici huo. O sa platesti pentru ce ai facut, si asta este, in rest sa ne fereasca bunutzu sa ajungem vreodata in situatia ta, sau a lor, cei care s-au dus.

  • elena
    Posted at 19:25h, 02 noiembrie Răspunde

    Ai dreptate Serban.Tu ti-ai asumat raspunderea pentru ce ai facut, ai ajutat familia respectiva dar asta nu le da nici un drept sa te calce in picioare.Stiu ca este dureros si pentru el k doar au pierdut pe cineva drag dar ce rezolva dac aarunca cu noroi in tine?Daca ai accidentat pe cineva si ei au murit cine le da dreptul sa arunce cu venin in tine?Sunt instante care se ocupa de asta.
    Eu iti dorescu succes si chiar daca nu te cunosc personal pentru mine esti un model de urmat si o sa ma rog pentru tine.
    Vei trece peste asta si nu uita ca noi iti vom fi mereu alaturi.
    Tot respectul pentru ceea ce esti Serban Huidu

  • Irina
    Posted at 19:26h, 02 noiembrie Răspunde

    Draga Serban,

    Ma numar si eu printre cei care vad cu stupefactie tot ceea ce poate debita presa de scandal in ultima vreme. Interesul meu in ceea ce priveste persoana ta vine din faptul ca am crescut, efectiv, cu emisiunile tale si ca timp de atatia ani serile de miercuri erau rezervate Cronicii.Esti o personalitate complexa,un om care lipseste foarte mult prim-planul peisajului mediatic din tara asta.Imi este tot mai dor de aparitiile tale si am vrut sa spun ca sunt unul dintre cei care asteapta revenirea ta, oricand va fi ea.Iti doresc din tot sufletul sa-ti fie bine, sa ai parte de sanatate, tarie de spirit si liniste sufleteasca, intr-un final.

    Multumesc frumos,

    Irina

  • cristu
    Posted at 19:30h, 02 noiembrie Răspunde

    Bravo Domnule mai mai sa lacrimam pt tine … din pacate eram in spatele tau cand s-a intamplat accidentul si uiti sa precizezi in ce hal ai putut conduce tot drumul si ca era sa omori inca vreo 10 insi pana cand s-a intamplat … banuiesc ca nu iti mai aduci aminte de un Audi A6 negru cu numere de Elvetia pe care l-ai depasit intr-o curba si cand ti-am facut semn sa o lasi mai incet mi-ai aratat degetul … mi-a ramas numarul tau in minte B111..L intrucat puneai frane din 2 in 2 minute numai ca sa ma scoi din minti … cine mai era ca tine pe drum ? javra ordinara si mincinoasa care esti .. ar trebui sa te scalpeze opinia publica … si asa ai scapat usor

    pacat ca eu am oprit dupa ce am iesit din predeal si am vazut totul la doua zile altfel veneam si iti dadeam una in cap

  • alexandru
    Posted at 19:30h, 02 noiembrie Răspunde

    Chiar nu pot sa cred ca esti asa cum esti. Rusine!

  • adi
    Posted at 19:31h, 02 noiembrie Răspunde

    alin, esti un idiot. mai mult nu am ce sa spun.

    huidu, tot timpul am avut si voi avea respect pentru tine. ce ti s-a intamplat,a fost un accident care oricarui sofer i se putea intampla, doar ca lumea nu realizeaza chestia asta pentru simplu fapt ca esti vedeta in tara….

    Curaj si rabdare cu idiotii din media.

  • Irins
    Posted at 19:32h, 02 noiembrie Răspunde

    Imi pare foarte rau pentru situatia in care esti pus. Am plans cand am vazut accidentul tau de la ski. In aceeasi perioada socrul meu era in aceeasi situatie ca si tine, in coma. M-am rugat la Dumnezeu pentru amandoi. Ma bucur ca ti-ai revenit.Imi dau seama cat de greu iti este. Ma bucur ca nu ai fost inchis. Ai niste copii frumosi care trebuie sa cresca alaturi de tatal lor. Un tata destept, puternic, de la care au ce invata! Multa putere, si capul sus!

  • cornelia
    Posted at 19:34h, 02 noiembrie Răspunde

    Este incredibil sa vezi membrii familiei celor disparuti in accident,luptind si plingind pentr-o anumita suma,oare ce suma poate readuce la viata pe cel drag?!Vorbesc din prisma unei persoane,ce a trecut pritr-o durere asemanatoare.Acum aproape 4 ani mi-a disparut fratele de 49 de ani intr-un accident in italia,cel ce l-a lovit avea 29 de ani,nu am putut cere legii nici bani si nici inchiderea acestui tinar,pedeapsa lui este pe viata,avind in vedere ca nu v-a putea uita cele intimplate.La fel si d-nul Huidu,cu siguranta sufera,cu siguranta intreaga familie sufera.Stimatilor ce plingeti pe la tribunale,ati uitat de durere in schimbul banilor,nu e posibil sa va vindeti viata celor dragi,nici-o suma nu va v-a alina durerea si nici nu va acopera datoriile.Cit rautate poate exista intr-un om indurerat,incit sa lupte sa distruga si alte vieti.PACAT,PACAT,PACAT!

  • unu
    Posted at 19:40h, 02 noiembrie Răspunde

    Aha,acuma te iei de jurnalisti ca stau dupa tine peste tot pe unde te duci?Cum iti asterni asa dormi domnule.Numai prin simplul fapt ca prin porcaria aia de „emisiune” in care dumneata cu Gainusa radeati de toate personajele din media romaneasca va pune in situatia in care sunteti acuma.Acuma,cand s-a intors roata si toata lumea rade si va arata cu degetul nu va convine nu?Ar trebui sa fiti dati exemplu in lume pentru toti cei care omoara oameni in accidente,poate scapa si ei la fel ca dumneavoastra,fara nici o zi de inchisoare servita.Imi place ca toate mesajele care va ataca nu va convin si le stergeti,oricum se va face printscreen si se va trimite spre ziare chestia asta.Prin acest fapt aratati ca pe acest blog doriti doar pupincuristi sa fie pe prezenti,oamenii care va zic adevarul nu va plac fiindca adevarul doare.Sunt oameni care au intrat in puscarie pentru o paine furata din magazin,dar acuma se pare ca daca omori 3 oameni scapi si te duci la emisiuni,te distrezi,razi,ca doar asta este viata nu?Iar acuma,tot dumneata esti ala tare in gura?Ca de ce se iau jurnalistii de tine?Se iau de tine ca tu trebuia sa putrezesti intr-o puscarie pana la batranete domne,nu sa te plimbi pe strada si sa razi.Faptul ca in fiecare luna se depuneau cativa bani in contul acelei femei este un nimic.Pentru chestia asta trebuia sa va fie luata toata averea,dumneavoastra in puscarie,iar casele si tot ce aveti dumneavoastra si familia sa fie date catre acea doamna.Sa va fie invatatura de minte,sa vedeti cum e sa pierdeti „tot”.

  • crina
    Posted at 19:40h, 02 noiembrie Răspunde

    oricui i se poate intampla, este vorba de o fractiune de secunda care iti schimba viata. a fost un accident nu o crima cu premeditare ,pentru cei care sar la gatul lui Huidu. asa a fost sa fie..fii tare si spera ca intr-o zi o sa inteleaga asta si rudele victimelor. numai tu stii ce ai in suflet…
    Cronica nu mai este la fel fara tine, sper ca intr-o zi sa iti gasesti linistea de care ai nevoie. Nu mai poti da timpul inapoi, dar poti privi inainte !

  • edward
    Posted at 19:41h, 02 noiembrie Răspunde

    nu am nici ura nici simpatie dar vedetismul si a spus cuvintul
    macar stiu ca nu esti cinstit ca mai depasit cu 1 minut inainte si eu aveam 90km tu minim 110
    lasitatea si minciuna impreuna cu vedetismul duce la astfel de cauze sper ca pedeapsa sa nu-ti vina de la justitia oarba

  • George
    Posted at 19:41h, 02 noiembrie Răspunde

    Nesimtit ca intotdeauna

    Ia cercetaza sa mai vezi! Dupa aia vorbim
    asta este raspunsul tau

    am cautat si uite ce am gasit
    http://www.realitatea.net/a-provocat-un-accident-soldat-cu-6-morti-si-a-primit-5-ani-de-inchisoare-cu-executare_1017688.html

    !
    Expertiza asta cred ca tu ai cerut-o,sa te scoti ca nu ai avut viteza iar loganu nu cred ca a mai ramas ceva din el e ceva normal sa se strice calculatorul.
    Mai bine ai lasa aroganta asta,lasa capul in jos si nu mai da raspunsuri arogante.

    Faptul ca iti dau argumente ti se pare aroganta: pai sa mai fac una: baiatul acela avea doua culpe majore: circula cu peste 50 de km/h si cred ca depasirea in locul acela nu era permisa! Nu a fost cazull meu! Astea sunt culpe majore! In motivarea instantei Brasov se spune ca” un cumul de culpe din care niciuna majora a dus la un rezultat groaznic!” asta e ce am avut sa iti explic daca ai inteles bine daca nu te rog nu mai scrie aici!

  • tastaura
    Posted at 19:42h, 02 noiembrie Răspunde

    Nu mai ziceti ca Huidu a avut ghinion ! Ghinion au avut oamenii aia , de a nimeri un nebun de asta pe sosea . Asta e justitia din Romania , mergem asa ca nu avem ce face . Legea exista doar pentru noi , muritorii de rand . Stiam toti de la la inceput ca nu va face nicio zi de parnae . Putea sa omoare si un autobuz plin de oameni , ca tot nu facea parnae .

  • ioana
    Posted at 19:43h, 02 noiembrie Răspunde

    Daca ar trece macar un minut prin ceea ce trec oamenii acuzati de „omor din culpa” poate ar mai inceta cu unele afirmatii…fi tare Huidule…Dumnezeue e acolo pentru toti si fiecare isi va primi rasplata asa cum merita.Cine suntem noi sa judecam????

  • Aura
    Posted at 19:44h, 02 noiembrie Răspunde

    E greu sa suporti pierderea cuiva apropiat,cu timpul durerea se estompeaza,dar sa traiesti cu povara acestei intamplari nenorocite este o tortura de neimaginat.Nu cutez sa-ti spun ca stiu cat doare,insa stiu cum poate sa doara sufletul.Vreau sa ai puterea sa te ierti(de uitat nu poti),sa treci peste ura si rautatile celor din jur-nu vor conteni sa curga,din asta traiesc,cu asta-si hranesc sufletul de hiene-sa-ti duci destinul pana la sfarsit,pentru ca ,,asa a fost sa fie”.Ai grija de tine si de ai tai.

  • ionut
    Posted at 19:45h, 02 noiembrie Răspunde

    Esti vinovat pt ca nu ai fost la prima depasire de viteza, in mod repetat ai condus agresiv, in stilul bizonic al nesimtitilor cu masini, bani si spate. Daca asta ar fi fost prima ta abatere ca sofer te-as fi putut intelege, ceasul rau, dar nu este cazul, ai aratat in mod repetat ca esti iresponsabil la volan.

  • Codrin
    Posted at 19:45h, 02 noiembrie Răspunde

    Felicitari pentru puterea de a scrie despre aceste lucruri.
    Conduc din ’97, uneori mai sportiv sau grabit, nu am comis niciun accident, insa cred ca o secunda de neatentie, ghinion sau eroare se poate intampla oricui, oricand. E revoltator sa vezi oameni care nu au altceva de facut decat sa jigneasca sau sa dea sentinte din tastatura, cuiva care va plati conform legii pentru eroarea cumplita pe care a comis-o. Accentuez, CONFORM LEGII, ca nu traim in jungla !
    Asta este, pacat de victime, nu mai pot fi aduse inapoi, insa celor care sunt capabili doar sa injure, fara sa aiba vreo legatura cu cei implicati in accident, le-as transmite un sincer „Get a life !”.

  • cristina
    Posted at 19:48h, 02 noiembrie Răspunde

    Ce pot sa iti spun este sa fii puternic ca sa poti trece peste episodul asta ca sa poti merge mai departe!!!sincer nu inteleg de ce se face atata tam-tam pe acest subiect,sunt altii care au produs astfel de accidente fiind sub influenta alcoolului,si nu s-a mai facut atata caz,nu au facut puscarie,nu au platit despagubiri,dar tu fiin persoana publica si ca sda isi vanda si ei ziarele,de aceea te blameaza atat de mult!!!!important e sa fii puternic ca sa poti trece peste si sa poti merge mai departe!!!!

  • Viber
    Posted at 19:51h, 02 noiembrie Răspunde

    Bai alin nu stiu cine draq esti dar esti cel mai patetic barbat din zilele noastre.ori nu esti sofer ori esti prost de-al binelea.era o vb care si-o spuneau bunicii nostrii: „cica esti sofer dupa nr de kilometrii acuma esti sofer atuncea knd sti sa te feresti.soferii de dacie sunt peste tot si toti sunt la fel niste cretini care nu stiu sa se asigure la ce le rezerva traficul…o seara buna huidu fi tare

  • cristea
    Posted at 19:54h, 02 noiembrie Răspunde

    sunt o persoana de 60 de ani cu frica lui Dumnezeu.
    orice sofer poate pati ca tine.
    respect drama rudelor celor decedati. eu sper ca sunt buni crestinib si stiu ca pedeapsa Divina este dura. cu banii care ii cer nu se vor imbogatii pe lumea asta si nu ii vor lua cu ei in mormant. astia sunt bani ca la loto.
    serban, ar trebui sa-ti cauti echilibrul sufletesc pentru frumoasa ta familie. sa incerci sa nu pui la suflet toate rautatile.
    este groaznic sa te hranesti din suferinta altora.

  • Sper sa ai sansa
    Posted at 19:54h, 02 noiembrie Răspunde

    sa patesti acelasi lucru ca si victimele tale!
    Sa te izbesca o masina care circule neregulamentar dar sa su mori din prima…sa poti sa iesi din mormanul de fiare vechi si apoi sa te calce tir-ul!!!
    Sper sa nu mai poti sa faci nici un ban in viata,sa te paraseasca prietenii,sa te insele nevasta etc.

  • nu conteaza
    Posted at 19:59h, 02 noiembrie Răspunde

    de ce atata ura la unii se poate intampla, si eu mam rasturnat cu masina intr-o fractiune de secunda nu am avut incidente grave numa sotia a patito ca na avut airbag. In loc sa ne ajutam ne aruncam vorbe grele si jignitoare, de ace suntem unde suntem cu tara asta MOTIVU suntem oameni rai ne bate cel de sus.

  • Dan
    Posted at 20:02h, 02 noiembrie Răspunde

    Mult succes, Huidule! Sper sa se termine cu bine totul pentru tine. Mi-ai inseninat multe zile prin prezenta ta. Ai un caracter frumos si coloana vertebrala, continua sa mergi inainte! Te sustin!

  • maramicuip
    Posted at 20:02h, 02 noiembrie Răspunde

    @CRISTI
    „Salutare.

    Marea majoritate a comentacilor habar n-au de codul penal. Este vorba de ucidere din culpa, unde CULPA este cuvantul cheie. Nu faci parnaie decat daca ai avut alcool in sange. Nu vrau sa-ti iau apararea, este o situatie tragica si trista pentru toti cei implicati. Imi doresc insa foarte mult ca cei care arunca vorbe aiurea, macar sa o faca informati.”

    sper sa moara si copii tai intr-un accident auto,
    iar cel care a provovat acel acident, sa nu fii avut „intentie’, sa umble, asa, „pe contrasens”
    ca poate!, e persoana publica ce naiba!!!!

  • maramicuip
    Posted at 20:05h, 02 noiembrie Răspunde

    maramicuip a scris pe Comentariul tau asteapta sa fie aprobat… 2 November 2012, 20:02
    ce tupeu!!
    cica: daca comentariul meu nu convine, nu poate fii
    postat!!!

  • nikos
    Posted at 20:09h, 02 noiembrie Răspunde

    Asta este Romania. Bani sa ai si poti face orice.

  • eu
    Posted at 20:09h, 02 noiembrie Răspunde

    „In plus, in ziua aceea nu era aglomerat, nu erau coloane iar in fata mea conducea cumnatul meu, cu care am plecat impreuna din Predeal! Deci pe cine sa depasesc si pentru ce?” Si atunci ce cautai frate pe contrasens cu viteza aia??? ti-o fi fugit masina singura, daca aveai vreo dacia-zambetul lui iliescu, te credeam si te compatimeam! Dar asa?! 3 vieti ai luat, TU! TU i-ai omorat! Altii care au facut acelasi lucru infunda puscaria, nu iau cu suspendare ca tine. Tie Dumnezeu ti-a mai dat o sansa, lor nu! Cu tine a fost toata tara atunci langa tine si se ruga pt tine, iar tu acum dupa ce OMORI 3 OAMENI stai sa te victimizezi ca esti linsat mediatic si toate ce ai scris aici?! Tine capul in pamant si taci, macar sa arati ca esti smerit, asa fizic, daca nu o simti! Pacat, te respectam atat de mult pana sa spui ceva, sa iesi sa te plangi tu ca vai ce patesti! primesti ce ai oferit…Haos.

  • mirela
    Posted at 20:09h, 02 noiembrie Răspunde

    ,,alin a scris pe 2 November 2012, 19:10

    Pentru nenea ,,alin,, sa te fereasca dumnezeu de o astfel de tragedie, boule

  • Laura
    Posted at 20:10h, 02 noiembrie Răspunde

    Mi-am dorit de multe ori sa mai vad ceva scris de tine aici dar nu asta.
    Pe de alta parte ma bucur ca ai luat un pic de atitudine pentru ca in anul asta nu am observat decat ca avem un popor plin de juristi care se pricep la de toate de la penal ,pana la civil ,iar constitutia le este mama.Toti au trait cazuri in care justitia i-a nedreptatit pentru ca nu au banii tai.Prin tine si-au gasit replica la toate frustrarile lor, indreptatite sau nu,pentru ca de multe ori habar n-aveau detaliile dar comparau ce s-a intamplat cu toate cazurile de care auzisera ei vreodata.Am avut discutii contradictorii cu multi si cand am inceput sa le cer sa-mi relateze o speta asemanatoare cu a ta,dar care s-a finalizat prost n-au putut sa-mi spuna.
    Dar sti ceva, „ziarele” astea tocmai din cauza acestui popor „plin de juristi” nu se mai opresc. cat de disperati sa fie incat sa se tina dupa tine in draci si sa spuna pe urma cat de derutat si confuz aratai.Dar nici nu conteaza,nu trebuie sa le dai atentie tu ai multi oameni care sunt alaturi de tine si care au inteles.
    Eu sper totusi ca te vei intoarce la un moment dat si ca voi vedea sau macar auzi o Cronica intreaga cu tine,dar toate la timpul lor.
    Sunt atat de multe lucruri pe care as vrea sa ti le spun ,dar sunt convinsa ca prietenii din jurul tau ti le-au spus deja
    Iti doresc multa putere si tarie!

  • ionut
    Posted at 20:10h, 02 noiembrie Răspunde

    Ca sa fiti mai informati,uite textul din lege cu pedeapsa pentru ucidere din culpa:art. 178 C. pen.:”Uciderea din culpa a unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
    Uciderea din culpa ca urmare a nerespectarii dispoziţiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exerciţiul unei funcţi sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activitaţi, se pedepseşte cu închisoare da la 2 la 7 ani.
    Când uciderea din culpa a unei persoane este savârşita de un conducator de vehicul cu tracţiune mecanica, având în sânge o îmbibaţie alcoolica ce depaşeşte limita legala sau care se afla în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.”
    Nu cred ca poti condamna o persoana care ucide din culpa 3 persoane la 2 ani cu suspendare!!!

  • Alina
    Posted at 20:11h, 02 noiembrie Răspunde

    Nici nu vreau sa ma gandesc prin ce treci 🙁

  • bazel09
    Posted at 20:12h, 02 noiembrie Răspunde

    Şerbane, fii tare !
    Nu-i mai băga în seamă pe haznalişti.

  • lili ruxandra
    Posted at 20:14h, 02 noiembrie Răspunde

    Eu zic sa nu mai vorbiti in necunostinta de cauza.Numai Dumnezeu, Serban Huidu, si cele 3 victime pot stii ce s-a intamplat cu adevarat acolo.Incetati in a mai judeca si in a arunca cu noroi in acest om.Daca intradevar ar fi fost vinovat, Dumnezeu ar fi avut grija ca el sa plateasca pana acum si cred ca este suficienta povara pe care o indura.Nu noi suntem cei care trebuie sa judecam!Huidu, suntem alaturi de tine!

  • iulia
    Posted at 20:14h, 02 noiembrie Răspunde

    Huidule,cauta-l pe Dumnezeu numa el poate sa-ti dea eliberare, pace si liniste in suflet.Si mai presus de orice nu uita ca daca oameni nu te vor ierta Dumnezeu iarta si uita si-ti vindeca sufletu si constiinta de orice apasare.Fi tare si cauta-l pe Dumnezeu cu o inima sincera.

  • Luci
    Posted at 20:14h, 02 noiembrie Răspunde

    De ce sa nu te intorci in viata publica, daca din aia faci bani? bani din care poti plati despagubiri, bani din care platesti impozite din care sa se faca o infrastructura rutiera mai buna, care sa scada sansa unor asemenea accidente (si nu ma refere numai la autostrazi, ci la pereti despartitori cum deja exista in anumite locuri). Oricum se gasesc oameni care te judeca si te urmaresc tocmai ca esti mai discret.

  • Anonym Romania
    Posted at 20:17h, 02 noiembrie Răspunde

    http://s10.postimage.org/5w4s4co15/598962_460396734002251_378279125_n.jpg – Il rog pe domnul Serban Huidu sa se uite la aceasta imagine!! Cat si pe voi. Nu mai am nimic de comentat.

    E o facatura ordinara nimeni peste 80 de ani nu face puscarie daca fapta nu prezinta risc social!

  • alina
    Posted at 20:17h, 02 noiembrie Răspunde

    Serbane,sa-ti dea Dumnezeu puterea sa treci peste toace ce ti s-au intamplat in ultimul timp.nu te uita in gura persoanelor rele si care te vor la inchisoare ca iti faci mai mult rau.lasa-i sa vorbeasca ca se vor potoli singuri cand se vor pliktisi de scris!tu ai o familie 2 copii de crescut si o viata in fata pe care nu are nimeni dreptul sa ti-o dirijeze unde sa o petreci de-acum inkolo decat legea poate decide care este pedeapsa ta!mult noroc si sanatate!

  • maramicuip
    Posted at 20:18h, 02 noiembrie Răspunde

    Serban Huidu s-a nascut in Bucuresti, dar nu se lauda cu asta. A absolvit Academia de Studii Europene insa nu a profesat niciodata in acest domeniu.

    Despre copilaria sa, carcotasul spune ca a fost “plina de pozne, bunici sfatosi, gradinita, scoala, viata la tara”.

    Inca de pe atunci era un razvratit, iar in adolescenta nu s-a schimbat prea mult, pasiunea lui pentru AC/DC nemaifiind de mult un secret. Are acasa o intreaga colectie de albume, postere, reviste si fotografii cu idolii lui din acea vreme. 


    Spune depre el ca este un tip orgolios, are “gura mare si rea” si este destul de greu de contrazis. Dispretuieste ipocrizia, iar prostia oamenilor o accepta doar in conditiile in care o priveste ca pe o boala sau ii furnizeaza subiecte pentru emisiune.

    de ce? in aceasta prezentare nu spune nimic despre faptut ca a ucis??
    din culpa, bineinteles.
    se afla pe contrasens pentru ca „dispretuieste ipocrizia”, „iar prostia oamenilor o accepta doar in conditiile”.

  • Gabi
    Posted at 20:18h, 02 noiembrie Răspunde

    Sugerez sa porti un aparat foto cu tine… de unde vezi blitzuri pozeaza si tu inapoi si posteaza pozele… poate asa se linistesc. 🙂

  • Mihaela
    Posted at 20:20h, 02 noiembrie Răspunde

    Imi pare rau pentru tot ce ti se intampla . Multi nu inteleg ca a fi vedeta nu inseamna ca nu mai esti om . Numai tu sti ce e in sufletul tau , nimeni nu are dreptul sa te judece ,dar populatia se lasa influentata de media. Iti doresc sa fi puternic ca si pana acum si sa nu uiti ca suntem multi cei care te sustin .

  • nely
    Posted at 20:23h, 02 noiembrie Răspunde

    sincer, imi pare rau!!!am trait ACEEASI drama anul trecut prin celebrul scandal din Deta unde erau acuzati fii primarului!tot ce s-a scris si s-a vorbit a fost 100% denaturat INTENTIONAT!!!ma intreb cand si cine-i poate oprii vreodata pe TICALOSII din presa si televiziune!!!!fruntea sus Serbane…mergi mai departe…mult succes in continuare!doar cei care au trait o drama asemanatoare cu a ta pot intelege!

  • Denisa
    Posted at 20:23h, 02 noiembrie Răspunde

    Durerea si suferinta ta sunt greu de înțeles…cred ca asta este pana la urma cea mai mare pedeapsa …e trist ce se întâmpla cu familiile celor 3 , cum la fel de trista probabil mult timp, va fi si viața ta…sper sa poti fi iertat…, te ai aflat acolo într o secunda nepotrivita… Multe incurajari pentru tine si familia ta!

  • Cristi
    Posted at 20:24h, 02 noiembrie Răspunde

    Sincer parerea mea e ca nu ar trebuii sa te framante ce spun tabloidele si presa de scandal ca ei abia asteapta un subiect de genul asta ca sa o lungeaca cat mai mult (vezi cazul Elodia) intr-un fel sau altu facem haz de necaz dar ideea este ca nu trebuie sa te consumi cu ei ca si tu stii prea bine cum sunt si ii vanai pentru nenumaratele greseli care le faceau si le fac in continuare. si eu am auzit fel de fel de pareri cum „ca e putin ce pedeapsa i-a dat” dar si de genul „asta e riscul care ti-l asumi atunci cand te urci la volanul unei masini, oricand poti lovi pe cineva sau te poate lovi cineva. Pur si simplu ai avut un ghinion foarte mare si nu ai cum sa dai timpul inapoi ca sunt convins ca ai face-o de 10 ori nu o singura data. Eu unu iti sunt alaturi si foarte bine ai facut ca nu ai dat nici o declaratie si ca nici nu vei da pe viitor ca nu vrei sa alimentezi tabloidele cu subiecte ca sa infloreasca si sa faca din tantar armasar.

  • nely
    Posted at 20:26h, 02 noiembrie Răspunde

    am uitat sa precizez….PRESA are mare influenta asupra justitiei!pana nu a incetat mediatizarea cazului, baietii ACUZATI pe nedrept de tigani in acest scandal, cei 2 fii ai primarului + inca 3 baieti nevinovati, nu au fost eliberati din arest!!!!

  • eu
    Posted at 20:27h, 02 noiembrie Răspunde

    Ca eram curioasa am citit si raspunsurile tale catre cativa „comentatori”… spuneai despre viteza de 78km/h sau 87km/h (numai tu stii cat ai avut)… „MARE VITEZA” am incheiat citatul. Incearca sa-ti imaginezi momentul ala cu tine la volan si cu aceiasi viteza ca a loganului ala 40km/h, hai 50km/h…in ce distanta te opreai? ii dadeai cumva timp soferului loganului sa reactioneze mai repede si poate mai bine, ca totusi e o diferenta de vreo 30km/h, asta inseamna timp?! Multumesc pt timpul acordat…

  • Stelutz
    Posted at 20:27h, 02 noiembrie Răspunde

    Ma bucur ca in ciuda a ceea ce ti s-a intamplat nu ti-ai iesit din mana..
    Asta imi da sperante ca vei reveni in viata publica.
    Dar toate la timpul lor!

  • covacescu
    Posted at 20:28h, 02 noiembrie Răspunde

    Dragi cititori ! Acum 7 ani am avut un accident rutier nefericit soldat cu moartea unui motociclist . Am fost doar neatent , nu eram baut sau nu stiu ce . Dragii mei , poate Serban sufera , cu siguranta nu e usor stiu si eu prin ce am trecut . Dar ma macina o intrebare , de ce eu am fost condamnat la 18 luni de inchisoare cu executare , si Serban pentru ca a facut 3 victime si-a luat cu suspendare ?????

  • Darryan
    Posted at 20:30h, 02 noiembrie Răspunde

    E o tragedie ca s-a intimplat in familia celor ce au decedat in urma accidentului si e trist ce se intimpla acum cu tine si familia ta. Intradevar nici o despagubire materiala nu poate aduce inapoi pe cei morti dar nici daca te duci la inchisoare nu se intimpla lucrul acesta si tocmai de aceea in cazul omorului din culpa solutia data de magistrati este predominant de suspendare a executarii pedepsei. Cat despre acei paparazzi care iti fac viata amara…asta e „deontologia”lor profesionala si „corectitutinea” cu care informeaza cititorii. Oricum cine are un dram de minte poate sa discearna intre realitate si fictiune.

  • Nu conteaza
    Posted at 20:39h, 02 noiembrie Răspunde

    Domnule Huidu,

    Din pacate ma aflu de partea cealalta a baricadei decat dumneavoastra: acum 3 ani, cel cu care urma sa-mi petrec restul vietii a decedat intr-un accident de masina; vina a apartinut in mod exlusiv celuilalt sofer. Ca si in cazul dumneavoastra nu era beat, nu era drogat, masina era in perfecta stare; pentru tot ce s-a intamplat a primit un an cu suspendare. De aceea cred ca sentinta in cazul dumneavoastra nu a fost una partinitoare.
    Pe de alta parte, nu puteti nega ca sunteti singurul vinovat pentru accident si consecintele sale tragice. Nu puteti decat sa va asumati ceea ce s-a intamplat (lucru pe care pareti a fi gata sa-l faceti din moment ce sunteti dispus sa ajutati rudele victimelor).
    Sper ca, in timp, sa va gasiti linistea, atat dumneavoastra, cat si toti apropiatii victimelor.

    Carmen imi pare sincer rau…

  • Stelutz
    Posted at 20:43h, 02 noiembrie Răspunde

    Intr-o dimineata te-am auzit la radio! Ai raspuns unui ascultator de Kiss Fm ca esti acolo si ca ne auzi..
    Sa stii ca ne este dor de tine.. Dar suntem cuminti si rabdatori si mai asteptam!

  • Marius Rusu
    Posted at 20:43h, 02 noiembrie Răspunde

    Serbane,treaba e in felul urmator din punctul meu de vedere:daca ai derapat si nemaicontroland masina s a intamplat tragedia(desi viteza ta era cam maricica pt conditiile de drum)eu te inteleg.DAR daca cumva situatia a fost ca a lui Carmen Paunescu,adica daca la tupeu te ai bagat in depasire(si asta numai tu si constiinta ta stiti)crezand ca cel de pe contrasens va intra mult in dreapta sa nu va ciocniti,INSEAMNA ca e vai de tine cat vei plati pt sufletele oamenilor aceia.In locul tau m as apuca sa fac o campanie impotriva:soferilor tupeisti,nesimtiti,care omoara nevinovati.Daca era familia ta in Logan???Doamne te rugam sa ne ai in paza ta pe toti !

  • cristina
    Posted at 20:44h, 02 noiembrie Răspunde

    Alin, „Fi corect si lasa si mesajele acestea lepadatura ce esti”, mă gândesc că ar trebui să înveți limba română și apoi să-ți permiți să comentezi.
    P.S. Fi se scrie cu un singur i atunci când folosești o negație. De ex: „Nu fi analfabet!” și „Să fii analfabet cu tupeu este combinația fatală.”

  • Irina
    Posted at 20:46h, 02 noiembrie Răspunde

    Nu lua in seama toate rautatile si nu mai da expicatii nimanui. Toti cauta sa se lege de un cuvant interpretabil sau de o propozitie ca sa-ti rastalmaceasca vorbele. Fii tare! Eu cred ca esti un om bun si curand vei trece si peste asta!

  • Darryan
    Posted at 20:48h, 02 noiembrie Răspunde

    Domnule Covacescu diferenta dintre executarea pedepsei si suspendarea executarii pedepsei consta in gradul de vinovatie, in atitudinea avuta dupa producerea evenimentului respectiv daca va asumati vinovatia, aveti remuscari, sprijiniti familia victimei, daca aveti antecedente penale…etc. Nu cunosc exact care a fost situatia dumneavoastra drept pentru care nu ma pot pronunta. Nu vreau sa aduc in discutie modul cum se infaptuieste actul de justitie in Romania drept pentru care daca sunteti om de buna credinta si in favoarea dumneavoastra pledau acele circumstante care va puteau aduce suspendarea executarii pedepsei dau vina pe fatalitate

  • Andreea
    Posted at 20:48h, 02 noiembrie Răspunde

    Pentru cineva care a lucrat in presa e simplu sa vada ceea ce ti se intampla acum. In plus e usor sa iti dai seama ca presa poate manipula si cel mai usor este prin imagini. Sper totusi ca nu toti romanii sa fie naivi si sa creada orice li se prezinta la TV sau in presa scrisa. Imi pare rau de acei oameni nevinovati, pe care nu i-am cunoscut. Imi pare rau ca tu ai patit acel accident. Recent, a fost un accident intre Codlea si Ghimbav si nimeni nu a mai facut atata ancheta ca acea femeie intetionat a intrat intr-o alta masina si a accidentat alti oameni. Este totusi o diferenta. Pe mine nu ma intereseaza daca le dai bani urmasilor victimelor, nu ma intereseaza ce faci si la ce petreceri te duci. Nu ma intereseaza daca ai ras cand te-ai intalnit cu x sau y. Ca si telespectator imi pare rau ca nu te mai vad la emisiune. Iti doresc putere sa iti continui viata frumos alaturi de familie si sa faci ceea ce crezi TU ca este important.

  • Alex
    Posted at 20:51h, 02 noiembrie Răspunde

    Tuturor ne place sa judecam pe alții, atunci când n-am trecut pe unde trec ei. Si tu, Șerban, criticai răutăcios oameni pe care nu-i cunoșteai, nu știai cum au trăit și prin ce au trecut, atunci când poate nici nu-ți imaginai acest accident teribil. Asa este lumea noastră: sadica, lipsita de mila. In aceasta societate, cine calcă pe bec, este condamnat veșnic. Insa și cei care condamna pot ajunge condamnați maine. Oamenii mor. In fiecare secunda câte 2 oameni pleacă de aici. Unii mor într-un accident, alții fac un infarct, alții se îneacă cu un sâmbure, alții mor înainte de a se naște. Pentru toți vine o zi. Nici cei care rămân nu pot sa spună ca sunt asa de norocoși. Încercam în fiecare zi sa cautam pacea lăuntrică, împlinirea și alergam după năluci toată viata. Unii trec prin momente grele, rămân fără cei dragi, alții lasă pe cineva fără cei dragi. Toate astea produc dezechilibru și tristețe, frământare, pacea și împlinirea după care umblam sunt amenințate sau chiar furate. Unii se înfundă în vicii, alții cauta sa se îndreptățească, de parca fata de oameni vom da socoteala. Sunt multi oameni, care chiar dacă n-au omorât o musca, sunt plini de o răutate ireversibila, fără conștiință și fără mila. Sunt criminali care au săvârșit lucruri odioase și de neimaginat, și totuși s-au căit, s-au responsabilizat și s-au eliberat de greaua povara a mizeriei umane. Care din noi nu poate ajunge în locul tău? Putem noi controla asta? Care din nou nu poate ajunge în locul acelor sărmani oameni? Dar lucrurile nu se opresc aici. Nu doresc decât ca atât rudele victimelor cât și tu, ca vinovat, sa gasiti din nou pacea si liniștea, însă asta nu o vei optine încercând sa te argumentezi pe blog. Cat despre mass-media, știi mai bine decât toți ca papagalii din cutiuța magica din astea trăiesc.

  • Pentru Domnu` Huidu
    Posted at 20:58h, 02 noiembrie Răspunde

    Nenea Huidu intr-adevar a fost un accident , oricui i se putea intampla , si eu sunt soferitza si de multe ori incalc regulile , numai ca nu oricine scapa asa cum ai scapat matale !

  • irina
    Posted at 21:05h, 02 noiembrie Răspunde

    Totdeauna vor fi persoane „pro” si persoane „contra”,dar sa nu uitam ca fiecaruia din noi i s-ar fi putut intampla.Sa ne punem pentru cateva momente in pielea lui.Asa-i ca-i greu???? Va trai toata viata cu constiinta incarcata,nu credeti ca pedeapsa mai mare nu poate fi??? E usor sa comentam,sa aruncam injurii, sa ne erijam in aparatorii „dreptatii”,dar sa nu uitam nici o clipa ca oricand putem fi in locul lui !

  • Oana
    Posted at 21:06h, 02 noiembrie Răspunde

    Ma intreb cum de mai ai tupeul sa te afisezi,si mai grav,sa scrii despre ce este corect sau nu? Nu aveai ce cauta la volan dupa acele infractiuni si mai ales dupa accidentul la ski,in schimb te-ai cacat pe ele de reguli si pt ca la noi tine,ai facut cum ai vrut.Si mai vb de USA,eu traiesc acolo si sa multumesti celui de sus ca acest accident nu s-a petrecut acolo pt ca erai demult la inchisoare pe viata.Dar ce conteaza,esti liber nu? Pt tine am doar un citat,,Ce vei dobandi,nebune,daca vei castiga lumea intreaga si-ti vei pierde sufletul?,, Fa un bine tuturor si in special tie si spanzura-te!

  • Petre
    Posted at 21:08h, 02 noiembrie Răspunde

    Buna seara,

    Am citit cele scrise de Serban, am citit comentariile oameniilor, si vreau sa scriu si eu cateva randuri:

    Constat o rautate la multa lume, nu doar aici, cand vine vorba de Serban.Fratiilor, toti cei care aveti permis, daca maine sunteti voi in locul lui Serban si fara sa vreti, evident, omorati pe cineva, n-ati vrea ca prietenii si cunostiintele sa va fie alaturi?
    Pentru ca mi-am mai exprimat pareriile si in alte locuri,si am fost intrebat, dar daca ar fi fost parintii tai in locul celor decedati, ce ai fi facut?
    Raspunsul este ca, da, as fi fost suparat si nervos pe Serban, dar as fi constientizat ca n-a fost cu intentie, ci a fost o gresala,un moment nefast, care mi se poate intampla si mie;

    De ce oare, toti cei care , atunci cand era in media, si daca l-ati fi vazut pe strada, i-ati fi cerut un autograf o poza, n-ati fi stiut cum sa-l lingeti…ca sa va laudati dupaia, „Bai am vb cu Huidu…etc”, nu sunteti alaturi de el in aceste momente?

    Credeti ca ii este usor??? Nu credeti ca i-ar fi mai usor daca, noi, i-am fi alaturi???

    Stiu ca si familiile decedatiilor sufera, e normal, dar Huidu cand a plecat spre munte, nu si-a fixat ca target, fac accident…asa a fost destinul, asa i-a fost scris…

    Intelege-ti oameni buni acest lucru, si macar acum sa fim alaturi de Serban, iar celor decedati sa le aprindem o lumanare!

    Serban, fi tare! Noi te iubim!

  • Mihai
    Posted at 21:09h, 02 noiembrie Răspunde

    Serbane… nu ai facut nimic deosebit. Din ce auzisem eu aveai viteza peste limita admisa. Dar cine nu depaseste limita? Gasiti voi un om care sa mearga cu 50 km/h in localitate si cu 80 in afara. Nu face nimeni asta. La Serban s-a ce se putea intampla oricui (sa vedem daca facea mister B. accident, mai comenta angajatu’?). Serban doar a avut parte de un eveniment nefericit. Sa ridice piatra cel fara de pacat… A, am uitat, exista vreo-unul?

  • Ionut
    Posted at 21:10h, 02 noiembrie Răspunde

    Buna domnule Huidu Serban,
    Nu v-ati gandit si la posibilitatea ca momentele prin care treceti s-ar putea sa fie un mesaj din partea lui Dumnezeu? sigur v-ati gandit… Dar cum ati raspuns la acest mesaj??? Dumnezeu ne iubeste si ne trece prin suferinta tocmai ca este singurul mod prin care ne mai poate atrage atentia. Sa ne dedicam viata Lui. Si nu o spun in sens la care poate va ganditi, ci sa va continuati o viata normala, dar traita in fiecare zi cu El. El va poate ajuta, elibera… Dumnezeu sa va binecuvinteze.

  • alina
    Posted at 21:11h, 02 noiembrie Răspunde

    Curaj Huidu, oamenii cu capul pe umeri, prietenii, fanii nu te vor judeca, isi dau seama cat de greu trebuie sa iti fie, iar tzatzele de Radio Santz nu sunt decat niste tzatze ,nimic mai mult, nu au nimic mai bun de facut cu vietilor lor asha ca se iau de ale altora, nu lasa ca vorbele lor sa te afecteze.

  • manu
    Posted at 21:11h, 02 noiembrie Răspunde

    Greutatile sunt date celor care le pot duce. Va doresc multa putere si rabdare sa treceti cu bine peste toate incercarile.

  • Claudiu
    Posted at 21:13h, 02 noiembrie Răspunde

    Am 23 de ani si puteam sa fiu eu in locul tau, puteam sa omor eu 3 persoane iar presa putea scrie: tanar teribilist omoara 3 persoane in drum spre Brasov chiar daca nu aveam viteza nu eram beat sau drogat.
    Justitia reactiona la fel, luam tot vreo 2 ani cu suspendare, dar lumea nu intelege si nu face diferenta intre un omor calificat si un omor din culpa, lumea crede ca doar fiindca esti o persoana publica trebuie sa faci puscarie.
    Din pacate asta e tara in care traim, lumea vrea sa moara capra vecinului nu sa isi creasca o capra ca a lui.
    Nu inteleg de ce mai incerci sa explici unele lucruri pe blog pe care oamenii ce au un iq peste 90 le stiu deja, oricum cercopitecii interpreteaza cum vor ei.

  • Amalia
    Posted at 21:18h, 02 noiembrie Răspunde

    Nu pot sa cred cata rautate exista in aceasta lume!Acum toti sunt judecatori,cunosc foarte bine legile si mai presus de toate,sunt in masura sa te acuze.Nu contest suferinta celor ce si-au pierdut rudele si nici faptul ca 3 oameni nevinovati si-au pierdut viata,dar ce sa facem acum?Ar avea vreo satisfactie daca ar vedea ca tu mergi la puscarie?Le-ai gresit lor (oamenilor astora ce te arata atat de insistent cu degetul) cu ceva?Vor putea sa doarma mai bine la noapte stiind ca tu esti acolo?Ti-a dat Dumnezeu destule de dus si inca mai ai,probabil niciodata nu vei uita tragicul accident.Oameni buni,lasati rautatea si nu-i mai doriti voi raul,deoarece Dumnezeu da fiecaruia dupa suflet si are gija de toti.Oare exista cineva care nu are pacate?Cum puteti sa-i doriti raul unui OM,care voua personal NU V-A FACUT NIMIC?Nu sunt nici ruda si nici prietena cu Serban Huidu,dar nu pot sa fiu indiferenta cand vad rautatea din jurul meu…Nu uitati ca maine vi se poate intampla si voua acelasi lucuru si sunt convinsa ca nu veti mai gandi la fel.De aceea va rog sa nu mai judecati alte persoane,dar mai ales,sa nu uitati sa fiti OAMENI mai presus de orice!Iar tie,Serban,iti doresc multa sanatate si multa multa putere ca sa poti merge mai departe.

    O seara buna

  • adrian
    Posted at 21:19h, 02 noiembrie Răspunde

    Capu sus frate . Iti doresc bafta si liniste sufleteasca .

  • Anca Oprea
    Posted at 21:20h, 02 noiembrie Răspunde

    Nimeni nu are dreptul sa judece pe Nimeni!!!
    Orice om Normal la cap si mai ales sofer isi da seama ca un Accident e un accident tocmai de aia se numeste asa
    nimeni nu si doreste asta !
    Eu de multe ori m gandit ce s ar intampla daca din greseala omori un om cu masina,iti sare un cretin in fata,un sinucigas …
    Am putea trai cu gandul ca am omorat un om?
    Este groaznic
    fiti mai buni oamenilor
    indurare pt Serban
    puneti va in locul lui si atat

  • Baba Floarea de pe sant
    Posted at 21:20h, 02 noiembrie Răspunde

    Mie imi pare foarte rau de ceea ce s-a intamplat . E clar ca trebuie sa fii tare si sa mergi mai departe macar pentru copiii tai , totusi, cei 3 oameni sunt morti si nu se mai intorc. De ce nu iti asumi deschis vinovatia ? O faci , dar ca si cum noi gresim, tu nu ai fost vinovat ci numai asa pare. Nu ai baut nimic, nu consumasei nimic ilegal si nici nu aveai probleme de pe urma accidentului din Austria , am inteles asta , dar masina ta era pe banda cealalta, din orice motive s-a intamplat asta , este egal , conteaza numai ca tu „ai intrat in el ” si nu invers si aveai si viteza dubla fata de el. Eu cred ca lumea s-ar potoli daca ai spune deschis acest lucru . In privinta paparazzilor , a vorbelor intoarse pe toate partile sau a frazelor fragmentate astfel incat sa se inteleaga ceea ce nu s-a afirmat, nici macar tu nu stii cum functioneaza asta ??? Si voi , la cronicuta , radeti de lume, de ipostaze, de afirmatii si balbute , cu asta isi castiga lumea banii in mass-media, nu ?
    In privinta pedepsei tale care nu este , nu poti intelege razvratirea lumii ? Justitia ar trebui sa fie aceeasi pentru toti . Un fost coleg de scoala al meu a fost inchis 2 ani ( asta in conditiile cand avea si 2 copii mici, unul bebelus de 2 luni ) fiindca a furat o vaca , pe care au gasit-o si ulterior stapanul si-a recuperat-o . Deci, ce sa mai zicem ?
    Eu nu te condamn pentru nimic, asa a fost sa fie, nu ai vrut nici tu sa moara nimeni .

  • valentina paval
    Posted at 21:30h, 02 noiembrie Răspunde

    Te inteleg, te cred, sunt langa tine, asa cum sunt langa Cronica de ani de zile. E cumplit ce ti s-a intamplat, e cumplit prin ce treci in continuare, dar…toate trec si rele si bune. Eu sunt langa tine, te tin de mana in gandul meu si merg cu tine. Fii tare!

  • ionela
    Posted at 21:33h, 02 noiembrie Răspunde

    stai linistit draga serbane k nu esti singurul kruia i sa antamplat asa o nenorocire au mai fost kzuri identice cu al tau si la fel li sau dat anchisoare cu suspendare de ce sa fii tu judekt altfel?doar k esti mai cunoscut?nu nu este corect si ank ceva se pare k cineva vrea sa se anbogateask p spinarea ta OARE dak nu erai asa de cunoscut ti se mai cerea o suma atat de mare k despagubiri?cu siguranta nu ceia ce ti se antampla nu este deloc corect pt k si tu esti om si cu siguranta suferi mult din kuza asta si nu doar tu ci si familia copiii etc. fii puternic si nu te lasa klkt an picioare. cu stima ionela

  • skald
    Posted at 21:45h, 02 noiembrie Răspunde

    inca mai esti aici? dupa ce ai omorat acei oameni. Ia zi tu , cati oameni care nu ar fi avut bani ar mai fi fost liberi daca faceau ce ai facut tu?Daca eram ruda cu unul din acele victime te asteptam sa traversezi strada si te calcam pe cap.

  • Fam.Magureanu costesti VL
    Posted at 21:46h, 02 noiembrie Răspunde

    Ma bucur in primul rand ca-ti sunt atatia oameni de partea ta
    nu stiu imaginile cu Serban mi-au dat lacrimile
    mi ar parea rau sa o ia razna Serban,cu toate ca e greu in situatia lui
    multa putere Serban
    putem sa te ajutam cu vorbe frumoade de incurajare pt ca le meriti
    iti dorim liniste sufleteasca,Dumnezeu sa te ocroteasca si bucura-te de ce ai…familie copii

  • Anonim
    Posted at 21:46h, 02 noiembrie Răspunde

    Ce inseamna patetic, domnule Huidu?
    Exprimarea poate fi subiect pentru Cronica, atata timp cat sustineti ca aceasta „se vrea o emisiune ce combate prostul gust si greselili

    PATÉTIC, -Ă, patetici, -ce, adj. 1. Plin de patos, care emoționează, impresionează, înduioșează; plin de emfază, de afectare.
    Pai ce a aparut in presa? Niste fotoreportaje ” emotionamte” „induiosatoare” ” impresionabile” in care un personaj e prezentat ca plimbandi-se „singur” prin Buciresti si fiind sfarsit? O chestie total neconforma cu realitatea?

    Deci cum era cu sensul cuvantului? Ce credeai ca sunt Gadea si tu un fel de MRU?

  • gogu
    Posted at 21:52h, 02 noiembrie Răspunde

    patetic. O leaca de bulau nu ti-ar fi stricat sa iesi rezon cat de cat din mizeria pe care ai facut-o. Dar ai ales din nou prost, a treia oara in decurs de nici doi ani.

  • Marius
    Posted at 21:56h, 02 noiembrie Răspunde

    Capul sus Serbane !!!

  • Blade
    Posted at 21:56h, 02 noiembrie Răspunde

    cei care il sustineti pe serban v-ati intrebat vreodata ce se intampla cu oricare dintre voi daca omorati un om??? nu 3 !!! unul !!! in legislatia rutiera scrie negru pe alb : soferul trebuie sa aiba o conduita preventiva deci daca era un pieteon si traversa o strada nesemnalizata pt trecerea pietonilor si il omora tot il baga la ucidere din culpa….ma rog astea sunt detalii….si ca sa inchei: da ,nu era baut,nu era drogat dar daca va omora un membru din familile voastre?!?!?!? il mai sustineati? plus ca din ce am vazut prin media el avea antecedente rutiere si amenzi de viteza….

  • Eu
    Posted at 21:56h, 02 noiembrie Răspunde

    „Serbane sa-ti dea Dumnezeu putere sa treci peste”, „Serbane suntem alaturi de tine” etc. Orbilor, Serban asta al vostru a omorat niste oameni. Ingamfatul, prea plinul de el Serban a distrus niste familii. Altii fac puscarie pentru fapte mult mai „usoare” si Serban al vostru e liber sa se duca la petreceri. Orbilor care sunteti voi orbi. Mi-e sila de Serban al vostru

  • Raluca
    Posted at 21:57h, 02 noiembrie Răspunde

    Fii tare Huidu, nu te lasa influentat de ceea ce spun unii despre tine, bucurate de tot ceea ce iti ofera viata, de familie, prieteni si noi fanii tai cei care te sustin!

  • Bybi
    Posted at 22:00h, 02 noiembrie Răspunde

    Serban,fii tare!Imi pare foarte rau de ceea ce ti s-a intamplat!Sunt alaturi de tine!Cei care te judeca nu merita nici macar sa-ti stearga pantofii!Nu-ti fie teama de ei! Ei sunt niste mojici.Eu cred ca ai platit destul pentru acest accident.Dumnezeu sa aiba grija te tine!

  • lory
    Posted at 22:02h, 02 noiembrie Răspunde

    Sa-ti dea Dumnezeu putere sa reusesti sa treci prin toate cu bine.

  • Stelutz
    Posted at 22:02h, 02 noiembrie Răspunde

    Revin, ca m-am infuriat si eu dupa ce am citit prin presa.
    Dar apoi m-am calmat. Serban, trebuie sa manance si gura lor ceva!

  • dan
    Posted at 22:08h, 02 noiembrie Răspunde

    in legatura cu accidentul iti inteleg suferinta si e clar ca e doar o intamplare tragica nedorita de nimeni ce se poate intampla oricui. asa ca nu stiu de ce te acuza toti, pentru ca si ei pot fi vreodata in situatia asta. doar ca eu nu inteleg nimic legat de acea noapte. daca erau atatia paparazzi care te urmareau si, presupun, stresau de ce aveai nevoie sa mergi pe jos?

  • roxana
    Posted at 22:17h, 02 noiembrie Răspunde

    da da cred k primii au fost cei de la realitatea net un site de „stiri”de 2 bani si care tot ei au postat si filmuletul in care te filmau pe strada si aberau k esti deprimat si trist….asa cum am comentat si la articolul respectiv si acum inteleg acelasi lucru din ceea ce spui tu,erai doar deranjat de ei si atat…ma bucur k ai postat mesajul sa lamuresti lumea…ma bucur ca esti…cat despre povestea cu familiile indoliate…asa cum am mai zis…loterie dintr-o tragedie…adik de,daca tot nu face puscarie macar se se imbogateasca bn nu?ai mare grija de tine…alege mai bine sa te amuze prostia „jurnalistilor”

  • roxana
    Posted at 22:20h, 02 noiembrie Răspunde

    „ma bucur ca esti bine”am vrut sa zic…scuze

  • CosmiN
    Posted at 22:27h, 02 noiembrie Răspunde

    Ciutacu sa continue sa-i **** ciutacu’ Varanului. Normal ca reactioneaza – subiectiv, nu obiectiv – ca a fost taxat de multe ori de Huidu. Si acum, ca Huidu lipseste din televiziune, emisiunile televizuinilor Varanului nu mai au niciun arbitru moral. Vezi http://www.youtube.com/watch?v=3_F0uWLYnRA

  • Hector Brutacu
    Posted at 22:29h, 02 noiembrie Răspunde

    Se putea intampla oricui !!!
    S-a mai intamplat si altora , dar probabil daca nu au un nume public … NU PREZINTA INTERES pentru hienele din presa.

    Serban , cotarlele rapciugoase musca doar atunci cand te impiedici si cazi. Lasii musca doar atunci cand esti deja la pamant …

    Nu lua in seama japitele !

    Toti avem/au greseli mai mici sau mai mari . Niciodata nu vom sti ce ne rezerva ziua de maine !!!

    FII PUTERNIC !
    Nu esti singur . Gandurile noastre bune te sustin din umbra .

  • Ilie
    Posted at 22:30h, 02 noiembrie Răspunde

    Du-te ba in pula mea de nenorocit si vezi-ti de viata ta, iar te crezi vedeta si vrei sa-ti aperi „imaginea publica”?

    Dupa accidentul ala de la schi ti-am scris aici pe blog ca ai atata rautate in tine ca nu s-a terminat ghinionul tau, mai urmeaza si alte rele.

    Du-te si mediteaza, schimba-ti karma in pula mea, mergi la manastire, mergi in Tibet ca nu mai esti nicio vedeta, acum esti un criminal si atat.

  • ionela
    Posted at 22:40h, 02 noiembrie Răspunde

    Serbane,ai multi fani la sibiu,ne dorim sa te auzim mai des dimineata la cronicuta.
    Dumnezeu sa-ti dea multa putere si liniste sufleteasca.

    Te imbratisam cu drag.

  • Iulian
    Posted at 22:51h, 02 noiembrie Răspunde

    Am cautat in tot acest text doua cuvinte: „omor” si „crima”. Nu le-am gasit. De ce lipsesc? Poate asta este singura precizare care ar trebui facuta. Ai omorat niste oamenii. Punct. In rest lasa-ne, oricum ne e scarba de toate emanatiile parvenite cu parinti si socri senatori.

  • CosmiN
    Posted at 22:52h, 02 noiembrie Răspunde

    260 de comentarii pana acum si constat ca romanul e un MARE JUSTITIAR, si se pricepe la drept!! (si la dat cu piatra) (deci nu doar la politica, fotbal si religie).
    Sunt ca niste tate care stau pe marginea santului, si „detin adevarul absolut” fara sa stie care e diferenta dintre Craciun si Paste!!
    Si pt ei, care stiu cum stau lucrurile, am mesajul:
    – „Prieteni”, KEEP UP THE GOOD JOB!! Adica, daca vreodata ajungeti in justitie (pt. orice), NU VA LUATI AVOCAT, pt ca voi cunoasteti deja legea. Si o cunoasteti bine VA TINE?
    – Si tot „prieteni”, vedeti ca idolul vostru, Mircea Badea a explicat ARGUMENTAT de ce nu se da in cazul si conditiile de fata pedeapsa cu inchisoarea. Vedeti video: http://www.youtube.com/watch?v=KUamwUkzsVY
    – „prieteni”, specialisti in drept, in comparatie cu cazul de fata, ce pedeeapsa i-ati da voi la asta: http://www.youtube.com/watch?v=lHa5CJuURpw ? Dupa judecata voastra ar terebui eliberat urgent, pt ca n-a omorat pe nimeni!! NU?
    Apropo, jigodia asta ne-a fost prezentata tuturor tot de un angajat de-al Varanului: http://www.youtube.com/watch?v=S-eTQrfh5nI&feature=related . Acum vreau sa ii vad pe angajatii Varanului cum vin cu lectii de moralitate si justitie i fata noastra! Bleah!!

  • dAN
    Posted at 23:00h, 02 noiembrie Răspunde

    Bai, n-am vazut unul sa zica de lipsa de sosele, ca faci 3 ore pana la brasov, n-ai autostrazi, n-ai nimic, localitati de 3 case intinse pe 5 km unde sa mergi cu 50 la ora, e jenant. Nu-i iau apararea dar il inteleg, e inadmisibil, daca as merge legal prin romania as face bucuresti-oradea in 3 zile! Ok, a gresit, plateste, dar pana una alta bagati-le p*le in gat idiotilor care inaugureaza 15 km de autostrada! Dobitocilor, intai faceti autostrazi pe care sa poti merge si apoi da, daca Huidu sau eu sau oricare omoara 3 oameni la timisu de sus sau jos, da puscarie
    Pt mine si pt voi ca soferi e ok sa ai carute nesemnalizate pe drumuri nationale, caini, biciclisti beti, gropi, linii continue de cate 10 km puse aiurea, o RABA care nu merge mai mult de 40? Ce dracu aveti, parca nu traim in acelasi cacat de tara. Am oprit odata langa un radar care ma vana pe mine sa-i spun ca e o caruta complet nesemnalizata si e un pericol pentru toata lumea, s-a uitat ala cu o fata de bovina la mine si mi-a spus….pai si io ce sa-i fac ca doar nu depaseste viteza. Asta e tara….

  • ada
    Posted at 23:07h, 02 noiembrie Răspunde

    fruntea sus! atat timp cat suntem oameni, toti gresim. uneori cu vointa, alteori,fara. unii facem greseli mai mari, altii fac greseli mai mici. nu putem decide tot timpul ce vrem sa facem si ce nu. ai o familie minunata si tocmai de aceea trebuie sa lupti in continuare!

  • andreea
    Posted at 23:07h, 02 noiembrie Răspunde

    Te-am admirat , te admir si te voi admira in continuare orice s-ar intampla !!! Am crescut cu emisiunea ta ,insa acum fara tine nu prea mai are sens. Nu te lasa doborat de acesti jurnalisti(nici nu ii pot numi jurnalisti) …cam asta isi doresc ! Sunt alaturi de tine !

  • UnuAltu`
    Posted at 23:21h, 02 noiembrie Răspunde

    serban,de ce n ai luat un taxi?

    trebuiau sa se justifice cumva banii pe care i ai dat ca sa te spele prin tabloide?

    si vezi ca ti am urmarit raspunsurile.bai frate be incredibil tot tu esti tare in gura?mare obraznic esti.

    duci o pedeapsa grea de la dumnezeu.

    sa moara varanu,daca as fi in locu tau as pleca 3 ani la o manaastire shaolin de unde m as intoarce si i as altoi prin plesneala pe toti paparazzi astia.

  • Paul
    Posted at 23:24h, 02 noiembrie Răspunde

    Eu pot sa inteleg si versiunea ta insa pentru ca te-ai comportat cel putin ciudat in seara cu pricina, le-ai dat apa la moara.

    Daca te urcai si tu un taxi si mergeai direct acasa nu mai exista acest ‘santaj mediatic’.

    Cat despre accidentul provocat de tine anul trecut… e o vorba : ‘ce-ti faci cu mana ta se numeste lucru manual’. Avand in vedere traumele cu care ai ramas in urma accidentului de la ski (traume vizibile de cand inca prezentai emisiunea) parerea mea ca si sofer este ca nu aveai ce cauta la volanul unei masini…

  • ciprian
    Posted at 23:27h, 02 noiembrie Răspunde

    PAI TU NU AI NICI O VINA DECAT ACEEA DACA SE POATE NUMI AIA VINA CA AI LASAT CATIVA MINORI IN VIATA FARA REPERE SI SPRIJINUL PARINTILOR..IN REST TOTUL E OK…SMECHER DE BUCURESTI..NU DE MULT BATJOCOREAI CAM PE TOTI LA ACEA EMISIUNE DE TOT CACATUL..VIATA TIA DAT O PALMA,TU AI CONTINUAT SA BATJOCORESTI.,APOI TIA DATO SI PE A DOUA.,CONTINUI SA SFIDEZI SI SA RASUCESTI CUTITUL IN RANA CELO RAMASI ORFANI ….DUMNEZEU NU DA CU PARU,TE LASA SATI GUSTI AMARU

  • Constantin
    Posted at 23:28h, 02 noiembrie Răspunde

    Man, de ce nu le platesti oamenilor cei 800.000 eur pe care ii cer? Aceasta suma nu cred ca este imposibila pentru tine.

    Dupa parerea mea este cel mai drept lucru care se poate face in situatia data (mortii nu se mai intorc de la groapa, iar daca intri tu la puscarie nu prea ajuta pe nimeni).

    Daca ai face chestia asta ar cam disparea sentimentul asta nasol, ca bogatii omoara oamenii cu masinile, nu patesc nimic (cel mult se coiesc prin avocati daca sa plateasca contravaloarea unui logan), iar rudele victimelor tremura din frig in case ca nu au bani de incalzire. E aiurea

  • mih
    Posted at 23:29h, 02 noiembrie Răspunde

    nu zic ca nu

  • mih
    Posted at 23:32h, 02 noiembrie Răspunde

    nu zic ca nu trebuia sa faci puscarie dar nu doresc nimanui sa fie in pielea ta nici 1 secunda, cei care comenteaza si profita de tine or sa isi ia rasplata, nu stiu cine ar putea crede ca tu vei fi la fel ca inainte….ignora-i pe toti imbecilii acestia…is niste carnati nenorociti care nu stiu decat sa profite de necazul omului

  • Morris
    Posted at 23:34h, 02 noiembrie Răspunde

    eu unul cred ca nu are nici o legatura intre ceea ce s-a intamplat si meseria (serviciul) din care se castiga existenta; daca Serban era medic ce facea, nu mai opera, se lasa de meseria care ii aducea un venit pentru el si familia sa?
    Asta cu „sa faca un pas in spate” a fost mediatizata de cei din mass-media care nu il pot suferi pe Serban si se bucura de ceea ce i s-a intamplat, cu ocazia asta l-au redus la tacere.

  • Oana
    Posted at 23:34h, 02 noiembrie Răspunde

    Domnule Huidu,

    Nu v-am cunoscut decat prin momentele de miercuri seara,cand mi-ati intrat in casa alaturi de colegul dumneavoastra de la cronicuta…Urmarind printre picaturi evolutia presei din Romania(scrisa si audio-vizuala)raman siderata de cat de departe se poate ajunge(si aici nu ma refer la situatia dumneavoastra)si ce subiecte pot deveni stiri de interes national….Doar asa resusesc sa inteleg de unde pornesc toate pornirile violente si rasiste ale elevilor mei,dar si ideile lor preconcepute pe anumite subiecte…Socant a fost si cand am citit unele mesaje postate aici,dar si unele „urari” pentru persoanele care nu impartasesc ideile celor care posteaza…„Daca treci prin iad, mergi inainte.” spunea Winston Churchill si este singurul lucru care imi trece prin minte cand ma gandesc la situatia regretabila in care ati fost implicat.

  • Catalin Marutza
    Posted at 23:36h, 02 noiembrie Răspunde

    E greu bha carcotasu’ lu’ Peste sa fii si tu criticat nu?esti o lepra de om! Sper ca sa se faca odata dreptate oamenilor omorati de tine! CRIMINALULE!!! Daca aveai cat de putina umanitate in tine NU ai mai fi mancat acum CACAT… Saracul de tine esti persecutat de media, pai bai animalule, daca nu omorai 3 oameni nevinovati nu erai persecutat de nimeni! Dar sa stii ca exista o varianta foarte buna pentru a solutiona marea si insuportabila ta problema: SINUCIDE-TE!!!!!!!!!!!!!bafta…

  • Cata
    Posted at 23:57h, 02 noiembrie Răspunde

    Oamenii inteligenti vad mai departe de „porcariile media” prezentate de canalele autohtone care au indobitocit lumea si au adus oamenii la un grad de prostie si infantilism enorm de mare, – cazul individului „Ilie” de mai sus.(Sunt tare curios mai nea’ Ilie daca ti s-ar fi intamplat tie o nenorocire de genul asta te-ai fi numit singur criminal si te-ai fi exilat in neant? – Nu te mai uita la canalele TV jalnice ca ai sa ramai in vocabular numai cu un singur cuvant , care din pacate te caracterizeaza dupa cate vad!!! )
    Multa Bafta Serbane!

  • Stelian
    Posted at 23:58h, 02 noiembrie Răspunde

    Dumnezeu e cu tine, chiar daca ai gresit! Nu il uita Media este invidioasa pe realizarile tale si astfel incearca sa te distruga. Nu mor caii cand vor cainii!

  • Adina
    Posted at 00:03h, 03 noiembrie Răspunde

    Serban e nevinovat pentru moartea acelor oameni.( Condoleante famililor). El e vinovat pentru incalcarea regulilor de circulatie. Toti depasim viteza legala la ordinea zilei ca nu suntem sfinti. Ilie, Delavrancea Si ceilalti manelisti analfabeti care vorbesc de karma ar fi Mai bine sa isi vada de karma lor Mai ales cand doresc moartea altor persoane pe care nici macar nu le cunosc. Daca nu ai nimic pozitiv de spus sau scris, abtine-te Si fa ceva productiv cu timpul tau. A luat 2 ani cu suspendare pentru ca Asa e legea. Nu va convine schimbati-o voi…faceti demonstratii in strada… Ma enerveaza la culme comentariile nepoliticosilor Si ignorantilor din tara asta. Parca se bucura de necazul omului. Serbane, du-te inapoi la lucru, incearca sa uiti imaginile groaznice pe care sigur ti le amintesti zilnic. Ai grija de familia ta. Numai bine!

  • Razvan
    Posted at 00:17h, 03 noiembrie Răspunde

    Ai fost si esti un om de succes in tara asta plina de tradatori.O asemenea tragedie se poate intampla oricui,dar presa a gasit sansa sa loveasca intr-un om care reusea sa inveseleasca o tara intreaga.Din punctul meu de vedere nu trebuia sa renunti la televiziune,atata timp cat ai acceptat orice test legal si totul a fost in ordine.Succes pe viitor,sa treci peste toate cu bine.Doar Dumnezeu ne poate judeca.

  • Claudia
    Posted at 00:18h, 03 noiembrie Răspunde

    Am si eu o poveste de spus. In urma cu sase ani sora mea si-a pierdut sotul intr-un accident de motocicleta provocat (credem noi) de un taximetrist. Respectivul nu a facut nici o zi de puscarie dar stii ceva? Pe ea nu a interesat-o soarta acelui nefericit. Evident ca daca asa s-a intamplat, si el a provocat accidentul, acel om nu a pornit de-acasa hotarat sa faca o victima ci a fost o conjunctura nefericita si atat. Am discutat subiectul over and over again si am intors faptele pe toate partile (cum se intampla de obicei … da’ daca …. ). In final ajungeam invariabil la aceeasi concluzie. Faptul ca cineva ar face puscarie nu ar face-o cu nimic mai fericita, ca nu i-ar aduce sotul inapoi, ca nu vrea sa se mai distruga inca o familie si ca oricum ce va trai acel om pentru tot restul vietii e suficienta povara si pedeapsa. Si-a purtat doliul cu demnitate, s-a rugat zilnic pentru el si inca o mai face, a incetat sa se mai intrebe de ce el, de ce ea, isi continua viata si merge inainte fara insa sa uite macar o zi ce s-a intamplat. Asta zic eu raspunde intrebarii unora „ce-ai face tu daca ar fi vorba de familia ta?”. Nimic. Sunt cruci care trebuie purtate de tine , sunt cruci care trebuie purtate de familiile celor care nu mai sunt.
    Mergi inainte cu incredere in Dumnezeu. Fa ceea ce crezi ca poti sa faci mai bine, ajuta daca poti si nu te mai justifica in fata nimanui. Daca cineva isi poate imagina ca poti sa pui capul linistit pe perna in mod sigur este exact persoana care ar lua viata cuiva fara sa aiba nici cea mai mica remuscare.

  • gabriel
    Posted at 00:28h, 03 noiembrie Răspunde

    Amice, dincolo de toate mesajele astea desarte, intelege ca ai luat din prostia ta crasa viata a 3 oameni. Putea fi apropiati de-ai tai. putea fi rudele mele, eroare fatala. Nu te iertam ! pe tine si pe ai tai. Ai un lung istoric de agresivitate si mitocanie la volan. Putin te pandea toata nenorocirea asta.

  • Catalin
    Posted at 00:31h, 03 noiembrie Răspunde

    „In ochii lor si in ochii celor injectati de ura, e doar un singur vinovat:eu!”
    E clar ca ai o problema, nu mai trebuia sa faci nici un test Innsbruck, daca tu ai impresia ca mai e altcineva vinovat in afara de tine.
    Mai ai si tupeul sa te lauzi ca „dupa accident nu am parasit locul” de parca asta e o virtute nu o datorie. Santajul media de care vorbesti „vine la pachet” cu fapta ta, asa cum multi ani si tu ai trait de pe urma greselilor facute de reporteri, intr-o emisiune de rahat cu pretentii de mare clasa.
    Nu cred ca urmasii victimelor chiar vor banii tai, nu mai incerca sa te amagesti ca asa o sa-ti platesti datoria. O sa ramai un criminal cate zile vei mai avea.
    Eu in locul tau nu as mai putea sa ies la petreceri, as tacea, as disparea complet din media si din viata publica, mi-as creste copii si as indura fara sa mai comentez ceva.
    Dar tu esti un carcotas…

    Iar tu un….completeaza toti cu ce vor!

  • Catalin Bold
    Posted at 00:33h, 03 noiembrie Răspunde

    nici nu ai idee cat m/am injurat cu unii aici http://www.facebook.com/petrisor.tanase.9/posts/297608207006463?comment_id=1391294&ref=notif&notif_t=like m-au facut in toate felurile ca iti iau apararea pana a trebuit sa le dau „block” la toti . si culmea e ca fiul unuia din ei P.T. vestit bucatar (si cunoscut al familiei mele) a facut accident nedetinand carnet de conducere.masina un A6 indoita in jurul unui stalp .dar totul s-a musamalizat si acum se plange de tara in care traim si de justitia romana ca nu-l condamna pe Huidu

  • nimeni
    Posted at 00:34h, 03 noiembrie Răspunde

    stii care este problema?..

    sa incep prin.. imi pare bine pentru tine ca nu ai ajuns la inchisoare .

    dar..

    „Exprimarile de genul “daca eram eu luam 20 de ani” si “in America era deja la inchis”, se lovesc de jurisprudenta existenta!”

    gandeste-te ce s-ar intampla cum un om de rand care ar face accidentul asta. mai mult ca sigur nu s-ar fi procedat la fel.
    gandeste-te cum ar fi fost (doamne fereste) sa fie parintii tai in situatia celor din masina respectiva si gandeste-te cum ai fi reactionat tu.
    nu sunt de acord cu oamenii care te jignesc si iti spun tot felul de „epitete”.
    parerea mea ca ar trebui sa te retragi din viata publica sa iti vezi pur si simplu de familia ta sa lasi totul la o parte chiar si blogul si sa nu mai raspunzi nimanui indiferent ce iti zice.

  • Radu Tanasescu
    Posted at 00:39h, 03 noiembrie Răspunde

    Zi mersi ca nu esti in inchisoare. Eu daca omoram trei oameni infundam o puscarie.

    Ai macar decenta sa pleci capul si sa dispari din viata publica. Sub orice forma.

    Ai suficienti bani sa faci afaceri in care expunerea ta nu este necesara. Si nu incerca sa-ti impaci constiinta. Conduci asa de multa vreme, cat credeai c-o sa mai treaca pana cand se intampla ceva de genul asta?

    Nu te demonizeaza nimeni. Ne e doar sila si rusine ca traim in tara care te-a lasat in libertate.

  • Madalina
    Posted at 00:41h, 03 noiembrie Răspunde

    Serban fii tare, incearca sa pui cat mai putin la suflet tot ceea ce este rau din toata povestea asta.

    Oameni buni a fost doar un accident neintentionat. Se intampla atatea zilnic, mor atatea persoane…si nu se face atata tam tam. Nimeni nu a vrut sa fie asa, e tragic dar totusi se exagereaza. Nu va ganditi la ce povara duce acest om?

    Pacat ca atatia dintre voi s-au bucurat de emisiunile lui, de umorul caracteristic si de calitatea lui de om si acum aruncati cu noroi.
    Pacat ca exista oameni ca voi.

    Serban te voi sustine intotdeauna!

  • Alle
    Posted at 00:44h, 03 noiembrie Răspunde

    Buna Huidu,sincer iti spun nu lua in seama vorbele frustratilor! Ramai un om destept! O sa fie totul bine pana la urma ! Nu imi vine sa cred unde s-a ajuns si imi pare foarte rau.Nu sunt genul de persoana care comenteaza pe bloguri sau alte retele de socializare si nici nu imi traiesc viata prin prisma tv-ului sau a ziarelor,insa am vazut in seara asta din intamplare stirea despre tine la tv si m-a lasat fara cuvinte.Ramai tare,ramai tare pentru familia ta si nu te lasa distrus de rautatile lor,nu are rost! Iar despre Oana Zavoranu,sa fim seriosi,a vorbit despre mama ei in toate felurile posibile si imposibile,e penibil sa se atace cineva din cauza unei astfel de femei…daca ii pot spune femeie !!! Toate cele bune,nu le mai da atentie!

  • Dana
    Posted at 00:55h, 03 noiembrie Răspunde

    Ai avut nesansa Serban de trai doua experiente care ar putea fi fatale pt.oricine si anume accidentul de ski si cel de masina,doua cumpene care ti-au dat viata peste cap. Un lucru este clar,nici unul din ele nu a fost facut cu intentie si totusi s-a intamplat,dar modul in care este urmarit un om,o vedeta de catre acesti paparazzi lasa multtttt de dorit numai pt.a prinde o stire de prima pagina dar conturata cum vor ei si presupunand doar lucruri ce le convin.Iti doresc sa fii tare ,puternic asa cum te stiu toti sustinatorii,sa treci peste toate presiunile si sa nu dai satisfactie atator rautati care vin spre tine ,sa ai grija de tine si de familia ta,asta cred ca e foarte important in momente ca acestea…Numai bine iti doresc..

  • septimiu nicolae
    Posted at 01:07h, 03 noiembrie Răspunde

    Serbane,fii tare;fanii ce ii pomeneai mai devreme sunt alaturi de tine.Asta e viata,cu bune si cu rele,iar in ceea ce-i priveste pe cei ce acum se dau mari „corecti” (vezi Badea prins cu aproape 200 KM/h) nu-i baga in seama,nu merita sa-ti strici sanatatea pe oameni ca ei.Tot respectul pentru tot ceea ce ai facut, si aici nu ma refer doar la Cronicuta.

  • roxana
    Posted at 01:08h, 03 noiembrie Răspunde

    da tu domnul ilie cum te categorisesti?Cum oare se poate categorisi o persoana care vorbeste asa „frumos”la adresa unei persoane pe care nu o cunoaste personal???Nu cred k Serban ti-a gresit tie personal cu nimic asa ca abtine-te de la a vorbi ca la usa cortului(de unde vii probabil)…cei ca tine nu au respect nici fata de ei insasi dapai fata de altii…vorba CARCOTASILOR:RUSINICAAA!!!:)

  • Maria
    Posted at 01:11h, 03 noiembrie Răspunde

    Imi pare foarte rau Huidu sa aud ca patesti asa ceva.Am doar 19 ani, nu ma pricep la cuvinte, nu stiu sa analizez situatia in care te aflii sau incidentul intamplat.Stiu ca esti un om care il ”cunosc” de la 10 ani, te apreciez pe tine si munca ta,te indragesc si ma rog la Dumnezeu sa te ajute sa treci peste toate greutatile.Acum cativa ani am avut placerea sa te intalnesc si in persoana, ati fost cu Kiss Fm-ul…ceva campanie ,in Timisoara, ma bucur din suflet ca am avut aceasta ocazie.Numai bine iti doaresc.

  • ovi
    Posted at 01:17h, 03 noiembrie Răspunde

    sa meri inspre mata de ratat….esti la fel ca toti ceilalti ratati care nu va ganditii numai cu sa facetii bai si sa profitatii….la urma urmei toti sutem datori cu o moarte…asa a fost dat sa se intample
    Eu sunt un fan al tau Serban si imi este tare tare dor sa te aud spunand un banc…..sau imitandu-l pe motanul felix……iti urez mult noroc sanatate si fericire

  • Manu
    Posted at 01:18h, 03 noiembrie Răspunde

    Lucruri care nu vrei se pot intampla oricand,tu psihic vb-ind nu ai sa mai fii niciodata cel de inainte de accident,dar…la asta nu se gandeste nimeni.
    Ai gresit , toti gresim,asta e viata,gresim platim.
    Daca nu ai fi fost o persoana publica se trecea totul mai usor cu vederea.
    Stiu ca nu ai nevoie de sfaturi ,tu stii cel mai bine ce ti se inatampla, dar vreau sa stii ca simpatizez cu tine ,si nu eram unul dintre ,,fanii” tai,pt ca nu imi placea emisiunea ta,dar te respect pentru ce faceai si faci.
    Nu uita ca ai o familie,uita de restul !

  • alina oana
    Posted at 01:27h, 03 noiembrie Răspunde

    Serbane toti avem cumpene in viata iar ziaristii fac si ei ce pot sa traiasca ,condamnam felul lor de a munci dar condamnam si felul in care televiziunile isi fac audienta.Nu esti nici primul si nici ultimul care a gresit ar trebui sa te lase sa respiri sunt convinsa ca nici tie nu iti este usor.Fruntea sus ca o sa uite si iti poti urma viata normal 🙂 Fi tare !

  • sandu tudose
    Posted at 01:36h, 03 noiembrie Răspunde

    De multa vreme am tinut sa iti scriu un mesaj aici, nu sunt sigur ca il vei si citi dar imi voi asuma acest risc de a scrie un mesaj care sa ramana necitit…altii scriu ziare intregi si nu le citeste nimeni decat aia de la corectura. In fine, ideea e ca esti un criminal,autoturismul cu care i-ai ucis pe acei oameni iti este arma si nu numai ca ai avut martori la crima comisa de tine pe membrii familiei tale,mai ai si amprentele pe acea arma. Nu ti se pare ciudat ca traim intr-o lume in care un permis de conducere se poate obtine atat de usor de catre persoane care nu il merita,dar un permis de port arma de foc letala se obtine MULT mai greu, si ciudatenia ciudateniilor e ca ambele permise, odata obtinute, te duc mult mai aproape de posibilitatea ca si TU, sa devii un criminal. Dupa parerea mea, nu e deloc gresit sa fii numit criminal, drept pentru care sa platesti pentru crimele comise! E foarte simplu daca te gandesti putin, si imi vor da dreptate multi: obtii permis de conducere,la prima statie de autobuz populata acrosezi in plin cu 50-60km/h, nu e nevoie nici sa depastesti limita de viteza, si cu siguranta omori 3 oameni. Si hop-top am facut acelasi lucru pe care l-ai facut si tu,am UCIS 3 oameni, pentru ca nu am respectat regulile de circulatie care spun ca eu sunt OBLIGAT sa circul intr-un anume sens pe fiecare din benzile de mers,exact ce faceai si tu in momentul in care ai comis CRIMA, circulai pe contra-sens…NU AI NICI O SCUZA,TU CONDUCEAI CU BUNA STIINTA AUTOTURISMUL,NU ERAI BEAT, NU ERAI DROGAT, NU TE AMENINTA NIMENI CU PISTOLUL LA TAMPLA SA GONESTI CU MASINA PE CONTRASENS, DREPT PENTRU CARE AR TREBUI SA FII BARBAT SI SA MERGI SA-TI ISPASESTI PEDEAPSA PE CARE NORMAL AI MERITA-O, NU CE AI PRIMIT!!!! FII BARBAT CRIMINALULE, CAND AI BAGAT CHEIA IN CONTACT SUNT SIGUR CA AI FOST BARBAT…

  • tatian anghelescu
    Posted at 01:41h, 03 noiembrie Răspunde

    pentru ilie [ special am scris cu litere mici asa cum este si persoana care a simtit nevoia sa dea lectii]. sa stii ca daca nu esti in stare sa realizezi ca se poate intampla oricui ,oricand ,inseamna ca ai trait si traiesti degeaba.cat despre vedeta sa stii ca nu tu te declari asa ci esti ,daca esti ,recunoscut de ceilalti. tu oricat ai vrea nu vei reusi. este blestemul oamenilor mici care nu lasa nimic in urma lor. cred ca am adresat prea multe cuvinte unei persoane care nu le merita
    Serban ,fii tare , ai o familie frumoasa si gandestete la ea. mi-as fi dorit sa te cunosc mai bine dar la varsta mea macar un lucru am invatat ,sa cunosc oamenii. Nu am nevoie decat sa vad un om si sa ii inteleg atitudinea . viata merge inainte asa cum vrea Dumnezeu,cu bune si rele si importanta nu este destinatia [ pe care o stim cu totii] ci drumul .Valoarea unui OM este suma valorilor generate de acesta nu parerile unora si altora. Ti-o spune un om care a trecut prin multe ,si mai trece inca .am ajuns la 61 de ani si cred ca am peste 2 milioane de km la volan. am adormit si de doua ori conducand. totusi m-a aparat Dumnezeu . puteam sa fiu oricand in locul tau si de aceea te inteleg.iau viata asa cum mi-a oferit-o Dumnezeu si nu ma plang. iti doresc multe clipe fericite alaturi de familie.

  • unu
    Posted at 01:49h, 03 noiembrie Răspunde

    Iti doresc bafta si liniste sufleteasca la parnaie

  • alina oana
    Posted at 01:54h, 03 noiembrie Răspunde

    DOAMNEEEEEE am citit toate comentariile si vreau sa spun ca presa in cazul de fata e minciuna pe langa ce rautate au unii oameni..nu imi venea sa cred ,,, sa ridice piatra cel ce nu a gresit niciodata…cati suntem soferi si depasim cu buna stiinta viteza legala?sa ridice mana sus cine merge doar cu limita admisa de lege…ce naiba mai oameni buni… a gresit e drept sincere condoleante pentru familiile indoliate insa nu e nici primul nici ultimul care a gresit… avem cazuri bine stiute : teo peter sotia lui Paunescu si sa avem pardon tot suspendare… faptul ca se lua de vedete … cine stie ce inseamna pamflet intelege prea bine rolul carcotasului… Serbane fi tare chiar sunt convinsa ca suferi tu destul cu mustrarile de constiinta …chiar e necesar sa loviti un om cand e la pamant in halul asta?si va mai numiti oameni?Cata ura puteti avea in voi? invatati sa fiti oameni .. va lipseste compasiunea si obiectivitatea…priviti in jur…si judecati logic… nu il mai amenintati atat stiti foarte bine ca orice rau se intoarce pana la urma asupra voastra..INCA odata SERBANE FI TARE te apreciez si te stimez !

  • Luca Constantin
    Posted at 02:15h, 03 noiembrie Răspunde

    Huidu nu are nimeni nici un drept sa te judece!
    Asa ca eu sunt alaturi de tine!
    sunt un pusti de 19 ani dar am crescut cu tine deci stiu cine esti!

  • CosmiN
    Posted at 02:26h, 03 noiembrie Răspunde

    Scuze, da’ eu in loc de „Aschia nu sare departe de gard!” as fi spus „Cine suge de la pisica (/motan) soareci mananca!” :p =))

  • Cetateanul
    Posted at 02:29h, 03 noiembrie Răspunde

    In primul rand ma bucur foarte mult ca ai mai scris un articol pe blog. 🙂 Chiar nu am vrut sa fii pierdut asa in carnavalul asta mediatic toxic. Pentru mine si multi alti cred ca ai fost o voce reprezentativa. Respect in continuare.

    Cat despre mitocania asta de media si paparazzi, ei se tin ca o guma de papuc din cauza ca nu este nimic ce i-ar putea opri, legal vreau sa zic. Sunt sigur ca daca cauta temeinic si cu mult efort, gasesc undeva un gram de bun simt sa stie unde e limita. Dar, dupa cum probabil ti-a dat seama, recompensa a fost pusa pe capul tau, si aici nu vorbesc la termen propriu, ci pur si simplu faptul ca cel ce poate sa te faca sa vorbesti devine un fel de nominalizat pentru reporterul anului in media. O prostie adevarat, dar nah la noi nu ai nevoie de multa minte sa iti dai seama ca omul nu vrea sa iti vorbeasca, asa ca o sa foloseasca orice tactica murdara invatata. Ce sa le mai ceri? Au invatat de la cei mai rai.

    Cat despre oamenii astia controlati de avocati, nu as putea fi mai de acord. Deoarece nu cred ca e un singur avocat smecher care nu ar vrea sa aiba pe CV-ul lui ca a reprezentat pe cineva impotriva unei persoane publice, dar in special faptul ca e Serban Huidu, cineva care e mai cunoscut decat toti politicienii la un loc. Sunt sigur ca ai urmarit toate procedurile si ti-ai indeplinit datoria civila pana in prezent, trebuie sa fie asa ca in societatea noastra daca esti om bun, suferi. Asta e realitatea.
    Pana la urma tot aia mai suspiciosi castiga mau multi, mai bine. Nu ma intelege gresit nu vreau sa generalizez, dar sincer, ca sa fii un om bun, integru, de succes aici trebuie sa fii ‘cu minte’ si nu ‘cuminte’. Sa fii bun, foarte multi cred ca trebuie sa fii si cuminte, si o sa duci o viata buna. Ei, eu nu cred asta, cuminte poti sa fii pana la un punct legal si moral pentru legile nescrise. Mai important e sa fii cu minte.

    E greu acum, dar cred ca incet incet se va pierde treaba asta, mult success in continuare si sper ca mai scrii articole pe blog. Sa fii bine incontinuare…

  • catalincho
    Posted at 03:31h, 03 noiembrie Răspunde

    Serban,imi pare rau pentru ce ti se intampla ..eu sunt momentan intr-o situatie asemanatoare,dar ca parte vatamata …tatal meu a murit intr-un accident auto in care nu a fost decat o victima colaterala,adica: 2 masini s-au lovit pe banda 1 si 1 dintre ele a ajuns pe banda 2’a iar tatal meu a intrat in ea din plin ..pana la urma tatal meu a murit …nu m-a sunat nimeni sa-si ceara scuze,sau sa-mi zica:” hai ca va dau salariul lui pe luna,macar pana luati asigurarea” sau sa ma intrebe cat a fost in spital(11 zile) esti bine?el cum e?nimic..nimic….tu esti de apreciat pentru gestul asta,iar de condamnat pentru ce s-a intamplat,ca iti dau cu suspendare sau cu executare este treaba procurorilor,insa..vreau sa zic ca..eu nu ii acuz direct pe cei vinovati de moartea tatalui meu,pt ca este un accident si i se poate intampla absolut oricui…moral,am ce sa le reprosez,altfel nu…imi pare rau prin ce treci si sper sa iti revii,sa se faca voia Domnului si nu voia omului! sper ca citesti aceste randuri,mi-ar placea o confirmare! sunt alaturi de tine sufleteste 🙂

  • zappp
    Posted at 03:35h, 03 noiembrie Răspunde

    Ce dragutz!!! o petrecere data de Roton, fix recomandarea medicului si a constiintei tale atat de ‘vinovate’ fara indoiala….
    N-as vrea sa fiu in locul tau dar oricum, se pare ca putin iti pasa. Daca chiar iti pasa, TU cu manutzele tale le ofereai amaratilor alora un ajutor material fabulos pentru CRIMELE comise de TINE in loc sa astepti in pula mea hotarari judecatoresti si alte alea, figuri pe capul tau ca intotdeauna. Si ce dreq mai conteaza caai depasit sau n-ai depasit, ca te-ai intors in loc sa BELESTI ochii in parbriz sau caai adormit cu balele curgandu-ti pe bord – ideea e ca ai produs un accident cu TREI MORTI. Eh, fiecare primeste ce MERITA. Enjoy your fucking life!

  • Mari
    Posted at 04:07h, 03 noiembrie Răspunde

    Buna Serban, eu de-abia te cunosc.
    Tu iti faci probleme de asa zisa „presa” din Romania? Ai nu se poate numi presa. E doar can can pentru d-astia gen Ilie, care sta cu p*la-n gura de dimineata pina seara. N-are saracu’ si el vocabular, dar a invatat un cuvint nou: „karma”. Adica vorbeste cu curu’, ca sa cobor la nivelul lui.

    Alde Ilie sint aia care se urca la volan pentru un bax de bere si se grabesc ca si cum le-ar naste nevasta.

    Am stat 2 luni in vara asta in Romania si mi-a fost frica sa trec strada. Si chiar am si zis: „astia isi permit sa-l judece pe Huidu?!”
    Daca lor nu li s-a intimplat beleaua, isi permit sa vomite sentinte: „esti un criminal, in p*la mea”.

    Mie mi-e sila de toti taranii astia, care n-au 20 de cuvinte in vocabular, da-si trag masina bengoasa si te fac zob pe trecerea de pietoni. Iar cind unuia cunoscut i se intimpla beleaua, scuipa ca niste viermi sentinte si condamnari.

    Chiar nu merita sa-ti bati capul. Traieste-ti viata asa cum poti, cu povara pe care numai tu stii cum o porti, fa ceea ce crezi ca e de facut si da-i „in p*la” pe toti.
    Ce ti s-a intimplat tie i se poate intimpla oricui… mai ales astora ca Ilie, care pun pariu ca nu merge cu 50/h prin localitate.

    Iar pe Ilie il trimitem in Tibet, poate se mai calmeaza „in p*la mea” si invata si ce inseamna „karma”.

  • mari
    Posted at 04:13h, 03 noiembrie Răspunde

    Si inca ceva pentru alde gheorghe si ilie: pe porcul ala de paunescu (special am scris cu litere mici) l-ati pupat in cur si i-ati facut inmormintare de erou. Inca azi il mai pomeniti ca si cum ar fi fost marele geniu creativ care a pus trei rime in cruce, uitind cit l-a lins in fund pe ceausescu si cit v-a mintit cu cenaclul ala…
    si totusi nevasta-sa a ucis niste oameni si e libera.

  • Cosmin
    Posted at 05:14h, 03 noiembrie Răspunde

    Cum iti permiti ma lepra ordinara sa te simti ofensat si hartuit de oricine de pe planeta asta, tu un jeg ordinar care ai omorat 3 oameni doar pentru ca tu esti un jmecher plin de bani cu mertan. Bai cacatule nu mai fi asa plin de tine, ca ai omorat 3 oameni. Daca as sti ca nu patesc nimic te-as omori cu sange rece. Oricum sper DIN TOT SUFLETUL sa-ti moara plozii, ca sa vezi ce e suferinta si durerea, pentru ca asta meriti. Vreau sa te vad in mizerie, plin de boli si singur. Mortii ma-tii de gunoi, iti permiti tu

  • Cosmin
    Posted at 05:15h, 03 noiembrie Răspunde

    Sa scoti ceva pe curu ala de gura, cand tu esti o flegma, un cur de om. Taci in mortii ma-tii si fa cancer si mori!

  • Cosmin
    Posted at 05:19h, 03 noiembrie Răspunde

    De fapt cel mai mult ii urasc,rectific, le urasc mai ales pe proastele care te sustin, toate cacatele cu funduri de sifoane care sunt atat de proaste ca pute pamantu sub ele. Vin ele, proastele si spun, nu-i nimic SE MAI INTAMPLA! Cum adica fai muistelor se mai intampla? Sa dea peste voi firati ale dracu de vomate

  • Ana Mari
    Posted at 06:10h, 03 noiembrie Răspunde

    Ma bucur nespus ca esti puternic, ca iti faci datoria de a ne marturisi adevarul desi multi dintre noi banuiam ca ai fost hartuit.
    Nu ne vom indoi de tine stim cine esti si tocmai de aceea te iubim. Nu eti singur, ne ai pe noi:) Stim realitatea tocmai de aceea sarim la lupta, pentru ca meriti.
    Succes si nu ii lasa sa te puna jos.
    Am incredere in tine.

  • ValiE
    Posted at 07:32h, 03 noiembrie Răspunde

    Salut Șerban,
    As fi vrut sa-ți scriu o poveste mai ampla insa este prea intimă pentru a o face publica.
    Așa ca am sa mă rezum la a spune ca-mi pare sincer rău pentru intamplarea asta trista. Cunosc, din păcate, prea bine chiar, momentele cumplite prin care treci.
    Ca si cum nu ar fi de ajuns presiunea sufleteasca pe care o porți pentru cele intamplate, mai trebuie sa induri si atacul hienelor fără pic de suflet.
    Nu pot decât sa-ți urez sa-ți găsești resursele necesare pentru a-ti duce mai departe crucea.
    Mult succes.

    PS : pentru cei ce cred ca executarea pedepsei ar fi fost soluția dezirabila, va întreb : la ce-ar folosi societății ca Șerban sa petreacă 2, 3, 9 ani după gratii? Lucrul asta ar întoarce pe lumea asta victimele? Oricât ne-ar plăcea este imposibil. I-ar servi lui Huidu ca lecție? In mod cert nu, pentru un om cu constiinta, deja pedeapsa este cumplita – trebuie sa-si continue viața având pe constiinta viața a 3 oameni. Încercati, dacă puteți fi sinceri cu voi, sa va puteți in locul lui si sa analizati situația si din acest unghi nefast.
    Nu am văzut pe nimeni îngrijorat de faptul ca autorii unor astfel de accidente tragice pot reveni la volan, din punct de vedere legal, după o perioada de timp. Nu asta este rolul teoretic al pedepselor pe care societatea le aplica indivizilor de greșesc? Nu de dorim ca autorilor sa nu li se permită, pe cât posibil, sa comita din nou aceeași greșeală?

  • Ana
    Posted at 07:53h, 03 noiembrie Răspunde

    Pentru toti cei care spun ca a fost neintentionat, se poate intampla oricui… Nu este nimic neintentionat cand alegi sa mergi pe contrasesc in curba. Faceti si voi calculele, ce e neintentionat in asta ? In viata facem niste alegeri, bune sau rele cu anumite consecinte. D-l Huidu a ales sa intre pe contrasens in curba, de buna voie si nesilit de nimeni. Suntem cu totii responsabili de viata noastra si de alegerile pe care le facem. Nu e ok sa ne ferim atunci cand vine si pedeapsa. Dupa felul in care D-l Huidu reactioneaza la adresa jurnalistilor/paparazzi-lor in acest articol, nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi reactionat daca rolurile ar fi putin schimbate in acel accident, cum ar porni D-l Huidu impotriva faptasului. Momentele de cumpana din viata vin sa te trezeasca, stai putin pe loc si te intrebi daca e ok viata ta si daca e ok sa ai asemenea reactii ca ale d-lui Huidu. Nu sunt de partea celor care il acuza, nici a celor ce sunt alaturi de el. Dar sa spui ca a fost neintentionat… poate doar inconstient. Restul e matematica simpla: ai gresit, plateste. Deprivarea d-lui de libertate nu ar aduce mortii inapoi, e stupid sa avem logica asta, dar ar preveni alte victime. Pt ca e pasibil de greseli. Si ar da un exemplu pt toti cei ce se aventureaza astfel. Vrei sa mergi cu 100 si la h, du-te pe autostrada. Si in plus ce-i atata graba ?Ne putem bucura de viata asta in liniste, fara zgomot si incet. Si haideti sa nu mai dam vina pe tara fara a veni noi insine cu solutii, ca drumurile sunt cum sunt, etc. Pana se schimba ceva, trebuie sa ne descurcam cu ce avem. Cine da cu paru’ sa vina si cu solutii, altfel nu mai au rost toate aceste invective. ORICE ACTIUNE ARE O REACTIUNE, cu totii stim asta.

  • Ana
    Posted at 07:57h, 03 noiembrie Răspunde

    Si cu se poate intampla oricui… asta inseamna dragilor, ca si voi ati alege/ati ales la un moment dat sa intrati pe contrasesc in curba. Oare sa fie ok asa ? Nu e ca si cum ai sparge o farfurie, ah, se poate intampla oricui, sau ai cazut si te-ai julit. Alegerea ta a avut consecinte asupra altcuiva si poate e mai usor sa spui ca se poate intampla oricui atunci cand nu ti s-a intamplat tie.

  • Monica
    Posted at 08:06h, 03 noiembrie Răspunde

    Sa-ti dea Dumnezeu puterea sa depasesti toate problemele! Doar El stie ce planuri are cu tine! Cert e, ca i se putea intampla oricui! Cat despre presa….asta nu e presa, am renuntat sa mai lucrez in presa de vreo 5 ani…cand deja incepuse sa musteasca de pitzi,sili, bibi, sanzi…badea, ciutacu, zavo and so on. Iti doresc sa ti se intoarca binele facut si sa iti recapeti optimismul.

  • IULIA
    Posted at 08:07h, 03 noiembrie Răspunde

    Buna ziua,
    In momentul asta,fara scuze sau reprosuri,sunteti echivalentul Dr.-ului Ciomu.Imi este foarte greu sa va spun,dar asta e!Poporul vrea sange?!?
    In anul 2 la Medicina,doctorul care ne preda neurologie,fiind la accidentul vascular ischemic/tranzitor/hemoragic;mi-am permis sa ridic mana sus si sa intreb”Dr. Ciomu”?.A lasat creta din mana ,s-a intors si a inceput sa ne povesteasca o „poveste de cosmar”.Dr.Ciomu a avut parte de un asemenea episod,a reiesit pe RMN-CT si cand profesorul meu i-a atras atentia sefului cel mare din comisie,acesta i-a replicat”poporul vrea sange”!si noi „tre’ sa mancam o paine”….Comentariile sunt de prisos.
    Eu nu cred,cu riscul ca va creez oares’care neplaceri,ca ati fost/sunteti reabilitat complet dupa lovitura pe care ati suferit-o la schi.Cel putin in momentul impactului,chiar daca,doar roata masinii a derapat si s-a ajuns unde s-a ajuns.
    Cat aveti de plata?Cam cat a fost si de pe urma lui Ciomu;singura diferenta fiind ca platim noi,cetatenii din taxe si impozite.
    Cat mai dureaza linsajul mediatic?Cat a durat la Ciomu?8-9 ani…Destul ,cat sa va inarmati cu rabdare.
    Intre timp,va doresc sa va creasca copii mari si sa va bucurati de ei!
    Numai bine!

  • Oana
    Posted at 08:09h, 03 noiembrie Răspunde

    Serbane, nu te lasa influentat de ura oamenilor. Ai gresit dar nu este sfarsitul pamantului, fruntea sus si mergi mai departe pentru tine si familia ta. Ma ingrozeste rautatea oamenilor, care se hranesc din ura. Au o mare invidie pe toti cei ce reusesc in viata, iar atunci cand li se intampla ceva rau celor invidiati de ei, se „hranesc” din acea tragedie. A fost un accident, asa ca termenul de criminal nu-si are rostul aici, mai criminali spiritual, sunt cei ce arunca cu vorbe pline de venin. Multa sanatate si Dumnezeu sa te ajute sa ai o viata frumoasa.

  • Leeview
    Posted at 08:10h, 03 noiembrie Răspunde

    Oricum o luam, din cauza lui Serban au murit oameni. Este corect sa ii luam apararea? Sau sa cautam dreptatea? Am fost un fan al lui Serban inca de pe vremea Cronicii Carcotasului (si inca sunt) dar nu pot sa fiu de acord cu exprimare de genul „nu ma las calcat in picioare” (cu masina e bine?). Este drept ca ziarele de scandal sunt ingrozitoare dar asta este pretul pe care trebuie sa il plateasca orice persoana publica si imi pare rau ca Serban nu a inteles asta.

  • Dora
    Posted at 08:15h, 03 noiembrie Răspunde

    „In ochii lor si in ochii celor injectati de ura, e doar un singur vinovat:eu!”…??? Ar mai fi altcineva?

  • lara
    Posted at 08:37h, 03 noiembrie Răspunde

    ma simt infiorator cand citesc comentarii si vad din ce lume fac parte!Imi cer iertare,Serban!Iarta-ne,ca nu mai stim ce gandim!Psihologic,sociologic…exista explicatii,dar tu ai cazut victima si imi pare nespus de rau pt tine!Forta ti-o vei gasi in interior si de la cei apropiati tie!Ganduri bune din partea familiei mele!

  • Andreea-Luciana
    Posted at 08:43h, 03 noiembrie Răspunde

    Media reprezina curiozitatea oamenilor, si sunt al naibii de buni la asta pentru ca ei sunt platiti pe rating. Nu ai cum sa scapi.
    Din pacate viata ta nu prea mai are mare pret. Atunci cand a fost accidentul, ai murit intr-un fel si tu, pentru ca trebuie sa raspunzi de moartea acelor oameni.
    Ceea ce pierde lumea din vedere sunt sotia ta si copii tai, care nu sunt cu nimic vinovati.
    Eu iti doresc tot binele din lume. Sper ca toti sa isi dea seama la un moment dat ca isi bat joc, nu de tine care esti responsabil, ci de tot restul lumii implicate, inclusiv de ei insasi.

  • Capsunarul
    Posted at 08:55h, 03 noiembrie Răspunde

    n-am văzut în viața mea o adunătură de pupaci mai mare ca asta! doar la Antena 3 mai există așa ceva, dar nici acolo…

  • ce conteaza
    Posted at 09:00h, 03 noiembrie Răspunde

    Serban Huidu, ia incearca sa-ti aduci aminte ce s-a intamplat in 2010, cand un om care nu era nici persoana publica si care nu facuse rau nimanui, a fost linsata mediatic de voi toti. De ce? Ce pariuri ati pus voi televiziunile si cativa oameni politici pe cum o sa reactioneze un absolvent spiru haret care avusese parte de o viata de rahat? I-ati intrat fraudulos in computer, ati filmat-o in casa, ati interceptat-o pe celular cu programe ilegale, ati colaborat cu hackeri, cu saritii de pe un atelier literar, i-ati inscenat chipurile o farsa, atacand-o pe strada ca sa o speriati si radeati, va hahaiati si va bateati joc de familia respectiva si mai ales de ea. Ati facut niste lucruri execrabile si daca as vrea as putea sa va dau in judecata pentru incalcarea sigurantei, pentru violarea intimitatii si atac la viata privata. Si acum te plangi tu? Ca esti linsat media de tabloide? Acum nu mai razi, nu? Incearca sa-ti aduci aminte… Desi am vazut multe la viata mea, inca mi-e greu sa cred ca oameni care isi aleg profesia de jurnalist, care trebuie sa aiba o deontologie profesionala, care trebuie sa informeze corect cu surse verificate de cateva ori, sa lucreze in sprijinul cetateanului, asa cum si un medic trebuie sa lucreze pentru pacient pana la urma, sunt in stare sa faca asa ceva, sa se preteze la asa ceva. Pentru mine ati incetat sa existati nu numai ca oameni media, dar si ca oameni in particular. In fond sunt atatea lucruri frumoase de facut si de admirat pe lumea asta incat nu meritati atentie nici macar cat timp am pierdut scriind acest comentariu. Rusine sa va fie! Dar asta se intampla cu `oameni` vanduti care isi folosesc doar paleocortexul. In tot cazul imi pare rau de ce ti s-a intamplat si ce ti se intampla in continuare. Dar sunt colegii tai din media… `fratii` tai, nu? Iti doresc intelepciune, sanatate, credinta si putere sa depasesti aceasta situatie.

    Cred ca tu confunzi….cronica nu a facut niciodata asta!

  • julia
    Posted at 09:23h, 03 noiembrie Răspunde

    Parearea mea este sa intrerupi activitatea pe internet pentru-ca oricare este si va fi raspunsul celor din justitie si oricat de bine vrei tu sa faci pentru a trai in liniste odata ce intri aici ve-i fi socat si fizic terminat pentru toate jignirile rautatile care ti se aduc in repetate randuri de cei care gresesc si nu vad ,toti gresim dar nu ne uitam la noi tot la cei de langa noi ne uitam si judecam m-ai rau ca justitia .Lasa-ti omul in pace si uitati-va la mijeriile si greselile voastre ca are cine sa-l judece doar unul judeca Dumnezeu ,i-si primeste pedeapsa mult m-ai mult decat suficient eu cred ca nu m-ai puteam sa indur atatea jigniri si lovituri de peste tot si clacam .Sa ai grija de cei de langa tine Serban ,oricarui om se putea intampla si nu se facea atata taraboi ,asa a fost sriS sa se intample fiecare avem sa tragem un necaz mare in viata depinde cat de mare si cum il trecem .Cat despre cei care s-au pierdut in acel accident nu cred ca se linistesc acolo unde sunt cand se uita in urma si vad atata durere in urma si din partea celor dragi si din partea oamenilor care judeca cum vor ,Sa-i pomeniti si sa traiti sa-i purtati in suflet cu dragoste ,ierta-ti pe cei care gresesc ca-ci si noi vom fi iertati de Dumnezeu pentru-ca m-ai multe pacate avem noi decat un amarat care a facut un accident ,Nu a pus omul piciorul pe pedala si a spus in gand ,,,Ia sa-i omor sa-i trantesc si sa ii vad lati!!!.Bune sunt si drumurile in Romania .Si eu am avut o matusa care a condus cativa kilometri cu masina a facut-o zob si pe ea si pe sot si pe sora .A derapat masina si a intrat in coliziune s-au izbit si sa ales praful .Ce a-r fi trebuit sa cautam in negrul cerului sa il infundam pe vinovat sa i-l omoram si sa aplaudam .Sunt altii care ne-a luat painea si abia traim si altii care au luat miliarde de bani si traiesc pe picior marre ,altii care ne arunca dosarele in foc si nu ne da dreptul ,Judecati dupa cum va merge creierul ,lasa-ti omul sa traiasca ,o sa auziti poate peste un timp ca nu stiu ce-a facut cu el si atunci tot asa va intrebati ,de ce?cum? .Pai cum daca ii luati si picatura de viata si i-o smotociti in fel si fel de moduri .Ganditi-va la DUMNEZEU SA NE IERTE PACATELE CELE FACUTE DE VOIE SAU FARA DE VOIE CU FAPTA CU GANDUL .SANATATE SERBAN SPER CA PENTRU BINELE TAU SA NU M-AI CITESTI TOATE ACUZELE SI JIGNIRILE CA SA-TI FACI RAU SI FAMILIEI TALE LA FEL .INCEARCA SA NU M-AI DA-I IMPORATANTA JIGNIRILOR ,EVITA SA M-AI INTRI SI LASA JUSTITIA SA-SI FACA TREABA .SANATATE CELOR CARE SI-AU PIERDUT PE CEI DRAGI SA TRAITI SA-I POMENITI

  • AdiT
    Posted at 09:36h, 03 noiembrie Răspunde

    Consider ca noi n-avem nici un drept sa judecam omul Huidu. In primul rand nu pentru accident. Oricine comenteaza cred ca e constient ca in orice zi in orice moment poate pati la fel,poate sa faca pe altii sa sufere din cauza lui sau poate suferi el din cauza altora.Deci lasati pietrele jos… Iar in ce priveste ura pentru personajul Huidu: oameni buni omul asta avea o emisiune in care lua peste picior alte emisiuni, personaje etc. Nu-ti place o emisiune muta pe alt post sau stinge TV-ul. Avem libertatea asta. Si atunci de unde naiba atata ura? P.S. Nu stiu ce sa zic depre ziaristii de tabloid sau emisiunile „mondene”, pe de-o parte asta-i meseria lor… cum ziceam si mai sus nu iti place ziarul nu citesti, sau muti pe alt post. Ma intreb insa, daca tot au jobul asta,sa „manance cacat”, oare le-o fi placand?

  • delica
    Posted at 09:50h, 03 noiembrie Răspunde

    draga Serban,
    cu siguranta ceea ce iti voi spune eu au facut-o zile intregi, cei apropiati tie. ceea ce a fost a fost, numai tu stii cum e sa traiesti cu asta in fiecare zi. ceea ce se intampla acum insa, nu are nicio legatura cu ceea ce a fost, are legatura doar cu setea de senzational a presei, din care si tu faci parte si cunosti aceste lucruri mai bine ca mine.
    cu siguranta ai momente bune si mai putin bune in existenta ta. ai momente cand esti puternic si cand nu mai esti puternic. e firesc, asa se intampla cu orice om normal. diferenta e ca momentele tale bune sau nu prea bune sunt vanate si apoi zugravite in mass-media, dupa cum cere setea, anterior amintita, de senzational. destinul tau a fost asa, nu poti da timpul inapoi. poti doar sa te coporti onorabil si sa astepti sa treaca „uraganul”. la tine dureaza mai mult decat in cazul unui om simplu, necunoscut. deci solutia…sa astepti. numa’ bine!

  • Sv
    Posted at 09:57h, 03 noiembrie Răspunde

    Serban ai gresit, teribil chiar. Ai luat viata unor oameni si vei trai cu aceasta tragedie tot restul vietii. N-as vrea sa fiu in locul tau. Fii tare!!! Pentru familia ta, pentru noi care nu ne-am lepadat de tine inca! Te respect inca o data pentru ca te-ai retras si te-ai abtinut sa nu participi la razboiul mediatic ce s-a abatut asupra ta.

  • Huminiuc Oana Monica
    Posted at 09:59h, 03 noiembrie Răspunde

    Serban, tu nu trebuie sa dai explicatii nimanui,nici macar ceea ce ai scris aici. Tu nu ai avut NICIO VINA pt accidentul acela. Nu s-a intamplat pt ca ai vrut tu, ci pur si simplu asa a vrut Doamne Doamne, stie El de ce. Nu mai pleca urechea la toti rautaciosii care te ataca, lumea e ff rea, vrea doar sa faca rau si se bucura de necazul tau. Te ataca cu fel de fel de cuvinte doar ca sa-ti faca rau. Si pt ca s-a intamplat ce s-a intamplat, asta nu inseamna ca de acum nu ai voie sa iesi la petreceri sau oriunde vrei tu, ci sa stai numai in casa si sa suferi. Cred ca toate necazurile tale sunt din cauza blestemelor sau vrajilor Queridei. Lasa trecutul in urma si traieste-ti viata ca si cum nimic nu s-a intamplat! Ai sa vezi ca odata cu trecerea timpului vei uita din ce in ce mai mult si te vor afecta problemele care le ai acum din ce in ce mai putin. Este foarte foarte multa lume care crede in tine, in nevinovatia ta, te sustine sufleteste si sufera o data cu tine!! Ne este dor sa te vedem la Cronicuta, ne este dor de tine! Iti dorim tot curajul din lume si toata linistea de care ai nevoie! VA FI BINE, AI SA VEZI, SE VOR REZOLVA TOATE!! TE IUBIM ENORMMM, STEFAN HUIDU!!

  • lulu
    Posted at 10:03h, 03 noiembrie Răspunde

    nu se mai poate face nimic pt oamenii aia este clar….m-am pus in locul oamenilor si sincer nu vad de ce ar fi incalziti daca ai sta tu dupa gratii…..eu iti doresc sa ai parte de sanatate si dragoste in viata ta pt ca cea mai grea cruce este cea pe care o porti in momentul de fata…pedeapsa mai mare nu cred ca exista si asta ar trebui sa inteleaga foarte multi din teapa lui Cosmin de mai sus care este o scursura de om cu gura mult prea mare…pe el il incurajez sa isi termine cele 12 clase si sa se puna o clipa in locul tau…..oamenii mor! nu cred ca ai pus capat zilelor acestor oameni cu buna intentie deci nu te pot considera criminal….esti un om si meriti sa fi iertat o data pentru totdeauna….

  • Ana - Maria
    Posted at 10:03h, 03 noiembrie Răspunde

    Nu mai citi comentariile rautacioase! fereasca Dumnezeu sa li se intample si lor asa! Fii puternic!

  • andrei
    Posted at 10:07h, 03 noiembrie Răspunde

    bai dezaxatule…daca ai ceva personal cu el ai cu el dar ce ai cu persoanele care lasa mesaje de sustinere?Cine te crezi tu sa jignesti asa lumea dupa bunul tau plac? Se vede cat esti de retardat!!!

  • razvanb1romania
    Posted at 10:10h, 03 noiembrie Răspunde

    Singura sansa a lui Huidu este sa se intoarca la Dumnezeu, sa se pocaiasca si sa creada in Isus Hristos

  • mircea
    Posted at 10:12h, 03 noiembrie Răspunde

    Cat de nenorocit trebuie sa fi ca sa dai vina pe „Varan” pentru ceea ce tu, in cunostinta de cauza, ai provocat ?!
    Obsesia ta bolnava te duce tot catre oamenii pe care tu ii urasti de moarte. Dar cum sa acuzi pe altcineva in afara de tine pentru ceea ce s-a intamplat ? Cum ?!!!
    Vina iti apartine in totalitate (chiar daca, la proces, ai incercat sa o arunci pe copii, care, chipurile, ti-au distras atentia !) si trebuie sa ti-o asumi. Faptul ca nu mai apari „pe sticla” sau nu te mai auzi la radio nu incalzeste pe nimeni si, in niciun caz, pe cei oameni morti. Tu duci, in continuare, o viata de huzur, esti la fel de implicat in emisiunile tv si radio si numai un imbecil nu si-ar da seama ca stai in spatele lor zi de zi.
    Asadar, cu ce ai platit, cu faptul ca esti ranit in orgoliul propriu si nu te mai vezi si nu te mai auzi ? Asta sa fie pedeapsa pentru omorarea a trei oameni ? Atat ?! Un orgoliu ranit ?

  • monica
    Posted at 10:23h, 03 noiembrie Răspunde

    Lucrurile bune vin in viata noastra si ne aduc fericire, zambetul pe buze si alinare in suflet…dar lucrurile rele? Li se intampla oamenilor puternici, vin ca sa faca diferenta intre prieteni si (ne)prieteni si oarecum e o masura a umanitatii fiecaruia. Cand un om trece printr.o situatie dificila, mai bine taci decat sa arunci cu vorbe grele si de duh pentru unii.Nici eu, nici multi dintr voi nu ati fost acolo si sunt sigura ca nici nu va intereseaza, doar ca va simtiti bine ca va transpuneti frustrarile si propriile probleme fiind aici „judecatori”. Sunt studenta la medicina si am vazut oameni murind, oameni cu povesti sfasietoare, atatia tineri pe patul de moarte, si ma intrebam de ce daca ei nu si-au trait povestea? si nu gasesti niciun raspuns. Imi pare nespus de rau pentru oamenii care au pierit, dar daca pierea si familia lui Serban? Ieseati in fata si spuneati ca asa a fost corect? In locul lui putem fi oricand noi…Si daca tu ai provoca un accident ce ai face? Daca era beat, drogat… poate ca il invinuiam(chiar daca nu era dreptul meu), dar asa??? Era si sotia lui in masina, erau copii lui acolo pentru care cred ca si-ar da viata, nu le-ar lua-o.de lucruri rele avem fiecare parte in existenta lui…poate mie sau tie ni se intampla maine. Nu ai vrea ca cineva sa iti spuna ca viata merge mai departe??? Sau cel putin sa taca si sa te lase sa iti „lingi” singur ranile? Unul care primeste pentru viol 3 ani e corect? si apoi iese si o face iarasi doar pentru ca la puscarie are mancare si caldura? uita-te in jur si o sa te razgandesti. Nu Serban e cel nenorocit!

  • Oana
    Posted at 10:24h, 03 noiembrie Răspunde

    Serbane nu lua in seama decat pe cine trebuie …oameni precum acest Cosmin, care este bolnav, trebuie ignorati!!!!Oamenii din Romania (nu toti, dar foarte multi)sunt bolnavi de rautate …ESTE SUS UN JUDECATOR ,nu voi care faceti atatea greseli si rautati!!!SA ARUNCE CU PIETRE CEL FARA DE PACAT!!!ORICAND VI SE POATE INTAMPLA SI VOUA!!!!!
    Gandeste-te la ai tai copii si la Dumnezeu si o sa treaca si acest cosmar, iar celor indoliati Dumnezeu sa-i odihneasca in pace !!!
    FIECARE ISI DUCE CRUCEA, DIN PACATE UNORA LI SE DA UNA MULT PREA GREA …
    Chiar m-am rugat pentru tine si pentru toate acele familii indurerate si TOTI AR TREBUI SA FACEM ASTA pentru ca altceva chiar nu se mai poate face!!!!!
    DUMNEZEU SA TE LUMINEZE SI INTOARCE-TI FATA CATRE ICOANA SI MAICA SFANTA.. TE VA AJUTA SA TRECI PESTE ACEASTA NENOROCIRE!!!

  • Doar o vorba ...
    Posted at 10:41h, 03 noiembrie Răspunde

    Ma ingrozeste atata ura … si mai ales cea gratuita! Jucati toti in rolul celui care ridica si da primul cu piatra, desi uitati ca nici unul dintre voi nu este fara de pacat. Dar … sunteti doar niste oameni mici … iar oamenilor mici le place sa judece si mai ales sa dea verdicte … chiar si acolo unde judecata nu e a lor.

    Va doresc la toti iertare de la Dumnezeu pentru ca nu stiti ce faceti … iar tie Serbane gasirea caii spre EL. Doar EL te poate judeca … EL te poate condamna … justitia oamenilor este oricum oarba.

    Sa aveti toti liniste si amintitiva sa va iubiti aproapele ca pe voi insiva!

  • oarecare
    Posted at 10:52h, 03 noiembrie Răspunde

    Bai mizerie umana, ai omorat 3 oameni ca ai avut peste 50km/ora in localitate, asta in primul rand. Porcule, nu te mai simti ofensat si victima. Esti un criminal care a omorat niste oameni buni si nevinovati. Nu vei scapa in viata asta asa usor, Dumnezeu nu doarme, ordinarule.

  • O fiinta
    Posted at 11:05h, 03 noiembrie Răspunde

    Cei care te blameaza pentru ceea ce s-a intamplat nu se pot gandi ca ei ar fi putut sa fie in locul tau, e foarte usor sa punem un om la perete si sa aruncam in el cu tot ceea ce avem mai rau. Eu nu incerc sa apar dar nici nu incerc sa blamez, ma gandesc ca Dumnezeu este sus si doar el pedepseste sau rasplateste pe fiecare dintre noi dupa ceea ce am facut in viata, ca e azi ca e maine sau intr-o alta zi. Huidu iti doresc putere, cum doresc si familiilor indurerate.

  • Dumitru Veronica
    Posted at 11:22h, 03 noiembrie Răspunde

    HUIDULE, INDIFEREENT DE SUSTINERILE UNORA, INCURAJANDU-TE CA „ASA A VRUT DOMNUL” NU ESTE CHIAR ASA. DACA TU ERAI PONDERAT, RESPECTAI REGULILE DE CIRCULATIE, „DOMNUL” NU FACEA ASA CEVA. ASTIA CARE-TI DAU CURAJ, DACA DOMNUL LE VA RASPLATI ASTFEL CU PERSOANELE DRAGI LOR, CE VOR ZICE, CUM VOR REACTIONA???? IATA, in continuare REDAU EXTAS DIN ORDIN CSA NR. 5/2010 CE PRIVESTE VAL. DESPAGUBIRILOR PENTRU ACCIDENTELE RUTIERE PRODUUSE IN CURSUL ANULUI 2011: ART. 24 AL.(2) lit. a) priveste desp. materiale, respectiv masina LOGAN distrusa de tine prin accident fiind pana la 750.000 EURO; lit. b) vatamari corporasle si decese, fiind pana la 3.500.000 EURO.
    **********************************
    Ordinul CSA nr. 5/2010 – punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule
    ……………………..
    Art. 24. – (1) Asiguratorii RCA au obligatia de a stabili limite de despagubire, care nu pot fi mai mici decat limitele de despagubire stabilite de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.
    (2) Limitele de despagubire stabilite de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor sunt:
    a) pentru pagubele materiale produse in unul si acelasi accident, ………. Pentru accidente produse in anul 2011, limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de 750.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei…….
    b) pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial …… Pentru accidente produse in anul 2011, limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nat. a Romaniei. ……… ..
    Art. 25.- In cazul in care in unul si acelasi eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane ………
    CAPITOLUL II
    Riscurile acoperite si excluderile
    Art. 26. – (1) Asiguratorul RCA are obligatia de a despagubi partea prejudiciata pentru prejudiciile suferite in urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretentiilor formulate in cererea de despagubire, dovedite prin orice mijloc de proba. Fara a se depasi limitele de despagubire prevazute in contractul de asigurare RCA, in conditiile in care evenimentul asigurat s-a produs in perioada de valabilitate a politei de asigurare RCA, se acorda despagubiri, in forma baneasca, pentru:
    a) vatamari corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial;
    b) pagube materiale;
    c) pagube consecinta a lipsei de folosinta a vehiculului avariat;
    d) cheltuieli de judecata efectuate de catre persoana prejudiciata.
    ………………………………… .
    Veronica Dumitru/Tg-Jiu

  • Corina
    Posted at 11:30h, 03 noiembrie Răspunde

    Nu inteleg ce doreste Dl Huidu … a omorat 3 oameni? Atunci e vinovat sau nevinovat ? Despre ce discutam? Pot sa scrie mii de pagini ceea ce ramane este faptul ca a omorat 3 oameni nevinovati. Sigur ca acei oameni isi cauta dreptatea … nu este normal ? Daca erati in situatia lor ce faceati …va era mila de cel care i-a omorat ?

  • dan
    Posted at 11:39h, 03 noiembrie Răspunde

    Intotdeauna ti-a placut sa apari in lumina reflectoarelor si sa-i critici pe altii! Nu inteleg de ce te plangi acum? Chiar daca te critica altii pe tine, esti tot in lumina reflectoarelor. In rest, ramane cum am stabilit: oricum o cotesti si o dai pe dupa cires, tot un criminal ramai!

  • Toma
    Posted at 11:43h, 03 noiembrie Răspunde

    Sinucide-te !!!!

  • hans
    Posted at 12:05h, 03 noiembrie Răspunde

    @tatian anghelescu : ai adormit de doua ori la volan? te-ai urcat ca dobitocul la volan nedormit? mori in chinuri. era s-o patim si noi din cauza unui nenorocit ca tine. huidule, vezi ba care-ti sunt fanii? pun pariu ca sunt multi lingai de-ai tai p-aici care conduc ca niste cururi sau se urca bauti la volan. altfel nu-mi explic comentariile astea.
    la subiect: ai stat in coma dupa care ai ramas evident dereglat, si ti-ai zis ca poti sa conduci masina, ca stii tu ca ti-au iesit testele bune? mori in chinuri.
    i se poate oricui sa aiba un reflex intarziat sau neinspirat. dar aici vorbim de inconstienta criminala. iar tu ai mai si avut antecedente. si ai si intrat pe contrasens. voi doi baieti sunteti niste prosti periculosi. utilitatea izolarii de societate mi se pare evidenta: e posibil sa recidivati (nu neaparat pe sosea) pentru ca sunteti prea prosti. ilegal de prosti. nu zic puscarie, poate ospiciul ar fi mai potrivit. sau macar o rezervatie a prostilor.

  • simoS
    Posted at 12:38h, 03 noiembrie Răspunde

    Fii tare Huidu. Esti constient de situatie si asta spune multe despre tine. Te felicit pentru modul in care ai actuat in aceasta intrucat putine persoane stiu sa faca ceea ce e corect in astfel de imprejurari. Intr-adevar, nu-i lasa sa te ia de prost, pentru ca nu sunt ei mai buni ca tine, in asbolut!
    Eu sunt alaturi de tine cu inima si ma rog sa se termine cat mai curand situatia asta neplacuta!
    Salutari din Spania!

  • Vlad
    Posted at 12:39h, 03 noiembrie Răspunde

    Ai omorat trei oameni nevinovati, pentru ca ai intrat cu super masina ta pe contrasens si i-ai zdrobit.Sper de fiecare data cand adormi sa iti apara imaginea lor in fata ochilor. Ar trebui sa fi la inchisoare. Daca accidentul nu era produs de o persoana publica era condamnat exista destule cazuri. Asa ca lasa scuzele astea penibile, nu aveai ce cauta pe contrasens cu monstrul ala de masina sa distrugi vietile unor oameni.Faci parte din clubul select al „criminalilor soselelor”.

  • mircea
    Posted at 12:42h, 03 noiembrie Răspunde

    Serbane, nu cred ca ai facut un lucru bun cu acest post. Iti inteleg oarecum trairile(ma pun in locul tau, cu 3 vieti pe constiinta si ma apuca fiorii) dar era mai bine daca taceai. Pentru tine si familia ta, pentru urmasii celor decedati in accident, pentru romani. Era mai bine daca nu mergeai la acel eveniment si pe viitor daca ai alege sa nu participi la altele pentru ca in memoria oamenilor, accidentul e inca proaspat si va mai fi mult timp de acum incolo si atunci se creeaza impresia ca nu-ti pasa, ca tu petreci, desi orice om intreg la minte intelege ca nu poate fi asa. Chiar daca nu mai apari la tv sau la radio, esti inca persoana publica si vei ramane pana cand aceasta intamplare nefericita va fi data uitarii. Romanii stiu una si buna: ai condus un ML si ai omorat 3 oameni dintr-un Logan iar in ochii lor circumstantele, intentia… toate astea nu mai conteaza. Nu mai conteaza ce prevede legea, ce decizie a dat tribunalul, ca erai apt de a conduce sau nu, ca aveai alcoolemie 0 sau nu. Conteaza ca tu esti „bogatul” si ceilalti erau „saracii”. Este doar atat de simplu in contextul social actual.

  • Mirela
    Posted at 12:42h, 03 noiembrie Răspunde

    Noi suntem toti oameni si nu avem dreptul sa il judecam pe Serban. Un accident e un accodent, indiferent de imprejurari, lumea trebuie sa inteleaga ca asta i se poate intampla oricui. Asta e intrebarea care la care fiecare dintre noi ar trebui sa isi dea raspuns inainte de a judeca pe altii: „Daca mi s-ar fi intamplat mie, cum as fi reactionat, cum m-as fi simtit, cum ar fi reactionat justitia?” E drept ca treaba cu justitia e subiectiva, depinde de procurori, de judecator, mai ales daca ai un avocat bun sau foarte bun.
    Haideti sa nu mai acuzam, sa nu folosim cuvinte care injosesc ( in primul rand propria persoana si apoi pe cel caruia ii sunt adresate), ci sa ne gandim ca viata e scurta, ca trebiue sa ii lasam pe altii deoparte si sa ne ingrijim de propria noastra viata.

  • AliBaba
    Posted at 12:47h, 03 noiembrie Răspunde

    nu ma bag ,nu judec,nu ma pronunt,nu dau verdicte…cine sunt eu sa fac asta?

    vreau doar sa spun un singur lucru

    am citit toate comentariile si nu ma pot abtine:

    ai o mare putere interioara serbane daca aprobi si citesti toate comentariile care te jignesc si te insulta.

    e de respectat faptul ca le apropbi si nu le stergi.

    in rest,fiecare traieste cum ii e destinul.

  • Max
    Posted at 12:50h, 03 noiembrie Răspunde

    Salut Serban!
    E clar ca cei care injura si blestema pe-aici si pe blogurile ziarelor sunt oameni fara creier. Stiu ca ai avut 2 ghinioane mari si urate anii trecuti, 2 accidente, 2 drame teribile. Numai niste imbecili fara seama pot sa te acuze ca esti ultimul om samd. Da, s-au petrecut niste lucruri peste care probabil nu o sa poti trece multi, multi ani, dar nimic nu a fost din voia ta. Au fost ceasuri rele, ghinioane, nu stiu cum sa le spun. Totul a pornit de la acel accident la schi in Austria. Din cate stiu eu, ai avut acel accident incercand sa eviti un copil. Imi pare rau pentru ce ti s-a intamplat. Am fost toti socati atunci de stirile acelea… Dupa aceea ne-am bucurat ca ti-ai revenit. Apoi accidentul a fost din nou un mare ghinion, poate si greseala ta, dar cine nu greseste?! In fiecare zi sunt accidente teribile in Romania. Intotdeauna exista vinovati. Ghinionul tau e ca esti persoana publica, si atunci devii cel mai usor tinta injuraturilor. Bine-nteles ca toti frustratii din Romania au inceput sa te injure. Era previzibil. Majoritatea romanilor nu prea reusesc multe si atunci au invidie si ura pe cei ce reusesc.
    Daca as fi in locul tau m-as cara din Romania. Cel putin pe o perioada. Daca nu definitiv. Cred ca e singura sansa sa ai o viata normala de aici inainte. „Ziarele” din Romania nu o sa iti dea pace altfel… E un sfat. Gandeste-te la asta.

  • mariana
    Posted at 12:54h, 03 noiembrie Răspunde

    eu sunt alaturi de stefan k toata inima …..tre sa treaca peste asta , oricui care conduce ii se poate intimppla ….doamne ferste ! Fiii tare k trece siii tre sa uiti , toate se uita , eu sii fam mea te iubim mult sii te admiram ….tu nu esti criminal esti un om bun sii te asteptam pe sticla

  • mariana
    Posted at 12:59h, 03 noiembrie Răspunde

    e usor sa dai cu piatra …..dar oare care e cu sufletul curat ? daca in timp piatra se va intoarce impotriva ta ? rusine pt comentariile dure ….oricui ii se poate intimpla !!!!!!!!!1

  • Cristian
    Posted at 13:06h, 03 noiembrie Răspunde

    “dacă eram eu luam 20 de ani” – asa este! Oricare din noi, astia de rand, daca am fi fost, am fi luat pe putin 15-20 de ani…

  • Lavinia
    Posted at 13:08h, 03 noiembrie Răspunde

    Ai cam multe greseli de exprimare observ…

  • Clau
    Posted at 13:23h, 03 noiembrie Răspunde

    Draga Serban Huidu,si altii plangeau cand faceai bascalia aia ieftina , toti platim la un moment dat , nu te mai victimiza atat ! Pentru ce ai facut,trebuei sa platesti. Din partea mea in puscarie sa zaci 20 de ani,chiar mai mult. Si imi asum concret vorbele astea,deoarece nu mi se pare corect ce se intampla in mizeria asta de tara. Dupa atata timp de la tragicul accident tu sa fi bine mersi in libertate,si sa te plimbi la petreceri. Dar daca eram eu,sau altcineva..? Pur si simplu un simplu cetatean al acestei tari?..Fi sigur ca eram de mult in puscarie. Dar tu cine esti,draga Serban Huidu? A,am uitat..esti ginerele lui Vintila Matei,un alt mascarici patetic ca si tine,un fost senator PSD,care a fost si el eroul unui accident pe data de 18 Iun.2012 in Mihailesti-Giurgiu in care a facut varza un Logan cu 4 victime. Niste mascarici de doi bani sunteti. In puscarie sa te vedem toti,si sa platesti daunele familiilor suferinde !

  • diana
    Posted at 13:38h, 03 noiembrie Răspunde

    Foarte bine ai spus….sa te judece cine trebuie nu totzi idiotzii si toate panaramele care,daca erau in locul tau se kk-u pe ei de frica….Dumnezeu itzi v-a da tarie sa treci peste asta…..fii tare si nu da satisfactie jurnalistilor…succes pe mai departe

  • Alexandra
    Posted at 13:49h, 03 noiembrie Răspunde

    Precizari care trebuie facute! De la mine pentru tine 🙂
    Prima precizare :

    E ucidere din culpa. Criminali odiosi sunt cei care omoara premeditat sau atunci cand isi pierd controlul. Tu nu esti un criminal. E un incident nefericit. Te inteleg perfect Huidu, nu esti in masura decat sa oferi bani si tot suportul necesar. E de bun simt si necesar! Ce ai putea sa faci mai mult? Sa fi pedepsit, bineinteles! Dar pentru asta trebuie sa luptam in Romania. Ca justitia sa fie corecta iar aceeasi pedeapsa sa fie aplicata pentru tot cei care ucid din culpa. Sa ai parte de o pedeapsa corecta!! Fara ironie, chiar asta iti doresc.

    A doua precizare:

    Atunci cand urci la volan ai o responsabilitate , atat pentru persoanele care se afla in masina cat si pentru ceilalti participanti la trafic. Ceea ce ma nemultumeste este faptul ca dupa un accident grav si dupa o lunga recuperare ai voie sa conduci. Mi-e fooooarte greu sa cred ca toate abilitatile tale sunt la fel ca inainte. Poti crede ca esti sanatos, sa te simti bine si de fap
    t sa te inseli. Niciun doctor nu iti ofera garantia ca 100% esti sanatos si de accea consider ca ai facut o mare greseala ca ai ales sa-ti continue viata de dinainte de accident. DAR asta e! Mereu spunem: lasa ca ma simt bine, sunt ok, m-am recuperat, autoritatile imi permit sa conduc asa ca de ce nu? Nu imi trebuie sofer, nu las sotia sau bona sa-mi conduca masina. Daca tu sau ORICARE OM CARE A SUFERIT UN TRAUMATISM, chiar si o sperietura puternica e de ajuns, ai/ar fi cugetat mai mult la ceea ce ti/li s-a intamplat, daca ai/ar fi fost in stare sa spuna: „NU,STOP asta pot face si altii in locul meu iar eu ma concetrez sa am o viata ALTFEL ca nu degeaba am suferit un traumatism”, lucrurile ar fi stat altfel in lumea asta.

    A treia precizare:

    Merita sa lupti pentru sansa de a trai alaturi de familia ta alaturi de remuscarile de care nu ai sa scapi nicioata, ele fac parte din viata ta. Nu le indeparta , fac parte din procesul tau de vindecare. Merita sa incerci sa schimbi CEVA la tine, doar tu stii ce trebuie, alege sa fi diferit de cum ai fost, accepta noul tau EU!

    Toate cele bune,
    Raluca

  • Rafa
    Posted at 14:12h, 03 noiembrie Răspunde

    Pentru Cosmin (cel cu un limbaj foarte colorat).
    In primul rand daca vrei sa ne arati ca esti atat de destept incearca sa nu injuri atat.
    Inainte sa il critici pe domnul Serban Huidu te rog sa te uiti putin in oglinda dimineata si sa te intrebi „Eu daca as fi patit asta, cum m-as simti ca toata lumea sa ma injure?”.
    Si in ultimul rand daca are „mertan” tot respectul ca a fost un baiat mai destept ca tine si nu a ajuns sa injure pe internet scuipan seminte probabil si injurandu-si sotia.
    P.S: Sa doresti moartea unui copil nu pica prea bine la Domane-Doamne.
    Domnule serban, te rog sa fii puternic si sa ignori presa care oricum isi va gasi omul din care sa faca terci, si ma bucur ca nu esti tu acela.
    Toate cele bune!

  • Gogu de la Pascani
    Posted at 14:18h, 03 noiembrie Răspunde

    Cati oameni au fost omorati in razboaie? Pai cineva a provocat moartea la toti oamenii aia cu intentie.
    Un copil moare la fiecare 5 secunde de foame si toti suntem responabili dar ne prefacem ca nu suntem.
    Cate animale sunt omorate in fiecare an de rasa umana? Nici pentru alea nu suntem responsabili.

    Ba suntem complici la toate, din frica, din lene, din zgarcenie, din ipocrizie.

    Serbane, stiu ca te torturezi singur, dar ai grija sa nu innebunesti, opreste-te pana nu e prea tarziu. Priveste realitatea asa cum e ea.
    In plus, daca vrei sa TE ierti, ar trebui sa faci multe fapte bune: salvezi o specie, ai grija de alti oameni in sitatii grele, ajuti animalute care mor de foame, in fine, cu cat investesti mai mult timp din timpul tau in binele altora, cu atat te vei simti mai bine. Fiecare reusita iti va mai vindeca o rana.

    Ce ma socheaza este numarul mare de oameni care te injura…..oameni care te urasc si numarul mare de oameni care n-au inteles niciodata ca tu ti-ai riscat pielea demascand marionetele din politica.
    Dar daca mi-aduc aminte cati prosti sunt, n-ar trebui sa ma mai mire nimic.

  • Mda
    Posted at 14:33h, 03 noiembrie Răspunde

    Stai liniștit Serbane, ignora toate leprele care te urmăresc și stai liniștit ca le vine și lor rândul. Sa știi că nu ti-ai pierdut toți fanii și prietenii, cei adevărați sunt cu tine. Mult respect, sănătate și fericire.

  • Ten
    Posted at 14:49h, 03 noiembrie Răspunde

    Cosmine…,nu cred ca mi a fost dat sa intalnesc pana azi mai imbecil decat tine.
    Vocabularul pe care l folosesti arata cine esti.Nici pe departe om civilizat, nici dintre blocuri n pari a fi rasarit. Tot ce ai scris ti se atribuie in totalitate. Te ai uitat in oglinda si ai inceput sa insiruezi pe aici ce ai vazut, simtit?
    Acest Huidu a adus milioanelor de Romani zambetul pe buze, pentru cateva momente a facut pe multi sa treca dincolo de cotidian, de problemele zilnice, de necazuri.
    Esti demn de mila Cosmine!!! natiunea Romana nu cred ca si doreste oameni ca tine, cu un vocabular ca al tau, cu o gandire ca a ta care mai si subliniaza ca ar fi capabil de crima deliberata.
    Cosmine…,Poate ar fi cazul sa platest tu pentru ce ai facut tu si sa i lasam pe altii sa fie judecati dupa faptele lor si tinand cont de omul in sine, ceea ce la tine se bine intelege, ins condus de instincte animalice, slab pregatit psihic pentru a convetui alaturi de alti oameni.
    Constitui din punctul meu de vedere o rusine a celor care te au hranit, a celor care ti au dat viata.

  • Mariuca
    Posted at 15:06h, 03 noiembrie Răspunde

    Draga Serban,
    Imi dau seama ca ai o stapanire de sine nemaipomenita daca reusesti sa citesti si sa lasi sa fie citite de oricine toate comentariile la adresa ta. Fiecare poate avea o parere dar nu stiu cum pot unii s-o comunice cu atat ura. A propos de asa zisii ziaristi ma intreb oare cum pot dormi linistiti cand stiu ca intra cu bocancii in sufletele persoanelor publice (si nu numai). E cumplit de trist cand vezi ca unora dintre ei chiar le face placere sa distruga viata unui om. Iti doresc putere sa poti trece peste toate incercarile.

  • Gabriela
    Posted at 15:09h, 03 noiembrie Răspunde

    Buna Serban,
    iti scriu ca sa te incurajez, suntem alaturi de tine, trebuie sa fii tare, totul va lua sfarsit.
    Sa nu te lasi calcat in picioare, se putea intampla oricui, sa zicem Doamne Fereste.Ce nu inteleg cei din media! Nu esti nici criminal, nici drogat, esti om supus greselilor, nu ai vrut sa se intample asta. Capul sus si mergi mai departe! Bucura-te de familia ta si o sa treci si peste asta.Bafta in toate si sanatate multa!

  • metz pe contrasens
    Posted at 15:25h, 03 noiembrie Răspunde

    Infractiunea de care vorbesti se cheam culpa si daca nu este majora se pedepseste cu inchisoare cu suspendar! Cultule care esti!…….da cit de majora trebuia sa fie ma?!!!!!ca sa faci bulau 3 oameni ai ucis si nu e majora ….mare criminal nesimtit mai esti ma timpitule….

  • una care il sustine pe serban
    Posted at 15:35h, 03 noiembrie Răspunde

    Pt Cosmin: mai cacatule, nu ti-e rusine sa jignesti in halul asta toate femeile, care il sustin pe serban? Cine p…..a ma-ti te crezi tu, bai saracie? Cine iti da tie dreptul sa ne faci albie de porci, nemernicule? Du-te dracu de aici si nu mai te baga ca musca in curu’ calului! Doaaaaamne cata prostie mai exista pe lumea asta. Bai rahatule, stii cum se numeste asta: loialitate bai boule. Asta facem noi alea (care ne-ai bestelit tu in toate felurile), il sustinem intr-un moment greu al vietii.

  • STAN CATALIN
    Posted at 15:42h, 03 noiembrie Răspunde

    SERBANE DIN FERICIRE TEA AM CUNOSCUT SI STIU CE BAIAT BUN ESTI CEMI PARE MIE RAU ESTE FAPTUL CA TE AI RETRAS DIN RADIO ACOLO ERAI TU SERBAN CEL PUTERNIC NU O SA UIT NICI ODATA DIMINEATA CAND AI ARUNCAT TELEFONUL ACELA PE GEAM LA CARE MA CHINUIAM EU SA PRIND UN CONCURS ESTI UN OM DE RADIO SI VEI RAMANE INTOARCETE LA RADIO ACOLO TI E LOCUL MULTUMESC

  • Costin
    Posted at 16:00h, 03 noiembrie Răspunde

    Serbane, orice ai spune si oricum te-ai justifica, ai omorat 3 oameni.
    Inconstienta ta de la volan, aflat cu familia in masina, trebuie sa fie invatatura pentru ceilalti.
    Cum iti explici ca ai facut praf o masina, un Logan??? L-ai rasturnat.. ce viteza aveai pentru a produce o asemenea tragedie???? Omorand instant si TREI OAMENI ?!??
    Asta e vina ta, inconstienta !
    Nu te mai justifica, si asuma-ti crima. Te-ai urcat cu un ML peste un Logan ! Cateva tone de fiare ciocnindu-se, ce forta putea sa determine un asemenea masacru?!?
    Intr-adevar esti linsat mediatic, de avocatii victimelor.. iesi din peisaj.
    Tu le-ai oferit hienelor de la mizeria de tabloide subiecte in ultima vreme. Ai mers pe jos, cu lingaii aia dupa tine.. tu ai generat vantul.
    Nu te supara, dar la tine trebuia inchisoare cu executare! Ceea ce ai produs tu, este cu premeditare, nu poti sa conduci asa in conditiile acelea meteo.

  • Marius
    Posted at 16:04h, 03 noiembrie Răspunde

    Bai Criminalule…cum iti permiti sa jignesti persoanele care comenteaza aici. Te asteptai doar la comentarii libidinoase…??. Eu mi-am spus parerea fara sa te jignesc, dar daca vrei sa mergem pe linia asta pot sa-ti fac fata cu brio. Dai dovada de nebunie si un tupeu obraznic. Culpa sau infractiune…ai omorat 3 oameni, nu gandaci, nu animale cii OAMENI. Deci abtine-te sa mai jignesti pe cineva pe aici cu atat mai putin pe mine…

  • Georgiana
    Posted at 16:06h, 03 noiembrie Răspunde

    As vrea sa-ti spun atatea, dar stiu ca nu se poate…
    Ma limitez sa-ti doresc sanatate si curaj sa treci peste toate, sa lupti asa cum ai facut mereu, cu aceeasi atitudine demna!
    Ai grija de familia ta, ca doar ei conteaza, si tine fruntea sus! Sunt multi oameni care te apreciaza si admira! Numai bine!

  • Marius
    Posted at 16:28h, 03 noiembrie Răspunde

    Imi amintesc ziua in care am venit in platoul cronicii si-mi amintesc cum injurai in stanga si in dreapta. Nu cred, nu stiu daca ai fost un om bun si nu stiu daca ceea ce traiesti ti se cuvine. Ai criticat atata lume dealungul timpului si acum roata s-a intors. Acceptati destinul! Daca eram eu, acceptam inchisoarea!

  • oprea
    Posted at 16:33h, 03 noiembrie Răspunde

    „..Îmi pare rău să îi dezamăgesc, dar nu voi avea nici o declaraţie, ca şi până acum!”
    ce inseamna asta? frica? lasitate?
    cert e ca ai omorat „din greseala” niste oameni, si in mod normal, pt asta, altii fac niste ani de inchisoare, tu..nimic. nu zice nici o persoana integra mintal ca ai fost drogat, beat, etc, fapte concrete arata ca ai intrat pe contrasens. aici eu vad 2 variante: 1)a fost un blocaj cauzat de accidentul din 2011 (tu spui ca nu)…sau 2)vroiai totusi sa depasesti, (tu sustii ca nu aveai motiv, caci era coada)..asa cum bine au subliniat altii, ai avut mai multe abateri din pct acesta de vedere..si sa nu uitam ca la 2 zile dupa accident, fratele tau, impreuna cu care erai , prin acelasi loc a bagat,nu mai retin exact, dar ~130 la ora. asta e inca o dovada ca te-a marcat teribilul accident, si pe el la fel. nu vreau sa fiu rautacios sau judecatorul tau, dar justitia in romania e oarba.

  • Marius
    Posted at 16:33h, 03 noiembrie Răspunde

    Foarte urat ca stergi toate comentariile negative. Poate ca iti meriti prezentul!

  • elena
    Posted at 16:48h, 03 noiembrie Răspunde

    Ma bucur din suflet ca incerci sa treci peste tot ce-ai patit si sper ca rautatile oamenilor fara creier si a celor care cred ca nu o sa pateasca nimic rau desi ei blesteama si iti doresc numai rau,sa nu te afecteze. Da ii adevarat ca familiile respective au trecut prin momente grele si probabil mai trec dar ceea ce sa intamplat poate sa o pateasca oricine. Ii ciudata parerea unora ca trebuia sa faci neaparat inchisoare pt ceea ce a fost si ma gandesc de ce nu fac genul asta de comentarii la tiganii care distrug vietile fetelor tinere ducandu-le la produs sau la cei care ucid voit etc. Acolo nu fac genul de comentarii pt ca sunt niste tigani jegosi si isi jignesc neamul.Dar nu, ii mai usor sa te analizeze pe tine care esti o persoana publica. Defapt asta ii ghinionul tau, ca esti o persoana publica si ca emisiunea pe care ai prezentat-o,altii au detestat-o pt ca ceea ce spunea-ti voi acolo era purul adevar si romanului nu-ii place sa-si vada barna din ochiul lui ci cea din a vecinului. Eu sper ca persoanele dragi din jurul tau sa te motiveze sa mergi inainte si iti spun inca o data ca la oricine i se putea intampla si daca tot ai avut ghinionul sa o patesti tu viata nu se termina aici,trebuie sa inveti sa traiesti cu asta. O sa mai treaca inca doi ani in care o sa se mai vb despre asta, pana cand apare altceva. Important sa treci tu peste si sa fii fericit alaturi de copii si sotie,sa nu-ti umbresca nefericitul accident pacea din familie,nu da satisfactie si nu pleca capul in fata nimanui. Esti un om care si-a asumat faptele si nu ai de ce sta cu capul plecat si cu mintea la ceea ce a fost. Sper sa aud numai de bine de tine.

  • Un om obisnuit
    Posted at 16:51h, 03 noiembrie Răspunde

    Huidule, esti demn de mila, ai ajuns mai nasol decat toti cei de care pe vremuri faceai misto la TV. Daca aveai demnitate, ori te sinucideai, ori te duceai la parnaie. Sau macar recunosteai in fata instantei si a poporului ca ai un temperament vulcanic, nu te poti controla si de acolo ti se trage tot raul. Acum iti mai ramane doar sa parasesti tara, sa te muti undeva foarte departe, cu toata familia, ca e nasol sa umbli o viata-ntreaga numai cu capul plecat.

  • Oana
    Posted at 18:07h, 03 noiembrie Răspunde

    Multa lume stie sa judece fara sa se gandeasca ceea ce poate fi cu adevarat in sufletul unui om. Imi doresc sa reusiti sa treceti peste acest moment dificil al vietii si sa nu puneti la suflet rautatile unor oameni. Va doresc multa sanatate,domnule Huidu!

  • Marius Brad
    Posted at 18:12h, 03 noiembrie Răspunde

    Inca esti liber? Nu am absolut nimic cu tine, dar trebuie sa fi pedepsit pentru ceea ce ai facut. Dar in aceasta sarmana tara in care noi traim, aceasta tara furata si batjocorita de acesti post-decembristi ordinari, trebuia sa te supui ordinelor, dar din pacate, dai spaga si inca esti liber. Ma bucur pentru tine si stii ceva, nu e nicio diferenta intre tine si cei care conduc. Faptul ca ai „batjocorit” prin emisiunea ta inteleasa doar de profani, oameni ca si becali, vadim tudor au altii imbecili, ai facut-o pentru bani si tu esti in tema cu ceea ce-ti marturisesc. Art. 174 C. pen, omorul se pedepseste c uinchisoarea de la 10 la 20 de ani si cu interzicerea unor drepturi. Deci tu si acel medic de rahat Cucoana sau cum il cheama, inca sunteti liber si nu ma mir, asta e. Daca eram eu, sau alt telespectator care te urmarea pe vremuri, cred ca deja aveam un an de detentie impliniti. „Legea-i lege, nu tocmeala” dar nu si la noi

  • Mihaela
    Posted at 18:44h, 03 noiembrie Răspunde

    Ai dreptate Serban,tabloidele de scandal asteptau declaratii de la tine si cred ca asta ii deranjeza cel mai tare,ca dupa teribila intamplare nu ai mai aparut nicaieri, nu ai facut nicio declaratie…NIMIC! Citeam in ziare fel de fel de articole:” Huidu a dus mancare sotiei..,”,”Huidu s-a dus la sediul Kiss Fm…”…. fratilor astea sunt detalii asa importante? Asta e hartuire, se vede ca toti ziaristii sunt pe urmele lui Huidu. S-a retras din viata publica,a lasat la o parte viata lui,care era televiziunea,radioul…A facut un gest pe care altii cred ca nu l-ar fi facut.Nu ii iau apararea, au murit oameni nevinovati ,adevarat,dar acum sa isi ia zilele? Lasati omul in pace,este de ajuns ca traieste zilnic cu aceasta vina in suflet. Si pana la urma,cine sunteti voi sa judecati?
    Serban,capul sus si sa stii ca inca asteptam sa apari pe micul ecran,sau macar sa iti auzim vocea la radio. Stiu ca nu ai mai putea sa fii tu,cel de alta data, dar ne este dor de tine!

  • Irinel
    Posted at 18:54h, 03 noiembrie Răspunde

    Inca mai sper sa putrezesti in puscarie,nenorocitule !

  • Claudiu
    Posted at 18:54h, 03 noiembrie Răspunde

    Bai, rumanii astia, mai ceva ca CSI. Le stiu pe toate, inclusiv cum ti s-a derulat tie secunda cu incetinitorul.

    Cunosc legea la perfectiune. PACAT CA TOTI ALEARGA CA DISPERATII, MAI ALES PRIN ORAS!
    Depasirile??? pai le fac direct pe banda a treia, adica aia din sensul opus, in plin centru, pentru ca nu suporta sa stea cu bolizii lor dupa unul cu masina mai nasoala.

    Dar nene, e plin de judecatori.. si e plin de „credinciosi” precum CACATUL ALA care se semneaza DELAVRANCEA, care se roaga pentru moartea oamenilor.
    @delavrancea, stii ce se intimpla cind te caci in sus? tu insista, poate te ineci dracu si ne lasi.
    „amin”

  • Cristian
    Posted at 18:56h, 03 noiembrie Răspunde

    Tu esti indignat ?!?!? Tu esti cel oropsit ?!?!? Ti-ai cladit o „cariera” aruncand rahat pe oameni, facand misto de unul si de altul, luandu-i pe toti la misto cand de fapt cea mai mare gluma esti TU.
    Te-ai uitat putin in oglinda ? Te-ai gandit de esti ? Esti un retardat umflat plin de el. Ai crezut ca daca ai facut toata viata misto de oameni esti un mare om. De fapt nu esti decat un mare rahat. Partea frumoasa este ca viata a facut pana la urma misto de tine !!! Si o sa faca in continuare !!!
    Ai crezut ca daca ti-ai permis un Mercedes ML nou esti deasupra tuturor : a celorlalti oameni, a legii, a legilor fizicii. Un cretin !!! Ai primit un semnal cu accidentul de ski, dar ai fost prea cretin sa intelegi ceva. Si anume faptul ca trebuie sa fi responsabil, sa-ti pese de tine si de cei din jur. Dar din modul in care te comportai pe partia de ski, pe sosele nu rezulta decat faptul ca esti un idiot fara pic de creier. Ti-a trecut putin prin cap ca ti-ai pus copii in pericol ?!?!? Ca si-au vazut moartea cu ochii din cauza ta ?!?!? Cretin si imbecil ce esti. Un retardat cu facultate, asta esti!!! Nu esti mai bun decat Becali cel de care tot faceai misto ! Aluia macar ii pasa de familia lui, chiar asa prost cum este.
    Acum stai si te plangi ca un fatalau de una si de alta. Meriti tot ce ti se intampla ! Orice ai patimi acum nu inseamna nimic pentru ca nu le poti da inapoi viata acelor oameni. Cum poti compensa suferinta celor care si-au pierdut pe cei dragi in accident ?!?!?!?
    Esti un cacat ratat !!! De mult, nu de acum. Acum doa te vad si altii cum esti !!!
    FATALAU RETARDAT !!!

  • Mara
    Posted at 18:57h, 03 noiembrie Răspunde

    Mesaj pentru Serban: sanatate, putere si intelegere din partea tuturor!
    Mesaj pentru toti ,,cosminii” (,,flegme” si ,,cururi de oameni” – am citat, nu sariti cu parul!), care infiereaza cu manie proletara: oricui i se poate intampla ceea ce i s-a intamplat lui Serban. Si daca maine vi se intampla voua?

  • Moartea
    Posted at 19:05h, 03 noiembrie Răspunde

    Vedea-te-as cu gatul pe linia caii ferate !

  • maria
    Posted at 19:22h, 03 noiembrie Răspunde

    cosmine eu iti dau un sfat…consulta rapid un psiholog sau poate un psihiatru ar fi potrivit pt problemele tale…cum poti sa fi asa bolnav? oricum doar un needucat si un NIMIC al societatii poate sa scrie asa ceva. In loc sa judeci un om pe care nu il cunosti..la fel cum nu il cunosc nici eu mai bine ti ai vedea de viata ta ca sunt sigura ca o ai proasta, dar nu din vina cuiva ci doar din a ta

  • Alin
    Posted at 19:28h, 03 noiembrie Răspunde

    Ba ordinar ieftin , gunoi nenorocit ce esti !! Mistocarul pulii mele jegos care esti , sa-ti iau toti mortii in pula ba kkt jegos !! Bora-mi-as pula-n coliva ma-tii de criminal nenorocit , dar nu stiai ca persoanele cu dizabilitati mintale n-au ce cauta la volan ??? Ba cacat ordinar si jegos , iti era bine cand te luai de lume nevinovata si-i faceai cum vrea pula ta ?? Baga-mi-as pula-n mortii ma-tii , daca erai la americani pt 3 crime-ti luai 2345 de ani ba ordinarule !! Baga-ti-ai pula-n mortii ma-tii si tu ,si gunoiul care ti-a dat verdictul !!

  • maria
    Posted at 19:28h, 03 noiembrie Răspunde

    iar referitor la accident…doamne ajuta-ne sa nu patim niciodata ce au patit atat el cat si oamenii care au murit…Dar nu e singurul caruia i s-a intamplat asa ceva…el e singurul cu care televiziunile si ziarele fac audienta cu cazu lui. In plus sunt oameni care au murit tot in urma unui accident, tineri si cu viata in fata..si pe cei care au provocat accidentele nu sunteti asa revoltati.. Le-ati cautat vreodata blogul sa comentati?si sa ii judecati?

  • Cristian
    Posted at 19:30h, 03 noiembrie Răspunde

    Cand toti vorbesc despre cocalarii cu masini cu multi cai putere de fapt vorbesc despre tine : Serban Huidu.
    Cand alegi sa depasesti coloana pe linia continua, cand ai bani si iti cumperi Mercedes ML negru si esti deodata „regele soselelor si al vitezei” atunci nu esti decat un cocalar tipic romanesc ( cu scoala sau nu ): esti Serban Huidu.
    Sper ca viata sa iti dea ce meriti !

    Mie imi placemAlfa Romeo! Cu ea circul si acum! Cu sofer evidemt si ml-ul ala si asta sunt pentru copii si sotie!

  • Sonia
    Posted at 19:38h, 03 noiembrie Răspunde

    Buna seara,
    Cel mai bun lucru este sa-i ignori pe toti care te judeca,te jignesc si ,,arunca cu pietre „in tine.
    Si eu am fost victima unui accident rutier in anul2000.am stat prin spitale aproape doi ani si am ramas cu sechele.Dar asa a fost sa se intample?!!
    Îmi pare rau de sirul evenimentelor neplacute din viața dv.Accidentul de la schi, accidentul cu mașina care din păcate a fost f tragic atat pt dv cât si pt celelalte victime. Dar nu înțeleg reactia colegilor dv din mass-media.
    Sper ca poate intr- o buna zi veți putea sa treceti peste acest eveniment neplacut din viața dv si veți merge mai departe.
    Sincer îmi pare rau!
    Nu știu dacă acest lucru va ajuta cu ceva?!
    Va doresc o zi buna si sa reveniti la radio cât si la tv

  • anonim
    Posted at 19:40h, 03 noiembrie Răspunde

    ”A gresi” nu este un cuvant ce poate descrie ceea ce ai facut,oricum am incerca sa-l conjugam,insa,cine suntem noi sa judecam?Peste tot vedem numai oameni morali,etici,profesori doctori ingineri in nu stiu ce mare domeniu de activitate,s.a.m.d,dar oare asa suntem?Din pacate traim intr-o tara,intr-o lume de fapt,in care vedem doar greselile facute de altii.Ne consideram a fi democrati si credem ca avem dreptul de a vorbi liber de aceea ne este foarte usor sa judecam ceea ce altii au facut,fara a ne vedea pe noi,insa,din punctul meu de vedere,ar trebui sa facem diferenta dintre dreptul la libera exprimare si a judeca pe cineva in cel mai urat mod posibil.Nu sunt cea mai religioasa persoana dar exista o vorba: ”Cel fara de pacat sa arunce prima piatra”.Cum spunea cineva intr-un comentariu,pentru un om cu o constiinta nu exista o pedeapsa mai mare si chiar daca ai fi un psihopat,incapabil de a avea sentimente,asta inseamna ca trebuie sa te ardem pe rug?Ce spune asta despre noi?In general aleg sa nu comentez si sunt constienta de faptul ca parerea mea n-o sa insemne nimic si nici nu o sa schimbe ceva,dar mi se pare o prostie ce se intampla aici,de aceea nu am putut sa tac.Poate ca azi,poate ca maine,peste un an sau peste 10,dreptate o sa se faca.Si rabdarea-i o virtute,la asta ar trebui sa ne gandim toti!Toate cele bune,atat tie cat si familiei tale!

  • Andreea
    Posted at 20:03h, 03 noiembrie Răspunde

    In primul rand, noi nu suntem in masura de a judeca. Ce s-a intamplat cu adevarat numai Dumnezeu stie; noi ar trebui sa ne rugam pentru cei care si-au pierdut viata, pentru rude si sa-I multumim lui Dumnezeu ca nu s-a intamplat si mai rau de atat. E prea multa rautate in jur…Multa sanatate tie si familiei tale si sper din tot sufletul sa aud numai vesti bune despre tine!!

  • Adeline
    Posted at 20:18h, 03 noiembrie Răspunde

    Daca traim in Romania e clar ca ne pierdem timpul sa acuzam pe unul si pe altul,dar sa nu uitam ce spune Biblia Serbane! dragul nostru popor nu-si vede propria barna din ochi. Nu-i o problema ca acum ceva vreme in Italia au fost arse masinile romanilor,nu cere nimeni dreptate pentru asta dar pe tine te „huiduiesc”. Adevarat,ai comis o crima din culpa,trebuie sa platesti intr-un fel sau altul pentru asta dar am face bine sa te lasam in pace sa-ti rezolvi singur problemele cu familile respective. Mai bine ne-am preocupa de guvenul asta imputit care ne forteaza sa plecam in strainatate pentru un trai decent decat sa nu dormim noaptea de nervi ca vai Doamne ce a facut Huidu ( si respectivul poate si-a batut femeia de e vanata si azi). Ideea e ca suntem oameni si suntem rai,de asta ard paduri,murim de sete s.a.m.d
    Oricum imi pare rau pentru ce s-a intamplat…raul a fost facut dar ne vine randul la fiecare sa fim aratati cu degetul si tratati cu spatele. Si pentru cei care se leaga de cei care iti spun o vorba buna inteleg tot discursul gresit.Nimeni nu a spus ca esti nevinovat sau ca tin cu tine,pur si simplu iti spun o vorba buna cum le spun si famililor respective pentru ca asa ar fi cinstit nu sa ne injuram toata ziua . Sa arunce prima piatra cel ce nu a gresit niciodata!

  • Elena
    Posted at 20:44h, 03 noiembrie Răspunde

    Citesc comentarii care pe mine una ma SOCHEAZA !!! Cum poti COSMIN, sa zici ” sper sa iti moara si tie plozii” ? Te crezi mai bun decat Serban Huidu? Crede-ma NU ESTI ! Faptul ca el a lovit acea masina NU a facut-o intentionat spre deosebire de tine care doresti moartea cuiva. Rusine la toti ratatii care se baga asa aiurea in treaba !Serban, chiar nu trebuie sa mai iei in seama ce zic acesti bagatori de seama. Tu stii cel mai bine ce a fost acolo si doar tu stii ce este in sufletul tau. Eu una nu imi doresc sa citesti acest mesaj ca sa realizezi ca mai sunt si oameni pe lumea asta care incearca sa te sustina pentru a merge mai departe. P.S : Cronica Carcotasilor nu mai e la fel fara tine, dar bineinteles, inteleg alegerea facuta. Numai bine !

  • Alina
    Posted at 20:49h, 03 noiembrie Răspunde

    Nimeni nu e perfect, dar esti un om puternic si trebuie sa mergi inainte, cu bune si cu rele. Nu te ascunde cu capul in nisip, asa cum poste multi ar vrea, sa nu mai lucrezi in radio si sa renunti la Cronica. Gandeste-te ca faptul ca radio Kiss fm si Cronica au audiente mari iar tu esti bun in ceea ce faci pe plan profesional ii face sa te vaneze in halul asta. Nu ceda, fii tare pentru cei dragi tie si pentru fanii tai, care te sustinem si speram ca totul va fi bine. Te iubim si suntem alaturi de tine!

  • elena
    Posted at 21:57h, 03 noiembrie Răspunde

    Cosmine, pe bune, vrei sa iti imprumut o bucata de sfoara? E moca.

  • dreptate
    Posted at 21:59h, 03 noiembrie Răspunde

    Fi fericit, oricum ajungi in IAD.

  • SIrShadow
    Posted at 22:01h, 03 noiembrie Răspunde

    nu vreau sa fiu ipocrit ca ceilalti, nu cred ca e cineva care nu a facut cel putin odata o depasire nepermisa, un moment de neatentie sau teribilism poate schimba viata ta si a altora…e normal sa iti traiesi viata, sa mergi mai departe, ce s-a intamplat a fost o tragedie, nimeni nu a vrut sa se intample asa…dar ca persoana publica ti-ai asumat treaba asta, esti persoana publica si la bine si la rau… in plus nu ai renuntat niciodata la aroganta si orgoliul tau, felul tau de a privii lucrurile (din ce reiese din postarie de pe blog) ii intriga pe oamenii de rand….nu stiu cum ai curaj sa vb despre bani :|….nu totul se poate cumpara…

  • Ne fan
    Posted at 22:10h, 03 noiembrie Răspunde

    Salut!
    Prima: n-am fost niciodata vreo mare fana de a ta.
    Doi: n-am avut puterea sa citesc toate comenatriile,c-au fost cateva,care m-au scarbit,pur si simplu.
    Trei: stiu,ca or sa vina unii,care or sa imi spuna ca „daca era familia ta,nu gandeai asa”, dar, din punctul meu de vedere,nimeni nu stie ce ai discutat cu tu famiile victimelor si ce e in subconstientul tau.Daca toate astea s-ar fi intamplat,in alte vremuri, nu s-ar fi scris in presa,nu s-ar fi auzit la tv.
    Multa putere si rabdare, iti doresc.
    P.S- asa urat imi suna „despagubirile,pe care le cer familiile victimelor”.
    P.S2- zic de tine, ca daca era altcineva,ar fi luat 20 de ani. Probabil,desi pot dovedi cu probe ca nu-i asa, dar daca era altcineva, in ziua de astazi niciun canal tv n-ar fi fost interesat de ceea ce a urmat dupa accidentul de atunci.Niciun ziarist si nicio publicatie.
    P.S3- Inca o data, precizez, nu-s fana ta,n-am fost vreodata (de fapt,imi erai un pic antipatic,uneori),nu te-am vazut fata in fata niciodata, nu-s ruda, nu ne leaga nimic, dar din tot sufletul iti doresc sa ai in jur numai oameni, care sa te ajute sa treci peste toate si care sa nu te dezamageasca.

  • Lora
    Posted at 22:27h, 03 noiembrie Răspunde

    Caz ca al lui Serban vedem in ficare zi. Mor foarte multi oameni, dar nimeni nu e invinuit pentru ca nu sunt vedete de televiziune. Se dramatizeaza prea mult. Asa ceva i se poate intampla oricui. Sa fi suparat pe cineva, inseamna sa fi suparat pe tine, iar noi oamenii proiectam in ceilalti ceea ce defapt se afla in noi. Justitia din Romania este doar o alta casa de bani, oamenii astia au salarii intre 4000 – 9000 lei, dar nu au nici un control ca isi fac treaba, cate 200-300 dosare zac pe masa lor. Bafta multa, Serban!

  • CosmiN
    Posted at 22:33h, 03 noiembrie Răspunde

    @ „Cosmin” – comentariul 301 – esti bun, esti tare! Ai omora cu sange rece un om care a gresit (TOTI GRESIM, dar consecintele greselilor NU ni le alegem noi!!).
    Cosmin, de data asta ma simt eu ofensat pentru ca esti liber. Inteleg din ceea ce ai spus ca daca un om greseste in trafic in fata ta, e posibil sa-l agresezi.
    Ai scris un comentariu plin de venin cu o groaza de epitete, si ai spus ca l-ai omora cu sange rece. Daca Huidu merita tot ce ai scris tu acolo, pentru ucidere din culpa, TU CAM CE MERITI?
    Sper sa raspunzi intr-un fel sau altul pentru atitudinea ta (pentru comentariile postate!), la fel ca in cazul asta http://www.realitatea.net/copanika-batausa-din-braila-din-agresor-posibila-victima-vezi-ce-recompensa-e-pusa-pe-capul-ei_1035600.html , cand s-a trezit unu’ sa faca dreptate in cazul leprei din Braila! Sper sa raspunzi, pt ca prin atitudinea ta esti un pericol pentru o societate in care oamenii gresesc!!

  • Andrei
    Posted at 22:34h, 03 noiembrie Răspunde

    Din pacate nu se mai poate schimba nimic…….Accidente sunt si or sa mai fie . Faptul ca esti persoana publica amplifica acest caz In Romania se cauta scandal ca da bine…………… Cum bine ai spus,lasa justitia sa-si faca datoria. Eu m-as gandi serios sa ma mut din Romania. Sper sa fii puternic sa treci peste rautatile unora! Condoleante sincere familiilor indoliate !!!

  • Blanche
    Posted at 23:13h, 03 noiembrie Răspunde

    Citesc si ma crucesc, de cat de spurcati si rai suntem noi romanii ca natzie.
    E foarte usor sa arunci cu pietre dar tare greu sa ierti.
    Daca stam o sec sa ne gandim, ce am face noi in situatia lui Serban, sunt convinsa ca fiecare din noi ar vrea sa fie ” iertat” si sa nu treaca prin ce trece el acum.
    Insa intotdeauna li se intampla altora…

    Serbane, fruntea sus! Nu esti nici primul nici ultimul in situatia asta! Justitia isi va face datoria si oricare ar fi hotararea, nimic nu mai poate fi schimbat!
    Multa putere tie si familiei tale sa treceti peste asta!
    Copilasii tai au nevoie de amandoi parintii alaturi de ei!

  • roxana
    Posted at 23:15h, 03 noiembrie Răspunde

    Ma minunez de ce citesc pe aici.Si in special de comentariile dl-lui cosmin care nu stiu cum isi permite sa jigneasca k la usa cortului pe toata lumea…cine esti tu ma dumnezeu???…si eu as putea sa injur sa jignesc da nu o fac k am mai mult creier decat tine dl-le cosmin…pana la urma e un blog public….si trebuie sa-ti lipseasca multi neuroni k sa vb asa aici…altfel nu-mi explic…SI dak tot sunte-ti unii asa curiosi ce faceam noi care il aparam pe huidu dak cineva din fam noastra era in locul victimelor…o sa va raspun…cand moartea vine nu te intreaba asta sa va fie clar…indiferent cum…nu te iarta…si da poate as fi fost intr-o stare de soc la inceput de disperare…dak judecand la rece as fi inteles situatia…mai ales k nu poti trai o viata urand pe cineva…de aia exista iertare…mai ales knd astfel de lucruri se pot intampla oricum…valabil in ambele parti…

  • Razvan
    Posted at 23:21h, 03 noiembrie Răspunde

    Bai Ilie cu chelie,ia da-te tu in pula mea si a lu’ Huidu mai bine.V-ati apucat voi sa fiti judecatori si sa criticati aiurea doar pt ca e Huidu si e persoana publica?E un om care (asa zeflemitor cum e)a incercat sa aduca putina cultura intr-o tara plina de cocalari ca tine.Acum ca e la pamant,evident ca sariti toti cocalarii pt. ca v-a criticat obiceiurile manelistice atatia ani.Am vazut si fetele celor care comenteaza pe fb.Numai manelisti,pitipoance telenoveliste si indoctrinati cu antena 3.Si te anunt ca Huidu inca e vedeta si nu e criminal in mortii ma-tii ca nici macar un termen atat de simplu nu stii sa folosesti

  • CosmiN
    Posted at 23:36h, 03 noiembrie Răspunde

    P.S. rectific: „omori” e corect, nu „omora” cum am scris eu.

  • Marius Ionita
    Posted at 23:37h, 03 noiembrie Răspunde

    Serban, vreau in primul rand sa stii ca sunt sofer de peste 20 ani (am permisul de la 18 ani) si ca din asta imi castig painea. De asemenea, incerc sa trec prin filtrul mintii stirile pe care le vad la TV iar in cazurile cu accidente rutiere imi formulez propria parere.
    Ex: 1. Cazul cu accidental din Floreasca, cand un nemernic alerga cu 180 Km/h si a omorat 2 oameni, un taximetrist si clienta acestuia. Probabilitatea de a comite o nenorocire cred ca era mai mare decat daca cineva s-ar fi urcat pe un bloc si ar fi descarcat un incarcator de mitraliera la intamplare. Nu mai stiu cum s-a terminat cazul respectiv dar am fost oripilat sa-l vad pe pustiul ala ca nu vrea sa dea probe biologice si a fost eliberat la cateva zile ptr. ca “justitia nu trebuie sa dea satisfactie partii vatamate”.
    Ex.2 Cazul in care un diplomat rus accidenteaza pe trecerea de pietoni o fata care traversa regulamentar strada.
    Bine’nteles ca m-a deranjat faptul ca respectivul nu a acceptat sa dea probe biologice si ca are alte drepturi fata de “muritorii de rand” dar si mai rau m-a frapat faptul ca fatuca aia nu s-a asigurat ca toate masinile s-au oprit si ca poate traversa in siguranta.
    Sunt o multime de motive pentru care un sofer poate gresi in astfel de situatii:
    – nu este atent la trafic, se gandeste la altceva si nu observa in timp util trecerea si pietonul;
    – indicatorul este mascat de ceva (o creanga, o masina oprita in dreptul trecerii etc.) sau trecerea ptr pietoni nu este suficient marcata;
    – neadaptarea vitezei, probleme de aderenta, o defectiune tehnica etc.
    – pietonul te surprinde: merge paralel cu trotoarul si se intoarce brusc in dreptul trecerii, vine in fuga, etc.

    Ideea este ca sunt o multime de situatii care te pot surprinde, poti gresi, provoci un accident chiar daca atitudinea ta a fost … defensive driving, atunci iti pot acorda circumstantele atenuante, intelegerea ca greseala e omeneasca.
    Dar cand alergi pe Floreasca cu 180 km/h, intri in depasiri fara sa ai suficienta vizibilitate (la noroc), mergi haotic fara sa tii cont de ceilalti colegi de trafic, (ma refer la acea atitudine de “mi se rupe”, da-i in p..a mea de fraieri) si apoi provoci un accident, atunci te rog sa-mi permiti si mie fiu foarte “afectat” si sa-ti acord multa … “compasiune” daca te vad urcat intr-un pom (cu masina cu tot), maturat de tren si alte astfel de situatii.
    E omeneste. Nu vreau sa te judec eu, dar te rog pe tine sa te gandesti din care dintre exemple faci parte.

    Din niciuna evident!

  • Kisha
    Posted at 02:49h, 04 noiembrie Răspunde

    Nu stiu cum poti suporta atatea, Serban… Ai trecut prin momente groaznice intr-un timp destul de scurt. Si acum, in loc sa te lase in pace sa ti se vindece ranile sufletesti, te haituiesc fara mila. Nu ma refer doar la ziaristi, ci si la tembelii astia care comenteaza aiurea si te jignesc. Unii parca n-ar avea creier, asa se manifesta! Numai tu stii ce este in sufletul tau. Imi vine sa plang si mi-e atat de ciuda ca nu te pot ajuta in vreun fel…
    Ideea e ca faptu-i consumat, nu mai poti schimba nimic, trebuie sa iei lucrurile asa cum sunt. O sa se mai scrie despre tine, vor aparea tot felul de „exclusivitati”.. si acum si in ianuarie..mai ales. Cred ca stii si tu asta. Sfatul meu este sa le ignori pur si simplu si sa-ti vezi de ale tale. N-are rost sa te consumi. Suntem multi care intelegem, te sustinem si te iubim!!
    Si eu conduc si imi pot dau seama cat de usor poti provoca o tragedie. Zilele trecute chiar imi povestea cineva cum era sa faca un accident, cam prin aceeasi zona, era tot o curba la dreapta, avea ceva viteza dar nu foarte mare, masina buna (abs, esp..de toate), carosabil perfect uscat, si totusi uite ca a ajuns pe contrasens; norocul a fost ca cel care venea din sens opus l-a vazut si a franat la timp. In cazul tau a fost si ghinion ca acea curba e fix intr-un varf de rampa si nu prea ai vizibilitate.(sunt din Brasov si cunosc bine zona)
    In alta ordine de idei, ma bucur ca ai revenit pe blog, si ca ripostezi la atacurile din ultima vreme. Nu-i lasa sa te darame! Fii din nou Serban Huidu pe care il stim cu totii!!
    ps. Eu tot mai sper din tot sufletul ca vei reveni la Cronica dupa ce se termina toata povestea asta. Esti un om minunat, Serban! Un ghinion pe care l-ai avut sa stii ca nu ne schimba parerea despre tine! Capul sus! sunt altii mult mai vinovati decat tine, pe care-i vedem zilnic la tv si care n-au nici o remuscare.

  • Angelo
    Posted at 07:29h, 04 noiembrie Răspunde

    Bai Cosmine,m-am convins tata!!!Esti retardat!!Ba boule,de ce critici tu pe toata lumea care explica oarecum cum este dreptatea in Romania??Iti pica pe Serban ca-i persoana publica si a avut si cuvint si decenta???Eu cred ca nu!!Esti doar un bou platit de dusmani sa-l ataci in permanenta pe Serban!!Ba cacatule,eu zic sa ne intilnim sa dezbatem problema! Bine doar daca ai curaj ca eu de latrai sunt satul! Serban suntem alaturi de tine,nu doar eu care scriu,ci si multi altii pe care nu-i cunosti! Faptul ca tu esti OM in adevaratul sens al cuvintului au facut toate hienele sa stea scai de tine!!Daca faceai ca alde Cocos Jr,Placinta Jr,fata lui Paunescu.. ..Stie toata lumea despre ce vorbesc!!!Bine cei care nu sunt chititi pe Serban!! Serbane,te rog,capul sus,se poate intimpla oricui! Traieste-ti viata !!

  • Tino
    Posted at 09:35h, 04 noiembrie Răspunde

    Treci mai departe Serbane. Orice ai face nu vei reusi sa multumesti ep toata lumea . Mie unul imi pare rau ca nici macar nu mai ai in plan sa revii . Pentru ce oare ? Pentru un procent de 10% care sunt impotriva ta . Cu restu de 90% care te vor ca inainte , ce faci?
    Daca erai drogat , beat sau altele era de inteles. Insa nu cred ca un parinte si un sot si-ar fi pus toata familia in pericol constient.
    Sunt milioane de oameni care te asteapta si cateva zeci care nu au capacitatea sa inteleaga ce inseamna un accident. Tu alegi pe cine vrei sa multumesti.
    Cu multa stima.

  • Dana
    Posted at 10:13h, 04 noiembrie Răspunde

    Am citit stirea din ziarul Adevarul prin care se facea trimitere la postul facut de tine.
    Situatia este extrem de delicata si nici nu o sa-mi dau cu parerea pentru ca nu sunt in masura sa fac acest lucru, cum nu sunt in masura nici cei care au impresia ca sunt indreptatiti sa arunce pur si simplu cu vorbe, oameni buni viata este plina de incercari, nimeni nu e perfect, nici Serban, nici voi cei care faceti comentarii rautacioase.
    Stim cu totii ca sistemul justitiar din Romania este unul defectuos, zilnic mor oameni in accidente de masina iar faptasii scapa nepedepsiti.
    Media reuseste sa manipuleze si sa umple de venin privitorul ori ascultatorul, depinde de noi sa stim sa filtram sau sa realizam ca ceea ce apare in presa de cele mai mullte ori sunt ipoteze malitioase.
    Haideti sa nu mai judechem si sa nu ne mai intereseze atat de mult ce se intampla in curtea vecinului. Cu totii facem greseli fie ca vrem sau nu se la recunoastem.
    O zi buna tuturor!

  • mihaela
    Posted at 10:28h, 04 noiembrie Răspunde

    nu sint un fan al tau ,ti/am urmarir emisiunile din primii ani si am luat lucrurile asa cum arau amuzante. nu am deve nit un fan dar recunosc ca imi placeau emisiunile.e necesar sa ironizezi,e necesar sa glumesti mai ales in vremuri grele. mi/a parut rau de ce ti s/a intimplat ,cred ca esti marcat si cred ca oricine ar fi daca ar trece prin asa ceva.pedeapsa ta va fi sa traiesti cu gindul la ce s/a intimplat. tot timpul spun ca de judecat corect pot doar cei ce au fost in situatii identice .pentru ca e usor sa arunci cu piatra.tu insa de dragul copiilor tai va trebui sa gasesti forta de a merge mai departe ,dar in primul rind trebuie sa gasesti iertarea si asta nu de la oameni ci de la Dumnezeu .gaseste o manastire cu un preot duhovnic bun si o sa vezi cita liniste sufleteasca o sa primesti.lasa/i pe toti ceigem oana zav care nu demult facea pa vitima vrajitoarelor ,ce nu se intelege cu propria mama etc. si intoarceti sufletul spre biserica .stiu ca multi gindesc de rau preotii,dar sa stii ca preotii din zilele noastre sint cei pe care ii meritam noi.exista insa manastiri cu calugari buni ,adevarati sfinti capabili sa asculte si mai ales sa IERTE.DOAMNE AJUTA

  • Alexandru Mihai
    Posted at 11:34h, 04 noiembrie Răspunde

    1. de fiecare data cand ai aparut, oriunde (tv, blog, in persoana, etc.) emani acelasi lucru: o aroganta stupefianta. Esti mai presus decat tot si toti.

    De ce sunt arogant? Ca am spus lucrurile cum le gandesc eu? Ca mi-am asumat asta nu ca altii care stau ascunsi in spatele unui pseudonim? Vezi definitia din dex de la arogant!

    2. cu ce-ar fi ajutat daca ai fi facut puscarie, cum intreaba multi pe-aici? a) ar fi fost just – in sensul ca Justitia si-ar fi facut treaba b) ceilalti participanti la trafic cu aceleasi porniri ca si tine si dotati financiar ar fi vazut ca n-are importanta cine esti – faci puscarie daca omori 3 oameni si s-ar fi gandit de 5 ori inainte sa depaseasca in curba pe linie continua, sau la deal pe linie continua c) poporul roman (pentru ca tot poporul iti cunoaste numele acum) ar fi simtit ca exista macar un gram de dreptate in tara asta de rahat.

    A fost un accident in care puteam sa mor inclusiv eu! Asa ca termina cu mania asta proletara ca ma lasa rece! Dreptatea nu tine cont de cine esti! Dar poate te-ai intrebat daca verdictul a fost just? Sau tu aveai deja formulata pedeapsa pentru ca sunt ” arogant” si nu sunt pe gustul tau?

    3. in orice alta tara civilizata am fi fost, luand in considerare toate aspectele: a) nu erai baut b) erai sanatos oficial cu acte c) masina nu avea defectiuni d) exista limita de viteza si linie continua e) impactul a provocat ridicarea de la sol a unei alte masini. Luand in considerare toate aceste aspecte Serban, tu nu ai mai fi vazut lumina zilei decat printre gratii tot restul vietii tale.
    Eu daca ma duc acum in exact acelasi loc ca si tine si omor 1 om in acelasi mod, nu 3, te asigur ca nu scap orice-as face.

    Inorice tara civilizata accidentul e tratat ca un accident, iar vinovatia poarta denumirea de culpa! In cazul unei culpe majore se stabileste o pedeapsa mai mare sau mai mica, doar judecatorii stabilesc asta! Asa ca nu mai zbiera ca sin gura de sarpe ca justitia nu isi face treaba ca nu e asa! Uite daca eram baut aia era o culpa majora si clar condamnarea era pe masura! Incearca totusi sa nu omori pe nimeni!

    4. Te-ai retras de pe TV pentru ca logica si ratiunea iti spune ca aparitiile publice nu fac altceva decat sa incinga spiritele. Dar astea sunt decizii matematice. Ne-matematic, esti acelasi arogant plin de el. Alergi cu fratele tau in masina cu peste 100 la ora, vii si scrii pe blog ca tu nu suporti nu stiu ce – oamenia aia trei ce-au suportat? Moartea. Tu ar trebui sa dispari public total, ca un cosmar din care noi romanii ne-am trezit. Ce blog? Ce cancan? Ce paparazii? Tu nu intelegi ca de fiecare data cand apare o mentiune legata de tine provoci furie, ura, scarba si dispret?

    Tu le aveai pe astea si inainte de accidentul meu! S-ar putea totusi sa provoc si altceva: ceva de care tu si cei asemni tie nu sunteti capabili: o intelegere a situatiei exact asa cum a fost si nu condamarea apriori a unuia sau altuia pe principiul ca e cunoscut sau nu!

    Din cauza ta, toti tampitii de bani gata au acum unda verde in tara asta. Pentru ca asta inseamna o achitare intr-un caz public ca al tau – PRECEDENT. EXISTA PRECENDTUL ACUM. Orice imbecil cu suv si bani gandeste un singur lucru cand e la volan si face tampenii: A scapat Huidu, scap si eu, ca si daca omor, nu omor 3 ca el. Iar eu, muritorul de rand, care conduce o masina mica ca 98% din populatia Romaniei trebuie sa pun frana si sa trag cu o roata in sant cand vad un suv ca depaseste in fata mea la 200 de m si nu are unde sa se bage la loc inainte de a ajunge la mine.

    Asta cu depasirea am explicat-o si o o maia fac! Pe drum nu era coloana iar in fata mea era cumnatul meu cu care am plecat impreuna din Predeal! Cat despre comportamentele soferilor nu sunt in masura sa comentez eu acum! Nu sunt ipocrit ca altii!

    Tu ai tupeul sa vii sa spui ca te deranjeaza ceva…asta mi se pare inimaginabil. Asta arata cat de traumatizat esti tu de faptul ca ai luat 3 vieti.
    Oricum ar fi Serbane, numele de Huidu va ramane in mintea romanilor pentru totdeauna. Va fi vedeta tv care facea misto de oameni la tv, a dat cu capu’ de-un copac la ski, vorbea stramb dup-aia si-ntr-o zi a omorat trei oameni cu ML-ul lui si n-a primit nici o zi de inchisoare.
    Asa cum zicea si Sartre, inchisoarea ta e viata ta acum. Oricine se uita la tine, indiferent ce parere are despre tine un lucru gandeste clar: a omorat trei oameni.

    Nu as vrea sa fii in locul meu desi doar asa ai putea intelege! Descrierea este corecta dar lipsesc niste amanunte: e vedeta care s-a trezit 15 ani la ora 5, care a lucrat si a imaginat o emisiune pentru asanarea societatii romanesti, ( daca nu cunosti cuvantul asanare, dexul iti sta la dispozitie- asta ca sa fiu arogant pana la capat,) si pe care a urmarit-o un teribil ghinion! Cel mai usor e sa capitulezi, spre dispararea ta si a altora ca tine nu o sa se intample asta, teribilule ascuns in spatele unui pseudonim!

  • Mihai
    Posted at 11:36h, 04 noiembrie Răspunde

    Si daca ai tacut un an, ce??? Foarte bine, nu te mai pune pe cruce, nu esti o victima, esti un calau!
    A fost un accident nefericit? Accident e cind iti sare o roata de la masina, nu cind depasesti coloana si intri pe contrasens cu buna stiinta.
    Nu mi-e mila de tine, mi-e mila de familiile victimelor…
    Iesi din intunericul minciunii, fa ce se mai poate sa alini durerea lor!

    Coloana? Drumul era liber iar in fata mea era cumnatul meu cu care am plecat impreuna sin Predeal! Sunt date din dosar care e public! Nici un martor nu pomeneste nimic de depasire asa ca te mai documentezi si dupa arunci cu noroi!

  • KIRA
    Posted at 11:58h, 04 noiembrie Răspunde

    Draga Serban,
    Nu stiu daca iti mai amintesti de mine, caci pe atunci aveam numai 3 ani, dar ne-am cunoscut la Predeal pe partie cand mami ti-a cerut un autograf.
    Vreau sa-ti spun ca nimic din ce se petrece in viata nu e intamplator. Am vazut vineri reportajul despre tine si nu am putut ramane indiferenta. De aceea, doresc sa-ti transmit din sufletul unui copil TOT CE E MAI BUN, PUTEREA DE A DEPASI CELE MAI GRELE MOMENTE, CURAJUL DE A INVINGE RAUL, FRICA SI TOATA ENERGIA NEGATIVA CE VINE CATRE TINE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Cu mult drag,
    Kira (”Machedoanca”)

  • Un Brasovean
    Posted at 12:22h, 04 noiembrie Răspunde

    Serbane, mi-e rusine ca traiesc in aceeasi tara cu tine!

    Bine ca nu iti e rusine sa traiesti in aceeasi tara cu Dan Diaconescu, Marian Vanghelie, Zavoranca, Banciu si alte creaturi!

  • adrian
    Posted at 12:59h, 04 noiembrie Răspunde

    da .bravo.
    doar in romania ar putea fi gunoaie ca cei care au comentat la adresa acestui OM..a gresit ,,da a omorat trei oameni..asta e viata ..acum toti il comndamnatii pe huidu dar ati uitat ca el era singurul care statea in fata gunoaielor din tv..ia uitativa ce este acum la tv,,,,toate curvele si penalele din ro sunt la tv ..au o inteligenta egala cu a unei gaini si totusi sunt non stop la tv..pt ca Voi.cei care il faceti pe huidu criminal si i spineti ca nu are ce cauta in tv sunteti publicul acestor gunoaie din tv..a gresit da e adevarat.dar ca omul acesta are copii care au nevoie de el nu va ganditi?
    hai s-al spanzuram..huidu eu ca sofer iti intelg greseala si imi pare rau pt tine,,eram fanul tau pt ca vedeam in tine nu un arogant cum spun fani cheridei si vedeam un om care lupta sa faca curat in tv asta de ca…. sper sa revi in televiziune pt ca avem nevoie de oameni ca tine…

  • Andra
    Posted at 13:22h, 04 noiembrie Răspunde

    Am fost fan Cronicuta si parerea mea este ca aceasta emisiune nu mai este la fel fara Huidu. L-am cunoscut personal pe Huidu si pot spune ca este o persoana: altruista, joviala, sociabila si foarte placuta. Da recunosc, ca a scapat ieftin in cazul accidentului rutier, dar asta nu inseamna ca trebuie pus la zid si judecat de catre noi…..nu uitati ca oricui i se poate schimba viata in rau, in cateva secunde de neatentie. Cei mai multi nici nu luati in calcul, faptul ca, Huidu suferise si un grav accident la sky care i-a provocat serioase traumatisme la cap. Eu ma bucur ca Huidu este ok.:)

  • magotu enigmatic
    Posted at 13:36h, 04 noiembrie Răspunde

    Nimeni n-ar vrea sa fie in locul tau, asta e clar. E o situatie cum nu se poate mai neagra. Si problema mare e ca n-ai ce sa faci, trebuie sa cari un bolovan dupa tine si asta e. Vitejii si justitiarii damboviteni, analistii care le stiu pe toate, imaculatii care dau cu pietre in oricine nu sunt decat zgomot de fond, puricii de la lipsa de semnal pe tv, s-a umplut tara de micoze si negi. Partea buna e ca ai procedat corect, te-ai comportat corect, n-ai reactionat la mizerii, la provocari. Toate astea sunt umbrite de sloganu: si ce daca? Nu poti sa aduci victimele inapoi. Asa si? Nu conteaza ca un om isi asuma greseala? Nu conteaza ca-si accepta faptele? Nu. La noi nu conteaza nimic. Esti pus alaturi de marii criminali ai natiunii de catre toti facocerii. Sa-i vad cat de viteji ar fi cand vor pati o nenorocire d-asta. Ghinionu e ghinion, convergenta de factori in timp si spatiu al carei rezultat e o nenorocire. Putea sa nu vina nimeni din sens invers, putea sa vina un tir, o betoniera, un gip cu un singur ocupant cu centura pusa, lovitura putea sa fie sub alt unghi etc etc. Dintre toate sutele de variante a fost aia mai tragica. Greu. Dar asta e. Ciomu care a nenorocit un om pe viata n-a mai fost atat de hulit, ba chiar s-a facut caterinca, femeia cu Audi care a omorat o fata pe zebra acum cativa ani n-a patit nimic, pustii cu bemveuri care fac ravagii pe trotuare iau politia la misto, nevasta lui Paunescu care a provocat un accident din depasire aiurea e bine mersi, n-o mai injura nimeni etc etc. Serbane, asta e. Stai si te gandesti cateodata daca nu cumva e vreun scenarist undeva care le scrie de ies asa cateodata si de ce. Presa si alti macaci te vor provoca si vor astepta sa cedezi.
    PS. Ma gandesc oare Zavoranca cu vrajitoarele ei si voodoo si papusele si ce mai face ea p-acolo…sa fi avut vreo influenta?

  • Mihaela P.
    Posted at 13:37h, 04 noiembrie Răspunde

    Nu-mi vine sa cred ca poate exista atata rautate din partea oamenilor…..m-am ingrozit citind aici si imi dau seama cate lipsa de educatie are acest popor….
    Ce facem fratilor? Unde s-a dus bunul simt si respectul si omenia si buna-credinta a noatra, a romanilor??
    Cineva scria mai sus si pe buna dreptate ca noua romanilor ne place barfa si ca tara asta se duce de rapa….cat adevar!
    Am un copil si zi de zi ma gandesc la educatia lui, zi de zi il invat ca sa fie corect, sa fie sincer, sa fie darnic, sa fie civilizat……dar ma ingrozesc cand vad cata rautate poate exista din partea oamenilor….
    Ajungi, din pacate sa nu stii cum sa procedezi mai bine….
    Cum putem noi sa judecam pe cineva? Cine ne da noua acest drept?
    Dreptatea este doar la Dumnezeu…
    Serban, am spus si o mai spun inca o data cu aceeasi certitudine si cu aceeasi parere de rau, ca lucrul care te va macina cel mai mult va fi din cauza oamenilor care te judeca…..
    Sunt socata de atitudinea unora …..nu pot sa cred ca exista persoane care pot sa doreasca moartea cuiva, oare ce sunt acestia care pot dori acest lucru sau ca scrie asa ceva, ca oameni nu se pot numi in mod sigur…..
    Imi educ copilul zi de zi, ma gandesc sa-l invat tot ce este mai frumos, mai corect, mai sincer…dar….. credeti-ma ca am ajuns sa ma sperie lumea in care traim!
    Ar trebui sa ne privim fiecare in oglinda si sa intelegem ca trebuie sa ne respectam unii pe altii, ca oricare din noi greseste si sa ne vedem intai faptele noastre, apoi pe ale altuia….
    In loc sa preogresam, de fapt ne ducem si mai rau la vale….ne mai miram ce mult au avansat alte popoare, ce frumos este la ei, ce bine se traieste in alta tara…pai se traieste bine, pt ca acolo oamenii stiu ce inseamna educatie, stiu ce inseamna respect si civilizatie..\
    Cu totii ne dorim un trai mai bun, dar pt asta fiecare din noi ar trebui sa facem un lucru bun si pt cel de langa noi ca sa putem trai asa si sa-i fim alaturi la greu celui de lanta noi, pt ca oamenii traiesc intre oameni si avem nevoie unii de altii…
    Serban, nu uita, CAPUL SUS!
    Ma rog ca Dumnezeu sa aduca liniste sufleteasca tie si familiilor indurerate si multa lumina pt oamenii cu mintile pierdute!
    Sincer, nu stiu de unde mai are Dumnezeu atata rabdare si dragoste pt noi!
    Toate cele bune tuturor!

  • Lucia
    Posted at 13:38h, 04 noiembrie Răspunde

    Dragă Șerban,
    Deși vreau să-ți scriu de mai multă vreme,abia acum reușesc să materializez acest gând. După ce fiica mea ți-a transmis mesajul ei și m-a chemat să-mi citească,să știi că mi-au dat lacrimile!E un copil de cristal, probabil, iar astfel de lucruri ne fac uneori mai sensibili pe noi, cei mari.Vreau să-ți spun că și eu, ca fiecare dintre noi de altfel, am traversat etape dificile; uneori atât de dificile, încât nu am crezut că e posibil să le surmontez,și totuși,le-am depășit.Viața toată e un parcurs de sinusoide, iar tu ești acum într-un nivel inferior(acel nivel care precedă faza de creștere). Nu trebuie nicidecum să te oprești acum, aici; nici să te lași doborât, deoarece soarele se ivește întotdeauna după furtună! E adevărat, când ești în vâltoare, scapi din vedere acest lucru. Ești poate prea prins…Dar gândește-te, ce ne face mai puternici? Ce anume ne motivează să mergem mai departe ori să privim înainte și să lăsăm răul undeva,în urmă? Există asemenea piese tari în viața noastră? Există sau nu oameni și lucruri care ne susțin? Cei care nu vor să vadă dincolo de aparențe, nici nu vor vedea vreodată. Știi vorba aceea, că tuturor le vine rândul și nimeni nu a scăpat? Nu știu de ce unii dintre noi au nevoie să experimenteze drame pentru a putea înțelege Legile Universului, pentru a trece în niveluri superioare de conștiință, pentru a putea evolua spiritual, deoarece mulți batem pasul pe loc…și o facem de vieți, din păcate…Încearcă acum, cu sufletul în genunchi, să te ridici, să te ștergi, să îndrepți ochii și brațele către Cer pentru a cere înțelegerea adâncă a lucrurilor și, mai presus, nu te opune fluxului! Asta ar însemna stagnare…ar însemna să nu înțelegi regulile Jocului (Cosmic).Vineri am privit în ochii tăi și am deslușit durerea unui om care are nevoie SĂ TREACĂ PESTE TOATE ASTEA!Pentru el și pentru cei dragi. Cu toții experimentăm lucruri dureroase de-a lungul vieții, mai mult sau mai puțin, și nu pricepem din prima că în toate astea se ascunde un sens…
    Când soarele se va fi arătat din nou, după nori,iar privirea ta va redeveni oglinda sufletului de altădată(poate chiar mai mult de atât),dă-ne de știre!(Nouă, celor care încercăm să dobândim câte ceva din înțelepciunea arhanghelilor și ne străduim să privim lumea cu ochi de copil,dincolo de măști,spre Lumină).

    Cu drag,
    Lucia

  • Lenuta
    Posted at 14:45h, 04 noiembrie Răspunde

    Doamna Mihaela P.,nu pot sa cred ceea ce ati scris aici.Ce legatura are tot ce ati scris dumneavoastra ,asemeni unui filozof cu accidentul cumplit in care niste oameni si-au pierdut viata?Pentru famillile lor ce aveti de spus,stimata doamna? Ar trebui sa-si ceara scuze mortii sau cei ramasi in urma de la domnul Huidu,ca au iesit in calea lui ,atunci cand el a avut proasta inspiratie sa depaseasca pe dubla linie continua cu un bolid in fata caruia ,nenorocita aceea de Dacia nu a avut nici o sansa.Daca Serban Huidu nu era persoana publica ,acum era la inchisoare.Daca eram oricare in locul lui,eram deja in inchisoare.Nu mai acuzati oamenii care si-au spus parerea aici,stimata doamna,pentru-ca este penibil ceea ce faceti.Ar trebui sa plateasca pentru ceea ce a facut.De ce el poate plati niste mizerabili de bani familiilor celor deceati si poate sa-si vada de viata in continuare? De ce?Au fost cazuri in care ,chiar s-a constatat ca a fost accident si faptasii sunt in inchisoare.Asta nu este justitie !!! Asta este rusine de justitie!!! Sa te fereasca Dumnezeu , doamna Mihaela P., sa te intalnesi cu oameni de teapa lui in trafic.Eu ma rog sa ma fereasca Dumnezeu.

    Amsa iti spun si tie ca sa stii: nu era coloana si in fata mea mergea cumnatul meu cu care plecasem den Predeal! Pe cine sa depasesc?

  • fan radio contact
    Posted at 14:50h, 04 noiembrie Răspunde

    maine e in 5.
    te-am vazut in vara la obs. astronomic. aratai ca un mort. [am fost incantat de acest fapt]
    scoate banu, lasa vrajeala..

    Procesul pentru daune morale se desfasoara cu participarea companiei de asigurari! Cat despre radio Contac al carui fan esti nu esti singurul:am fost si eu!

  • cristina
    Posted at 15:08h, 04 noiembrie Răspunde

    Draga Serban gaseste puterea de a te ierta,pentru tine si pentru cei dragi.Cea mai inversunata lupta este cu tine insuti,ridica-te si mergi mai departe.

  • Marian
    Posted at 15:35h, 04 noiembrie Răspunde

    Serbane,eu mi-as dori sa revii la Cronica,cronica fara tine e ca die hard fara Bruce Willis.Si nu mai asculta ce zice Badea,omul are si el problemele lui si nu te suporta.

  • roxana
    Posted at 15:46h, 04 noiembrie Răspunde

    Vai da greu de cap is unii!!!Oricum ma bucur k esti printre noi aici pe blog…mi-a placut la nebunie treaba cu Arogantul…:)))…dar de,ce sa le faci dak unii inteleg ca prin a fi direct si a spune ceea ce gandesti esti arogant…cunosc ff bine sentimentu asta…

  • Lenuta
    Posted at 16:04h, 04 noiembrie Răspunde

    Domnule Serban Huidu,de acord cu dvs.,nu ati depasit,dar de ce ati intrat pe sens invers?pentru-ca ati avut tendinta sa depasiti ,clar.Sau ati vrut sa mergeti paralel cu cumnatul?ati avut clar tendinta sa depasiti,soseaua a fost alunecoasa,iar dvs.nu ati mai putut evita.Un lucru ar trebui domnule Huidu,sa intelegeti,daca tot ati deschis rubrica asta pe blogul dvs.,aici se vor spune tot felul de pareri.Domnule Huidu,mi-am scris opinia aici ,si va rog sa intelegeti bine,despre contravenientul Huidu,nu despre Serban Huidu ca persoana,ca om de televiziune,ca orice altceva.Parerea mea este ca TOTI contravenientii trebuie sa plateasca in fata legii ,pe care nu stiu de ce,dvs.ati avut mare noroc sa o fentati ,ca sa zicem asa.Si nu numai dvs.ati scapat de inchisoare ,sunt destui, si asta e jalnic.Lucrul acesta incurajeaza o gramada de indivizi fara scrupule din trafic.

    Elena daca te intereseaza asa mult cazul te rog sa studiezi dosarul ca e public: acolo sunt datele din calculatorul Mercedesului: am avut un maxim de 78 de km la ora , a intrat sistemul esp de 4 ori(asta intra la derapari) si la impact am avut 51km/ora! Astea sunt date reale puse la dosar…expertiza tehnica sta pe baza unor calcule si presupuneri, amplificate de faptul ca ,el, calculatorul Daciei s-a stricat! Nu am contestat expertiza ci am facut niste precizari ca procesul sa nu fie lung, oamenii sa isi poata lua banii in timp util! Mentionez ca afara ningea si pe jos era mazga! Curba era la dreapta si in panta!
    Si contravenientii nu merg la inchisoare, inculpatii, unii dintre ei da!

  • Razvan
    Posted at 16:05h, 04 noiembrie Răspunde

    Serban,nu trebuie sa iei in seama criticile.Asa cum am mai zis-o,nu are cum sa te urasca cineva,decat daca gandeste ca Zavoranca sau Vadim.Pt. ca ai iesit in evidenta ironizand astfel de specimene,ceea ce e un lucru bun.Deci,cei care comenteaza p-aici si dau verdicte mai ceva ca judecatoria sunt ori cei de care ai facut misto,ori fanii lor,posesori ai aceluiasi IQ. Pt. mine tu&cronica insemnati o buna parte din viata mea de pana acum,tinand cont ca eram clasa a3a cand am vazut prima data cronica si acum sunt absolvent de facultate si anajat.Fara aceasta emisiune,probabil acum eram un incult ordinar,tinanad cont de ceea ce se promoveaza la televiziunile noastre,mai ales in ziua de astazi.
    Iar istetii care tot discuta subiectu’ cu accidentu’.dau impresia ca ar fi infailibili in primul rand si in al doilea de niste lasi care dau intr-un om cazut la pamant si care sub protectia anonimatului de pe internet spun verzi si uscate,crezand ca opinia lor chiar conteaza.
    Dar bucuria asta a lor pe seama faptului ca ai necazuri ascunde defapt o MARE FRUSTRARE datorata in mare parte faptului ca ai ras de felul lor de afi (cocalaresc) mereu.
    La revedere si un praz verde!

  • simona
    Posted at 16:16h, 04 noiembrie Răspunde

    Draga Serban,

    Ma bucur ca iti revii, ca poti face fata la atacurile unora, ca scrii pe blog, mi-a fost atat de dor de tine. Faptul ca reactionezi la atacurile murdare ale mass mediei reprezinta pentru mine o revenire. Cel putin asa sper. Nu mai poti lasa pe unii sa-ti pateze imaginea, treci la raspuns si la responasibilitate. Te asteptam cu dragoste, nu numai din spatele Cronicutei, ci viu si plin de energie, asa cum te stim! Dimineata astept sa spuna Misu, ‘salutare Serban!’ Ce bine ar fi sa intri in direct, cel putin la intervalul orar la care pot sa ascult cronica la radio ( 7 – 8 dimineata).
    Cu ganduri bune si speranta ca vei reveni

  • ane
    Posted at 16:17h, 04 noiembrie Răspunde

    In ziua cand am vazut stirea cu accidentul,mi-a stat inima in loc.Nu puteam sa concep ca dupa tragedia de la sky,vine alta tragedie in care vieti omenesti se sfarsesc!Nu te absolv de vina,dar nici nu pot sa te condamn cu atata vehementa ca multi altii si mai cu seama colegii tai din presa scrisa,care te hartuiesc.Compatimesc familiile celor decedati,dar nici nu pot fi de acord sa ceri pedeapsa cu inchisoare si pe deasupra despagubiri materiale,e.t.c.Te apreciez ca-ti recunosti vina,ca nu te sustragi legilor,ca incerci sa mergi mai departe,ca prietenii te sprijina,familia este aproape si sa ai putere sa depasesti cu bine tot greul.Sunt si eu mama si bunica si nu pot fi insensibila la suferinta prin care treci,mai cu seama cand aceasta ti se citeste pe chip.Multa sanatate si putere.

  • Ana-Maria
    Posted at 16:21h, 04 noiembrie Răspunde

    In loc sa iesiti in strada si sa-i haituiti pe adevaratii „criminali” ai Romaniei,stati in spatele calculatorului si criticati un om care a suferit un accident.Serbane,avem o tara plina de oameni rautaciosi,de manelisti si de inculti…tu la astia apleci urechea???? Nici nu merita sa le raspunzi,nu vezi ca nu inteleg ce semnificatie are cuvantul accident? Treci peste…

  • claudia
    Posted at 16:47h, 04 noiembrie Răspunde

    in loc sa va pese de ce a patit huidu, mai bine SA-I MULTUMITI LUI DUMNEZEU ca voi sunteti sanatori si ca nu treceti prin momente de acest fel. si degeaba spuneti ca media ii face lui huidu ceea ce a facut si el celorlalti. maturizati-va, era o emisiune de divertisment, poate subiectele nici nu le kauta el, ci ii erau date pe foaie. maturiza-ti-va! cati dintre voi s-au urcat bauti la volan si ati avut norocul sa nu omorati pe nimeni? cati faceati slalom pe strazile orasului vostru see you niste viteze de va trecmurau si voua picioarele pe acceleratie si ati vut norocul sa nu omorati pe nimeni? cati dintre voi nu ati depasit pe linie continua si ati avut norocul sa nu omorati pe nimeni? cati dintre voi nu au avut macar o tamponare, DAR ATI AVUT NOROCUL SA NU OMORATI PE NIMENI? HUIDU… A AVUT GHINION….. asa ca… tratati subiectul asta ca atare.

  • Lore
    Posted at 16:47h, 04 noiembrie Răspunde

    Nici nu stiu cum sa incep,defaot nici nu stiu exact de cine sa ma plang….in primul rand sunt din Brasov si imi pare rau pt victime si imi pare rau ca au murit asa tragic. Cat despre tine,Serban, esti omul care a reusit sa treaca peste. daca Justitia din Romania isi face treaba sau nu ,asta nu cred ca e problema lui,el si-a primit pedepsa cu demnitate. dar sa ai pe constiinta 3 persoane omorate de tine…..parerea mea sincera este ca altul se sinucidea de mult. orecum in romania totul merge pe dos …..de ce va mai mirati cand vine vorba de justite??? mai sunt si alte exemple din showbiz care nu patesc nimic cand vine vorba de asa ceva.

  • CATALINA
    Posted at 16:48h, 04 noiembrie Răspunde

    doamne ce de lume bolnava,v-ati nascut judecatori toti?
    daca nu aveati internetul de partea voastra unde va mai postati tampeniile,lasati omul in pace sa isi vada de viata lui,are o sotie are copii care au nevoie de tata langa ei.nu poate sa isi transforme viata in doliu acum sa va multumeasca pe voi.astfel de accidente de intampla in fiecare zi…asta e viata si cu bune si cu rele.poate asa a fost sa fie,soarta…dupa toata suferinta din sufletul lui mai sariti si voi sa rasuciti cutitul in rana…
    HUIDU FI TARE PT SOTIE SI COPII CA AU NEVOIE DE TINE…NU MAI RASPUNDE TAMPITILOR CARE TE ATACA.NU LE DA SATISFACTIE CACI ASTA VOR.

    P.S.imi cer scuze pt eventualele greseli de ortografie

  • emilia
    Posted at 16:58h, 04 noiembrie Răspunde

    Unora le place Huidu, orice s-ar fi intamplat ceea ce a spus acest nume si a facut acest zambet i-a conferit un sens particular macar notiunii de a trai, de a fi fost vreodata cineva si de a gresi…

    „I watched you laugh when you walked out through door,
    Couldn’t save you from yourself.
    Haven’t seen that smile for such a long while…
    Don’t do this to me again.
    Had you there in the palm of my hand.
    Saw that smile you give that girl.
    Haven’t seen that smile such a long time…
    Don’t do this to me again.
    Don’t do this to me…
    … again.” Smile- Telepopmusik

  • un ortodox convins
    Posted at 17:03h, 04 noiembrie Răspunde

    Serbane…!Fara Dumnezeu nu o sa-ti gasesti linistea.Iti spu din proprie experienta.Eu nu te condamn si nici nu te urasc,sunt si eu sofer…fa un pas spre El si El face doi spre tine…sa stii ca ne iubeste foarte mult si ne vrea de partea Lui.Niciodata nu cere de unde nu este…iar tu nu esti sarac cu duhul…

    cu stima!
    un sofer de la tara

  • Mirela
    Posted at 17:04h, 04 noiembrie Răspunde

    Serban,capul sus ,fii tare,nu te lasa intimidat de persoanele rau intentionate.Cei care aruncati cu noroi… ganditi-va ca i se putea intampla oricui.

  • john
    Posted at 17:05h, 04 noiembrie Răspunde

    Nu mi-a placut niciodata sa comentez ceea ce se intampla pe la noi… Fiecare cu parerea lui… Totusi exista o mare diferenta intre un criminal si o gresala omeneasca din care moare cineva (cu tot respectul pentru familiile victimelor). Serbane imi pare rau… imi imaginez ce poti sa simti in fiecare zi in care esti „executat”. Esti vinovat, bun, ai spus-o si tu…acum ce o sa faci? Sa stai toata viata si sa raspunzi la tampeniile care le varsa presa? Sa mi se scuze limbajul dar … lasa-i dreaq sa comenteze ce vor si tu traieste alaturi de oamenii care te iubesc si ii iubesti… o viata ai si probabil vei mai face greseli (mai mari sau mai mici)… intrebarea care se pune e cum vei trece peste ele… Eu iti urez toate cele bune si tie si familiei…

  • john
    Posted at 17:11h, 04 noiembrie Răspunde

    Inca ceva… pentru cei care spun ca ai scapat de inchisoare doar pentru simplu motiv ca esti persoana publica ii rog sa studieze niste carti inainte… sau mai e o varianta (simpla, matematica)… daca era sa intre la inchisoare toti care faceau accident soldate cu moartea cuiva cred ca aveam doua trei inchisori pentru fiecare localitate….

  • bumblebee969
    Posted at 17:21h, 04 noiembrie Răspunde

    Cazul lui Huidu este un caz de ucidere din culpa pentru care practica judiciara s-a obisnuit sa condamne cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei. 99,99% din judecatori dau aceasta hotarare. Nimeni nu este mai presus de justitie si de lege. Iar faptul ca dl. Huidu merge la petreceri sau acorda interviuri nu inseamna ca trebuie sa schimbam incadrarea juridica in omor cu intentie ca forma de vinovatie. Huidu are tot dreptul sa isi continue viata personala si publica asa cum considera oportun. Sunt foarte putini in Romania care privesc obiectiv lucrurile.

  • anna
    Posted at 17:23h, 04 noiembrie Răspunde

    Multa sanatate si putere sa treceti peste aceasta incercare pe care viata v-a pus-o in cale tie si familiei tale! Nu te lasa doborat de ura unora si rautatea altora.. Se poate ca maine sa fie ei in locul tau desi nu isi doreste nimeni sa treaca printr-o asemenea nenorocire.

  • marian caloianu
    Posted at 17:43h, 04 noiembrie Răspunde

    Dupa cate inteleg nu ai depasit..dar ce ai facut? cred ca asta ar trebui sa ne lamuresti…. deoarece prin ziare scria „singura ta vina este ca erai pe contrasens” citat din vorbele tale, cred ca ar trebui sa fii mai explicit cu aceasta afirmatie, nu de alta dar pot interpreta gresit aceasta afirmatie, de ce? pai si un criminal are singura lui vina ca avea cutitul in mana , iar decedatul sa lovit de cutit..deci nu e criminal…Cred ca de la aceste vorbe ai atras atata antipatie, personal iti doresc sanatate si libertate!

  • Alexandru
    Posted at 17:45h, 04 noiembrie Răspunde

    Nu sunt adeptul discutiilor de pe bloguri si nu mai ma uit la televizor pentru ca nu-mi mai prezinta interes. Am crescut cu cronicuta si tin minte ca asteptam nerabdator urmatoarea emisiune ! Apoi timpul a trecut, am inceput tot mai rar sa ma uit la cronica, iar dupa intamplarea morbida de anul trecut si lipsa ta Serbane, ca prezentator, parca nu mai are acelasi farmec emisiunea.
    Este greu sa traiesti cu constiinta ca poate dintr-un accident, o culpa majora sau minora, 3 oameni nu mai sunt printre noi ! Dar ce detest eu cel mai mult sunt cei care arunca cu pietre si noroi, arunca vina stand comod cu „dorsala” in fotoliu. Poate ar trebui lumea sa-si aminteasca ca nu noi suntem cei care iertam sau judecam ! Daca Dumnezeu exista cu adevarat, iar ca un popor de credinciosi ortodocsi ce suntem si daca citim putin in sfintii parinti o sa vedem ca Serban are mai multe sanse la „mantuire” si iertare divina decat noi toti ceilalti. Si asta pentru faptul ca exista pocainta si parere de rau pentru ce a facut. Mai mult decat atat isi asuma vina (pacatul) si recunoaste. Cati dintre voi va recunoasteti greselile si pacatele? Cand promovati sexualitatea, onania, homosexualismul, avortul, mandria, egoismul, egocentrismul, blasfemia! Nu judecati ca niciunul din voi nu-i mai bun… (probabil veti spune „Da, dar eu nu am omorat pe nimeni !” Mai ganditi-va la asta, pentru ca cei mai de temut, mai de temut chiar si decat ucigatorii de trup sunt ucigatorii de suflet…iar acestea nu sunt cuvintele mele==>>>a se vedea cartile biblice) Probabil veti spune, ca voi nu credeti atat de mult in Dumnezeu si veti intreba „unde este Dumnezeu in asemenea momente?”, dar mai bine va intrebati „De ce atunci cand ne este bine, Il excludem pe Dumnezeu din viata noastra si ii cerem ajutorul si vrem sa apara asa cand avem necazuri, boli, suferinte?” Daca vorbim de realitate sa stiti ca si Dumnezeu este real!!! Doar ca atunci cand nu-l cauti, nu-l poti vedea! Cineva imi spunea ca este de ajuns sa facem noi un pas catre Hristos si El ii va face pe ceilalti 99 catre noi!

  • flori
    Posted at 17:49h, 04 noiembrie Răspunde

    buna;
    nu pot spune ca am fost sau sant un fan al tau; urmaream emisiunea ta ptr ca imi parea distractiva si uneori ,,mai in gluma,mai in serios,,scoteati in evidenta multe realitati. Ai dreptate,nu trebuie sa confundam omul Huidu cu carcotasul Huidu. Acolo in emisiune tu erai omul potrivit la locul potrivit. Nu te cunosc personal ca sa pot spune ca altii ca esti un arogant si ca esti plin de tine. Cred ca nici ei nu te cunosc personal,dar asa santem noi oamenii,foarte usor ne putem da cu parerea,foarte usor judecam si condamnam pe cei de langa noi. Imi pare foarte rau de ca ti s-a intamplat si tie si celor care au pierit in accident. Accidente de acest gen se intampla in fiecare zi si nimeni nu ridica un semn de intrebare,reporterii nu sant atat de indurerati si nu plang atat de mult victimele ca in cazul tau. De ce? Ptr ca tu esti o persoana publica. Nu stiu ce fel de om esti,daca esti bun sau daca esti rau, stiu numai ca toti santem oameni si nimeni nu este perfect. Cu totii avem si calitati si defecte, cu totii santem supusi greselii si ca exista D-zeu pentru a ne judeca. Asa a fost sa ti se intample,astea sant obstacolele vietii tale,pe care trebuie sa le depasesti, ptr ca sti cum se spune,, ce nu te doboara ,te face mai puternic,,. In tine sta puterea de a depasii aceste momente,sa nu te lasi invins de rautatile oamenilor,sa nu te lasi doborat de nimic,sa nu te indepartezi de oamenii care te iubesc,sa ai grija de tine si de familia ta si sa faci in asa fel incat sa fi mandru de tine cand te uiti in oglinda. Eu nu sant in masura sa te judec ,dar nici nu pot sa fiu de acord cu colegii tai di presa care au facut din necazul tau un mod de a face banii. Erai unul de al lor,poate nu erai prietenul lor,dar ei trebuiau sa te sustina si sa iti fie alaturi. Ce ti s-a intamplat tie se poate intampla oricui. RUSINE cologilor tai ziaristi,care nu au stiut sa isi sustina colegul de breasla,care in loc sa te vaneze ar trebui sa te incurajeze,sa te sustina si sa te ajute sa depasesti momentele grele prin care treci. Fi tare si nu te lasa doborat de nici o vorba rautacioasa. Viata e dura uneori,dar satisfactia este mare cand reusesti sa depasesti cu bine greutatile vietii. Ai grija de tine si de familia ta, mergi inainte pe drumul cel bun si fa tot ce poti sa depasesti cu bine situatia in care esti. Fa tot ce poti ptr ai ajuta pe cei care sufera dupa cei pe care i-au pierdut,respectale durerea si roagate la D-zeu sa te ierte ptr cele intaplate,dar in acela si timp gandestete ca si tu ai o viata a ta,ai o sotie si ai copii ptr care trebuie sa ramai vertical,trebuie sa muncesti si sa le fi alaturi. Mergi mai departe ptr tine si familia ta. Eu sant un om simplu,dar te rog sa ti cont si de parerea mea, ptr ca sant multi cei care gandesc ca mine. Cand oameni rautaciosi scriu lucruri urate despre tine ,gandestete ca sant destui si cei ca mine care te inteleg, care iti respecta durerea si necazul si care nu au dreptul sa te judece. FI PUTERNIC, FI OPTIMIST,NU ITI PIERDE INCREDEREA IN TINE SI IN DUMNEZEU SI AI GRIJA DE TINE SI FAMILIA TA!

  • Claudiu
    Posted at 18:08h, 04 noiembrie Răspunde

    Salut Huidu. Voiamsa te intreb de ce trebuie sa le dai explicatii tuturor natarailor care iti comenteaza ceea ce ai scris pe blog? Ia si fi tare si nu mai baga in seama gura lumii ca tu esti singurul care isi face rau si dai satisfactie tuturor analfabetilor care te acuza pe blog-ul tau. Toti idiotii care te acuza nu au un pic de suflet in ei si nu stiu si nici nu vor invata vreodata sa ierte si nu le vor intra niciodata in cap ca toti gresim si nu suntem in masura sa judecam. Mergi inainte si ai grija de tine si nu te da batut. Capul sus. Iti urez toate cele bune si ai grija de tine.

  • Luiza
    Posted at 18:09h, 04 noiembrie Răspunde

    Draga Serban,
    Urmaresc emisiunea in care ai activat tu inca de cand a aparut prima data.. practic am crescut cu Cronica Carcotasilor. Pot spune ca sunt un fan al tau. Acum voi incerca sa fiu impartiala, mai ales ca nu te cunosc nici pe tine nici pe victimele accidentului si mai ales nu cunosc situatia, decat din mass-media, si se stie ca mass-media spune adevarul pe jumatate pentru ca noua, romanilor, ne e mult mai usor sa citim o stire cancan, decat un adevar care de cele mai multe ori ne plictiseste.
    Tu nu pari un om rau, desi intradevar ai fost implicat in accidentul acela si sunt sigura ca porti pe constiinta moartea victimelor. Acum repet, nu am fost la fata locului pentru a imi da prea mult cu parerea, dar eu de exemplu am o ruda, care, a fost si el implicat intr-un accident exact ca al tau cu acelasi numar de victime, doar ca el conducea sub influenta alcoolului si a fost inchis. Tocmai din cauza asta iti spun ca nu iti doresc sa intrii la inchisoare, sunt sigura ca e destul de rau acolo si oricum nu ai invia persoanele care au murit. Incearca sa fii tare si sa nu iei in seama comentariile rautacioase, care nu inteleg de ce exista mai ales pe blogul tau personal unde ar trebui sa fii sustinut.
    Eu te sustin si iti doresc tot binele din lume. Ma bucur ca ai dat informatii noi cu privire la accident, eu de exemplu nu stiam ca era si cumnatul tau in fata sau ca rudele victimelor nu vor sa accepte suma de bani ce doresti sa o depui in contul lor. E de inteles totusi, sunt si ele distruse de pierderea persoanelor dragi.
    In incheiere doresc doar sa iti transmit inca odata sa fii tare si sa iei doar lucrurile bune din comentarii, altfel te vei imbolnavi si nu e bine nici asa, iar persoanelor care te critica si iti critica anul ghinionist pe care l-ai avut, tin sa le precizez ca nimeni nu cred ca isi doreste sa fie in starea ta,nimeni nu isi doreste sa aiba o lovitura atat de serioasa la cap incat sa stea in coma o perioada atat de indelungata si nici sa aiba teribilul ghinion sa ramana cu niste mici sechele dupa aceea. Dar mai ales nimeni nu isi doreste sa fie implicat intr-un accident asa de grav ca al tau. Chiar daca nu esti inchis, tu oricum in constiinta ta esti inchis si iti vei reveni cu greu.

    Cu stima,
    O admiratoare

  • ana maria
    Posted at 18:20h, 04 noiembrie Răspunde

    Din pacate nu am avut timp sa citesc toate comentariile..insa,raman stupefiata de ceea ce vad.suntem in tara in care dd a facut averi pe urma lipsei de cultura,.in care simona sensual e o „diva” si se promoveaza sute de vedete de „carton” sunt promovate intens..e trist ca „adi miracol” conduce ferarri doar datorita voua,cei care.l condamnati pe Serban.Am facut aceasta introducere pt a se intelege cum e tara in care traim.Faceti un exercitiu de imaginatie,inaltati pantofii lui Serban,mergeti zi de zi,pe acelasi drum ca si el si dupa aia judecati.ca i intrat cu capul in copac pt a evita niste copii nu stiti??Daca v.ati musca limba a.ti muri otraviti de propriul venin.”sa moara si capra vecinului” par sa fie cuvintele dupa care va ghidati in viata..daca maine copilul vostru,sotul,tatal,etc.etc. Ar trece prin asa ceva l.ati pune la zid??daca voi a.ti trece prin asta a.ti cere pedeapsa capitala??nu cred..vedeti.va de saracia in care va afundati „din culpa” si rugati.va sa nu fiti in locul lui.capul sus serban.exista un d-zeu care va face dreptate.suntem langa tine

  • sterge mesajul, il vei fi citit deja
    Posted at 18:33h, 04 noiembrie Răspunde

    Postura de a fi ironic si, deci, critic, cere sa fii integru. Nu te mai prinde.

    Celebritatea, iar nu valoarea, va e comuna, asa ca va alatur numele aici: macar pe Valeriu Sterian, colos in arta sa, nu l-a mai auzit nimeni cerand, basca vahement aproape, sa fie inteles dupa ce a ucis!

    Ucidere se numeste fapta, ucigas faptuitorul.
    Tu retrage-te, ramantem destui.

  • CosmiN
    Posted at 18:51h, 04 noiembrie Răspunde

    … romanul continua sa acuze, da’ habar-nu are ce vorbeste!
    @ Lenuta – comentariul 416:
    Doamna, va contraziceti singura!!!
    Spuneti ca Huidu a avut tendita de a depasi, si ca soseaua a fost alunecoasa. Daca dvs. stiti ca a vrut sa depaseasca, ce importanta mai are ca soseaua e alunecoasa?!?! Ca sa depasesti, oricum inntri pe sensul celalalt, fie ca soseaua e uscata, fie ce e alunecoasa!!! PUTINA LOGICA?!?! facem rost? Faza cu depasirea e o tampenie! Da’ nu vedeti ca nici pentru a sustine o tampenie nu aveti logica si coerenta? Ca ceea ce sustineti dvs. se poate demonta si doar prin logica, chiar fara sa stii nimic despre accident?

  • ana maria
    Posted at 18:53h, 04 noiembrie Răspunde

    Dar cum isi permite acest „domn” COSMIN,acest paduche al societatii sa ne dicteze noua pe cine sa sustinem sau nu??sa injure ca la usa cortului niste femei in primul rand??cat de josnic poate fi?daca intr.o zi un cretin ca el i.ar injura mama,sora,sotia dau fiica cum s.ar simti?daca declara pe un site public ca ar fi in stare”de crima cu sange rece”ar trebui sa.si faca bagajele si sa se interneze de bunavoie la spital de bolo psihice pt ca are comportamentul unui psihopat si foarte probabil,reprezinta pericol social.p.s:imi cer scuze pt eventuale greseli de ortografie!p.p.s:CAPUL SUS Serban!

  • Alex Florea
    Posted at 18:57h, 04 noiembrie Răspunde

    Fi tare Serbane! Nu te lasa calcat in picioare! Asa a fost sa fie, nu e vina ta!

  • Narcis
    Posted at 19:02h, 04 noiembrie Răspunde

    Serban,

    Am citit mizeriile unor oameni care sunt plini de mizerii, au gasit aici locul unde sa isi depuna mizerabila lor viata si neimplinirile lor. Unii arunca cu vorbe grele, isterice impinsi de problemele lor si de viata mizera spiritual pe care o traiesc. Nu toti sunt astfel, unii te sustin, ai nevoie acum, altii stau departe de acest scandal mediatic. Paparazzi castiga din asta, si-ar vinde pana si creierul casa faca 2 eur pentru un pachet de tigari, sau sa-si plateasca intretinerea.

    Accidentul pe care l-ai avut si in urma caruia au murit acei oameni, a trebuit sa se intample, acei oameni care au murit nu isi mai aveau locul pe pamant. Rudele lor stiu asta foarte bine. Tu ai fost ales sa indeplinesti aceasta sarcina dificila. Dzeu stie asta si iti va multumi. Trebuie sa te retragi in pocainta, departe de oamenii rai si de rudele blestemate ale acelor visctime. Viata ta areacum o importanta deosebita si trebuie sa te gandesti la asta. Nimeni nu iti traieste viata ta, doar tu. Peste 3 ani revino in viata ta de vedeta media, asta iti place si asta trebuie sa faci. NIMENI nu are dreptul sa iti ia acest lucru. Fii tare si asculta-mi sfaturile. Avocatii diavolului, acesti mafioti manjiti de mizeria oamenilor ce-i inconjoara, vor primi si ei pedeapsa care o merita, nu acum….

  • amiral32
    Posted at 19:13h, 04 noiembrie Răspunde

    sunt alaturi de tine huidu.am trecut prin experienta si stiu cei in sufletul tau,ce iti urez eu in continuare multa tarie si fii indiferent la tot ce spun ziaristi.

  • claudiu
    Posted at 19:15h, 04 noiembrie Răspunde

    da-ti-va foc dementilor! ganditi-va si voi ca e un om ca noi toti si are constiinta incarcata cu 3 vieti luate. cat despre ce mancati c***t ca a platit sa eschiveze legea, daca sa intamplat asa, bravo lui ! oricare dintre noi indiferent de circumstante am fi luptat pentru libertate.

  • Narcis
    Posted at 19:17h, 04 noiembrie Răspunde

    Uitasem sa transmit un mesaj catre paparazii, nu doream sa se simta neglijati. De aceea am sa fiu direct cu ei si sa iti spun ca nu trebuie sa fugi de ei pentru ca te fotografiaza, ci pentru ca in viata lor ce o traiesc zi de zi, manaca mult c***t si sunt plini pana in gat ce el. Fugi de mirosul infect al unor creiere necrozate ce fac poze in loc sa cerseasca acei 2 eur. Roaga-te sa le dea cineva creierul ce le lipseste, sa ii spele cineva de c***tul ce-l infuleca in fiecare zi cu atata placere,cu fetzele lor jegoase si imputite de acreala ragaielilor. Acestia sunt paparazzi ce te urmaresc, fugi de mirosul imputit al acestor creaturi odioase si infecte!

  • claudiu
    Posted at 19:18h, 04 noiembrie Răspunde

    si orice ar fi Huidu tot Huidu ramane. eu il stimez cum l`am stimat si pana acum. nu trebuie criticat de idioti plini de invidie. in fond a fost o greseala, nu a scos pistolul si a executat 3 oameni. a fost un accident.. definiti natura cuvantului ACCIDENT!

  • Ana Maria D
    Posted at 19:32h, 04 noiembrie Răspunde

    Serban ai gresit, i se putea intampla oricui,insa nimeni nu poate judeca ceea ce simti tu sau ceea ce ai facut tu,esti un om puternic si respectat indiferent de urmari tu vei plati nu media nu presa nu cei care te judeca.Sunt de acord cu tine si te sustin te-am admirat intodeauna si te admir si acum ,ai o familie frumoasa care te sustine si care te ajuta sa mergi mai departe.Fi puternic si nu uita cine esti asta e cel mai important faptul ca s-a intamplat ce s-a intamplat nu te face un om disgratios ,te face un om cu o greseala mare,un om care vizibil se caieste ,nici nu-mi pot imagina vina cu care trebuiie sa traiesti in fiecare zi insa faptul ca in fiecare zi iti privesti sotia si copii in ochi te face un om extraordinar,un om puternic care raspunde de faptelele lui ,nu un las.Nu-ti pot spunea prea multe dar iti doresc numai bine,sa ai o viata linistita si sa te impaci cu tine,fi mereu acelasi om e important.Cu bine Serban!

  • Kim
    Posted at 19:34h, 04 noiembrie Răspunde

    Salut serban,te rog sa nu te mai stresezi cu toti desteptii de pe aici,ce s-a intamplat a fost,nu a fost cu intentie,dar ce sa inteleaga un popor care se uita la antena 3 non stop.
    Sper ca esti bine.

  • Costin
    Posted at 19:36h, 04 noiembrie Răspunde

    Serbane, ia-l pe Narcis asta si caiti-va amandoi.
    Cum iti explici ca la 51 km/h, si in panta, ai aruncat Loganul peste cap? Ce forta ai generat acolo, cu viteza reala.. lasa calculatorul masinii – e vrajeala, se poate umbla la el, bani sa ai.
    Judecatorii lu peste prajit, daca si-ar fi facut treaba, ar fi vazut de fapt ca esti un pericol: aveai familia in masina, nici macar de ei nu ti-a pasat, sa-i protejezi pe vremea aia… da, era mazga, era zapada, orice era acolo.. nu ai scuza !
    Si nu mai jigni oamenii aici, ca ei nu te jignesc ci-ti expun faptele intamplate.
    Chiar asa ipocrit, nu pari.

  • roxana
    Posted at 19:52h, 04 noiembrie Răspunde

    tocmai m-am amuzat copios la ultima editie a cronicii carcotasilor cu tine din octombrie 2011…deci pot sa zic k era la fel de frumoasa emisiunea k si acum 3-4ani knd am plecat eu din ro si de atunci nu am mai avut conditia sa o vizionez saptamanal…deci in concluzie incearca sa treci peste ce s-a intamplat…si revin-o in emisiune…promit k o sa le vizionez online de acum incolo!Si Catalin dezbracatu’are talent nu zic k nu dar nu se completeaza cu Gainusa la fel de bine cum va completati voi doi!!K revii sau nu in emisiune presa si rautaciosii de pe aici tot vor fi cu gura pe tine…stiu insa k trebuie sa mai treaca un timp pana sa poti reintra asa cum trebuie in pielea carcotasului huidu!un inceput bun e ca dai lumii peste nas si nu-i mai lasi asa cum ai si zis sa te calce in picioare…noi care credem in tine suntem aici si te sustinem!!

  • roxana
    Posted at 20:02h, 04 noiembrie Răspunde

    si vreau sa te „stresez”cu o intrebare….in ce conditii se poate participa la filmari in public la cronica carcotasilor?….tare mult mi-as dori sa particip acolo live cu urmatoarea ocazie knd mai vin in tara…

  • Czobor Raul Nicolae
    Posted at 20:27h, 04 noiembrie Răspunde

    Domnule Serban Huidu, avand in vedere ca am fost fanul emisiunii al carui creator ai fost, am sa incerc sa vorbesc un pic mai elegant.
    Sunt sofer abia de 3 ani, am condus multe masini, unele mai de lux, unle mai Logan, dar xi cand am condus pe zapada, ploaie sau mazga, respectand limitele impuse nu am reusit nicidata sa pierd contolul masinii, chit ca nici o masina nu avea 4×4.
    Sa nu ncep si eu despre un caz din Oradea de amus cativa ani cand un om o spulberat niste oameni pe trecere pe care io omorat pe loc si ia trimis la vreo 10-20 de metri distanta de zona accidentului, si de la prima expertiza care arata ca avea 140 km/h s-a ajuns la niste expertize de circa 65 km/h asa ca te rog enu baga expertizele la inaintare.
    Pare rau dar respectul pentru tine nu mai e, nici pasiunea mea pentru cronica sau kiss, dar trebuie sa iti reamintesc de ciriticile tale tintile unor oameni care circulau cu jeepanurile ca nebunii, faceau ceva grav si dupaia scapau; parca te potrivesti profilului.

    cred ca te uitai la alta emisiune! accidentele nu au fost prezentate acolo! nici macar balbele de la accidente!

  • g_ppit
    Posted at 20:36h, 04 noiembrie Răspunde

    Sincer ma bucur nespus ca iar scrii, probabil ca daca cineva din familia mea ar deceda in urma unui accident provocat de altcineva mi-as dori sa-l vad mort pe celalalt, mi-a parut rau de ce ai patit pt ca nu ma pot baga in pielea ta sa vad cum e sa ai pe constiinta moartea cuiva si nu vreau sa aflu vreodata. Faptul ca multi vor sa te vada mort, copt, rastignit, sodomizat 😀 s.a.m.d nu rezolva nimic pt ca moartea nu isi schimba planurile pt acei oameni. Imi cer scuze de limbajul pe care il voi folosi dar cei care isi dau cu parerea despre ce ar trebui sa fie si ce nu, sa inteleaga adica pt cunoscatori se face vorbire si atat! Sanatate multa Serbani si multa putere in lupta pe care o ai de dus!

  • Mihaela P.
    Posted at 21:04h, 04 noiembrie Răspunde

    Vin din nou aici asa cum am mai facut-o pt a fi alaturi de omul Serban Huidu. Cand revin de fiecare data ma gandesc la un OM AFLAT IN NECAZ, un om aflat intr-o mare cumpana a vietii sale… Cineva mai sus, imi spunea ca e penibil mesajul meu pe care l-am scris la nr 409 si ma intreba ce legatura are mesajul meu cu ceea ce i se intampla lui Serban? Pai raspunsul este simplu – de ce este penibil mesajul meu? pentru ca am curajul sa spun lucrurilor pe nume, pentru ca in tara asta se promoveaza prostitutia iar peste noapte anumite persoane care nu au terminat nici macar o forma de pregatire se trezesc a doua zi vedete???
    Mi-am spus opinia pt ca imi pasa ce se intampla in jurul meu, mai ales de lumea in care traiesc…pt ca traiesc intre oameni si la servici si pe strada …..si la cumparaturi si peste tot……iar daca multi dintre noi am avea curajul sa punem punctul pe ,,i,, nu am mai trai in mizerie umana….Mesajul meu cu necazul lui Serban, se leaga mult intre ele, doar ca cel care il citeste trebuie sa aiba si capacitatea intelectuala sa-l inteleaga….ce este neclar in el??? Raspunsul este simplu – este vorba de mizeria umana, lucru care il va macina mult pe Serban, la fiecare pas anumiti oameni ii vor reprosa greseala, ii vor aminti greseala si sunt ferm convinsa ca el chiar daca va fi condamnat cu executare multi dintre cei care au scris aici tot ar mai avea obiectii de facut….dar ma intreb, oare cu ce drept pot face ei asta, cine sunt ei sa judece greselile altora???? ei sunt fara de greseli????
    Serban, asa cum ti-am mai spus atat eu cat si alti oameni care iti sunt alaturi la necaz, IGNORA rautatea oamenilor, ceea ce ti s-a intamplat a fost un ACCIDENT, e total diferit fata de o crima cu premeditare, total diferit….Cati nu merg pe contrasens?….dar, exact cum a spus cineva mai sus, au avut noroc ca sa nu pateasca nimic….
    Mult curaj Serban si nu te lasa doborat!!!!

  • claudiu cristea
    Posted at 21:23h, 04 noiembrie Răspunde

    Prietene, tu ai OMORAT 2 OAMENI; GURA MICA, ca TE BATE DUMNEZEU! Te stiu ca esti hahalera, dar ai macar bunul-simt ca ne apropiem de sarbatorile de iarna! Tu esti un vierme, care nu merita sa traiesti! Ai ucis, in alta tara,cum e in SUA, in unele state din SUA erai condamnat la moarte pt. ce ai facut! Sa nu mai aud ca scoti un cuvant pe tema asta, hahalero!

  • nobody
    Posted at 21:35h, 04 noiembrie Răspunde

    Ai asteptat sa scapi de proces, ti-ai tinut gura pe tot parcursul desfasurarii lui, si acum incepi sa scuipi si tu in stanga, si in dreapta, asa cum fac cei din media de care te tot plangi! Nu te mai lamenta, Serbane! Accepta-ti destinul si mergi mai departe!Nu mi-ai placut niciodata prea mult, dar acum imi place muuuuuuult mai putin!

  • CosmiN
    Posted at 21:41h, 04 noiembrie Răspunde

    @ Czobor Raul Nicolae
    Tzi-a disparut pasiunea pentru cronica? Nu esti mare pierdere! Oricum, la cum scrii si te exprimi se pare ca nu ti-a folosit la nimic! Muta canalul pe OTV, sau mai da o tura pe la scoala! Si tu te „potrivesti profilului” de manelist!

  • Sonia
    Posted at 21:49h, 04 noiembrie Răspunde

    Buna seara dl Huidu
    De ce trebuie sa dati explicatii ?!
    La noi in tara, este foarte usor sa jignim,sa judecam,sa denigram etc.,iar presa niciodata cand cineva are o reusita nu acorda atata atentie cum acorda cand in viata unui om are loc un eveniment nefericit.
    ei ar trebui sa se puna in locul dv.
    nu stie nimeni ce este in sufletul dv.si in inima dv.
    absolut nimeni nu stie.
    doar dv si Dumnezeu stie ce este in sufletul dv.
    va rog sa tineti copii departe de rautatile celor din jur.din pacate si ei au fost martori la acel eveniment neplacut.
    slava Domnului ca nu au patit si ei ceva.
    nu se merita sa va consumati energia cu astfel de oameni.
    ei sunt mandrii ca traiesc intr-o tara condusa de un Guvern condus de marioneta lui Iliescu.Victor Ponta

  • gabitza
    Posted at 22:13h, 04 noiembrie Răspunde

    Buna seara
    in primul rand ma bucur ca vad un semn de la dv.
    sunt fan in continuare si va respect. Imi pare rau pt ceea ce s-a intamplat,oamenii care are un minim de creier ar realiza ca nu omori pe nimeni cu buna intentie,la volan. nu stiu daca aceste comentarii rautacioase care vi se aduc ,ajuta la vreo bucurie a cuiva…sau fac ceva pt cei care sa se odihneasca in pace,nu mai pot fi readusi printre noi. nu stii niciodata ce se poate inatmpla maine… ca se poate intampla oricui . va doresc sa va reveniti cat mai repede si sper sa reveniti intr-o zi…sa va pot vedea miercurea la prima tv la Cronicutza

  • gabitza
    Posted at 22:15h, 04 noiembrie Răspunde

    oamenii care au un minim de creier,rectific…:)
    inca o data ma bucur sa vad un semn:)
    sunteti un om de televiziune f destept si nu se merita sa plecati urechea la presa care face doar scandal de cea mai proasta calitate

  • CLIO
    Posted at 23:12h, 04 noiembrie Răspunde

    Regret ca nu exista rubrica cu like !! Asa vedeam cine este de acord cu unele critici !Sau unlike ! Eu una as avea multe unlike la rubricile gretoase si rautacioase , ca sa nu spun invidioase! Banuiesc ca cei care te invidiau, nu ar dori sa fie in pielea ta !Ufff !Mi-e mila si de tine si familia ta, la fel cum imi este mila de cei pe care nu ai dorit sa ii ranesti !

  • dana
    Posted at 23:31h, 04 noiembrie Răspunde

    serbane iti doresc multa putere sa treci peste tot!se poate intimpla oricui sa treaca prin ce ai trecut!fii tare ..timpul va linisti toate problemele

  • Czobor Raul Nicolae
    Posted at 23:47h, 04 noiembrie Răspunde

    Aproape ca ai dat un raspuns sarcastic, care-ti este caracteristic dar spre marea ta uimire chiar ai fost destul de explicit despre asemenea evenimente, in special dimineata la radio, mai ales dupa ce ai ramas fara permis.
    Asa ca te rog nu mai fa pe ingerasul atotstiutor ca stii prea bine ca nu esti in pozitia care sa-ti permita acest lucru.
    Daca tot a venit vorba, de cate ori ai ramas fara carnet? Ca am eu asa o curiozitate.

    a singura data atunci! in rest am avut 11 amenzi si 17 ani de carnet! Plus aproximativ 1 mil de kilometri!

  • alina
    Posted at 23:51h, 04 noiembrie Răspunde

    Serban ,imi pare tare rau de drama pe care o traiesti,dar ma bucur ca in sfarsit avem o replica de la tine.Nu as vrea sa fiu in pielea nimanui,nici a ta si nici a celor 3 familii.Din cand in cand ar trebui sa dai replica,pentru ca din punctul meu de vedere nu este normal ce se intampla

  • Czobor Raul Nicolae
    Posted at 23:53h, 04 noiembrie Răspunde

    @ CosmiN

    Hai meri la mamicata si fa pe inteligentu cu iz de pamfletar ok? Si cand dai cu ocara despre greselile altuia mai lasa Tzi-ul pentru discutiile pe mess … doar asa ca o sugestie, sa nu dai a prost.

  • dante
    Posted at 00:40h, 05 noiembrie Răspunde

    Nu sunt de acord cu inchisoarea, copii si familia ta vor suferii fara rost. Prin faptul ca platesti salariul domnului decedat nu faci mare lucru, nu ai de unde stii exact suma care ar trebui sa o platesti, poate domnul respectiv era avansat intr-o luna, etc.

    Daca ar fi dupa mine, eu ti-as conisca toata averea, absolut to si te-as obliga sa incepi de la zero.

    Sincer sa fiu ntregul caz pare un teatru bine jucat de un om deteleiziune care e obisnuit sa joace pesonaje. Ai intrat im pielea omului caruia ii pare rau si acum ca ai vazut ca ai scapat incepi iar sa te comporti a inainte. Ar trebui sa inveti ceva din evenimentele prin care ai trecut si poate ar trebui sa te apuci sa o lasi mai moale cu aroganta si chiar sa te ocupi de evenimente caritabile reale si nu te ochii lumii.

    Nu uita pacatul parintilor se rasfrange asupra copiilor.

    In legatura cu minunata ta emisune, nu a fost nimic original. Ai copiat emisiunea de la ialieni. O perioada a fost destul de buna dar de la un moment a devenit banala si de prost gust. Rasete artificiale si un umor fortat, mult mult mai proasta decat cea din Italia.

    Ma intreb daca cineva iti ucidea nevasta si copii, oare tu erai asa de intelegator?

  • Liviu Stefanescu
    Posted at 00:41h, 05 noiembrie Răspunde

    Citesc si ma minunez! Oare chiar atat de bolnav este poporul roman? Domnule Huidu: D- voastra ar trebui sa fiti macinat de remuscari in puscarie, nu sa trimiteti bani familiei victimelor arogantei Dvs. pentru iertare. Acela nu a fost un accident ci o crima. Chiar daca nu intentionati a ucide. Au fost intervievati soferi pe care i-ati depasit si care au depus marturie ca sunteti si mincinos pe deasupra. Era aglomerat, era linie continua, era restrictie de viteza, era umed, erati – probabil euforic si desigur plin de dispret pentru tampitii care va stateau in cale. V-as recomanda sa iesiti in presa nu cu fugarirea sacalilor presei ci cu adevarate dovezi de ispasire. Dar nu cred ca aveti remuscari. Aveti regrete ca v-a fost afectata cariera, viata.

    cariera mea nu face cat o viata de om! vorbesti de parca esti CTP-ul! in plus eu stiu sa fac multe si daca nu apar! asta spre deosebire de altii! Arata-mi o singura marturie dásta la dosar, acceptata nu elucubratii, si eu o mananc! Dar e clar am „cumparat” si martorii!

  • ramo
    Posted at 00:54h, 05 noiembrie Răspunde

    Nu inteleg de ce oamenii scriu rautacisme, nu au unde sa isi defuleze fustrarile probabil. Mi-e mila de ei, sa dai intr-un om care e jos, sa arunci cu piatra… ce spunea asta despre ei?
    Sa iti dea Dumnezeu putere sa treci peste toate cu bine, sa poti avea grija de copii tai ca ei sunt cei mai importanti iar tu trebuie sa depasesti momentul pentru ei.Si tatal meu a trecut prin ceva similar din pacate, l-a marcat profund iar eu, copil fiind am simtit asta din plin, eram suficient de mare sa simt schimbarea, prea mica sa inteleg. Restul este praf in ochii.
    PS D-zeu sa ii ierte pe cei trecuti in nefiinta, Respectele mele! Si nu pot sa nu ma intreb, la copii lui Serban s-a gandit cineva?

  • dia
    Posted at 05:56h, 05 noiembrie Răspunde

    Cand nu ti-a Mai ramas nimeni si nimic, uita-Te in sus, e Dumnezeu, si vei vedea ca El iti este deajuns , oamenii sunt rai si se grabesc sa loveasca, e Mai usor sa lovesti decat sa ajuti dar tine minte ca Dumnezeu Te iubeste Mai mult decay vrei Tu sa fi iubit si Te iarta Mai mult decat ti-o doresti Tu, cine sunt acesti oameni care judeca, au ei rol de Dumnezei? Eu conduct de 9 ani si nu Te judec ptr ca stiu riscul care incepe odata cu plecarea masinii de le loc, si in legatura cu ,,daca erai in America ” nu sunt nici acolo pedepse Mari ptr accidents (am stat 6 ani acolo) cei care au lasat comment probabil nu au iesit niciodata din satucul lot si nu au condus Mai mult de o caruta . God Bless You, b strong

  • ramona focsani
    Posted at 07:09h, 05 noiembrie Răspunde

    Ma bucur ca ai scris din nou pe blog,simt asta ca pe o legatura cu noi publicul.Mie dor de vremurile cand erai in prim plan la Cronicuta si sincer cred ca locul tau e acolo …..Iubesc intreaga echipa,ii apreciez pe toti si urmaresc Cronica stiind ca le esti alaturi…dar locul tau e acolo in fata .De acolo ii poti infrunta mai bine pe toti cretinii ce te hartuiesc.Doresc sa ai putere si speranta ca totul va fi bine .Personal,esti parte din rugaciunile mele te apreciez si te admir enorm.Pe curand!

  • Alexandra
    Posted at 09:10h, 05 noiembrie Răspunde

    Mi-ar placea foarte mult sa-l vad pe Serban (fiind fan de atata timp al intregii tale activitati, o sa te rog sa ma scuzi pentru ca-mi permit sa-ti spun pe nume) fiind impacat cu el insusi. Intr-adevar, a facut o greseala care are consecinte foarte greu de suportat, nu doar pt el cat si pt familiile celor decedati. Cu toate acestea, cine suntem noi sa judecam? Cati dintre voi, criticilor, ati incercat macar o secunda sa va ganditi la propriile voastre greseli grave inainte sa strigati HUA? Din punctul meu de vedere, banii pe care Serban ii da nu vor alina suferinta familiilor si nici nu vor repara ceva…omul Serban Huidu nu se va simti mai linistit dupa ce se va achita financiar de obligatii…linistea si-o va gasi, daca si-o va gasi, cu timpul, in dragostea copiilor, familiei si prietenilor. Omenia ne este deseori pusa la incercare, iar multi dintre voi, critici rasariti de curand, ati picat acest examen! Mult bine iti doresc Serban!

  • Stefan Oprea
    Posted at 09:35h, 05 noiembrie Răspunde

    Cate amenzi ai pentru depasirea limitei de viteza? Cati ca tine cu tractoare merg pe contrasens? De fiecare data zic: „Uite-l pe Huidu” Masini mari pentru oameni mici… Nu ma intereseaza ca te-ai dat cu capul de pom, poti sa te mai dai, atata timp cat nu ranesti pe altii. Tu ai omorat ma baiatule, si acum vii sa zici ca singura ta vina e ca erai pe contrasens? Vina ta e ca erai pe contrasens si consecinta la aceasta fapta sunt niste oameni morti. Te-as baga la puscarie doar pentru ca nu iti asumi faptele.

    nu merg nici cu masina asta cum nu mergeam nici cu aia! eu am o alfa romeo masina aia era pentru sotie si copii! am avut 11 amenzi in 17 ani de sofat si milionul de km! cum nu imi asum? am pledat vinovat si am declarat asta! cam ce ar trebui sa mai fac?

  • mycky
    Posted at 10:01h, 05 noiembrie Răspunde

    Buna
    Serban ma bucur ca ai inceput sa le dai peste nas asa zisilor ziaristi care te tot musca de atata timp de …. Iti doresc sa ai putere sa mergi mai departe si sa nu renunti sa’ti traiesti viata din cauza altora. Si am un msj pt cei care spun ca ‘ai omorat’ niste oameni…Serban nu a vrut sa ‘omoare’ pe nimeni asa a fost sa fie putea sa i se intample oricui, dar sunt alti care o fac cu buna stiinta si nu apar in fata legii. Iti doresc numai bine si capul sus.

  • Alexandra Prejbeanu
    Posted at 10:05h, 05 noiembrie Răspunde

    Nu inteleg de ce toata lumea se comporta de parca lor nu li s-ar putea intampla? Fiecare din noi facem in viata greseli care ar putea avea consecinte foarte grave. Daca pana acum nu au avut, nu inseamna ca suntem cei mai tari si „mie nu mi se poate intampla”! Plus de asta eu sunt sigura ca dl. Huidu a fost supus unui proces corect. Spun asta pentru ca am o ruda indepartata care a patit acelasi tip de accident tot in octombrie, anul trecut, iar acum e din nou la volanul masinii dupa aceasi sentinta judecatoreasca. Asta e legea si trebuie sa ne supunem la ea. Nu face nimanui nici un bine daca trimiti un om la inchisoare, atata timp cat stii ca omul acela nu va mai savarsi inca o data fapta. Prea multa lume rea, care taie si spanzura din vorbe, dar care nu ar accepta aceleasi pedepse daca ar fi cazul.

  • Stefan Oprea
    Posted at 10:29h, 05 noiembrie Răspunde

    Citeste acest articol: http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/LifeStar/235085/huidu-rupe-tacerea-primul-interviu-de-la-accident.html si vei intelege de ce zic ca nu iti asumi. Nu ai zis niciodata ca esti responsabil ca ai omorat 3 oameni. Sincer iti zic ca imi pare rau mai intai pentru decedati, si apoi pentru tine.

    11 amenzi in 17 ani mie imi spune ceva. Cunosc tiristi de 30 de ani fara nici o amenda luata. Nu consider ca esti integrat social. Daca erai integrat nu aveai atatea amenzi. Sa te intreb de spaga data sa nu iti ia carnetul? Ai un copil in masina, sotia, e ud, e viraj, NU e normal sa circuli neresponsabil. Masina te ajuta foarte mult, are tehnologie, dar nu e suficient.
    Stiu ce sunt aia paparazzi, dar asta e riscul meseriei.
    Oricum, iti doresc mult success si tarie de caracter sa le poti rezolva pe toate, pe rand, si o data pentru totdeauna.

  • andrei
    Posted at 10:39h, 05 noiembrie Răspunde

    Daca tu la un an dupa ceea ce s-a intamplat iesi si pozezi in victima ( paparazzi..etc) imi imaginez ca dupa vreo 5 ani ai sa pretinzi ca nici nu s-a intamplat ceva.
    Hai sa fim seriosi..paparazii, linsaj mediatic…fucking drama queen.
    In orice tara din lumea asta ai fi fost tratat la fel, cam la ce te asteptai tu, cum credeai ca o sa fii tratat..si de presa si de restul lumii?
    Desigur ca nu ai vrut sa se intample ceea ce s-a intamplat, si ca iti pare rau, dar eu personal; cred ca iti pare mai tare rau de tine si de cariera ta decat de oamenii aia pe care i-ai omorat.
    Cand spui „ghinion” parca iti plangi de mila..uite cum s-a dus cariera mea, mi-au distrus aia cu dacia cariera. Ca i-ai omorat aproape nici nu mai conteaza pt.tine.Cel putin asa se vede din ce scrii.

    Esti exact stereotipul omului cu bani si relatii, care se pisa pe restul muritorilor de rand.

    Tu ar trebui sa mergi numai in coloana oficiala cu escorta de politie si antemergatori sa elibereze traficul din fata ta.Esti prea sus ca sa stai in coloana sau in trafic.
    Sentinta e mult prea blanda, si toti banii din lume nu-i pot aduce inapoi pe cei pe care i-ai omorat.
    Ar trebui sa dispari de tot , sa nu mai auzim de tine, asta e parerea mea.Emigreaza , du-te si lasa-ne criminalule.

    nu era coloana drumul era liber si in fata mea era cumnatul meu! o sa repet asta pana o sa intelegeti!

  • maria
    Posted at 10:39h, 05 noiembrie Răspunde

    De ce exista atata rautate???Cine suntem noi sa judecam???De ce ridicati piatra asupra omului…sunteti atat de curati?Fiecare sa isi vada de viata lui si de greselile lui…suntem oameni, suntem imperfecti, gresim.De ce sa ne bucure pedeapsa legala sau esecul psihic al unui om care nu a facut voit o crima…?De ce sa cerem miliarde despagubiri pt ca am pierdut pe cineva?…nu e o lipsa de moralitate sa incercam sa ne imbogatim de pe urma pierderii unei persoane dragi?…nu stiu, mi-e sila cand vad atata degradare/pe toate planurile.
    Sanatate multa Serban Huidu si multa putere in lupta pe care o ai de dus!
    D-zeu sa ii ierte pe cei trecuti in nefiinta, Respectele mele!

  • Razvan
    Posted at 10:58h, 05 noiembrie Răspunde

    Parerea mea este ca ar trebui sa stai linistit, sa nu mai iesi in presa deloc. Raspunsurile si atacurile tale vor face mai rau. Ai avut o doza de nebunie cand ai depasit, asta este. Nu aveai cum sa derapezi daca stateai linistit in coloana si stii asta. Este logic ca n-ai vrut sa omori …cine naiba vrea asta ? Toti vor ca tu sa platesti pentru ce ai facut ..eu zic ca deja platesti prin faptul ca ai constiinta incarcata cu acest lucru. Ar trebui sa te gandesti doar la copii si sotie in acest moment si sa ii feresti de tot circul asta media de doi bani, incepand cu tine.

    nu era nici coloana si nici nu am depasit….nici o declarie nu spune asta! era liber pe drum si in fata mea cumnatul meu!

  • lorri
    Posted at 11:07h, 05 noiembrie Răspunde

    draga Serban,nu te mai chinui sa dai explicatii tuturor, despre cati km ai tu, cate amenzi etc….din pacate suntem o natie de mizerabili si ipocriti care nu stimi altceva decat sa improscam cu noroi in oricine ne e la indemana, sa scuipam, sa condamnam, sa dam verdicte in locul justitiei samd….cat despre noi insine….niste sfinti….
    spun nu te mai knui,pt k nu are rost….vorba ta…orice ai face, ei se vor comporta la fel…important este sa te poti impaca tu cu tine insuti, sa poti infrunta tot ce porti in suflet,si numai Dumnezeu stie ce se afla in sufletul tau si sa poti construi mai departe o viata linistita si echilibrata pt tine,pt copiii tai si pt restul familiei….dincolo de drama acelor familii, pe care nu o neaga nimeni, mai exista si drama familiei tale, si mai ales a celor 2 baieti frumosi si nevinovati care impart fara voie povara asta cu tatal lor…cu respect, un om realist…

  • Cristian
    Posted at 11:10h, 05 noiembrie Răspunde

    Conduc de 12 ani, faptul ca am acasa un copil, o familie imi reaminteste ca ar trebui sa nu depasesc in curba, sa nu accelerez mai mult decat trebuie, pentru familia mea in primul rand si apoi pentru cel care merge regulamentar, poate are si el pe cineva acasa.
    Expertizele tehnice in Romania dureaza in mod normal ani de zile (stiu ce vb) si sunt mai mult sau mai putin reale.
    Din punctul meu de vedere nu stiu daca inchisoarea pe care multi ti-o cer ar fi cea mai buna solutie. Sincer daca era familia mea in Logan nu mi-ar fi fost de ajuns compensari materiale sau faptul ca tu executi o pedeapsa cu inchisoarea, faptul ca nu as mai avea nimic de pierdut poate m-ar determina sa nu mai tin cont de valori morale sau legale.
    Whatever, parerea mea este ca nu trebuie sa intri in polemici cu tot felul de paparazzi care oricum sunt de cea mai joasa speta in general si sa te concentrezi pe copii si familia ta, sa incerci sa ajuti familiile distruse si sa ai un low profile ca pana acum, iti ajuta familia si te ajuta si pe tine sa traiesti mai departe cu o povara care oricum o tragi dupa tine zi de zi.
    Oricum, Dzeu sa-i ierte pe nefericitii aia si pe tine, sunt sigur ca nu ai vrut sa omori dar asta nu cred ca este o scuza, lasa lumea sa uite.
    Multumesc pentru posibilitatea de a-mi exprima opinia pe blogul tau.

    Multumesc Cristian! sa nu crezi ca eu nu mi-am pus problema asa!

  • georgy
    Posted at 11:11h, 05 noiembrie Răspunde

    Doamneeeee cat e de usor sa critici, sa te dai atoatestiutor, sa jignesti si mai ales, sa te bagi tu cu bocancii in viata altora! Si Doamneeee cat este de greu sa asculti, sa ierti, sa uiti si mai ales, sa-ti vezi de viata ta! Imi pare sincer rau, Serban, pentru toata situatia asta prin care treci tu si familia ta. Regret pierderile suferite de familiile celor 3 morti si sunt covinsa ca nimic nu-i va putea inlocui. Dar dintre toate acestea, regret si mai mult faptul ca exista atatia oameni fara minte, atata rautate si mizerie in ei, ca lumea e plina de jigodii si experti in toate… numai intr-ale bunului simt nu! Pacat ca traim intr-o lume cu astfel de exemple…si e si mai trist faptul ca acest lucru nu se va schimba vreodata. Gura lumii nu o astupa decat pamantul, din pacate. Nu stiu prin ce treci dar sunt convinsa ca trebuie sa fie al naibii de greu! Sper din tot sufletul ca atat tu si familia ta cat si rudele celor decedati sa aveti parte de liniste sufleteasca si sa aveti puterea sa mergeti mai departe cu capul sus.

  • nathalie
    Posted at 11:20h, 05 noiembrie Răspunde

    Sunt oripilata de cati judecatori se gasesc . Nu-i intreaba nimeni si nici nu conteaza pararea lor dar si-o exprima cu atata ferocitate incat ma intreb unde o sa ajungem noi ca popor. Atata ipocrizie, minciuna, rautate nu am mai vazut. Nu exista sofer care sa nu fi depasit macar o data in viata lui printr-un loc cu vizibilitate redusa sau care sa nu fi gresit in vreun fel. Am avut doar noroc, am fost ” iertati” si, ca rezultat al iertarii, unii arata acum atata „empatie” fata de tine. Stam foarte rau la capitolul smerenie si milostenie, ne este mai usor sa ne inghesuim la moastele unui om care a fost decat sa aratam ca suntem oameni in fata unui semen de-al nostru, care este langa noi si care sufera. Cati platim pentru pacatele noastre si cu ce drept ne aruncam asupra unui om care plateste? Sunt sigura ca suferinta spirituala e mai grea decat orice pedeapsa si numai oameni goi pe dinauntru pot sa o ignore. Draga Serban, lasa-i pe prosti si rai sa dea cu gura, vor fi judecati si ei pentru asta. Iti doresc sa ai putere sa duci , pe langa cumplita intamplare , si rautatile gratuite ale unor oameni carora nu le-ai gresit cu nimic. Iar media… este pricipata vinovata a vremurilor urate pe care le traim dpdv al umanitatii. In loc sa educe, se hraneste si creste din mizeriile umane pe care le raspandeste ca modele! Mi-as dori mult sa fii mai prezent in viata noastra. Cand vei putea , te rog sa o faci.
    PS: Cei care nu cunosc : platim asigurari mari tocmai pentru a avea asigurare in astfel de cazuri. Firma de asigurare e unica responsabila sa plateasca daune materiale si morale persoanelor care au suferit !!!Aviz presei care nici macar atata lucru nu stie !

  • MIRELA T
    Posted at 11:29h, 05 noiembrie Răspunde

    Ma bucur foarte mult ca ai inceput din nou sa scrii,ti-am simtit lipsa foarte mult.Imi pare rau sa vad atata rautate si lipsa de omenie.Am citit multe dintre mesajele postate aici si as vrea sa-i spun lui ALEXANDRU MIHAI poz 402 ca SERBAN HUIDU A FOST IMPLICAT IN FOARTE MULTE CAMPANII DE AJUTORARE,CUM AR FI DE EX. CAZUL ACELOR COPII CARE MERGEAU ZILNIC 14 KM PE JOS PANA LA SCOALA,SI LISTA CONTINUA.DE CE NU NE MAI ADUCEM AMINTE DE LUCRURILE BUNE PE CARE ACEST OM LE-A FACUT?MULTA SANATATE SERBAN,SPER SA REVII MACAR LA RADIO

  • ramona focsani
    Posted at 11:38h, 05 noiembrie Răspunde

    Ar trebui sa incepi prin nu a mai raspunde tuturor idiotilor care se cred mai presus de divinitate CINE SUNT ACESTI ANONIMI SA TE JUDECE???????

  • roxana
    Posted at 11:44h, 05 noiembrie Răspunde

    Nimic,ce sa mai faci doar sa nu mai bagi in seama ce spun toti inadaptatii pe aici,care habar n-au ce inseamna sa conduci milioane de km,care nu au fost in viata lor capabili sa realizeze ceva bun,o cariera de succes,un nume….nu cred k merita efortul sa le raspunzi…

  • Nu conteaza
    Posted at 11:56h, 05 noiembrie Răspunde

    Nu stiu ce cred unii despre tine…cu toate ca s-a intamplat un accident grav…parerea mea ca nu a fost vina ta si ca ai fost si tu o victima a destinului…fii puternic nu te lasa calcat in picioare si cu multa rabdare vei trece si peste asta
    P.S nu vreau comentarii absdurde la ceea ce am scris e stric parerea mea si PUNCT

  • catalina
    Posted at 12:32h, 05 noiembrie Răspunde

    As dori sa-i spun celui de la 451 ca diferenta dintre momentul in care esti stapan pe volan, pe masina si pe tine insuti si momentul in care esti implicat intr-o tragedie pe sosea este de o milionime de secunda. Spui ca ai 3 ani de sofat, eu am 21 de ani si vreo 5 accidente din vina mea sau a altora. Pot sa-ti spun ca nici nu iti dai seama cand se intampla. vezi doar rezultatele, mai grave sau mai putin grave.

    Unii spun ca Serban ar trebui sa mearga la inchisoare si sa i se confiste intreaga avere. Acea avere esta a lui, a familiei lui si a copiilor lui, banii pentru familiile victimelor trebuie sa-i plateasca asiguratorii, nenorocitul de stat roman care nu e in stare sa faca sosele, ordinarii din guvernele nenumarate care au furat fara nici-o remuscare si care transforma soferii in sinucigasi petru ca indrazanesc sa se urce la volan, ordinarii din autoritatile locale care nu intretin drumurile. Ar trebui ca fiecare sofer din Romania, indiferent daca provoaca sau este victime unui accident sa dea in judecata statul roman, pentru ca nu e in stare sa faca autostrazi, sa acopere gaurile din sosele. De curiozitate luati o harta a Europei, cu autostrazile, veti vedea ca toata Europa e o jugla, o incalceala de autostrazi si drumuri rapide iar deasupra Romaniei e un camp, o curatenie si o ordine inimaginabile. Rusine sa ne fie tutror, lor ca nu fac si noua ca nu-i presam sa faca.

    Eu personal cred ca ai incercat sa depasesti, ai omorat 3 oameni dar tot personal si ca sofer cu atata vechime, stiu ca vinovatul moral, daca pot spune asta, este cel care nu a asigurat 2 sau 3 benzi pe sens pe un drum superaglomerat. Nr. 451 ce faci daca pe un drum cu limita de viteza de 90km/h intalnesti unul cu 3 ani vechime care merge cu 40 la ora.Iti spun eu, il depasesti pe linie continua.

    Serban, trebuia sa te astepti la atitudinea colegilor tai. Cand ai avut accidentul pe partie o tara intreaga a rasuflat in coma cu tine, inclusiv fariseii care astazi iti cer capul. Dar atunci devenisesi inofensiv, era usor sa te planga cu ipocrizie. Scapasera de monitorizarea ta si in taina rasuflau usurati. Astazi poti fi atacat si esti din plin de toti cei pe care i-ai deranjat de-a lungul actvitatii tale. Nu ai fost un om iubit de colegii tai insa esti iubit de public, de oamenii cu putina minte in cap.

    Eu am plans acum doi ani si acum plang pentru ca imi dau seama ca nu vei mai fi niciodata atat de efervescent si de haios, o greutate iti apasa inima si va ramane acolo for ever, o tragedie care te-a marcat, te-a maturizat si a rapit copilul din tine.

    Sunt alaturi de tine si nu pot sa-ti dau sfaturi, vei gasi tu singur o cale de urmat. Dar eu si familia mea te iubim.

  • irina
    Posted at 12:46h, 05 noiembrie Răspunde

    pt Ramo: nu ai de unde sa stii prin ce trec familiile victimelor.nu ai trecut printr-o experienta asemanatoare ca sa poti vorbi.eu am trecut printr-un caz asemanator cu cel al lui huidu si sa auzi din gura celui care a omorat un om:”era batrana si asa trebuia sa moara”.Ce concluzii tragi de aici?Ce treaba au copii lui huidu?doar nu ei au facut accidentul.totul s-a intamplat din cauza lui huidu iar acesta trebuia sa se gandeasca de 2 ori inainte de a face ceva imprudent,ca are 2 copii in masina.Cu atat mai mult ar trebui sa fie atent.Oricum ai da-o tot el e cel vinovat,iar puscarie nu va face(chiar daca e persoana publica),iar in 3 ani va avea un cazier in care nu va aparea acest omor(asta doar daca nu mai omoara niste vieti intre timp).Vorba avocatului:”daca vrei sa omori un om-nu ii dau cu toporul in cap,ci treci cu masina peste el”.asa nu faci nicio zi de puscarie.pacat de cei care au murit,ca nu ii mai aduce nimeni inapoi.

  • moni vasile
    Posted at 13:35h, 05 noiembrie Răspunde

    Buna Serban!
    Sunt o „m..sta” care te sustine.Una dintre ele, conform animalului care a considerat ca asa suntem daca sprijinim un om aflat intr-o cumpana.
    Apropo de justitiarii care iti doresc puscaria: am o cunostinta care a omorat o fata(se afla in masina cu el) si a accidentat vreo 3 persoane aflate pe trotuar care nu a facut o zi de puscarie, a luat cu suspendare.Asta e justitia asa ca celor ce nu le convine sa mearga sa o schimbe.
    Celor care considera ca esti arogant ca iti permiti sa raspunzi:iertati-ne pe noi care nu putem intoarce si celalalt obraz(imi permit sa fac parte din aceeasi categorie)!Daca ai opinie, daca te sustii esti arogant!Sictir!
    In rest, nu e treaba mea sa te judec…e de ajuns ca pt tot restul vietii tale vei purta asa greutate in suflet.
    Tin la tine la fel de mult ca intotdeauna.Chiar si acum cand esti cauza tuturor relelor din Romania si nu numai…

  • horia
    Posted at 13:38h, 05 noiembrie Răspunde

    Salut!
    Era unul pe aici Cristu care zicea ca a fost in fata ta in ziua fatidica si ca l-ai depasit si ii punei frane sa il sicanezi, ca i-ai aratat degetul…Minte au ba?

  • Ana Popescu
    Posted at 14:04h, 05 noiembrie Răspunde

    Buna, Serban!

    As vrea sa spun doar ca ultimele poze aparute in presa cu tine „m-au speriat”. Arati ca un animal haituit si probabil asa te si simti avand in vedere tipul de „jurnalism” care se face la noi. Esti foarte schimbat si din pacate nu in bine.
    Imi pare sincer rau ca treci prin ceea ce treci si iti doresc numai bine.

    Am incetat sa ma mai uit sau sa ascult Cronica de atunci. Mi-e foarte dor de Serban Huidu!

  • lucretia
    Posted at 14:27h, 05 noiembrie Răspunde

    Nu fi IPOCRIT Serban,raspunde pentru faptele tale !Chiar daca nu ai vrut, fi raspunzator pentru ce ai facut si nu te mai plange pe net .Te plangi ca au inchis contul ….intrebarea ar fi …Cat crezi tu ca valoreaza viata unui om ? 1 leu ,2 lei? Ai ucis 3 oameni si vrei sa te luam de manuta sa te alintam ? Daca tu ai fi in locul lor cum ai proceda ?
    Doar pt ca esti cel de la cronica vrei sa fi nevinovat?

  • anon
    Posted at 14:37h, 05 noiembrie Răspunde

    Dispari cu totul daca poti, nu vei fi lasat in pace niciodata. Suntem o specie pe cale de disparitie.. nu te lasa vanat.

  • Daiana
    Posted at 14:38h, 05 noiembrie Răspunde

    Mai omule, dar mai termina cu scuzele si cu explicatiile.
    Lasa poporul acesta de nebuni sa-si spuna opiniile, respectale, dar atat.
    Ce a fost a fost, esti tanar, trebuie sa mergi mai departe…cit despre colegii tai din presa…..acestea nu sunt oameni, nu au nici cea mai mica urma de caracter….scriu ce pot vinde nu se gandesc la consecinte, prin urmare niste ordinari.
    Ce tot atat le explici astora de amenzi?…ce e treaba lor ce masina conduce neamul tau…ce alfa ..ce x5…ce ti-au dat comentatorii acestea bani sa-ti cumperi masini….mai taceti popor de cretini….
    Iar celor care isi dau aici cu parerea si te condamna dupa bunul lor plac….eu personal le-as sugera sa o lase mai moale…NU SE STIE CE ADUCE CEASUL…..PENTRU ORICARE DINTRE NOI.
    Multumiti celui de sus , universului cui vreti voi ca v-a pazit pana acum si rugati-va pentru cei incercati…
    Asa ar trebui sa faca un popor sanatos!!!!
    Sanatate multa Serban.

  • Gabriel
    Posted at 15:41h, 05 noiembrie Răspunde

    Sa sti Serban ca, in Romania sunt tot felul de oamenii ,care nu fac altceva decat sa judece, sa arate cu degetul , sa arunce cu tot felul de ” mizerii ” dar sa sti ca mai sunt si oamenii acolo care te sustin, care cred ca a fost pur si simplu un accident si nimic intentionat.. si eu la randul meu,iti sunt un mare fan, pentru omul care ai fost , nu ratam nici o emisiune din cronica carcotasilor, stiind ca le vei da oamenilor zambetul de fiecare data. Probabil ai avut acest ghinion al vietii sa traiesti tot felul de lucruri, ” de fenomene” . imi pare sincer rau pentru tine, si in acelasi timp si pentru victime. Nu trebuie sa ascultii fiecare persoana care-ti vrea doar raul in momentul de fata. Ai o familie, ai copii langa tine. Chiar daca lumea incearca sa te faca sa numai vrei sa traiesti, in schimb singurul lucru la care ar trebuii sa te gandesti, este familia, copii tai. eu iti urez multa sanatate, noroc,si iubire .

  • Un fan
    Posted at 16:23h, 05 noiembrie Răspunde

    Draga Serban,

    Noi, unii din putinii romani care nu traiesc din laturile zilnice aruncate de aceste personaje odioase care nu cauta decat scandal si senzational, ca sa isi vinda hartia igienica frumos colorata, inteleg perfect ceea ce s-a intamplat.Si ca noi sunt multi.Nu trebuie sa te justifici in fata nimanui, cine nu intelege ca acest lucru se putea intampla oricui, chiar nu merita oboseala. Inceteaza sa mai intrii in polemica cu toti justitiarii care te arata cu degetul doar de teama de a se uita in propria gradina.Noi, cei mentionati mai sus, suntem alaturi de tine.

    Un fan.

  • Un fan
    Posted at 16:26h, 05 noiembrie Răspunde

    Scuze pentru dezacordul de mai sus, scrisesem la persoana I.

  • Razvan
    Posted at 16:55h, 05 noiembrie Răspunde

    Ok, deci lasand la o parte OTV-istii de mai jos cu „vaaai, saracul ! Dati in el cand e la pamant” si „Tine-te tare, Huidule… lumea care te iubeste e cu tine” hai sa te intreb eu urmatoarele ? Daca intr-adevar citesti blogul asta, te-as ruga sa-mi raspunzi!

    1. Cum iti explici faptul ca unui „amic” de-al meu ii explodeaza cauciucul, intra pe contrasens si accidenteaza grav un Matiz in care se afla 1 singura persoana (care in urma accidentului a fost grav ranita- nu a murit). Procesul s-a terminat in 5 saptamani si el obtine 6 luni inchisoare cu executare + plata. El nu era beat, si masina avea starea tehnica valabila. Tu OMORI 3 persoane si scapi platind lunar o suma de bani (si fie vb. intre noi, suma aia e un rahat pentru banii tai). Deci cam unde e justitia ?? Tinand cont de astea si de MULTE alte exemple, mi se par chiar foarte justificate replicile de genul „daca eram, eu luam 20 ani” pentru ca ASA E! Pe scurt, daca ai bani la modul la care ai tu, poti scapa foaaaarte usor de „justitie”. Nu zic ca asa ai facut si tu, pentru ca nu am nici-o dovada, ci zic doar ca este foarte posibil sa eviti o pedeapsa adecvata atunci cand ai multi bani.

    crezi ca poti rezolva o nedreptate-daca e cazul asa cum ai relatat tu- cu o alta sau cum?

    2. Cum crezi ca te scuza replica asta : „În plus, în ziua aceea nu era aglomerat, nu erau coloane, iar în faţa mea conducea cumnatul meu, cu care am plecat împreuna din Predeal! Deci pe cine să depăşesc şi pentru ce?” ??? Mica observatie, iti scrie unul care a trecut pe acolo si ti-a vazut „opera”. Si daca era cumnatul tau in fata, ce ? Pe altcineva nu puteai depasi ? In plus, nu are legatura cu subiectul… Foarte sigur este ca tu ai intrat pe contrasens si ai lovit in plin o masina, accident in urma caruia au murit 3 persoane. NU AVEAI CE SA CAUTI PE CONTRASENS SI PUNCT. Nu conteaza cu cine mai erai si cate alte masini erau in trafic… Si daca tot vrei sa ne dai detalii de genul asta, de ce nu spui si singurul lucru care conteaza (dupa parerea mea) si anume DE CE erai pe contrasens ? Pana acum nu se stie un punct de vedere „oficial” de ce te gaseai acolo ?? Sunt multe motive pentru care ai putea patrunde pe contra sens, dar atat timp cat nici nu te obosesti sa-l faci public pe al tau… nu te mira ca toata lumea il alege pe ala care le convine si anume ca „asa ai vrut tu, zmeul strazilor…”. Din cauza asta, eu cred ca de fapt nu ai un motiv plauzibil, ca daca il aveai, il expuneai de mult!

    cumnatul meu era in fata mea! nu era nici o masina intre noi! era o curba la drepta pe jos era mazga si ningea? iar esp-ul a intrat de 4 ori? date reala existente la dosar din calculatorul de bord al mercedesului?

    La intrebarile astea 2 eu nu cred ca ai un raspuns multumitor… Sunt intrebari de bun simt, si dupa parerea mea, printre principalele care (mai) conteaza in povestea asta.

    ai raspunsuri de acelasi bun simt!

  • Mihaela P.
    Posted a